Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA PLOTNICOVA c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 38623/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 mai 2012
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Plotnicova c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 17 aprilie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 38623/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dna Lidia Plotnicova („reclamanta”), la 17 octombrie 2005.
2. Reclamanta a fost reprezentată de către dl R. Tocan, avocat în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. Reclamanta a pretins că a fost deţinută în condiţii inumane contrar articolului 3 al Convenţiei şi că drepturile ei garantate de articolul 6 § 3 al Convenţiei au fost încălcate.
4. La 12 ianuarie 2009, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, Curtea a decis să examineze împreună fondul cererii şi admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 3).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamanta s-a născut în 1950 şi locuieşte în Chişinău. În timpul anilor 1990 ea a devenit bine-cunoscută în cercurile de afaceri din Moldova şi a fost desemnată „Omul de afaceri al anului” în 1999.
6. În perioada 1999-2001, reclamanta a împrumutat bani de la patru persoane, sumă care se ridica la 894 955 lei moldoveneşti (MDL), (aproximativ 79 000 de euro (EUR) la acea dată). Ea le-a spus creditorilor ei că va folosi banii pentru a importa produse cosmetice de la o companie franceză care vor fi vândute în magazinele sale cosmetice din Chişinău. Însă, ea nu a întors banii şi dobânda în termenul la care a convenit cu creditorii. Reclamanta susţine că ea a plătit o parte din datorii înainte de începerea procedurilor împotriva ei şi că întârzierea la plata datoriilor se datora întârzierilor la importarea produselor cosmetice în Moldova. Părţile nu au disputat faptul că reclamanta nu a negat niciodată existenţa datoriilor şi că ea a confirmat existenţa acestora în scris şi în faţa autorităţilor în timpul procedurilor penale.
7. Ca urmare a plângerilor penale depuse de creditori, la 11 noiembrie 2002, împotriva reclamantei a fost pornită urmărirea penală. Ea a fost acuzată de obţinerea unor sume de bani prin fraudă, fără a avea intenţia de a le returna. Potrivit reclamantei, o persoană care avea influenţă asupra unui creditor dorea să obţină un contract cu compania franceză şi a ameninţat-o cu închisoarea dacă refuză să-i transfere afacerea cu compania. Procedurile penale erau folosite pentru a-i distruge afacerea.
8. La 3 februarie 2003, reclamanta a fost dată în căutare, iar la 4 februarie 2003, instanţa de judecată a emis un mandat de arestare preventivă pe numele ei. Nici reclamanta, nici reprezentatul ei nu au fost prezenţi.
9. Potrivit reclamantei, ea a fost reţinută la 13 martie 2003 şi transportată la Comisariatul de poliţie Chişinău, unde a s-a aflat toate ziua, fără să se fi întocmit vreun proces-verbal de reţinere. Guvernul a susţinut că detenţia ei a fost înregistrată corespunzător. Deoarece avea probleme serioase de sănătate, a fost chemată o ambulanţă şi reclamanta a fost transportată la spital la cererea medicilor. Reclamanta a stat 7 zile în spital sub supravegherea poliţiei. La 20 martie 2003, reclamanta a fost externată din spital, a fost reţinută din nou şi dusă la Comisariatul de poliţie Chişinău. Ea s-a simţit rău în aceeaşi zi; a fost solicitată o altă ambulanţă. La 11 aprilie 2003, fiica reclamantei a depus o plângere la Procuratura Generală Chişinău în privinţa pretinsului refuz din 20 martie 2003 de a permite transferul reclamantei la spital. Reclamanta nu a informat Curtea dacă a primit vreun răspuns sau dacă a făcut vreo plângere la procurorul ierarhic superior sau în instanţa de judecată în privinţa acelei plângeri. La 28 mai 2003, ea a fost transferată la Penitenciarul nr. 13.
10. La 2 aprilie 2003, procurorul a trimis o comisie rogatorie la autorităţile franceze cu solicitarea să verifice dacă reclamanta a contactat cu compania de cosmetice şi dacă ea era reprezentata acesteia în Moldova, precum şi dacă ea a cumpărat produse cosmetice de la acea companie cu scopul de a le importa în Moldova. La 26 iulie 2004, reclamanta a solicitat ca „două volume de materiale din Franţa” să fie ataşate la dosar. Procurorul a admis cererea ei cu condiţia ca materialele să fie traduse. Instanţa de judecată a acceptat, dar se pare că traducerea nu a mai fost ataşată la dosar.
11. Reclamanta a solicitat audierea martorilor din partea sa. În special, la 1 noiembrie 2003, ea a cerut audierea lui O.G., fiul unui creditor, pe motiv că el ar fi primit sume mari de bani de la reclamantă în contul datoriilor pe care le avea la mama lui. În plus, ea contacta frecvent cu el, ceea ce dovedea, în opinia reclamantei, că ea nu se ascundea de creditorii ei, ci că încerca cu bună-credinţă să-şi onoreze obligaţiile. Reclamanta a prezentat copii ale chitanţelor eliberate de creditori care confirmă faptul că ea le-a returnat mai multe sume de bani anterior pornirii urmării penale (de exemplu, ea a returnat 5 000 USD la 13 aprilie 2000, 300 USD la 15 ianuarie 2001, 500 USD la 15 decembrie 2001 şi 500 USD la 15 ianuarie 2002; în plus, ea a întors sume mai mici lui S., unul din creditori, de mai multe ori în decursul anului 2001).
12. La 27 iulie 2005, reclamanta a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Instanţa de judecată s-a bazat pe declaraţiile mai multor martori care certificau faptul că reclamanta a luat bani de la ei şi nu i-a întors, ascunzându-se de ei. Instanţa de judecată nu a menţionat nimic despre rezultatele comisiei rogatorii, ci s-a bazat pe „informaţiile de la Ministerul Afacerilor Interne”, potrivit cărora reclamanta nu era reprezentanta companiei franceze în Moldova. În apelul depus de ea, reclamanta a notat, inter alia, că ea nu a primit traducerea materialelor obţinute de la autorităţile franceze. Ea a reiterat cererea în cadrul şedinţei de judecată la Curtea de Apel Chişinău, adăugând că instanţa de judecată inferioară a notat că este imposibilă examinarea acelor documente în lipsa traducerii. Ea a făcut trimitere la chitanţele eliberate de creditorul S. ca dovadă a faptului că ei au contactat frecvent în decursul anului 2001, atunci când i-a returnat mai multe sume de bani în contul datoriei (a se vedea paragraful 11 de mai sus). De asemenea, ea a notat că la 30 noiembrie 2001, ea s-a deplasat împreună cu S. la vamă pentru a întâmpina un camion plin cu marfă importată de la compania franceză, iar acest lucru a fost confirmat în timpul procesului în prima instanţă. Reclamanta a declarat, de asemenea, că ea a solicitat procurorului să-l citeze pe O.G. în calitate de martor pentru ca acesta să confirme că ea i-a returnat lui, ca fiu al unuia din creditori, sume mari de bani. În plus ea a susţinut că a fost deţinută împreună cu alte 7 persoane timp de doi ani într-o celulă care măsura 10 m2, iar celula era insuficient luminată, insuficient ventilată şi insuficient echipată cu necesarul elementar. De asemenea, ea a reclamat faptul că a fost supusă relelor tratament în timpul detenţiei, în urma cărora ea a fost internată în spital cu o mână ruptă. Ea a cerut ca problemele ei de sănătate să fie luate în considerare, precum şi condiţiile inumane de detenţie în care a fost deţinută o perioadă lungă de timp.
13. Curtea de Apel Chişinău a programat o şedinţă de judecată pe 1 decembrie 2005. Potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată, la cererea avocatului reclamantei instanţa de judecată a admis la dosar recomandarea dată de compania franceză instanţei de judecată, potrivit căreia reclamanta a fost reprezentanta companiei în Moldova din 1994 până în 2002, fiind recunoscută ca un om de afaceri serios şi responsabil, a cărui activitate a permis companiei franceze să-şi extindă afacerea în Moldova. În timpul şedinţei de judecată din 1 decembrie 2005, reclamanta a solicitat „să i se pună la dispoziţie setul de documente din Franţa, având în vedere că prima instanţă de judecată a menţionat că documentele nu au fost traduse şi, prin urmare, nu au fost examinate”. Avocatul reclamantei a susţinut cererea, adăugând că ei au depus în primă instanţă documente contabile din Franţa care atestă existenţa relaţiilor de afacere dintre compania de cosmetice franceze şi clienta sa care reprezenta compania în Moldova. Potrivit procesului-verbal, instanţa de judecată a respins cererea, motivând că materialele vizate de reclamantă au fost examinate de prima instanţă.
14. În urma examinării argumentelor părţilor, instanţa de judecată a menţinut sentinţa instanţei inferioare, constatând că toate argumentele formulate de apărare au fost examinate de instanţa inferioară şi că aceasta le-a respins ca neîntemeiate în mod just. În ceea ce priveşte argumentul reclamantei potrivit căruia ea nu a avut posibilitatea să studieze versiunea tradusă a documentelor obţinute de la autorităţile franceze, instanţa de judecată a statuat că această chestiune a fost deja examinată în timpul şedinţelor de judecată în prima instanţă.
15. În recursul declarat de avocatul reclamantei, acesta a menţionat refuzul instanţei de judecată inferioare de a audia martorii din partea reclamantei; faptul că instanţele de judecată nu s-au expus asupra probelor conform cărora ea returnase creditorilor o parte importantă din datorie, ceea ce excludea intenţia de a eluda întoarcerea banilor; faptul că dosarul nu era complet, anumite documente din dosar care dovedeau nevinovăţia ei nu au fost transmise de prima instanţă de judecată Curţii de Apel; şi că două din cele patru pretinse victime nu s-au prezentat la Curtea de Apel Chişinău, însă ea considera că prezenţa lor era obligatorie.
16. Avocatul reclamantei a considerat că ea a fost acuzată pentru incapacitatea de a-şi plăti datoriile, contrat articolului 1 al Protocolului nr. 4 la Convenţie. De asemenea, el a făcut trimitere la informaţia de la Departamentul Vamal care confirma faptul că la 29 noiembrie 2003, compania în care lucra reclamanta în calitate de director executiv a importat produse cosmetice de la compania franceză, şi, prin urmare, desfăşura exact activitatea pentru care reclamanta a împrumutat banii. În plus, el a făcut trimitere la contractul încheiat de compania franceză şi reclamantă, în conformitate cu care reclamanta acţiona în calitate de reprezentant exclusiv al companiei în Moldova. În cele din urmă, el s-a referit la titlurile obţinute între 1999 şi 2001, inclusiv cel de „Cel mai bun om de afaceri al anului 1999”.
17. La 28 martie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărârile judecătoreşti ale instanţelor de judecată inferioare. Instanţa supremă a constat că reclamanta a împrumutat sume mari de bani şi că a evitat să contacteze cu creditorii ei, şi că a refuzat să returneze datoriile. Ea nu a negat faptul că a împrumutat banii, dar a explicat că a investit banii în produse cosmetice şi că nu poate deocamdată să-i întoarcă. În plus, reclamanta s-a prezentat creditorilor ca o persoană credibilă – reprezentantul oficial al companiei franceze în Moldova – în timp ce, de fapt, ea nu era reprezentanta companiei. Prin urmare, ea a prezentat eronat victimelor natura relaţiei pe care o stabiliseră. Deşi ea a confirmat în scris datoriile pe care le avea la victime, reclamanta ar fi evitat să se întâlnească cu ei şi nu intenţiona să plătească datoriile.
18. Decizia Curţii Supreme de Justiţie a rămas irevocabilă. La 18 decembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în anulare declarat de reclamantă.
19. La 26 martie 2009, reclamanta a fost eliberată din închisoare.
20. Reclamanta a declarat că ea întors o parte din banii pe care i-a împrumutat, dar nu era în stare să restituie sumele rămase din cauza faptului că activitatea ei economică a fost întreruptă de arestarea ei.
II. RAPOARTELE RELEVANTE ALE COMITETULUI EUROPEAN PENTRU PREVENIREA TORTURII ŞI TRATAMENTELOR SAU PEDEPSELOR INUMANE SAU DEGRADANTE
21. Părţile relevante ale Raportului Comitetului pentru prevenirea torturii şi tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) cu privire la vizita din 20-30 septembrie 2004 (CPT/Inf (2006) 7) în Republica Moldova sunt următoarele (traducere neoficială):
„55. Situaţia în majoritatea penitenciarelor vizitate, impusă de starea economică din ţară, a rămas dificilă şi s-au regăsit un şir de probleme ce ţin de condiţiile materiale şi regimurile de detenţie care au fost deja identificate în timpul vizitelor din 1998 şi 2001.
La aceasta se adaugă problema supraaglomerării, care rămâne gravă. De fapt, chiar dacă penitenciarele vizitate nu funcţionau la capacitatea lor deplină – precum este cazul Închisorii nr. 3 în care numărul deţinuţilor s-a redus sensibil în comparaţie cu cel din ultima vizită a Comitetului - ele continuă să fie extrem de aglomerate. De fapt, norma de spaţiu mai era încă bazată pe un nivel foarte criticabil de 2 m² pentru un deţinut, care, în practică, este deseori şi mai mică.
79. Vizita de observare efectuată în Închisoarea nr. 3 din mun. Chişinău nu aduce veşti îmbucurătoare. Progresele constatate sunt de fapt minime şi se limitează la nişte reparaţii curente. Reparaţia sistemului de ventilare a putut fi efectuată, în primul rând, datorită susţinerii financiare a societăţii civile (în special, a ONG–urilor), iar crearea locurilor pentru plimbări zilnice se datorează susţinerii din partea deţinuţilor şi a familiilor lor.
Reparaţia, renovarea şi întreţinerea celulelor sunt puse, în totalitate, în sarcina deţinuţilor şi a familiilor lor, care, de asemenea, plătesc pentru materialele necesare. La fel, ei trebuie să-şi aducă cearşafuri şi lenjerie de pat, instituţia penitenciară putând să le acorde doar saltele folosite.
Într-un cuvânt, condiţiile în marea majoritate a celulelor din blocurile I - II şi din celulele de tranzit continuă a fi foarte rele. ...
În fine, deşi a fost redusă drastic supraaglomerarea, se observă, în continuare, un nivel foarte înalt, chiar intolerabil al ratei de ocupare a celulelor.
83. Cu excepţia Coloniei ... din Lipcani ... cantitatea şi calitatea hranei deţinuţilor constituie o îngrijorare deosebită. Delegaţia a primit numeroase plângeri cu privire la lipsa cărnii şi a produselor lactate. Constatările delegaţiei, atât cu privire la stocurile de hrană, cât şi la meniuri, confirmă credibilitatea acestor plângeri. De asemenea, constatările ei confirmă că în anumite locuri (în Închisoarea nr. 3, ...) hrana servită era respingătoare şi, cu adevărat, necomestibilă (spre exemplu, prezenţa insectelor şi a paraziţilor). Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere starea generală a bucătăriilor şi echipamentul modest al acestora.
Autorităţile moldoveneşti au subliniat întotdeauna dificultăţile financiare în asigurarea alimentării adecvate a deţinuţilor. Totuşi, Comitetul insistă că aceasta constituie o cerinţă fundamentală a vieţii, care trebuie asigurată de către stat persoanelor aflate în custodia acestuia şi că nimic nu poate să-l exonereze de o astfel de responsabilitate. ...”
22. Părţile relevante ale raportului CPT cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 21 şi 25 noiembrie 2005 (CPT/Inf (2008) 35) sunt următoarele (traducere neoficială):
„9. ... În ceea ce priveşte resursele financiare, nevoie elementare de trai din închisori sunt doar parţial acoperite din bugetul de stat: la nivelul a 33% pentru hrană (carnea, laptele şi ouăle fiind obţinute din proiecte umanitare). ...”
23. Părţile relevante ale raportului CPT cu privire la vizita efectuată în Republica Moldova între 14 şi 24 septembrie 2007 (CPT/Inf (2008) 39) sunt următoarele (traducere neoficială):
„47. CPT nu poate decât să salute măsurile menţionate mai sus adoptate de autorităţile Republicii Moldova. Însă, informaţia colectată de delegaţia Comitetului în timpul vizitei din 2007 demonstrează că mai sunt multe de făcut. În special, suprapopularea continuă să fie o problemă; în ciuda faptului că toate unităţile vizitate funcţionau cu mult sub capacităţile lor oficiale, iar spaţiul locativ pentru fiecare deţinut se reducea în medie la 2 m2, şi nu la standardul de 4 m2 prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.
CPT este convins că singura cale viabilă de a controla suprapopularea şi de a atinge standardul de 4 m2 de spaţiu locativ per deţinut este adoptarea unor politici care să limiteze sau să moduleze numărul deţinuţilor trimişi la închisoare.
În legătură cu aceasta, Comitetul trebuie să sublinieze necesitatea unei strategii care să acopere atât admiterea cât şi eliberarea din închisoare pentru a asigura că închisoarea este într-adevăr ultima soluţie. Aceasta implică, în primul rând, punerea accentului pe măsurile neprivative de libertate care pot fi aplicate în perioada de dinaintea aplicării pedepsei cu închisoarea şi, în al doilea rând, adoptarea unor măsuri care să faciliteze reintegrarea în societate a persoanelor care au fost private de libertate.
CPT are încredere că autorităţile Republicii Moldova vor continua eforturile lor în combaterea fenomenului suprapopulării, iar în acest proces se vor ghida de Recomandarea Rec(99)22 Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la suprapopularea închisorilor, precum şi de Recomandarea Rec(2003)22 cu privire la eliberarea condiţionată.”
ÎN DREPT
I. PRETISA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 AL CONENŢIEI
24. Reclamanta s-a plâns de faptul că a fost deţinută în condiţii inumane şi că nu i s-a acordat îngrijire medicală suficientă în timpul detenţiei. În plus, atunci când a fost externată din spital la 20 martie 2003, procurorul nu i-a permis să-şi continue tratamentul în spital. Ea a invocat articolul 3 al Convenţiei, care stipulează următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
1. Condiţiile de detenţie
25. Guvernul a susţinut că reclamanta nu a epuizat căile accesibile de recurs intern în ceea ce priveşte plângerea formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei. Mai precis, ea ar fi putut depune o acţiune în despăgubire în instanţa de judecată civilă pentru compensarea pretinselor condiţii inumane de detenţie, dar ea nu a depus o astfel de acţiune.
26. Curtea reiterează că a constat cu alte ocazii faptul că recursul invocat de Guvern nu constituie un „recurs efectiv” în ceea ce priveşte încălcările continue ale articolului 3 al Convenţiei (a se vedea, de exemplu, Rotaru v. Moldova, nr. 51216/06, § 25, 15 februarie 2011, şi alte referinţe menţionate). În prezenta cauză, reclamanta se afla încă în detenţie la data depunerii cererii la Curte. Prin urmare, această obiecţie trebuie respinsă.
27. Curtea notează că această plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă în baza altor temeiuri. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
2. Plângerea în temeiul articolului 3
28. În ceea ce priveşte plângerea reclamantei în privinţa refuzului procurorului din 20 martie 2003 de a-i permite să fie spitalizată pentru tratament, Curtea notează că reclamanta nu a prezentat niciun document care să confirme rezultatul plângerii pe care a depus-o în această privinţă la nivel naţional (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Chiar dacă am presupune că ea a epuizat recursurile interne prin contestarea în instanţa de judecată a eventualei decizii luate de procuror, ea şi-a depus cererea la 17 octombrie 2005, cu doi ani după evenimentele vizate. Reiese că această plângere a fost formulată tardiv şi trebuie respinsă în conformitate cu articolul 35 § 1 şi § 4 al Convenţiei.
29. În plus, Curtea consideră că reclamanta nu şi-a întemeiat plângerea privind îngrijirea medicală insuficientă care i-ar fi fost oferită în timpul detenţiei. Dimpotrivă, dosarul conţine documente care confirmă că ea avusese probele de sănătate şi înainte de arest şi că era consultată în mod regulat de diverşi doctori, şi că a urmat tratamentul prescris de doctori. Prin urmare, această plângere este vădit neîntemeiată şi trebuie respinsă în conformitate cu articolul 35 § 1 şi § 4 al Convenţiei.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
30. Reclamanta s-a plâns de faptul că condiţiilor de detenţie din Penitenciarul nr. 13 au fost inumane (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Ea a adăugat că mâncarea era necomestibilă, constând „într-o supă tulbure cu crupe, în farfurii prost spălate” şi ceai neplăcut. Singura ei alinare erau coletele primite de la fiica ei, care, încă, de multe ori nu ajungeau la ea.
31. Guvernul a reiterat că reclamanta nu a formulat o plângere la nivel naţional în privinţa condiţiilor de detenţie şi că nu a iniţiat o acţiune în instanţa de judecată pentru a pretinde compensaţii. Aceasta confirmă că reclamanta însăşi nu consideră că condiţiile din închisoare au fost sub standard.
32. Guvernul a adăugat că în timpul detenţiei reclamanta a fost deţinută în celula nr. 106, celulă care măsoară 10 m2 şi este proiectată să găzduiască şase deţinuţi; celula nr. 107 (14.75 m2 pentru iot deţinuţi); celula nr. 109 (14.1 m2 pentru şase deţinuţi); celula nr. 110 (14.64 m2 pentru opt deţinuţi) şi celula nr. 111 (14.1 m2 pentru opt deţinuţi). Prin urmare, s-a respectat minimul de 2 m2 de spaţiu personal pentru fiecare deţinut. Fiecare celulă are acces la lumina zilei printr-o fereastră şi este ventilată corespunzător, are robinet de apă şi toaletă separată de restul celulei de un perete. Temperatura este menţinută peste 18 oC iarna, iar deţinuţii pot face duş periodic. Fiecare celulă are aparat de radio, iar deţinuţii au voie să instaleze televizoare şi alte echipamente audiovizuale permise de regulamente. De trei ori pe zi li se serveşte mâncare caldă, iar aceasta este de calitate şi cantitate acceptabilă.
33. În cele din urmă, Guvernul s-a referit la faptul că, pe lângă exerciţiile de o oră zilnic la care avea dreptul reclamanta, începând cu 9 februarie 2006, ea a început să lucreze în grupul de curăţenie, astfel încât era în afara celulei zilnic.
2. Aprecierea Curţii
34. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, relele tratamente trebuie atingă un anumit nivel de gravitate pentru a cădea sub incidenţa articolului 3. Aprecierea nivelului minim este, în natura lucrurilor, relativă; ea depinde de toate circumstanţele cauzei, precum durata tratamentului, efectele sale psihice şi mintale şi, în anumite cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (a se vedea Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, § 91, ECHR 2000‑XI, şi Peers v. Greece, nr. 28524/95, § 67, ECHR 2001‑III). Deşi scopul unui astfel de tratament este un factor care trebuie luat în considerare, în special dacă s-a urmărit umilirea sau înjosirea victimei, lipsa unui astfel de scop nu duce inevitabil la constatarea faptului că nu a avut loc o încălcarea a articolului 3 (a se vedea Peers, citată mai sus, § 74).
35. În prezenta cauză, Curtea notează că reclamanta a făcut o descriere detaliată a condiţiilor de detenţie, inclusiv cu privire la suprapopularea celulelor şi la mâncarea de proastă calitate. În observaţiile depuse de Guvern, acesta a dat câteva detalii specifice privind mărimea celulelor şi numărul persoanelor deţinute în acestea (a se vedea paragraful 23 de mai sus). Curtea observă că în toate celulele în care a fost deţinută reclamanta, spaţiul personal disponibil fiecărui deţinut nu depăşea 2.5 m2, care este cu mult sub minimul de 4 m2 abordat frecvent de CPT şi Curte (a se vedea, de exemplu, Rotaru v. Moldova, citată mai sus, § 38). Deşi faptul că reclamanta lucra în afara celulei ar fi putut să-i ofere o anumită uşurare, faptul că ea a petrecut timp de mai mulţi ani fiecare noapte într-un asemenea spaţiu strâmt a rezultat în suferinţe care ating nivelul minim de gravitate în sensul articolului 3 al Convenţiei. De asemenea, trebuie notat faptul că reclamanta a petrecut mai mult de opt luni în asemenea condiţii, înainte să fie lăsată să lucreze în afara celulei.
36. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului privind absenţa plângerilor, Curtea notează că reclamanta a depus cel puţin o plângere de acest gen la Curtea de Apel (ase vedea paragraful 12 de mai sus) şi că se pare că ea a primit un răspuns la plângerea sa. Astfel, nu se poate susţine că reclamanta a recunoscut implicit că condiţiile din timpul detenţiei sale erau bune.
37. Curtea notează că deşi Guvernul a respins argumentele reclamantei privind calitatea şi cantitatea mâncării, Guvernul nu a prezentat niciun detaliu specific care să demonstreze contrariul, în special în ceea ce priveşte mâncarea servită în primii ani de detenţie. Descrierea făcută de reclamantă corespunde celei făcute de CPT câteva luni mai devreme (a se vedea paragrafele 21-23 de mai sus). Prin urmare, Curtea acceptă argumentul reclamantei în această privinţă.
38. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că reclamanta a fost deţinută în condiţii incompatibile cu cerinţele articolului 3 al Convenţiei. Prin urmare, a avut loc încălcarea acestei prevederi.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 3 AL CONVENŢIEI
39. Reclamanta s-a plâns de încălcarea articolului 6 § 3 al Convenţiei pe motiv că instanţele de judecată nu au audiat martorii săi şi nu a dispus traducerea documentelor-cheie.
Părţile relevante ale articolului 6 § 3 stipulează următoarele:
„Orice acuzat are, mai ales, dreptul:
...
(b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;
...
(d) să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ;
(e) să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.”
A. Admisibilitatea
40. Guvernul a susţinut că reclamanta nu a epuizat căile accesibile de recurs intern deoarece nu a invocat în instanţele judecătoreşti naţionale chestiunea privind citarea martorului O.G. sau examinarea traducerii documentelor din Franţa.
41. Însă, Curtea notează că reclamanta a formulat astfel de cereri în apel şi în timpul procesului la Curtea de Apel Chişinău (a se vedea paragrafele 12 şi 13 de mai sus). Prin urmare, această obiecţie trebuie respinsă.
42. Curtea notează că această plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă în baza altor temeiuri. Aşadar, ea trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
43. Reclamanta s-a plâns de faptul că instanţele judecătoreşti naţionale nu l-au citat pe martorul O.G. şi nu i-au permis să pună întrebări martorilor acuzării, şi să examineze materialele obţinute în rezultatul scrisorii rogatorii trimise autorităţilor franceze. De asemenea, ea a pretins că nu a putut să urmărească corespunzător mersul procesului şi să înţeleagă hotărârile judecătoreşti pronunţate, deoarece acestea nu au fost traduse pentru ea în limba rusă, aşa cum prevede legea, ea nevorbind limba română.
44. Potrivit Guvernului, autorităţile de urmărire penală au colectat suficiente dovezi în privinţa vinovăţiei reclamantei astfel încât documentele obţinute de la autorităţile franceze nu au fost necesare pentru punerea ei sub acuzare. Prin urmare, acuzarea nu s-a bazat pe răspunsul la scrisoarea rogatorie, iar instanţele de judecată nu s-au bazat în hotărârile lor judecătoreşti pe niciun document obţinut în rezultatul scrisorii rogatorii. Reclamanta nu a depus nicio plângere la autorităţile naţionale cum că ea sau avocatul ei nu au avut posibilitatea să adreseze întrebări martorilor acuzării. Dimpotrivă, dosarul conţine cererea reclamantei de audiere a martorului F. pe care instanţa de judecată a admis-o şi a audiat martorul.
45. În plus, instanţele judecătoreşti ierarhic superioare au notat că documentele au fost examinate de instanţa de judecată ierarhic inferioară şi că nu a existat necesitatea de a le examina în apel. Reclamanta nu a depus nicio plângere în privinţa faptului că nu înţelegea nimic în timpul procedurilor şi nici nu a solicitat traducere în rusă, semnând întotdeauna documentele şi având la dispoziţie un avocat vorbitor de română.
46. Curtea notează, în primul rând, că în scrisoarea din 17 mai 2010 ea a solicitat Guvernului să-i prezinte hotărârile judecătoreşti adoptate în prima instanţă sau cele din apel prin care s-a admis sau respins audierea martorului O.G. Curtea nu a primit o atare hotărâre, deşi reclamanta s-a plâns expres despre refuzul procurorului şi al primei instanţe de judecată de a-l cita pe O.G. (a se vedea paragrafele 11 şi 12 de mai sus), care, în opinia ei, ar fi confirmat faptul că ea nu se ascundea de creditori şi că plătea datoria unuia din ei – mamei lui O.G. – în decursul perioadei vizate. Curtea reiterează că este în primul rând responsabilitatea instanţelor de judecată naţionale să aprecieze pertinenţa şi admisibilitatea declaraţiilor martorilor. Însă, faptul că nu există nicio hotărâre judecătorească adoptată de instanţele de judecată naţionale în privinţa cererii reclamantei de a-l audia pe O.G. ridică prin sine o problemă în temeiul articolului 6 al Convenţiei, deoarece reclamata a fost privată de un posibil important mijloc de apărare (a se vedea, de exemplu, Vidal v. Belgium, 22 aprilie 1992, § 34, Series A nr. 235‑B).
47. Curtea ia act de argumentul Guvernului cum că documentele obţinute din Franţa ca răspuns la scrisoarea rogatorie nu au fost incluse în dosar deoarece acuzarea le-a considerat irelevante. Însă, Curtea aminteşte că „... paragraful 1 al articolului 6 al impune, în virtutea cerinţei echităţii, ... ca autorităţile de urmărire penală să pună la dispoziţia apărării toate probele materiale în favoarea sau defavoarea acuzatului” (a se vedea Edwards v. the United Kingdom, 16 decembrie 1992, § 36, Series A nr. 247‑B). Într-adevăr, era la latitudinea reclamantei şi al avocatului ei de a decide dacă puteau folosi materialele vizate în apărarea ei, iar la latitudinea instanţelor de judecată era concluzia finală în privinţa importanţei acestor probe pentru soluţia cauzei. În consecinţă, reiese că omisiunea acuzării de a pune la dispoziţia apărării şi a instanţelor de judecată materialele traduse obţinute din Franţa – în absenţa unei hotărâri judecătoreşti motivate de a îngrădi accesul apărării la acestea – este ca atare incompatibilă cu obligaţia echităţii prevăzute de articolul 6 al Convenţiei.
48. Constatările de mai sus sunt suficiente pentru Curte pentru a conchide că a avut loc încălcarea drepturilor reclamantei garantate de articolul 6 § 3 al Convenţiei.
III. ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI
A. Plângeri bazate pe articolul 5 al Convenţiei şi pe articolul 1 al Protocolului nr. 4 la Convenţie
49. Reclamanta s-a plâns de încălcarea articolului 5 § 1 şi § 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte pretinsa reţinere neînregistrată în perioada 13-20 martie 2003 şi detenţia sa ulterioară neîntemeiată. De asemenea, ea s-a plâns în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 4 la Convenţie că a fost deţinută pentru un singur motiv – acela că nu era în stare să-şi plătească datoriile.
50. Curtea notează că reclamanta nu a solicitat în mod expres ca instanţele de judecată naţionale să declarare ilegală detenţia sa între 13 şi 20 martie 2003. În absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, curgerea termenului de şase luni pentru depunerea cererii la Curte a început la data la care pretinsa detenţie ilegală a încetat, adică la 20 martie 2003. Luând în considerare faptul că cererea a fost depusă la 17 octombrie 2005, această plângere trebuie, prin urmare, să fie respinsă ca fiind tardivă, în conformitate cu articolul 35 §1 şi §4 al Convenţiei.
51. Curtea consideră, în continuare, că reclamanta nu şi-a fundamentat plângerea depusă în baza articolului 5 § 3 al Convenţiei în privinţa faptului că detenţia ei ulterioară nu a fost suficient motivată. Ea observă că reclamanta doar a descris la general pretinsa lipsă a motivării în hotărârile judecătoreşti ale instanţelor naţionale care dispuneau arestarea sa preventivă, şi nu a prezentat copii ale acestor hotărâri. În mod similar, plângerea formulată în baza articolului 1 al Protocolului nr. 4 la Convenţie este neîntemeiată.
Prin urmare, Curtea conchide că acest capăt de cerere este vădit neîntemeiat şi că trebuie respins în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) şi § 4 al Convenţiei.
B. Plângerea bazată pe articolul 6 § 2 al Convenţiei
52. Reclamanta s-a plâns de încălcarea articolului 6 § 2 al Convenţiei, susţinând că instanţele de judecată nu au cântărit adecvat dreptul său la prezumţia nevinovăţiei în raport cu probele privind vinovăţia ei.
53. Curtea constată că această plângere nu este întemeiată, deoarece reclamanta nu a prezentat nicio probă care să demonstreze că instanţele de judecată au încălcat prezumţia nevinovăţiei atunci când au examinat cazul său. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă ca inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) şi § 4 al Convenţiei.
C. Plângerea bazată pe articolul 8 al Convenţiei
54. Reclamanta s-a plâns şi de încălcarea articolului 8 al Convenţiei în urma refuzului autorităţilor închisorii de a-i permite să-şi vadă rudele, inclusiv să meargă la înmormântarea fratelui ei, şi să trimită scrisori.
55. Curtea consideră că această plângere este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a prezentat nicio probă în susţinerea faptului că autorităţile închisorii au refuzat să-i permită să-şi vadă rudele sau că corespondenţa ei era monitorizată. În plus, odată ce contactele ei cu lumea exterioară erau limitate înainte de transferul la Penitenciarul nr. 13 la 28 mai 2003 din cauza cerinţelor urmării penale, orice plângere implicită în privinţa acelei perioade este tardivă pentru acelaşi motiv menţionat în paragraful 50 de mai sus. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă ca inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) şi § 4 al Convenţiei.
D. Plângerea bazată pe articolul 1 al Protocolului nr. 1
56. Reclamanta s-a plâns de încălcarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie din cauză că a fost obligată să plătească integral datoria către creditori, odată ce ea returnase deja o parte din datorie.
57. Curtea nu constată că a avut loc vreo ingerinţă nejustificată sau disproporţionată în dreptul reclamantei la protecţia proprietăţii. Ea notează că instanţele de judecată naţionale au examinat argumentele reclamantei în privinţa existenţei unei obligaţii de plată integrală către creditori şi le-au respins prin hotărâri judecătoreşti care nu sunt afectate de arbitraritate. Această plângere trebuie respinsă, deci, ca inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) şi § 4 al Convenţiei.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
58. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
59. Reclamanta a argumentat că în urma detenţiei sale ilegale şi a condamnării ea a pierdut afacerea care avea o cifră de afaceri anuală de 100 000 dolari americani (USD), ceea ce a dus la o pierdere totală de 600 000 USD. De asemenea, ea a pretins 50 000 EUR cu titlu de costuri medicale ocazionate de tratamentul necesar pentru recuperarea din starea de sănătate afectată de tratamentul medical insuficient şi condiţiile inumane de detenţie. De asemenea, ea a pretins 4 500 EUR cu titlu de costuri ale medicamentelor şi a alimentelor trimise de rudele sale, deoarece Statul nu i le furniza în calitatea şi cantitatea suficientă.
60. Guvernul consideră că calculele reclamantei sunt neîntemeiate şi nefundamentate pe probe.
61. Curtea reiterează că a constatat în prezenta cauză încălcarea articolului 3 (condiţiile de detenţie) şi a articolului 6 § 3 ale Convenţiei. Ea nu vede nicio legătură rezonabilă între aceste încălcări şi pretenţia privind pierderea profitului. De asemenea, ea notează că a declarat inadmisibilă plângerea formulată în baza articolului 3 al Convenţiei privind asistenţa medicală acordată reclamantei în timpul detenţiei. Prin urmare ea nu poate examina pretenţia privind costurile medicale care ar fi fost necesare pentru recuperarea ei după eliberare. În cele din urmă, Curtea consideră că prejudiciul cauzat reclamantei prin servirea unei hrane de proastă calitate trebuie examinată cu titlu de prejudiciu moral.
Prin urmare, Curtea respinge pretenţiile reclamantei cu acest titlu.
B. Prejudiciul moral
62. Reclamata a pretins 1 000 000 EUR cu titlu de prejudiciu cauzat reputaţiei sale de om de afaceri şi pentru suferinţa cauzată de condiţiile inumane de detenţie.
63. Guvernul consideră că suma pretinsă este extrem de exagerată în comparaţie cu adjudecările făcute de Curte în cauze similare în raport cu Republica Moldova.
64. În lumina constatării încălcării articolelor 3 şi 6 ale Convenţiei şi adoptând o decizie pe bază de echitate Curtea acordă reclamantei 4 500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
C. Costuri şi cheltuieli
65. Reclamanta a lăsat la discreţia Curţii suma care urmează a fi acordată cu acest titlu.
66. Guvernul consideră că reclamanta nu a formulat nicio pretenţie cu acest titlu.
67. Curtea observă că pentru ca costurile şi cheltuielile să fie incluse în suma acordată în conformitate cu articolul 41 ea trebuie să examineze dacă acestea au fost în mod real şi în mod necesar suportate de reclamant şi dacă sunt rezonabile în ceea ce priveşte cuantumul (a se vedea Nilsen and Johnsen v. Norway [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).
68. În prezenta cauză, reclamanta nu a pretins o sumă specifică şi nu a demonstrat că a suportat sau că urmează să suporte vreo cheltuială. În acelaşi timp, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantei suma de 100 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli incidentale.
D. Dobânda de întârziere
69. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară plângerile în baza articolului 3 (în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie) şi a articolului 6 § 3 admisibile, iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie a reclamantei;
3. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 6 § 3 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 4 500 (patru mii cinci sute de euro), cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; şi
(ii) EUR 100 (o sută de euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantei privind satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 15 mai 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy