©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Öcalan împotriva Turciei (MC) – 46221/99
Hotărârea din 12.05.2005 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 1
Instanţă imparţială
Judecător militar în cadrul unei curţi de securitate a statului în timpul unei părţi a procesului: încălcare
Art. 6 § 3 lit. b)
Înlesnirile necesare
Timpul necesar
Restrângerea accesului unui deţinut la dosarul său penal şi divulgarea tardivă a acestuia către avocaţi, ceea ce i-a obligat să răspundă în pripă în cadrul unui dosar foarte amplu şi complex: încălcare
Art. 6 § 3 lit. c)
Dreptul la apărare cu asistenţa unui apărător
Interzicerea accesului la un avocat timp de aproape 7 zile de reţinere, urmată de limitarea numărului şi duratei întrevederilor; imposibilitatea unui deţinut de a se întrevedea cu avocaţii săi fără a fi ascultaţi de agenţii forţelor de ordine: încălcare
În fapt – În octombrie 1998, reclamantul, resortisant turc şi fost lider al PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), a fost expulzat din Siria. După un timp petrecut în diverse ţări, acesta a fost cazat în reşedinţa ambasadorului Greciei din Nairobi (Kenya). La 15 februarie 1999, acesta a trebuit să plece din ambasada Greciei şi a fost condus de un funcţionar kenyan la Aeroportul Nairobi, la un avion înmatriculat în Turcia, în care îl aşteptau câţiva funcţionari turci pentru a-l aresta. Instanţele turce au emis şapte mandate de arestare pe numele reclamantului, iar Interpolul a emis un aviz de urmărire pe numele său. Reclamantul a fost transferat în Turcia şi plasat în arest la penitenciarul de pe insula İmralı în data de 16 februarie 1999, după care a fost interogat de membri ai forţelor de ordine. La 22 februarie 1999, procurorul Republicii de pe lângă Curtea de securitate a statului din Ankara l-a audiat pe reclamant. La 23 februarie 1999, acesta a compărut în faţa unui judecător de la curtea de securitate, care a dispus arestarea sa preventivă. Prin rechizitoriul prezentat în aprilie 1999, procurorul l-a acuzat pe reclamant că a desfăşurat activităţi pentru a determina secesiunea unei părţi a teritoriului naţional şi că a înfiinţat şi a condus în acest scop o organizaţie armată. Acesta a solicitat pedeapsa capitală, în temeiul art. 125 din Codul penal. În timpul procesului a avut loc o modificare a Constituţiei, prin care se excludeau magistraţii militari din compunerea completelor de judecată ale curţilor de securitate a statului. Astfel, un magistrat civil a fost desemnat în locul judecătorului militar în cadrul completului de judecată însărcinat cu cauza respectivă. Reclamantul a fost declarat vinovat de infracţiunile de care era acuzat şi a fost condamnat la pedeapsa capitală. La 25 noiembrie 1999, Curtea de Casaţie a confirmat hotărârea curţii de securitate a statului.
La 30 noiembrie 1999, Curtea Europeană a decis să aplice art. 39 din Regulament şi a solicitat Guvernului turc să ia toate măsurile necesare pentru neexecutarea pedepsei capitale, pentru a-i permite Curţii să facă o examinare eficace a admisibilităţii cererii. În septembrie 2001, o delegaţie a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) a vizitat locul de detenţie în care se afla reclamantul şi a formulat câteva recomandări. O lege din august 2002 a abolit pedeapsa cu moartea pe timp de pace, iar Codul penal s-a modificat în consecinţă. În septembrie 2002, Guvernul turc a informat Curtea Europeană că nu mai era posibilă executarea pedepsei cu moartea aplicate reclamantului. În octombrie 2002, Curtea de securitate a statului din Ankara a comutat pedeapsa capitală aplicată reclamantului în pedeapsa închisorii pe viaţă. O Cameră a Curţii Europene (Secţia întâi) a pronunţat o hotărâre în data de 12 martie 2003 (a se vedea CJ nr. 51). În noiembrie 2003, Turcia a ratificat Protocolul nr. 6 la Convenţie privind abolirea pedepsei cu moartea.
În drept – Art. 6 § 1: Compunerea curţii de securitate a statului – Aparenta independenţă a instanţei respective nu ţine doar de compunerea sa la momentul pronunţării verdictului. Pentru a se conforma cerinţelor prevăzute la art. 6 în materie de independenţă, instanţa respectivă trebuie să pară independentă faţă de puterea executivă sau cea legislativă în fiecare din cele trei faze ale procedurii, respectiv instrumentarea cazului, judecata şi verdictul (potrivit informaţiilor date de Guvern cu privire la procedura penală din Turcia). De asemenea, atunci când un magistrat militar participă la unul sau mai multe acte de procedură care ulterior rămân în vigoare în procedura penală respectivă, acuzatul poate în mod rezonabil să manifeste îndoieli faţă de corectitudinea procedurii în ansamblu, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că procedura desfăşurată ulterior în faţa curţii de securitate a risipit suficient îndoielile respective. Mai precis, faptul că un magistrat militar a participat, într-un proces îndreptat împotriva unui civil, la un act de procedură ce face parte integrantă din proces lipseşte întreaga procedură de aparenţa că ar fi fost desfăşurată de o instanţă independentă şi imparţială.
În speţă, judecătorul militar a fost prezent în cadrul actelor de procedură efectuate în cele două şedinţe preliminare şi în cele şase şedinţe pe fond.
Niciunul dintre acte nu a fost reînnoit după înlocuirea judecătorului militar, toate fiind validate ca atare de către judecătorul înlocuitor. În aceste condiţii, Marea Cameră nu poate admite faptul că înlocuirea judecătorului militar înainte de încheierea procedurii a risipit îndoielile rezonabile ale reclamantului cu privire la independenţa şi imparţialitatea instanţei care l-a judecat.
Concluzie: încălcare (unsprezece voturi la şase).
Art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. b) şi lit. c): Marea Cameră subscrie la concluzia Camerei, conform căreia a fost încălcat art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. b) şi lit. c) prin faptul că reclamantul nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil: acesta nu a beneficiat de asistenţa unui avocat în timpul reţinerii; nu a putut comunica cu avocaţii săi fără a fi ascultaţi de către terţi; nu a putut avea acces direct la dosar decât într-o fază foarte avansată a procedurii; i s-au impus restricţii la numărul şi durata vizitelor avocaţilor săi; în fine, aceştia au avut târziu acces corespunzător la dosar. Aceste dificultăţi au avut un efect general atât de restrictiv asupra dreptului la apărare încât a fost încălcat principiul procesului echitabil, formulat la art. 6.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy