©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
în Cauza RĂŢEANU împotriva României
(Cererea nr. 18729/05)
Strasbourg
7 februarie 2008
Devenită definitivă la 7.05.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă
În Cauza Răţeanu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Boštjan M. Zupančič, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Elisabet Fura-Sandström,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
David Thór Björgvinsson,
Isabelle Berro-Lefèvre, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 17 ianuarie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 18729/05, introdusă împotriva României, prin care doi cetăţeni ai acestui stat, domnul Ilie Răţeanu şi doamna Roraldja Rutty Răţeanu (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 2 mai 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de domnul Răzvan-Horaţiu Radu, agent al Guvernului român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
3. La 15 iunie 2006 Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii s-au născut în anul 1933 şi 1935 şi locuiesc în Pully-Vaud, în Elveţia.
5. În 1987, apartamentul reclamanţilor situat în Bucureşti a fost expropriat prin aplicarea decretului nr. 223/1974 .
6. La 24 noiembrie 2004, ca urmare a unei acţiuni în revendicare imobiliară, reclamanţii au obţinut o decizie definitivă pronunţată de Curtea de apel din Bucureşti, constatând nulitatea deciziei de expropriere şi precizând că Statul nu devenise niciodată proprietarul legal al apartamentului susmenţionat. Totodată, în hotărârea sa din 24 noiembrie 2004, curtea de apel a respins cererea referitoare la anularea contractului de vânzare a apartamentului către locatari, pe motiv că aceştia din urmă erau cumpărători de bună credinţă. Curtea de apel nu a acordat nici o despăgubire reclamanţilor.
7. După adoptarea legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 cu privire la restituirea bunurilor naţionalizate în mod abuziv, reclamanţii au solicitat să le fie despăgubită pierderea bunului lor ca rezultat al vânzării, la aceeaşi valoare cu valoarea estimată în bani a bunului, în conformitate cu prescripţiile legii susmenţionate. Până în prezent, nu au fost despăgubiţi. Procedura administrativă ar fi fost suspendată la cererea reclamanţilor.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
8. Prevederile legale şi jurisprudenţa internă pertinente sunt descrise în hotărârile Brumărescu c. României ([GC], no 28342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, alineatele 31-33), Străin şi alţii c. României (no 57001/00, CEDO 2005-VII, alineatele 19‑26) şi Păduraru c. României (no 63252/00, alineatele 38‑53, 1 decembrie 2005).
9. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile acaparate în mod abuziv de Stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin legea 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege măreşte formele de indemnizaţie permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire pecuniară echivalând cu valoarea comercială a bunului care nu poate fi restituit în natură la momentul acordării sumei.
10. Dispoziţiile pertinente ale legii nr. 10/2001 (republicată) aşa cum au fost modificate de legea 247/2005 sunt următoarele :
Articolul 1
« 1. Imobilele pe care Statul (...) şi le-a apropriat în mod abuziv între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989, precum şi cele luate de Stat în virtutea no 139/1940 privind exproprierile forţate, şi încă nerestituite, vor face obiectul unei restituiri în natură .
2. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, pot fi adoptate măsurile de echivalenţă prin reparare. Poate fi vorba de alte bunuri sau servicii (...), cu acordul solicitantului, sau de o despăgubire pecuniară acordată în conformitate cu dispoziţiile speciale privind plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziţionate în mod abuziv.
(...) »
Articolul 10
« 1) Atunci când clădirile intrate în patrimoniul statului în mod abuziv au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură este hotărâtă pentru terenul liber şi pentru construcţiile care nu au fost demolate, în timp ce măsuri reparatoare prin echivalenţă vor fi stabilite pentru terenurile ocupate şi pentru construcţiile demolate.
(...)
8) Valoarea construcţiilor pe care statul şi le-a apropriat în mod abuziv şi care au fost demolate este determinată în funcţie de valoarea acestora estimată în bani la data la care administraţia decide supra cererii, stabilită în funcţie de normele internaţionale de evaluare începând cu informaţiile aflate la dispoziţia evaluatorilor.
9) Valoarea construcţiilor care nu au fost demolate şi a terenurilor aferente acestora pe care statul şi le-a apropriat în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură este determinată în funcţie de valoarea acestora estimată în bani la data la care administraţia hotărăşte asupra cererii, în conformitate cu normele internaţionale de evaluare. »
Articolul 20
« 1) Persoanele care au primit despăgubiri în virtutea legii 112/1995 pot, exceptând cazul în care imobilul a fost vândut [unor terţe persoane ] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, cu atribuţia pentru acestea de a rambursa suma primită cu titlu de despăgubire, corectată în funcţie de rata inflaţiei.
2) În cazul în care imobilul a fost vândut [unor terţe persoane] în condiţiile prevăzute de legea 112/1995 (...), reclamanţii are dreptul la măsuri de reparare prin echivalenţă , în suma valorii estimate în bani a imobilului, incluzând terenul şi construcţiile, determinată în conformitate cu normele internaţionale de evaluare. Atunci când solicitantul a primit despăgubiri în virtutea legii 112/1995, acesta are dreptul la diferenţa dintre valoarea estimată în bani a bunului şi suma primită cu titlul aşa-ziselor despăgubiri, corectată în funcţie de rata inflaţiei.
(...) »articolele 13 şi 16 ale titlului VII din legea 247/2005, de asemenea pertinente în prezenta afacere, sunt următoarele :
Articolul 13
« 1) în vederea stabilirii sumei finale a despăgubirilor de acordat în funcţie de prezenta lege, va fi creată o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia centrală, plasată sub autoritatea Primului ministru (...)
Articolul 16
« 1) Deciziile emise de autorităţile competente pentru a restitui bunul care menţionează sumele cu titlu de despăgubire (...) vor fi trimise la secretariatul Comisiei centrale cel mai târziu la 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
2) Cererile de restituire depuse în virtutea legii 10/2001 (...) care nu au primit răspuns la momentul intrării în vigoare a legii vor fi trimise (...) către secretariatul Comisiei Centrale (...) într-un termen de 10 zile începând cu data emiterii deciziilor autorităţilor competente pentru restituirea bunului.
5) Secretariatul Comisiei centrale va întocmi lista cu dosarele menţionate la alineatele 1 şi 2 în care cererea de restituire în natură a fost respinsă. Aceste dosare vor fi apoi transmise către autoritatea însărcinată cu evaluarea, care va redacta raportul de evaluare.
6) (...) Autoritatea însărcinată cu evaluarea va redacta raportul de evaluare în funcţie de procedura prevăzută în acest scop şi îl va transmite Comisie Centrale. Raportul va conţine suma despăgubirii de acordat..
7) Pe baza raportului de evaluare, Comisia centrală va pronunţa decizia de acordare de despăgubire sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. »
12. Funcţionarea societăţii pe acţiuni « Proprietatea » este descrisă în cauza Radu c. României (no 13309/03, alineatele 18‑20, 20 iulie 2006).
13. Legea no 247/2005 a fost modificată în ultimul rând prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2007 şi privind accelerarea procedurii de indemnizare pentru imobilele preluate abuziv de către stat.
Conform articolului 181 din titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri din care suma nu depăşeşte 500 000 de lei noi (« RON »), beneficiarii pot opta între acţiuni la « Proprietatea » şi acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500 000 RON, interesaţii pot reclama despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON, şi le vor fi acordate acţiuni la « Proprietatea » pentru diferenţă.
Conform articolului 7 din titlul II al ordonanţei, în cele şase luni începând de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii gerante a « Proprietatea ».
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
14. Reclamanţii pretind că vânzarea apartamentului lor validată de hotărârea din 24 noiembrie 2004, curtea de apel Bucureşti nu a respectat articolul 1 din Protocolul nr. 1, formulat după cum urmează:
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pe motivul utilităţii publice şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale de drept internaţional.
Prevederile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl deţin Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau amenzi. »
A. Asupra admisibilităţii
1. Asupra excepţiei ridicate de către Guvern
1. Guvernul citează inadmisibilitatea cererii pe motiv că reclamanţii nu dispuneau de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât dreptul lor de proprietate nu a fost niciodată recunoscut printr-o sentinţă judecătorească definitivă. Acesta invocă în această privinţă cazul Kopecký împotriva Slovaciei [GC], no 44912/98, CEDO 2004‑IX.
2. Reclamanţii se opun acestei teze.
3. Curtea constată că reclamanţii au introdus o acţiune în revendicare imobiliară pentru a se constata ilegalitatea naţionalizării bunului lor şi restituirea acestuia. În sentinţa sa definitivă din 24 noiembrie 2004, curtea de apel din Bucureşti a stabilit că fondul în chestiune fusese naţionalizat în mod ilegal şi a declarat că reclamanţii rămăseseră proprietarii legitimi. Desigur, curtea de apel a refuzat dispunerea restituirii apartamentului, validând vânzarea acestuia către terţi de bună credinţă. Cu toate acestea, dreptul de proprietate astfel recunoscut, cu efect retroactiv, asupra bunului nu era revocabil şi prin urmare nu a fost infirmat până în prezent. Aşadar, Curtea consideră că reclamanţii deţineau un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Străin şi alţii împotriva României, menţionat mai sus, alineatele 37 şi 38, Sebastian Taub împotriva României, no 58612/00, alineatul 36-37, 12 octombrie 2006).
Se respinge aşadar excepţia ridicată de către Guvern.
2. Asupra fondului cererii
18. Curtea constată că cererea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate şi o declară aşadar admisibilă.
B. Asupra fondului
4. Guvernul nu contestă existenţa unei imixtiuni în dreptul reclamanţilor cu privire la respectarea bunurilor lor, dar invocă circumstanţele de natură excepţională şi imperativele de justiţie socială pe care trebuia să le respecte în materie de restituire a proprietăţilor naţionalizate de vechiul regim. Acesta susţine că reclamanţii s-au adresat autorităţilor competente pentru a solicita o despăgubire în virtutea legii nr. 10/2001. Acesta expune că ultima reformă în speţă, şi anume legea nr. 247/2005, prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se face prin emiterea titlurilor de participare într-un organism colectiv al valorilor mobiliare (Proprietatea), în valoarea bunului stabilit prin expertiză. Guvernul conchide că indemnizaţia prevăzută de legislaţia română răspunde exigenţelor articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi că întârzierea înregistrată în despăgubirea interesaţilor nu tulbură echilibrul just între interesele prezentate.
5. Reclamanţii se opun acestei teze. Aceştia indică faptul că hotărârea din 24 noiembrie 2004 a curţii de apel din Bucureşti constatând ilegalitatea naţionalizării a rămas fără efect în detrimentul lor şi că măsurile prevăzute de legea 10/2001 nu a produs nici un efect întrucât aceştia nu au primit răspuns la notificarea lor.
6. Curtea a tratat în nenumărate reprize cauze care implicau chestiuni asemănătoare cu cele ale cazului în speţă şi a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei (vezi, printre altele, Porteanu împotriva României, no 4596/03, alineatele 32‑35, 16 februarie 2006).
7. După ce a examinat toate elementele care i-au fost puse la dispoziţie, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nici un fapt şi nici un argument care să poată duce la o concluzie diferită în cazul de faţă. Curtea reafirmă îndeosebi că, în contextul legislativ român care guvernează acţiunile în revendicare imobiliare şi restituirea bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către Stat a unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă,, chiar dacă aceasta este anterioară confirmării în justiţie în mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, se analizează într-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absenţa totală a unei despăgubiri, este contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Străin, menţionat mai sus, alineatele 39, 43 şi 59).
8. în măsura în care Guvernul susţine că aceştia pot obţine titluri de participare într-un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) pe baza legii 10/2001, cu o valoare egală cu valoarea bunului stabilit prin expertiză, Curtea reiterează constatarea sa anterioară conform căreia Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil pentru a rezulta în acordarea efectivă a unei despăgubiri pentru reclamanţi (vezi, printre altele, cauzele Radu menţionată mai sus şi Ruxanda Ionescu împotriva României, no 2608/02, 12 octombrie 2006). În plus, nici legea 10/2001, nici legea 247/2005 care o modifică nu iau în considerare suferit din cauza absenţei prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum reclamanţii, s-au văzut în imposibilitatea de a beneficia de bunurile lor restituite în virtutea unei hotărâri definitive (vezi, mutatis mutandis, Porteanu menţionat mai sus, alineatul 34).
9. Ţinând cont de jurisprudenţa în materie, Curtea consideră că în speţă, sustragerea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului lor, combinată cu absenţa totală a despăgubirii de mai mult de trei ani, i-a făcut să suporte un prejudiciu disproporţionat şi excesiv, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Aşadar, a existat în speţă o încălcare a acestei prevederi.
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
25. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
« În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. »
A. Prejudiciu
10. Reclamanţii solicită, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului.
11. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul consideră că valoarea comercială a apartamentului cu trei camere în cauză este de 36 552 EUR, şi prezintă un raport de expertiză în acest sens, menţionând că expertul nu s-a prezentat pentru a vizita apartamentul bazându-se pe « valorile oficial aprobate de normele metodologice ».
12. Curtea reaminteşte că a conchis încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie pe motivul vânzării de către Stat a bunurilor reclamanţilor, combinată cu absenţa despăgubirii.
13. Curtea consideră, în circumstanţele în speţă, că restituirea bunului litigios, aşa cum a fost identificat în hotărârea din 24 noiembrie 2004 a curţii de apel Bucureşti, ar pune reclamanţii pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care se găseau aceştia dacă cerinţele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
14. În lipsa statului pârât de a proceda la o astfel de restituire în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea va trebui să achite reclamanţilor, în chip de daune materiale, o sumă corespunzătoare cu valoarea actuală a bunului.
15. Ţinând cont de informaţiile de care dispune, Curtea consideră că valoarea comercială actuală a bunului este de 50 000 EUR.
B. Costuri şi cheltuieli de judecată
32. Reclamanţii nu au formulat nici o cerere în acest sens.
33. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu obţine rambursarea cheltuielilor sale şi a costurilor de judecată decât în măsura în care a solicitat acest lucru. Aşadar, nu acordă în speţă reclamanţilor nici o sumă cu acest titlu.
C. Majorări de întârziere
34. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamanţilor apartamentul nr. 20 situat în strada Râmnicu Sărat nr. 1, din Bucureşti în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie;
b) că în lipsa unei astfel de restituiri, Statul pârât trebuie să achite reclamanţilor , în acelaşi termen de trei luni, 50 000 euro (cincizeci de mii de euro) cu titlu de daune materiale;
c) că este convenabil să se adauge la sumele susmenţionate orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit asupra sumelor respective şi că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii;
e) că începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 7 februarie 2008, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupančič, Santiago Quesada,
preşedintegrefier
Full & Egal Universal Law Academy