©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Ostendorf împotriva Germaniei - 15598/08
Hotărârea din 07.03.2013
Art. 5 § 1 lit. b) Garantarea executării unei obligaţii prevăzute de lege
Reţinerea unui suporter al unei echipe de fotbal timp de 4 ore de către poliţie pentru a-l împiedica să participe la o dispută: neîncălcare
În fapt - Reclamantul s-a deplasat de la Brême la Frankfurt am Main cu un grup de suporteri pentru a asista la un meci de fotbal. După ce au primit informaţii de la poliţia din Brême cu privire la faptul cã suporterii erau gata sã recurgã la violenţă şi că reclamantul era şeful lor, poliţia din Frankfurt i-a percheziţionat pe membrii grupului, a confiscat un dispozitiv de protecţie bucală şi mai multe perechi de mănuşi umplute cu nisip şi a pus grupul sub supraveghere, impunându-i reclamantului să nu îl părăsească, în caz contrar urmând să fie arestat. Poliţia a confiscat şi telefonul mobil al reclamantului, l-a reţinut timp de 4 ore şi l-a pus în libertate cu o oră înainte de sfârşitul meciului.
Reclamantul a depus la poliţia din Frankfurt o plângere pentru arestare nelegală, care a fost respinsă la fel ca şi acţiunea pe care a depus-o împotriva landului Hesse, instanţele administrative declarând în temeiul legislaţiei cu privire la ordinea şi siguranţa publică a landului Hesse că reţinerea reclamantului a fost necesară pentru a împiedica săvârşirea iminentă a unei infracţiuni cu caracter violent.
În drept – Art. 5 § 1: În ciuda duratei relativ scurte a reţinerii, reclamantul a fost lipsit de libertate în sensul art. 5 § 1. Poliţia din Frankfurt a considerat că reclamantul pregătea săvârşirea unor infracţiuni cu caracter violent, bazându-se pe un anumit număr de elemente de fapt: informaţiile primite de la poliţia din Brême ; descoperirea asupra altor membri ai grupului a unui anumit număr de dispozitive folosite în general în încăierările dintre huligani; contactarea de către reclamant a unui huligan din Frankfurt; şi, în cele din urmă, nerespectarea de către reclamant a ordinului de a rămâne cu grupul. Poliţia dispunea de suficiente informaţii pentru a presupune că reclamantul intenţiona să organizeze o încăierare între huligani, în timpul căreia s-ar fi săvârşit infracţiuni concrete şi specifice, în special atingeri aduse integrităţii fizice şi ordinii publice. Se poate deci considera că reţinerea părţii din cauză avea ca scop împiedicarea „săvârşirii unei infracţiuni” în sensul art. 5 § 1 lit. c).
Experienţa acumulată de poliţie arată că încăierările între huligani sunt în general organizate dinainte, dar că nu au loc în stadioanele de fotbal sau în apropierea lor. Prin urmare, confiscarea telefonului părţii interesate şi separarea acestuia de grupul său nu ar fi constituit măsuri suficiente pentru a-l împiedica să organizeze o încăierare. Cu toate acestea, pentru ca detenţia să fie în conformitate cu art. 5 § 1 lit. c), este necesar ca suspectul să fi fost arestat „în vederea înfăţişării înaintea unei autorităţi judecătoreşti competente". Temeiul legal al arestării reclamantului, în speţă legislaţia landului Hesse cu privire la ordinea şi siguranţa publică, avea exclusiv ca obiect prevenirea şi nu urmărirea penală a infracţiunilor şi nu viza înfăţişarea reclamantului înaintea unui judecător în cadrul unui proces penal. Art. 5 § 1 lit. c) nu poate fi interpretat în sensul că ar cuprinde şi reţinerea în circumstanţe precum cele ale cauzei reclamantului, căci o astfel de interpretare nu poate corespunde textului art. 5 § 1 lit. c) în ansamblul său, care trebuie aplicat împreună cu art. 5 § 3. În special, termenul „judecată” care figurează la art. 5 § 3 nu trimite la o hotărâre judecătorească cu privire la legalitatea reţinerii, ci numai la o procedură penală. În plus, Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului conform căruia obligaţia care incumbă statului conform art. 2 şi 3 din Convenţie de a apăra publicul de infracţiuni trebuie luată în considerare la interpretarea art. 5 § 1. Într-adevăr, dacă Convenţia obligă anumite state să ia măsuri rezonabile în cadrul autorităţii lor pentru a împiedica relele tratamente, ea nu permite unui stat să apere indivizi de actele criminale ale altora, luând măsuri care sunt contrare Convenţiei. Obligaţiile pozitive care incumbă statelor în temeiul Convenţiei nu justifică deci o interpretare diferită sau mai largă a motivelor admisibile în privinţa lipsirii de libertate, enumerate în integralitate la art. 5 § 1. Deci reţinerea reclamantului nu se justifică în temeiul art. 5 § 1 lit. c).
Cât despre eventuala justificare a reţinerii reclamantului în temeiul art. 5 § 1 lit. b) ca detenţie impusă de „garantarea executării unei obligaţii prevăzute de lege”, Curtea este convinsă că obligaţia impusă părţii interesate era suficient de specifică şi de concretă pentru a fi în conformitate cu cerinţele jurisprudenţei sale. Pentru a evita ca o persoană să facă obiectul unei arestări arbitrare în astfel de circumstanţe, trebuie să se verifice înainte de a constata că obligaţia în cauză nu a fost satisfăcută, că persoana interesată a avut cunoştinţă de actul de la care trebuia să se abţină şi că a refuzat să se abţină. În speţă, reclamantul era la curent cu faptul că trebuia să se abţină de la organizarea unei încăierări între grupurile opuse de huligani, iar înainte de reţinerea sa, poliţia îi impusese să nu părăsească grupul de suporteri al unei echipe de fotbal cu care venise la Frankfurt şi îl prevenise că va fi arestat dacă nu se supunea ordinului. Încercând să se sustragă supravegherii poliţiei şi contactând un alt huligan, reclamantul a demonstrat că nu era dispus să se achite de obligaţia sa de a nu tulbura ordinea publică. Prin urmare, reţinerea sa avea ca obiect îndeplinirea obligaţiei în cauză, împiedicându-l să organizeze o încăierare între huligani şi să participe la ea. Prin urmare, aceasta nu a avut un caracter punitiv.
În cazul unei obligaţii de a nu săvârşi o infracţiune la un anumit moment şi loc - ca opoziţie faţă de obligaţia de a îndeplini un anume act-, se poate considera că obligaţia a fost „îndeplinită” în sensul art. 5 § 1 lit. b) cel mai târziu atunci când a încetat să existe din cauza scurgerii perioadei de timp în care infracţiunea ar fi trebuit săvârşită. Nu este exclus ca persoana în cauză să fie în măsură să demonstreze înainte de momentul în care infracţiunea ar fi trebuit să aibă loc că nu mai avea intenţia de a o săvârşi, caz în care trebuie să se pună capăt imediat lipsirii sale de libertate. Cu toate acestea, nimic nu arată că în timpul reţinerii sale, reclamantul şi-ar fi exprimat în vreun fel dorinţa de a-şi respecta obligaţia de a nu tulbura ordinea publică. Deci obligaţia sa a fost îndeplinită în sensul art. 5 § 1 lit. b), atunci când a încetat să existe odată ce meciul de fotbal s-a terminat, iar ceilalţi huligani au plecat şi reclamantul a fost pus în libertate. Reţinerea sa timp de 4 ore a fost deci proporţională cu scopul urmărit, în speţă executarea imediată a obligaţiei – care era în interes public – de a nu împiedica desfăşurarea paşnică a unei manifestări sportive la care asista un număr mare de spectatori. Prin urmare, reiese că aceasta a fost justificată în temeiul art. 5 § 1 lit.b). De asemenea, aceasta era prevăzută de lege, în speţă de legea landului Hesse cu privire la ordinea şi siguranţa publică.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy