Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA IPATI c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 55408/07)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
5 februarie 2013
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Ipati c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Corneliu Bîrsan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 15 ianuarie 2013 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 55408/07) depusă la Curte la 22 august 2007 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Gheorghe Ipati („reclamant”).
2. Reclamantul a fost reprezentat în faţa Curţii de dl R. Zadoinov, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. Reclamantul a invocat faptul că a fost maltratat de către poliţie şi lipsit de îngrijire medicală, că acuzaţia sa de maltratare nu a fost anchetată în cadrul unei investigaţii efective şi că i-a fost cenzurată corespondenţa.
4. La 10 ianuarie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis examinarea fondului cererii împreună cu admisibilitatea ei (Articolul 29 § 1).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1954. El se află în detenţie în Penitenciarul nr.9 din localitatea Pruncul, Republica Moldova.
A. Reţinerea reclamantului de către poliţie
6. La 22 septembrie 2006, reclamantul a fost reţinut sub bănuiala de a fi comis un furt, fiind transportat la Comisariatul de poliţie al sectorului Centru din Chişinău. Starea lui de sănătate era bună şi nu avea nicio leziune pe corp.
7. Potrivit reclamantului, el a fost bătut la comisariatul de poliţie pentru a-l face să recunoască infracţiunea pe care n-o comisese. Ulterior a fost închis într-o celulă, fiindu-i refuzat ajutorul medical.
8. În aceeaşi zi la miezul nopţii, reclamantul a fost din nou bătut de poliţişti şi de procurorul răspunzător de cazul lui. El a fost doborât la pământ, iar poliţiştii îl loveau cu picioarele şi pumnii pe tot corpul, în acelaşi timp cerându-i să recunoască fapta. Reclamantul a fost dus inconştient în celulă. Din nas, gură şi urechi îi curgea sânge.
9. Celula în care a fost ţinut la început nu avea mobilă şi nici toaletă. În timpul detenţiei la comisariatul de poliţie reclamantul nu a primit nici mâncare şi nici apă.
B. Detenţia reclamantului la Comisariatul General al Poliţiei
10. Potrivit reclamantului, la 23 septembrie 2006, el urma să fie transferat la Comisariatul general al poliţiei („CGP”), însă, văzând gravitatea leziunilor reclamantului, poliţiştii din cadrul CGP nu au acceptat transferul. Poliţiştii din cadrul Comisariatului de poliţie al sectorului Centru l-au transportat pe reclamant la spital, unde în urma unde discuţii cu doctorii, care nu l-au examinat pe reclamant, au obţinut un certificat. Reclamantul nu a văzut acel certificat.
11. Potrivit Guvernului, reclamantul a fost examinat la Spitalul de urgenţă la 23 septembrie 2006. Doctorul care l-a examinat pe reclamat a constatat contuzii pe corpul acestuia, după cum urmează: contuzia ţesutului pe cotul de la mâna stângă, contuzia ţesutului moale al capului şi a regiunii cervicale şi contuzia ţesutului moale a toracelui. Reclamantul a făcut o radiografie, fiind examinat de traumatolog, chirurg şi neurochirurg, care i-au prescris tratament ambulatoriu.
12. În urma examinării la spitalul de urgenţă la 23 septembrie 2006, transferul reclamantului la CGP a fost acceptat. El susţine că până pe 24 septembrie 2006 nu a primit nici măcar o felie de pâine. La 24 septembrie 2006 reclamantul a fost audiat de procurorul C. căruia i s-a plâns că a fost maltratat. Potrivit reclamantului, ofiţerul de urmărire penală i-a cerut procurorului C. să solicite eliberarea unui mandat de arest preventiv pe 30 de zile. Însă, C. a considerat că dacă reclamantul va fi dus în faţa judecătorului de instrucţie, acesta va pune întrebări în privinţa leziunile de pe corpul reclamantului şi va dispune tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Din acest motiv l-a eliberat pe reclamant, sperând că acesta nu va depune nicio plângere.
13. După eliberare, reclamantul s-a deplasat direct la Procuratura sectorului Centru şi l-a aşteptat pe C. Reclamantul a cerut să fie examinat de un medic legist pentru a confirma existenţa şi gravitatea leziunilor de pe corpul său. C. a refuzat să elibereze actul de dispunere a efectuării expertizei până la 26 septembrie 2006, când reclamantul a fost examinat de un medic legist, care a constatat vătămări pe corpul reclamantului, după cum urmează: două hematoame pe nas, acoperite de o crustă roşie cu mărimea de 0.3 x 0.1 cm şi 0.5 x 0.3 cm şi un hematom de culoare vineţie cu mărimea de 1.3 x 0.4 cm; hemoragia ţesutului ambelor buze cu pielea jupuită acoperită cu o substanţă albă; edem pronunţat al cotului stâng, mişcare limitată din cauza durerii; hematoame verzi-vineţii-galbene pe diferite părţi ale braţului şi cotului stâng măsurând între 2.7 x 2 şi 14 x 6.5 cm; două zone de piele jupuită acoperită cu o crustă cafenie în regiunea lombară a spatelui la nivelul coastelor măsurând 3 x 0.1 cm şi 2.8 x 1.5 cm; un hematom vineţiu măsurând 4 x 2 cm pe partea dreapta a coloanei vertebrale, la nivelul vertebrelor 6-7.
14. Medicul legist a menţionat că reclamantul a făcut o radiografie. Expertul a concluzionat că reclamantul a suferit o fractură de os la nivelul cotului stâng şi o fractură a coastele 9 şi 10 din partea stângă. Expertiza a fost prezentată procurorului.
15. La 12 iunie 2007, un alt medic specialist (A.V.) a examinat rapoartele medicale din 23 şi 26 septembrie 2006. În opinia sa din 9 august 2007, A.V. a concluzionat că reclamantul a suferit respectivele vătămări corporale între 25-26 septembrie 2006, judecând după absenţa oricăror semne de oase fracturate în radiografia din 23 septembrie 2006 şi prezenţa acestora în radiografia din 26 septembrie 2006, precum şi după culoarea hematoamelor de pe corpul reclamantului, descrise în raportul din 26 septembrie 2006.
C. Plângerile depuse de reclamant şi urmărirea penală pe marginea acuzaţiei de maltratare
16. Potrivit reclamantului, la plângerea sa din 13 octombrie 2006, procurorul a pornit urmărirea penală pe marginea acuzaţiei de maltratare, însă la scurt timp a încetat-o. Ca urmare a plângerii depuse la judecătorul de instrucţie, urmărirea penală a fost reluată. Ulterior, aceasta a fost încetată din nou şi reluată ca urmare a unei alte încheieri judecătoreşti.
17. În timpul urmăririi penale au fost audiaţi mai mulţi poliţişti care au participat la reţinerea şi detenţia reclamantului între 22-24 septembrie 2006. Toţi cei audiaţi au negat faptul că au văzut vreo leziune pe corpul reclamantului. Unul dintre ei (C.V., poliţistul responsabil de cazul reclamantului) a declarat că reclamantul nu avea cum să fie bătut de persoane necunoscute înainte de reţinere, deoarece în perioada de referinţă el se afla deja în detenţie. În plus, el nu a observat nicio vătămare pe corpul reclamantului şi nu ştia cine l-a transportat pe reclamant la spital la data de 23 septembrie 2006. Un alt poliţist (I.M.) a fost audiat în calitate de bănuit deoarece reclamantul şi-a amintit că unul din torţionari se chema „Iurie”. I.M. a declarat că din ziua reţinerii reclamantului la 26 septembrie 2006, ora 21.35, şi până a doua zi dimineaţa la ora 9.00, când a plecat acasă, el nu a observat nicio leziune pe corpul reclamantului. Mai târziu el a aflat că reclamantul a fost transportat la spital pe 23 septembrie 2006 la ora 14.30. Ceilalţi poliţişti la fel au declarat că nu au observat nicio leziune pe corpul reclamantului la momentul reţinerii sau eliberării. Reclamantul a fost recunoscut oficial în calitate de parte vătămată pe 9 noiembrie 2009, fiind audiat în aceeaşi zi de către procuror. Mai mulţi poliţişti au fost audiaţi de către C., procurorul responsabil de dosarul de furt intentat pe numele reclamantului.
18. La 28 iunie 2007, reclamantul a angajat un avocat. În aceeaşi zi avocatul a solicitat Procuraturii Chişinău să-i trimită copii ale tuturor plângerilor depuse de reclamant la autorităţile de drept în privinţa acuzaţilor de maltratare, precum şi copii ale materialelor urmăririi penale efectuate în această privinţă. Avocatul l-a informat pe procuror că reclamantul intenţionează să depună o cerere la Curte şi a menţionat că orice refuz din partea autorităţilor de stat de a oferi acces la documentele disponibile care vizează plângerea reclamantului poate duce la constatarea încălcării articolului 34 al Convenţiei.
19. La 18 iulie 2007, Procuratura Chişinău l-a informat pe avocatul reclamantului că cererea lui în ceea ce priveşte solicitarea de a oferi acces la plângerile reclamantului şi la materialele dosarului a fost respinsă la 16 iulie 2007. Procurorul a adăugat că Codul de procedură penală nu prevede dreptul victimei de a examina materialele obţinute în cadrul urmăririi penale până la finalizarea acesteia, cu excepţia proceselor-verbale ale acţiunilor de urmărire penală în care a participat victima. Urmărirea penală în privinţa acuzaţiei reclamantului de maltratare se află în proces de desfăşurare. Procurorul a adăugat că ordonanţa poate fi atacată la procurorul ierarhic superior. Potrivit Guvernului, care nu a fost contrazis de reclamant, ordonanţa în cauză nu a fost atacată la judecătorul de instrucţie.
20. La 31 iulie 2007, avocatul reclamantului a depus o cerere de chemare în judecată la Judecătoria sectorului Centru în care a solicitat instanţei de judecată să constate că reclamantul a fost deţinut în condiţii inumane, contrar articolului 3 al Convenţiei, că a fost maltratat de către poliţie şi că autorităţile nu au efectuat o anchetă efectivă în privinţa acuzaţiei de maltratare. De asemenea, avocatul reclamantului a solicitat constatarea încălcării articolului 8 în contul ingerinţei în corespondenţa reclamantului. În cele din urmă, el a solicitat instanţei de judecată să dispună efectuarea unei investigaţii complete în privinţa acuzaţiei de maltratare şi să-i suspende din funcţie pe durata investigaţiei pe poliţiştii acuzaţi de maltratare. Avocatul reclamantul a solicitat instanţei de judecată să adjudece despăgubiri clientului său.
21. La 14 august 2007, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea avocatului reclamantului, constatând că acesta nu a invocat vreun act al procurorul, indicând că despăgubirile respective pot fi solicitate în cadrul unui proces civil. În plus, instanţa de judecată a constata că reclamantul nu l-a mandatat expres pe avocat să depună o asemenea cererea în justiţie. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
22. Guvernul a susţinut, în lipsa documentelor doveditoare, că la 5 iunie 2008 procurorul a decis să suspende urmărirea penală în privinţa acuzaţiei reclamantului de maltratare. Avocatul reclamantului a atacat ordonanţa de suspendare a urmăririi penale la judecătorul de instrucţie care a anulat-o la 18 noiembrie 2008. Procurorul a emis o nouă ordonanţă de încetare a urmăririi penale la 21 iulie 2009. Judecătorul de instrucţie a anulat ordonanţa vizată la 23 octombrie 2009.
La 26 ianuarie 2010 procurorul a emis o nouă ordonanţă de încetare a urmăririi penale. La 20 iulie 2011, avocatul reclamantului a atacat ordonanţa dată la procurorul ierarhic superior, care în aceeaşi zi a respins plângerea ca neîntemeiată. Nici reclamantul şi nici avocatul său nu au atacat la judecătorul de instrucţie cea din urmă ordonanţă.
D. Cea de-a doua reţinere a reclamantului şi detenţia lui în Penitenciarul nr.13
23. La 25 ianuarie 2007 reclamantul a fost reţinut şi plasat în Penitenciarul nr.9 din localitatea Pruncul, unde a fost deţinut până la 15 februarie 2007. Ulterior a fost transferat în Penitenciarul nr.13 din Chişinău, unde a fost deţinut până la 10 mai 2007, după care a fost transferat înapoi în Penitenciarul nr.9.
24. Potrivit Guvernului, în Penitenciarul nr.13 reclamantul a fost deţinut în celula nr.97 cu suprafaţa de 41,65 m2 şi în celula nr.18 cu suprafaţa de 17,25 m2.
25. Potrivit reclamantului, în celula nr.97 erau deţinuţi 35-40 de deţinuţi odată. Există o singură toaletă, care nu este separată de restul celulei şi doar 20 de paturi pe care deţinuţii dormeau cu rândul sau câte doi în pat. Mâncarea era de calitate proastă. Deţinuţii nu au primit lenjerie de pat şi nici produse de igienă. Celula nu era ventilată şi nici încălzită, iar geamul era aproape acoperit complet. Reclamantul trebuia să suport pasiv fumul de ţigară şi a suferit din cauza paraziţilor şi a şobolanilor. Deţinuţii bolnavi de tuberculoză şi alte boli infecţioasă erau deţinuţi împreună cu cei sănătoşi. Reclamantul a avut dreptul la un duş doar o dată la fiecare 10 zile.
E. Ingerinţa în corespondenţă reclamantului şi lipsa confidenţialităţii întâlnirilor cu avocatul său
26. În ianuarie şi februarie 2007 reclamantul a trimis mai multe plângeri la Judecătoria sectorului Centru în privinţa lipsei efectivităţii investigaţiei acuzaţiilor sale de maltratare. La 3 martie 2007, Judecătoria sectorului Centru a redirecţionat una din plângerile sale la procuror. Reclamantul a primit de la instanţa de judecată o scrisoare desigilată şi cu ştampila închisorii pe ea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alte scrisori expediate de judecătorul de instrucţie la 15 iunie 2007 şi de procuratură la 6 aprilie 2007.
27. La 30 iulie 2007, reclamantul a avut o întâlnire cu avocatul său în Penitenciarul nr.9 din Pruncul. Întâlnirea a avut loc în sala de vizite, însă, potrivit reclamantului, în sală erau prezenţi şi alţi deţinuţi şi vizitatori care puteau auzi conversaţia lor. La întâlnire au discutat mai multe detalii privind plângerile reclamantului, pe care avocatul le-a inserat într-o cerere de judecată depusă în următoarea zi la Judecătoria sectorului Centru.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE RELEVANTE, ŞI DOCUMENTE INTERNAŢIONALE
A. Jurisprudenţa naţională relevată invocată de Guvern
28. În cauza Drugalev v. the Ministry of Internal Affairs and the Ministry of Finance (decizia judecătorească definitivă şi irevocabilă din 26 octombrie 2004), reclamantul a solicitat şi a obţinut cu titlu de compensaţie 15 000 lei moldoveneşti (MDL, aproximativ 950 de euro (EUR)) pentru că a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante timp de aproximativ 6 luni. Instanţele de judecată au constatat că legislaţia naţională nu reglementează acordarea compensanţiilor în asemenea cazuri şi s-au bazat direct pe jurisprudenţa Curţii.
29. În cauza Ciorap v. the Ministry of Finance (decizia judecătorească definitivă şi irevocabilă din 21 iunie 2007) reclamantul a intentat un proces civil în despăgubirea prejudiciilor cauzate prin maltratare la momentul reţinerii, pentru neefectuarea unei anchete în privinţa acuzaţiei de maltratare, pentru neacordarea tratamentului medical necesar în detenţie şi pentru condiţiile inumane de detenţie. Instanţa de judecată i-a acordat 3 000 MDL cu titlu de despăgubiri. Acestea au constatat că legislaţia naţională nu reglementează acordarea compensanţiilor în asemenea cazuri şi s-au bazat direct pe jurisprudenţa Curţii.
30. În cauza Ipate v. the Ministry of Finance, reclamantul a pretins în instanţa de judecată compensaţii pentru condiţiile inumane şi degradante de detenţie în Penitenciarul nr.13 în anul 2006 şi pentru refuzul administraţiei penitenciarului de a înregistra declaraţia sa privind greva foamei. La 16 decembrie 2008, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea reclamantului privind condiţiile proaste de detenţie, admiţând capătul celălalt de cerere. Reclamantului i s-au acordat 350 MDL cu titlu de despăgubiri morale. Instanţa de judecată s-a bazat pe articolul 1398 al Codului civil.
31. În cauza Gristiuc v. the Ministry of Finance, reclamantul a pretins în instanţa de judecată despăgubiri pentru condiţiile inumane şi degradante de detenţie în Penitenciarul nr.13 între anii 200-2003. La 19 noiembrie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărârea judecătorească şi a acordat reclamantului 10 000 MDL cu titlu de despăgubiri morale. Instanţele de judecată au invocat Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii din 28 martie 1995 şi articolul 1422 al Codului civil.
B. Raportul Centrului pentru Drepturile Omului din Republica Moldova
32. În raportul din 2010 (pagina 142 şi următoarele, capitolul „Condiţii de detenţie”) al Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova („Centrul”), care reprezintă instituţia Ombudsmanului în Republica Moldova), acesta a constatat inter alia că:
„Asigurarea normei de spaţiu locativ (4m²) în blocurile locative ale instituţiei rămâne o problemă incomodă şi s-a transformat într-o deficienţă sistemică a penitenciarelor din întreaga ţară. ...
Aceeaşi situaţie a fost atestată şi în cadrul vizitei din Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău, la 9 septembrie 2010, în unele celule spaţiul locativ nefiind proporţional cu numărul deţinuţilor. La momentul vizitei, în celula 38 erau plasate opt persoane, în timp ce aceasta avea o suprafaţă de 24 m2. Această situaţie a fost constată în repetate rânduri în cadrul vizitelor angajaţilor Centrului pentru Drepturile Omului în izolatorul de urmărire penală din mun. Chişinău. O asemenea stare de lucruri a fost documentată şi în cadrul vizitei din 19 mai 2010 la Penitenciarul nr. 7 s. Rusca, unde în una din celulele blocului nr. 2, cu o suprafaţă de 15,5 m2, se deţineau şase persoane, şi la Penitenciarul nr. 4 or. Cricova, unde la data efectuării vizitei, la 27 aprilie 2010, în cadrul sectorului locativ nr.7, s-a depistat deţinerea a peste 20 de persoane într-o încăpere de 65 m2.
Aglomerarea este un subiect de relevanţă directă şi pentru mandatul avocatului parlamentar în calitatea sa de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, care a constat în repetate rânduri supra-aglomerarea în instituţiile penitenciare din ţară. ...
... Departamentul Instituţiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea cu produse din carne şi peşte se efectuează după posibilităţi. Totodată, autorităţile vizate au comunicat că, în condiţiile situaţiei financiare dificile, pe parcursul anului 2010, deţinuţii din Penitenciarul nr. 17 or. Rezina au fost asiguraţi cu produse din carne în volum de 75 la sută din necesar şi cu produse din peşte în volum de 80 la sută din necesar. În acest sens, Ministerul Justiţiei a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentaţia deţinuţilor în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24,05 milioane de lei, în timp ce necesităţile pentru aceeaşi perioadă, prezentate Ministerului Finanţelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29,05 milioane de lei. Pentru alimentarea unui deţinut în zi, în anul 2010, au fost cheltuiţi 10,24 lei, necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiţii, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanţii administraţiilor instituţiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deţinuţilor cu produse din carne şi peşte.
...
În ceea ce priveşte condiţiile sanitare, iluminarea şi ventilarea, aceste probleme persistă în majoritatea încăperilor locative ale penitenciarelor din Republica Moldova, excepţie fiind instituţiile penitenciare nr.1, or. Taraclia şi nr.7, s. Rusca, Hânceşti.
Republica Moldova a moştenit penitenciare vechi, cu edificiile degradate, de tip lagăr, conform standardelor sovietice. Aceste tipuri de penitenciare nu corespund exigenţelor înaintate de actele naţionale şi internaţionale în domeniu, iar posibilităţile financiare reduse ale statului nu permit reconstrucţia sau renovarea acestora.
În instituţiile penitenciare, cu excepţia celor cu statut de izolator de urmărire penală şi Penitenciarul nr. 1 or. Taraclia, găzduirea deţinuţilor se face în dormitoare de capacitate mare, care nu dispun în deplină măsură de facilităţile de care condamnaţii ar putea beneficia zilnic: spaţiu de dormit, spaţiu de zi şi instalaţii sanitare. Deţinuţii se află în spaţii extrem de înghesuite, întunecoase, umede, fără ventilaţie şi care sunt îmbibate cu fum de ţigară. În unele penitenciare paturile amenajate în două nivele împiedică esenţial pătrunderea luminii naturale în sectoarele locative.”
C. Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane şi Degradante
33. Paragrafele relevante ale raportului Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane şi Degradante (CPT) publicat ca urmare a vizitei în Moldova în perioada 14 -24 septembrie 2007 (CPT/Inf (2008) 39), prevede următoarele (traducere neoficială):
„46. La începutul vizitei din 2007, directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei a prezentat delegaţiei informaţii detaliate privind măsurile luate deja sau planificate cu scopul reformării sistemului penitenciar din Republica Moldova şi implementării recomandărilor CPT. Un rezultat deosebit de binevenit al acestor măsuri este reducerea gradului de populare a închisorilor din ţară. În perioada în care a fost efectuată vizita din 2007, numărul total al deţinuţilor în închisori se ridica la 8033 (inclusiv 1290 în arest preventiv), comparativ cu 10591 în anul 2004. Această tendinţă pozitivă poate fi atribuită modificărilor legislative efectuate în anii precedenţi, inclusiv intrării în vigoare a noului Cod de executare în iulie 2005 şi adoptării unor amendamente la Codul penal şi Codul de procedură penală. Drept rezultat, a avut loc o creştere a numărului de persoane eliberate condiţionat, precum şi creşterea frecvenţei de utilizare a pedepselor alternative pedepsei cu închisoarea şi o aplicare mai selectivă a arestului preventiv de către instanţele de judecată.
În continuare, implementarea „Conceptului de reformare a sistemului penitenciar în perioada 2004-2013” a fost susţinută de creşterea alocaţiilor bugetare (de la 75,8 milioane de lei în 2004 la 166,1 milioane de lei în 2007), precum şi de sporirea ajutorului din străinătate. Aceasta a făcut posibilă, inter alia, ameliorarea hranei servită deţinuţilor, îmbunătăţirea asistenţei medicale şi efectuarea unor lucrări de renovare la câteva penitenciare (de exemplu, nr. 1 din Taraclia, nr. 7 de la Rusca şi nr. 17 din Rezina).
În cele din urmă, dar nu mai puţin important, a avut loc o schimbare importantă în mentalitatea în rândul angajaţilor prin intermediul unor proceduri îmbunătăţite de angajare şi instruire. Delegaţia a fost informată că în ultimii ani directorii multor penitenciare au fost înlocuiţi prin organizarea unor concursuri de angajare şi aplicarea perioadei de probă. În plus, au fost elaborate noi programe de training pentru angajaţi, punându-se un accent deosebit pe problemele privind drepturile omului ...
47. CPT nu poate decât să salute măsurile menţionate mai sus adoptate de autorităţile Republicii Moldova. Însă, informaţia colectată de delegaţia Comitetului în timpul vizitei din 2007 demonstrează că sunt de făcut mai multe. În special, suprapopularea continuă să fie o problemă; în ciuda faptului că toate unităţile vizitate funcţionau cu mult sub capacităţile lor oficiale, iar spaţiul locativ pentru fiecare deţinut se reducea în medie la 2 m2, şi nu la standardul de 4 m2 prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.
CPT este convins că singura cale viabilă de a controla suprapopularea şi de a atinge standardul de 4 m2 de spaţiu locativ per deţinut este adoptarea unor politici care să limiteze sau să moduleze numărul deţinuţilor trimişi la închisoare.
În legătură cu aceasta, Comitetul trebuie să sublinieze necesitatea unei strategii care să acopere atât admiterea cât şi eliberarea din închisoare pentru a asigura că închisoarea este într-adevăr ultima soluţie. Aceasta implică, în primul rând, punerea accentului pe măsurile neprivative de libertate care pot fi aplicate în perioada de dinaintea aplicării pedepsei cu închisoarea şi, în al doilea rând, adoptarea unor măsuri care să faciliteze reintegrarea în societate a persoanelor care au fost private de libertate.
CPT are încredere că autorităţile Republicii Moldova vor continua eforturile lor în combaterea fenomenului suprapopulării, iar în acest proces se vor ghida de Recomandarea Rec(99)22 Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la suprapopularea închisorilor, precum şi de Recomandarea Rec(2003)22 cu privire la eliberarea condiţionată.”
ÎN DREPT
I. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ACUZAŢIA DE MALTRATARE ŞI ANCHETAREA ACESTEIA
34. Reclamantul a susţinut că a fost maltratat de către poliţie cu scopul de a-l face să recunoască o faptă şi că investigaţia acuzaţiilor sale de maltratare a fost inefectivă, contrar articolului 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
35. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, adică nu a atacat ordonanţa procurorului din 20 iulie 2011 la judecătorul de instrucţie (a se vedea paragraful 22 de mai sus). Acesta a invocat cauza Levinţa v. Moldova (nr. 17332/03, § 63, 16 decembrie 2008), în care Curtea a declarat inadmisibilă plângerea întemeiată pe articolul 3 al Convenţiei deoarece reclamantul nu a atacat în instanţa de judecată ordonanţa de încetare a urmării penale.
36. Reclamantul a susţinut că el a încercat pe cât posibil să epuizeze recursurile interne.
37. Curtea notează că una din plângerile reclamantului se referă la faptul că investigaţia acuzaţiilor sale de maltratare a fost inefectivă. Ea constată că argumentul Guvernului privind neepuizarea căilor de recurs interne este strâns legată de plângerea lui referitoare la efectivitatea investigaţiei. Prin urmare, Curtea conexează această obiecţie fondului cauzei.
38. Curtea notează că plângerile nu sunt vădit neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei şi nici în temeiul altor dispoziţii. Prin urmare, ea trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
1. Efectivitatea investigaţiei sub aspectul procedural al articolului 3
39. Reclamantul a invocat că investigaţia acuzaţiilor sale de maltratare nu a fost efectivă. El a notat că o parte din acţiunile de investigaţie au fost efectuate de C. - procurorul care a fost responsabil de dosarul intentat împotriva reclamantului (a se vedea paragraful 17 de mai sus) - şi de către colegii torţionarilor săi. În plus, investigaţia a fost excesiv de lungă.
40. Guvernul a susţinut că investigaţia a fost completă şi că toate persoanele care ar fi putut avea cunoştinţă despre pretinsa maltratare au fost identificare prin examinarea registrelor de detenţie şi a statelor de personal, şi au fost audiate. Nicio persoană din cele audiate nu au confirmat versiunea evenimentelor descrisă de reclamant, nici măcar colegii lui de celulă. În plus, toate deficienţele minore ale investigaţiei au fost reparate la cererea reclamantului de către judecătorul de instrucţie.
41. Curtea reaminteşte că atunci când o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei de către poliţie sau alţi agenţi de stat, prevederile acestui articol, citite în contextul obligaţiei generale a statului care-i revine în baza articolului 1 al Convenţiei de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa, drepturile şi libertăţile definite în Convenţie”, impun efectuarea unei investigaţii oficiale efective. La fel ca şi o investigaţie efectuată în virtutea articolului 2, o astfel de investigaţie ar trebui să permită identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. Altfel, interzicerea generală prin lege a torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante ar fi inefectivă în practică, în pofida importanţei sale fundamentale, şi ar face posibil, în anumite cazuri, pentru agenţii de stat să comită abuzuri împotriva persoanelor aflate sub controlul lor, ceea ce, practic, presupune impunitate (a se vedea, printre altele, Labita v. Italy [GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV).
42. În plus, cerinţa de promptitudine şi durată rezonabilă este implicită în contextul investigării de către poliţie a acuzaţiilor de maltratare (a se vedea, între alte autorităţi, Indelicato v. Italy, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Pădureţ v. Moldova, nr. 33134/03, § 62, 5 ianuarie 2010).
43. Curtea notează în prezenta cauză că reclamantul a contestat trei ordonanţei de încetare a urmării penale pe marginea acuzaţiilor sale de maltratare. Două din plângerile sale au fost admise, iar procurorul a fost obligat să continue urmărirea penală, în timp ce a treia plângere a fost respinsă de procurorul ierarhic superior (a se vedea paragraful 22 de mai sus).
44. Este adevărat că, aşa cum a menţionat Guvernul, reclamantul ar fi putut contesta la judecătorul de instrucţie şi ordonanţa din 20 iulie 2011. Însă, Curtea notează că judecătorul de instrucţie ar fi putut doar revoca ordonanţa şi retrimite dosarul aceluiaşi procuror care anterior încetase urmărirea penală de trei ori. Curtea constată că încetarea repetată a urmăririi penale de către procuror şi faptul că judecătorul de instrucţie putea doar să anuleze ordonanţele emise de procuror, aducând dosarul în stadiul în care se afla de multă vreme (ordonanţa din 20 iulie 2011 fusese emisă după aproape cinci ani de la pretinsa maltratare a reclamantului în 2006), fac ca recursul invocat de Guvern să fie inefectiv în cazul reclamantului. În acest sens cauza reclamantului trebuie distinsă de cauza Levinţa invocată mai sus, deoarece reclamantul în speţă a contestat trei ordonanţe de încetare a urmării penale.
45. Curtea notează, de asemenea, că procurorul C. a efectuat mai multe acţiuni de urmărire penală pe marginea acuzaţiei reclamantului de maltratare (a se vedea paragraful 17 de mai sus). Totuşi, ea observă că C., în acelaşi timp, conducea urmărirea penală împotriva reclamantului şi a fost acuzat că nu a răspuns la plângerea reclamantului în privinţa maltratării şi că a tergiversat examinarea medicală a acestuia cu două zile (a se vedea paragrafele 12 şi 13 de mai sus). Curtea consideră că, având în vedere că conflictul de interese clar în care se afla C. în prezenta cauză, implicarea lui activă în investigarea acuzaţiilor reclamantului au compromis investigaţia.
46. Iniţial avocatului reclamantului nu i s-a permis să obţină copii ale plângerilor reclamantului privind maltratarea şi nici alte documente privind ancheta realizată pe marginea acestor plângeri (paragraful 18 de mai sus). Aceasta a subminat capacitatea reclamantului de a-şi exercita adecvat dreptul de a fi informat în cursul investigaţiei şi de a o influenţa în mod legal prin aducerea de noi probe sau adresarea propriilor întrebări expertului medico-legal la examinarea cartelei sale medicale.
47. Curtea concluzionează că investigaţia, inclusiv durata acesteia, implicarea activă a lui C. şi refuzul de a oferi acces la documentele solicitate de avocatul reclamantului într-un termen oportun, a fost afectată de deficienţe incompatibile cu obligaţiile procedurale prevăzute de articolul 3 al Convenţiei.
48. Prin urmare a avut loc încălcarea articolului respectiv sub aspect procedural. În lumina acestei concluzii, argumentul Guvernului, potrivit căruia reclamantul nu a epuizat recursurile interne prin contestarea ordonanţei din 20 iulie 2011, trebuie respins, deoarece la acea dată investigaţia era deja contrară cerinţelor articolului 3.
2. Acuzaţia de maltratare a reclamantului sub aspectul material al articolului 3
49. Reclamantul a invocat că a fost maltratat de către poliţie în timpul reţinerii în 22-23 septembrie 2006. El a susţinut că doctorii şi poliţia au falsificat radiografia din data de 23 septembrie 2006 pentru a dovedi că şi-a rupt coastele după eliberarea sa la 24 septembrie 2006.
50. Guvernul a invocat concluziile expertului medical, care a constatat că vătămările corporale ale reclamantului au fost pricinuite între 25-26 septembrie 2006 (a se vedea paragraful 15 de mai sus) când reclamantul nu s-a aflat în detenţie, şi că nici colegii de celulă ai reclamantului nu au confirmat faptul că acesta a fost maltratat. De asemenea, el a susţinut că toţi poliţiştii implicaţi, precum şi procurorul responsabil de cazul său, au negat că au observat semne de maltratare pe corpul reclamantului înainte de eliberarea lui la 24 septembrie 2006. Aşadar, Guvernul a concluzionat că reclamantul a suferit vătămările corporale respective după eliberare, iar autorităţile nu poartă răspundere pentru acestea.
51. Curtea reiterează că, atunci când unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale în timpul detenţiei sau în timp ce se află sub controlul poliţiei, orice asemenea leziune va crea o puternică prezumţie că acea persoană a fost supusă maltratării (a se vedea Bursuc v. Romania, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Este sarcina statului să dea o explicaţie plauzibilă circumstanţelor în care au fost cauzate leziunile corporale, iar neîndeplinirea acestei sarcini generează o problemă clară în temeiul articolului 3 al Convenţiei (Selmouni v. France, § 87).
52. Curtea notează că atunci când reclamantul a fost dus la comisariatul de poliţie, poliţiştii care l-au reţinut, precum şi cei care l-au preluat ulterior, nu au observat nicio leziune pe corpul reclamantului. În plus, toţi poliţiştii care l-au văzut pe reclamant în acea zi au negat faptul că au observat vreo leziune pe corpul acestuia. Reiese că el a fost reţinut la 22 septembrie 2006 în stare bună de sănătate.
53. De asemenea, trebuie menţionat faptul că în ziua următoare reţinerii, adică a doua zi după data la care el susţine că a fost maltratat de către poliţişti, el a fost transportat la spital unde a fost consultat de mai mulţi medici şi care au observat leziuni pe mâini, cap şi torace (a s vedea paragraful 11 de mai sus).
54. Pe lângă importanţa pe care o are radiografia reclamantului, un fapt este cert, şi anume acela că reclamantul a suferit leziunile între data reţinerii la 22 septembrie 2006 şi ziua următore, când medicii au constatat leziunile pe corpul său. Guvernul nu a prezentat nicio explicaţie privind originea acestor leziuni, ci doar a susţinut că el a fost bătut de indivizi necunoscuţi înainte de reţinere. Însă, această explicaţie este inconsistentă cu declaraţiile poliţiştilor şi cu faptul că nu existe documente care să ateste că reclamantul avea leziuni la momentul reţinerii şi la momentul plasării în detenţie la comisariatul de poliţie.
55. Consideraţiile de mai sus sunt suficiente pentru a-i permite Curţii să concluzioneze că reclamantul a fost maltratat în detenţie, între 22 şi 23 septembrie 2006.
Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect material.
II. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI ÎN PRIVINŢA CONDIŢIILOR DE DETENŢIE A RECLAMANTULUI ÎN PENITENCIARUL NR.13
56. Reclamantul a invocat încălcarea articolului 3 al Convenţiei pe motivul condiţiilor inumane de detenţie în Penitenciarul nr.13.
A. Admisibilitatea
57. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne deoarece nu a sesizat instanţa de judecată cu o acţiune civilă pentru compensarea prejudiciului cauzat prin detenţia în condiţii inumane. El s-a referit la directa aplicabilitate a Convenţiei în sistemul juridic naţional, precum şi la oportunitatea de a pretinde prejudicii în temeiul mai multor prevederi legale, după cum dovedesc hotărârile judecătoreşti ale instanţelor naţionale (a se vedea paragrafele 28-31 de mai sus).
58. Curtea reiterează faptul că, în virtutea articolului 35 § 1 al Convenţiei, un reclamant trebuie să se prevaleze de recursurile care sunt accesibile şi suficiente pentru a obţine repararea încălcării de care s-a plâns. Aceste recursuri trebuie să fie suficient de sigure nu doar în teorie, ci şi în practică, altminteri acestora le va lipsi accesibilitatea şi efectivitatea necesare (a se vedea, alte autorităţi, hotărârea Akdivar and Others v. Turkey din16 septembrie 1996, § 66, Rapoartele Hotărârilor şi Deciziile 1996-IV).
59. La stabilirea faptului dacă recursurile interne au fost epuizate sau nu se ia, în mod normal, în calcul data la care a fost depusă cererea la Curte (Prodan v. Moldova, no. 49806/99, § 39, ECHR 2004‑III (extrase)).
60. Examinând jurisprudenţa instanţelor de judecată naţionale invocată de către Guvern, Curtea notează că la data depunerii prezentei cereri, doar în cauzele Drugalev şi Ciorap fusese pronunţată o hotărâre judecătorească. Din această situaţie nu reiese că cele două cauze fac parte dintr-o politică consecventă a instanţelor judecătoreşti naţionale de a acorda persoanelor a căror detenţie s-a încheiat reparaţii reale împotriva încălcării articolului 3 al Convenţiei pe motivul condiţiilor proaste de detenţie. Acest lucru este clar şi din faptul că în trei din cele patru exemple de jurisprudenţă naţională citate de Guvern, instanţele de judecată au invocat alte temeiuri pentru acordarea compensaţiei. Prin urmare, Curtea consideră că Guvernul nu a demonstrat că un recurs efectiv a fost accesibil teoretic şi practic la momentul potrivit. În consecinţă, pretenţia formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizare căilor de recurs interne, iar obiecţia Guvernului trebuie respinsă.
61. Curtea notează că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei şi nici în temeiul altor dispoziţii. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.
B. Fondul
62. Reclamantul a descria condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr.13 (a se vedea paragraful 25 de mai sus).
63. Guvernul a susţinut că celulele în care a fost deţinut reclamantul sunt suficient încălzite şi ventilate şi sunt dotate cu apă curentă şi toaletă separată de restul celulei printr-un zid. Fiecare deţinut are un pat şi lenjerie de pat şi dreptul la un duş o dată pe săptămână. Deţinuţii au voie să-şi aducă în celule televizoare. Mâncarea este suficientă, corespunzând normelor sanitare şi alimentare. De asemenea, deţinuţii au dreptul la o oră de plimbare. În plus, reclamantul nu s-a plâns niciodată în privinţa condiţiilor în care era deţinut, ceea ce confirmă că nu a existat o încălcare a drepturilor sale. Cererea lui la Curte nu conţine nicio probă în susţinerea plângerii sale, care cuprinde doar nişte declaraţii, în timp ce constatările CPT nu pot conduce, în lipsa unor circumstanţe specifice aplicabile reclamantului, la încălcarea articolului 3 al Convenţiei.
64. Curtea reiterează faptul că principiile generale privind condiţiile de detenţie au fost fixate în cauza Ostrovar v. Moldova (nr. 35207/03, §§ 76‑79, 13 septembrie 2005).
65. Ea notează că reclamantul a făcut o descriere detaliată a condiţiilor în care a fost deţinut, în special în ceea ce priveşte suprapopularea celulelor. În observaţiile sale, Guvernul a oferit mai multe detalii specifice privind suprafaţa celulelor, dar nu a specificat numărul deţinuţilor dintr-o celulă şi nici nu a contestat afirmaţia reclamantului privind numărul celor deţinuţi. Prin urmare, aserţiunea reclamantului că în celula nr.97 el a fost deţinut împreună cu alţi 35-40 de deţinuţi este acceptată ca veridică. Având în vedere declaraţia Guvernului că celula nr.97 are suprafaţa de 41.65 m2 (a se vedea paragraful 24 de mai sus), reiese că fiecărui deţinut îi revenea între 1.04 m2 şi 1.19 m2, ceea ce este cu mult sub minimul de 4 m2 menţionat de CPT şi de Curte (a se vedea, de exemplu, Rotaru v. Moldova, nr. 51216/06, § 38, 15 februarie 2011).
66. În ceea ce priveşte argumentul Guvernul, potrivit căruia reclamantul nu s-a plâns în privinţa condiţiilor sale de detenţie, ceea ce însemna că le consideră tacit a fi corespunzătoare, Curtea notează că avocatul reclamantului a formulat o astfel de plângere la 31 iulie 2007 (a se vedea paragraful 20 de mai sus).
67. Consideraţiile de mai sus, în special cele privind suprapopularea excesivă a celulelor în care a fost deţinut reclamantul, sunt suficiente pentru a determina Curtea să concluzioneze că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie a reclamantului.
III. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 8 AL CONVENŢIEI
68. Reclamantul a susţinut că angajaţii închisorii au deschis corespondenţa sa cu avocatul, cu instanţele de judecată şi cu alte autorităţi. De asemenea, el s-a plâns de lipsa confidenţialităţii întâlnirii cu avocatul său la 30 iulie 2007, pe care au petrecut-o în camera de vizite unde se găseau şi alţi deţinuţi şi vizitatori care puteau auzi conversaţia lor. El a invocat articolul 8 al Convenţiei care prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admisă inferenţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
A. Argumentele părţilor
69. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile deoarece nu a contestat neasigurarea confidenţialităţii întâlnirilor cu avocatul său şi deoarece a sesizat greşit judecătorul de instrucţie în privinţa ingerinţei în corespondenţă şi nu instanţa comună de judecată, acesta neavând competenţa să examineze asemenea chestiuni. De asemenea, Guvernul a afirmat că corespondenţa reclamantului nu fost deschisă. Cele câteva scrisori care poartă ştampila închisorii şi pe care le-a prezentat drept probe au fost trimise destinatarului fără plic. Ele au fost trimise în adresa administraţiei penitenciarului, care trebuia să-i transmită reclamantului o copie de pe ele. În ceea ce priveşte întâlnirea cu avocatul său din 30 iulie 2007, aceasta a avut loc în camera specială în care este asigurată confidenţialitatea. Odată ce la acel moment reclamantul fusese deja condamnat, întâlnirea dată nu putea viza chestiuni legate de arestul preventiv, ceea ce înseamnă că articolul 5 § 4 nu se aplică. Acest element trasează diferenţa între această cauză şi cauzele Castravet v. Moldova (nr. 23393/05, §§ 45-61, 13 martie 2007); Istratii and Others v. Moldova (nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05, §§ 85-101, 27 martie 2007); şi Modarca v. Moldova (nr. 14437/05, §§ 83-99, 10 mai 2007), în care Curtea a constatat încălcarea articolului 5 § 4.
70. Reclamantul a susţinut că, în conformitate cu reglementările serviciului poştal în Republica Moldova, o scrisoare poate fi trimisă doar în plic. Prin urmare, toate scrisorile care purtau ştampila închisorii au fost deschise de către administraţie. De asemenea, el a susţinut că la 30 iulie 2007 a discutat cu avocatul său şi despre maltratare şi despre condiţiile inumane de detenţie.
B. Evaluarea Curţii
1. Admisibilitatea
71. În ceea ce priveşte neasigurarea confidenţialităţii întâlnirilor între client şi avocat, Curtea consideră că necontestarea acesteia în instanţele de judecată naţionale echivalează cu neepuizarea căilor de recurs interne. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
72. În ceea ce priveşte încălcarea secretului corespondenţei, Curtea notează că judecătorul de instrucţie nu a constatat că plângerea a fost adresată unei instanţei de judecată greşite. Prin urmare, aserţiunea Guvernului în această privinţă trebuie respinsă.
73. Curtea notează că plângerea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. şi nici în temeiul altor dispoziţii. Prin urmare, ea trebuie declarată admisibilă.
2. Fondul
74. Curtea notează că reclamantul a prezentat Curţii copiile a trei scrisori primite de la procuratură şi instanţa de judecată şi care îi erau adresate lui personal, având ştampila închisorii pe ele. Aceste scrisori vizau acuzaţiile lui de maltratare. Curtea consideră că explicaţia dată de Guvern nu este plauzibilă, şi anume că scrisorile au fost primite la închisoare fără plic. Reglementările privind serviciul poştal, la care a făcut trimitere reclamantul, nu permit acest lucru, în timp ce Guvernul nu a prezentat vreo dovadă a utilizării unui serviciu alternativ de curierat pentru transmiterea scrisorilor în cauză.
75. În plus, argumentul Guvernului, potrivit căruia scrisorile respective erau doar copii ale scrisorilor adresate administraţiei închisorii, trebuie respins, deoarece toate cele trei scrisori examinate au fost adresate personal reclamantului. Chiar dacă una dintre ele era într-adevăr copia unei scrisori similare trimise procurorului, este clar că angajaţii închisorii care au pus ştampila pe scrisoare nu ar fi putut cunoaşte acest lucru înainte de a o deschide. În orice caz, alte persoane în afara destinatarului (reclamantul şi procurorul respectiv) nu au avut dreptul să citească scrisoarea.
76. În lipsa unei explicaţii rezonabile a originii ştampilei penitenciarului pe scrisorile adresate reclamantului de către autorităţile judiciare şi de urmărire penală, Curtea constată că dreptul reclamantului la respectul secretului corespondenţei a fost încălcat. Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 8 al Convenţiei.
IV. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 34 AL CONVENŢIEI
77. Reclamantul a invocat faptul că procurorul nu i-a permis avocatului său să studieze materialele dosarului intentat pe marginea acuzaţiilor de maltratare. Articolul 34 prevede următoarele:
„Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în convenţie sau în protocoalele sale. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept.”
Admisibilitatea
78. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne în privinţa acestei plângeri, adică ordonanţa procurorului din 18 iulie 2007 nu a fost atacată la procurorul ierarhic superior şi judecătorul de instrucţie (a se vedea paragraful 19 de mai sus).
79. Reclamantul nu şi-a expus opinia în privinţa argumentului Guvernului.
80. Curtea notează că ordonanţa procurorului era susceptibilă de a fi atacată într-o cale ordinară de apel, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, acest capăt de cerere trebuie respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
V. ARTICOLUL 41 AL CONVENŢIEI
81. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
82. Reclamantul a pretins 37 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
83. Guvernul a susţinut că, în lumina jurisprudenţei Curţii, suma pretinsă de reclamant este excesivă.
84. Curtea acordă reclamantului 9 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
85. De asemenea, reclamantul a solicitat rambursarea a 24 531 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă cu orele lucrate de avocat asupra cauzei sale, ceea ce constituie 136 de ore la o rată de 180 EUR per oră.
86. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a prezentat vreo dovadă a faptului că aceste sume au fost într-adevăr achitate. În orice caz, atât numărul orelor cât şi tariful perceput de avocat sunt excesive.
87. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, reclamantul are dreptul la restituirea costurilor şi cheltuielilor în măsura în care se demonstrează că acestea au fost reale, necesare şi că au fost rezonabile în ceea ce priveşte cuantumul. În prezenta cauză, având în vedere documentele aflate în posesia Curţii şi criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 1500 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Dobânda de întârziere
88. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE
1. Conexează fondului cauzei obiecţia Guvernului privind neepuizarea căilor de recurs interne în privinţa ineficienţei investigaţiei (articolul 3 al Convenției) şi o respinge;
2. Declară plângerile întemeiate pe articolele 3 şi 8 (în privinţa cenzurării corespondenţei) admisibile, iar restul capetelor de cerere inadmisibile;
3. Hotărăşte că, în ceea ce priveşte maltratarea reclamantului, a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei atât sub aspect procedura cât şi sub aspect material;
4. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie a reclamantului;
5. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte cenzurarea corespondenţei;
6. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) 9 000 EUR (nouă mii de euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxe care pot fi percepute; şi
(ii) 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxe care pot fi percepute;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
7. Respinge restul pretenţiilor privind satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 5 februarie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy