Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
NORMA S.R.L. c. MOLDOVEI
(Cererea no 38503/08)
HOTĂRÎRE
(fond)
STRASBOURG
3 noiembrie 2011
Această hotărîre este definitivă. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Norma S.R.L. c. Moldovei,
Curtea europeană a drepturilor omului (Secţia a treia), statuînd la 11 octombrie 2011 într-o Cameră compusă din:
Egbert Myjer, preşedinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiei,
Deliberînd la 11 octombrie 2011,
Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la aceeaşi dată :
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (no 38503/08) depusă împotriva Republicii Moldova de către o companie, Norma S.R.L. («compania reclamantă») înregistrată în Republica Moldova. Compania reclamantă a depus cererea la Curte la 6 august 2008 în temeiul articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”).
2. Compania reclamantă este reprezentată de dna V. Berlinschi, avocat care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. La 15 martie 2010, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Compania reclamantă este o societate cu răspundere limitată cu sediul la Chişinău.
5. La 18 martie 2005 compania reclamantă a încheiat un contract cu întreprinderea de stat de căi ferate « Calea Ferată din Moldova » (« CFM ») avînd ca obiect proiectarea, edificarea şi exploatarea liniilor de telecomunicaţii cu fibre optice pe teritoriul adiacent căii ferate Chişinău-Ungheni-Frontiera de Stat. Unicul fondator al CFM este Guvernul. În termenii contractului menţionat, compania reclamantă urma să furnizeze către CFM în urma lucrărilor, un cablu cu opt fibre optice şi să continue să deţină dreptul de proprietate a unui alt cablu cu 16 fibre.
6. Printr-o scrisoare din 26 mai 2006, CFM a solicitat companiei reclamante să suspende lucrările iniţiate în baza contractului respectiv. Prin scrisoarea din 22 iunie 2006 CFM a argumentat decizia referindu-se la convocarea din 12 iunie 2006 a Ministerului transporturilor şi gospodăriei drumurilor («MTGD») şi a Ministerului dezvoltării informaţionale. În procesul-verbal al convocării, autorităţile în cauză au recomandat CFM întreruperea executării contractului din lipsă de reglementări în acest domeniu şi din cauza unei eventuale lezări a intereselor economice ale SA Moldtelecom, operatorul naţional de telecomunicaţii deţinut de stat.
7. Compania reclamantă a contestat în instanţa de judecată procesul-verbal din 12 iunie 2006. Prin hotărîrea din 18 ianuarie 2008 Curtea de Apel Chişinău a admis acţiunea şi a anulat procesul-verbal în cauză, obligînd MTGD şi CFM reluarea executării contractului din 18 martie 2005, prin decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie din 5 martie 2008 hotărîrea instanţei de apel a fost menţinută.
8. La 19 martie 2008 compania reclamantă a prezentat titlul executoriu emis în temeiul hotărîrii judecătoreşti din 18 ianuarie 2008 la Oficiul de executare Centru. La 21 martie, 21 aprilie şi 8 mai 2008, oficiul de executare a solicitat MTGD şi CFM să execute benevol titlul în cauză.
9. În această perioadă, MTGD şi CFM au depus la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire. La 14 aprilie 2008 directorul CFM a adresat o scrisoare către Prim-ministrul din acea perioadă solicitînd suport juridic în examinarea cererii de revizuire. La 15 aprilie 2008, Prim-ministrul a solicitat ministrului economiei şi justiţiei, Procurorului General al Republicii Moldova să acorde suportul juridic solicitat. La 16 aprilie 2008 Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea de revizuire, ca fiind inadmisibilă.
10. La 17 aprilie 2008 Procurorul General al Republicii Moldova acţionînd în interesele statului a iniţiat o acţiune în judecată solicitînd anularea contractului din 18 martie 2005.
11. Printr-o încheiere din 22 mai 2008 Curtea de Apel Economică a dispus suspendarea lucrărilor prevăzute de contractul în cauză. La 12 iunie 2008 această decizie a menţinută de către Curtea Supremă de Justiţie.
12. Examinînd fondul cauzei, la 29 ianuarie 2009 Curtea de Apel Economică a declarat nul contractul din 18 martie 2005, pronunţîndu-se astfel în defavoarea companiei reclamante. Ulterior, la 29 octombrie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărîrea instanţei inferioare şi a confirmat valabilitatea contractului, anulînd totodată măsurile de asigurare impuse prin încheierea instanţei de judecată din 22 mai 2008. Curtea Supremă de Justiţie a menţionat printre altele, că legalitatea contractului din 18 martie 2005 a fost deja verificată în primul proces de judecată (§ 7 supra). Instanţa Supremă a subliniat că introducerea acţiunii de către Procurorul General şi admiterea ei de către Curtea de Apel Economică a fost în contradicţie cu principiul autorităţii lucrului judecat. Ea a menţionat că acţiunea Procurorului General a fost neîntemeiată din motivul expirării termenului de prescripţie extinctiv de trei ani pentru adresarea în instanţa de judecată. Curtea Supremă a menţionat că, în aceste condiţii, hotărîrea instanţei inferioare era incompatibilă cu principiul securităţii raporturilor juridice şi a constituit o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate al companiei reclamante.
13. La 19 noiembrie 2009 compania reclamantă şi CFM au organizat o convocare. Aceştia au decis reluarea executării contractului din 18 martie 2005.
II. DREPT INTERN PERTINENT
14. În termenii articolului 70 § 1 al Codului de executare din 24 decembrie 2004, titlul executoriu trebuie să fie executat în termenul indicat în el, sau în cazul în care nu este indicat, într-un termen rezonabil. În temeiul articolului 70 § 2 al aceluiaşi Cod, executorul judecătoresc urmează să întreprindă imediat toate acţiunile necesare în vederea executării hotărîrii judecătoreşti; curgerea acestui termen se suspendă pe durata suspendării sau amînării executării.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENŢIE ŞI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CONVENŢIE
15. Compania reclamantă a pretins că prin neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti din 18 ianuarie şi 5 martie 2008 i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, de asemenea a dreptului la protecţia proprietăţii garantat de Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie. articolele respective în partea lor pertinentă prevăd:
Articolul 6 § 1
« Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) de către o instanţă (...) care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...) »
Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...) »
A. Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la statutul de victimă
16. Guvernul a invocat lipsa statutului de victimă al companiei reclamante. S-a menţionat că la momentul depunerii cererii la Curte, procedura de executare a hotărîrii judecătoreşti din 18 ianuarie 2008 era suspendată din motivul iniţierii acţiunii civile de către Procurorul General (§10-11 supra). În opinia Guvernului, compania reclamantă nu dispunea la momentul depunerii cererii de o hotărîre judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa, ţinînd cont de faptul că acţiunea înaintată de Procurorul General era pe rolul instanţelor.
17. Curtea menţionează că prin hotărîrea din 18 ianuarie 2008 Curtea de Apel Chişinău s-a pronunţat în favoarea companiei reclamante şi a dispus reluarea executării contractului din 18 martie 2005. Această decizie a fost menţinută prin decizia definitivă a Curţii Supreme de Justiţie din 5 martie 2008. Urmează, astfel, să se constate dacă compania reclamantă a dispus de o hotărîre judecătorească definitivă pronunţată în favoarea sa şi dacă la momentul depunerii prezentei cereri, hotărîrea n-a fost executată. Prin urmare nu se poate afirma că drepturile companiei reclamante nu ar fi fost lezate la momentul sesizării Curţii. Compania reclamantă poate pretinde, astfel că este victima unei violări în sensul articolului 34 din Convenţie. În ceea ce priveşte argumentul referitor la suspendarea executării hotărîrii judecătoreşti din 18 ianuarie 2008 urmare a iniţierii unei acţiuni de către Procurorul General, Curtea constată că acest aspect este strîns legat cu fondul cauzei şi urmează să fie examinat împreună.
Curtea respinge, astfel, excepţia preliminară a Guvernului.
2. Cu privire la pretinsul abuz de a depune cererea
18. Guvernul a invocat o excepţie de inadmisibilitate în ceea ce priveşte dreptul companiei reclamante de a depune cererea în sensul Articolul 35 § 3 din Convenţie. În acest sens, Guvernul a afirmat că caracterul abuziv se manifestă din cauza lipsei calităţii de victimă a companiei reclamante.
19. Curtea reiterează că în anumite cazuri excepţionale, o cerere poate fi respinsă ca abuzivă cînd reclamantul nu se poate pronunţa (lipsa informaţiei) sau încearcă să inducă în eroare (a se vedea Akdivar şi alţii c. Turciei, 16 septembrie 1996, §§ 53-54, Culegere de hotărîri şi decizii 1996‑IV ; Varbanov c. Bulgariei, no 31365/96, § 36, CEDO 2000‑X ; şi I.S. c. Bulgariei, no 32438/96, 6 aprilie 2000). Cu titlu excepţional, utilizarea repetată de către un reclamant a unui limbaj ofensator, ameninţător sau provocator în adresa guvernului pîrît, a Curţii sau Grefei sale poate fi calificat drept « abuz de a depune o cerere» şi poate conduce la respingerea cererii (Stamoulakatos c. Greciei, no 32857/96, decizia Comisiei din 3 decembrie 1997; Rehak c. Cehia, (dec.) no 67208/01, 18 mai 2004 ; L.R. c. Austria, no 2424/65, decizia Comisiei din 24 mai 1966). Sau, Curtea a constatat că abuzul de dreptul de a depune o cerere poate rezulta urmare a utilizării frivole a dreptului de recurs (a se vedea Bock c. Germania (dec.), no 22051/07, 19 ianuarie 2010 ; X. c. RFA (dec.), no 3141/67, 30 septembrie 1968).
20. Avînd în vedere jurisprudenţa menţionată, Curtea nu observă în prezenta cauză niciun element care ar putea conduce la constatarea unui abuz din partea companiei reclamante la o cerere individuală. În consecinţă, această excepţie a Guvernului urmează să fie respinsă.
21. Suplimentar, Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul Articolul 35 § 3 din Convenţie. Curtea relevă astfel, că nu există niciun alt motiv pentru declararea cererii inadmisibile. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă.
B. Cu privire la fondul cauzei
22. Compania reclamantă se plînge de neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti din 18 ianuarie şi 5 martie 2008 pronunţate în favoarea ei.
23. Guvernul s-a referit la hotărîrea definitivă pronunţată în favoarea companiei reclamante, şi anume decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 octombrie 2009 care a fost executată la 19 noiembrie 2009 (§ 12 şi 13 supra). În orice caz, Guvernul consideră că perioada în care executarea hotărîrilor judecătoreşti din 18 ianuarie şi 5 martie 2008 a fost suspendată, începînd cu 22 mai 2008 pînă la 29 octombrie 2009 (§ 11 şi 12 supra) nu urmează să fie luată în consideraţie la calcularea perioadei de neexecutare. Indiferent de data la care ar fi consideră decizia ca fiind definitiv pronunţată în favoarea companiei reclamante, Guvernul a menţionat că perioada de executare a fost una rezonabilă.
24. Curtea reiterează poziţia sa, exprimată în diferite cauze cu privire la executarea sau neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti, în conformitate cu care, imposibilitatea pentru un creditor să obţină executarea integrală şi într-un termen rezonabil a unei decizii pronunţate în favoarea sa constituie o violare a «dreptului la un proces echitabil» garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, precum şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie (Prodan c. Moldovei, no 49806/99, §§ 56 şi 62, CEDO 2004‑III (extrase) ; Sîrbu şi alţii c. Moldovei, nos 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 şi 73973/01, § 40, 15 iunie 2004 ; Bourdov c. Rusiei, no 59498/00, § 34, CEDO 2002-III ; Lupacescu şi alţii c. Moldovei, nos 3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, şi 32759/03, § 24, 21 martie 2006 ; etc).
25. Pentru a putea examina exigenţa respectării termenului rezonabil în materia executării, Curtea ia în consideraţie complexitatea procedurii, comportamentul părţilor, precum şi obiectul deciziei care urmează a fi executată (Raylyan c. Rusiei, no 22000/03, § 31, 15 februarie 2007).
26. Curtea a menţionat că nu este oportun de a solicita de la un individ, care a obţinut o creanţă împotriva Statului să iniţieze o procedură judiciară care ar fi avea în consecinţă o procedură forţată de executare pentru a obţine compensaţii (Metaxas c. Greciei, no 8415/02, § 19, 27 mai 2004 ; Akashev c. Rusia, no 30616/05, § 21, 12 iunie 2008).
27. În prezenta cauză, Curtea menţionează că prin hotărîrile din 18 ianuarie şi 5 martie 2008 instanţele de judecată naţionale au obligat MTGD şi CFM să reia executarea contractului din 18 martie 2005. În opinia Curţii, Statul este responsabil pentru acţiunile şi omisiunile acestor două entităţi, deoarece una dintre ele este un minister, iar cealaltă o întreprindere de stat. Cu privire la ultima, Curtea, menţionează că Guvernul nu a demonstrat că aceasta beneficiază de o independenţă instituţională şi operaţională suficientă faţă de Stat, proprietar al acesteia, motiv pentru care Statul ar putea fi exonerat de responsabilitatea în sensul Convenţiei faţă de acţiunile şi omisiunile acesteia (a se vedea Cooperativa Agricola Slobozia‑Hanesei c. Moldova, no 39745/02, § 19, 3 aprilie 2007 ; Grigoryev şi Kakaurova c. Rusiei, no 13820/04, § 35, 12 aprilie 2007 ; Moldavanu c. României, no 13386/02, § 34, 29 iulie 2008).
28. Curtea constată că hotărîrea din 18 ianuarie 2008 a devenit definitivă la 5 martie 2008 şi a fost executată la 19 noiembrie 2009. Astfel, perioada de neexecutare constituie 1 an, 8 luni şi 15 zile. Curtea nu poate admite argumentul Guvernului în conformitate cu care perioada de 1 an, 5 luni şi 8 zile în care executarea hotărîrii judecătoreşti din 18 ianuarie 2008 a fost suspendată (§ 23 supra) nu urmează a fi luată în consideraţie. În consecinţă, suspendarea respectivă a avut loc urmare a iniţierii de către Procurorul General a unei acţiuni cu privire la nulitatea contractului din 18 martie 2005. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiţie, în decizia sa din 29 octombrie 2009 a constatat că această acţiune era împotriva principiului autorităţii lucrului judecat şi a respins-o (§ 12 supra). Curtea constată că acţiunea Procurorului General era sortită unui eşec. Un efect al acestei acţiuni a fost suspendarea executării hotărîrii judecătoreşti din 18 ianuarie 2008. Ţinînd cont de cele expuse, Curtea constată că Guvernul nu se poate baza pe suspendarea executării hotărîrii judecătoreşti pentru aşi exonera responsabilitatea sa urmare a neexecutării îndelungate a hotărîrii judecătoreşti din 18 ianuarie 2008 (a se vedea, mutatis mutandis, Abramiuc c. României, no 37411/02, § 88, 24 februarie 2009). În acest sens, Curtea ia act de constatarea Curţii Supreme în decizia sa din 29 octombrie 2009 (§ 12 supra) în conformitate cu care admiterea de către Curtea de Apel a acţiunii Procurorului General a constituit o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi a constituit o ingerinţă în dreptul de proprietate al companiei reclamante.
29. Referitor la comportamentul companiei reclamante, Curtea menţionează că aceasta a cooperat cu autorităţile competente, a iniţiat procedura de executare forţată şi nu a contribuit la executarea tardivă a hotărîrii judecătoreşti.
30. Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte în vederea constatării faptului că neexecutarea îndelungată a deciziilor judecătoreşti definitive pronunţate în favoarea companiei reclamante a încălcat dreptul său la un proces echitabil, garantat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, precum şi a dreptului la respectarea bunurilor garantat de art. 1 la Protocolul 1 la Convenţie.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
31. În termenii Articolul 41 din Convenţie,
“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
32. Compania reclamantă a solicitat 6 071 857 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. Compania reclamantă s-a referit la un raport financiar efectuat de o companie privată. Suma constă din estimarea venitului ratat pentru perioada între 12 iunie 2006 pînă la 29 octombrie 2009, plus dobînda calculată începînd cu 30 octombrie 2009 pînă la 1 septembrie 2010. Compania reclamantă a solicitat şi 10 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suportat urmare a stopării activităţii sale pentru o perioadă de mai mult de 4 ani. În cea ce priveşte costurile şi cheltuielile, compania reclamantă a solicitat 4000 EUR, sumă care reprezintă costurile suportate în legătură cu efectuarea raportului financiar.
33. Guvernul a invocat lipsa legăturii cauzale între pretinsele violări ale Convenţiei şi prejudiciul material suportat. S-a menţionat că evaluarea prezentată de către compania reclamantă este eronată şi poartă un caracter speculativ. Guvernul a contestat, de asemenea, şi perioada care urmează a fi luată în consideraţie. În ceea ce priveşte prejudiciul moral solicitat, Guvernul a menţionat că suma este nefondată şi excesivă. De asemenea, Guvernul a considerat că costurile pretinse sunt excesive.
34. Avînd în vedere circumstanţele cauzei, Curtea constată că chestiunea cu privire la aplicarea Articolului 41 nu este încă pasibilă soluţionării. Curtea decide, astfel, să rezerve şi să stabilească procedura ulterioară ţinînd cont de un eventual acord între Guvern şi compania reclamantă.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a existat o violarea a art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie;
3. Hotărăşte că aspectul cu privire la aplicarea Articolului 41 din Convenţie nu este finalizat întru adoptarea unei soluţii şi respectiv,
(a) rezervă acest aspect;
(c) invită Guvernul şi compania reclamantă să prezinte, în decursul a trei luni, observaţiile sale scrise asupra acestui aspect şi, în special, să informeze Curtea despre orice înţelegere la care pot ajunge părţile;
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 3 noiembrie 2011 în conformitate cu articolul 77 §§2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliEgbert Myjer
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy