Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A TREIA
CAUZA OCULIST ŞI IMAŞ c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 44964/05)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
28 iunie 2011
Această hotărîre este definitivă dar poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce priveşte traducerea.
În cauza Oculist şi Imaş v. Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd într-un Comitet compus din:
Ján Šikuta, preşedinte,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Marialena Tsirli, grefier adjunct al secţiei,
Deliberînd la 31 mai 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cererea a fost iniţiată de Iosif şi Eugenia Oculist, cetăţeni ai Republicii Moldova şi Ilia Imaş cetăţean al Federaţiei Ruse, reclamanţii s-au născut în 1920, 1921 şi respectiv 1932 şi locuiesc în Leipzig (Germania), şi respectiv Petah-Tikva (Israel) şi Novomoskovsk (Federaţia Rusă). În faţa Curţii dînşii au fost reprezentaţi de către T. Ovciarenco, avocat ce îşi desfăşoară activitatea în Moscova.
2. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său dl V. Grosu.
3. La 17 martie 2008, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului respondent doar în ce priveşte capătul de plîngere vizavi de durata procedurilor. În conformitate cu articolul 29 § 1 din Convenţie, s-a decis ca urmează a se pronunţa concomitent asupra admisibilităţii şi fondului cauzei.
4. Fiind notificat despre dreptul său de a interveni în cadrul procedurii (articolul 36 § 1 din Convenţie şi articolul 44 din Regulamentul Curţii), Guvernul Federaţiei Ruse a informat Curtea că nu se va folosi de acest privilegiu.
5. La 4 noiembrie 2010, Curtea informat Guvernul că circumstanţele cauzei constituie deja obiectul unei jurisprudenţe bine definite a Curţii şi cererea a fost repartizată unui comitet format din trei judecători.
ÎN FAPT
CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. În anul 1998 reclamanţii au înaintat o acţiune la Judecătoria Rîşcani împotriva Primăriei mun. Chişinău solicitînd redobîndirea dreptului de proprietate în privinţa unui bun imobil din mun. Chişinău, care a aparţinut familiei acestora pînă la 28 iunie 1940.
7. Printr-o decizie definitivă din 6 decembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea respectivă ca fiind nefondată.
ÎN DREPT
I. CEREREA GUVERNUL PRIVIND SCOATEREA CERERII DE PE ROL ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 37 AL CONVENŢIEI
8. Printr-o scrisoare din 5 decembrie 2008, Guvernul a invitat Curtea să radieze cererea de pe rolul său şi a anexat textul unei declaraţii unilaterale, care în partea sa relevantă prevede următoarele:
« [Guvernul] recunoaşte că examinarea tardivă a cauzei a dus la violarea Articolului 6 din Convenţie[...] [Guvernul] se angajează să acorde reclamanţilor cu titlu de satisfacţie echitabilă o sumă globală de 2500 euro, achitată în decursul a trei luni de la data radierii cererii de pe rolul Curţii ».
9. Guvernul a invitat Curtea să radieze cererea de pe rolul său în temeiul articolului 37 din Convenţie.
10. Reclamanţii s-au opus ofertei Guvernului şi au solicitat pronunţarea unei hotărîri.
11. Curtea a constatat că, în anumite circumstanţe ar putea fi posibilă radierea unei cereri în temeiul Articolului 37 § 1 c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale formulate de Guvernul respondent, chiar dacă reclamantul doreşte examinarea cauzei în continuare. Cu toate acestea, circumstanţele specifice ale cauzei ar putea impune examinarea din partea Curţii a chestiunii dacă declaraţia unilaterală oferă o remediere suficientă şi dacă drepturile omului garantate de Convenţie nu impun o examinare suplimentară a cauzei (a se vedea Tahsin Acar c. Turciei [GC], nr. 26307/95, § 75, CEDH 2004‑III; Melnic c. Moldovei, nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006).
12. Curtea observă că Guvernul a recunoscut, în declaraţia sa unilaterală că durata excesivă a procedurilor în prezenta speţă a constituit o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie. Cu toate acestea, luînd în considerație suma propusă de Guvern cu titlu de satisfacţie echitabilă şi avînd în vedere compensaţiile bănești acordate în cazuri similare (a se vedea, printre altele, Cravcenco c. Moldovei, nr. 13012/02, 15 ianuarie 2008; Boboc c.Moldovei, nr. 27581/04, 4 noiembrie 2008; Deservire SRL c. Moldovei, nr. 17328/04, 6 octombrie 2009) Curtea consideră că suma propusă în prezenta cauză nu constituie o compensaţie adecvată.
13. Curtea a considerat că respectarea drepturilor omului necesită o analiză suplimentară a cauzei, potrivit ultimei dispoziţii a Articolului 37 § 1 din Convenţie. Cererea nu poate fi radiată în conformitate cu paragraful c) al Articolului 37 din Convenţie, deoarece declaraţia nu oferă o temeiuri suficiente pentru Curte să ajungă la constatarea că examinarea în continuare a cauzei nu mai este justificată.
14. În concluzie, Curtea respinge demersul Guvernului privind radierea cererii de pe rol în temeiul Articolului 37 § 1 c) din Convenţie şi, prin urmare, va continua să examineze admisibilitatea şi fondul cauzei.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE
15. Reclamanţii au pretins că durata procedurilor în speţă nu corespunde exigenţelor "termenului rezonabil", astfel cum este prevăzut de Articolul 6 § 1 din Convenţie, care prevede:
« Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil(...) »
16. Guvernul a contestat acest argument.
17. Perioada relevantă a procesului a început la 24 septembrie 1998 şi s-a încheiat la 6 decembrie 2006. Prin urmare, procesul a durat opt ani, două luni şi paisprezece zile în trei instanţe.
A. Admisibilitatea Cauzei
18. Curtea constată că această parte a cererii nu este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 din Convenţie. În continuare, Curtea observă că cererea nu contravine oricărei alte condiţii de inadmisibilitate. Prin urmare, cererea urmează a fi declarată admisibilă.
B. Fondul Cauzei
19. Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procesului, se apreciază în raport cu circumstanțele cauzei şi avînd în vedere criteriile stabilite în jurisprudenţa sa, în special luînd în considerație complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi a autorităţilor competente, şi interesul părţilor în litigiu (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franţei [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
20. Curtea a tratat în mod repetat, cauze care ridică o problemă similară cu acea din speţă prezentă şi a constatat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenţie (a se vedea, Cravcenco c. Moldovei; Boboc c. Moldovei; Deservire SRL c. Moldovei de mai sus).
21. După examinarea tuturor probelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat anumite fapte sau argumente care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Avînd în vedere jurisprudenţa sa, Curtea consideră că în acest caz, durata procedurii a fost excesivă şi condiţia "termenului rezonabil" nu a fost respectată.
22. Prin urmare, a existat o încălcare a Articolului 6 § 1.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOOLUL NR. 1
23. Reclamanţii, de asemenea, se plîng că soluţionarea litigiului a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Cu privire la admisibilitatea cauzei
24. Curtea reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, noţiunea de "proprietate" prevăzută de Articolul 1 din Protocolul nr. 1, poate cuprinde "bunuri existente" sau active, inclusiv creanţe, în baza cărora reclamantul poate pretinde cel puţin la o "speranţă legitimă" de a obţine o posesie eficientă a unui drept de proprietate. Cu toate acestea, speranţa de recunoaştere a existenţei unui drept de proprietate care o perioadă lungă de timp nu poate fi exercitat în mod eficient, poate fi considerat o "posesie" în sensul Articolului 1 din Protocolul 1 (Nichifor v. România (nr. 1), nr 62276/00, 13 iulie, 2006).
25. În acest caz, Curtea constată că reclamanţii au urmărit obţinerea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil care a aparţinut rudelor acestora. Odată ce la momentul înaintării acţiunii bunul nu se afla în patrimoniul lor, procedura nu se referă la un "drept de proprietate existent" al reclamanţilor.
26. La întrebarea dacă reclamanţii puteau pretinde în continuare la o "speranţă legitimă" de a obţine restituirea bunurilor aflate în litigiu, Curtea nu a constatat vreo dovadă care ar fi probat că soluţia Curţii Supreme de Justiţie, din hotărârea sa din 06 decembrie 2006, a fost una arbitrară sau ar contraveni legii aplicate de aceasta. Curtea concluzionează că reclamanţii nu ar putea pretinde la o "speranţă legitimă" de a obţine restituirea terenurilor aflate în litigiu.
27. Prin urmare, reclamanţii nu posedau un "bun" în sensul Articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Malhous c. Republica Cehă (dec.), nr 33071/96, CEDO 2000 XII).
28. Rezultă că acest capăt de plîngere este incompatibil ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul Articolului 35 § 3 şi urmează să fie respins în conformitate cu Articolul 35 § 4.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
29. Articolul 41 prevede următoarele:
« Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. »
A. Prejudiciul
30. Reclamanţii au pretins o sumă globală de 494 000 EUR cu titlu de prejudiciu material şi 10 000 EUR pentru fiecare cu titlu de prejudiciu moral suferit.
31. Guvernul a contestat aceste pretenţii.
32. Curtea constată că nu există o legătură de cauzalitate între încălcarea dreptului recunoscută şi prejudiciul material invocat, astfel respinge pretenţii cu acest titlu. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamanţii au suferit un prejudiciu moral în speţă. Deliberînd echitabil, Curtea acordă cîte 1600 EUR fiecărui reclamant, cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi Cheltuieli
33. Reclamanţii au pretins, de asemenea 2 810 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli suportate în faţa instanţelor naţionale şi pentru cele suportate în faţa Curţii.
34. Guvernul a contestat aceste pretenţii.
35. Ţinînd cont de documentele aflate în posesia sa şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamanţilor în comun suma de 1 000 EUR pentru costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii.
C. Dobînda de întîrziere
36. Curtea consideră oportun ca penalităţile de întîrziere să fie calculate reieşind din rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene la care se vor adăuga trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Respinge demersul Guvernului privind radierea cererii de pe rol;
2. Declară admisibilă plîngerea privind durata excesivă a procedurilor şi inadmisibilă restul cererii;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie;
4. Hotărăşte
a) că statul pîrît trebuie să plătească, în termen de trei luni, 1600 EUR ( o mie şase sute euro) fiecărui reclamant cu titlu de prejudiciu moral şi 1000 EUR (o mie euro) pentru reclamanţii în comun cu titlu de costuri şi cheltuieli, care vor fi convertite în valuta naţională a statului pîrît, plus orice taxă care poate fi percepută.
b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă.
Redactată în franceză şi comunicată în scris la 28 iunie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 et 3 al Regulamentului Curţii.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier AdjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy