© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
O’Sullivan McCarthy Mussel Development Ltd v. Irlanda - 44460/16
Hotărârea din 7.6.2018 [Secția a V-a]
Articolul din Protocolul nr. 1
Articolul 1 para. 2 din Protocolul nr. 1
Controlul folosirii proprietății
Interdicția temporară a pescuitului de midii subdezvoltate în scopul respectării directivelor Uniunii Europene: nicio încălcare
În fapt – Societatea reclamantă este specializată în cultivarea de midii în portul Castlemaine și obține anual licențele și permisele necesare. Portul a devenit obiectul a două directive UE privind protecția mediului.
În decembrie 2007, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat în acest sens hotărârea Commission v. Irlanda (C-418/04, EU:C:2007:780), în care a stabilit că Irlanda nu și-a îndeplinit obligațiile care decurg din directivele menționate mai sus. Având în vedere această hotărâre, autoritățile au considerat că permiterea activității comerciale în portul Castlemaine până la finalizarea evaluărilor necesare nu este posibilă din punct de vedere juridic, interzicând, în consecință, pescuitul de midii subdezvoltate din iunie 2008.
În octombrie 2008, ca urmare a unor negocieri încununate cu succes dintre Guvern și Comisia Europeană, societatea reclamantă a putut relua pescuitul de midii subdezvoltate; totuși, prădătorii naturali decimaseră deja aceste midii. Având în vedere faptul că midiile au avut nevoie de doi ani pentru a se maturiza, societatea reclamantă a suferit pierderi financiare în 2010, neavând ce să vândă.
Aceasta a intentat, fără succes, o acțiune de despăgubire împotriva statului.
În drept – Articolul 1 din Protocolul nr. 1: Cererea s-a încadrat în câmpul de aplicare al articolului „ din Protocolul nr. 1, deoarece a avut în vedere „un bun”, și anume activitatea de acvacultură a societății reclamante. Interdicția temporară impusă unui segment din activitatea societății reclamante, care trebuie interpretată ca o restricționare a unei autorizații și care are legătură cu desfășurarea obișnuită a unei afaceri, a echivalat cu o ingerință în dreptul său de posesie nestingherită a bunurilor sale, inclusiv a intereselor economice legate de activitatea economică de bază, și a fost declarată admisibilă. Spre deosebire de cazurile judecate anterior de către Curte, autorizația care a făcut obiectul acestor condiții nu a fost retrasă sau revocată. Natura ingerinței a fost considerată un „control al utilizării proprietății”.
Cu privire la legalitatea ingerinței, nu există nicio incertitudine referitoare la natura și la întinderea restricțiilor aplicate în cazul portului în 2008, nici referitoare la fundamentul juridic al acestora. Societatea reclamantă a avut un contact permanent cu Guvernul și a fost informată despre toate evoluțiile relevante. Ca operator economic care activează de mulți ani în sectorul acvaculturii, nu s-a pretins că societatea reclamantă nu era conștientă de etapa pre-contencioasă prelungită a procedurilor judiciare care implică Comisia Europeană și statul reclamat, sau despre hotărârea prejudicială a CJUE.
Ingerința a avut scopul clar al protecției mediului, iar măsurile contestate au fost adoptate pentru a asigura respectarea obligațiilor în baza dreptului UE de către statul reclamat, fapt care a constituit un obiectiv legitim de interes general, cu o pondere considerabilă.
De vreme ce statul reclamat nu a fost lipsit în totalitate de o marjă de manevră în privința modului de conformare cu directiva UE relevantă și cu hotărârea CJUE, prezumția de protecție echivalentă Bosphorus nu era aplicabilă.
Cu privire la justificarea ingerinței, societatea reclamantă fuseseră angajată într-o activitate comercială care a făcut obiectul unei reglementări stricte și exhaustive din partea autorităților naționale și care a operat în conformitate cu condițiile prevăzute în autorizațiile acordate anual. Aceasta prevedea condiția că pescuitul midiilor subdezvoltate nu era permis într-o zonă în care acest tip de activitate fusese interzis de către Minister. Mai mult, pentru evaluarea Curții a fost relevant faptul că Curtea Supremă a constat în unanimitate lipsa vreunui fundament juridic pentru societatea reclamantă cu privire la existența vreunei așteptări legitime de a-i fi permis să activeze ca de obicei în 2008, ca urmare a hotărârii CJUE privind neîndeplinirea obligațiilor relevante de către Irlanda, în baza dreptului UE.
În al doilea rând, societatea reclamantă era un operator comercial și, prin urmare, nu putea ignora toate informațiile privind dispozițiile legale și evoluțiile relevante. Mai degrabă ar fi fost de așteptat ca aceasta să dea dovadă de un grad ridicat de prudență în desfășurarea activităților sale și să acorde o atenție sporită evaluării posibilelor riscuri. De altfel, societatea reclamantă și-a procurat o navă nouă în mai 2008, deși ar fi trebuit să fie conștientă de posibilitatea întreruperii activității comerciale cel puțin din decembrie 2007, când a fost emisă hotărârea CJUE prin care s-a constatat existența unei încălcări.
Mai mult, Curtea nu se afla în postura de a reține, ca pe un fapt cert, faptul că pierderile de profit ale societății din 2010 au fost inevitabile și au constituit o consecință implacabilă a închiderii temporare a portului în 2008. Activitățile societății reclamante nu au fost întrerupte în totalitate după 2008 și statul a reușit să obțină un acord cu Comisia care a permis reluarea pescuitului de midii subdezvoltate la o etapă mai timpurie, și anume în octombrie 2008. Deși acest fapt nu a evitat pierderile întârziate în raport cu anul 2008, în anul următor societatea reclamantă a reușit să-și reia activitatea.
Faptul că statul reclamat nu și-a îndeplinit obligațiile în baza dreptului UE nu ar trebui considerat, în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1, o diminuare a importanței scopurilor ingerinței contestate sau o reducere a ponderii atribuite acestora. Până la pronunțarea hotărârii de către CJUE, era dificil să se înțeleagă modul în care statul reclamat ar fi putut cunoaște amploarea și consecințele încălcării stabilite astfel. Curtea nu a avut niciun dubiu rezonabil privind evaluarea tehnică a autorităților calificate care au exclus posibilitatea de a deschide portul mai devreme. Chiar dacă evaluările de mediu au demonstrat că, în cele din urmă, interdicția nu a fost una necesară, statul a fost obligat, ca o problemă de drept al UE, să nu se preocupe de riscul neprobat, ci mai degrabă de lipsa probată a riscului. Asigurarea respectării pe plan național, într-un interval scurt de timp, a obligațiilor statului reclamat în conformitate cu dreptul UE a presupus o marjă largă de apreciere pentru autoritățile naționale. Deși compania reclamantă a considerat drept o anomalie și chiar o dovadă a arbitrariului faptul că fusese interzis un tip de activitate (pescuitul de midii subdezvoltate), în timp ce un alt tip de activitate similară (recoltarea de midii mature) nu era considerată așa, ținea în primul rând și mai ales de autoritățile naționale să decidă, în cadrul marjei lor de apreciere, natura și întinderea măsurilor cerute. Restricția parțială aplicată activităților comerciale din port, spre deosebire de o restricție totală, mai degrabă îi profita societății reclamante, decât o afecta.
În concluzie, Curtea nu a fost convinsă de faptul că ingerința contestată a reprezentat o sarcină individuală și excesivă pentru societatea reclamantă sau că statul reclamat a eșuat în eforturile sale de a asigura un echilibru corect între interesul general al comunității și protecția drepturilor individuale.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).
De asemenea, Curtea a hotărât în unanimitate că nu există nicio încălcare a articolului 6 § 1 cu privire la durata procedurilor de pe plan național.
(Vezi și Bosphorus Hava Yolları Turizm și Ticaret Anonim Şirketi v. Irlanda [MC], 45036/98, 30 iunie 2005, Notă Informativă 76; Malik v. Regatul Unit, 23780/08, 13 martie 2012; Avotiņš v. Latvia [MC], 17502/07, 23 mai 2016, Notă Informativă 196)
Full & Egal Universal Law Academy