Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA PARENIUC c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 17953/08)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
1 iulie 2014
Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi supusă redactării.
În cauza Pareniuc c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al secţiunii,
Deliberând la 10 iunie 2014 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 17953/08) depusă la Curte la 11 martie 2008 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Vera Pareniuc („reclamanta”).
2. Reclamanta a fost reprezentată de dl V. Nagacevschi, avocat în Chişinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, L. Apostol.
3. Reclamanta a invocat faptul că a fost victima unei înscenări în rezultatul căreia a săvârşit o infracţiune.
4. La 24 mai 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta s-a născut în 1955. Ea locuieşte la Edineț. La data evenimentelor reclamanta deţinea funcţia de inspector fiscal în cadrul Inspectoratului Fiscal Edineţ.
6. La 17 februarie 2004, Z., care era proprietarul unui mic magazin, a depus o plângere penală împotriva reclamantei. El a declarat că la o dată nespecificată s-a prezentat la reclamantă cu scopul eliminării înregistrării aparatului său de casă şi desfiinţării magazinului. În urma comparării datelor din memoria aparatului de casă cu cele din registrul aferent, ea a constatat o diferenţă de cifre şi i-a spus că riscă o amendă. Potrivit lui Z., reclamanta i-a sugerat că problema poate fi rezolvată dacă acceptă să-i plătească suma de bani pe care o va scrie pe o hârtie. Z. a înţeles că ea cere mită.
7. La 17 februarie 2004, poliţia a organizat o operaţiune sub acoperire. Z. a purtat un microfon ascuns şi a fost instruit să se întâlnească cu reclamanta în birou şi să-i dea bancnotele marcate cu un praf special.
8. Potrivit transcrierii conversaţiei între Z. şi reclamantă în timpul operaţiunii poliţiei, Z. i-a mulţumit reclamantei pentru ajutor şi i-a oferit o plată, dar reclamanta a refuzat să o primească. El a insistat şi a întrebat-o „Câţi?”, la care ea a răspuns „Nimic”. Z a continuat să insiste şi i-a spus „Nu vreau să vă faceţi griji. Ce sumă?” Reclamanta nu a răspuns. Z. a insistat: „O sută, două sute?”, dar reclamanta a refuzat din nou. Apoi Z. a zis: „Cel puţin 50, vă rog”. Reclamanta a cedat spunând „Cum doriţi”. Z. a spus „Dacă e cum doresc eu, atunci încă cel puţin 50”. Reclamanta a spus „Un tablou ar fi frumos”. Z. a întrebat „Ce tablou?” Restul conversaţiei nu este clar deoarece doar cuvintele lui Z. au fost înregistrate în transcriere, iar în dreptul reclamantei nu figurează nimic. Potrivit declaraţiilor lui Z., reclamanta a acceptat în final banii pe care i-a oferit pentru a cumpăra un tablou.
9. Imediat după aceasta, colaboratorii poliţiei au intrat şi au reţinut-o pe reclamantă. Ei au găsit în buzunarul paltonului care era agăţat în cuierul din biroul de alături 200 lei (MDL) (echivalentul a aproximativ 11 euro (EUR)) marcaţi cu praf special.
10. Ea a declarat în faţa poliţiei că la 13 februarie 2004, Z. s-a prezentat în biroul ei pentru a şterge înregistrarea aparatul său de casă. Ea a notat că ultima intrare în memoria aparatului de casă nu a fost reflectată în registrul contabil şi l-a ajutat să rezolve problema cu ajutorul unui tehnician pe care l-a rugat să şteargă din memoria aparatului ultima intrare. La 13 februarie 2004, Z. s-a prezentat în biroul ei şi s-a oferit să-i plătească pentru ajutor. Ea a refuzat, dar el a insistat, iar ea până la urmă a fost de acord să accepte de la el un tablou în biroul ei. După ce a părăsit biroul, ea a văzut că el lăsase pe masa ei 200 MDL şi a fugit după el să-i întoarcă banii, însă, nu l-a mai găsit. Ea s-a întors în birou şi l-a sunat pe mobil, iar în acel moment în birou au intrat poliţiştii şi au reţinut-o. Ulterior, ea şi-a modificat declaraţiile cum că după ce a refuzat să primească bani de la Z., după ce a ieşit din birou, Z. i-a pus banii în buzunarul de la paltonul care era agăţat într-un cuier în biroul de alături. În plus, ea a susţinut că poliţia a pus la punct o înscenare.
11. Potrivit declaraţiilor lui Z. în faţa poliţiei, el avea o problemă de contabilitate deoarece uitase să reflecte în registrul contabil ultima intrare în aparatul de casă. Z. i-a spus reclamantei că este gată să-i plătească pentru a-l ajuta, la care ea a răspuns că se teme să accepte plata deoarece mai înainte fusese bănuită că ia mită. Totuşi, ea a acceptat să-l ajute. Z. a lăsat aparatul de casă la ea şi problema a fost rezolvată de un tehnician. La 17 februarie 2004, Z. a depus o plângere la poliţie, iar aceasta a organizat o operaţiune sub acoperire. El s-a prezentat în biroul reclamantei cu un microfon ascuns şi i-a oferit banii. La început, ea a respins propunerea, dar ulterior a acceptat să primească un tablou în noul ei birou. Z. i-a pus 200 MDL pe masă, dar ea i-a dat înapoi 100 MDL. Ea a luat banii şi l-a rugat să meargă cu ea la magazin să cumpere tabloul. Însă, el a refuzat pe motiv că este ocupat şi a părăsit biroul. Ulterior, Z. şi-a modificat declaraţiile, spunând că i-a lăsat banii în buzunarul de la paltonul reclamantei care era agăţat în biroul de alături şi că nu ştia dacă ea ştia că el a lăsat banii acolo sau nu.
12. La acuzaţia de luare de mită împotriva reclamantei au fost adăugate alte patru capete de acuzare de luare de mită care ar fi avut loc între 1999 şi 2003. Şi acestea se bazau doar pe declaraţiile presupuselor victime luate după organizarea operaţiunii sub acoperire din 17 februarie 2004.
13. La 28 ianuarie 2005, procurorul care conducea urmărirea penală a declarat într-un interviu acordat unui ziar că reclamanta a acceptat să ia mita.
14. În timpul procesului penal, reclamanta a susţinut că ea a fost victima unei înscenări din partea poliţiei.
15. La 9 martie 2005, Judecătoria Edineţ a găsit-o vinovată pe reclamantă de luare de mită în ceea ce priveşte incidentul din 17 februarie 2004 şi a condamnat-o la o pedeapsă cu amenda în valoare de 300 EUR. Instanţa de judecată a constatat că Z. s-a prezentat în biroul ei şi i-a pus bani în buzunarul paltonului care era agăţat într-un cuier ca plată pentru serviciul legat de aparatul de casă. Instanţa nu a examinat argumentul reclamantei că a fost victima unei înscenări. Totodată, instanţa de judecată a achitat-o în privinţa celorlalte capete de acuzare de luare de mită, constatând că declaraţiile incriminatorii sunt neîntemeiate şi/sau au fost obţinute sub presiune de către organele de urmărire penală.
16. Reclamanta a declarat apel, susţinând că a fost victima unei înscenări. De asemenea, ea susţinut că transcrierea conversaţiei dintre ea şi Z. a fost falsificată, deoarece ultima parte a înregistrării în care Z. i-a spus unui poliţist că a plasat banii nu apare în înregistrare. Procurorul a declarat apel, susţinând că pedeapsa este prea blândă.
17. La 1 iulie 2005, Curtea de Apel Bălţi a respins apelul reclamantei fără a examina argumentul privind înscenarea. Totodată, instanţa a admis apelul procuraturii şi a schimbat pedeapsa în amendă în sumă de 1 200 EUR şi trei ani de închisoare cu suspendare.
18. Reclamanta a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie, invocând faptul că a fost victima unei înscenări.
19. La 6 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantei. La 3 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de reclamantă, constatând că nu a fost organizată nicio confruntare în timpul procedurii între reclamantă şi Z. Prin urmare, ea a casat deciziile Curţii Supreme de Justiţie din 6 decembrie 2006 şi a Curţii de Apel Bălţi din 1 iulie 2005 şi a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bălţi.
20. La 20 septembrie 2006, Curtea de Apel Bălţi a admis apelul reclamantei împotriva hotărârii Judecătoriei Edineţ din 9 martie 2005 şi a achitat-o pe motiv că declaraţiile lui Z. nu sunt concordante şi că nu există probe în sprijinul acuzaţiei că ea ştia că el i-a pus banii în palton. Instanţa a făcut trimitere la transcrierea conversaţiei între Z. şi reclamantă şi a constatat că Z. s-a comportat ca un agent provocator.
21. La 16 ianuarie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul procurorului, a casat decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2006 şi a dispus rejudecarea apelurilor împotriva hotărârii din 9 martie 2005.
22. La 21 martie 2007, Curtea de Apel Bălţi a respins apelul reclamantei împotriva hotărârii din 9 martie 2005 şi a admis apelul procurorului. Instanţa a considerat că probele indică vinovăţia reclamantei „chiar dacă ea a fost provocată de către Z.” În special, instanţa a respins argumentul reclamantei că ea a nu a ştiut că Z. i-a pus bani în buzunarul paltonului, bazându-se pe faptul că pe mâinile ei au fost găsite urme de substanţă pentru marcaj. Instanţa a aplicat o pedeapsă cu amenda de 1 200 EUR şi închisoare pe trei ani cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul Inspectoratului Fiscal pe o perioadă de trei ani.
23. Reclamanta a declara recurs ordinar, invocând faptul că Z. a acţionat ca un agent provocator şi că ea a fost victima unei înscenări. De asemenea, ea a susţinut faptul că transcrierea conversaţiei sale cu Z. a fost falsificată, şi că, având în vedere că înregistrarea originală lipseşte, condamnarea ei nu se poate baza pe aceasta.
24. La 12 septembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantei fără a se expune asupra argumentului că a fost victima unei înscenări.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
25. Anterior anului 2012 Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu a interzis utilizarea probelor obţinute prin înscenare sau provocare.
26. Articolul 330 „Îmbogăţire ilicită” al Codului penal pe baza căruia a fost condamnată reclamanta prevede o pedeapsă cu amenda de 7000 MDL sau închisoarea de până la 7 ani.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI
27. Reclamanta s-a plâns de faptul că a fost provocată să săvârşească infracţiunea de luare de mită şi că instanţele de judecată naţionale nu şi-au motivat suficient hotărârilor pronunţate. De asemenea, ea a reclamant încălcarea dreptului la prezumţia nevinovăţiei în rezultatul declaraţiei procurorului care conducea urmărirea penală, potrivit căreia ea a luat mită. Ea a invocat articolul 6 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.”
A. Admisibilitatea
28. Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă pe alte temeiuri. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
B. În fond
1. Argumentele părţilor
29. Reclamanta a susţinut că a fost victima unei înscenări organizate de poliţie şi că Z. a acţionat conform instrucţiunilor primite de la ei. Z. nu s-a limitat doar să observe activitatea infracţională într-un mod pasiv, ci a exercitat influenţă directă asupra ei pentru a o provoca să săvârşească infracţiunea. Transcrierea conversaţiei dintre ea şi Z. a dovedit că el a provocat-o. În schimb, transcrierea nu a demonstrat că reclamanta a acceptat banii oferiţi de Z.
30. Reclamanta a susţinut în continuare că ea a invocat în faţa instanţelor de judecată naţionale faptul că a fost victima unei înscenări, însă acestea nu au examinat argumentele sale. Doar Curtea de Apel Bălţi a ţinut cont de argumentul său în decizia din 20 septembrie 2006 constatând că ea a fost provocată să comită infracţiunea imputată. Însă, această decizie a fost casată ulterior.
31. În cele din urmă, reclamanta a susţinut că instanţele de judecată nu au examinat argumentele sale şi au pronunţat hotărâri judecătoreşti nemotivate.
32. Guvernul a contestat faptul că reclamanta a fost victima unei înscenări şi a susţinut că ea nu a probat aceste argumente nici în faţa instanţelor de judecată naţionale, nici în faţa Curţii. În opinia Guvernului, reclamanta nu şi-a motivat corespunzător argumentele. Ea doar a declarat că a fost provocată de Z., dar nu a dat detalii. În rezultat, instanţele de judecată naţionale nu au fost obligate să examineze argumentele sale. În plus, ele au examinat toate argumentele importante formulate de reclamantă în apărarea sa.
2. Motivarea Curţii
33. Curtea reiterează că, de principiu, admisibilitatea şi evaluarea probelor se supune reglementărilor din legislaţia naţională şi a aprecierii de către instanţele de judecată naţionale (a se vedea Van Mechelen şi alţii c. Olandei, 23 aprilie 1997, § 50, Culegere de rapoarte şi decizii 1997-III). Totodată, admiterea unor probe poate duce la un proces inechitabil. Astfel de probe pot fi cele obţinute în rezultatul aplicării relelor tratamente cu scopul de a extrage o recunoaştere (a se vedea Jalloh c. Germaniei [GC], nr. 54810/00, § 99, ECHR 2006‑IX) sau prin provocare sau înscenare din partea poliţiei (a se vedea Teixeira de Castro c. Portugaliei, 9 iunie 1998, Culegere, § 38, 1998-IV).
34. În ceea ce ţine de provocare din partea poliţiei, Curtea a statuat în Teixeira de Castro (citată mai sus) că dreptul la un proces echitabil este încălcat în cazul în care poliţiştii depăşesc limitele unei investigaţii pasive a acţiunilor infracţionale ale unui suspect şi exercită o influenţă, cum ar fi provocarea la săvârşirea unei infracţiuni, care, altfel nu ar fi fost comisă. În Vanyan c. Rusiei (nr. 53203/99, §§ 45-50, 15 decembrie 2005) Curtea a mers mai departe şi a observat că problema înscenării sau a provocării poate fi pusă în discuţie chiar şi în situaţiile în care operaţiunea relevantă a fost dusă la îndeplinire de o persoană privată care a acţionat în calitate de agent sub acoperire, în timp ce aceasta a fost de fapt organizată şi supravegheată de către poliţie.
35. Având în vedere importanţa principiilor de mai sus, Curtea a hotărât în cauza Ramanauskas c. Lituaniei ([GC], nr. 74420/01, § 60, ECHR 2008) că în cazul în care bănuitul susţine că a fost provocat să săvârşească o infracţiune, instanţele de judecată trebuie să examineze minuţios materialele din dosarul penal, deoarece pentru a îndeplini cerinţa unui proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 al Convenţiei, toate probele obţinute în rezultatul înscenării trebuie excluse, în special când operaţiunea poliţiei nu s-a bazat pe un temei legal suficient sau pe măsuri de protecţie adecvate.
36. În cele din urmă, dacă informaţia prezentată de autorităţile de anchetă nu permit Curţii să concluzioneze că reclamantul a fost provocat de poliţie, este esenţial ca Curtea să examineze procedura în care a fost apreciat argumentul referitor la provocare pentru a se asigura că au fost respectate adecvat drepturile apărării, în special cele aferente principiului contradictorialităţii şi a egalităţii armelor (a se vedea Edwards şi Lewis c. Marii Britanii [GC], nr. 39647/98 şi 40461/98, §§ 46-48, ECHR 2004‑X). Pentru alte principii de ordin general privind problema înscenării, a se vedea Bannikova c. Rusiei (nr. 18757/06, §§ 33-65, 4 noiembrie 2010).
37. În speţă, Curtea notează că reclamanta a fost condamnată pe baza probelor obţinute în cursul operaţiunii sub acoperire din 17 februarie 2004, când Z., care avea un microfon ascuns, i-a dat bani.
38. Din materialele dosarului nu reiese că autorităţile au avut cunoştinţă sau vreo probă obiectivă că reclamanta a mai fost implicată în luare de mită anterior datei de 17 februarie 2004. Este adevărat că la acuzaţia împotriva reclamantei au mai fost adăugate alte capete de acuzare de luare de mită (a se vedea paragraful 12 de mai sus); însă, în materialele dosarului nu există indicii, şi nici Guvernul nu a invocat că informaţia sau probele referitoare la celelalte incidente au fost obţinute de către poliţie înainte de începerea urmăririi penale împotriva reclamantei.
39. În plângerea din 17 februarie 2004 depusă la poliţie, Z. a susţinut că reclamanta i-a cerut o anumită sumă de bani. Însă, transcrierea discuţiei dintre ei indică contrariul. Z. a întrebat-o pe reclamantă câţi bani să-i dea, iar după ce aceasta a refuzat în mod clar de câteva ori, el a insistat să-i dea bani până ea a cedat (a se vedea paragraful 8 de mai sus). În opinia Curţii, acest lucru demonstrează clar că reclamanta a fost supusă unei acţiuni de convingere şi provocare flagrante de a se angaja în activitatea infracţională de care a fost condamnată. Lipsesc indiciile că infracţiunea ar fi fost comisă în lipsa unor astfel de intervenţii.
40. Aşadar, Curtea notează că pe parcursul procesului penal reclamanta a susţinut că a fost victima unei înscenări din partea poliţiei. Guvernul a susţinut că ea nu a formulat plângerea sa într-un mod suficient de explicit, însă, Curtea nu împărtăşeşte acelaşi punct de vedere. Reclamanta a formulat clar argumentul că a fost provocată, iar unele instanţe de judecată chiar au examinat acest argument. Curtea de Apel Bălţi a achitat-o pe reclamantă prin decizia din 20 septembrie 2006 pe motiv că a fost provocată, în timp ce în decizia din 21 martie 2007, aceeaşi instanţă a considerat drept irelevant argumentul invocat de reclamantă (a se vedea paragrafele 20 şi 22 de mai sus). Curtea Supremă de Justiţie a ales să nu examineze argumentul invocat de reclamantă în apărarea sa.
41. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că procesul penal împotriva reclamantei nu a fost echitabil, contrar articolului 6 § 1. Ea nu consideră necesar să examineze dacă alte aspecte ale procesului au respectat această dispoziţie.
42. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
43. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul
44. Reclamanta a pretins 15 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a angoasei şi umilinţei de a fi condamnată ilegal pentru o infracţiune pe care nu a săvârşit-o.
45. Guvernul nu a fost de acord şi a solicitat Curţii să respingă pretenţia ca neîntemeiată.
46. Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit un anumit nivel de stres şi frustrare ca urmare a încălcării dreptului său la un proces echitabil. Făcând o evaluare echitabilă, Curtea acordă reclamantei 3 500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
47. Reclamanta a solicitat 2 440 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii şi a depus un pontaj.
48. Guvernul a contestat suma, argumentând că este excesivă şi neîntemeiată.
49. Curtea admite integral pretenţia reclamantei.
C . Dobânda de întârziere
50. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte plângerea referitoare la provocare;
3. Hotărăşte că nu este necesară examinarea plângerii formulate în temeiul articolului 6 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) 2 440 EUR (două mii patru sute patruzeci de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantei cu titlu de satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 1 iulie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy