©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Saadi împotriva Italiei - 37201/06
Hotărârea din 28.02.2008 (MC)
Art. 3
Expulzare
Riscul de a fi supus unor rele tratamente în cazul expulzării în Tunisia a unui terorist judecat în lipsă: expulzarea ar constitui o încălcare
În fapt – Reclamantul este resortisant tunisian. În 2001, a obţinut permis de şedere în Italia. În 2002, fiind bănuit de terorism internaţional, acesta a fost reţinut şi arestat preventiv. În 2005, o corte di assise din Italia l-a condamnat la pedeapsa închisorii pentru asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, fals în înscrisuri şi tăinuire. La data pronunţării hotărârii Marii Camere, o procedură era pe rolul instanţelor italiene. În 2005, o instanţă militară tunisiană l-a condamnat în lipsă pe reclamant la 20 de ani de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă activă în străinătate pe timp de pace şi pentru instigare la terorism. Acesta a fost eliberat în august 2006, după ce şi-a executat pedeapsa în Italia. Ministrul de Interne a dispus expulzarea sa în Tunisia, în temeiul legislaţiei privind combaterea terorismului internaţional. Reclamantul a făcut cerere de azil politic, care a fost respinsă. În temeiul art. 39 din Regulament (măsuri provizorii), Curtea a solicitat Guvernului italian suspendarea expulzării până la noi dispoziţii.
În drept – Art. 3: Curtea nu poate subestima pericolul pe care îl reprezintă terorismul şi dificultăţile considerabile întâmpinate de state pentru protejarea populaţiei faţă de violenţa terorismului. Cu toate acestea, nu se pot pune în balanţă riscul ca o persoană să fie supusă unor rele tratamente şi periculozitatea acesteia pentru comunitate dacă nu este expulzată. Perspectiva ca persoana să constituie o ameninţare gravă pentru comunitate nu reduce cu nimic riscul ca aceasta să sufere un prejudiciu dacă este deportată. Din acest motiv, ar fi incorect să se ceară un criteriu al probei mai strict în cazul în care persoana este considerată a fi un pericol grav pentru comunitate sau chiar o ameninţare pentru siguranţa naţională întrucât o astfel de abordare este incompatibilă cu caracterul absolut al art. 3. Asta ar echivala cu a afirma că apărarea securităţii naţionale justifică acceptarea mai facilă, în lipsa unor probe care respectă un criteriu mai strict, a riscului supunerii persoanei respective la rele tratamente. Curtea reafirmă că, pentru ca o expulzare forţată să fie contrară Convenţiei, condiţia necesară – şi suficientă – este aceea că riscul ca persoana respectivă să fie supusă unor rele tratamente în ţara de destinaţie să fie real şi bazat pe motive serioase şi reale. Curtea a ţinut seama de rapoartele referitoare la Tunisia, întocmite de Amnesty International şi Human Rights Watch, care prezintă o situaţie îngrijorătoare, concluziile rapoartelor fiind coroborate şi de un raport al Departamentului de Stat din SUA. Rapoartele menţionează cazuri multiple şi periodice de tortură şi rele tratamente în cazul persoanelor acuzate de terorism. Practicile denunţate – care sunt aplicate deseori în timpul arestării preventive – includ suspendarea de tavan, ameninţări cu violul, administrarea de şocuri electrice, scufundarea capului în apă, loviri, precum şi arsuri de ţigară. Acuzaţiile de tortură şi rele tratamente nu par să fie examinate de autorităţile competente din Tunisia, care folosesc deseori mărturisirile obţinute sub constrângere pentru a pronunţa condamnări. Curtea nu se îndoieşte de fiabilitatea rapoartelor respective şi reţine că Guvernul italian nu a prezentat probe care să infirme aceste afirmaţii. Dat fiind că reclamantul a fost condamnat în Tunisia pentru infracţiuni legate de terorism, există motive serioase şi reale pentru a crede în existenţa unui risc real ca acesta să fie supus unor tratamente contrare art. 3 dacă este expulzat în Tunisia. De asemenea, autorităţile tunisiene nu au oferit asigurările la nivel diplomatic solicitate de Guvernul italian. Existenţa unor legi interne privind garantarea drepturilor deţinuţilor şi acceptarea tratatelor internaţionale relevante, menţionate în notele verbale ale ministrului tunisian al Afacerilor Externe, nu sunt suficiente pentru a asigura o protecţie corespunzătoare faţă de riscul unor rele tratamente în cazul în care, precum în această situaţie, surse fiabile raportează practici vădit contrare principiilor Convenţiei. În fine, chiar dacă autorităţile diplomatice ar fi dat asigurările la nivel diplomatic solicitate, acest lucru nu ar fi scutit Curtea de obligaţia de a verifica dacă astfel de asigurări constituiau o garanţie suficientă pentru protejarea reclamantului împotriva riscului de a fi supus unor tratamente interzise de Convenţie.
Concluzie: încălcare dacă se execută decizia de expulzare a reclamantului în Tunisia (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy