©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 7 februarie 2008
în Cauza Reuniunea de Ajutor pentru Înmormântare Fratelia împotriva României
(Cererea nr. 35803/03)
Strasbourg
Definitivă la 07.05.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Reuniunea de Ajutor pentru Înmormântare Fratelia împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Boštjan M. Zupančič, preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
David Thór Björgvinsson,
Ineta Ziemele,
Isabelle Berro-Lefèvre, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 17 ianuarie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 35803/03, introdusă împotriva României de o asociaţie cu sediul în acest stat, Reuniunea de Ajutor pentru Înmormântare Fratelia (reclamanta), care a sesizat Curtea la data de 25 septembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentată de preşedintele său, domnul David Dumitru, de vice preşedintele său, domnul Horia Musta şi de contabilul său şef, doamna Ileana Popescu. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 2 martie 2006, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanta este o asociaţie fără scop lucrativ, constituită în 1875 şi având sediul în str. Intrarea Castanilor nr. 2, în Timişoara.
5. În 1950, în temeiul decretului nr. 92/1950, imobilul reclamantei situat în Timişoara la nr. 46 în strada Iuliu Maniu, format dintr-o casă cu 24 de apartamente şi din terenul aferent, a făcut obiectul unei naţionalizări.
A. Prima acţiune în revendicare
6. La 7 aprilie 1994, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliară, reclamanta a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă care a constatat ilegalitatea naţionalizării şi a dispus ca autorităţile să-i restituie imobilul.
7. La 6 februarie 1995, în aplicarea hotărârii menţionate anterior, reclamanta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
8. Cu toate acestea, la 10 ianuarie 1997, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al procurorului general introdus împotriva deciziei din 7 aprilie 1994 şi a casat-o, considerând că instanţele îşi depăşiseră competenţa examinând legalitatea aplicării decretului nr. 92/1950.
B. A doua acţiune în revendicare şi în anulare a unor contracte de vânzare
9. La 31 iulie 1997 reclamanta a sesizat instanţele cu o acţiune privind constatarea caracterului ilegal al naţionalizării imobilului în litigiu şi anularea contractelor prin care statul a vândut doisprezece apartamente din imobil chiriaşilor care locuiau în ele.
10. Printr-o sentinţă din 30 octombrie 2001, Judecătoria Timişoara a constatat ilegalitatea naţionalizării imobilului. Ea a dispus şi rectificarea cărţii funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra a douăsprezece apartamente care nu fuseseră vândute de către stat. În schimb, instanţa a refuzat să anuleze contractele prin care statul vânduse chiriaşilor celelalte douăsprezece apartamente ale imobilului (apartamentele nr. 1, 2, 3, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 16 şi 20) pe motiv că chiriaşii erau cumpărători de bună credinţă. Instanţa nu a acordat nicio despăgubire reclamantei.
11. Sentinţa citată anterior a fost confirmată în ultimă instanţă de Curtea de Apel Timişoara la 28 martie 2003.
12. La 18 martie 2004, la cererea reclamantei, procurorul general al României a înaintat un recurs în anulare împotriva sentinţei Judecătoriei Timişoara din 30 octombrie 2001. Printr-o decizie din 8 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în anulare, confirmând astfel rentinţa pronunţată în primă instanţă.
C. Cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001
13. În 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a depus la Primăria Timişoara o cerere de restituire a celor douăsprezece apartamente ale casei situate în str. Iuliu Maniu nr. 46 din Timişoara, al căror proprietar era încă statul.
14. Printr-o scrisoare din 21 decembrie 2006 reclamanta a informat Curtea că îşi retrăsese cererea pe baza deciziei Curţii de Apel Timişoara din 28 martie 2003, care dispunea restituirea apartamentelor respective.
II. DREPTUL ŞI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE
15. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa interne pertinente sunt descrise în Hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, CEDH 2005-VII, paragrafele 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, paragrafele 38-53, 1 decembrie 2005).
16. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire bănească echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură în momentul acordării sumei.
17. Dispoziţiile pertinente ale Legii nr. 10/2001 (republicată) modificate prin Legea nr. 247/2005 prevăd următoarele:
Articolul 1
“1. Imobilele preluate în mod abuziv de stat, (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.
2. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
(...).”
Articolul 10
“1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(...)
8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”
Articolul 20
“1) Persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...) persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
(...)”
18. Articolele 13 şi 16 din titlul VII al Legii nr. 246/2005, de asemenea pertinente în prezenta cauză, prevăd următoarele:
Articolul 13
"1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (...)"
Articolul 16
"1) Deciziile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (...) se predau Secretariatului Comisiei Centrale nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) Cererile de retrocedare formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 de zile de la data adoptării deciziilor autorităţilor competente să restituie bunul.
5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de avluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
6) (...) Evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cunatumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
19. Funcţionarea societăţii pe acţiuni Proprietatea este descrisă în cauza Radu împotriva României (nr. 13309/03, paragrafele 18-20, 20 iulie 2006).
20. Legea nr. 247/2005 a fost modificată prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2007 privind accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de către stat.
Potrivit art. 18¹ din Titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri al căror cuantum nu depăşeşte 500.000 lei noi româneşti (RON), beneficiarii pot opta între acţiuni ale Proprietatea şi acordarea de despăgubiri băneşti. Pentru sumele ce depăşesc 500.000 RON interesaţii pot cere despăgubiri băneşti la nivelul sumei de 500.000 RON şi li se vor acorda acţiunii ale Proprietatea pentru restul.
Potrivit art. 7 din titlul II al ordonanţei, în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii de investiţii a Proprietatea.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
21. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta se plânge că a suferit o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor sale din cauza deciziilor instanţelor interne care, deşi au constatat ilegalitatea naţionalizării şi lipsa titlului valabil al statului asupra imobilului în chestiune, au confirmat vânzarea de către stat a celor douăsprezece apartamente ale acestui imobil. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
22. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
23. Guvernul nu contestă existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.
24. În al doilea rând, Guvernul estimează că reclamanta ar fi putut obţine o despăgubire în temeiul legii nr. 10/2001 modificată de legea nr. 247/2005, ceea ce corespunde cerinţelor art. 1 din Protocolul nr. 1. El consideră că în situaţii complexe ca cele ale speţei, în care dispoziţiile legislative au un impact economic asupra întregii ţări, autorităţile naţionale trebuie să beneficieze de o putere discreţionară nu numai pentru a alege măsurile vizând garantarea respectării drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a avea timpul necesar punerii lor în aplicare. El expune că ultima reformă în materie, şi anume legea nr. 247/2005, prevede principiul acordării despăgubirilor echitabile şi neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize şi accelerează procedura restituirii sau despăgubirii. Această lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, despăgubirea de face prin emiterea de titluri de participaţie la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) la nivelul valorii bunului stabilită prin expertiză. În opinia Guvernului, noul mecanism constituit prin legea nr. 247/2005 asigură o despăgubire efectivă, conformă cu cerinţele Convenţiei.
25. Guvernul consideră că o eventuală întârziere în acordarea unei despăgubiri, în contextul unei despăgubiri neplafonate, nu întrerupe echilibrul just de păstrat între protejarea proprietăţii indivizilor şi cerinţele de interes general şi nu obligă reclamanta să suporte o sarcină excesivă.
26. Reclamanta menţionează că autorităţile i-au vândut bunurile pe care statul şi le-a însuşit în mod abuziv, în ciuda demersurilor sale în vederea restituirii lor.
27. Curtea constată că reclamanta se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă care dispune ca autorităţile să-i restituie bunului în litigiu. Aşa cum Curtea a constatat deja (a se vedea cauza Străin citată anterior, paragraful 38) existenţa dreptului său de proprietate în baza respectivei hotărâri judecătoreşti definitive nu era condiţionată de alte formalităţi.
28. Curtea aminteşte că a hotărât deja că vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Străin citat anterior, paragrafele 39, 43 şi 59).
29. În plus, în cauza Păduraru citată anterior, Curtea a constatat că statul încălcase obligaţia de a reacţiona în timp util şi coerent în faţa chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în baza decretelor de naţionalizare. Ea a considerat de asemenea că incertitudinea generală astfel creată s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a aflat în imposibilitatea de a recupera ansamblul bunului său în condiţiile în care dispunea de o decizie definitivă care condamna statul să i-l restituie (Păduraru, citată anterior, paragraful 112).
30. În speţă, Curtea nu are niciun motiv ca să se îndepărteze de cauzele citate anterior, situaţia de fapt fiind vizibil aceeaşi. Ea constată că vânzarea de către stat a bunurilor reclamantei în temeiul Legii nr. 12/1995, care nu permitea totuşi vânzarea bunurilor naţionalizate ilegal, împiedică - şi astăzi - interesata să beneficieze de dreptul său de proprietate recunoscut de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
31. În cazul în speţă, presupunând că o eventuală cerere a reclamantei în temeiul Legii nr. 10/2001 ar fi admisă şi ar putea conduce la acordarea unei despăgubiri, Curtea constată că Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod care să conducă la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamantei (a se vedea, printre altele, cauzele Radu citată anterior, Gabriel împotriva României, nr. 35951/02, paragraful 31, 8 martie 2007; Săvulescu împotriva României, nr. 1696/03, paragraful 30, 12 iulie 2007). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza unei lipse prelungite a despăgubirii persoanelor care, la fel ca reclamanta, au fost private de bunurile lor (Porteanu împotriva României, nr. 4596/03, paragraful 34, 16 februarie 2006).
32. Prin urmare, Curtea consideră că faptul că reclamanta a fost privată de dreptul său de proprietate asupra apartamentelor sale, combinată cu lipsa totală a despăgubirii de circa patru ani, a făcut-o să sufere o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
33. Prin urmare această dispoziţie s-a încălcat în speţă.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 din Convenţie
34. În observaţiile sale din 22 mai 2007 reclamanta invocă o încălcare a art. 6 din Convenţie fără a susţine această plângere în vreun fel. Prin urmare, Curtea consideră că acest capăt de cerere este în mod manifest neîntemeiată şi o respinge în aplicarea art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
35. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
36. Reclamanta cere, cu titlu de prejudiciu material, suma de 1.089.400 euro, reprezentând valoarea actuală a celor douăsprezece apartamente şi a terenului aferent (522.239 euro pentru apartamente şi 567.174 euro pentru terenul aferent), aşa cum s-a stabilit în urma unei expertize tehnice imobiliare. Reclamanta cere de asemenea plata chiriilor neîncasate pentru apartamentele nerestituite, pe care o estimează la 200 euro pe lună începând cu 1 mai 1950, adică un total de 136.000 euro la zi.
37. În final reclamanta cere 109.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru daunele provocate, pe de o parte, de micşorarea numărului de adeziuni din cauza schimbării mentalităţilor şi crizei economice actuale şi, pe de altă parte, de defăimarea sa în cadrul celei de-a doua acţiuni în revendicare şi în anulare a unor contracte de vânzare când părţile pârâte şi statul au invocat lipsa calităţii reclamantei de a intenta acţiune.
38. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Guvernul prezintă un raport de expertiză (aviz) care estimează valoarea de piaţă totală a celor douăsprezece apartamente în cauză la 316.363 euro. În schimb, în privinţa cererii întemeiată pe nebeneficiere, cere respingerea sa, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii asupra acestui lucru. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul consideră în primul rând că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul moral invocat şi pretinsa încălcare a Convenţiei. El invocă de asemenea că un eventual prejudiciu moral ar fi suficient compensat de o constatare a încălcării. În subsidiar, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantei sunt excesive.
39. Curtea aminteşte că a concluzionat că s-a încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie datorită vânzării de către stat a apartamentelor reclamantei, combinată cu lipsa unei despăgubiri suficiente.
40. În ceea ce priveşte prejudiciul material, Curtea decide că Guvernul va trebui să plătească reclamantei o sumă corespunzătoare valorii actuale a celor douăsprezece apartamente, inclusiv terenul aferent.
În acest sens, ţinând cont de expertizele tehnice prezentate de părţi şi de informaţiile de care dispune asupra preţurilor pieţii imobiliare locale, Curtea consideră că valoarea de piaţă actuală a celor douăsprezece apartamente este de 600.000 euro.
41. În privinţa sumelor cerute cu titlu de lipsa beneficierii de apartamente, calculate în funcţie de preţurile de închiriere a bunurilor, Curtea nu ar putea aloca vreo sumă cu acest titlu, ţinând cont, pe de o parte, de faptul că a dispus plata unei sume reprezentând valoarea de piaţă a apartamentelor şi terenului aferent în temeiul art. 41 din Convenţie şi, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume cu acest titlu ar avea în cazul în speţă un caracter speculativ, posibilitatea şi randamentul unei locuinţe depinzând de mai multe variabile. Cu toate acestea, ea va ţine cont de privarea de proprietate suferită de reclamantă cu prilejul reparaţiei prejudiciului moral (a se vedea, mutatis mutandis, Androne împotriva României, nr. 54062/00, paragraful 70, 22 decembrie 2004).
42. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Curtea estimează că situaţia în litigiu a putut provoca reclamantei o stare de incertitudine care nu poate fi compensată de constatarea încălcării. Ea consideră că suma de 2.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.
B. Costuri şi cheltuieli
43. Reclamanta cere de asemenea 14.200 euro pentru costurile şi cheltuielile suportate în faţa instanţelor interne şi a Curţii. Suma prezentată de reclamantă reprezintă retribuţia anuală de 4.684 RON alocată domnului Horia Musta, jurist al asociaţiei, pe o perioadă de zece ani. Reclamanta prezintă un certificat ce conţine suma retribuţiei citată anterior pentru anul 2006.
44. Guvernul atrage atenţia că reclamanta nu a prezentat niciun document care să dovedească faptul că retribuţia acordată domnului Horia Musta, care de altfel este vice-preşedintele asociaţiei şi deci un membru al acesteia, a fost plătită pentru procesele interne ce fac obiectul prezentei cereri sau pentru procesul înaintea Curţii.
45. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză Curtea consideră că reclamanta a suportat obligatoriu plata unor cheltuieli în timpul procesului intern şi al celui înaintea ei. Ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.000 euro pentru toate cheltuielile reunite şi o acordă reclamantei.
C. Majorări de întârziere
46. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă în privinţa capătului de cerere întemeiat pe articolul 1 din Protocolul nr.1 şi inadmisibilă pentru rest;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, sumele următoare :
i. 600.000 euro (şase sute de mii de euro) pentru prejudiciul material;
ii. 2.000 euro (două mii de euro) pentru prejudiciul moral ;
iii. 1.000 euro (una mie euro) pentru costuri şi cheltuieli ;
iv. orice sumă ce ar puea fi datorată cu titlu de impozit pentru sumele respective ;
b) că sumele respective vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb din ziua plăţii;
c) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 7 februarie 2008, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
Grefier
Full & Egal Universal Law Academy