Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
DECIZIE
Cererea nr. 24032/08
depusă de Gheorghe IONEL
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită la 29 martie 2011, în cadrul unei camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Având în vedere cererea sus-menţionată depusă la 14 mai 2008,
Având în vedere declaraţia prezentată de Guvernul pârât la 1 septembrie 2010 prin care se cerea Curţii scoaterea cererii de pe rol şi răspunsul reclamantului la acea declaraţie,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Gheorghe Ionel, este un cetăţean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1967 şi care locuieşte în Vorniceni. El a fost reprezentat în faţa Curţii de către dna A. Ursachi şi dna A. Balan, avocaţi din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
La momentul evenimentelor, reclamantul era primarul satului Vorniceni. La 12 octombrie 2007, reclamantul a fost reţinut, fiind acuzat de trafic de fiinţe umane. Reclamantul a fost pus în detenţie şi instanţele judecătoreşti naţionale au eliberat pe numele lui mandate de arest pentru o perioadă de patruzeci şi şase de zile, până la 26 noiembrie 2007, când reclamantul a fost eliberat. Instanţele judecătoreşti naţionale au respins, fără nici o motivare, contestaţia reclamantului precum că nu exista o bănuială rezonabilă că el ar fi comis infracţiunea ce i se imputa, că arestarea sa a fost motivată politic şi că nu existau motive suficiente şi relevante pentru detenţia sa. Instanţele judecătoreşti au invocat următoarele motive pentru arestarea reclamantului: reclamantul a comis o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de doi ani privaţiune de libertate, exista riscul ca el să se înţeleagă cu alte persoane bănuite neidentificate, reclamantul se putea ascunde sau putea împiedica investigarea cauzei şi el avea antecedente penale.
Pe perioada detenţiei sale, reclamantul a fost ţinut într-o celulă solitară nr. 4 din locul de detenţie de la DGCCO.
Suprafaţa celulei era de aproximativ 4 m.p., aceasta nu avea ferestre şi tavanul era atât de jos, încât o persoană adultă nu putea să stea în picioare. Nu exista lumină artificială şi celula era în întuneric complet. Reclamantul a cerut în mod repetat instalarea unui bec electric în celula sa, însă administraţia i-a refuzat cererea. În celulă nu era pat, ci doar o poliţă de lemn fără aşternut. Celula era foarte rece şi nu avea veceu. Reclamantul era condus la veceu doar odată pe zi. În restul timpului, el trebuia să folosească o căldare. Din cauza condiţiilor de detenţie, reclamantul avea probleme grave de sănătate, însă el nu a beneficiat de asistenţă medicală adecvată.
În cele din urmă, la 19 iulie 2009, reclamantul a fost achitat de către Curtea Supremă de Justiţie.
PRETENŢII
1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, că din cauza condiţiilor proaste de detenţie, el a fost supus unui tratament inuman şi degradant.
2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 1 (c) al Convenţiei, că nu exista o bănuială rezonabilă pentru a justifica arestarea şi detenţia sa.
3. În final, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei, că instanţele judecătoreşti nu au oferit motive relevante şi suficiente pentru detenţia sa.
ÎN DREPT
Pretenţiile formulate în temeiul articolului 3 şi 5 § 3 al Convenţiei
La 6 mai 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declaraţie unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. Textul scrisorii Guvernului către Curte prevede următoarele:
„Guvernul recunoaşte că a avut loc o ingerinţă în drepturile reclamantului garantate de articolul 3 al Convenţiei, deoarece condiţiile de detenţie în locul de detenţie de la DGCCO, unde era ţinut reclamantul, au reprezentat un tratament degradant. În acelaşi timp, a avut loc încălcarea drepturilor reclamantului garantate de articolul 5 § 3 al Convenţiei, deoarece motivele pe care s-au bazat instanţele judecătoreşti în deciziile lor privind detenţia reclamantului şi prelungirea detenţiei acestuia nu erau suficiente...
În acest sens, Guvernul consideră că toate faptele menţionate supra şi în special recunoaşterea încălcării dreptului reclamantului ar putea servi, cel puţin, drept satisfacţia echitabilă parţială...
În acelaşi timp, Guvernul este dispus să propună o anumită sumă de bani cu titlu de satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral, precum şi costuri şi cheltuieli, imediat după ce reclamantul îşi vă prezenta observaţiile la această declaraţie...”
Printr-o scrisoare primită de Curte la 14 iunie 2010, unul din reprezentanţii reclamantului a reiterat poziţia sa că în această cauză a avut loc o violare a articolului 3 şi a articolului 5 § 3 al Convenţiei şi a pretins 10,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,700 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Ea nu s-a referit în nici un fel la pretinsa violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei.
La 1 septembrie 2010, Guvernul şi-a reiterat declaraţia iniţială şi a propus să plătească reclamantului EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli. El a notat că reclamantul nu a insistat asupra cererii sale iniţiale formulate în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei.
Reclamantului i s-a cerut de două ori, inclusiv odată prin intermediul poştei recomandate, să se expună asupra sumelor propuse de Guvern, însă acesta nu a făcut acest lucru.
Curtea notează că articolul 37 al Convenţiei prevede că ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanţele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curţii să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:
„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.
Articolul 37 § 1 in fine prevede următoarele:
„Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.”
Curtea mai notează că, în anumite circumstanţe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenţiei, în baza unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenţie declaraţia în lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa, în special din hotărârea Tahsin Acar (a se vedea, Tahsin Acar v. Turkey (chestiunea preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).
Având în vedere caracterul recunoaşterii din declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi suma compensaţiei propuse de Guvern, Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării acestei părţi din cerere (articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar, citată mai sus, şi Meriakri v. Moldova (radiere), nr. 53487/99, 1 martie 2005)).
În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării acestei părţi din cerere (articolul 37 § 1 in fine al Convenţiei).
Prin urmare, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.
Pretenţia rămasă
În ceea ce priveşte pretenţia reclamantului formulată în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, Curtea notează că reclamantul nu a motivat-o şi consideră pretenţia nefondată. Prin urmare, această parte din cerere este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei şi urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenţiei.
Din aceste motive, Curtea, cu majoritate,
Ia notă de prevederile declaraţiei Guvernului pârât şi de modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;
Decide să scoată cererea de pe rolul său în ceea ce ţine de pretenţiile formulate în temeiul articolului 3 şi articolului 5 § 3 al Convenţiei în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) al Convenţiei;
Declară restul cererii inadmisibil.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy