©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Öcalan împotriva Turciei (MC) – 46221/99
Hotărârea din 12.05.2005
Art. 5 § 1: Arestare sau detenţie legală
Arestarea reclamantului de către agenţi turci într-un avion turcesc în zona internaţională a unui aeroport kenyan după interceptarea reclamantului de către autorităţile kenyene. neîncălcare
În fapt – În octombrie 1998, reclamantul, resortisant turc şi fost şef al PKK (Partidul muncitorilor din Kurdistan), a fost expulzat din Siria. După ce a locuit în mai multe ţări, s-a stabilit la reşedinţa ambasadorului Greciei la Nairobi (Kenya). La 15 februarie 1999, el a trebuit să părăsească ambasada Greciei şi a fost însoţit de un funcţionar kenyan spre aeroportul din Nairobi, la un avion înmatriculat în Turcia, în care era aşteptat de funcţionari turci pentru a fi arestat. Instanţele turceşti emiseseră şapte mandate de arestare, iar Interpolul emisese un aviz de urmărire pe numele reclamantului. Partea interesată a fost transferată în Turcia şi deţinută în închisoarea din insula İmralı, la 16 februarie 1999, după care a fost interogată de membrii forţelor de ordine. La 22 februarie 1999, procurorul naţional de la Curtea de Siguranţă a Statului din Ankara l-a interogat pe reclamant. La 23 februarie 1999, acesta s-a înfăţişat înaintea unui judecător de la Curtea de Siguranţă a Statului, care a dispus arestarea sa preventivă. Printr-un rechizitoriu prezentat în aprilie 1999, procurorul l-a acuzat pe reclamant că a acţionat în vederea provocării secesiunii unei părţi din teritoriul naţional şi că a alcătuit şi a condus în acest scop o organizaţie armată. Acesta a cerut pedeapsa capitală, în temeiul art. 125 din Codul penal. În cursul procesului a avut loc o modificare a Constituţiei, excluzându-i pe magistraţii militari din compunerea Curţii de Siguranţă a Statului. Prin urmare, a fost desemnat un magistrat civil în locul judecătorului militar din completul însărcinat în cauză. Reclamantul a fost declarat vinovat de infracţiunile de care era acuzat şi a fost condamnat la pedeapsa cu moartea. La 25 noiembrie 1999, Curtea de Casaţie a confirmat hotărârea Curţii de Siguranţă a Statului.
La 30 noiembrie 1999, Curtea europeană a decis aplicarea art. 39 din Regulamentul său şi a cerut Guvernului turc să ia toate măsurile necesare pentru ca pedeapsa cu moartea să nu fie pusă în executare, astfel încât Curtea să poată examina eficient admisibilitatea cererii. În septembrie 2001, o delegaţie a Comitetului european pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) a vizitat locul de detenţie a reclamantului şi a formulat câteva recomandări. O lege din august 2002 a abolit pedeapsa cu moartea în vreme de pace, iar Codul penal a fost modificat în consecinţă. În septembrie 2002, Guvernul turc a declarat la Curtea europeană că nu mai este posibilă executarea pedepsei cu moartea a reclamantului. În octombrie 2002, Curtea de Siguranţă a Statului din Ankara a comutat pedeapsa cu moartea impusă reclamantului în pedeapsă cu închisoare pe viaţă. O cameră a Curţii europene (prima secţie) a pronunţat o hotărâre la 12 martie 2003. În noiembrie 2003, Turcia a ratificat Protocolul nr.6 al Convenţiei cu privire la abolirea pedepsei cu moartea.
În drept – Art. 5 § 1: Reclamantul a fost arestat de membri ai forţelor de ordine turceşti în interiorul unui avion înmatriculat în Turcia, în zona internaţională a aeroportului din Nairobi. Din momentul predării sale agenţilor turci de către agenţii kenyeni, reclamantul s-a aflat efectiv sub autoritatea Turciei şi intra sub jurisdicţia acestui stat în sensul art. 1 din Convenţie, chiar dacă Turcia şi-a exercitat autoritatea în afara teritoriului său. Arestarea şi reţinerea reclamantului au avut loc conform mandatelor de arestare emise de instanţele penale turceşti şi cu scopul de a-l aduce înaintea „instanţei judecătoreşti competente” în temeiul „unor motive plauzibile pentru a-l bănui” de săvârşirea unei infracţiuni; arestarea şi reţinerea au fost realizate deci conform dreptului naţional turc. Fiind vorba despre interceptarea reclamantului pe teritoriul kenyan chiar înainte de predarea lui funcţionarilor turci, diferite elemente ale cauzei au determinat Marea Cameră să accepte teza Guvernului conform căreia, la acea vreme, autorităţile kenyene au decis fie să-l predea pe reclamant autorităţilor turceşti, fie să faciliteze această predare. Reclamantul nu a prezentat indicii care să demonstreze că, în prezenta cauză, Turcia nu ar fi respectat suveranitatea Kenyei şi dreptul internaţional. Prin urmare, arestarea reclamantului în februarie 1999 şi detenţia sa trebuie judecate în conformitate cu „procedurile legale” în sensul art. 5 § 1.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy