Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIUNEA A PATRA
CAUZA POPOV c. MOLDOVEI (nr. 1)
(Cererea nr. 74153/01)
HOTĂRÂRE
(Satisfacţie echitabilă)
STRASBOURG
17 ianuarie 2006
DEFINITIVĂ
17/04/2006
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Popov c. Moldovei (nr. 1),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
SirNicolas Bratza, Preşedinte,
DlJ. Casadevall,
DlM. Pellonpää,
DlR. Maruste,
DlS. Pavlovschi,
DlJ. Borrego Borrego,
DlJ. Šikuta, judecători,
şi dl M. O’Boyle, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 13 decembrie 2005 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea (nr. 74153/01) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Serghei Popov („reclamantul”), la 28 iunie 2001.
2. Printr-o hotărâre pronunţată la 18 ianuarie 2005 („hotărârea principală”), Curtea a hotărât că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului, garantate de articolul 6 § 1 şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, ca rezultat al neexecutării hotărârii din 5 noiembrie 1997 până la 26 mai 2004 (a se vedea Popov v. Moldova, nr. 74153/01, 18 ianuarie 2005).
3. În conformitate cu articolul 41 al Convenţiei, reclamantul a solicitat cu titlu de satisfacţie echitabilă 125,689 euro (EUR) pentru prejudiciul material.
4. Deoarece chestiunea privind aplicarea articolului 41 al Convenţiei în ceea ce priveşte prejudiciul material nu a fost gata pentru decizie, Curtea a rezervat-o şi a invitat Guvernul şi reclamantul să informeze Curtea despre orice acord la care ei ar putea ajunge.
ÎN DREPT5. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A.Prejudiciul material6. Reclamantul a solicitat EUR 125,689 cu titlu de prejudiciu material suferit ca rezultat al imposibilităţii de a folosi casa sa şi terenul aferent între 5 noiembrie 1997 şi 26 mai 2004.7. El a declarat că ar fi închiriat casa şi terenul aferent dacă hotărârea ar fi fost executată la timp, adică imediat după ce a devenit executorie la 5 noiembrie 1997. În susţinerea pretenţiilor sale, reclamantul a prezentat scrisori din partea câtorva agenţii imobiliare, conform cărora chiria pentru un metru pătrat în imobilele din vecinătatea casei sale varia între 3 dolari SUA (USD) şi USD 20 lunar. Reclamantul a declarat că el ar fi obţinut USD 10 pentru un metru pătrat. El a înmulţit numărul metrilor pătraţi cu acest preţ şi apoi a înmulţit rezultatul cu numărul de luni în care el nu a putut folosi casa.8. Guvernul a declarat că suma pretinsă de reclamant este excesivă, fără a propune, totuşi, o altă sumă care ar fi realistă în opinia sa şi fără a contesta preţul chiriei prezentat de reclamant. De asemenea, el nu a contestat suprafaţa casei. În fine, Guvernul a declarat că restitutio in integrum ar fi o satisfacţie echitabilă suficientă.
9. Curtea reiterează că o hotărâre în care ea constată o violare impune statului pârât o obligaţie legală de a pune capăt violării şi a repara consecinţele acesteia în aşa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situaţia existentă înainte de violare (a se vedea Former King of Greece and Others v. Greece [GC] (satisfacţie echitabilă), nr. 25701/94, § 72). În această cauză, reparaţia trebuie să aibă scopul de a repune reclamantul în situaţia în care el s-ar fi aflat dacă violarea nu ar fi avut loc.
10. Curtea consideră că este clar că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca rezultat al lipsei controlului asupra casei sale între 5 noiembrie 1997 şi 26 mai 2004 (a se vedea Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 71, ECHR 2004-...).
11. Se notează faptul că reclamantul are deja spaţiu locativ şi că, prin urmare, este rezonabil de presupus că el ar fi încercat să închirieze casa. În ceea ce priveşte terenul aferent, Curtea nu consideră necesar de a-l lua în consideraţie, deoarece hotărârea din 5 noiembrie 1997 nu conţine nicio referire la el.12. Curtea consideră rezonabilă ideea generală propusă de reclamant pentru evaluarea pierderilor suferite ca rezultat al casării hotărârii. Totuşi, ea nu este gata să accepte suma chiriei lunare de USD 10 propusă de reclamant. Contrar poziţiei din hotărârea Prodan v. Moldova (citată mai sus), preţul pe care se bazează reclamantul nu a fost calculat în baza evaluării casei reclamantului, dar constituie media preţurilor chiriei în vecinătate, unde, potrivit datelor agenţiilor imobiliare pe care se bazează reclamantul, preţurile variază de la USD 3 la USD 20 pentru un metru pătrat. În absenţa unor probe mai detaliate cu privire la preţurile locale ale chiriei şi valoarea proprietăţii, Curtea va lua ca bază pentru calculul său cel mai mic preţ prezentat de agenţiile imobiliare, şi anume USD 3 pentru un metru pătrat.13. Atunci când face evaluarea sa, Curtea ia în consideraţie faptul că reclamantul, în mod inevitabil, ar fi suportat anumite întârzieri în găsirea chiriaşilor potriviţi şi ar fi suportat anumite cheltuieli de întreţinere a casei, precum şi de plată a impozitelor.
14. Luând în consideraţie circumstanţele de mai sus şi hotărând în mod echitabil, Curtea alocă reclamantului suma totală de EUR 14,840 cu titlu de prejudiciu material suferit până la 26 mai 2004 ca rezultat al neexecutării hotărârii din 5 noiembrie 1997.
B.Dobânda de întârziere
15. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA
1. Hotărăşte cu majoritate de voturi
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 14,840 (paisprezece mii opt sute patruzeci euro) cu titlu de prejudiciu material, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
2. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 17 ianuarie 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Michael O’BoyleNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
În conformitate cu articolul 45 § 2 al Convenţiei şi articolul 74 § 2 al Regulamentului Curţii, opinia parţial concordantă şi parţial disidentă a dlui Pavlovschi este anexată la această hotărâre.
N.B.
M. O’B.
OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI PAVLOVSCHI
În calitate de judecător disident în cauzele Popov v. Moldova (nr. 1) şi Popov v. Moldova (nr. 2), eu, de asemenea, nu pot să fiu de acord cu acordarea a ceea ce este descris în hotărâre ca „prejudiciu material”.
Eu nu văd nicio necesitate să repet motivele generale ale dezacordului meu cu privire la constatarea unei violări în cauza Popov (nr. 1), care au fost exprimate în opinia mea disidentă cu privire la acea cauză şi care, la rândul lor, fac imposibil pentru mine, ca o chestiune de principiu, să fiu de acord cu problema referitoare la satisfacţia echitabilă.
În această opinie disidentă, aş dori să declar argumentele mele împotriva atitudinii generale luate de majoritatea în această hotărâre.
Eu am încercat deja să-mi exprim viziunea cu privire la această situaţie în opinia mea separată în cauza Prodan v. Moldova, unde, parţial şi în ceea ce priveşte articolul 41, au fost examinate chestiuni similare, dar observ că există necesitatea unor clarificări suplimentare. Într-o oarecare măsură, această necesitate poate fi explicată prin faptul că reclamantul în cauza Prodan a avut o hotărâre judecătorească irevocabilă valabilă în favoarea sa, în timp ce reclamantul în această cauză nu are o astfel de hotărâre, deoarece ea a fost casată prin procedura de revizuire.
Acest lucru mă duce la concluzia că o hotărâre cu privire la satisfacţia echitabilă în această cauză este prematură, deoarece procedurile judecătoreşti naţionale nu au fost încă finalizate şi noi nu ştim ce hotărâre irevocabilă va fi pronunţată de autorităţile judecătoreşti moldoveneşti. O astfel de hotărâre este extrem de importantă pentru această cauză.
În opinia mea, importanţa hotărârii instanţelor moldoveneşti pentru soluţionarea corectă a acestei cauze constă în faptul că ea ar putea conţine o constatare irevocabilă cu privire la principala chestiune, şi anume dacă dl Popov:
(a) este proprietarul apartamentelor pe care el le-a pretins anterior sau,
(b) nu este proprietarul acestora.
Ultima situaţie ar însemna că el a pretins apartamentele care niciodată nu au aparţinut familiei sale, prin prezentarea instanţelor naţionale şi CEDO a unor informaţii eronate sau false.
Daţi-mi voie să analizez pe scurt ambele scenarii.
1.Dl Popov nu este proprietarul apartamentelor pe care el le-a pretins
Dacă se constată că dl Popov nu este proprietarul apartamentelor pe care el le-a pretins, aceasta ar însemna că el nu a fost în drept să închirieze apartamentele (care nu i-au aparţinut lui). În consecinţă, el nu ar fi în drept să pretindă pierderea „beneficiilor aşteptate” pe care el se prezumă că le-ar fi obţinut prin închirierea apartamentelor în cauză. Pretinzând astfel de „prejudicii”, în mod clar, ar însemna a pretinde o formă de „îmbogăţire fără justă cauză”, care nu ar fi niciodată compensate de nicio autoritate judecătorească din lume, deoarece ar fi în contradicţie cu unul din principiile fundamentale ale dreptului civil, care prevede că „nimeni nu trebuie să obţină un beneficiu din faptele sale ilegale”.
În această cauză, hotărârea majorităţii de a-i acorda dlui Popov un „prejudiciu material” în mărime de EUR 14,840 ar însemna, în termeni practici, nu compensaţii pentru orice „prejudiciu”, dar mai degrabă o formă de compensaţii pentru „oportunitatea pierdută” de a se „îmbogăţi fără justă cauză”.
Poate că cunoştinţele mele juridice sunt insuficiente, dar eu niciodată nu am auzit ca o pierdere de a se „îmbogăţi fără justă cauză” să fie tratată ca o formă a „prejudiciului material” care trebuie compensat prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti.
Această atitudine, în opinia mea, ar reprezenta o „contribuţie” foarte contestată la doctrina dreptului civil şi ar deschide hotărârea Curţii criticii.
Acţionând astfel, majoritatea a deschis din toate punctele de vedere ruşinoasa „cutie a Pandorei”; aşa cum o văd eu, reclamanţii în toate cauzele vor fi în drept de acum încolo să depună pretenţii pentru compensarea „pierderilor lor de a se îmbogăţi fără justă cauză”.
Eu sper sincer că acesta nu va fi cazul şi că, mai devreme sau mai târziu, această idee complet negândită va fi reexaminată şi schimbată. Poate autorităţile judecătoreşti moldoveneşti vor constata că dl Popov a fost proprietarul apartamentelor în cauză şi că, ajungând la această concluzie, ele ne vor ajuta să scăpăm de perspectivele descrise mai sus.
2.Dl Popov este proprietarul apartamentelor pe care el le-a pretins
Dacă se prezumă faptul că instanţele moldoveneşti constată că dl Popov este proprietarul apartamentelor în cauză, atunci bineînţeles că nu ar fi nicio problemă în ceea ce priveşte „îmbogăţirea fără justă cauză”. În schimb, ar apărea o altă problemă.
Într-o astfel de situaţie, principala provocare pentru mine ar fi să constat care principii trebuie aplicate – cele ale dreptului delictual sau cele ale dreptului contractual.
Personal, aş fi în favoarea aplicării în această situaţie a principiilor şi criteriilor dreptului delictual, deoarece eu nu văd nicio relaţie de natură contractuală între dl Popov şi Republica Moldova fie în ceea ce priveşte neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, fie casarea acestei hotărâri judecătoreşti ca rezultat al procedurii de revizuire iniţiate de persoane private. Mai mult, nici dl Popov şi nici eruditul său reprezentant nu au pretins vreodată existenţa unei astfel de relaţii.
În opinia mea, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sau casarea acestei hotărâri judecătoreşti ca rezultat al procedurii de revizuire ar putea fi în schimb văzută ca o „greşeală” comisă de către Stat în raport cu dl Popov, iar imposibilitatea de a recâştiga posesia apartamentelor pretinse ar putea fi „văzută” ca un „rău” cauzat intereselor sale legitime. O legătură cauzală directă între „greşeala” făcută şi „răul” cauzat ar putea fi găsită. Astfel, toate elementele clasice ale dreptului delictual ar putea fi văzute în cauza dlui Popov, dacă, bineînţeles, el este proprietarul apartamentelor.
Din păcate, la fel ca şi în cauza Prodan v. Moldova, majoritatea a preferat să ia o altă atitudine, şi anume cea „contractuală”, care este bazată pe folosirea selectivă a regulilor cu privire la încălcarea unui contract într-o situaţie unde nu sunt examinate drepturi şi obligaţii contractuale.
Concluzia mea că majoritatea şi-a bazat hotărârea cu privire la „satisfacţia echitabilă” pe o altă idee bazată pe dreptul „contractual” este dovedită prin următoarele argumente.
În paragraful 9 al acestei hotărâri citim:
„Curtea reiterează că o hotărâre în care ea constată o violare impune statului pârât o obligaţie legală de a pune capăt violării şi a repara consecinţele acesteia în aşa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situaţia existentă înainte de violare (a se vedea Former King of Greece and Others v. Greece [GC] (satisfacţie echitabilă), nr. 25701/94, § 72). În această cauză, reparaţia trebuie să aibă scopul de a repune reclamantul în situaţia în care el s-ar fi aflat dacă violarea nu ar fi avut loc”.
Ultimul pasaj, şi anume că „...În această cauză, reparaţia trebuie să aibă scopul de a repune reclamantul în situaţia în care el s-ar fi aflat dacă violarea nu ar fi avut loc...”, se aseamănă mult cu versiunea uşor modificată a regulii cu privire la încălcarea contractelor care, în versiunea originală, prevede următoarele: „..Scopul este de a repune partea lezată în poziţia în care el sau ea s-ar fi aflat dacă contractul ar fi fost îndeplinit conform termenilor săi...”.[1]
O regulă asemănătoare o putem găsi în cartea „Introduction to the law and legal system of the United States”, la subcapitolul „Remedies for Breaches of Contracts”. Citez:
„...Cea mai des întâlnită formă de reparaţie care este acordată într-un proces cu privire la încălcarea unui contract sunt „prejudiciile compensatorii”. La acest tip de prejudicii, de asemenea, se face referire ca fiind „prejudicii aşteptate”, deoarece astfel de prejudicii cer reparaţia aşteptărilor unei părţi prin acordarea unei sume de bani care va repune partea lezată în aceeaşi poziţie în care el sau ea s-ar fi aflat dacă contractul ar fi fost îndeplinit...”.[2]
(Toate accentuările au fost adăugate).
Existenţa acestei norme din „dreptul contractelor” poate fi constatată încă în 1854, când Curtea din Exchequer a notat în cauza Hadley v. Baxendale:
„...reclamanţii sunt în drept să fie repuşi în aceeaşi situaţie în care ei s-ar fi aflat, dacă marfa comandată de ei ar fi fost livrată la momentul când ea a fost livrată părţii greşite; iar suma pe care ei ar fi primit-o la acel moment constituie suma pierderilor suferite ca rezultat al neîndeplinirii de către pârât a contractului...”.
În acelaşi timp, trebuie notat faptul că în aceeaşi hotărâre (Hadley v. Baxendale), Curtea din Exchequer a introdus conditio sine qua non suplimentare pentru compensarea aşa-numitor „prejudicii aşteptate”, şi anume:
„...pierderea profitului ... nu poate fi considerată o astfel de consecinţă a încălcării contractului care ar fi putut fi, în mod echitabil şi rezonabil, previzibilă de ambele părţi atunci când ele au încheiat acest contract. Deoarece o astfel de pierdere nu a rezultat, în mod firesc, din încălcarea acestui contract, aşa cum se întâmplă într-o multitudine de astfel de cazuri care au loc în circumstanţe obişnuite, şi nici nu au existat circumstanţe speciale, care poate ar fi făcut această pierdere o consecinţă rezonabilă şi firească a unei astfel de încălcări a contractului adusă la cunoştinţa pârâţilor sau cunoscută de aceştia ...”[3].
Începând cu 1854, regula că prejudiciile aşteptate ar putea fi compensate în măsura în care ele au fost previzibile la momentul încheierii contractului a devenit un element general recunoscut al teoriei prejudiciilor aşteptate[4].
Recuperarea unor astfel de prejudicii este limitată la pierderile care pot fi constatate cu o „certitudine rezonabilă”.
La fel ca şi în cauza Prodan, reclamantul în această cauză pretinde că, dacă hotărârea ar fi fost executată în mod corespunzător, el ar fi obţinut apartamentele. Dacă el ar fi obţinut apartamentele, el le-ar fi închiriat, iar dacă le-ar fi închiriat, el ar fi obţinut un anumit venit. El a înmulţit numărul de metri pătraţi ai suprafeţei apartamentelor cu chiria medie lunară pentru un metru pătrat şi cu numărul de luni care au trecut.
În opinia mea, nu există o legătură cauzală directă între faptul neexecutării hotărârii şi „prejudiciile materiale” indirecte pretinse de reclamant.
Mai există un alt aspect care merită a fi menţionat, şi anume că închirierea apartamentelor constituie în Republica Moldova o formă de activitate individuală de antreprenoriat care este supusă impozitării. Pentru a îndeplini o astfel de activitate, persoanele trebuie să obţină o licenţă de antreprenor.
Nu mai este necesar de a spune faptul că reclamantul nu a dovedit intenţia sa de a închiria apartamentele la orice rată; dosarul nu conţine o licenţă de antreprenor.
În orice caz, pierderile de profit din noile activităţi de antreprenoriat care nu au fost încă demarate, de obicei, nu sunt recuperabile, deoarece ele sunt prea speculative. Partea lezată urmează a fi compensată pentru cheltuielile făcute în timpul pregătirii pentru îndeplinirea contractului şi asigurarea îndeplinirii parţiale a contractului[5].
Aşa precum am menţionat deja, teoria prejudiciilor „aşteptate” formează o parte a dreptului contractual, mai exact a celui cu privire la nerespectarea contractelor. Ea este aplicabilă în anumite condiţii, prima din ele fiind existenţa unui contract încheiat în formă scrisă. Prejudiciile „aşteptate” care rezultă din încălcarea unui contract încheiat verbal pot fi acordate numai dacă pârâtul a fost de acord cu privire la aceste prejudicii. O altă condiţie este că prejudiciile „aşteptate” trebuie să fie previzibile, astfel încât să permită părţilor unui contract să identifice consecinţele legale şi financiare ale încălcării obligaţiilor lor contractuale şi să permită părţilor să decidă ce le este mai convenabil – să continue să suporte cheltuieli suplimentare care să rezulte din îndeplinirea obligaţiilor lor contractuale sau să încalce obligaţiile lor contractuale şi să plătească celeilalte părţi compensaţiile financiare prevăzute de contract. Astfel, prejudiciile „aşteptate” trebuie să fie de o astfel de natură, încât să ofere părţilor o posibilitate clară de calculare a pierderilor lor financiare în caz de încălcare a contractului.
Nu este necesar de a spune că reclamantul nu a informat niciodată autorităţile despre planurile sale de a închiria apartamentele sau despre „prejudiciile” pe care el le-a suferit sau le-a aşteptat, astfel nimeni nu poate să confirme caracterul previzibil al pretenţiilor sale financiare.
Condiţiile descrise mai sus au fost enumerate de Curtea de Apel din Kansas în cauza MLK, Inc. v. University of Kansas (1997):
„...Pentru a recupera prejudiciile rezultate din profitul ratat, profitul ratat trebuia să fie prevăzut la momentul încheierii contractului, el trebuie să rezulte dintr-o încălcare sau terminare a contractului şi trebuie să fie dovedit cu o certitudine rezonabilă.
Prejudiciile care rezultă dintr-o încălcare a contractului sunt limitate la acele prejudicii care pot fi, în mod echitabil, considerate ca survenind în cursul obişnuit al lucrurilor sau din însăşi încălcarea contractului sau precum, în mod rezonabil, poate fi presupus ca fiind prevăzut de ambele părţi ca rezultatul probabil al unei încălcări.
Prejudiciile pretinse care nu au fost rezultatul nemijlocit al unei încălcări a contractului şi cele care sunt vagi, neprevăzute şi au caracter speculativ nu pot servi ca bază a unei hotărâri.
Prejudiciile care au o bază, la fel ca şi orice alt tip de prejudicii, trebuie să fie un rezultat nemijlocit al unei încălcări a contractului...”[6].
Concluzia mea este următoarea: atunci când a folosit în această cauză dreptul cu privire la încălcările contractuale, mai exact, teoria prejudiciilor aşteptate, majoritatea trebuia să fi luat în consideraţie nu numai o regulă, ci toate regulile relevante, şi, în primul rând, regula cu privire la caracterul previzibil al prejudiciilor, ceea ce din păcate, şi regret să spun acest lucru, nu a fost cazul.
Îmi cer cu adevărat scuze pentru că am descris în detalii aici unele elemente ale dreptului contractual. Unicul motiv care m-a determinat să reproduc elementele menţionate mai sus şi regulile cu privire la nerespectarea contractelor (care constituie parte a dreptului contractual) a fost necesitatea de a demonstra pe deplin inaplicabilitatea folosirii lor selective în cauze precum este această cauză.
Astfel, eu consider atitudinea bazată pe dreptul contractual luată în această cauză ca fiind defectuoasă din patru motive principale.
(1) Nu este vorba de drepturi şi obligaţii contractuale între reclamant şi stat.
(2) Nu a existat vreodată un contract scris sau verbal între reclamant şi statul Republica Moldova.
(3) Chiar dacă este percepută aici existenţa diferitor „drepturi şi obligaţii contractuale” care au fost încălcate de către o parte a „contractului” (să presupunem statul Republica Moldova), trebuiau aplicate toate regulile cu privire la încălcările contractuale, nu doar cele care au fost selectate.
(4) Eu am mari îndoieli că teoria „prejudiciilor aşteptate” poate fi aplicată în această situaţie, în care condiţia cu privire la caracterul previzibil al prejudiciilor pretinse nu a fost respectată.
Mai există o chestiune pe care eu consider că merită s-o menţionez.
Articolul 41 al Convenţiei prevede că:
„...Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă...”.
În Convenţie nu este spus niciun cuvânt despre compensaţii pentru „prejudicii”. Convenţia operează cu noţiunea de „satisfacţie echitabilă”. Eu cred că dacă Camera are dubii cu privire la mijloacele de reparaţie pentru o violare constatată, cel mai sigur mod de a proceda ar fi de utilizat termenii din Convenţie şi de evitat folosirea noţiunilor necorespunzătoare şi a formulărilor destul de ambigue, precum şi a regulilor vagi, care, în opinia mea, sunt, în mod clar, inaplicabile acestui tip de cauze şi pot atrage critici destul de serioase din partea specialiştilor în dreptul civil.
Iată momentele în care eu, în mod respectuos, nu sunt de acord cu colegii mei judecători.
[1] A se vedea: Peter Hay „Law of the United States” (Verlag C.H. Beck, Munich, 2002), pagina 134.
[2] A se vedea: William Burnham „Introduction to the Law and Legal System of the United States” (West Publishing Co. St. Paul, Minn. 1995), pagina 394.
[3] A se vedea: /classes/rwarner/remedies/contract_lawhardley_v_baxendale.htm.
[4] A se vedea: Peter Hay „Law of the United States” (Verlag C.H. Beck, Munich, 2002), pagina 134.
[5] A se vedea: William Burnham „Introduction to the Law and Legal System of the United States” (West Publishing Co. St. Paul, Minn. 1995), pagina 395.
[6] A se vedea: MLK, Inc. v. University of Kansas
.
Full & Egal Universal Law Academy