Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECȚIA A TREIA
CAUZA PIETRIȘ S.A. c. REPUBLICII MOLDOVA
(Cererea nr. 67576/10)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
3 decembrie 2013
Această hotărîre este definitivă. Poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Pietriș S.A. c. Republicii Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), întrunită într-un Comitet compus din:
Luis López Guerra, președinte,
Nona Tsotsoria,
Valeriu Griţco, judecători,
și Marialena Tsirli, grefier adjunct al Secţiei,
Deliberînd la 12 noiembrie 2013 în şedinţă închisă,
Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 67576/10) depusă contra Republicii Moldova la Curte potrivit articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către Societatea Comercială Pietriș S.A. (« reclamanta ») la 17 noiembrie 2010.
2. Societatea reclamantă a fost reprezentată de către dna I. Soțchi, avocat care practică în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova («Guvernul») a fost reprezentat de către Agentul său de la Ministerul Justiției, dl L. Apostol.
3. Reclamanta a invocat că drepturile sale garantate de articolul 6 § 1 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate ca urmare a anulării hotărîrii irevocabile pronunțate în favoarea sa și de lipsa unui recurs efectiv împotriva încălcării principiului securității raporturilor juridice.
4. La 1 iunie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului.
5. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un Comitet. Examinînd obiecția Guvernului, Curtea o respinge.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
6. Reclamant este o societate pe acţiuni din Republica Moldova, cu sediul social la Vatra, municipiul Chișinău.
7. La 26 decembrie 2003 Judecătoria Economică de Circumscripţie din Chișinău a admis acțiunea societăţii reclamante depusă contra unei terțe societăţi T., cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra unor imobile reclamantei în contul achitării unei datorii. Această hotărîre nu a fost contestată cu apel și a dobîndit autoritate de lucru judecat. La 12 martie 2004 societatea comercială «Pietriș S.A.» a înregistrat dreptul său de proprietate la oficiul cadastral.
8. La 4 septembrie 2008 societatea T. a depus o cerere de revizuire a hotărîrii din 26 decembrie 2003. La 3 noiembrie 2008 judecătorul a aplicat sechestru asupra bunurilor. Printr-o încheiere irevocabilă din 6 octombrie 2010 cererea de revizuire a fost admisă și cauza remisă spre rejudecare.
9. La 19 octombrie 2010 invocînd în mod expres articolele 6 și 13 din Convenție și jurisprudența Curții, societatea reclamantă a contestat încheierea din 6 octombrie 2010 în partea ce ţine de revizuirea cauzei.
10. La 18 noiembrie 2010 Curtea de Apel Economică, întemeindu-se în particular pe articolul 13 din Convenție, a admis recursul declarat de către societatea reclamantă și a casat încheierea despre admiterea cererii de revizuire din 6 octombrie 2010. Curtea de Apel Economică a constatat încălcarea articolelor 6 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1, fără a acorda vreo despăgubire cu titlu de satisfacție echitabilă.
11. La 14 septembrie 2011 societatea reclamantă a depus o cerere la Curtea de Apel Economică pentru rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate. Această cerere nu a fost examinată pînă în prezent.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
12. În ceea ce privește revizuirea deciziilor definitive, dreptul intern pertinent este rezumat în cauzele Popov c. Republicii Moldova (nr. 2) (nr. 19960/04 §§ 27-29, 6 decembrie 2005) și Jomiru și Crețu c. Republicii Moldova (nr. 28430/06, §§ 26-27, 17 aprilie 2012).
13. În ceea ce privește căile de recurs împotriva hotărîrii de revizuire a unei hotărîri judecătorești irevocabile, prevederile relevante sunt conţinute de articolul 453 din Codul de procedură civilă a Republicii Moldova. Acest articol prevede că încheierea de admitere a cererii de revizuire nu poate fi supusă căilor de atac decît odată cu hotărîrea în fond. În schimb, încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.
14. Jurisprudența Curții Supreme de Justiție este analizată în cauza Galuschin c. Republicii Moldova (dec.), (nr. 29568/06, § 16, 23 august 2011).
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1
15. Societatea reclamantă s-a plîns că instanțele judecătorești din Republica Moldova nu i-au acordat despăgubiri pentru încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la respectarea bunurilor sale. Astfel, societatea reclamantă a invocat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1. Prevederile relevante invocate sunt următoarele:
Articolul 6§1
« Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, (...) de către o instanță (...), care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...) »
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...) »
A. Cu privire la admisibilitate
16. Guvernul a ridicat două excepţii de inadmisibilitate.
1. Cu privire la pretinsa neepuizare a căilor de recurs interne
17. Guvernul a susţinut că societatea reclamantă nu a epuizat căile de recurs interne şi a afirmat că aceasta a avut posibilitatea de a solicita în fața instanțelor judecătorești naționale, invocînd în mod expres prevederile Convenției, despăgubiri pentru încălcările suferite.
18. În opinia societăţii reclamante, remediul invocat de Guvern este inefectiv, din moment ce o cerere de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate a fost depusă la 14 septembrie 2011, dar aceasta nu a fost examinată nici pînă în prezent.
19. Curtea notează că o cerere de rambursare a costurilor și cheltuielilor a fost depusă cu doi ani în urmă în fața instanțelor judecătoreşti naționale și că aceasta a rămas fără răspuns. În consecință, Curtea respinge excepţia preliminară a Guvernului privind neepuizarea căilor de recurs interne.
2. Cu privire la calitatea de victimă a societăţii reclamante
20. Guvernul a susținut că societatea reclamantă nu poate să se pretindă victimă a unei încălcări a drepturilor garantate de prevederile Convenție și de Protocoalele sale, deoarece situația ei a fost remediată la nivel național.
21. Societatea reclamantă a considerat că excepţia ridicată de Guvern trebuie să fie respinsă, deoarece în lipsa unor despăgubiri pentru prejudiciile și costurile pretinse, ea și-a păstrat calitatea de victimă.
22. Curtea conchide că excepţia preliminară invocată de Guvern privind pierderea calităţii de victimă este indisolubil legată de plîngerile societății reclamante pe fondul cauzei și trebuie să fie examinate împreună (a se vedea printre altele Opuz c. Turciei, nr. 33401/02, §116, CEDO 2009).
23. În plus, Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea relevă că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte motive. Prin urmare, cererea trebuie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părților
a) Societatea reclamantă
24. Societatea reclamantă a susținut că prin anularea unei hotărîri irevocabile pronunțate în favoarea sa a fost încălcat principiul securității raporturilor juridice. Deși instanțele judecătoreşti naționale au recunoscut această încălcare, acestea nu au dat curs cererii sale de despăgubire pentru daunele suferite, precum și costurile suportate. În aceste circumstanţe, reclamanta consideră că este o victimă a unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1.
b) Guvernul
25. Guvernul a contestat acest argument. Guvernul consideră că prin casarea încheierii abuzive privind admiterea cererii de revizuire societatea reclamantă a fost restabilită în drepturile sale și că pretenţiile sale cu privire la rambursarea costurilor și cheltuielilor judiciare nu pot fi considerate suficiente pentru menținerea calităţii de victimă.
2. Aprecierea Curții
a) Principii generale
26. Curtea reamintește că în primul rînd autoritățile naționale au obligaţia de a remedia o pretinsă încălcare a Convenției.
27. Curtea reiterează că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a înlătura calitatea de "victimă", decît dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în substanță, și apoi au acordat despăgubiri pentru încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu hotărîrea Ganea c. Republicii Moldova, nr. 2474/06, § 18, 17 mai 2011, cu referințele citate; Vladut c. României, nr. 6350/02, § 30, 30 noiembrie 2006; Mureşan c. României, nr. 8015/05, § 20, 26 mai 2009; Anişoara și Mihai Olteanu c. României, nr. 37425/03, § 24, 13 octombrie 2009).
28. Reieşind din cele menţionate supra, Curții urmează să aprecieze, pe de o parte, dacă autoritățile au recunoscut, cel puțin în esență, că a avut loc încălcarea unui drept protejat de Convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă (a se vedea, în special Normann c. Danemarcei (dec.), nr. 44704/98, 14 iunie 2001; Jensen și Rasmussen c. Danemarcei (dec.), nr. 52620/99, 20 martie 2003; și Nardone c. Italiei (dec.), nr. 34368/02, 25 noiembrie 2004).
b) Aplicarea principiilor sus menționate în speță
29. Curtea notează că ea a examinat cu mai multe ocazii cauze ce ridicau probleme similare cu cele din speță și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Popov c. Republicii Moldova (nr.2), nr. 19960/04, §§ 52-58, 6 decembrie 2005; Oferta Plus SRL c. Republicii Moldova, nr.14385/04, §§ 104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006; Melnic c. Republicii Moldova, nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006; Istrate c. Republicii Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006) și că anume de această jurisprudență s-au inspirat instanțele judecătoreşti din Republica Moldova pentru a da cîștig de cauză societății reclamante la nivel național (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Prin urmare, unicul element care ridică o problemă în prezenta cauză este lipsa acordării unei despăgubiri cu titlu de satisfacție echitabilă.
30. Curtea observă că potrivit jurisprudenței din cauza Galuschin, orice persoană are posibilitatea de a depune o cerere privind recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a revizuirii abuzive a unei hotărîri judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea sa. Această jurisprudenţă se referă la o procedură specială prevăzută în articolul 449 din Codul de procedură civilă. În cadrul acestei proceduri, inițiativa îi revine Agentului Guvernamental și apoi Procurorului General, după comunicarea cererii statului pîrît, să sesizeze Curtea Supremă de Justiţie cu o cerere de revizuire.
31. Deși situația societății reclamante diferă de cea din cererea Galuschin nominalizată, Curtea nu vede nici o diferență între cele două proceduri invocate în ceea ce priveşte cererea de satisfacție echitabilă, și își reiterează poziția sa că remediul naţional menţionat supra ar trebui, în principiu, să fie utilizat de către părțile interesate (a se vedea Daniel-P S.A. c. Republicii Moldova (dec.), nr. 32846/07, 20 martie 2012 și, mutatis mutandis, Mătăsaru și Savițchi c. Republicii Moldova, nr. 38281/08, § 72, 2 noiembrie 2010).
32. Prin urmare, Curtea examinează cu atenție evoluția jurisprudenței instanțelor judecătoreşti naţionale și își rezervă dreptul de a-și revizui propria sa jurisprudență în cazul în care această cale de recurs nu mai este considerată efectivă.
33. Astfel, Curtea constată că deşi societatea reclamantă a solicitat, totuşi instanțele judecătoreşti naționale nu i-au acordat vreo despăgubire pentru prejudiciile suferite și cheltuielile suportate. În asemenea circumstanțe, nu poate fi considerat că Statul pîrît a redresat suficient încălcarea drepturilor societăţii reclamante protejate de Convenție și de Protocoalele sale.
34. În consecință, Curtea consideră că este necesar de a respinge excepţia preliminară a Guvernului referitoare la pierderea calității de "victimă" de către societatea reclamantă în sensul articolului 34 din Convenție și conchide că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1.
II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE
35. Societatea reclamantă s-a plîns de lipsa unei căi de recurs în fața unei instanțe judecătoreşti naționale, care ar putea să statueze asupra redeschiderii abuzive a unui proces. Ea a invocat articolul 13 din Convenție, care prevede:
« Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar și atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. »
36. Guvernul a contestat argumentul societății reclamante, reiterînd în esență argumentele sale cu privire la pretinsa neepuizare a căilor de recurs interne și pierderea calităţii de victimă.
37. Avînd în vedere constatarea sa cu privire la articolul 6 din Convenție (paragraful 34 supra), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă a existat, în acest caz, încălcarea acestei prevederi (a se vedea, printre altele, Popov c. Republicii Moldova menţionat supra (§ 55)).
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
38. Articolul 41 din Convenție prevede,
« Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.»
A. Prejudiciu
39. Societatea reclamantă nu a prezentat nici o cerere de satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral și material.
B. Costuri și cheltuieli
40. Societatea reclamantă, prezentînd probe justificative, a solicitat suma de 1631 euro (EUR) cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor judecătoreşti naţionale și suma de 1000 EUR pentru cheltuielile suportate în fața Curții.
41. Guvernul a considerat că aceste sume sunt excesive.
42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor și cheltuielilor sale decît doar în măsura în care a fost stabilit că ele au fost efectiv şi în mod necesar suportate şi erau rezonabile în cuantum. În speță, avînd în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 2631 EUR pentru toate costurile suportate și o acordă societăţii reclamante.
C. Penalitate
43. Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente
DIN ACESTE MOTIVE CURTEA ÎN UNANIMITATE,
1. Conexează cu fondul excepția preliminară a Guvernului cu privire la pierderea calității de "victimă" a companiei reclamante și o respinge;
2. Declară cererea admisibilă;
3. Hotărăște că a avut loc încălcarea articolului 6 din Convenție;
4. Hotărăște că a avut loc încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;
5. Hotărăște să nu examineze plîngerea invocată în temeiul articolului 13 din Convenție;
6. Hotărăște
a) că Statul pîrît trebuie să plătească companiei reclamante, în termen de trei luni, suma de 2631 (două mii şase sute treizeci şi unu) Euro pentru costuri și cheltuieli, care va fi convertită în lei moldoveneşti conform ratei de schimb aplicabile la data executării hotărîrii;
b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente.
Întocmită în limba franceză, și notificată în scris la 3 decembrie 2013 în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulament.
Marialena TsirliLuis López Guerra
Grefier adjunctPreședinte
Full & Egal Universal Law Academy