© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Oravec v. Croația - 51249/11
Hotărârea din 11.7.2017 [Secția a II-a]
Articolul 5
Articolul 5-4
Controlul legalității detenției
Eșecul de a asigura egalitatea de arme într-un apel reușit al procurorului împotriva eliberării reclamantului din detenția preventivă: Articolul 5 § 4 aplicabil; încălcare
În fapt – În aprilie 2011, reclamantul a fost arestat și deținut în baza suspiciunii de trafic de droguri. Acesta a fost apoi pus în libertate printr-un ordin al judecătorului de instrucție. Această decizie a fost casată într-un apel inițiat de procuror și, pe 31 mai 2011, judecătorul a reexaminat cazul și și-a confirmat decizia anterioară. Procurorul a formulat o cerere de apel care nu i-a fost comunicată reclamantului sau apărătorului său. Pe 10 iunie 2011, un complet de trei judecători au ținut o ședință în camera de consiliu, în lipsa părților. Ei au anulat decizia judecătorului de instrucție și au dispus plasarea reclamantului în arest preventiv. Pe 14 iunie 2011, reclamantul a fost plasat din nou sub arest preventiv. Recursurile sale în fața Curții Supreme și a Curții Constituționale nu s-au soldat cu succes.
Reclamantul s-a plâns, în fața Curții Europene, inter alia, că desfășurarea procedurilor din apel au încălcat principiul egalității de arme, garantat de articolul 5 § 4.
În drept – Articolul 5 § 4: Reclamantul a fost pus în libertate în baza ordinului din 31 mai 2011. Totuși, decizia judecătorului de instrucție a făcut obiectul unui control ulterior în apel și nu rămăsese definitivă. Apelul fusese introdus, de fapt, de către procuror împotriva deciziei judecătorului de instrucție. Cerând casarea acelei decizii, procurorul a urmărit menținerea, prin procedurile de apel, a ordinului inițial de plasare sub arest. Dacă cererea de apel procurorului ar fi fost respinsă, decizia de a-l pune în libertate pe reclamant ar fi devenit definitivă; de vreme ce a fost admisă, reclamantul a fost plasat din nou sub arest. Apelul a reprezentat o continuare a procedurilor referitoare la legalitatea detenției reclamantului. În acele circumstanțe, rezultatul procedurilor din apel a reprezentat un factor crucial în decizia privind legalitatea detenției reclamantului, indiferent dacă reclamantul se afla sau nu în stare de arest în acel moment. Articolul 5 § 4 era, așadar, aplicabil în procedurile din apel.
Instanța care examinează o cerere de apel împotriva unei decizii privind detenția trebuie să asigure garanțiile procedurii judiciare. Procedurile trebuiau să se deruleze în contradictoriu și trebuiau să asigure egalitatea de arme între părți. În vederea impactului dramatic al privării de libertate pentru drepturile fundamentale ale persoanei vizate, procedurile desfășurate în baza 5 § 4 trebuie să întrunească, în principiu, în cea mai mare măsură posibilă în circumstanțele unei anchete pendinte, cerințele de bază ale procesului echitabil, cum este dreptul la o procedură desfășurată în contradictoriu.
În cererea sa de apel împotriva deciziei judecătorului de instrucție care a dispus punerea în libertate a reclamantului, procurorul a avansat mai multe motive pentru dispunerea arestării. Acea cerere de apel nu i-a fost comunicată apărării, iar reclamantul nu a avut oportunitatea să răspundă la argumentele prezentate de către procuror. Completul de trei judecători care a dispus plasarea sub arest a reclamantului pe 10 iunie 2011 a făcut acest lucru într-o ședință secretă, fără informarea, ca să nu zicem invitarea reclamantului sau a reprezentantului său, cărora nu li s-a oferit, așadar, oportunitatea să-și prezinte argumentele privind detenția sa. De vreme ce apărarea nu a putut să-și prezinte argumentele în fața instanței în acele proceduri, fie în scris, fie oral, reclamantul nu și-a putut exercita în mod efectiv drepturile sale la apărare. Principiul egalității de arme nu a fost respectat.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Curtea a mai constatat existența unei încălcări a articolului 5 § 4 în privința deciziei Curții Constituționale și lipsa vreunei încălcări a articolului 5 § 1 în privința eșecului completului de a stabili un termen-limită pentru detenția reclamantului.
(Fodale v. Italia, 70148/01, 1 iunie 2006, Nota informativă 87)
Full & Egal Universal Law Academy