© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
N.K. v. Germania - 59549/12
Hotărârea din 26.7.2018 [Secția a V-a]
Articolul 6
Articolul 6-3-d
Audierea martorilor
Condamnarea pentru comiterea violenței domestice bazată pe probe strâns coroborate neexaminate, din cauza refuzului victimei de a depune mărturii, care au fost prezentate de către judecătorul de instrucție: nicio încălcare
În fapt – Procedurile împotriva reclamantului au fost inițiate în baza bănuielii că acesta ar fi comis acte de violență împotriva soției sale, R.K. La cererea procuraturii, ea a fost audiată de către judecătorul de instrucție, care a decis îndepărtarea reclamantului de la ședință, conform Codului de procedură penală, de vreme ce, din cauza caracterului faptelor raportate, exista riscul ca în prezența reclamantului R.K. să nu depună mărturii sau să nu spună adevărul. Reclamantul nu a beneficiat de un apărător pentru a o audia în contradictoriu pe R.K. la această ședință, după cum prevedea procedura.
Procedurile principale în fața tribunalului național împotriva reclamantului au demarat prin manifestarea de către R.K. a refuzului de a depune mărturii. Codul de procedură penală prevedea dreptul fostului soț sau al soțului actual al acuzatului de a nu depune mărturii, însă jurisprudența stabilea o excepție în cazul unei „declarații spontane” făcute de către un martor până la sau în afara depoziției sale oficiale. Judecătorul de instrucție a fost audiat cu privire la probele obținute din audierea lui R.K. și din mărturiile date de către aceasta ofițerilor de poliție prezenți la locul faptei, afirmațiile lui R.K. fiind calificate drept „declarații spontane” și utilizate de către tribunalul național. Ulterior, R.K. a declarat că nu consimțise la folosirea probelor pe care le-a prezentat judecătorului de instrucție, ofițerilor de poliție și expertului medical desemnat de către tribunal; ea nu a consimțit nici la utilizarea rezultatelor examinării medicale.
Tribunalul național a condamnat reclamantul pentru comiterea unui atac periculos, pentru constrângere și pentru vătămări corporale provocate cu premeditare. El a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare. Toate recursurile au fost respinse.
În drept – Articolul 6 § 3 (d): Principiile stabilite în cauzele Al-Khawaja și Tahery și în Schatschaschwili privind martorii absenți erau aplicabile, mutatis mutandis, în prezentul scenariu. În baza Codului de procedură penală, R.K. avea dreptul de a refuza să depună mărturie împotriva reclamantului, deoarece era căsătorită cu acesta. Prin urmare, a existat un motiv pertinent pentru ca ea să nu compară la audierea în contradictoriu din cadrul procesului și pentru admiterea probelor lui R.K., după cum au fost prezentate în proces de către judecătorul de instrucție și, parțial, de către doi ofițeri de poliție. În acest sens, Curtea nu a putut constata existența arbitrariului în calificarea mărturiilor lui R.K. prezentate ofițerilor de poliție ca „declarații spontane” de către tribunalul național și a considerat că nu exista aparența că drepturile reclamantului garantate de Convenție nu au fost respectate prin admiterea acelei declarații ca probă, așa cum au fost prezentată de către polițiști.
Cu privire la importanța probelor neexaminate, declarațiile lui R.K. din cadrul audierilor preliminare nu au fost singurele probe invocate de către tribunalul național. Tribunalul s-a mai bazat și pe declarațiile consilierului de la centrul de plasament pentru femei, căruia R.K. i-a prezentat în mod detaliat incidentele și i-a arătat leziunile pe care le avea; ale fiului lui R.K., care a auzit țipetele și cearta dintre reclamant și R.K.; pe declarațiile mai multor vecini care o văzuseră pe R.K. imediat după evadarea acesteia din căminul conjugal cu o rană sângerândă la cap și aflându-se într-o stare de șoc, și care l-au văzut după pe reclamant cum părăsise casa și plecase; pe scrisoarea lui R.K. în care menționase unele dintre faptele comise de către reclamant în perioada în discuție; pe manuscrisul unei scrisori pe care soțul ei o obligase să o scrie soției fostului ei iubit; și pe declarațiile lui R.K. date ofițerilor de poliție, pe care tribunalul le-a calificat drept „declarații spontane”. Tribunalul național a conchis că condamnarea reclamantului putea avea la bază declarațiile lui R.K., după cum au fost prezentate de către judecătorul de instrucție, deoarece acestea fuseseră coroborate cu alte elemente semnificative, independente de acestea. Această apreciere a valorii probante a declarațiilor nu a fost una inacceptabilă sau arbitrară. În același timp, declarația prezentată de către R.K. în faza preliminară judecății a comportat o valoare probantă semnificativă pentru condamnarea reclamantului, iar admiterea acesteia ar fi putut dezavantaja partea apărării.
În privința măsurilor compensatorii de remediere a deficiențelor apărării ca urmare a admiterii probelor martorului neaudiat în cadrul procesului, Guvernul și însuși tribunalul au fost de acord cu faptul că ar fi trebuit să existe o persoană care ar fi putut să o audieze pe R.K. în cadrul examinării în fața judecătorului de instrucție în calitate de avocat al reclamantului. Pentru că nu au procedat așa, autoritățile și-au asumat un risc previzibil, având în vedere că R.K. era căsătorită cu reclamantul și beneficia, așadar, de dreptul legal de a refuza să depună mărturii – o eventualitate care s-a materializat ulterior – ca nici reclamantul, nici avocatul său să nu o poată interoga pe R.K. în vreo etapă a procedurilor. Totuși, tribunalul național a evaluat în detaliu și cu atenție credibilitatea lui R.K. și caracterul fundamentat al declarațiilor sale, așa cum au fost prezentate de către judecătorul de instrucție, existând multiple probe strâns coroborate. Reclamantul a avut posibilitatea să-și prezinte propria versiune a faptelor, fapt pe care nu l-a făcut, precum și să-l audieze în contradictoriu pe judecătorul de instrucție, atunci când acesta a depus mărturii în calitate de martor.
Pentru a realiza o apreciere a caracterului echitabil al procesului în ansamblu, având în vedere considerațiile de mai sus – în special valoarea probantă a declarațiilor lui R.K. care au condus la condamnarea reclamantului, modul de apreciere al acestor declarații de către tribunalul național, disponibilitatea și valoarea probelor incriminatoare ulterioare și măsurile procedurale compensatorii întreprinse de către tribunalul național –, Curtea a constatat că factorii de contrapondere au fost în stare să compenseze dezavantajul existent pentru apărare. Privite în ansamblu, procedurile penale împotriva reclamantului nu au fost considerate inechitabile din cauza admiterii ca probă a declarației martorului neaudiat R.K., așa cum a fost prezentată de către judecătorul de instrucție.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).
(Vezi și Al-Khawaja și Tahery v. Regatul Unit [MC], 26766/05 și 22228/06, 15 decembrie 2011, Nota informativă 147; și Schatschaschwili v. Germania [MC], 9154/10, 15 decembrie 2015, Nota informativă 191)
Full & Egal Universal Law Academy