©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
Cererea nr. 31564/04 prezentată de Neculai PASCU împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 6 martie 2012 într-o cameră compusă din Ján Šikuta, preşedinte, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 12 august 2004,
având în vedere observaţiile prezentate de guvernul pârât şi cele prezentate ca răspuns de reclamant,
având în vedere comentariile făcute de Guvernul României,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamantul, Neculai Pascu, este un resortisant român, născut în 1955 şi cu domiciliul la Boldu. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horaţiu Radu.
A. Circumstanţele cauzei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părţi, se pot rezuma după cum urmează.
3. La 21 februarie 2002, reclamantul a fost arestat preventiv de Poliţia Galaţi, sub acuzarea de luare de mită. A fost plasat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi până la 28 februarie 2002, când a fost transferat la Penitenciarul Galaţi.
4. La 17 septembrie 2002, a fost eliberat din închisoare pentru motive medicale.
5. Prin hotărârea din 10 februarie 2004, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie l-a găsit pe reclamant vinovat şi l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
6. La 24 mai 2004, reclamantul a fost dus înapoi la Penitenciarul Galaţi pentru executarea pedepsei.
7. La o dată nespecificată, reclamantul a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale şi din cauza situaţiei financiare dificile a familiei sale.
8. La 8 septembrie 2004, Tribunalul Galaţi i-a respins cererea cu motivarea că a refuzat să fie examinat de un expert medico-legal şi că situaţia financiară a familiei sale nu era atât de dificilă. Apelul introdus de reclamant în faţa Curţii de Apel Galaţi a fost respins la 8 noiembrie 2004, iar hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă, prin nerecurare.
9. Conform susţinerilor reclamantului, condiţiile de detenţie la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi şi la Penitenciarul Galaţi erau necorespunzătoare. Acesta a făcut referire, în special, la condiţiile de detenţie din celula nr. 309 în care a fost transferat din cabinetul medical al închisorii la 23 august 2004. Celula avea 18 m2 şi era ocupată de douăzeci de deţinuţi. Erau doar douăsprezece paturi în celulă.
10. Conform reclamantului, care era nefumător, era închis împreună cu alţi deţinuţi care fumau toată ziua în celulă. Acesta a susţinut că astmul bronşic i s-a înrăutăţit din cauza condiţiilor în care a fost deţinut. De asemenea, a pretins că, din cauza condiţiilor improprii oferite de închisoare, a trebuit să-şi primească vizitele într-o încăpere de numai 5 m2 în care mai erau alţi şapte deţinuţi ce primeau vizitatori în acelaşi timp. A adăugat că, în permanenţă, conversaţiile sale telefonice au fost private de intimitate fiind ascultate de personalul închisorii.
11. A fost eliberat din închisoare la 1 martie 2005, după executarea pedepsei.
12. La 18 martie 2009, Guvernul a furnizat Curţii informaţii faptice privind condiţiile de detenţie ale reclamantului şi un raport medical detaliat.
B. Dreptul şi practica interne relevante
13. Legislaţia internă privind executarea hotărârilor, în special Legea nr. 23/1969, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2003 şi Legea nr. 275/2006, sunt descrise în hotărârea Petrea împotriva României (nr. 4792/03, pct. 22-23, 29 aprilie 2008).
14. Potrivit art. 3 din OUG nr. 56/2003, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot face plângere la judecătorie împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor, luate de către administraţia penitenciarului. OUG nr. 56/2003 a fost abrogată şi înlocuită de Legea nr. 275 din 20 iulie 2006, care reia conţinutul art. 3 menţionat la art. 38, potrivit căruia împotriva măsurilor luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Capete de cerere
A. Capete de cerere invocate în prima scrisoare a reclamantului din 12 august 2004
15. În temeiul art. 3 din convenţie, reclamantul s-a plâns de condiţiile materiale de detenţie şi de lipsa unui tratament medical adecvat în perioada 21 februarie – 17 septembrie 2002.
B. Capete de cerere invocate în scrisoarea din 6 noiembrie 2005
16. În temeiul art. 3 din convenţie, reclamantul s-a plâns de condiţiile materiale în care a fost deţinut în Penitenciarul Galaţi în perioada 24 mai 2004 – 1 martie 2005. În baza aceluiaşi articol, a reclamat faptul că, în ciuda stării sale medicale grave (suferea de cardiopatie ischemică, astm bronşic şi hidrocel) nu a primit un tratament medical adecvat pe durata detenţiei sale în perioadele 21 februarie – 17 septembrie 2002 şi 24 mai 2004 – 1 martie 2005.
17. În ceea ce priveşte ambele perioade de detenţie, se plânge de încălcarea art. 8 din convenţie în măsura în care nu a avut parte de nici un fel de intimitate când primea vizite de la familia sa şi în timpul conversaţiilor sale telefonice.
18. În temeiul art. 6 § 1 din convenţie, s-a plâns de durata procesului penal împotriva sa.
19. A reclamat, în temeiul art. 5 § 1 şi 3 din convenţie, arestarea sa ilegală şi cercetarea abuzivă. Acesta a reclamat, în special, că mandatul de arestare nu a fost suficient justificat şi că arestarea preventivă a durat prea mult.
În drept
A. Cu privire la art. 3 din Convenţie
20. Reclamantul s-a plâns de condiţiile materiale de detenţie de la Inspectoratul de Poliţie Galaţi şi Penitenciarul Galaţi în perioadele 21 februarie – 17 septembrie 2002 şi 24 mai 2004 – 1 martie 2005. A reclamat, de asemenea, lipsa unui tratament medical adecvat. În esenţă, acesta a invocat art. 3 din Convenţie, formulat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
1. Condiţiile materiale de detenţie
21. Guvernul a considerat că reclamantul nu a respectat termenul de şase luni în măsura în care capătul său de cerere se referă la condiţiile de detenţie. A pretins că reclamantul s-a plâns de condiţiile respective numai în scrisoarea din 6 noiembrie 2005, acesta fiind eliberat din închisoare la 1 martie 2005.
22. Reclamantul nu a făcut referire în observaţiile sale la excepţia astfel ridicată de Guvern.
23. Curtea reiterează că scopul termenului de şase luni prevăzut de art. 35 este de a promova certitudinea juridică, asigurând că acele cauze care ridică probleme în temeiul convenţiei sunt analizate într-un termen rezonabil şi că deciziile din trecut nu pot face la infinit obiectul unor recursuri. De asemenea, aceste prevederi îi acordă eventualului reclamant timpul să ia în considerare depunerea unei cereri şi, în caz afirmativ, să decidă cu privire la capetele de cerere şi argumentele specifice care trebuie invocate (a se vedea, de exemplu, Worm împotriva Austriei, 29 august 1997, pct. 32-33, Culegere de hotărâri şi decizii, 1997-V).
24. Curtea observă că reclamantul s-a plâns de condiţiile de detenţie cu referire la două perioade. Prima perioadă a detenţiei a început la 21 februarie 2002 şi s-a terminat la 17 septembrie 2002, când reclamantul a fost eliberat din închisoare din motive medicale. A doua perioadă de detenţie a fost între 24 mai 2004 şi 1 martie 2005.
25. Curtea reţine că reclamantul s-a plâns de condiţiile din prima perioadă de detenţie în prima sa scrisoare din 12 august 2004, după mai mult de şase luni de la eliberarea din închisoare la 17 septembrie 2002. A reclamat condiţiile celei de-a doua perioade de detenţie în următoarea sa scrisoare din 6 noiembrie 2005, după mai mult de şase luni de la eliberarea din închisoare la 1 martie 2005.
26. Prin urmare, ţinând seama de cele menţionate, Curtea consideră că capătul de cerere cu privire la condiţiile de detenţie din ambele perioade a fost introdus după mai mult de şase luni de la data la care situaţia reclamată a încetat [a se vedea Rosengren împotriva României (dec.), nr. 70786/01, 27 aprilie 2004].
Rezultă că acest capăt de cerere a fost introdus tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din convenţie.
2. Tratamentul medical în timpul detenţiei
27. Guvernul a ridicat excepţia preliminară pentru neepuizarea căilor de atac interne, atât timp cât reclamantul nu s-a plâns autorităţilor de lipsa unui tratament medical adecvat în baza OUG nr. 56/2003.
28. Reclamantul nu a prezentat observaţii în această privinţă.
29. În cauza Petrea, citată anterior, Curtea a concluzionat că, înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 56/2003, la 27 iunie 2003, nu exista nicio cale de atac eficientă pentru situaţii precum cea invocată de reclamant. Cu toate acestea, după data respectivă, persoanele aflate în situaţia reclamantului au avut la dispoziţie o cale de atac eficientă pentru a se plânge de pretinsa lipsă de tratament medical, chiar dacă cererile lor erau deja pendinte pe rolul Curţii la momentul respectiv (a se vedea Petrea, citată anterior, pct. 35-36). Curtea nu observă niciun motiv pentru a nu ţine seama, în speţă, de concluziile din cauza Petrea.
30. Curtea reţine că reclamantul nu a formulat o plângere privind lipsa unui tratament medical adecvat în baza OUG nr. 56/2003, ci a cerut întreruperea executării pedepsei cu închisoarea pe motiv că tratamentul medical de care avea nevoie nu putea fi acordat într-un penitenciar-spital. Şi-a întemeiat cererea pe art. 453 C. proc. pen.
31. Deşi Curtea nu este convinsă de necesitatea depunerii unei alte cereri în temeiul OUG nr. 56/2003 cu acelaşi obiect ca şi cererea de întrerupere a executării pedepsei, şi anume pentru stabilirea faptului că bolile de care reclamantul suferea ar fi putut fi tratate într-un penitenciar-spital (a se vedea Aharon Schwarz împotriva României, nr. 28304/02, pct. 95, 12 ianuarie 2010), consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne deoarece nu a formulat recurs împotriva hotărârii din 8 noiembrie 2004 prin care i-a fost respinsă acţiunea (a se vedea supra, pct. 8).
Prin urmare, reiese că respectivul capăt de cerere privind pretinsa lipsă de tratament medical după 27 iunie 2003 trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne în conformitate cu cauza Petrea, citată anterior.
32. Cât despre perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 56/2003, Curtea reţine că reclamantul a formulat plângerea privind pretinsa lipsă de tratament medical în perioada 21 februarie 2002 – 17 septembrie 2003 numai în prima scrisoare adresată Curţii la 12 august 2004.
33. Prin urmare, Curtea consideră că capătul de cerere a fost introdus după mai mult de şase luni de la data la care situaţia reclamată a încetat.
Rezultă că acest capăt de cerere a fost formulat tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din convenţie.
B. Cu privire la art. 8 din Convenţie
34. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de încălcarea dreptului său la respectarea vieţii private, deoarece autorităţile nu i-au permis nici un fel de intimitate a vizitelor primite şi a conversaţiilor telefonice în perioada detenţiei. Acesta a invocat art. 8 din Convenţie, formulat după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale [...].
35. Guvernul a ridicat excepţia nerespectării termenului de şase luni pe motiv că reclamatul s-a plâns de lipsa intimităţii numai în scrisoarea din 6 noiembrie 2005.
36. Curtea constată că reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la respectarea vieţii private la 6 noiembrie 2005, după mai mult de şase luni de la eliberarea sa din închisoare, la 1 martie 2005.
37. Prin urmare, ţinând seama de cele menţionate, Curtea consideră că acest capăt de cerere a fost formulat după mai mult de şase luni de la data la care situaţia reclamată a încetat.
Rezultă că acest capăt de cerere a fost formulat tardiv şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 şi 4 din Convenţie.
C. Cu privire la alte capete de cerere
38. În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere invocate de reclamant în temeiul art. 5 şi art. 6 din convenţie, având în vedere toate elementele de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nici o aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor stabilite în convenţie sau în protocoalele la aceasta.
Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Marialena TsirliJán Šikuta
Grefier adjunctPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy