©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (www.ier.ro). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (www.ier.ro). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Perna împotriva Italiei (MC) - 48898/99
Hotărârea din 6.05.2003 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 1
Proces echitabil
Refuzul admiterii mijloacelor de probă solicitate de acuzat într-un proces de calomnie: neîncălcare
În fapt – Reclamantul, Giancarlo Perna, este un ziarist italian, s-a născut în 1940 şi locuieşte la Roma. La 21 noiembrie 1993, acesta a publicat în cotidianul italian „Il Giornale” un articol despre magistratul Giancarlo Caselli, pe atunci şeful Parchetului din Palermo. Articolul avea titlul „Caselli, moţul alb al justiţiei” („Caselli, il ciuffo bianco della giustizia”) şi subtitlul „Şcoală de preoţi, militantism comunist precum amicul Violante...” („Scuola dai preti, militanza comunista come l’amico Violante... ”). Articolul critica în primul rând militantismul politic al domnului Caselli, menţionând „un triplu jurământ de ascultare: faţă de Dumnezeu, faţă de lege şi faţă de strada Botteghe Oscure [anterior sediu al Partidului Comunist Italian (PCI), ulterior al Partidului Democratic de Stânga (PDS)]” („un triplo giuramento di obbedienza. A Dio, alla Legge, a Botteghe Oscure”). În continuare, articolul îl acuza pe domnul Caselli că a contribuit la o strategie de cucerire a parchetelor din diverse oraşe italiene şi că l-a folosit pe pocăitul („pentito”) T. Buscetta pentru a încerca să distrugă cariera politică a lui Giulio Andreotti, fostul preşedinte al Consiliului de Miniştri, învinuindu-l de complicitate externă la o organizaţie mafiotă („appoggio esterno alla mafia”), deşi ştia că în cele din urmă va trebui să renunţe la urmărirea penală din lipsă de probe. Dând curs plângerii pentru calomnie depuse de domnul Caselli, Tribunalul Monza i-a condamnat, la 10 ianuarie 1996, pe domnul Perna şi pe directorul ziarului de la acea vreme pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie în formă agravată. Cei doi au fost condamnaţi la plata unor amenzi de 1 500 000 şi, respectiv, 1 000 000 lire italiene (ITL) (reprezentând aproximativ 775 şi, respectiv, 515 euro), la plata unor despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată în valoare de 60 000 000 ITL (aproximativ 31 000 euro), la rambursarea cheltuielilor efectuate de petent, precum şi la publicarea hotărârii. Domnul Perna a declarat apel împotriva acestei decizii. La 28 octombrie 1997, Curtea de Apel Milano i-a respins apelul. Instanţa a considerat că pasajul referitor la jurământul de ascultare era calomnios deoarece sugera o dependenţă faţă de directivele unui partid politic. Referitor la restul articolului, instanţa a considerat că afirmaţiile despre comportamentul domnului Caselli în exercitarea atribuţiilor sale de magistrat erau foarte grave şi foarte calomnioase în măsura în care nu se coroborau cu nicio probă. Pe de altă parte, instanţa nu a considerat necesar să procedeze la examinarea probelor solicitate de reclamant pe motiv că observaţiile acestuia din urmă cu privire mai ales la apartenenţa politică a domnului Caselli şi folosirea termenului „pocăit” în procedura îndreptată împotriva domnului Andreotti nu aveau un caracter calomnios şi erau aşadar lipsite de relevanţă în cadrul procedurii respective. Curtea de Casaţie a confirmat hotărârea curţii de apel.
În drept – Art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d): Curtea reaminteşte că admisibilitatea probelor este o chestiune ce ţine în primul rând de normele dreptului intern, dar că îi revine sarcina de a cerceta dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil. Curtea reţine că prezentările de probe solicitate de reclamant, respectiv depunerea la dosar a două articole de presă şi ascultarea domnului Caselli, aveau ca obiect să demonstreze veridicitatea faptelor, care nu erau de natură calomnioasă în opinia instanţelor de fond. Curtea este de acord cu opinia instanţelor respective, conform căreia probele respective nu ar fi putut dovedi nerespectarea principiilor de imparţialitate, independenţă şi obiectivitate specifice atribuţiilor exercitate de magistrat. Reclamantul nu a încercat să demonstreze veridicitatea acestor fapte ci, din contră, a susţinut că era vorba despre judecăţi critice care nu mai necesitau să fie dovedite. Prin urmare, nu se poate considera că procedura în litigiu a avut un caracter inechitabil din cauza modului de prezentare a probelor.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy