Traducere neoficială a variantei franceze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA PASCARI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 53710/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
20 decembrie 2011
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Pascari c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SECŢIA a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi de Santiago Quesada, grefier al SECŢIei,
Deliberând la 29 noiembrie 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 53710/09) depusă împotriva Republicii Moldova la 28 septembrie 2009 la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl. Eduard Pascari („reclamantul”).
2. Reclamantul a fost reprezentat de dl T. Ungureanu, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. Invocând articolul 3 al Convenţiei, reclamntul s-a plâns de faptul că în timpul reţinerii şi detenţiei sale a fost supus la tratamente inumane şi degradante de către poliţişti. În particular, el s-a plâns că a primit lovituri care i-au cauzat fracturarea maxilarului, denunţând totodată faptul că i-a fost ulterior refuzată spitalizarea. El a pretins, de asemenea, că nu i-a fost acordată îngrijire medicală în timpul detenţiei, în perioada 23 – 26 aprilie 2006. În cele din urmă, el a reclamat inefectivitatea investigaţiei în privinţa pretinselor rele tratamente.
4. La 26 aprilie 2010, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. În virtutea articolului 29 § 1 al Convenţiei, ea a decis să examineze în acelaşi timp admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1974 şi locuieşte în Sîngerei.
6. La 22 aprilie 2006, la ora 23.30, reclamantul a fost reţinut într-un bar sub bănuială că a comis un furt. Patru poliţişti (M.P., A.M., E.T. şi N.M.) l-au dus la Primăria Sîngerei, iar apoi la Comisariatul de poliţie Sîngerei. Acolo, colaboratorii de poliţie i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele pe corp şi faţă, fracturându-i maxilarul.
7. La 23 aprilie 2006, la ora 1.25, la Comisariatul de poliţiei Sîngerei a sosit prima echipă de asistenţă medicală de urgenţă în urma unui apel telefonic de urgenţă. Medicii au constatat că reclamantul se plânge de dureri de maxilar a cărui mobilitate era redusă şi că la examenul vizual prezenta un edem pe obrazul strâng. I-au administrat injecţii cu efect analgezic, dar nu l-au putut transporta la spital deoarece poliţiştii au refuzat să permită internarea lui.
8. Sora reclamantului a venit la comisariat şi a constatat că el avea un edem pe obraz şi hainele pătate de sânge. Ea a găsit la faţa locului prima echipă de asistenţă medicală de urgenţă şi a luat cunoştinţă de refuzul poliţiştilor de a permite internarea reclamantului la propunerea medicilor. Refuzul poliţiştilor a fost confirmat şi de către infirmierul I.C.
9. La 23 aprilie 2006, la ora 11.45, o a doua echipă de asistenţă medicală de urgenţă a sosit la comisariatul de poliţie. Urgenţa s-a datorat simptomelor dureroase acuzate de reclamant în dreptul maxilarului, precum şi de dureri de cap şi ameţeli. Medicii au constatat o uşoară deformaţie a părţii stângi a maxilarului şi au stabilit diagnosticul de „subluxaţie de maxilar”. Recomandarea lor ca reclamantul să fie tratat de un stomatolog s-a împiedicat de refuzul poliţiştilor, în ciuda urgenţei de gradul doi înregistrată în fişele medicale întocmite la faţa locului.
10. Din 23 până în 26 aprilie 2006, reclamantul s-a aflat în detenţie la Comisariatul de poliţie Sîngerei. Potrivit afirmaţiilor lui, i s-a refuzat orice asistenţă medicală ulterioară pe parcursul detenţiei, în ciuda solicitărilor lui.
11. La 4 mai 2006 a fost întocmit un raport de expertiză medico-legală, care a constatat prezenţa pe obrazul stâng al reclamantului a unui edem dur post traumatic, dureros la palpare, cu dimensiunilor de 10 x 9 cm. Medicul legist a pus următorul diagnostic:
„edem post-traumatic pe faţă, fractură a procesului de articulaţie pe partea stângă a maxilarului cu o deplasare de 4-5 mm şi formarea unui „calus” primar, rezultat în urma contactului traumatic cu unul sau mai multe obiecte contondente dure, care posibil s-au produs în momentul şi în condiţiile indicate, şi care au cauzat o vătămare a sănătăţii de lungă durată, mai multe de 21 de zile, care poate fi calificată drept „leziuni corporale medii”.
12. La 11 mai 2006, reclamantul a sesizat Procuratura din Sîngerei, depunând o plângere împotriva lui M.P., A.M., E.T. şi N.M., pe motivul aplicării loviturilor şi cauzării leziunilor.
13. La 2 august 2006, Procuratura Sîngerei a emis o ordonanţă de încetare a urmăririi penale pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
14. La 2 mai 2007, reclamantul a solicitat procurorului general să intervină pentru redeschiderea anchetei în privinţa maltratării acuzate de reclamant. El a susţinut că nu a fost niciodată audiat şi că Procuratura Sîngerei l-a informat despre clasarea dosarului fără a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de ordonanţa de încetare a urmării penale şi cu conţinutul dosarului.
15. La 6 iunie 2007, Procuratura Generală l-a informat pe reclamant că a dispus anularea ordonanţei de încetare a urmării penale emisă de Procuratura Sîngerei la 2 august 2006 şi reluarea anchetei.
16. La 18 iunie 2007, Procuratura Sîngerei a anulat ordonanţa de încetare a urmăririi penale din 2 august 2006 şi a reluat urmărirea penală împotriva lui M.P., a lui A.M., a lui E.T. şi a lui N.M.
17. La 3, 4 şi 5 septembrie 2008, Procuratura Sîngerei a emis ordonanţe de încetare a urmăririi penale în privinţa lui M.P., N.M. şi E.T.
18. La 17 noiembrie 2008, Procuratura Sîngerei a emis o ordonanţă de încetare a urmăririi penale în privinţa lui A.M.
19. La 18 noiembrie 2008, Procuratura Sîngerei a decis să suspende urmărirea penală până la identificarea persoanelor responsabile de comiterea pretinsei maltratări cauzate reclamatului.
20. La 11 şi 13 februarie 2009, reclamantul a contestat ordonanţele de încetare a urmăririi penale, precum şi ordonanţa de suspendare a urmăririi penale.
21. La 13 februarie 2009, Procuratura Sîngerei a admis parţial cererea reclamantului şi a anulat ordonanţa de suspendare a urmării penale din 18 noiembrie 2008, pe motiv că anchetatorii au omis audierea membrilor echipei de asistenţă medicală de urgenţă care l-a examinat pe reclamant pe 23 aprilie 2006, audierea medicului legist în privinţa faptului dacă fractura maxilarului constatat la reclamant ar fi putut fi cauzată de o singură lovitură sau ar fi putut fi cauzată de o căzătură a reclamantului, precum şi audierea a cinci martori.
22. La 27 februarie 2009, reclamantul a solicitat judecătorului de instrucţie să anuleze ordonanţele de încetare a urmării penale din 3, 4 şi 5 septembrie şi din 17 noiembrie 2008. De asemenea, el a contestat şi ordonanţa emisă de procuratură la 13 februarie 2009, susţinând că s-a omis examinarea cererii sale de anulare a ordonanţelor de încetare a urmăririi penale.
23. Prin încheierea interlocutorie din 27 martie 2009, Judecătoria Sîngerei a respins plângerea reclamantului şi a declarat legale ordonanţele de încetare a urmăririi penale împotriva lui M.P., A.M., E.T. şi a lui N.M din 3, 4 şi 5 septembrie şi din 17 noiembrie 2008. De asemenea, instanţa de judecată a confirmat şi ordonanţa din 13 februarie 2009. Această încheiere este irevocabilă.
24. Investigaţia în privinţa acuzaţiilor de maltratare a reclamantului este în curs de desfăşurare.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ
25. Potrivit articolului 63 § 2 al Codului de procedură penală din 14 martie 2003, organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit o persoană mai mult de 3 luni. Potrivit articolului 63 § 6 al aceluiaşi Cod, declarat neconstituţional prin hotărârea Curţii Constituţionale din 23 noiembrie 2010, la expirarea perioadei de 3 luni prevăzute în articolul 63 § 2, statutul bănuitului încetează de drept. Încetarea calităţii de bănuit după expirarea perioadei de 3 luni nu împiedică punerea persoanei sub învinuire pentru acelaşi fapt în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente.
26. Între altele, articolul 313 al Codului de procedură penală permite părţilor interesate să conteste la judecătorul de instrucţie refuzul de începere a urmăririi penale şi ordonanţa de încetare a urmăririi penale.
ÎN DREPT
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
27. Reclamantul susţine că în timpul reţinerii poliţiştii i-au cauzat leziuni corporale grave şi că nu i s-a acordat îngrijire medicală corespunzătoare în timpul detenţie care a urmat. El a reclamant, de asemenea, şi faptul că ancheta în privinţa pretinsei sale maltratării nu a fost efectivă. El a invocat în această privinţă articolul 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:
“ Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
1. Argumentele părţilor
a) Guvernul
28. Guvernul susţine că, contrar articolului 35 al Convenţiei, reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, care i-ar fi permis să obţină o considerare a pretenţiilor sale prin sesizarea judecătorului de instrucţie, în conformitate cu articolul 313 al Codului de procedură penală.
29. Între altele, Guvernul susţine că ancheta în privinţa pretinsei maltratări a reclamantului este pendinte. În opinia sa, persoanele responsabile de comiterea infracţiunii de maltratare asupra reclamantului sunt încă susceptibile de a fi trase la răspundere în orice moment, în ciuda ordonanţelor de încetare a urmării penale respective. Guvernul susţine că articolul 63 § 6 al Codului de procedură penală permite tragerea la răspundere a persoanelor a căror statul de bănuit prevăzut de articolul 63 § 2 a expirat în cazul acumulării ulterioare a probelor suficiente de către organele de urmărire penală (a se vedea paragraful 25 de mai sus). În consecinţă, Guvernul a solicitat Curţii să respingă cererea ca fiind prematură.
30. Ulterior, Guvernul a informat Curtea că prin hotărârea din 23 noiembrie 2010 a Curţii Constituţionale, aceasta a declarat neconstituţională prevederea legală din articolul 63 § 6 al Codului de procedură penală.
b) Reclamantul
31. Reclamantul a contestat argumentele Guvernului. El susţine că a depus o plângere la procuratură în mai 2006 şi că a contestat la judecătorul de instrucţie ordonanţa de încetare a urmăririi penale împotriva poliţiştilor, precum şi ordonanţa de suspendare a urmăririi penale pe motivul expirării statutului lor de bănuiţi. Potrivit lui, el a epuizat toate căile de recurs interne anterior depunerii cererii la Curte.
2. Aprecierea Curţii
32. În ceea ce priveşte plângerea depusă în temeiul articolului 313 al Codului de procedură penală, Curtea observă că încheierea interlocutorie din 27 martie 2009 emisă de judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Sîngerei a recunoscut legalitatea ordonanţelor de încetare a urmăririi penale din 3, 4 şi 5 septembrie 2008 şi din 17 noiembrie 2008, în ciuda faptului că reclamantul a solicitat expres anularea lor pe motiv de ilegalitate. Între altele, Curtea notează că încheierea interlocutorie este irevocabilă. Prin urmare, Curtea nu poate subscrie argumentului Guvernului potrivit căruia reclamantul a omis să depună o plângere la judecătorul de instrucţie.
33. În ceea ce priveşte posibilitatea tragerii la răspundere a persoanelor responsabile în baza articolului 63 § 6 al Codului de procedură penală, Curtea relevă faptul că această dispoziţie legală a fost declarată neconstituţională prin hotărârea Curţii Constituţionale din 23 noiembrie 2010. Prin urmare, Curea nu consideră necesar să se pronunţe asupra acestui argument invocat de Guvern.
34. Curtea constată, ţinând cont de documentele medicale aflate în posesia sa, că această cerere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. În continuare, Curtea observă că cererea nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, ea declară cererea admisibilă.
B. Fondul
1. Pretinsa maltratare
35. Reclamantul s-a plâns de faptul că poliţiştii i-au cauzat leziuni corporale grave în timpul reţinerii sale şi că nu i s-a acordat asistenţă medicală corespunzătoare în timpul detenţiei care a urmat (a se vedea mai sus, §§ 6-10).
36. Guvernul nu a contestat faptele şi nu a prezentat observaţii pe marginea acestui subiect.
37. Curtea reaminteşte că, atunci când unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale în timpul detenţiei sau în timp ce se află sub controlul poliţiei, orice asemenea leziune va crea o puternică prezumţie că acea persoană a fost supusă maltratării (Salman c. Turquie [GC], no 21986/93, § 100, CEDH 2000‑VII). Intră deci în sarcina Guvernului să dea o explicaţie plauzibilă despre originea acestor leziuni şi să aducă probe care să susţină fapte care pun la îndoială acuzaţiile victimei, mai ales dacă acelea sunt susţinute de probe medicale (Selmouni c. France [GC], nr. 25803/94, § 87, CEDH 1999‑V).
38. În speţă, Curtea notează că fişa medicală întocmită la 23 aprilie 2006 de o echipă de asistenţă medicală de urgenţă atestă existenţa unui edem pe obrazul stâng al reclamantului care se plângea de dureri şi de mobilitate redusă a maxilarului. La 4 mai 2006, un raport de expertiză medico-legală a constatat un traumatism la nivelul mandibulei; acesta a calificat leziunile corporale ca fiind medii (a se vedea mai sus, § 11). Guvernul nu a contestat faptul că între 22 şi 26 aprilie 2006 reclamantul s-a aflat în custodia poliţiei, ceea ce produce o prezumţie în favoarea ipotezei că leziunile au fost produse fie în momentul reţinerii, fie în timpul detenţiei. Curtea observă, de altfel, că la dosar nu există niciun raport al poliţiei care să indice faptul că reclamantul a refuzat să se supună instrucţiunilor colaboratorilor poliţiei şi a fost necesară utilizarea forţei pentru a-l aduce la comisariatul de poliţie. În plus, în lipsa unui examen medical efectuat la începutul detenţiei, nu se poate stabili dacă leziunile pot fi raportate la o perioadă anterioară reţinerii reclamantului , (Türkan c. Turquie, nr. 33086/04, §§ 41-43, 18 septembrie 2008).
39. În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a îngrijirii medicale corespunzătoare, Curtea constată că propunerea medicilor de a-l transporta pe reclamant la un stomatolog s-a împiedicat de refuzul nemotivat al colaboratorilor poliţiei. Având în vedere gravitatea traumatismelor suferite de reclamant, Curtea admite că refuzul de a-l supune unui examen medical mai aprofundat, cu certitudine i-a provocat reclamantului confuzie şi suferinţe contrar articolului 3 al Convenţiei.
40. În consecinţă, având în vedere ansamblul elementelor deferite aprecierii Curţii şi lipsa explicaţiilor plauzibile din partea Guvernului, Curtea conchide că Statul pârât poartă răspundere pentru tratamentul la care a fost supus reclamantul.
41. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect material.
2. Ancheta efectuată de către autorităţi
42. Reclamantul s-a plâns de caracterul inefectiv al anchetei în privinţa pretinsei sale maltratări.
43. Guvernul nu s-a pronunţat în privinţa chestiunii dacă autorităţile au reacţionat într-un mod efectiv la acuzaţiile de maltratare a reclamantului.
44. În ceea ce priveşte cerinţa unei investigaţii aprofundate şi efective, Curtea reaminteşte că atunci când o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei de către poliţie sau alţi agenţi de stat, prevederile acestui articol impun efectuarea unei investigaţii oficiale efective, care să permită identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile (Assenov et autres c. Bulgarie, 28 octombrie 1998, § 102, Recueil des arrêts et décisions 1998‑VIII).
45. În prezenta cauză, Curtea observă, în primul rând, că reclamantul încă pe 11 mai 2006 s-a plâns în faţa autorităţilor competente că a fost supus maltratării în timpul detenţiei; acuzaţiile sale sunt susţinute de un raport medical care confirmă existenţa leziunilor corporale grave (paragraful 11 de mai sus). Curtea relevă numeroase carenţe ale urmăririi penale iniţiate pe marginea maltratării, carenţe care au fost constatate şi de însăşi Procuratura Sîngerei (paragraful 21 de mai sus). Aceste deficienţe sunt suficiente pentru ca Curtea să conchidă că investigaţia nu a fost efectivă, cu atât mai mult că investigaţia a durat mai mult de cinci ani (a se vedea mai sus, paragrafele 12-24) şi că autorităţile nu au identificat până în prezent persoanele responsabile. Or, acest lucru este indispensabil pentru menţinerea încrederii publice şi pentru asigurarea adeziunii la statul de drept, precum şi pentru prevenirea aparenţei de tolerare a actelor ilegale sau de implicare în comiterea lor (a se vedea Okkalı c. Turquie, nr. 52067/99, § 65, CEDH 2006‑XII (extrase)).
46. Aceste elemente au determinat Curtea să concluzioneze că a avut loc încălcarea aspectului procedural al articolului 3 al Convenţiei.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 AL CONVENŢIEI
47. Reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la libertate şi la siguranţă. El a invocat articolului 5 al Convenţiei. Reclamantul nu a făcut nicio observaţie pe marginea acestui capăt de cerere.
48. Examinând toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că reclamantul nu şi-a susţinut pretenţiile. Prin urmare, această pretenţie trebuie să fie respinsă ca fiind neîntemeiată, în sensul articolului 35 § 3 şi § 4 al Convenţiei.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENŢIEI
49. Reclamantul a pretins încălcarea dreptului său la un proces echitabil pe motivul duratei excesive a anchetei în privinţa pretinsei maltratări. El a invocat articolul 6 al Convenţiei.
50. Curtea observă că această pretenţie este pe deplin înglobată în pretenţia formulată în baza articolului 3. Ţinând cont de cele constatate de Curte în privinţa pretenţiilor formulate în baza articolului 3 (a se vedea paragrafele 42-46 de mai sus), Curtea consideră că nu există nicio chestiune distinctă care ar putea fi abordată în lumina articolului 6 şi, prin urmare, nu este necesar să se pronunţe asupra admisibilităţii şi fondului acesteia.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
51. Articolul 41 al Convenţiei prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
52. Reclamantul a pretins 100 000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral. El nu a formulat nicio pretenţie cu titlu de prejudiciu material.
53. Guvernul pretinde că reclamantul nu a formulat pretenţii cu titlu de prejudiciu moral şi material, în ciuda cerinţei exprese a Curţii.
54. Curtea observă că reclamantul a prezentat pretenţii cu titlu de prejudiciu moral atât la momentul depunerii cererii, cât şi atunci când a fost special invitat să le prezinte. Ţinând cont de suferinţele cauzate de leziunile în cauză, Curtea admite că reclamantul a suferit un prejudiciu moral indeniabil, iar constatarea încălcărilor în prezenta cauza este insuficientă pentru a le remedia. Pronunţându-se pe bază de echitate, în temeiul articolului 41 al Convenţiei, Curtea acordă reclamantului 15 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută.
B. Costuri şi cheltuieli
55. Reclamantul a pretins 1 042 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii, făcând trimitere la contractul de asistenţă juridică încheiat cu reprezentantul său în faţa Curţii, precum şi la cheltuielile de traducere, confirmate prin acte doveditoare.
56. Guvernul nu a fost de acord cu această pretenţie, pe care o consideră nefondată.
57. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care acestea au fost reale şi necesare, iar ratele poartă un caracter rezonabil. În prezenta cauză, ţinând cont de documentele care se află în posesia sa şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 042 EUR pentru procedura în faţa Curţii şi o acordă reclamantului.
C. Dobânda de întârziere
58. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente..
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte pretenţii formulate în baza articolului 3 al Convenţiei şi inadmisibilă în privinţa pretenţiilor formulate în baza articolului 5 al Convenţiei;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei în privinţa tratamentului la care a fost supus reclamantul în timpul detenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea aspectului procedural al articolului 3 al Convenţiei;
4. Hotărăşte că nu a fost necesar să se pronunţe asupra admisibilităţii şi fondului pretenţiei formulate în temeiul articolului 6 al Convenţiei;
5. Hotărăşte
a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă potrivit articolului 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data plăţii:
i) 15 000 EUR (cincisprezece mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus toate taxele care pot fi percepute;
ii) 1 042 EUR (o mie patruzeci şi doi de euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus toate taxele care pot fi percepute;
b) că, de la expirarea perioadei de trei luni menţionată în punctul (a) de mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba franceză şi comunicată în scris la 20 decembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy