Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECŢIA A PATRA
CAUZA ROTARU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 51216/06)
HOTĂRÎRE
STRASBOURG
15 februarie 2011
Această hotărîre va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.
În cauza Rotaru v. Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Patra), statuînd într-o Cameră compusă din următorii judecători:
Nicolas Bratza, Preşedinte,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
Vincent A. de Gaetano, judecători,
şi Lawrence Early, Grefierul Secţiei,
Deliberînd în secret la 25 ianuarie 2011,
Pronunţă următoarea hotărîre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 51216/06) depusă la Curte împotriva Republicii Moldova potrivit articolului 34 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”) de către dl Veaceslav Rotaru („reclamantul”), cetăţean al Republicii Moldova, la 21 septembrie 2006.
2. Reclamantul a beneficiat de asistenţă juridică gratuită şi a fost reprezentat de dl V. Ţurcan, avocat care î-şi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că a fost maltratat de poliţie după reţinere şi a fost deţinut în condiţii inumane, precum şi că drepturile sale procedurale au fost violate pe parcursul procesului penal.
4. Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii. La 30 iunie 2009, o Cameră a Secţiunii a decis să comunice cererea Guvernului. Potrivit articolului 29 § 1 din Convenţie, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în 1977 şi locuieşte în Taraclia.
1. Reţinerea şi condamnarea reclamantului
6. La 14 februarie 2003, reclamantul a fost reţinut la domiciliul său de către colaboratori de poliţie mascaţi şi înarmaţi. Reclamantul a pretins că aceştia l-au torturat pînă ce a recunoscut săvîrşirea unor infracţiuni de furt şi jaf.
7. Reclamantul a depus o pîngere privind maltratarea de către poliţie şi a cerut procuraturii desfăşurarea unei investigaţii. La 28 februarie 2004, plîngerea sa a fost respinsă ca nefondată de către Comisariatul general de poliţie mun. Chişinău. Reclamantul a contestat această decizie în faţa procuraturii. La 11 august 2005, Procuratura mun. Chişinău a decis să nu iniţieze o urmărirea penală împotriva colaboratorilor de poliţie, constatînd că nu a existat nici o dovadă a maltratării reclamantului sau a unui alt act ilegal. Reclamantul a contestat această decizie în faţa judecătorului de instrucţie, care a decis să transmită contestaţia în instanţa de judecată pentru examinare în cadrul cauzei penale desfăşurate împotriva reclamantului.
8. La 8 iunie 2005, reclamantul a fost condamnat de către Judecătoria sectorului Rîşcani. Această sentinţă a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău la 27 octombrie 2005 şi, respectiv de, Curtea Supremă de Justiţie la 15 martie 2006. La 6 octombrie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a admis un recurs în anulare (cale extraordinară de atac) depus de către reclamant, dar numai în partea ce priveşte reducerea pedepsei sale, în conformitate cu o nouă lege mai favorabil reclamantului.
2. Condiţiile de detenţie
9. La 19 martie 2003, reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 13 Chişinău. Între 16 aprilie şi 2 noiembrie 2006, el a fost tratat în Spitalul Penitenciar Pruncul. Apoi, el a fost transferat în Penitenciarul nr. 6 Soroca, unde şi-a executat restul pedepsei.
10. Reclamantul a înaintat autorităţilor o serie de plîngeri invocînd că condiţiile sale de detenţie au fost inumane. El a primit numeroase răspunsuri de la Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală şi Parlament. În multe din aceste răspunsuri a fost remarcat faptul că reclamantul era considerat „practic sănătos” şi nu avea nevoie de asistenţă medicală. În unele dintre aceste scrisori se menţiona de asemenea că, din cauza finanţării insuficiente a sistemului penitenciar, deţinuţii nu au fost asiguraţi cu lenjerie de pat, şi că produsele alimentare erau disponibile în cantităţi mai mici decît cele minime prevăzute. Printr-o scrisoare din 10 august 2004, adresată reclamantului, Procuratura Generală a recunoscut faptul că celula nr. 24 în care acesta a fost deţinut a fost suprapopulată şi că nu toţi deţinuţii au avut locuri de dormit şi lenjerie de pat. Administraţia penitenciarului a fost solicitată să remedieze situaţia. Printr-o scrisoare din 5 noiembrie 2004, Ministerul Justiţiei a informat un grup de nouă deţinuţi, inclusiv reclamantul, că asistenţa medicală era disponibilă după necesitate şi că, din cauza lipsei de fonduri, erau posibile doar reparaţii minore în celule. S-a menţionat că Ministerul era conştient de problemele privind asigurarea funcţionării corespunzătoare a sistemului penitenciar, şi lua toate măsurile necesare pentru ameliorarea situaţiei. Ministerul a adăugat că nici un deţinut bolnav de tuberculoză nu a fost deţinut în celula 24A de alături. În aprilie 2006, reclamantul a fost diagnosticat cu tuberculoză.
11. Într-o scrisoare adresată Parlamentului la 4 mai 2004, reclamantul s-a plîns că celulele din penitenciar au fost suprapopulate, umede şi pline de insecte parazitare. De asemenea, el sa plîns de lipsa informaţiilor juridice în penitenciar. Această scrisoare a fost transmisă Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei. În răspunsul său din 8 iunie 2004, Ministerul a recunoscut că penitenciarul nu dispunea de surse de informaţii juridice, şi a confirmat că după 7 aprilie 2003, reclamantul a fost tratat de piodermită şi scabie. S-a menţionat de asemenea că reclamantul a fost deţinut într-o celulă cu paisprezece paturi şi cincisprezece deţinuţi.
12. Ca răspuns la o plîngere a reclamantului din 14 februarie 2007, la data de 1 martie 2007, Ministerul Justiţiei a informat reclamantul că, în conformitate cu normele aplicabile, toţi deţinuţii au fost asiguraţi cu cantităţile minime acceptabile de produse alimentare. Cu toate acestea, din cauza lipsei de fonduri, produse precum carnea, peştele sau produsele lactate au fost furnizate „în limita mijloacelor disponibile”. Mai mult decît atît, astfel de produse cum ar fi ouăle, untul şi laptele urmau să fie incluse în meniu în viitorul apropiat.
Cantităţile de suplimentare de hrană puteau fi oferite deţinuţilor bolnavi conform prescripţiei medicale. La 14 iunie 2008, reclamantul a depus o altă plîngere invocînd că normele privind produsele alimentare care urmează să fie servite au fost încălcate şi a solicitat transferarea în spitalul penitenciar din cauza agravării stării sale de sănătate. Aparent, el nu a fost transferat în spital.
13. Conform documentelor prezentate de Guvern, reclamantul a fost tratat în mod regulat de către diferiţi medici după necesitate, precum şi în scop preventiv. La 10 şi 17 februarie şi la 28 martie 2005, reclamantul a refuzat să treacă examenul radiologic. Cînd a fost efectuată o astfel de examinare, la 15 aprilie 2006, el a fost diagnosticat cu tuberculoză şi primit în Spitalul Penitenciar Pruncul. Acolo, el a beneficiat de o cură de tratament DOTS pînă la 1 noiembrie 2006, cînd a fost externat – fiind supus supravegherii medicale pe o perioadă de un an - după vindecarea integrală.
II. MATERIALE RELEVANTE ÎNAFARA DOMENIULUI CONVENŢIEI
14. Prevederile relevante din legislaţia naţională au fost expuse în Ostrovar v. Moldova, nr. 35207/03, 13 septembrie 2005; Sarban v. Moldova, nr. 3456/05, 4 octombrie 2005; şi Becciev v. Moldova, nr. 9190/03, 4 octombrie 2005.
1. Legislaţia şi practica naţională relevantă
15. Guvernul a invocat o listă de legi, regulamente, ordine departamentale şi alte acte menite să amelioreze variate aspecte ale condiţiilor de detenţie din penitenciare şi a tratamentului medical al deţinuţilor.
16. Guvernul a anexat la observaţiile sale copii ale hotărîrilor judecătoreşti în cauzele Drugaliov împotriva Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor; Gristiuc împotriva Ministerului Finanţelor şi Departamentului Instituţiilor Penitenciare; Ipate împotriva Departamentului Instituţiilor Penitenciare; şi Ciorap împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Afacerilor Interne şi Procuraturii Generale, toate reprezentînd cazuri cînd reclamanţii au primit compensaţii pentru maltratare şi/sau condiţii inumane de detenţie.
2. Rapoartele Comitetului pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT)
17. Părţile relevante ale raportului CPT privind vizita efectuată în Moldova între 20 şi 30 septembrie 2004 prevăd următoarele:
“50. Delegaţia CPT iarăşi a audiat numeroase plîngeri din partea persoanelor sancţionate pentru contravenţii administrative cu privire la refuzul de a le permite să primească vizite sau să aibă contact cu lumea dinafara IDP-urilor.
CPT reiterează (a se vedea paragraful 61 din raportul privind vizita din 2001) că, în cazul persoanelor deţinute preventiv, dacă este necesar în interesul investigaţiei de a impune unora dintre persoane restricţii asupra vizitelor, restricţiile ar trebui să fie strict limitate în timp şi aplicate pentru cea mai scurtă perioadă posibilă. Efectuarea vizitelor deţinuţilor de membrii de familie şi prieteni nu va fi interzisă pentru o perioadă îndelungată nici într-un caz. Dacă se consideră că persistă un risc de coluziune, este mai bine să se permită vizite sub supraveghere strictă. ...
55. Situaţia din majoritatea penitenciarelor vizitate, avînd în vedere situaţia economică din ţară, a rămas dificilă şi delegaţia s-a confruntat cu o serie de probleme identificate încă în timpul vizitelor sale în 1998 şi 2001 în partea ce priveşte condiţiile fizice şi regimurile de detenţie.
La aceasta se adaugă problema suprapopulării, care rămâne a fi gravă. În fapt, chiar dacă penitenciarele vizitate nu funcţionau la capacitatea lor deplină - cum este în cazul Penitenciarului nr. 3, în care numărul de deţinuţi a fost considerabil mai mic decât în timpul ultimei vizite a Comitetului - au continuat să fie extrem de aglomerate. De fapt, capacitatea de primire încă era bazată pe o normă foarte nesatisfăcătoare de 2 m2 pentru deţinut; în practică, deseori acest spaţiu era chiar mai puţin.
79. Vizita ulterioară la Penitenciarul nr. 3 din Chişinău a arătat o situaţie nesatisfăcătoare. Progresul semnalat a fost de fapt unul minim, limitat la unele reparaţii curente. Sistemul de ventilare a fost reparat în primul rînd datorită sprijinului financiar al societăţii civile (în special ONG-uri), precum şi crearea locurilor de recreare zilnică a fost făcut posibilă numai ca urmare a contribuţiilor din partea deţinuţilor şi familiilor acestora.
Repararea, renovarea şi întreţinerea celulelor sunt integral responsabilitatea deţinuţilor şi a familiilor lor, care de asemenea, plătesc pentru materialele necesare. De asemenea, ei trebuie să obţină propriile lor cearşafuri şi pături, instituţia fiind în măsură să le acorde numai saltele folosite.
În concluzie, condiţiile în marea majoritate a celulelor din Blocurile I-II şi în celulele de tranzit cu adevărat continuă să fie foarte precare. ...
În final, în ciuda reducerii considerabile a suprapopulării, rata de ocupare a celulelor încă este foarte ridicată, ca să nu spunem intolerabilă.
83. Cu excepţia Coloniei de Reeducare pentru Minori din Lipcani, unde eforturile depuse în acest sens trebuie să fie evidenţiate, cantitatea şi calitatea alimentaţiei servite deţinuţilor în toate instituţiile este o sursă de îngrijorare gravă. Delegaţia a primit foarte multe plîngeri cu privire la absenţa cărnii şi produselor lactate. Concluziile delegaţiei, atît în ceea ce priveşte stocurile de produse alimentare, cît şi meniurile, confirmă credibilitatea acestor plîngeri. De asemenea, constatările sale au confirmat că în anumite locuri (în Penitenciarul nr. 3, ...), mîncarea servită era respingătoare şi practic necomestibilă (de exemplu, conţineau insecte şi viermi). Acest lucru nu este surprinzător, avînd în vedere starea generală a cantinelor şi a echipamentului modest.
Autorităţile moldoveneşti au invocat mereu dificultăţi financiare în asigurarea unei alimentări adecvate a deţinuţilor. Cu toate acestea, Comitetul insistă asupra faptului că aceasta este o cerinţă fundamentală a vieţii, care trebuie să fie asigurată de către stat persoanelor din custodia sa şi că nimic nu îl poate exonera de această responsabilitate. ...”
18. Părţile relevante ale raportului CPT privind vizita efectuată în Moldova 14 şi 24 septembrie 2007 prevăd următoarele:
“46. În septembrie 2007, Directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei a prezentat delegaţiei informaţii detaliate cu privire la măsurile deja luate sau planificate în vederea reformării sistemului penitenciar moldovenesc şi implementarea recomandărilor CPT. Una din aceste măsuri, care este îndeosebi salutabilă, vizează reducerea populaţiei penitenciare a ţării. La momentul vizitei din anul 2007, numărul total de deţinuţi era de 8033 (dintre care 1 290 în detenţie provizorie), comparativ cu anul 2004, cînd erau 10591. Această tendinţă pozitivă poate fi atribuită reformelor legislative survenite în ultimii ani, anume intrarea în vigoare a noului Cod de executare în iulie 2005 şi adoptarea modificărilor Codului penal şi a Codului de procedură penală. În consecinţă, a avut loc o sporire a numărului de eliberări condiţionate înainte de termen, cît şi o recurgere mai largă la pedepsele alternative închisorii şi o aplicare mai selectivă a detenţiei preventive de către instanţe.
Mai mult, punerea în aplicare a „Concepţiei reformării sistemului penitenciar pentru perioada 2004-2013” a fost realizată printr-o sporire a alocaţiilor bugetare (de la 75,8 milioane lei în 2004 la 166,1 milioane lei în 2007), cît şi prin aportul crescînd al asistenţei străine. Aceasta a permis, printre altele, ameliorarea alimentaţiei deţinuţilor şi îngrijirilor medicale, cît şi începerea unor lucrări de renovare în mai multe instituţii penitenciare (de exemplu, penitenciarele nr.1 din Taraclia, nr. 7 din Rusca şi nr. 17 din Rezina).
Mai ales, a avut loc o importantă schimbare de mentalitate datorită ameliorării procedurilor de recrutare şi de formare a personalului. Delegaţia a fost informată că a avut loc schimbarea directorilor în numeroase instituţii penitenciare cu un an înainte de vizită, în urma unui concurs şi cu stabilirea unei perioade de încercare. Înafară de aceasta, au fost elaborate noi programe de instruire care pun accentul în particular pe problemele ce ţin de drepturile omului (a se vedea de asemenea paragraful 100).
47. CPT nu poate decât să-şi exprime satisfacţia cu privire la măsurile menţionate mai sus şi luate de autorităţile moldoveneşti. Cu toate acestea, informaţiile primite de delegaţia Comitetului în timpul vizitei din 2007 arată că mai sunt încă multe de făcut. În particular, suprapopularea încă rămîne a fi o problemă; în pofida faptului că toate instituţiile vizitate funcţionau la un nivel inferior decît capacitatea lor oficială, în mediu nu sunt decît 2 m2 pentru fiecare deţinut în loc de 4 m2 prevăzuţi de legislaţia moldovenească.
CPT este convins de faptul că adoptarea politicilor destinate să limiteze sau să schimbe numărul de persoane plasate în penitenciare constituie unicul mijloc eficace pentru a reglementa suprapopularea şi a respecta norma de cel puţin 4 m2 de spaţiu vital pentru un deţinut. În acest scop, Comitetul trebuie să sublinieze necesitatea unei strategii referitoare la, atît plasarea în detenţie, cît şi eliberarea deţinuţilor, pentru a asigura că închisoarea este în realmente ultima soluţie la care se va recurge. Aceasta presupune, în primul rînd, punerea accentului pe măsurile neprivative de libertate pînă la pronunţarea sentinţei şi, în al doilea rând, adoptarea măsurilor care facilitează reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.
CPT speră mult că autorităţile moldoveneşti vor continua eforturile lor vizînd combaterea suprapopulării carcerale şi, în consecinţă, se vor inspira din Recomandarea Rec(99)22 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la suprapopularea închisorilor şi inflaţia populaţiei carcerale, cît şi Recomandarea Rec(2003)22 cu privire la eliberarea condiţionată.”
ÎN DREPT
19. Reclamantul s-a plîns conform Articolului 2 din Convenţie precum că el a fost “lipsit intenţionat de sănătate, ceea ce înseamnă de viaţă” prin deţinerea sa în condiţii inumane de detenţie, care a condus la îmbolnăvirea sa de tuberculoză, şi că nu i s-a oferit asistenţă medicală suficientă. Curtea consideră că această plîngere urmează a fi examinată potrivit Articolului 3 din Convenţie. De asemenea, reclamantul s-a plîns conform Articolului 3 de faptul că, fiind în detenţie, ar fi fost maltratat de poliţie pentru a recunoaşte infracţiuni pe care nu le-a comis.
Articolul 3 prevede:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
20. De asemenea, el s-a plîns conform Articolului 6 din Convenţie de faptul că instanţele de judecată l-au condamnat greşit şi au omis să audieze martorii apărării, bazîndu-se pe probe obţinute prin maltratare. Partea relevantă din Articolul 6 prevede următoarele:
“Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil ... de către o instanţă ... care va hotărî ... asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. ...”
21. În final, reclamantul s-a plîns conform Articolului 13 din Convenţie fără a oferi careva detalii.
Articolul 13 prevede următoarele:
“Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
I. ADMISIBILITATEA
22. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat remediile naţionale disponibile în ceea ce priveşte plîngerea sa în temeiul Articolului 3 din Convenţie. În special, el ar fi putut depune o acţiune civilă prin care să solicite despăgubiri pentru pretinsa încălcare, similar cu acţiune soldate cu succes de către reclamanţii din cazurile citate mai sus Drugaliov, Gristiuc, Ipate şi Ciorap (a se vedea paragraful 16 de mai sus). Mai mult, plîngerile privind condiţiile de detenţie invocate de reclamant în faţa administraţiei penitenciare nu erau “credibile” şi erau nefondate.
23. Reclamantul nu a fost de acord, referindu-se la plîngerile sale adresate diferitor autorităţi, inclusiv Parlamentului, şi la refuzul acestor autorităţi de a recunoaşte careva încălcare a drepturilor sale. Acest refuz, combinat cu lipsa totală a accesului la materiale juridice şi a unor sugestii în răspunsurile primite precum că el ar putea depune o plîngere în instanţele civile, a însemnat că remediul invocat de Guvern nu a fost efectiv.
24. Curtea reiterează că persoana nu este obligată să încerce mai mult de o cale de remediere atunci cînd mai multe căi sînt disponibile (a se vedea, de exemplu, Airey v. Irlanda, 9 octombrie 1979, § 23, Seriile A nr. 32). Din documentele prezentate Curţii de către părţi este clar că reclamantul s-a plîns de condiţiile sale de detenţie de cîteva ori (a se vedea paragrafele 9-12 de mai sus).
25. În partea ce priveşte celălalt remediu invocat de Guvern, şi anume acţiunea civilă cu solicitarea încetării imediate a pretinsei violări, Curtea notează că aceasta deja a constatat că această procedură nu reprezintă un “remediu efectiv” cînd este vorba de violarea continuă a Articolului 3 din Convenţie (a se vedea Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, § 107, 7 noiembrie 2006). În Holomiov Curtea a constatat următoarele:
“Curtea nu consideră că, la moment, existenţa unui recurs efectiv în faţa instanţelor de judecată naţionale, în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului cu privire la lipsa asistenţei medicale adecvate în locul său de detenţie, a fost în mod clar stabilită. Totuşi, Curtea ar putea în viitor să-şi revizuiască poziţia, dacă ea va fi informată despre aplicarea constantă a Convenţiei de către instanţele de judecată naţionale”.
Toate cauzele invocate de Guvern în prezenta speţă se referă la compensaţii similare celor invocate în Holomiov şi acordate pentru violări ale Articolului 3, care erau anterioare şi au încetat pînă la declanşarea procedurilor. Totuşi, reclamantul a fost deţinut şi s-a plîns de condiţiile sale de detenţie pînă în 2008 (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Prin urmare, cauzele la care s-a referit Guvernul nu afectează constatările din Holomiov.
26. În cererea sa iniţială, de asemenea, reclamantul s-a plîns şi de încălcarea Articolului 3 din Convenţie, prin maltratarea sa de către poliţie şi omisiunea de a efectua o investigaţie efectivă în privinţa maltratării sale. El s-a mai plîns în temeiul Articolului 6 din Convenţie de diferite încălcări ale drepturilor sale procedurale. Curtea notează că, la 11 august 2005, procuratura a refuzat să iniţieze urmărirea penală în privinţa pretinsei maltratări a reclamantului şi că hotărîrea definitivă de condamnare a fost pronunţată de către Curtea Supremă de Justiţie la 15 martie 2006 (a se vedea paragrafele 7 şi 8 de mai sus). Reclamantul nu a pretins că ar fi fost informat tardiv despre decizia Curţii Supreme de Justiţie. Prin urmare, termenul de şase luni pentru depunerea unei plîngeri privind încălcări ale procesului desfăşurat împotriva reclamantului sau ale investigaţiei privind pretinsa maltratare a început să curgă la 15 martie 2006. Prezenta cerere a fost depusă la 21 septembrie 2006, adică şase zile după expirarea termenului de şase luni menţionat mai sus. Decizia ulterioară a Curţii Supreme de Justiţie din 6 octombrie 2008, adoptată ca parte a unei proceduri extraordinare, nu a apreciat careva aspecte privind vinovăţia reclamantului sau alegaţiile sale de maltratare, ci doar la reducerea pedepsei sale avînd în vedere aplicarea unei legi penale mai blînde care a intrat în vigoare ulterior. Respectiv, această decizie nu a redeschis curgerea termenului de şase luni (a se vedea Fernie v. Regatul Unit (dec.), nr. 14881/04, 5 ianuarie 2006).
Rezultă că plîngerile reclamantului invocate conform Articolului 3 (pretinsa maltratare) şi Articolului 6 au fost depuse după expirarea termenului stabilit de Articolul 35 § 1 din Convenţie şi trebuie respinse ca inadmisibile potrivit Articolului 35 § 4 din Convenţie.
27. Prin urmare, Curtea constată că plîngerea conform Articolului 3 din Convenţie nu poate fi declarată inadmisibilă pe motivul neepuizării remediilor naţionale şi respectiv obiecţia Guvernului trebuie respinsă. Aceasta consideră că plîngerile reclamantului conform Articolului 3 (condiţiile de detenţie) şi 13 din Convenţie ridică chestiuni de fapt şi de drept care sînt suficient de serioase încît aprecierea lor să depindă de examinarea fondului. Alte temeiuri pentru a le declara inadmisibile nu au fost stabilite. Prin urmare, Curtea declară aceste plîngeri admisibile.
II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENŢIE
A. Argumentele părţilor
28. Reclamantul s-a plîns de condiţiile inumane şi degradante ale detenţiei sale. În special, el a fost primit în detenţie fără careva probleme particulare de sănătate, dar din cauza condiţiilor în care el a fost deţinut, el s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi alte boli. Mai mult decît atît, necătînd la numărul tot mai mare de acte normative care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, în realitate au existat foarte puţine schimbări, astfel cum este stabilit în mai multe rînduri de către CPT (calitatea alimentaţiei, suprapopularea, accesul la lumina naturală, etc.).
29. Guvernul a susţinut că reclamantul a fost deţinut în condiţii conforme cu cerinţele Articolului 3. În special, Guvernul a prezentat o copie a notei reclamantului, în care el a menţionat că la 30 noiembrie 2004, el a fost transferat în altă celulă, în care condiţiile de detenţie erau acceptabile. Mai mult, reclamantului i s-a oferit asistenţă medicală de mai multe ori şi a fost tratat de tuberculoză conform tratamentului DOTS în spitalul penitenciar. Faptul că el a refuzat treacă examenul radiologic la începutul anului 2005 (a se vedea paragraful 13 de mai sus) presupunea că el era responsabil de omisiunea depistării maladiei sale la etapa incipientă. Prin urmare, reclamantul nu putea pretinde că autorităţile au omis să-şi realizeze obligaţiile pozitive de a preveni şi trata boli precum tuberculoza.
În plus, Guvernul a susţinut că rapoartele CPT nu puteau conduce în mod automat la constatarea violării Articolului 3 în lipsa probelor de suferinţă individuală a reclamantului (a se vedea Gorea v. Moldova, nr. 21984/05, §§ 40-51, 17 iulie 2007).
B. Aprecierea Curţii
30. Curtea reiterează că Articolul 3 din Convenţie garantează una din cele mai fundamentale valori ale unei societăţi democratice. Acesta interzice tortura sau tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante în termeni absoluţi, indiferent de circumstanţe şi comportamentul victimei (a se vedea, de exemplu, Labita v. Italia [GC], nr. 26772/95, § 119, ECHR 2000-IV). De asemenea, aceasta a menţionat că prin distincţia dintre “tortură” şi “tratament inuman sau degradant” s-a intenţionat instituirea “unei aversiuni deosebite faţă de tratamentul inuman cauzator de suferinţe foarte grave şi cumplite” (a se vedea Irlanda v. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 167, Seriile A nr. 25).
31. Relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de severitate pentru a cădea sub incidenţa Articolului 3. Evaluarea acestui nivel minim este relativă; aceasta depinde de toate circumstanţele cauzei, precum ar fi durata tratamentelor, consecinţele lor fizice şi psihice şi, în unele cazuri, de sexul, vîrsta şi starea sănătăţii victimei (a se vedea, de exemplu, Irlanda v. Regatul Unit, citată mai sus, § 162).
32. Statul trebuie să asigure că o persoană este deţinută în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modul şi metoda de executare a măsurii nu o supun unor suferinţe sau greutăţi de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerentă detenţiei şi că, avînd în vedere cerinţele practice ale detenţiei, sănătatea şi bunăstarea sînt asigurate în mod corespunzător, printre altele, prin oferirea asistenţei medicale necesare (a se vedea Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 94, ECHR 2000‑XI). Aprecierea condiţiilor de detenţie urmează a se efectua ţinînd cont de efectele cumulative ale acestor condiţii şi durata detenţiei (a se vedea Ostrovar v. Moldova, nr. 35207/03, § 80, 13 septembrie 2005).
33. În prezenta cauză, Guvernul a recunoscut implicit că condiţiile de detenţie ale reclamantului de pînă în noiembrie 2004 au fost sub standardul prevăzut. Guvernul a argumentat că urmare a mai multor plîngeri ale reclamantului, acesta a fost transferat în altă celulă la 30 noiembrie 2004, care oferea condiţii acceptabile de detenţie, după cum şi singur a admis la acel moment.
34. Curtea notează totuşi, că reclamantul a continuat să se plîngă de condiţiile sale de detenţie şi după acea dată, în particular, cu privire la respectarea calităţii alimentaţiei în 2007 şi 2008 (a se vedea paragraful 12 de mai sus). Aceasta de asemenea notează că recunoaşterea Ministerului Justiţiei din 1 martie 2007, precum că datorită lipsei de finanţare, produse precum carnea, peştele sau lactatele au fost furnizate “în limitele mijloacelor disponibile” şi că produsele precum ouăle, untul şi laptele urmau a fi incluse în meniu curînd (a se vedea paragraful 12 de mai sus).
35. Rezultă că plîngerile reclamantului privind calitatea alimentaţiei nu erau neîntemeiate, dar evidenţiau o problemă cunoscută autorităţilor. Acest fapt prin sine însuşi ridică o chestiune gravă conform Articolului 3 din Convenţie, după cum a fost menţionat în paragraful 83 al raportului CPT din 2004 (a se vedea paragraful 17 de mai sus).
36. Mai mult, situaţia particulară a reclamantului, care a fost tratat de tuberculoză cu puţin timp înainte, solicita o dietă specială, care nu putea fi respectată complet fără astfel de ingrediente de bază precum produsele lactate, carnea şi peştele.
37. Curtea reiterează că simplul fapt că un reclamant deţinut se îmbolnăveşte de tuberculoză în detenţie nu duce automat la constatarea violării Articolului 3 din Convenţie (a se vedea Gavriliţă v. România (dec.), nr. 10921/03, 22 iunie 2010). Totuşi, faptul că el s-a îmbolnăvit de tuberculoză oferă pondere suplimentară afirmaţiilor reclamantului că el ar fi fost deţinut în condiţii periculoase sănătăţii sale, în special, cu referinţă la celule umede şi alimentaţie insuficientă şi precară. Reclamantul accentuează în mod corect faptul că o dietă săracă duce la vulnerabilitate sporită faţă de astfel de boli ca tuberculoza.
38. De asemenea, reclamantul s-a plîns de suprapopulare (a se vedea paragrafele 9-12 de mai sus). Urmează a se menţiona că, necătînd la progresele înregistrate de autorităţile naţionale în reducerea populaţiei penitenciare după 2004, minimul prevăzut de patru metri pătraţi pentru deţinut încă nu era atins, fapt notat în 2007 de către CPT (a se vedea paragraful 18 de mai sus).
39. Este de notat şi faptul că reclamantul a fost tratat de alte boli diagnosticate pe parcursul detenţiei (a se vedea paragraful 11 de mai sus). Aceasta doar subliniază pericolul suprapopulării faţă de sănătatea deţinuţilor.
40. Curtea notează în final că reclamantul a fost deţinut în astfel de condiţii mai mult de şapte ani (excepţie fiind cîteva luni de detenţie în spitalul penitenciar, care oferă condiţii mai bune).
41. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că au fost inumane, în special reieşind din durata supunerii unor astfel de condiţii.
42. Prin urmare, a existat o violare a Articolului 3 din Convenţie.
III. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENŢIE
43. Reclamantul nu a oferit detalii privind plîngerea sa conform Articolului 13 din Convenţie. Guvernul a argumentat că reclamantul putea solicita în cadrul unei acţiuni civile compensaţii pentru orice pretinsă violare a Articolului 3.
44. Curtea consideră că plîngerea conform Articolului 13 ar trebui înţeleasă ca referinţă la pretinsa lipsă de remedii efective privind condiţiile de detenţie. În orice caz, dacă s-ar fi referit la eficienţa investigaţiei, aceasta ar fi fost declarată inadmisibilă, similar plîngerilor conform Articolelor 3 şi 6 (a se vedea paragraful 26 de mai sus).
45. După cum Curtea a stabilit de mai multe ori, Articolul 13 din Convenţie garantează prezenţa la nivel naţional a unui remediu pentru impune respectarea esenţei drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie, prin asigurarea acestora în orice formă stabilită în ordinea juridică internă. Scopul Articolului 13 din Convenţie este acela de a solicita prevederea unui remediu naţional pentru a putea obţine o apreciere în substanţă a unei “plîngeri disputate” conform prevederilor Convenţiei şi să ofere o ameliorare adecvată.
46. Curtea reiterează că a examinat de mai multe ori chestiunea remediilor naţionale pe calea cărora s-ar invoca plîngeri privind condiţiile de detenţie în Republica Moldova (a se vedea Sarban, citată mai sus, §§ 57-62; Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, §§ 101-107, 7 noiembrie 2006; Istratii şi alţii v. Moldova, nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05, § 38, 27 martie 2007; Modarca v. Moldova, nr. 14437/05, § 47, 10 mai 2007; şi Stepuleac v. Moldova, nr. 8207/06, § 46, 6 noiembrie 2007), şi a conchis de fiecare dată că remediile sugerate de Guvern nu erau efective vizavi de detenţia continuă a persoanei. În Malai v. Moldova, nr. 7101/06, §§ 42-46, 13 noiembrie 2008, Curtea a constatat violarea Articolului 13 din Convenţie, concluzionînd că “nu s-a dovedit faptul că au existat remedii efective în ceea ce priveşte pretenţia reclamantului formulată în temeiul Articolului 3” privind condiţiile de detenţie. Guvernul nu a prezentat nici un argument întemeiat pentru ca Curtea să distingă prezenta cauză de Malai, citată mai sus.
47. Prin urmare, a existat o violare a Articolului 13 din Convenţie.
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
48. Articolul 41 din Convenţie prevede că:
“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
49. Fiind invitat să înainteze pretenţii de satisfacţie echitabilă din numele clientului său, precum şi privind costurile şi cheltuielile legate de prezenta cerere, avocatul reclamantului nu a formulat astfel de solicitări. Ulterior, după termenul limită stabilit, el a prezentat un raport privind timpul petrecut asupra cauzei, care, fiind tardiv, nu a fost admis la dosar.
50. Respectiv, Curtea nu vede vreun temei de a oferi careva sumă potrivit Articolului 41 din Convenţie. Aceasta notează în acest context că avocatul reclamantului a primit 850 euro din partea Consiliului Europei pentru asistenţa juridică prestată.
DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE
1. Declară admisibile plîngerile înaintate conform Articolelor 3 (condiţiile de detenţie) şi 13, iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a Articolului 3 din Convenţie;
3. Hotărăşte că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenţie.
Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 15 februarie 2011, potrivit articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.
Lawrence EarlyNicolas Bratza
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy