Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA POPA c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 29772/05)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
21 septembrie 2010
Această hotărîre v-a deveni definitivă conform prevederilor articolului 44 § 2 al Convenţiei. Această hotărîre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Popa c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić, judecători,
and Lawrence Early, Grefier al Secţiei,
Deliberînd la 31 August 2010 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 29772/05) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova dmn. Tatiana Popa („reclamanta”), la 23 iulie 2005.
2. Reclamanta a fost reprezentată de către dl V. Dubrovschi, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. La 25 aprilie 2007 Preşedintele Secţiunii a Patra a decis să comunice Guvernului cererea. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 3 al Convenţiei).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Reclamanta s-a născut în anul 1976 şi locuieşte în Chişinău. Circumstanţele cauzei sunt contestate de către părţi. Poziţia lor poate fi rezumată după cum urmează.
Reclamanta a susţinut că la orele 9 seara, la 27 iulie 2004 ea şi sora ei au fost oprite pe stradă de către un colaborator de poliţie ("A.C"), care le-a ordonat să-l urmeze la un sector de poliţie. Cînd acestea au refuzat să se conformeze cererii lui AC, acesta le-a luat cu forţa la secţia de poliţie şi, potrivit reclamantei, la un moment dat colaboratorul a împins reclamanta de pe scările din secţia de poliţie. Reclamanta a susţinut că în timpul ce a fost reţinută şi la secţia de poliţie, aceasta a fost maltratată de trei bărbaţi în stare de ebrietate ce erau îmbrăcaţi în civil. În special, ea a susţinut că cei trei bărbaţi au împins-o jos din scaunul ei, aceasta s-a lovit cu capul de calorifer, aceştia au încercat să o stranguleze, au lovit-o cu pumnii şi picioarele în cap şi corp. Ea a susţinut că toate aceste acte au avut loc în prezenţa colaboratorilor de poliţie. Reclamanta şi sora ei au fost ulterior transportate la Secţia de Poliţie Rîşcani şi ţinute în arest pînă cînd au fost prezentate în faţa unui judecător în dimineaţa zilei următoare. În această perioadă de timp ea nu a fost examinată de un medic.
5. Guvernul nu a fost deacord cu declaraţiile reclamantei în ce priveşte circumstanţele arestării sale din 27 iulie 2004. Guvernul s-a bazat pe declaraţiile depuse de A.C, declaraţiile cumnatului reclamantei, a unui alt colaborator de poliţie ("R") şi a unei persoane care a fost prezentă la momentul cînd reclamanta a fost adusă la secţie de poliţie. Guvernul a susţinut că în seara zilei de 27 iulie 2004 reclamanta a sărbătorit ziua ei de naştere acasă cu sora ei. Aceasta a avut altercaţii cu soţul surorii ei. Nu este clar din circumstanţele prezentate dacă cumnatul reclamantei a mers la secţia de poliţie pentru a raporta comportamentul reclamantei sau dacă A.C era în trecere pe lîngă casa surorii reclamantei, atunci cînd a observat cearta. Cu toate acestea, declaraţiile lui A.C şi a cumnatului reclamantei au susţinut faptul că, atunci cînd A.C a sosit la faţa locului, reclamanta înjura cumnatul său şi era agitată. În particular, cumnatul reclamantei a spus procurorului că reclamanta l-a împins la pămînt şi l-a lovit cu pumnii.
6. A.C a confirmat în declaraţia sa întocmită de procuror că, atunci cînd a ajuns la locul unde reclamanta era implicată în ceartă, aceasta l-a insultat pe el şi pe cumnatul ei. După ce colaboratorul de poliţie a atenţionat-o să înceteze, ea a început să-l lovească pe cumnatul său cu piciorul. De asemenea, cumnatul reclamantei a declarat că:
"Tanea [reclamanta] a început să se certe cu A.C şi a tras de epoleţii lui cu scopul de a-i rupe, l-a numit "poliţist putred", i-a spus că ea locuieşte cu un fost condamnat şi că l-ar putea ucide."
7. A.C a atenţionat reclamanta şi a rugat ca sora reclamantei şi cumnatul acesteia să-l însoţească la secţia de poliţie. În declaraţia sa acordată procurorului, acesta a recunoscut că a trebuit să depună un anumit efort fizic pentru a aduce reclamanta la secţia de poliţie. Din declaraţiile făcute în faţa instanţei de judecată naţionale, acesta a declarat că el a apucat reclamanta de mînă, şi nu a folosit forţa fizică . La secţia de poliţie reclamanta a continuat să fie agresivă cu A.C. Cumnatul reclamantei a declarat următoarele:
"La secţia de poliţie, Chilat Angela şi cumnata sa Tatiana au continuat să facă zgomot, numind poliţiştii "poliţist putred" şi alte cuvinte murdare."
8. O persoană care sa întîmplat să fie la secţia de poliţie, a observat că atunci cînd reclamanta, sora şi soţul surorii sale au sosit, a observat că:
"Persoanele care au fost aduse de el [colaboratorul de poliţie] erau în stare de ebrietate, strigau, insultau colaboratorul de poliţie, trăgîndu-l de haine şi ameninţîndu-l cu concedierea."
9. Nici unul dintre martori nu a indicat faptul că reclamanta ar fi avut careva leziuni corporale vizibile, atunci cînd ea a ajuns la secţia de poliţie.
10. Guvernul a declarat că, după ce colaboratorul de poliţie a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei comisă de reclamantă, aceasta a fost transportată la un centru de expertiză, pentru a i se putea determina nivelul alcoolului în sînge. Guvernul a prezentat acel raport de expertiză, care a confirmat că reclamanta a fost în stare de ebrietate.
11. La 28 iulie 2004, Judecătoria sectorului Rîşcani a constatat că reclamanta era sub influenţa alcoolului, prezenta un comportament dezordonat şi a fost declarată vinovată de comiterea contravenţiei administrative, în particular de insultarea colaboratorului de poliţie şi nesupunere ordinelor legale ale acestuia. Instanţa a amendat reclamanta cu 18 lei moldoveneşti (MDL) (1,24 euro (EUR) la acel moment).
12. La 28 iulie 2004, reclamanta a fost examinată de un medic legist. Ea a spus medicului că a fost bătută de trei bărbaţi necunoscuţi. La 2 august 2004 ea a fost examinată de un neurolog. Expertiza medicală finală din 28 iulie 2004, ce a fost modificată la 2 august 2004, a constatat următoarele:
"Comoţia [reclamantei] cerebrală, contuzii multiple ale ţesuturilor moi ale capului, multiple vînătăi de 1x1 cm pînă la 7x5 cm pe braţe, picioare, hemiabdomen dreapta, o zgîrietură de 2x1 cm pe spate, au fost cauzate prin lovituri cu un obiect contondent, posibil la ora menţionată de reclamantă, ce s-a soldat cu afectarea sănătăţii pe termen scurt / de peste 6 zile, dar nu mai mult de 21 de zile şi sunt calificate ca leziuni corporale uşoare. "
13. La 5 august 2004 reclamanta a depus recurs împotriva hotărîrii din 28 iulie 2004. Ea a pledat nevinovată şi a negat faptul că ea ar fi fost beată. Reclamanta a descris circumstanţele ei de maltratare şi a ataşat o copie a expertizei medicale din 28 iulie 2004.
15. La 11 august 2004, Curtea de Apel Chişinău a admis recursul reclamantei, a anulat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani pe motiv de erori de procedură şi a dispus rejudecarea pricinii de către prima instanţă.
16. La 8 decembrie 2004, Judecătoria sectorului Rîşcani a declarat reclamanta vinovată de insultarea colaboratorului de poliţie şi i-a aplicat o amendă de 18 lei. Ea a depus cerere de apel.
17. Prin hotărîrea judecătorească definitivă din 29 decembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul reclamantei.
14. Între timp, la 3 august 2004 reclamanta depune o plîngere la Procuratura Generală. În plîngerea sa aceasta a menţionat că la 27 iulie 2004, aceasta a fost bătută de către trei bărbaţi necunoscuţi în prezenţa colaboratorilor de poliţie. Ea a anexat raportul medico-legal din 28 iulie 2004 şi a expus detaliat împrejurările cazului ei, oferind numele a doi colaboratori de poliţie care au fost prezenţi în timpul maltratării ei.
15. Ca urmare a plîngerii reclamantei, procurorul Judecătoriei Rîşcani a intervievat cumnatul reclamantei, „A.C”, un alt colaborator al poliţiei „R” şi o persoana prezentă la secţia de poliţie la care a fost adusă reclamanta. La 30 septembrie 2004, procurorul a informat reclamanta că A.C a acţionat în conformitate cu legea şi că plîngerea sa a fost respinsă la 28 septembrie 2004, pe motiv că nu au fost prezente "elementele constitutive" a infracţiunii.
16. La 7 octombrie 2004, reclamanta a depus apel la Judecătoria sectorului Rîşcani împotriva deciziei Procuraturii Generale din 28 septembrie 2004. Ea a declarat, că procurorul a omis să examineze declaraţiile martorilor care au fost anexate la dosar, precum şi raportul expertizei medicale din 28 iulie 2004. De asemenea, reclamanta a susţinut că ea a fost bătută de către AC, R şi un alt colaborator de poliţie ("C") faţă de nepotul ei ("N") şi două alte femei ("OC" şi "RC ").
17. Judecătoria sectorului Rîşcani a audiat reclamanta în cadrul unei şedinţe. În cursul şedinţei, reclamanta, sora ei, şi AC - au depus declaraţii verbale. În faţa instanţei, sora reclamantei a declarat că atît ea cît şi reclamanta au fost bătute de către trei bărbaţi necunoscuţi în haine civile şi că la aceasta au fost martori colaboratorii de poliţie şi fiul ei, N. Printr-o hotărîre definitivă din 14 februarie 2005, Judecătoria sectorului Rîşcani a respins recursul depus de reclamantă. Instanţa a constatat că decizia din 28 septembrie 2004 a fost legală şi că nu există temeiuri legale pentru anularea acesteia.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
18. Prevederile relevante ale Codului Penal sunt următoarele:
Articolul 328
“Săvîrşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice ... aceleaşi acţiuni însoţite de aplicarea violenţei, de aplicarea armei, de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.”
19. Prevederile relevante ale Codului de Procedură Penală sunt următoarele:
Articolul 313
“(1) Plîngerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate operativă de investigaţii pot fi înaintate judecătorului de instrucţie ... .
“(2) Persoanele indicate în alin.(1) sînt în drept de a ataca acţiunile judecătorului de instrucţie, refuzul organului de urmărire penală... de a începe urmărirea penală.
... .
(3) Plîngerea poate fi înaintată, în termen de 10 zile judecătorului de instrucţie...
(4) Plîngerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile... .
(5) Judecătorul de instrucţie, considerînd plîngerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. [decizia procurorului].
(6) Decizia judecătorului de instrucţie este irevocabilă.”
20. Prevederile relevante ale Codului Civil sunt următoarele:
Articolul 1398
“Cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.....”
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
21. Reclamanta s-a plîns, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de omisiunea autorităţilor naţionale de a investiga în mod corespunzător plîngerile sale cu privire la maltratare. Articolul 3 al Convenţiei prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
22. Guvernul nu a fost deacord cu acest argument.
A. ADMISIBILITATEA CAUZEI
23. Curtea constată că această plîngere nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, constată că nu poate fi considerată inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, declară cererea admisibilă.
B. ÎN FOND.
1. Argumentele părţilor
(a) Guvernul
24. Guvernul a susţinut că rănile reclamantei pot fi explicate datorită comportamentului său agresiv manifestat în seara reţinerii sale. Guvernul a susţinut că vînătăile şi zgîrieturile identificate de către medicul legist care a examinat reclamanta la 28 iulie 2004 nu au fost corect apreciate, nici în ce priveşte locul acestora pe corpul reclamantei, nici după gravitatea acestora, nu este probată nici afirmaţia reclamantei potrivit căreia agresorii ei au încercat să o stranguleze şi că aceasta s-ar fi lovit cu capul de calorifer. Mai degrabă, aceste vînătăi şi zgîrieturi au fost căpătate de reclamantă în timpul altercaţiilor acesteia cu cumnatul. În ceea ce priveşte raportul neurologului, Guvernul a susţinut că reclamanta ar fi putut căpăta această comoţie cerebrală în timpul altercaţiei cu cumnatul său, sau atunci cînd ea a căzut de pe scaunul ei, sau posibil cînd a căzut de pe scări la secţia de poliţie. Doi colaboratori de poliţie, cumnatul reclamantei şi un martor au declarat că reclamanta în seara în cauză era în stare de ebrietate şi că manifesta un comportament agresiv. Guvernul a prezentat Curţii copii a declaraţiilor martorilor.
25. De asemenea, Guvernul a susţinut că procurorul efectuat o anchetă efectivă după ce reclamanta a depus plîngerea precum că ea ar fi fost maltratată. Aceasta a analizat toate probele existente şi materialele în conformitate cu articolul 153 din Codul Penal, mai mut ca atît a şi colectat probe noi după intervievarea colaboratorilor de poliţie şi a martorilor.
(b) Reclamantul
26. Reclamanta nu a prezentat răspuns la observaţiile Guvernului, doar a prezentat cererea sa de satisfacţie echitabilă.
2. Aprecierea Curţii
(a) Principii generale.
27. După cum a notat Curtea de mai multe ori, articolul 3 consfinţeşte una din valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor materiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, articolul 3 nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar conform articolului 15 § 2 nicio derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea, Selmouni c. Fraţei [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V, şi Assenov şi alţii c. Bulgariei, 28 octombrie 1998, § 93, Raportul hotărîrilor şi deciziilor 1998-VIII).
28. Curtea reaminteşte că relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de severitate ca să se încadreze în domeniul de aplicare al articolului 3. Evaluarea acestui minim este relativă: aceasta depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata relelor tratamente fizice şi psihice, efectele sale şi, în unele cazuri, în dependeţă de sexul, vîrsta şi starea de sănătate a victimei. În ceea ce priveşte privarea persoanei de libertatea sa şi recurgerea la forţă fizică datorată comportamentuui său, care nu a fost strict necesară, diminuează demnitatea umană şi este, în principiu, o încălcare a dreptului prevăzut de articolul 3 (a se vedea Tekin c. Turciei, 9 iunie 1998, § § 52 şi 53, Rapoarte 1998 IV, şi Assenov şi alţii mai sus citată, § 94).
29. Tratamentele constatate au fost declarate de către Curte ca fiind "inumană" deoarece, inter alia, au fost premeditate, au fost aplicate ore în şir şi au cauzat fie vătămări corporale sau suferinţe fizice şi mentale intense şi, de asemenea, "degradante" deoarece au fost cu scopul de a trezi sentimente de frică victimei, angoasă şi inferioritate, capabile să umilească şi să înjosească. Pentru ca o pedeapsă sau tratament asociat cu acesta să fie "inuman" sau "degradant", suferinţa sau umilirea implicit trebuie, în orice caz, să meargă dincolo de acel element inevitabil de suferinţă sau umilire în legătură cu o anumită formă de tratament sau pedeapsă legitimă. Dacă tratamentul inuman a fost îndreptat cu scopul de a umili sau înjosi victima, atunci este un alt factor care trebuie luat în considerare (a se vedea, de exemplu, V. c. Regatului Unit [MC], nr 24888/94,. § 71,CEDO 1999 IX, şi Raninen c. Finlandei, 16 decembrie 1997, § 55, Culegere 1997 VIII), dar absenţa unui astfel de scop nu poate exclude definitiv o constatare de încălcare a articolului 3.
30. Acuzaţiile de rele tratamente trebuie să fie susţinute de dovezi corespunzătoare (a se vedea, mutatis mutandis, Klaas c. Germaniei, 22 septembrie 1993, § 30, seria A nr. 269). În procesul de apreciere a probelor, Curtea aplică, în general, standardul de probaţiune „dincolo de un dubiu rezonabil”. Atunci cînd evenimentele într-o cauză sunt în totalitate sau în mare parte cunoscute numai de autorităţi, ca în cazul persoanelor aflate în custodia autorităţilor, se vor crea prezumţii puternice ale faptelor în legătură cu leziunile corporale apărute în perioada detenţiei. Într-adevăr, sarcina probaţiunii aparţine autorităţilor, care trebuie să prezinte explicaţii satisfăcătoare şi convingătoare (a se vedea Salman c. Turciei [GC], nr. 21986/93, § 100, CtEDO 2000-VII). În absenţa unor astfel de explicaţii Curtea poate trage concluzii care pot fi nefavorabile Guvernului pîrît (a se vedea Orhan c. Turciei, nr 25656/94, § 274, 18 iunie 2002.).
31. În ce priveşte deţinuţii, Curtea a subliniat că persoanele în custodie sunt într-o poziţie vulnerabilă şi că autorităţile au obligaţia de a le proteja bunăstarea fizică (a se vedea Tarariyeva c. Federaţiei Ruse, nr. 4353/03,. § 73, CEDO 2006 XV (extrase); Şarban c. Moldovei, nr 3456/05, § 77, 4 octombrie 2005;. şi Mouisel c. Franţei, nr 67263/01, § 40, CtEDO 2002 IX).
32. Mai mult decît atît, în cazul în care un individ înaintează o plîngere că a fost grav maltratat cu încălcarea articolului 3, această dispoziţie, coroborată cu obligaţia generală a statului în temeiul articolului 1 din Convenţie de a "asigura oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în ... [ "Convenţia, se impune prin sugestia că ar trebui să existe o anchetă oficială efectivă. Obligaţia de a investiga "nu este o obligaţie de rezultat, ci de mijloace": nu orice anchetă trebuie să fie neapărat finalizată cu succes sau să ajungă la o concluzie care coincide cu aşteptările reclamantului asupra evenimentelor; cu toate acestea, ar trebui, în principiu, să fie capabilă să ducă la stabilirea faptelor din speţă şi, în cazul în care afirmaţiile se dovedesc a fi adevărate, să ducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili.
Astfel, investigarea acuzaţiilor serioase de maltratare trebuie să fie deplină. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întîmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau să le pună la baza deciziilor lor. Ele trebuie să întreprindă toţi paşii rezonabili şi disponibili lor pentru a asigura probe cu privire la incident, inclusiv, inter alia, declaraţii ale martorilor oculari şi probele medico-legale. Orice omisiune pe parcursul desfăşurării investigaţiei care ar putea submina posibilitatea sa de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu corespundă acestui standard. (A se vedea, acţiunile altor autorităţi, Mikheyev c. Federaţiei Ruse, nr. 77617/01,. § 107 şi altele, 26 ianuarie 2006, şi Assenov şi alţii c. Bulgariei, citat mai sus, § 102 şi altele).
(b) Aplicarea principiilor generale
i. Maltratarea reclamantei în custodia poliţiei
33. În cazul de faţă există discrepanţe considerabile în faptele prezentate de către părţi. Există, de asemenea discrepanţe în ce priveşte declaraţiile reclamantului, mai ales în ceea ce priveşte pretenţiile sale cu privire la cine a fost responsabil pentru leziunile cauzate. În plîngerea sa iniţială depusă la Procuratura Generală, reclamanta a declarat că a fost bătută de trei bărbaţi necunoscuţi. În cadrul recursului, aceasta a susţinut că a fost bătută de către colaboratorii de poliţie, inclusiv A.C şi R. În cele din urmă, în cererea sa adresată Curţii ea încă o dată a declarat că a fost maltratată de trei bărbaţi în stare de ebrietate îmbrăcaţi în civil.
34. În ciuda diferenţei dintre plîngerile reclamantei nu există nici o îndoială că ea a suferit leziuni corporale în noaptea în cauză. Într-adevăr, raportul medical menţionează despre comoţia cerebrală, contuziile multiple ale ţesuturilor moi ale capului, multiple vînătăi de 1x1 cm pînă la 7x5 cm pe braţe, picioare, hemiabdomen dreapta, şi o zgîrietură de 2x1 cm pe spate. Deşi Guvernul a susţinut că reclamanta a suferit aceste leziuni, cel puţin în parte, în timpul unei altercaţii cu cumnatul ei, nici una dintre declaraţiile prezentate fie de procuror sau instanţa naţională nu indică faptul că reclamanta a avut careva leziuni corporale vizibile atunci cînd a sosit la secţia de poliţie. Cu toate acestea, Curtea observă că anumite leziuni ar fi putut fi ascunse de îmbrăcămintea reclamantei.
35. Curtea a considerat că este imposibil să se stabilească, pe baza probelor de care dispune dacă au fost sau nu leziunile corporale suferite de reclamantă în circumstanţele expuse de aceasta. Probele prezentate suţin poziţia atît a reclamantei cît şi poziţia Guvernului. Cu toate acestea, Curtea observă că dificultatea de a stabili dacă a existat o explicaţie plauzibilă pentru leziunile cauzate reclamantei sau dacă a nu a existat nici o fundamentare probatorie în ce priveşte acuzaţiile maltratării, acestea revin autorităţilor, deoarece au eşuat în a investiga efectiv plîngerile reclamantei (a se vedea Veznedaroğlu împotriva Turciei, nu 32357/96,. § 31, 11 aprilie 2000, şi Petru Roşca c. Moldovei, nr. 2638/05, § 42, 6 octombrie 2009). Curtea va examina acum în profunzime acest caz.
ii. Cu privire la investigaţia pretinsei maltratări
36. Curtea observă că reclamanta a înaintat o cerere îndeajuns de credibilă autorităţilor naţionale, despre faptul că a fost supusă maltratării contrar prevederilor articolului 3 din Convenţie, în timpul cît aceasta se afla în custodia poliţiei. În special, ea a susţinut că ea a fost lovită cu pumnii şi picioarele în cap şi în torace, a fost lovită cu capul de calorifer. Probele medicale au confirmat că ea a suferit comoţie cerebrală, contuzii multiple ale ţesuturilor moi ale capului, multiple vînătăi pe braţe, picioare, hemiabdomen dreapta, şi o zgîrietură de pe spatele ei care au fost cauzate prin lovituri cu un obiect contondent. Prin urmare, statul era obligat să efectuieze o anchetă oficială efectivă din momentul ce s-a invocat o astfel de acuzaţie ce priveşte relele tratamente.
37. În ceea ce priveşte măsurile întreprinse de stat, Curtea constată că, după ce reclamanta a depus plîngerea sa despre pretinsa maltratare, a fost interogat cumnatul reclamantei, poliţistul care a reţinut reclamanta, la fel a fost interogat un alt poliţist şi o persoană ce a fost prezentă la secţia de poliţie unde reclamanta a fost adusă. Mai mult decît atît, după reţinerea şi arestarea acesteia, ea a fost consultată de trei medici. La 28 iulie 2004, în noaptea arestării acesteia, reclamanta a fost adusă la o clinică de dezintoxicare, pentru a i se lua o proba de sînge pentru a determina nivelul alcoolemiei. În ziua următoare leziunile reclamantei au fost examinate de către un medic legist şi ea a fost examinată în continuare de un neurolog la 2 august 2004.
38. Cu toate acestea, nu s-ar putea constata că autorităţile au rămas pasive în urma plîngerilor reclamantei, Curtea notează că au existat unele omisiuni inexplicabile. În primul rînd, Curtea observă că procurorul a interogat doar acei martori, declaraţiile cărora erau favorabile poziţiei colaboratorilor poliţiei. În special, se constată că nu a fost interogată sora reclamantei. Unele dintre aceste omisiuni au fost corectate abia la etapa examinării apelului. Cu toate acestea, deşi sora reclamantei a fost chemată să depună mărturie în cadrul şedinţei de apel, nici o încercare nu se pare să fi fost făcută în ce priveşte interogarea nepotului reclamantei, N, care a fost identificat în calitate de martor atît de reclamantă, cît şi de sora ei, sau O.C şi R.C, doi martori de sex feminin, prezenţa cărora reclamanta a infirmat-o în declaraţiile depuse în apelul său înaintat instanţei. În plus, nu a fost făcută vre-o încercare de a stabili exactitatea faptelor menţionate de reclamantă şi sora acesteia, a faptului că aceasta a fost agresată de către trei bărbaţi neidentificaţi îmbrăcaţi în civil.
39. În plus, Curtea observă că dacă autorităţile ar fi examinat reclamanta de prezenţa anumitor leziuni corporale cînd aceasta a fost adusă la secţia de poliţie, astfel ar fi fost posibil să se determine dacă aceste leziuni au fost căpătate înainte de sosirea ei la secţia de poliţie sau în timp ce ea a fost în custodia colaboratorilor de poliţie. În absenţa unor astfel de dovezi, este imposibil ca Guvernul să îşi motiveze poziţia sa, precum că reclamanta a suferit leziuni ca urmare a unei altercaţii. Prin urmare, Curtea constată că autorităţile nu se pot baza pe faptul că reclamanta a fost "beată şi agresivă", fără a efectua investigaţii suplimentare.
40. Avînd în vedere deficienţele menţionate mai sus, Curtea consideră că autorităţile naţionale nu au făcut o încercare serioasă de a investiga plîngerile reclamantei de rele tratamente.
41. Avînd în vedere consideraţiile de mai sus, Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI
42. Reclamanta se plînge că nu a avut un remediu efectiv în faţa unei autorităţi naţionale în ceea ce priveşte încălcarea articolului 3 al Convenţiei şi pretinde o încălcare a articolului 13, care prevede după cum urmează:
“ Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă incălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat in exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
A. Admisibilitatea.
43. Guvernul a susţinut că plîngerile reclamantei în temeiul articolului 13 din Convenţie sînt în mod vădit nefondate şi, prin urmare, cererea trebuie declarată inadmisibilă. În special, Guvernul a susţinut că reclamanta a avut posibilitatea să depună o plîngere pe numele procurorului şi să o atace după caz cu recurs în instanţă.
44. Curtea nu consideră că această cerere este nefondată în sensul art 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, s-a constatat că nu poate fi cnsiderată inadmisibilă nici din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.
B. În fapt.
1. Argumentele părţilor
45. Reclamanta sa plîns că, în conformitate cu articolul 1398 din Codul civil, ea nu ar putea aduce o acţiune civilă pentru daune împotriva colaboratorilor de poliţie cu excepţia cazului în care aceştia ar fi fost declaraţi vinovaţi de comiterea unor "acte ilicite". După cum instanţa de judecată naţională a respins plîngerile reclamantei de rele tratamente în timpul cît aceasta era în custodia poliţiei, ea a fost împiedicată să iniţieze o acţiune civilă pentru despăgubire.
46. Guvernul a susţinut că dreptul reclamantului la un recurs efectiv, la nivel naţional a fost respectat şi garantat în întregime în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Reclamanta a avut posibil să se plîngă despre presupusele rele tratamente procurorului. După ce procurorul a refuzat iniţierea urmăririi penale, reclamanta s-a plîns procurorului municipal şi astfel i s-a născut un drept de recurs împotriva deciziei sale. Ea a exercitat acest drept, dar recursul său a fost respins la 14 februarie 2005. Guvernul a susţinut că aceste căi de atac au fost eficace, deoarece şi probele noi descoperite au fost luate în consideraţie în timpul şedinţei de judecată şi atît martorilor cît şi colaboratorilor de poliţie le-a fost permis să depună declaraţii.
47. Guvernul a mai susţinut că în conformitate cu articolul 14 din Codul Civil, în cazul în care erau să fie prezente elementele componenţei de infracţiune, atunci reclamanta ar fi putut solicita daune materiale şi morale.Aprecierea Curţii
48. După cum sa constatat mai sus, dreptul reclamantului de a beneficia de o investigaţie efectivă a plîngerilor sale de rele tratamente a fost încălcat de către stat. Plîngerile reclamantei în această privinţă au fost, prin urmare, "discutabile", în sensul articolului 13 alineatul (a se vedea Boyle şi Rice c. Regatului Unit, 27 aprilie 1988, § 52, seria A nr. 131).
49. Conform Codului Civil al Republicii Moldova în vigoare la momentul faptelor, reclamantul ar fi putut pretinde doar despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral în cazul în care prejudiciul a fost cauzat prin acţiuni ilegale. De la momentul iniţierii urmăririi penale, desfăşurată de către autorităţile naţionale ce au concluzionat că acţiunile colaboratorilor de poliţie au fost legale, orice acţiune civilă împotriva lor ar fi fost ineficiente (Corsacov c. Moldovei, nr. 18944/02, § 81, 4 aprilie 2006).
50. Prin urmare, Curtea concluzionează că, în împrejurările cauzei sale, reclamanta nu a avut parte de un remediu efectiv în temeiul dreptului intern de a solicita despăgubiri pentru rele tratamente. În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenţie.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 5 AL CONVENŢIEI
51. Reclamanta a susţinut că faptele din speţă au dat naştere, de asemenea la o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie.
52. Reclamanta nu a contestat detenţia ei în faţa instanţelor naţionale. În consecinţă, Curtea constată că ea nu a reuşit să epuizeze căile de atac interne. Deoarece reclamanta a depus aceste plîngeri legate de detenţia ei la Curte abia la 23 iulie 2005, Curtea observă că acestea au fost prezentate în afara termenul de şase luni.
53. Această parte a cererii este, prin urmare, inadmisibilă, în conformitate cu articolul 35 § § 1 şi 4 din Convenţie.
.
IV. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 10 AL CONVENŢIEI
54. În sfîrşit, reclamanta sa plîns de încălcarea articolului 10 din Convenţie.
55. Curtea a examinat această plîngere, dar constată, în lumina tuturor materialelor aflate în posesia sa şi în măsura în care problemele reclamate sunt de competenţa sa, că nu dezvăluie nici o aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie sau în protocoalele sale.
56. Plîngerea este în mod vădit nefondată şi, prin urmare, este inadmisibilă, în conformitate cu articolul 35 § § 3 şi 4 din Convenţie.
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
57. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul material
58. Reclamanta a pretins EUR 5,000 cu titlu de prejudiciu moral. Ea a pretins o sumă suplimentară de EUR 90 în ceea ce priveşte prejudiciul material, care a reprezentat costul de tratament medical pentru leziunile cauzate.
59. Guvernul a susţinut că reclamanta nu a suferit prejudiciu material şi pretenţiile acesteia pentru prejudiciul moral sunt excesive. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul a susţinut că reclamanta nu a reuşit să producă nici o dovadă a acestor cheltuieli, şi ea nu a indicat modul în care suma invocată a fost calculată. În orice caz, leziunile reclamantei au fost cauzate de altercaţiile cu cumnatul ei şi, ca atare, ele nu ar putea fi atribuite statului.
60. Guvernul a susţinut că pretenţiile reclamantei cu privire la titlu de prejudiciu moral sunt excesive. Reclamanta nu a prezentat probe care să justifice pretenţiile sale de despăgubire avînd în vedere daunele pe care ea le invocă că le-ar fi suferit, pentru ca Curţii să-i fie suficient să constate o încălcare.
61. Curtea nu oferă nicio sumă în ce priveşte repararea prejudiciului material, deoarece reclamanta nu a reuşit să prezinte probe de plată sau să explice modul în care aceste cheltuieli au fost suportate de reclamantă în suţinerea pretenţiilor sale.
62. Curtea consideră că reclamantei trebuie să-i fi fost cauzat un anumit stres şi frustrare ca rezultat a eşecului de a investiga în mod corespunzător acuzaţiile ei de maltratare.investigaţiei neadecvate a plîngerilor că aceasta a fost supusă relelor tratamente. Cu toate acestea, suma pretinsă este excesivă. Curtea acordă reclamantei echitabil, suma de 3,000 eur cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
63. Reclamanta nu a solicitat costuri şi cheltuieli pentru procedurile în faţa Curţii.
C. Dobînda
64. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibile pretenţiile formulate în temeiul articolului 3 şi 13 al Convenţiei, iar restul plîngerilor din cerere le declară inadmisibile;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărîrea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în valuta naţională a statului pîrît conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantei cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 21 septembrie 2010, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy