CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
HOTÎRÂREA din 10 iunie 1996
în cauza Pullar c. Regatului Unit (1)
(cererea nr. 22399/93 )
Curtea Europeană a Drepturilor Omului întrunită, în conformitate cu Articolul 43 din Convenţie Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului („Convenţia”) şi cu dispoziţiile relevante ale Regulamentului Curţii A (2), în Cameră formată din judecătorii:
dl R. Ryssdal, preşedinte,
dl. F. Gölcüklü,
dl N. Valticos,
dl A. Spielmann,
Sir John Freeland,
dl M.A.Lopes Rocha,
dl L. Wildhaber,
dl J. Macarcyzk,
dl K. Jungwiert
şi, de asemenea dl H. Pertzold, grefier, ;i dl P.J. Mahoney, grefier adjunct,
după deliberarea care a avut în camera de consiliu, la data de 24 ianuarie şi 20 mai 1996,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această ultimă dată:
_______________
Notă de la Grefier:Cazul are numărul 20/1995/526/612. Primul număr indică poziţia cazului pe lista cazurilor deferite în anul relevant, iar al doilea număr indică anul în care cazul a fost deferit Curţii. Ultimele două numere indică, respectiv, poziţia cazului pe lista cazurilor înaintate Curţii de la înfiinţarea acesteia şi pe lista respectivelor cereri către Comisie.Regulamentul A se plaică la toate cazurile deferite Curţii înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr. 9 (P9) şi ulterior numai cazurilor care vizează statele angajate în acest Protocol (P9). Ele corespund Regulamentului care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983, amendat ulterior cu cîteva ocazii.
________________
PROCEDURA
Cazul a fost deferit Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 1 martie 1995, în termenul de trei luni prevăzut de articolului 32 § 1 şi articolului 47 din Convenţie. La origine se află plângerea (nr. 22399/93) introdusă împotriva Regatului Unit al Marii Britaniei şi Irlandei de Nord, prin care Comisia fusese sesizată în temeiul articolului 25 de către un cetăţen britanic, dl Robert Pullar, la data de 26 mai 1993.
Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile articolelor 44.şi 48 şi la declaraţia prin care Regatul Unit a recunoscut jurisdicţia obligatorie a Curţii (articolul 46). Obiectul plîngerii a fost obţinerea unei decizii prin care să se stabilească, dacă în funcţie de situaţia de fapt, statul pârât a încălcat exigenţele articolului 6 din Convenţie.
2. Ca urmare a anchetei desfăşurate în conformitate cu Regula 33 §3 (d) din Regulamentul Curţii A, reclamantul şi-a exprimat dorinţa de a participa la audiere în faţa Curţii şi a desemnat un avocat care urma să-l reprezinte (Regula 30). Avocatul a fost autorizat de către Preşedinte să folosească limba olandeză (Regula 27 § 3).
3. Camera care urma să se constituie a inclus ex officio pe Sir John Freeland, judecător ales din partea Regatului Unit (articolul 43 din Convenţie) şi dl R. Ryssdal, preşedintele Curţii (Regula 21§ 3 (b)). La 5 mai 1995, în prezenţa Grefierului, Preşedintele Curţii a tras la sorţi numele celorlaţi şapte membri, şi anume, dl F. Gölcüklü, dl A. Spielmann, dl N. Valticos, dl M.A. Lopes Rocha, dl L. Wildhaber, dl J. Macarczyk şi dl. K. Jungwiert (articolul 43 din Convenţie şi Regula 21§5).
4. Domnul Ryssdal, în calitate d Preşedinte al Camerei (Regula 21§ 6), acţionând prin grefier, s-a consultat cu Agentul Guvernamental („Guvernul”), Delegatul Comisiei şi avocatul reclamantului cu privire la organizarea procesului (Regulele 37 § 1 şi 38). În conformitate cu ordinul emis în consecinţă, grefierul a primit memoriul reclamantului la 29 septembrie 1995 şi memoriul guvernului la 2 octombrie 1995. La 3 august Secretarul Comisiei a informat Grefierul despre intenţia Delegatului de a-şi depune observaţiile sale la audiere.
5. În conformitate cu decizia Preşedintelui, la data de 22 ianuarie 1996 a avut loc audierea publică la Palatulu Drepturilor Omului de la Strasbourg. Curtea a ţinut înainte a şedinţă preliminară.
În faţa Curţii s-au prezentat:
(a)din partea guvernului
dna S.J. Dickson, Ministerul Afacerilor Externe şi Comunitare
Lordul Mackay de Drumadoon, avocat Consilier
Dna S. O' Brien, avocat
dl J.L Jamieson, oficiul scoţian,
dl C. Baxter, oficiul scoţian Consilier
din partea Comisiei
dna J. Liddy, Delegat
(c) din partea reclamantului
dl D. Batchelor. Prakken, advocat
dl R.Carr, Consilier
Curtea a audiat declaraţiile dnei Liddy, dlui Bantchelor şi a lordului Mackay de Drumadoon..
ÎN FAPT
Circumstanţele cauzei
6. Reclamantul, Robert Pullar, născut la 9 octombrie 1949, este cetăţean britanic. Anterior condamnarii lui la 17 iulie 1992, el era membru ales a Consiliului Regional Tayside, o autoritate locală din Scoţia.
Procesul
7. La 13 iulei 1992, dl Pullar şi un alt membru al consiliului regional au fost aduşi în faţa tribunalului local Perth fiind acuzaţi de încălcarea articolului 1(1) din legea din 1889 privind corupţia organismelor publice. S-a invocat faptul că ei au propus dlui John Maclean, un partener într-o firmă de arhitectură şi dlui Alastair Cormack, un partener într-o firmă topografică, în schimbul unui rmunerări, de a-şi exercita influenţa asupra consiliului regional şi de a vota în favoarea unei cereri de obţinere a unui permis de planificare, aceste persoane find martorii principali ai acuzării.
8. Unul din cetăţenii convocaţi în calitate de juraţi potenţiali la tribunalul local din Perth în ziua judecăţii dlui Pullar era dl Brian Forsyth, un angajat subaltern la firma dlui McLaren, care avea un personal de cincisprezece angajaţi în total. El a fost angajat la această firmă la 30 aprilie 1990, iar la 10 iulie 1992 fusese notificat de rezilierea contractului de muncă începând cu data 7 august 1992.
9. Dl Forsyth şi dl McLaren au venit împreună la tribunal. Nici unul din ei nu ştia că dl Forsyth ar putea fi selectat în calitate de jurat în procesul dlui Pullar, cu toate că ambii ştiau că dl McLaren trebuia să depună mărturii în acest proces.
Când dl Forsyth a realizat faptul că a fost inclus în grupul potenţialilor juraţi care ar putea fi selectaţi pentru procesul dlui Pullar, el a informat grefierul despre angajarea sa la firma dlui McLaren. Grefierul l-a întrebat dacă îl cunoaşte pe dl Pullar sau pe co-acuzat, sau dacă deţine alte informaţii relativ la circumstanţele cauzei. Răspunsul dlui Forsyth fiind negativ, grefierul a permis inscrierea numelui lui pe lista juraţilor potenţiali şi nu a informat judecătorul care urma s-ă prezideze procesul, avocatul fiscal care trebuia conducă acuzarea sau avocaţii apărării despre conversaţia întreţinută cu dl Forsyth.
10.Dl Pullar şi co-acuzatul lui au pledat nevinovaţi şi, respectiv, grefierul a selectat juraţii prin tragerea la sorţi în public (a se vedea, în continuare, paragraful 19). Numele dlui Forsyth fiind printre cele alese, el a fost înscris pe lista juraţilor şi deferit jurămîntului împreună cu ceilalţi juraţi. Apărării i s-a prezentat lista cu numele, adresele şi profesia juraţilor, fără a menţiona coordonatele patronilor lor. (a se vedea paragraful 19 de mai jos). Judecătorul nu i-a întrebat pe juraţi dacă există vre-un motiv pentru care ei nu trebuie să participe la proces. În 1992, în practică judiciară nu exista o regulă generală la acest capitol (a se vedea în continuare paragraful 21).
11. La un interval de o oră de la începutul procesului, dl McLaren a privit în sala tribunalului şi l-a văzut pe dl Forsyth pe banca juraţilor. Atunci, el l-a informt pe grefier de legăturile lui cu juratul menţionat. Grefierul a afirmat că înainte de proces dl Forsyth a negat existenţa unor legături reprezentanţii apărării şi deţinerea unor informaţii privind circumstanţele cauzei. Grefierul s-a întors în sala de audiere şi, din nou, nu a informat judecătorul, avocatul fiscal sau avocaţii apărării de cele întimplate.
12. Dl McLaren şi dl Cormack ambii au declarat că cei doi acuzaţi le-au solicitat bani, această declaraţie consituind unica probă în acest sens. În intervenţia sa finală, consilierul, care acţiona din partea co-acuzatului dlui Pullar, a solicitat juraţilor să comunice tribunalului dacă cineva dintre juraţi îi cunoaşte personal pe domnii McLaren sau Cormack, dar dl Forsyth nu s-a pronunţat la acea etapă.
La sfîrşitul procesului judecătorul a intructat jurraţii că datoria lor era de a evalua în mod dispropoţional credibilitatea tuturor martorilor audiaţi. Ei au fost atenţionaţi că orice persoană acuzată este prezumată nevinovată şi că acuzarea trebuie să dovedească acuzaţia adusă fără a lăsa loc oricăror îndoieli rezonabile. Suplimentar, juraţii au fost informaţi că pentru a pronunţa o condamnare sunt necesare probe conclusive, provenite din două sau mai multe surse.
13. La 17 iulie 1992, ambii acuzaţi au fost declaraţi vinovaţi de majoritatea de cincsprezece juraţi. La 6 august 1992 ei au fost condamnaţi la douăsprezece luni de privaţiune de libertate şi la pierderea dreptului de a exercita o funcţie publică pe parcursul unei perioade de cinci ani de la data pronunţării sentienţei.
Recursul
14. Avocaţii dlui Pullar au aflat despre relaţia dintre dl Forsyth şi dl McLaren după pronunţarea verdictului. Ei au notificat în scris procuratura cu privire la acest subiect la 22 iulie 1992 şi, ulterior, au făcut recurs împotriva condamnării şi senţinţei pronunţate la Înalta Curte de Justiţie, învocînd, printre altele, că judecătorul era obligat să instructeze juraţii înainte de începerea procesului că ei sunt obligaţi să informeze tribunalul dacă cunosc personal pe oricare din persoanele citate în actul de acuzare şi că participarea dlui Forsyth la deliberări şi votul juriului a constituit o eroare judiciară.
15. Cînd a primit scrisoarea avocaţilor din 22 iulie, procuratura publică a obţinut o declaraţie de la dl McLaren, un extras din declaraţia suna astfel:
„Pot confirma că Brian Forsyth nu a lucrat asupra poriectului de dezvoltare A85 (cu alte cuvinte, obiectul procesului), de asemenea, nu am avut nici un motiv de a discuta aceasta cu el... Am discutat proiectul cu colegii mei, dar nu cred că ar fi existat vreun motiv pentru care ei să-l discute cu Brian Forsyth, care era un angajat subaltern in firma mea.
Nu am discutat cu Brian Forsyth despre alegaţia împotriva dlui Pullar şi co-acuzatul lui, deşi o anumită informaţie era publicată în ziare şi nu am nici un dubiu că această informaţie a constituit subiectul de discuţie între angajaţii oficiului.”
Iniţial, procuratura nu intenţiona să prezinte declaraţia în faţa Curţii Supreme. Oricum, în prima zi a audierii în apel a devenit limpede că textul conţinea mai multe detalii decît cele cunoscute de către avocatul dlui Pullar. Prin urmare, a fost luată decizia de a pune la dispoziţia magistraţilor Curţii Supreme textul declaraţiei. Parchetul a adresat , de asemenea, o copie a declaraţiei avocatului dlui Pullar şi co-acuzatului lui în prima zi de audiere în apel. Ultimii nu a avut posibilitatea de a supune unui interogatoriu contradictoriu pe dl McLaren pe parcursul procedurii de apel, dar nu au obiectat împotriva utilizării declaraţiei şi nu au contestat veridicitatea informaţiei. (a se vedea, în continuare, paragraful 23).
16. Apelul a fost examinat/audiat la 5 şi 12 februarie 1993 şi respins la 26 februarie 1993 .
Lordul Hope, preşedintele secţiunii penale a Curţii Supreme, a menţionat că grefierul era obligat să aducă la cunoştinţa judecătorului despre legătura dintre dl McLaren şi dl Forsyth, şi că dacă el ar fi procedat astfel, dl Forsyth ar fi fost probabil scutit de obligaţiune în conformitate cu prevederile capitolului 133 din Legea privind Procedura Penală (Scoţia) din 1975, deoarece exista o cauză pentru a face o obiecţie de către apărare în conformitate cu capitolul 130 (4) din aceeaşi lege (a se vedea în continuare paragraful 20). Oricum, o simplă suspectare că un jurat a fost influenţat/părtinitor nu era suficient pentru a justifica anularea verdictului. Era necesar de a dovedi că, de fapt, a avut loc o eroare judiciară. Nu existau probe care ar demonstra că dl Forsyth ştia ceva despre circumstanţele infracţiunilor pretinse, şi în orice caz, nu se poate pretinde că el ar fi ignorat pobele şi instrucţiunile judecătorului şi avotat, sfidînd jurămîntul depus, în baza unor prejudicii personale.
Cu toate acestea, Lordul Hope a emis un număr de recomandări practice cu scopul evitării repetării unei situaţii similare (Pullar v. Her Majesty's Advocate (1993) Scots Criminal Case Reports 514 - a se vedea în continuare paragraful 21).
17. Dl Pullar a fost imedat încarcerat la inchisoarea de la Saughton şi a fost obligat de a-şi da demisia din poziţia deţinută în consiliu. El a fost pus în libertate la 1 octombrie 1993
II . DREPTUL INTERN APLICABIL
Juriul
18. La toate procesel penale din Scoţia, un juriu alcătuit din cincsprezece bărbaţi şi femei necalificaţi din punc de vedere juridic au rolul de a decide asupra ansamblului chestiunilor de fapt, inclusiv credibilitatea şi fiabilitatea probelor. Datoria primară a judecătorului care prezidează este de a instrui juriul cu privire la dreptul aplicabil. Juriul poate pronunţa sentinţa printr-o majoritate simplă.
19. Articolul 3 din Legea cu privire la juraţi (Scoţia) din 1825 prevede ca menţienrea listelor cu bărbaţii şi femeile care par a fi calificaţi şi pasabili de a exercita funcţia de jurat.
Pentru fiecare zi în care este programată să aibă loc o audiere la tribunalul local, grefierul tribunalului întocmeşte din aceste liste o „ listă a.juraţilor„ care conţine numele, adresele şi profesia juraţilor potenţiali. Persoanlel incluse în această listă sunt, ulterior, solicitate să se prezinte la tribunal la începutul şedinţei.
În această zi, în conformitate cu articolul 129 din legea din 1975 cu privire la procedura penală din Scoţia, grefierul tribunalului incrie pe nişte buletine separate numele fiecărei persoane de pe listă de assize care este prezentă la tribunal. Apoi, el introduce toate buletinele într-un vas de sticlă sau într-o cutie şi, în cazul în care acuzaţii pledează nevinovaţi, selectează cincisprezece nume la întîmplare prin extragerea fişelor din vas. Această procedură este derulată în public în prezenţa acuzaţilor şi a avocaţilor acuzaţiei şi apărării, iar apărarea primeşte informaţii detaliate incluse în lista de assize cu privire la fiecare din juraţii selectaţi.
20. Articolul 130 (1) din legea adoptată în 1975 autorizează apărarea şi acuzarea în orice proces de a recuza trei juraţi la momentul selectării, fără a indica motivele. În plus, fiecare parte la proces poate contesta selectarea unui jurat invocînd un motiv special. Tribunalul, de asemenea, poate recuza oricare jurat la orice etapă a procesului (articolul 133 din legea din 1975).
Curtea Supremă de Justiţie a decis că un jurat poate fi recuzat numai în baza unor motive personale clare, spre exmplu dacă el era personal implicat în cauză sau dacă deţine legături apropiate cu una din părţile la proces sau cu unul din martori. (M. v. Her Majesty's Advocate (1974) Scots Law Times (Notes) 25).
În virtutea articolului 134 din Legea din 1975, un proces poate continua în prezenţa a unui juriu alcătuit dintr-un număr mai mic de cinsprezece juraţi, fără a depăşi limita de doisprezece juraţi.
21. Anterior apelului dlui Pullar, nu exista o procedură standard în dreptul scoţian sau practică care să faciliteze stabilirea existenţei unor motive în baza cărora un jurat potenţial să fie recuzat.
În decizia adoptată în cazul Pullar c. Avocatului Magestăţii Sale în 1993 ( Rapoartele privind cazurile penal din Scoţia nr 514), Curtea Supremă a Justiţiei a furnizat directive privind măsurile care trebuie luate în viitor pentru a evita riscul de prejudiciere a acuzatului. În special, ea a sugerat ca potenţialilor juraţi care se prezinta la tribunal să le comunice numele acuzaţilor, a reclamantului şi a roicărei alte persoane citate în actul de acuzare; că judecătorul de fond să aibă posibilitatea de a solicita juraţilor să-i comunice dacă există vre-un motiv pentru care acestea nu pot să exercite funcţia de jurat; şi că toţi membrii personalului judiciar care deţin informaţii care ar sugera că un jurat personal cunoaşte cazul sau ar putea fi suspectat de parţialitate, este obligat să aducă aceasta la cunoştinţa judecătorului imediat.
Cu privire la interzicerea investigării deliberărilor juriului.
22. Articolul 8 paragraful 1 din legea adoptată în 1980 privind reforma dreptului în Scoţia (dispoziţii speciale) prevede:
„... constituie o ofensă la adresa curţii intenţia de a obţine, divulga sau solicita orce detalii privind declaraţiile făcute, opiniile exprimate, argumentele avansate sau voturile exprimate de către membrii unui juriu pe parcursul deliberărilor în orice instanţă de judecată...”
Admisibilitatea mărturiilor scrise
23. Există un principiu general în dreptul scoţian conform căruia o declaraţie scrisă care reproduce depoziţiile unui martor („ interogatoriu preliminar a martorului”), fiind o mărturie indirectă, nu este admisibilă în calitate de depoziţie de martori, cu excepţia unor circumstanţe limitate, dintre care una nu se aplică în speţă. Oricum, în cadrul unei proceduri de aperl în faţa Curţii Supreme de Justiţie, Curtea poate proceda în baza unei declaraţii scrise care vizează faptele cauzei, în cazul în care conţinutul declaraţiei nu este contestat de oricare din părţile la proces şipoate evidenţia obiectul apelului.
PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI
24. În plîngerea înaintată Comisiei la data de 26 mai 1993 (nr. 22399/93), dl Pullar s-a plîns că nu a beneficiat de un proces echitabil condus de către o instanţă imparţială, învocînd încălcarea articolului 6 paragraful 1 din Convenţie, şi că a fost privat de posibilitatea de a cotesta depoziţiile martorului care au fost prezentate Înaltei Curţi, ceea ce a constituit încălcarea articolului 6 paragraful 3 (d).
25. La 29 iunie 1994 Comisia a declarat cererea admisibilă. În raportul său din 11 ianuarie 1995 (articolul 31), Comisia a exprimat în unanimitate opinia că a avut loc violarea articolului 6 paragraful 1 din Convenţie şi a conchis cu douăsprezece voturi la unu că era necesar de a examina dacă a avut loc violarea articolului 6 paragraful 3 (d). Textul integral al opiniei Comisiei şi a opiniei dizidente este anexat la prezenta hotărîre[1].
DECLARAŢIILE FINALE CĂTRE CURTE
26. La audierea din 22 ianuarie 1996, Guvernul şi-a menţinut argumentele învocate în memoriul său, invitînd Curtea să hotărască în cazul de faţă că nu a avut loc încălcarea artcolului 6 paragraful 3 (d) din Convenţie.
27. Cu aceaşi ocazie, reclamantul şi-a menţinut solicitarea adresată Curţii, enunţată în memoriul său, de a hotărî că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 şi 3 (d) şi de a acorda justa satisfacţie în conformitate cu articolul 50 din Convenţie.
ÎN DREPT
ÎNCĂLCAREA RECLAMATĂ A ARTICOLULUI & DIN CONVENŢIE
Articolul 6 paragraful 1 examinat separat
28. Dl Pullar s-a plîns că prezenţa în juriu a dlui Forsyth, angajatul unui din martorii cheie a acuzării, a însemnat că cazul său nu a fost audiat de către „o instanţă independentă şi imparţială” în sensul artciolului 6 paragraful 1 din Convenţie, care prevede:
„Orice persoană are dreptul la judecată în mod echitabil.... de către o instanţă independenţă şi imparţailă, instituită de lege... care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa...”
Această revendicare a fost contestată de către Guvern, dar acceptată de către Comisie
29. În primul rînd, Curtea notează că era incontestabil faptul că prezentul caz viza fondul unei „ acuzaţiii în materie penală” şi că articolul 6 paragraful 1 era, prin urmare, aplicabil. În mod similar, era incontestabil faptul că juriul care l-a condamnat pe dl Pullar era parte a unui „tribunal” în sensul aceluiaşi articol 6 paragraful 1. (a se vedea hotărîrea în cazul Holm c. Suediei din 25 noiembrie 1993, Seria A nr. 279-A).
Prin urmare, urmează să se decidă numai dacă juriul a constituit un tribunal „independent şi imparţial”. Curtea a susţinut opinia Comisiei conform căreia conceptele de independenţă şi imparţialitate şi strîns legate, dar în acest caz este mai adecvat de a examina plîngerile reclamantului în raport cu imparţialitatea.
30. Conform jurisprudenţei Curţii, există două aspecte a exigenţei imparţialităţii enunţată în articolul 6 paragraful1. În primul rând, tribunalul trebuie să fie imparţial în mod subiectiv, adică nici un membru al tribunalului nu trebuie să manifeste prejudiciu personal sau favorizare. Imparţialitatea personală trebuie prezumată decît dacă există o probă a contrariului. În al doilea rând, tribunalul trebuie de asemneea să fie imparţial din punct de vedere obiectiv, adică, el trebuie să ofere suficiente garanţii pentru a axeclude în această privinţă orice dubiu legitim (a se verea, spre exemplu, hotărârea în cazul Fey c. Austriei din 24 februarie 1993, Seria A nr. 255 –A, p. 12, paragraful 28).
31. Cît priveşte primul aspect, reclamantul a admis că nu există probe disonibile care ar demostra imparţialitatea personală din partea juratului, dlui Forsyth. Oricum, el a solicitat Curţii să renunţe în speţa la prezumţia imparţialităţii subiective în baza efectelor juridice combinate a articolului 8 din legea din 1980 privind reforma dreptului scoţian (dispoziţii diverse), care, potrivit reclamantului, înterzic orice investigarea a deliberăriloe care au avut loc în sala de şedinţe a juraţilor (a se vedea paragraful 22 de mai sus). Si faptul că juraţii în Regatul Unit, precum şi în alte ţări, nu motivează verdictul adoptat. În rezultat, reclamantul nu a dispus de mijloace practice sau juridice prin intermediul cărora aceasta ar fi putut aduce dovezi în spriginul refutării prezumţiei.
Guvernul a susţinut că prezumţia imparţialităţii personale trebuie să se aplice în speţă în mod echitabil. Comisia a accepta această opinie, dar a menţionat că un accent suplimentar trebuie să fie pus pe existenţa unor garanţii obiective în cazuri similare cu cel în litigiu în care nu ar fi în mod general posibil de a aduce dovezile posibile în refutarea prezumţiei.
32. Principiul conform cărui un trubunal va fi prezumat de a fi liber de prejudecata personală sau paritate este de mult timp stabilit în jurisprudenţa Curţii (a se vedea, spre exemplu, hotărîrea în cazul Le Compte, Van Leuven şi De Meyere c. Belgiei din 23 iunie 1981, seria A nr. 43, p. 25, paragraful 58). El reflectă un element important a preeminenţei dreptului, şi anume că verdictul tribunalului trebuie să fie definitive şi obligatorie, cu excepţia dacă este casată de o instanţă superioară în baza depistării unor neregularităţi sau lipsei de justeţe. Acest principiu trebuie să se aplice în mod echitabil tuturor formelor de tribunal, inclusiv juraţilor (a se vedea hotărîrea Holm menţionată anterior).
Deşi în unele cazuri, în special în prezentul caz, ar putea fi detul de dificil de a dobîndi probe pentru a refuta prezumţia, trebuie să se ţină cont de faptul că exigenţa imparţialităţii obiective furnizează o altă garanţie semnificativă.
33. Cît priveşte cea de-a doua exigenţă, reclamantul a afirmat că circumstanţele care au anticipat selectarea dlu Forsyth în calitate de jurat în cazul lui ar putea determina un observator obiectiv să pună la îndoială imparţialitatea tribunalului.
În favoarea acestei afirmaţii el a făcut trimitere la fapte conform cărora atît dl Forsyth cît şi dl McLaren erau suficient de mult preocupaţi de relaţia lor încât s-o aducă la cunoştinţa grefierului tribunalului (a se vedea paragrafele 9 şi 11 de mai sus) şi Curtea Supremă a confirmat că, în cazul în care legătura era cunoscută de către judecător în decursul procesului, dl Forsyth probabil ar fi fost revocat din juriu (a se vedea paragarful 16 de mai sus). Astfel, apărarea a fost privată de dreptul de a obiecta împotriva prezenţei dlui Forsyth datorită inacţiunii grefierului tribunalului nu a informat personale adecvate.
În continuare, era rezonabil de a presupune că dl Forsyth a creat o opinie despre credibilitatea afirmaţiilor dlui McLaren înainte de proces, deoarece a lucrat în acceaşi firmă cu acesta. Suplimentar, Dl Pullar „ar fi fost subiectul de discuţii în cadrul biroului” (a se vedea paragraful 15 de mai sus).
34. Comisia de asemenea consideră că existau motive justificate care pun la îndoială imparţialitatea tribunalului. Ea a estimat semnificativ faptul că dl Forsyth probabil ar fi fost revocat din juriu dacă judecătorul ar fi ştiut de legătura acestuia cu dl McLaren. Ea de asemenea a admis argumentul reclamantului că un observator obiectiv ar fi presupus că dl Forsyth îl cunoştea mai mult de ocaziţional pe dl McLaren, după ce a lucrat la aceeaşi firmă pentru doi ani. Cu toate că, dl Forsyth era numai unu din cei cincisprezece juraţi, influenţa lui ar fi putut să fie decisivă şi el ar fi putut considera inacţiunea grefierului drept o permisiune implicită de a se baza pe cunoştinţele anterioare.
35. Guvernul a susţinut că faptul că dl Forsyth a lucrat în aceeaşi companie ca şi dl McLaren nu ar fi fost suficient pentru a pune la îndoială în mod legitim imparţialitatea tribunalului. Trebuie să se ţină cont de faptul că dl Forsyth ocupa o poziţie inferioară în companie, nu a lucrat asupra proiectului în litigiu şi, potrivit celor comunicate grefierului tribunalului, nu-i cunoştea personal pe cei doi acuzaţi şi nu deţinea informaţii privind circumstanţele cauzei (a se vedea paragraful 9 de mai sus).
Mai mult decît atît, dl Forsyth era unul din cei cincisprezece juraţi. Fiecare din aceşti juraţi au depus jurămîntul de a adopta un verdict în funcţie de probele prezentate la proces. La încheierea procesulu, judecătorul le-a solicita să adopte verdictul fondat pe mărturiile audiate şi a precizat că mărturiile provenite din două sau mai multe surse trebuie să implice acuzatul în afara dubiilor rezonabile înainte ca un verdict de vinovăţie să fie returnat (a se vedea paragraful 13 de mai sus) Nu exista vre-un motiv de a considera că dl Forsyth sau oricare din juraţi ar fi neglijat jurămîntul lor sau instrucţiunile judecătorului.
36. În opinia Curţii, în nici un caz nu este decisiv faptul că, după cum a observat Înalta Curte de Justiţie (a se vedea paragraful 16 de mai sus), judecătorul l-ar fi probabil revocat pe dl Forsyth din juriu dacă ar fi ştiut de legătura acestuia cu dl McLaren. Este evident că preşedinţele completului de judecată trebuie să asigure ca compoziţia juriului să fie ireproşabilă, la momentul cînd aceasta încă este posibil, inainte ssau pe parcursul procesului. Oricum, odată cu încheierea procesului şi pronunţarea verdictului, a devenit esenţial dacă prezenţa continuă a dlui Forsyth în componenţa juriului a constituit un defect suficiente pentru a pune la îndoială în mod legitim imparţialitatea tribunalului.
37: Curtea a reamintit că indoiala dlui Pullar privind imparţialitatea tribunalului s-a bazat pe faptul că unul din membrii juriului, dl Forsyth, a fost angajat de firma în care martorul acuzării, dl McLaren era partener.Este evident faptul că, acest tip de legătură ar putea cauza anumite îngrijorări din partea unei persoane acuzate (a se vedea mutatis mutandis, hotărîrea din 22 octombrie 1984 în cazul Sramek c. Austriei, Seria A nr. 84, p. 19-20, paragrafele 41-42). Oricum, punctul de vedere adptat de acuzat cu privire la imparţialitatea tribunalului nu trebuie considerată ca fiind conclusivă. Ceea ce este decisiv este dacă dubiile lui pot fi considerate a fi justificate în mod obiectiv ( a se vedea, spre exmplu, hotărîrea din 23 aprilie 1996 în cazul Remli c. Franţei, Raporte privind Hotărîrile şi Deciziile 1996-II, p. 574, paragraful 46.)
38. Principiul imparţialitîţii este un element important în favoarea încrederii pe care instanţele de judecată trebuie să inspire într-o societate democratică (a se vedea hotărîrea Sramek mai sus menţionată, p. 20, paragraful 42). Oricum, aceast nu derivă în mod necesar de la faptul că un membru al unui tribunal cunoştea personal unul din martorii într-o cauză va fi influenţat în favoarea depoziţiilor acestei persoane. În ficare caz individual trebuie să se decidă dacă familiaritatea în litigiu este de aşa natură şi grad încît să indice lipsa imparţialităţii din partea tribunalului.
39. În speţă, dl Forsyth, un angajat subaltern la firma dlui McLaren, nu a lucrat asupra proiectului care stă la baza acuzaţilor împotriva dlui Pullar şi a primit avizul de rezervă cu trei zile înainte de începutul procesului (a se vedea paragrafele 8 şi 15 de mai sus). În baza acestor fapte, nu este limpede că un observator obiectiv ar conchide că dl Forsyth ar fi fost influenţat să-l creadă pe dl McLaren decît martoruii apărării.
40. În plus, trebuie de luat în vedere faptul că tribunalul a oferit un număr de garanţii importante. Este semnificativ că dl Forsyth era un membru din cei cincispreze membri al juriului, toţi di ei fiind selectaţi la sorţi din populaţia locală. De asemenea, trebuie de reaminitit că judecătorul a solicita juraţilor să evalueze imparţial credibilitatea tuturor martorilor care au depus mărturii în faţa lor (a se vedea paragraful 13 de mai sus), şi că toţi juraţii să depună jurămîntul urmărind aqcelaşi scop.
41. Vizavi de aceste argumente, neliniştea dlui Pullar cu privire la imparţialitatea tribunalului care l-a judecat nu pot fi considerate ca fiind justificate din punct de vedere obiectiv.
În consecinţă, nu a avut loc încălcarea articolului 6 paragraful 1 din Convenţie cu privire la prima plîngere a reclamantului.
Articolul 1 în combinaţie cu articolul 3
42. Reclamantul, de asemnea s-a plâns că declaraţia dlui McLaren care a fost pregătită/obţinută de către procuratură înainte de audierea apelului (a se vedea paragraful 15 de mai sus), a fost prezentată Înaltei Curţi de Justiţie fără ca acesta să beneficieze de posibilitatea de a testa veracitatea prin interogatoriu sau interogatoriu încrucişat, în contradicţie cu prevederile articolului 6 paragarful 3 din Convenţie. Acest paragraf prevede:
„Orice persoană acuzată de o infracţiune are, în special, dreptul:
...
(d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;”
Comisia a decis că nu era necesar de a examina această plîngere, dat fiind că violarea articolului 6 paragraful 1 a fost constată.
43. Guvernul a explicat că la momentul cînd declaraţia fusese prezentată avocatului dlui Pullar i-au fost oferite un număr de opţiuni. El ar fi putut obiecta împotriva acestei declaraţii care era examinată de către judecătorii Curţii Supreme; el ar fi putut accepta faptul că ei trebuia să cunoască această declaraţie în timp ce rezerva poziţia lui în raport cu exactitatea declaraţiei; el ar fi putut solicita citarea dlui McLaren şi a celorlalţi martori de a depune mărturii în faţa instanţei sau ar fi putut cere desemnarea unui raportor care l-ar interoga pe dl McLaren şi alţii. Din moment ce avocatul a ales să nu facă uz de una din aceste opţiuni, reclamantul nu putea să se plîngă că nu a beneficiat de dreptul garantat de Convenţie de a interoga martorii (a se vedea paragraful 15 de mai sus).
44. Cu toate acestea, reclamantul a susţinut că declaraţia a fost prezentată Curţii Supreme înainte de a avea posibilitatea de a o citi sau de a obiecta împotriva acesteia. (a se vedea paragrful 15 de mai sus).
45. Curtea a observat că garanţiile enunţate în paragraful 3 al artciolului 6 constituie aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantate de paragraful 1. Pentru acest motiv, ea consideră adecvat de a examina această plîngere sub rezerva celor două prevederi în combinaţie. (a se vedea hotărârea din 28 august 1992 în cazul Artner c. Austriei, Seria A nr. 242-A, p. 10. paragraful 19).
Deşi, Curtea Supremă nu l-a audiat pe dl McLaren în persoană, el trebuia, în scopul articolului 6 paragraful 3 să fie considerat martor – un termen care poate fi interpretat în mod autonom-deoarece declaraţi lui scrisă se conţinea în dosarul prezentat judecătorilor care afost examinat de aceştea. (ibid.).
46. Declaraţi dlui McLaren a fost recepţionată de către procuratură cu scopul de a fi prezentată Înaltei Curţi. Acest pas a fost făcut numai atunci cînd a devenit calr că informaţia care se conţinea în declaraţia în litigiu ar putea fi utilă magistraţilor la audierea apelului dlui Pullar (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Această procedură a respectat prevederile dreptului intern care prevede că, în cadrul unei audieri a apelului în faţa Curţii Supremei, ea se poate baza pe declaraţia scrisă a unui martor în cazul în care conţinutul acesteia nu este contestat de una din părţile la proces (a se vedea paragraful 23 de mai sus).
Cel mai important este că, Curtea a ţinut cont de faptul avocatul reclamantului a dispus de un număr de posibilităţi cînd declaraţia a fost prezentată. Spre exemplu, el ar fi putut obiecta împotriva acesteia înainte ca ea să fie examinată de către judecători; menţine poziţia sa în ceea ce priveşte veridicitatea ei sau să-l citeze pe dl McLaren şi alţi martori de a depune mărturii atît în faţa Curţii Supreme cît şi în prezenţa unui raportor numit de instanţă. (a se vedea paragraful 23 şi 43 de mai sus). Oricum, avocatul dlui Pullar a ales, la epoca faptelor, să nu ia nici o măsură pentru a împiedica acceptarea declaraţiei de către Înalta Curte (a se vedea paragraful 15 de mai sus). În aceste circumstanţ, nu se poate pretinde că reclamantul nu a beneficiat de drepturile garantate de articolul 6 paragraful 3 (d) drept consecinţă a manierei în care audierea apelului au fost derulată (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea din 23 februarie 1994 în cazul Stanford c. regatului Unit, Seria A nr. 282-A, p.11, paragraful 31).
Respectiv, Curtea declară că nu a avut loc violarea articolului 6 paragrafele1 şi 3 în combinaţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA
1. Decide, cu cinci voturi la patru, că nu s-a încălcat articolul 6 paragraful 1 referitor la componenţa juriului;
2. Hotăreşte, în unanimitate, că nu s-a încălcat articolul 6 paragrafele 1 şi 3 cu privire la depoziţia prezentată Înaltei Curţi de Justiţie.
Redactată în limbile engleză şi franceză şi pronunţată la şedinţa publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, la 10 iunie 1996.
Semnată:
Rolv RYSSDAL
Preşedinte
Herbert PETZOLD
Grefier
În conformitate cu prevederile 51 paragraful 2 din Convenţie şi articolul 53 paragraful 2 din Regulamentul Curţii, opinia parţial dizidentă a dlui Ryssdal şi a dlui Makarczyk, la care s-a alăturat dl Spielmann şi dl Lopes Rocha este anexată la prezenta hotărâre.
OPINIA COMUNĂ PARŢIAL DIZIDENTĂ A JUDECĂTORILO RYSSDAL ŞI MAKARCZYK, ÎMPĂRTĂŞITĂ DE JUDECĂTORII SPIELMANN ŞI LOPES ROCHA
În opinia noastră, a avut loc violarea articolului 6 paragraful 1 din Convenţie.
Principalul punct în litigiu nu este imparţialitatea juratului, dlui Brian Forsyth, dar comportamentul organelor de judecată şi incapacitatea lor de a-şi exercita obligaţiunea de a asigura selectarea adecvată a juriului.
Cînd a fost propus pentru a fi selectat în calitate de juraţ în prezentul caz, dl Forsyth a procedat aşa cum şi era cazul înformîndu-l pe grefierul tribunalului de faptul că fusese angajat de către martorul acuzării, dl McLaren. Aici, grefierul a comis prima greaşeală, care probabil a determinat comportamentul lui ulterior: el l-a întrebat pe dl Forsyth dacă în cunoştea personal pe acuzat sau dacă deţinea informaţii relativ la circumstanţele cauzei şi cînd dl Forsyth a dat un răspuns negativ, el, de fapt, a decis că acesta din urmă satisfăcea condiţiile de a exrcita funcţia de jurat. Oricum, după cum a indicat curtea de apel în mod clar, decizia cu privire la un astfel punct în litigiu vital trebuia să fie de latitudinea preşedinţelui completului de judecată. Grefierul nu a infiormat judecătorul, parchetul însărcinat de acţionare în justiţie sau avocaţii apărării de convensaţia cu dl Forsyth, astfel privînd avocaţii apărării de dreptul lor de a obiecta împotriva exercitării funcţiei de jurat. Ulterior, grefierul tribunalului din nou nu a informat nici un membru al completului de judecată de conversaţia cu martorul acuzării, dl McLaren, care l-a informat despre legăturile lui cu dl Forsyth.
Aceste probleme nu ar fi apărut dacă lista cu numele potenţialelor juraţi, care a fost pusă la dispoziţia părţilor, ar fi conţinut detalii privind locul de muncă sau dacă judecătorul ar fi întrebat juraţii înscrişi pe listă dacă ei cunoşteau vre-u motiv pentru care ei nu trebuie să participe la proces.
În apel, Lordul Hope, Preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie, a recunoscut că grefierul trebuia să fi informat judecătorul despre legătura între dl McLaren şi dl Forsyth şi că, dacă ar fi procedat astfel, dl Forsyth ar fo fost cu csiguranţă revocat în conformitate cu articolul 133 din Legea privind procedura penală din 1975. Suplimentar, curtea a furnizat indicaţii privind ,ăsurile care trebuie luate în viitor pentru a evita un astfel de risk de prejudiciere a acuzatului. Una din aceste măsuri era obligaţiunea impusă personalului tribunalului de a informa preşedinţele completului de judecată de orice circumstanţă care sugerează că un jurat ar putea avea interese personale în cauză. În opinia noastră, această cobnstituie o recunoaştere implicită că în speţă grefierul tribunalului nu a fost capabil să-şi onoreze obligaţiunile.
Este important de a nota faptul că juriul l-a condamnat pe dl Pullar, în majoritate şi nu în unanimitate. Reclamantul ar fi putut în mod rezonabil considera că dl Forsyth a jucat un rol central în formarea acestei majorităţi.
Prin urmare, considerăm că reclamantul a fost în mod obiectiv justificat de a pune la îndoială imparţialitatea juriului care l-a condamnat, iar exigenţele articolului 6 paragraful 1 din Conveţie privind imparţialitatea tribunalului nu au fost satisfăcute.
Pe de altă parte, pentru motivele avansate de majoritatea curţii, nu considerăm că a avut loc violarea paragrafului 3 a articolului 6.
[1] Note ale Grefierului: Din motive practice, această anexă nu va apărea decât în versiunea publicată a hotărârii (Rapoartele cu rpvire la Hotărîri şi Decizii 1996 III), dar o copie a raportului Comisiei este disponibil la arhivă
Full & Egal Universal Law Academy