©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Tradus şi revizuit de IER
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 24 iunie 2014
În Cauza Roşiianu împotriva României
(Cererea nr. 27329/06)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Roşiianu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 iunie 2014,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 27329/06 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ioan Romeo Roşiianu (reclamantul), a sesizat Curtea la 4 iulie 2006 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de D. Hătneanu, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul susţine, în special, că refuzul primarului din Baia Mare de a pune în executare hotărârile judecătoreşti definitive care dispuneau ca reclamantului să îi fie comunicate informaţii de interes public constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii sale de exprimare, care, pe de o parte, nu serveşte niciunui scop legitim şi, pe de altă parte, nu este necesară într-o societate democratică şi reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o instanţă. Acesta invocă art. 6 şi 10 din Convenţie.
4. La 26 iunie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1969 şi locuieşte în Baia Mare.
6. La momentul faptelor, reclamantul era, de şase ani, prezentatorul unei emisiuni de televiziune difuzate pe un canal local din Baia Mare, care aborda, printre altele, problema utilizării fondurilor publice de către primărie. În ianuarie 2005, difuzarea emisiunii reclamantului a fost oprită, iar acesta a fost concediat. Emisiunea lui a fost înlocuită imediat cu o altă emisiune, finanţată de primărie, cu privire la activităţile acestei autorităţi publice.
7. În vederea exercitării profesiei sale, reclamantul a făcut demersuri pe lângă primarul Municipiului Baia Mare pentru a-i fi comunicate diverse informaţii de interes public. Cererile sale erau formulate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (denumită în continuare „Legea nr. 544/2001”).
8. Astfel, la 8 februarie 2005, reclamantul i-a solicitat primarului din Baia Mare să-i comunice o serie de informaţii de interes public privind deplasările pe teritoriul naţional şi în străinătate ale funcţionarilor primăriei, contractele de publicitate încheiate de primărie, cheltuielile efectuate pentru organizarea diferitelor festivităţi publice şi modul de organizare a acestora, cheltuielile de întreţinere a vehiculelor primăriei şi cele pentru comunicaţiile telefonice, precum şi participarea primarului la consiliile de administraţie sau adunările generale ale acţionarilor din cadrul unor societăţi comerciale diferite. Informaţiile despre contractele de publicitate şi comunicaţiile telefonice erau solicitate pentru perioadele pre şi postelectorale.
9. La 28 februarie 2005, reclamantul a formulat o nouă cerere de informaţii de interes public către primarul din Baia Mare, în principal în ceea ce priveşte schimburile de terenuri şi de spaţii comerciale efectuate de primărie, scutirile de la plata datoriilor societăţilor comerciale cu capital privat, investiţiile realizate de primărie şi gestionarea bunurilor aparţinând acesteia, precum şi informaţii cu privire la afilierea funcţionarilor primăriei la partide politice. Această cerere se referea la informaţii pentru perioada care începea din primul trimestru al mandatului primarului.
10. La 9 mai 2005, reclamantul a formulat o a treia cerere de informaţii de interes public către primarul din Baia Mare. Cererea se referea în principal la remuneraţiile plătite primarului în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie al unor societăţi comerciale şi regii autonome subordonate primăriei, diversele prime plătite funcţionarilor primăriei, societăţi comerciale cu capital privat cărora le-au fost atribuite contracte publice, organizarea de proceduri de achiziţii publice, datoriile primăriei, fondurile nerambursabile de care a beneficiat şi sumele acordate de primărie pentru întreţinerea drumurilor, salubritate, îndepărtarea zăpezii şi pentru alte activităţi similare.
11. Primarul i-a răspuns reclamantului prin scrisorile din 17 martie, 11 aprilie şi 16 iunie 2005. În aceste scrisori, primarul a răspuns laconic, făcând trimitere la numeroase anexe.
12. Considerând că scrisorile sus-menţionate nu conţineau răspunsuri adecvate la cererile sale de informaţii, reclamantul a sesizat instanţa de contencios administrativ cu trei acţiuni separate ce vizau obligarea primarului de a comunica aceste informaţii şi stabilirea în sarcina acestuia a unor daune-interese.
13. În cursul procedurilor, primarul a susţinut că a răspuns la cererile de informaţii formulate de reclamant şi a subliniat complexitatea informaţiilor solicitate şi munca importantă din partea primăriei pentru a răspunde într-un termen pertinent.
14. Prin trei hotărâri definitive distincte din 14 septembrie 2005, 2 martie 2006 şi 20 martie 2006, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunile reclamantului, obligând primarul să comunice marea majoritate a informaţiilor solicitate. În acest sens, Curtea de Apel a constatat că, în temeiul art. 10 din Convenţie şi al Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, reclamantul avea dreptul de a obţine informaţiile menţionate, pe care intenţiona să le utilizeze în cursul activităţii sale de jurnalist. Or, scrisorile transmise de primar nu constituiau răspunsuri adecvate la aceste cereri.
15. Prin hotărârile din 14 septembrie 2005 şi 2 martie 2006, Curtea de Apel Cluj l-a obligat, de asemenea, pe primar la plata în beneficiul reclamantului a 1 000 lei (RON) [aproximativ 276 de euro (EUR)], respectiv a 1 500 RON (aproximativ 426 EUR), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. În acest sens, instanţa a constatat că reclamantul a fost împiedicat în activităţile sale de cercetare a modului de funcţionare a unei autorităţi publice şi de informare a cetăţenilor în această privinţă. Prin încălcarea dreptului de acces liber la informaţiile de interes public, reclamantul a fost pus în imposibilitatea de a-şi exercita profesia de jurnalist potrivit propriilor sale criterii. În cele din urmă, faptul că a fost constrâns să se adreseze justiţiei pentru a-şi valorifica dreptul, frustrarea şi sentimentul de neputinţă în faţa acestei situaţii atestă suferinţa la care a fost supus reclamantul. În hotărârea din 14 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj observa în special că refuzul primarului de a furniza informaţiile solicitate echivala cu anularea dreptului de a obţine şi de a comunica informaţii, astfel cum este acesta garantat de art. 10 din Convenţie.
16. Prin hotărârea din 20 martie 2006, Curtea de Apel Cluj a refuzat însă să-i acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral. Astfel, instanţa a luat în considerare volumul important de informaţii solicitate de reclamant, impunând un răspuns detaliat din partea primarului.
17. Reclamantul a solicitat executarea silită a hotărârilor în privinţa despăgubirilor pentru prejudiciul moral, dar primarul a refuzat să se conformeze. Abia câteva luni mai târziu Consiliul local a transmis executorului judecătoresc sumele care acopereau despăgubirea pentru prejudiciul moral.
18. În ceea ce priveşte prima hotărâre definitivă din 14 septembrie 2005, reclamantul a sesizat instanţele naţionale cu o acţiune ce viza obligarea primarului la executarea hotărârii în privinţa comunicării informaţiilor şi a plăţii unei amenzi civile. Printr-o hotărâre definitivă din 26 aprilie 2006, Tribunalul Maramureş a admis acţiunea reclamantului şi l-a obligat pe primar la executarea hotărârii definitive din 14 septembrie 2005 şi la plata unei amenzi civile de 2 816 RON (aproximativ 800 EUR). Instanţa a constatat că, la 12 decembrie 2005, primarul l-a invitat pe reclamant să ia fotocopii ale mai multor documente, totalizând 402 de pagini, după plata taxelor, conform prevederilor legale (a se vedea infra, pct. 25), dar, în realitate, era vorba despre documente disparate, care conţineau informaţii care puteau da naştere la interpretări diferite, ceea ce nu se putea considera ca o executare a hotărârii sus-menţionate.
19. La 28 noiembrie 2005, reclamantul a depus, de asemenea, o plângere penală împotriva primarului pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pe motiv că a refuzat să-i comunice informaţiile solicitate. Ulterior, a completat plângerea pentru deturnare de fonduri şi abuz în serviciu contra intereselor publice, pe motiv că suma de 1 000 lei (aproximativ 276 euro), datorată cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral a fost achitată de Consiliul local, nu de către primar.
20. La 8 şi 16 decembrie 2005, 17 şi 21 martie şi 9 iunie 2006, primarul a transmis scrisori reclamantului prin care îl invita să retragă de la primărie, după plata cheltuielilor de fotocopiere, diferite documente totalizând câteva mii de pagini, drept răspuns la fiecare dintre cele trei cereri de informaţii. Aceste scrisori au fost depuse la dosarul prezentei cereri de către Guvern, însă fără documentele la care fac trimitere. Conţinutul acestor documente nu este precizat.
21. La 28 martie 2006, procurorul a pus în mişcare acţiunea penală împotriva primarului pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Cu toate acestea, prin decizia din 18 august 2006, Parchetul a dispus încetarea acţiunii penale şi l-a sancţionat pe primar cu o amendă administrativă de 800 RON (aproximativ 227 EUR). Parchetul a considerat că primarul şi-a încălcat obligaţiile, întrucât nu a răspuns decât la 9 iunie 2006 cererii reclamantului, căruia i-a transmis o scrisoare cu mai multe anexe. Cu toate acestea, întârzierea era explicată de complexitatea informaţiilor solicitate de reclamant, care implicau un volum mare de lucru pentru funcţionarii primăriei. Această decizie a fost confirmată, în urma apelului formulat de reclamant, de către procurorul şef al Parchetului, la 25 septembrie 2006.
22. La 7 februarie 2007, un executor judecătoresc l-a somat, la cererea reclamantului, pe primarul din Baia Mare pentru a executa hotărârea Curţii de Apel din 2 martie 2006, în ceea ce priveşte transmiterea informaţiilor de interes public, însă fără succes.
23. Potrivit informaţiilor furnizate de reclamant, hotărârile definitive ale Curţii de Apel Cluj au rămas neexecutate, în pofida numeroaselor demersuri.
II. Dreptul şi practica interne relevante
A. Constituţia
24. Articolul relevant din Constituţia României este redactat astfel:
Articolul 31
Dreptul la informaţie
„(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.”
B. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
25. Informaţia de interes public este definită prin lege, în special, ca fiind orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice (art. 2). Legea prevede că orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice informaţiile de interes public (art. 6). Autoritatea publică are obligaţia să răspundă la solicitare în termen de 10 zile, cu excepţia solicitărilor complexe, pentru care termenul este de 30 de zile (art. 7). În cazul în care solicitarea de informaţii implică transmiterea de fotocopii ale documentelor, costurile de copiere sunt suportate de persoana care solicită informaţiile (art. 9). Persoanele care efectuează studii sau cercetări în folos propriu sau profesional au liber acces la fondul documentaristic al autorităţilor publice, la cerere (art. 11).
C. Practica instanţelor naţionale
26. Instanţele interne au stabilit că termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru a răspunde la o solicitare de informaţii este imperativ şi că autorităţile publice au obligaţia să îşi organizeze serviciile astfel încât acest termen să fie respectat, indiferent de volumul de informaţii solicitate (Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea nr. 76 din 3 februarie 2003). Instanţele de judecată au stabilit, de asemenea, că autorităţile publice nu pot condiţiona accesul la informaţii de interes public de îndeplinirea cerinţei existenţei unor rapoarte de activitate anuale care să centralizeze diferitele date statistice (Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea nr. 203 din 9 februarie 2006). Autorităţile publice au obligaţia de a procesa şi de a stoca informaţiile în mod adecvat şi într-un termen rezonabil în bazele lor de date, astfel încât să fie accesibile părţilor interesate (Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea nr. 2389 din 15 noiembrie 2010). Publicitatea unei anumite informaţii pe site-ul internet al unei autorităţi (Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea nr. 203 din 9 februarie 2006; Curtea de Apel Timişoara, hotărârea nr. 319 din 4 martie 2009) sau transmiterea unui document care conţine anumite informaţii în cadrul unei proceduri legale paralele (Curtea de Apel Ploieşti, hotărârea nr. 232 din 11 februarie 2009) nu exonerează autoritatea publică de obligaţia de a comunica aceleaşi informaţii persoanei interesate.
ÎN DREPT
I. Observaţie preliminară
27. În prezenta speţă, reclamantul denunţă neexecutarea a trei hotărâri judecătoreşti definitive prin care primarul din Baia Mare era obligat să îi comunice informaţii de interes public. El consideră că acest lucru constituie atât o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă, cât şi o ingerinţă în exercitarea libertăţii sale de exprimare. Reclamantul invocă art. 6 şi 10 din Convenţie în susţinerea capetelor de cerere.
28. Guvernul consideră că esenţa acestei cauze priveşte pretinsa încălcare a dreptului reclamantului de a obţine informaţii, drept pentru care acesta a solicitat protecţia instanţelor naţionale şi pe care acestea l-au citat în mod expres în hotărârile lor. În consecinţă, Guvernul consideră că pretenţiile reclamantului trebuie examinate doar din perspectiva art. 10 din Convenţie, care garantează dreptul la libertatea de exprimare.
29. Invocând cauza Kenedi împotriva Ungariei (nr. 31475/05, hotărârea din 26 mai 2009), cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti care dispunea ca o autoritate publică să acorde acces reclamantului, istoric, la informaţii pentru cercetările sale, reclamantul consideră că este necesar să fie examinate separat capetele de cerere întemeiate pe art. 6 şi 10 din Convenţie.
30. Curtea consideră că, date fiind circumstanţele speţei, capetele de cerere formulate de reclamant trebuie să fie examinate atât în ceea ce priveşte art. 6, cât şi art. 10 din Convenţie. Astfel, deşi este adevărat că, în speţă, executarea hotărârilor definitive este esenţială pentru protejarea libertăţii de exprimare, garantată de art. 10 din Convenţie, chestiunea prealabilă care trebuie examinată, şi anume dreptul reclamantului de a avea acces la o instanţă, intră sub incidenţa art. 6 din Convenţie. Astfel, acest capăt de cerere diferă prin natura sa de cel formulat în temeiul art. 10 şi trebuie considerat separat (a se vedea, pentru o situaţie similară, Kenedi, citată anterior, pct. 35-45).
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
31. Reclamantul se plânge de neexecutarea a trei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care se stabilea obligaţia primarului din Baia Mare de a-i comunica informaţii de interes public, cu încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie, care, în părţile sale relevante, prevede:
„Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către un tribunal (...) care va decide (...) asupra contestaţiilor asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)”.
A. Cu privire la admisibilitate
32. În primul rând, Guvernul invocă incompatibilitatea ratione materiae a capătului de cerere. Referindu-se în special la cauza Geraguyn Khorhurd Patgamavorakan Akumb împotriva Armeniei [(dec.), nr. 11721/04, 14 aprilie 2009], susţine că reclamantul a solicitat informaţii electorale în contextul alegerilor locale din 2004, informaţii la care accesul era garantat de legislaţia electorală. În aceste condiţii, în viziunea Guvernului, reclamantul exercita o funcţie publică ce urmărea publicitatea electorală şi informarea cetăţenilor cu privire la activităţile aleşilor pe durata mandatului. Prin urmare, rezultatul procedurilor judiciare nu era determinant pentru vreun drept de natură privată, ci pentru exercitarea funcţiei sale publice de „câine de pază” al realităţilor publice.
33. Reclamantul susţine că hotărârile judecătoreşti a căror executare a solicitat-o se refereau la accesul la informaţie, care, potrivit jurisprudenţei Curţii (Kenedi, citată anterior, pct. 33-34; Shapovalov împotriva Ucrainei, nr. 45835/05, pct. 48-49, 31 iulie 2012, şi, mutatis mutandis, Youth Initiative for Human Rights împotriva Serbiei, nr. 48135/06, pct. 20, 25 iunie 2013) constituie un drept civil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie. Reclamantul subliniază că a solicitat informaţiile respective pentru a-şi practica profesia de jurnalist şi pentru a informa publicul cu privire la activităţile primăriei din Baia Mare. Dreptul său de acces la informaţii era garantat de dreptul naţional şi recunoscut de instanţele române.
34. Curtea observă că, în prezenta cauză, reclamantul este un jurnalist care a solicitat accesul la informaţii publice pentru a-şi exercita profesia şi pentru a informa publicul cu privire la activităţile primăriei din Baia Mare. În aceste condiţii, procedurile iniţiate în faţa instanţelor naţionale erau, prin urmare, decisive pentru interesele sale private şi profesionale, care decurg din dreptul la libertatea de exprimare. Nu doar că accesul reclamantului la astfel de informaţii era garantat prin Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ci, în plus, fusese recunoscut de instanţele naţionale. Faptul că două din întrebările sale (supra, pct. 8 in fine) se refereau la perioade pre şi postelectorale nu exclude existenţa unui interes privat şi profesional al reclamantului pentru informaţiile în cauză (Shapovalov, citată anterior, pct. 49).
35. În aceste condiţii, Curtea consideră că dreptul de acces al reclamantului la anumite informaţii face în mod evident parte, în speţă, din dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum este acesta garantat prin art. 10 din Convenţie, care este un „drept civil” în sensul art. 6 § 1 din Convenţie. Prin urmare, este necesar să se respingă excepţia de inadmisibilitate ratione materiae ridicată de Guvern.
36. Pe de altă parte, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
37. Reclamantul susţine că, în ciuda numeroaselor sale demersuri, primarul din Baia Mare nu a executat hotărârile judecătoreşti care îl obligau să comunice diverse informaţii de interes public. În primul rând, subliniază că documentele puse la dispoziţie de către primar nu reprezintă o executare a hotărârilor menţionate. În acest sens, insistă pe diferenţa între accesul la documente şi accesul la informaţie. Reclamantul evidenţiază astfel diferenţa dintre, pe de o parte, informaţiile solicitate, pe care numai primarul le putea oferi, şi, pe de altă parte, miile de pagini de documente pentru care a trebuit să plătească cheltuielile de copiere şi la care el putea avea acces în baza aceleiaşi Legi nr. 544/2001.
În plus, susţine că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obţinut o creanţă împotriva statului, la finalul unei proceduri judiciare, să iniţieze ulterior o procedură de executare silită pentru a obţine reparaţia; autoritatea în cauză este cea care trebuie să joace un rol activ în executarea creanţei. Volumul important de muncă care pe care l-ar fi impus executarea hotărârilor judecătoreşti, care a fost, de asemenea, invocat de primar după adoptarea deciziilor sus-menţionate, nu poate, în viziunea sa, constitui un motiv pentru a refuza accesul la informaţii de interes public. De altfel, acest motiv nu figurează printre cele menţionate în Constituţie sau în Legea nr. 544/2001. În cele din urmă, reclamantul susţine că plângerea sa este similară celei pe care Curtea a examinat-o în cauza Kenedi, citată anterior.
38. Guvernul susţine că hotărârile în litigiu au fost executate.
2. Motivarea Curţii
39. Curtea reaminteşte că executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent de instanţă, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din „proces” în sensul art. 6 din Convenţie. Dreptul de acces la o instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătoreasă definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi [Immobiliare Saffi împotriva Italiei (MC), nr. 22774/93, pct. 63, CEDO 1999-V].
40. În prezenta cauză, reclamantul a obţinut trei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se dispunea ca primarul din Baia Mare să-i comunice informaţii de interes public.
41. Părţile sunt în dezacord dacă aceste hotărâri au fost sau nu executate. Guvernul susţine că primarul l-a informat pe reclamant că poate retrage o serie de documente contra plăţii unor taxe aferente cheltuielilor de fotocopiere. În acest sens, face trimitere la scrisorile din 8 şi 16 decembrie 2005, 17 şi 21 martie şi din 9 iunie 2006 (a se vedea supra, pct. 20). Reclamantul, la rândul său, susţine că hotărârile în discuţie au rămas neexecutate până în prezent. În primul rând, subliniază că documentele puse la dispoziţie de către primar nu reprezintă o executare a hotărârilor menţionate. În acest sens, insistă pe diferenţa între accesul la documente şi accesul la informaţie. Reclamantul evidenţiază astfel diferenţa dintre, pe de o parte, informaţiile solicitate, pe care numai primarul le putea oferi, şi, pe de altă parte, miile de pagini de documente pentru care a trebuit să plătească cheltuielile de copiere şi la care el putea avea acces, în orice caz, în baza aceleiaşi Legi nr. 544/2001.
42. Curtea observă că instanţele interne au concluzionat că invitaţia adresată reclamantului de a retrage copii ale mai multor documente disparate, care conţineau informaţii care puteau da naştere la interpretări diferite, nu poate fi în niciun caz considerată drept executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care se dispune comunicarea de informaţii de interes public (a se vedea supra, pct. 18). Se pare, de altfel, că această abordare se înscrie în linia jurisprudenţei interne (a se vedea supra, pct. 26).
43. În aceste condiţii, Curtea consideră că scrisorile sus-menţionate nu îndeplinesc cerinţa de executare adecvată a unor hotărâri judecătoreşti. În plus, Curtea nu este în măsură să stabilească dacă documentele la care fac trimitere aceste scrisori conţin informaţiile solicitate de reclamant, întrucât Guvernul nu a transmis documentele menţionate la dosarul prezentei cauze sau un rezumat al acestora.
44. Curtea admite că dreptul de acces la o instanţă nu poate obliga un stat să dispună executarea fiecărei sentinţe cu caracter civil, indiferent de împrejurări (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50342/99, pct. 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea observă că autoritatea respectivă în prezenta cauză face parte din administraţia locală, care constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Or, dacă administraţia refuză sau omite să se execute sau întârzie chiar să o facă, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în timpul etapei judiciare a procedurii îşi pierd orice raţiune de a fi (Hornsby împotriva Greciei, 19 martie 1997, pct. 41, Culegere de hotărâri şi decizii 1997‑II).
45. În plus, nu este oportun a-i cere unei persoane care a obţinut o creanţă contra statului în urma unei proceduri judiciare să fie nevoită apoi să iniţieze o procedură de executare silită pentru a obţine satisfacţie (Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, pct. 19, 27 mai 2004). Cu toate acestea, în speţă, reclamantul a făcut mai multe demersuri pentru executarea hotărârilor judecătoreşti, solicitând ca primarului să i se aplice o amendă, prin depunerea unei plângeri penale, şi chiar solicitând executarea silită a hotărârilor printr-un executor judecătoresc.
În plus, Curtea observă că motivele pe care administraţia ar fi putut să le invoce pentru a justifica o imposibilitate obiectivă de executare în timpul acestei perioade nu au fost niciodată aduse la cunoştinţa reclamantului prin intermediul unei hotărâri administrative formale (Sabin Popescu împotriva României, nr. 48102/99, pct. 72, 2 martie 2004).
46. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că, în prezenta cauză, refuzând executarea hotărârilor judecătoreşti definitive care dispuneau comunicarea de informaţii de interes public reclamantului, autorităţile naţionale l-au privat de accesul efectiv la o instanţă.
47. În consecinţă, se poate concluziona că s-a produs o încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie.
III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 10 din Convenţie
48. Reclamantul susţine că neexecutarea a trei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se dispunea ca primarul din Baia Mare să-i comunice informaţii de interes public constituie, de asemenea, o încălcare a art. 10 din Convenţie, care prevede:
„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să impună societăţilor de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi care implică datorii şi răspunderi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restricţii sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securităţii naţionale, integrităţii teritoriale sau siguranţei publice, apărării ordinii şi prevenirii crimei, protecţiei sănătăţii sau moralei, protecţiei reputaţiei sau drepturilor altuia, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare”.
A. Cu privire la admisibilitate
1. Cu privire la calitatea de victimă şi la aplicarea art. 37 § 1 b) şi c) din Convenţie
49. În primul rând, Guvernul susţine că reclamantul nu poate pretinde că este o victimă a unei încălcări a art. 10 din Convenţie şi că cererea trebuie radiată de pe rolul Curţii pe motiv că litigiul a fost soluţionat şi că nu mai este justificată continuarea examinării cererii pentru un alt motiv. Guvernul invocă art. 34 şi art. 37 §1 b) şi c) din Convenţie. În acest scop, Guvernul subliniază că instanţele naţionale, prin hotărârile definitive din 14 septembrie 2005 şi din 2 şi 20 martie 2006, au recunoscut încălcarea drepturilor garantate prin art. 10 din Convenţie şi, în plus, au acordat reclamantului o reparaţie adecvată şi suficientă constând în obligaţia impusă primarului de a comunica informaţiile solicitate, de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul moral, precum şi de a plăti o amendă. De altfel, după pronunţarea acestor hotărâri judecătoreşti, primarul l-a informat pe reclamant că poate retrage o serie de documente contra plăţii cheltuielilor de fotocopiere.
50. Reclamantul consideră că este în continuare victima unei încălcări a art. 10 din Convenţie, deoarece hotărârile judecătoreşti menţionate de Guvern au rămas neexecutate până în prezent. De asemenea, susţine că despăgubirea pentru prejudiciul moral nu reprezintă decât o reparaţie complementară în raport cu obligaţia de a-i fi comunicate informaţiile solicitate şi că, în orice caz, nu a fost acordată decât în două din cele trei proceduri iniţiate. În plus, amenda aplicată primarului nu a reprezentat o reparaţie în privinţa sa, ci o sumă plătită statului.
În cele din urmă, reclamantul susţine că, având în vedere profesia lui şi constrângerile temporale ale activităţii jurnalistice, doar o comunicare rapidă a informaţiilor menţionate în cele trei hotărâri definitive ar fi reprezentat o punere reală în aplicare a acestora.
51. În ceea ce priveşte calitatea de victimă a reclamantului, Curtea reaminteşte că, în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, art. 34 desemnează prin „victimă” persoana direct afectată de acţiunea sau omisiunea în cauză, existenţa unei încălcări a cerinţelor Convenţiei fiind înţeleasă chiar în absenţa prejudiciului şi că, pentru ca un reclamant să se poată pretinde victima unei încălcări, trebuie nu doar să aibă calitatea de victimă la momentul introducerii cererii, ci şi ca aceasta să existe în cursul procedurii în faţa Curţii [Stoicescu împotriva României (revizuire), nr. 31551/96, pct. 55, 21 septembrie 2004].
52. De asemenea, Curtea reaminteşte că, potrivit art. 37 § 1 b) şi c) din Convenţie, poate, „[î]n orice stadiu al procedurii, (...) hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că (...) b) litigiul a fost rezolvat (...) sau c) pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”. Pentru a putea concluziona aplicabilitatea în speţă a dispoziţiei citate anterior, Curtea trebuie să răspundă la două întrebări succesive: în primul rând, dacă faptele pe care le denunţă partea interesată persistă sau nu şi, apoi, dacă au fost eliminate consecinţele care ar putea rezulta dintr-o încălcare a Convenţiei, ca urmare a acestor fapte [Kaftailova împotriva Letoniei (scoatere de pe rol) (MC), nr. 59643/00, pct. 48, 7 decembrie 2007].
53. Curtea observă că argumentele Guvernului sunt întemeiate pe existenţa unor hotărâri judecătoreşti care recunosc încălcarea dreptului reclamantului de acces la informaţii şi îi acordă despăgubiri, precum şi pe trimiterea unei invitaţii din partea primăriei din Baia Mare ca reclamantul să retragă copii ale documentelor interne. Or, trebuie remarcat că acest capăt de cerere al reclamantului, întemeiat pe art. 10 din Convenţie, vizează tocmai neexecutarea hotărârilor judecătoreşti menţionate. În aceste condiţii, Curtea consideră că argumentele Guvernului sunt strâns legate de fondul capătului de cerere întemeiat pe art. 10 din Convenţie. Prin urmare, este necesar să se unească excepţiile cu fondul.
2. Cu privire la aplicarea art. 35 § 3 b) din Convenţie
54. În al doilea rând, Guvernul ridică o excepţie de inadmisibilitate pe motivul lipsei unui prejudiciu important pentru reclamant. În aceste condiţii, nu se poate concluziona că reclamantul nu a suferit un prejudiciu important. În plus, subliniază că prezenta cauză se referă în principal la durata unei proceduri civile, materie în care Curtea are o jurisprudenţă constantă, astfel încât respectarea drepturilor omului nu impune Curţii continuarea examinării acestui capăt de cerere. Mai mult decât atât, plângerea reclamantului a fost examinată în mod corespunzător de instanţele interne.
55. Reclamantul consideră că a suferit un prejudiciu important întrucât refuzul deliberat al primarului din Baia Mare de a-i comunica informaţiile solicitate l-au împiedicat să transmită, în calitatea sa de jurnalist, chestiuni de interes public. De asemenea, face trimitere la jurisprudenţa Curţii potrivit căreia libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale evoluţiei sale şi ale dezvoltării fiecărei persoane. Încălcarea acestei libertăţi subminează construcţia democratică şi ar trebui să fie sancţionată în consecinţă.
56. Curtea constată că această plângere se referă la accesul reclamantului, jurnalist, la informaţii de interes public deţinute de o autoritate publică, în aplicarea mai multor hotărâri judecătoreşti definitive. În această privinţă, Curtea reaminteşte importanţa crucială a libertăţii de exprimare, care constituie una din condiţiile prealabile pentru buna funcţionare a democraţiei (Appleby şi alţii împotriva Regatului Unit, nr. 44306/98, pct. 39, CEDO 2003‑VI). În aceste condiţii, se consideră că pretinsa lipsă a unui astfel de acces implică nu numai un prejudiciu moral semnificativ pentru reclamant, ci, de asemenea, un motiv pentru a continua examinarea plângerii, având în vedere că ridică întrebări importante privind respectarea drepturilor omului. În consecinţă, este necesar să fie respinsă excepţia Guvernului.
3. Asupra temeiniciei capătului de cerere
57. Curtea constată că acest capăt de cere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părţilor
58. Reclamantul susţine că refuzul primarului din Baia Mare de a-i comunica informaţiile solicitate l-au împiedicat să-şi exercite meseria de jurnalist. El respinge argumentul Guvernului potrivit căruia a primit o parte din informaţiile solicitate privind activităţile primarului, pe care le putea transmite publicului. Subliniază că, în calitate de jurnalist, are obligaţii profesionale ce necesită o verificare prealabilă completă a informaţilor făcute publice. De asemenea, subliniază că Guvernul nu a reuşit să demonstreze, prin probe corespunzătoare, cum ar fi articole publicate în presă, că ar fi putut acoperi subiectele legate de activităţile primăriei.
59. Reclamantul susţine în continuare că refuzul primarului de a-i comunica informaţii de interes public constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii sale de exprimare, care nu este prevăzută de lege. În plus, niciunul dintre scopurile legitime menţionate la art. 10 § 2 din Convenţie nu a fost invocat de autorităţile interne în cursul procedurilor interne sau de către Guvern, în faţa Curţii, pentru a justifica neexecutarea hotărârilor judecătoreşti în litigiu. În cele din urmă, arbitrarul autorităţilor interne în a executa hotărâri judecătoreşti nu poate fi considerat ca justificat într-o societate democratică, bazată pe statul de drept. Similar art. 6 § 1 din Convenţie, reclamantul consideră că acest capăt de cerere, întemeiat pe art. 10 din Convenţie, este similar cu cel pe care Curtea l-a examinat în cauza Kenedi, citată anterior.
60. Guvernul susţine că reclamantul nu a fost împiedicat în exercitarea profesiei sale de jurnalist, dat fiind că, iniţial, i s-a comunicat o parte din informaţiile solicitate şi, ulterior, i s-au comunicat toate aceste informaţii. De asemenea, menţionează că obligaţia de a suporta cheltuielile de reproducere a documentelor este prevăzut de lege.
2. Motivarea Curţii
61. Curtea a afirmat întotdeauna că publicul are dreptul de a primi informaţii de interes general. Jurisprudenţa sa în materie a fost elaborată în raport cu libertatea presei, media având rolul de a comunica informaţii şi idei cu privire la aspecte de interes general (Observer şi Guardian împotriva Regatului Unit, 26 noiembrie 1991, pct. 59, seria A, nr. 216; Thorgeir Thorgeirson împotriva Islandei, 25 iunie 1992, pct. 63, seria A, nr. 239). În această privinţă, Curtea trebuie să dovedească o mai mare prudenţă atunci când măsurile luate de autoritatea naţională sunt de natură a descuraja presa, unul dintre „câinii de pază” ai societăţii, în a participa la discuţia problemelor având interes general legitim [Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei (MC), nr. 21980/93, pct. 64 CEDO 1999- III; Jersild împotriva Danemarcei, 23 septembrie 1994, pct. 35, seria A, nr. 298], chiar atunci când este vorba despre măsuri care nu fac altceva decât să complice accesul la informaţii.
62. Având în vedere interesul protejat de art. 10, legea nu poate permite restricţii arbitrare, care ar putea deveni o formă de cenzură indirectă, dacă autorităţile ar împiedica colectarea de informaţii. Această colectare reprezintă, în fapt, de exemplu, un demers prealabil esenţial în profesarea jurnalismului. Este inerentă libertăţii presei şi, cu acest titlu, protejată. Deschiderea spaţiilor de dezbatere publică face parte din rolul presei (Dammann împotriva Elveţiei, nr. 77551/01, pct. 52, 25 aprilie 2006, şi Társaság a Szabadságjogokért împotriva Ungariei, nr. 37374/05, pct. 27, 14 aprilie 2009).
63. La fel ca în cauza Kenedi, citată anterior, Curtea observă că prezenta cerere se referă la accesul reclamantului la informaţii de interes public, care îi erau necesare în exercitarea profesiei, acces care reprezintă un element esenţial în exercitarea libertăţii de exprimare a reclamantului. Reclamantul a obţinut trei hotărâri judecătoreşti care îi garantau accesul la astfel de informaţii. În faţa Curţii, părţile sunt în dezacord dacă aceste hotărâri au fost sau nu executate. Curtea reaminteşte, totuşi, că a concluzionat deja cu un răspuns negativ la această chestiune, din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie (supra, pct. 43).
64. Curtea constată în continuare că reclamantul încerca în mod legitim să colecteze informaţii cu privire la un subiect de importanţă generală, şi anume activităţile primăriei din Baia Mare. În plus, deoarece intenţia reclamantului era de a comunica publicului informaţiile în cauză şi de a contribui astfel la dezbaterea publică privind buna guvernanţă publică, este clar că el a suferit o încălcare a dreptului său de a comunica informaţii. Prin urmare, a existat o ingerinţă în drepturile reclamantului consacrate de art. 10 § 1 din Convenţie (Társaság a Szabadságjogokért, citată anterior, pct. 28, Kenedi, citată anterior, pct. 43; şi Youth Initiative for Human Rights, citată anterior, pct. 24).
65. Curtea reaminteşte că o ingerinţă adusă drepturilor garantate de art. 10 § 1 este contrară Convenţiei dacă nu respectă cerinţele prevăzute la art. 10 § 2. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă ingerinţa incriminată era „prevăzută de lege”, dacă urmărea unul sau mai multe scopuri legitime vizate de această dispoziţie şi dacă era „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau a acestor scopuri.
66. În speţă, Curtea reaminteşte că a concluzionat deja, din perspectiva art. 6 § 1 din Convenţie, la fel ca şi anumite autorităţile judecătoreşti naţionale, că invitaţiile adresate reclamantului de a retrage copii ale mai multor documente disparate, care conţineau informaţii care puteau da naştere unor interpretări diferite, nu pot fi în niciun caz considerate drept executarea unei hotărâri judecătoreşti prin care se dispunea comunicarea de informaţii de interes public. În aceste condiţii, nu a fost îndeplinită cerinţa de executare adecvată a hotărârilor judecătoreşti în litigiu.
67. În plus, Curtea observă că primăria nu a susţinut niciodată că informaţiile solicitate nu erau disponibile (Társaság a Szabadságjogokért, citată anterior, pct. 36). Complexitatea informaţiilor solicitate şi munca importantă necesară din partea primăriei pentru a proceda la compilarea lor au fost invocate doar pentru a explica imposibilitatea de a furniza aceste informaţii în cel mai scurt termen.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun argument pentru a demonstra că ingerinţa în dreptul reclamantului era prevăzută de lege sau că urmărea unul sau mai multe scopuri legitime.
68. Prin urmare, respinge excepţiile ridicate de Guvern (supra, pct. 49) şi concluzionează că a fost încălcat art. 10 § 1 din Convenţie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
69. Art. 41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
70. Reclamantul pretinde 10 000 euro (EUR) cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a refuzului primăriei din Baia Mare de a-i comunica informaţiile de interes public solicitate.
71. În speţă, Guvernul consideră că prejudiciul moral ar fi compensat suficient prin constatarea încălcării şi că, în orice caz, având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, suma cerută este excesivă.
72. Curtea apreciază că reclamantul a suferit un prejudiciu moral şi consideră că este necesar să îi acorde 4 000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecată
73. Reclamantul solicită totodată suma de 4 748 EUR (şi anume 4 448 EUR pentru onorariul avocatului, sumă care trebuie plătită direct avocatului Hătneanu şi 300 EUR pentru cheltuielile de secretariat, sumă care trebuie plătită direct organizaţiei APADOR-CH) cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în scopul procedurii în faţa Curţii. Reclamantul depune un contract de asistenţă judiciară pentru suma de 4 448 EUR şi un angajament de plată pentru cheltuielile de secretariat angajate de organizaţia sus-menţionată în cursul procedurii.
74. Guvernul nu contestă numărul de ore indicat de avocat pentru a pregăti prezenta cauză, având în vedere complexitatea acesteia, dar susţine, în schimb, că tariful orar al avocatului est excesiv.
75. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În speţă, ţinând seama de criteriile menţionate anterior, de centralizatorul detaliat cu numărul de ore lucrate care i-a fost prezentat şi de problemele pe care le-a ridicat prezenta cauză, Curtea acordă reclamanţilor suma de 4 448 EUR pentru onorariul avocatului, care trebuie plătită direct avocatului Hătneanu, şi suma de 300 EUR pentru cheltuielile de secretariat, care trebuie plătită direct APADOR-CH.
C. Dobânzi moratorii
76. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
Curtea:
1. uneşte cu fondul cererii excepţiile întemeiate pe calitatea de victimă a reclamantului şi pe aplicarea art. 37 § 1 b) şi c) din Convenţie şi le respinge;
2. declară cererea admisibilă;
3. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
4. hotărăşte că a fost încălcat art. 10 din Convenţie;
5. hotărăşte
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
i) 4 000 EUR (patru mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
ii) 4 448 EUR (patru mii patru sute patruzeci şi opt de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru onorariul avocatului, care se plătesc direct avocatului Hătneanu;
iii) 300 EUR (trei sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuieli de secretariat, care se plătesc direct organizaţiei APADOR-CH;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
6. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 24 iunie 2014, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTE,Grefier,
JOSEP CASADEVALLSantiago Quesada
Full & Egal Universal Law Academy