©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
DECIZIE
cu privire la admisibilitatea
cererii nr. 31752/04
prezentată de Dumitra POENARU
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită la 15 decembrie 2009 într‑o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
având în vedere cererea menţionată anterior, introdusă la 10 iunie 2004,
având în vedere observaţiile prezentate de guvernul pârât şi cele prezentate ca răspuns de reclamantă,
după ce a deliberat în acest sens, pronunţă următoarea decizie:
În fapt
1. Reclamanta, doamna Dumitra Poenaru, este resortisant român, s-a născut în 1939 şi are domiciliul în Bucureşti. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
A. Circumstanţele speţei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părţi, se pot rezuma după cum urmează.
3. Printr-o sentinţă din 22 octombrie 1999 („sentinţa”), Judecătoria Sector 5 Bucureşti („judecătoria”) a admis acţiunea în revendicare introdusă de reclamantă, M.I., G.E. şi M.E. („ceilalţi solicitanţi”) împotriva a 21 de terţi şi i-a obligat pe aceştia din urmă la restituirea unui teren de 8 785 m2 situat în Bucureşti, pe str. Teiuş nr. 121A. Judecătoria a obligat o parte din terţi să înlăture construcţiile pe care le ridicaseră pe teren sau, în caz contrar, a autorizat reclamanţii să le demoleze pe cheltuiala terţilor. Sentinţa a devenit definitivă printr-o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti din 20 martie 2000.
1. Demersuri în vederea executării sentinţei până în 2002
4. La o dată neprecizată, reclamanta s-a adresat executorului judecătoresc C.M. pentru a proceda la executarea silită a sentinţei din 22 octombrie 1999.
5. La 27 iulie 2000, executorul judecătoresc, însoţit de reclamantă şi ceilalţi solicitanţi, au mers la faţa locului. Aşa cum reiese din procesul-verbal întocmit cu acest prilej, terţilor li s-a acordat o amânare pentru a iniţia negocieri privind o eventuală vânzare a terenului în litigiu.
6. La 27 martie 2001, executorul judecătoresc a mers din nou la faţa locului. Terţii s-au opus executării, invocând faptul că deţineau hotărâri judecătoreşti definitive de constatare a dreptului lor de proprietate asupra anumitor parcele din terenul în litigiu. Pentru a clarifica situaţia pe care au prezentat-o terţii respectivi, executorul judecătoresc a considerat rezonabil să părăsească locul şi să întocmească un proces-verbal în acest sens.
2. Demersuri în vederea executării cu ajutorul executorului judecătoresc S.D.
7. La o dată neprecizată în 2002, reclamanta s-a adresat altui executor judecătoresc, S.D., pentru a proceda la executarea silită a hotărârii.
8. La 19 februarie 2002, la cererea executorului judecătoresc, judecătoria a încuviinţat executarea silită.
9. La 21 februarie 2002, executorul judecătoresc a comunicat terţilor somaţia de evacuare a terenului la 2 aprilie 2002.
10. Întrucât executarea nu s-a efectuat în termenul acordat, la 2 aprilie 2002, executorul judecătoresc s-a deplasat la faţa locului împreună cu mai mulţi poliţişti. Constatând că terţii se opun executării hotărârii şi că unul dintre terţi a încercat chiar să împiedice demolarea unei construcţii aşezându-se în faţa excavatorului, executorul judecătoresc a părăsit zona.
11. La 9 aprilie 2002, la cererea reclamantei, executorul judecătoresc i-a restituit titlul executoriu.
12. Potrivit propriilor afirmaţii, reclamanta a încercat de mai multe ori să reia executarea silită a hotărârii, însă s-a confruntat cu refuzul executorilor judecătoreşti contactaţi, care ar fi invocat dificultăţile potenţiale ale executării silite împotriva terţilor.
3. Demersuri în vederea executării hotărârii întreprinse cu ajutorul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D.I.C. anterior suspendării executării
13. La 14 martie 2003, reclamanta a solicitat Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D.I.C. („biroul”) să procedeze la executarea silită a sentinţei menţionate.
14. La cererea biroului respectiv, printr-o încheiere din 21 martie 2003, judecătoria a încuviinţat executarea silită a hotărârii.
15. La 1 şi 22 aprilie 2003, biroul a somat terţii să execute hotărârea.
16. La 9 mai 2003, executorul judecătoresc a mers la faţa locului, însoţit fiind de reprezentanţii reclamantei. Astfel cum reiese din procesul-verbal întocmit cu acest prilej, părţile au încercat, fără succes, să soluţioneze situaţia pe cale amiabilă.
17. Având în vedere hotărârea din 25 iunie 2003 prin care se dispunea suspendarea executării (infra, pct. 20), biroul a amânat demersurile în vederea executării.
18. La 20 noiembrie 2003, biroul a adresat terţilor o somaţie de a părăsi terenul, amintindu-le că va solicita ajutorul poliţiei în caz de neexecutare.
19. La 28 noiembrie 2003, biroul a solicitat asistenţa şi cooperarea forţelor poliţieneşti pentru executarea silită a hotărârii, a cărei dată a fost stabilită la 8 decembrie 2003. S-a făcut apel la asistenţa brigăzii de intervenţie rapidă a poliţiei, avându-se în vedere comportamentul necooperant al terţilor. Având în vedere hotărârea din 5 decembrie 2003 prin care se dispunea suspendarea executării (infra, pct. 21), la 8 decembrie 2003, biroul şi-a retras cererea pentru asistenţa forţei publice şi a amânat demersurile în vederea executării.
4. Cereri de suspendare a executării depuse de terţi
20. La 24 iunie 2003, terţii au adresat instanţei o cerere de revizuire a hotărârii definitive din 22 octombrie 1999. Aceştia au depus şi o cerere de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea executării în aşteptarea soluţiei din procedura în revizuire, cerere admisă de instanţă la 25 iunie 2003. Printr-o hotărâre definitivă din 8 decembrie 2003, instanţa a declarat inadmisibilă cererea de revizuire.
21. La o dată neprecizată, terţii au adresat instanţei o contestaţie la executarea hotărârii. La 4 decembrie 2003, terţii au depus o cerere de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea executării acesteia în aşteptarea soluţiei din acţiunea în contestaţie la executare, pe care instanţa a admis-o prin hotărârea din 5 decembrie 2003.
22. La o dată neprecizată, terţii au invocat o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Codului de procedură civilă privind contestaţia la executare. Printr-o decizie din 18 mai 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia.
23. Printr-o hotărâre din 4 octombrie 2004, judecătoria a respins contestaţia la executare formulată de terţi.
5. Reluarea demersurilor în vederea executării hotărârii definitive de către biroul executorilor
24. La 12 octombrie 2004, biroul a adresat din nou terţilor o somaţie de a elibera terenul în termen de 15 zile, amintindu-le că va solicita ajutorul forţelor de poliţie în caz de neexecutare.
25. La 15 octombrie 2004, biroul a formulat o nouă cerere pentru ajutorul forţelor poliţieneşti pentru executarea silită a hotărârii, a cărei dată a fost stabilită la 2 noiembrie 2004. S-a făcut din nou apel la ajutorul brigăzii de intervenţie rapidă a poliţiei. Biroul a informat terţii în acest sens la 22 octombrie 2004.
26. {0>Le 2 novembre 2004, deux huissiers de justice du cabinet, accompagnés par les représentants de la requérante et des deux autres demandeurs, d’un commissaire de police et d’une brigade d’intervention rapide de la police, mirent la requérante et les deux autres demandeurs en possession dudit terrain.La 2 noiembrie 2004, doi executori judecătoreşti din cadrul biroului, însoţiţi de reprezentanţii reclamantei şi celorlalţi doi solicitanţi, de un ofiţer de poliţie şi o brigadă de intervenţie rapidă a poliţiei, i-au pus pe reclamantă şi pe ceilalţi doi solicitanţi în posesia terenului în litigiu.Par un procès-verbal du même jour, signé également par le représentant de la requérante, les huissiers de justice déclarèrent l’exécution clôturée.Printr-un proces-verbal din aceeaşi dată, semnat şi de reprezentantul reclamantei, executorii judecătoreşti au declarat executarea închisă.
B. Dreptul intern relevant
27. Dreptul intern relevant este descris în cauza Topciov împotriva României (dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006.
28. Invocând art. 6 § 1 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta pretinde că executarea tardivă a hotărârii din 22 octombrie 1999 reprezintă o încălcare a dreptului său de acces la justiţie şi a dreptului său la respectarea bunurilor sale.
În drept
29. Reclamanta invocă art. 6 § 1 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, ale căror părţi relevante prevăd următoarele:
Art. 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale [...] de către o instanţă independentă şi imparţială [...] care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
30. Guvernul invocă mai întâi absenţa calităţii de victimă a reclamantei, în măsura în care hotărârea în litigiu a fost executată la 2 noiembrie 2004, precum şi neepuizarea căilor de atac interne, considerând că persoana în cauză avea posibilitatea să intenteze o acţiune pentru a reclama eventualul refuz al executorului judecătoresc de a continua executarea silită ori să deschidă o acţiune disciplinară împotriva sa, în temeiul Legii nr. 188/2000.
31. Pe fondul cauzei, Guvernul consideră că executarea silită a hotărârii s-a făcut într-un termen rezonabil şi că executorii judecătoreşti au acţionat cu diligenţă.
32. Reclamanta recunoaşte că hotărârea a fost executată, dar subliniază că executarea a survenit la 5 ani după pronunţarea hotărârii în litigiu. De asemenea, aceasta susţine că executorii judecătoreşti nu au urmărit executarea şi că instanţelor interne le-a luat un an pentru a respinge contestaţiile la executare formulate de terţii din prezenta cauză.
33. Curtea nu consideră necesar să se pronunţe cu privire la excepţiile ridicate de Guvern întrucât consideră că, în orice caz, capetele de cerere ale reclamantei trebuie să fie declarate inadmisibile din următoarele motive.
34. Curtea observă că, în prezenta cauză, era vorba de executarea unei hotărâri care impunea unor persoane particulare să restituie un teren şi să demoleze construcţiile ridicate acolo. În această privinţă, Curtea reiterează că fiecare stat are sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a asigura respectarea obligaţiilor pozitive ce îi revin (Topciov, citată anterior). Rolul Curţii se limitează la a examina dacă măsurile adoptate de autorităţile naţionale au fost adecvate şi suficiente (Ruianu împotriva României, nr. 34647/97, pct. 66, 17 iunie 2003).
35. Astfel, în ceea ce priveşte toate demersurile iniţiale în vederea executării, Curtea observă că, la început, executorul judecătoresc C.M. constatase dorinţa părţilor de a iniţia negocieri privind o eventuală vânzare a terenului în litigiu şi că, ulterior, în faţa afirmaţiilor terţilor referitoare la dreptul lor de proprietate asupra anumitor parcele din teren, considerase rezonabil să se retragă de acolo pentru a obţine clarificări despre situaţia respectivă.
36. Curtea observă că reclamanta nu a prezentat documente privind aceste demersuri în afară de cele două procese-verbale menţionate anterior (supra, pct. 5 şi 6). În continuare, Curtea precizează că nici Guvernul, nici reclamanta nu au pus în discuţie perioada cuprinsă între 20 martie 2000, data rămânerii definitive a hotărârii, şi 19 februarie 2002, data începerii demersurilor în vederea executării cu cooperarea noului executor.
37. Prin urmare, Curtea nu găseşte niciun indiciu suficient pentru a constata o lipsă de diligenţă imputabilă autorităţilor interne sau o deficienţă în asistenţa acordată de executorul judecătoresc C.M., în măsura în care concluziile acestuia par rezonabile, având în vedere circumstanţele specifice demersurilor efectuate.
38. Referitor la demersurile în vederea executării cu asistenţa executorului judecătoresc S.D., Curtea relevă că acesta notificase terţilor obligaţia acestora de executare a hotărârii şi că, la expirarea termenului acordat, acesta s-a prezentat la faţa locului însoţit de poliţişti pentru a proceda la evacuarea terenului. Curtea observă, de asemenea, că un terţ s-a aşezat în faţa excavatorului şi că în momentul respectiv executorul judecătoresc a considerat rezonabil să părăsească locul. Chiar dacă o asemenea situaţie nu se analizează a priori ca o imposibilitate obiectivă de a executa hotărârea în litigiu, Curtea consideră că putea justifica o perioadă de gândire suplimentară asupra modalităţilor de executare pentru a-i obliga pe terţi să execute hotărârea. Cu toate acestea, Curtea observă că după doar câteva zile reclamanta a renunţat la serviciile executorului judecătoresc cerându-i să îi restituie titlul executoriu, împiedicându-l astfel să continue executarea.
39. Curtea observă, în continuare, că reclamanta nu a dovedit nicicum afirmaţiile sale privind pretinsul refuz al executorilor judecătoreşti contactaţi ulterior de a începe demersuri în vederea executării. Prin urmare, Curtea consideră că termenul de inactivitate până la contactarea biroului executorilor judecătoreşti asociaţi îi este imputabil.
40. Referitor la demersurile făcute de biroul executorilor judecătoreşti, Curtea observă că respectivii executori judecătoreşti au acţionat în mod diligent, solicitând cooperarea şi asistenţa forţei publice, mai precis asistenţa brigăzii de intervenţie rapidă a poliţiei pentru a garanta executarea hotărârii, având în vedere comportamentul necooperant al terţilor.
41. Curtea face observaţia că o singură amânare ulterioară intervenţiei respectivului birou a fost remarcată în speţă, cauzată de contestaţiile la executare formulate de terţi şi de cererile de suspendare a executării admise de instanţe. Curtea aminteşte că nu este de competenţa sa să judece temeinicia cererilor respective deoarece nu este sarcina sa să se substituie instanţelor interne şi că în primul rând autorităţilor naţionale, în special judecătoriilor şi tribunalelor, le revine sarcina de a interpreta legislaţia internă (a se vedea, printre multe altele, García Manibardo împotriva Spaniei, nr. 38695/97, pct. 36, CEDO 2000-II). În speţă, Curtea se limitează la a remarca faptul că durata procedurilor, considerată în ansamblul acestora şi cu respectarea drepturilor terţilor de a-şi invoca drepturile în faţa instanţelor interne, nu a fost excesivă.
42. În continuare, Curtea observă că imediat după încheierea procedurii demersurile de executare au fost reluate de birou şi că hotărârea a fost executată la 2 noiembrie 2004, fapt pe care reclamanta nu intenţionează să îl conteste.
43. În circumstanţele cauzei şi având în vedere desfăşurarea procedurii de executare, în ansamblu, Curtea consideră că autorităţile naţionale au acţionat cu diligenţă şi nu constată nicio deficienţă semnificativă care să le fie imputabilă.
44. În acest sens, Curtea aminteşte că deja a declarat inadmisibile capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 în situaţiile în care neexecutarea unei hotărâri definitive care trebuie respectată de o persoană nu este imputabilă autorităţilor interne [Topciov, citată anterior, Rădvan împotriva României (dec.), nr. 26846/04, 2 iunie 2009]. Curtea nu constată niciun motiv pentru a se îndepărta de la această concluzie în prezenta cauză şi consideră, prin urmare, că toate capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt în mod vădit nefondate şi trebuie respinse în temeiul art. 35 § 3 şi 4 din convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară cererea inadmisibilă.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy