Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA OCULIST ŞI IMAS c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 44964/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
28 iunie 2011
Această hotărâre este definitivă. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale
În cauza Oculist şi Imas c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SECŢIA a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Ján Šikuta, Preşedinte,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Marialena Tsirli, Grefier adjunct al SECŢIEI,
Deliberând la 31 mai 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere depusă de către cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Iosif şi dna Evghenya Oculist, şi un cetăţean al Rusiei, dl Ilya Imas, care s-au născut în anul 1920, 1921 şi, respectiv 1932, şi locuiesc în Leipzig (Germania), Petah-Tikva (Izrael) şi, respectiv, Novomoskovsk (Rusia). Ei au fost reprezentaţi în faţa Curţii de către dl T. Ovcharenko, avocat din Moscova.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. La 17 martie 2008, Curtea a decis să comunice Guvernului pârât cererea cu privire la durata procedurilor în această cauză. Potrivit articolului 29 § 1 al Convenţiei, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
4. Guvernul rus a fost informat despre dreptul său de a a interveni în cadrul procedurii (articolul 36 § 1 al Convenţiei şi articolul 44 al Regulamentului Curţii), însă a informat Curtea că nu intenţionează să intervină.
5. La 4 octombrie 2010, Curtea a informat Guvernul că această cauză face parte dintr-o jurisprudenţă bine stabilită a Curţii şi cererea a fost repartizată unui comitet format din trei judecători.
ÎN FAPT
CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. În anul 1998, reclamanţii au înaintat o acţiune la Judecătoria Rîşcani împotriva Primăriei Chişinău, solicitând redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil din Chişinău, care a aparţinut familiei acestora până la 28 iunie 1940.
7. Printr-o decizie definitivă din 6 decembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea ca nefondată.
ÎN DREPT
I. CEREREA GUVERNULUI DE A SCOATE CEREREA DE PE ROL ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 37 AL CONVENŢIEI
8. Printr-o scrisoare din 5 decembrie 2008, Guvernul a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol şi a anexat textul unei declaraţii unilaterale, care, în partea sa relevantă, prevedea următoarele:
„[Guvernul] recunoaşte că examinarea tardivă a cauzei a dus la violarea articolului 6 al Convenţiei. [...] [Guvernul] se angajează să acorde reclamanţilor o sumă de 2,500 euro cu titlu de satisfacţie echitabilă în termen de trei luni de la scoaterea cererii de pe rolul Curţii.”
9. Acesta a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 al Convenţiei.
10. Reclamanţii nu au fost de acord cu propunerea Guvernului şi au solicitat Curţii să pronunţe hotărârea sa.
11. Curtea consideră că, în anumite circumstanţe, scoaterea de pe rol a unei cereri în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, poate fi potrivită, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. Totuşi, depinde de circumstanţele specifice ale cauzei dacă declaraţia unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie nu cere continuarea examinării cauzei de către Curte (a se vedea Tahsin Acar c. Turquie [GC], nr. 26307/95, § 75, CEDH 2004‑III; Melnic c. Moldova, nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006).
12. Curtea observă că Guvernul a fost de acord, în declaraţia sa unilaterală, că durata excesivă a procedurilor în această cauză a reprezentat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei. Cu toate acestea, având în vedere sumele acordate de către Curte cu acest titlu în cauzele similare, Curtea consideră că suma propusă de către Guvern cu titlu de satisfacţie echitabilă nu constituie o reparaţie adecvată (a se vedea, printre altele, Cravcenco c. Moldova, nr. 13012/02, 15 ianuarie 2008; Boboc c. Moldova, nr. 27581/04, 4 noiembrie 2008; Deservire SRL c. Moldova, nr. 17328/04, 6 octombrie 2009).
13. Curtea consideră că respectarea drepturilor omului necesită o examinare suplimentară a cauzei, în conformitate cu ultima propoziţie din articolul 37 § 1 al Convenţiei. Prin urmare, cererea nu poate fi scoasă de pe rol în temeiul paragrafului c) al articolului 37 al Convenţiei, şi declaraţia nu reprezintă un temei suficient pentru Curte de a declara că continuarea examinării cererii nu se mai justifică.
14. În concluzie, Curtea respinge solicitarea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rol, în conformitate cu articolul 37 § 1 c) al Convenţiei şi, în continuare, va trece la examinarea admisibilităţii şi fondului cauzei.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
15. Referitor la durata procedurii, reclamanţii au pretins că a fost încălcat principiul „unui termen rezonabil”, prevăzut de articolul 6 § 1 al Convenţiei, care prevede:
„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale (...) în termen rezonabil, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...).”
16. Guvernul a contestat acest argument.
17. Perioada relevantă a început la 24 septembrie 1998 şi s-a finisat la 6 decembrie 2006. Prin urmare, aceasta a durat opt ani, două luni şi paisprezece zile, timp în care cauza a fost examinată de trei instanţe de judecată.
A. Admisibilitatea
18. Curtea constată că această parte a cererii nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. De asemenea, aceasta observă că nu există nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, această parte a cererii trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
19. Curtea reiterează că, caracterul rezonabil al duratei procedurilor se apreciază în baza circumstanţelor cauzei şi având în vedere criteriile stabilite de jurisprudenţa sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente şi semnificaţia cauzei pentru cei interesaţi (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
20. Curtea a examinat în mod repetat cauzele care ridică probleme similare cu cele din această cauză şi a constatat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea, Cravcenco c. Moldova; Boboc c. Moldova; Deservire SRL c. Moldova, citate mai sus).
21. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat nici o faptă sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în această cauză. Având în vedere jurisprudenţa sa în acest domeniu, Curtea consideră că durata procedurilor în această cauză este excesivă şi nu corespunde exigenţelor principiului „unui termen rezonabil”.
22. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
23. De asemenea, reclamanţii s-au plâns că, în rezultatul acestui proces, a fost încălcat dreptul lor la protecţia proprietăţii, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
A. Admisibilitatea
24. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, noţiunea de „bunuri” din articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, poate însemna atât „bunuri existente”, cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în conformitate cu care reclamantul poate pretinde să aibă cel puţin o „speranţă legitimă” de a se bucura în mod efectiv de un drept de proprietate. Cu toate acestea, speranţa existenţei unui drept de proprietate mai vechi, care nu putea fi exercitat în mod efectiv o perioadă îndelungată de timp, nu poate fi considerat „un bun”, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (Nichifor c. Roumanie (nr. 1), nr. 62276/00, 13 iulie 2006).
25. În această cauză, Curtea a constatat că reclamanţii au încercat să obţină un drept de proprietate asupra unui imobil, care a aparţinut rudelor acestora. Deoarece la momentul înaintării acţiunii bunul nu se afla în proprietatea lor, procedura nu se referă la un „bun existent” al reclamanţilor.
26. În ceea ce priveşte faptul dacă reclamanţii puteau avea în continuare o „speranţă legitimă” de a obţine restituirea bunului în litigiu, Curtea a constatat că nu a găsit probe prin care ar putea concluziona că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 6 decembrie 2006 ar fi fost una arbitrară sau contrară prevederilor legislaţiei naţionale aplicabile. Curtea a conchis că reclamanţii nu puteau avea o „speranţă legitimă” de a obţine restituirea bunului în litigiu.
27. Prin urmare, reclamanţii nu au avut un „bun”, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (a se vedea Malhous c. République tchèque (déc.), nr. 33071/96, CEDH 2000‑XII).
28. În final, Curtea a notat că această pretenţie este incompatibilă rationae materiae cu prevederile Convenţiei, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei, şi urmează a fi respinsă în temeiul articolului 34 § 4 al Convenţiei.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
29. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
30. Reclamanţii au pretins 94,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material şi câte EUR 10,000 pentru fiecare din ei cu titlu de prejudiciu moral cauzat.
31. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse.
32. Curtea nu vede nici o legătură cauzală între violarea constatată şi prejudiciul material invocat şi respinge această cerere. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanţii au suferit un anumit prejudiciu moral. Făcând evaluarea sa în mod echitabil, Curtea acordă fiecărui reclamant câte EUR 1,600 cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
33. Reclamanţii au mai pretins EUR 2,810 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa instanţelor naţionale, precum şi în faţa Curţii.
34. Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse.
35. Având în vedere materialele aflate în posesia sa şi jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabil de a acorda reclamanţilor suma unică de EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii.
C. Dobânda de întârziere
36. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Respinge cererea Guvernului privind scoaterea cererii de pe rol;
2. Declară pretenţia privind durata excesivă a procedurilor admisibilă şi restul cererii inadmisibil;
3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni, câte 1,600 EUR (o mie şase sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi 1,000 EUR (o mie euro) la toţi reclamanţii cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută din sumele de mai sus;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 28 iunie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier adjunct Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy