© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2013. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2013. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 164
Iunie 2013
Sabanchiyeva și alții împotriva Rusiei - 38450/05
Hotărârea din 6 iunie 2013 [Secția I]
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea vieții de familie
Respectarea vieții private
Interdicția legală de returnare a corpurilor teroriștilor în vederea înmormântării: încălcare
Articolul 3
Tratamente inumane
Condițiile de păstrare a corpurilor rudelor decedate ale reclamanților: neîncălcare
În fapt – În zorii zilei de 13 octombrie 2005, anumite organe de aplicare a legii din orașul Nalchik au fost atacate de insurgenți armați. Confruntarea a continuat până a doua zi, soldându-se cu un număr de peste 100 de morți, majoritatea provenind din rândul agresorilor. Reclamanții sunt rudele unora dintre insurgenții decedați.
Reclamanții, care au luat parte la identificarea cadavrelor, au susținut că trupurile erau păstrate în condiții înspăimântătoare (așezate într-o grămadă, dezgolite și în descompunere din cauza lipsei de refrigerare adecvată). Conform legislației introduse în Rusia în urma atacului terorist asupra teatrului Nord-Ost din Moscova din octombrie 2002, corpurile teroriștilor nu erau predate rudelor și locul înmormântării nu era dezvăluit. În aprilie 2006, după ce a stabilit implicarea insurgenților în atac, organul de investigație competent a încetat urmărirea penală pe motivul decesului suspecților în timpul atacului. În iunie 2006, în temeiul deciziei de a nu returna corpurile decedaților către familiile lor, 95 de cadavre ale presupușilor teroriști au fost incinerate. Unii dintre reclamanți au contestat legislația ce reglementa înhumarea teroriștilor. În iunie 2007, Curtea Constituțională a statuat că măsura în cauză era justificată, întrucât înmormântarea teroriștilor ar fi putut servi drept mijloc de propagandă pentru ideile teroriste și ar fi putut reprezenta o insultă pentru rudele victimelor, creând condițiile propice pentru alimentarea tensiunilor interetnice și religioase. Aceasta a menținut legislația atacată ca fiind conformă cu prevederile constituționale, dar în același timp a interpretat-o ca impunând autorităților să nu înmormânteze corpurile atâta vreme cât decizia organului competent nu a fost confirmată de către o instanță judecătorească.
În drept – Articolul 3: Condițiile în care au fost păstrate corpurile rudelor reclamanților erau apte de a le fi cauzat o suferință, întrucât Guvernul a recunoscut că facilitățile locale erau insuficiente pentru a depozita toate cadavrele pe parcursul primelor patru zile de după atac și că ulterior a fost necesar ca acestea să fie așezate în grămadă, unele peste altele, pentru a fi depozitate în vagoane frigorifice. În orice caz, neajunsurile respective s-au datorat unor dificultăți de natură logistică, rezultat al evenimentelor din octombrie 2005 și al numărului mare de victime. Nu a fost vorba de supunerea reclamanților, în mod intenționat, la tratamente inumane sau de cauzarea de suferințe psihice. Cu alte cuvinte, suferința psihică trăită de reclamanți era comparabilă cu cea încercată de orice membru de familie al unei persoane decedate într-o situație similară.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Articolul 8: În Rusia, rudele persoanelor decedate care doresc să se ocupe de înhumare beneficiază în general de o garanție legală conform căreia corpurile sunt returnate acestora cu promptitudine imediat ce cauza morții a fost stabilită. În speță, refuzul autorităților de a returna corpurile a reprezentat, prin urmare, o excepție de la regula generală. Mai mult, reclamanții au fost astfel privați în mod evident de ocazia de a efectua și de a lua parte la înmormântarea rudelor acestora ori de a cunoaște locația cimitirului pentru eventuale vizite ulterioare. În consecință, deciziile de a nu returna corpurile către familiile lor au constituit o ingerință în viața privată și de familie a reclamanților (cu excepția unei reclamante, care nu fusese căsătorită în mod oficial cu una dintre victime, dar locuise cu acesta timp de câteva luni, în cazul său decizia constituind o ingerință numai în viața sa privată).
Refuzul autorităților de a returna corpurile a fost întemeiat pe Legea privind reprimarea terorismului și pe Decretul din 2003 referitor la înmormântarea teroriștilor, având prin urmare o baza legală în dreptul rus. Decizia urmărea scopuri legitime, și anume prevenirea dezordinii publice în timpul înmormântării din partea unor suporteri sau oponenți ai insurgenților, protejarea rudelor victimelor terorismului și atenuarea impactului psihologic asupra populației.
Statele se confruntă cu provocări distincte în contextul terorismului și al violenței teroriste. În orice caz, Curtea a apreciat ca fiind greu de acceptat faptul că scopurile la care a făcut trimitere Guvernul, deși legitime, reprezentau o justificare valabilă pentru a interzice reclamanților participarea sub orice formă la înmormântare sau cel puțin o șansă de a aduce un ultim omagiu. Într-adevăr, interdicția totală de a dezvălui locația mormintelor a împiedicat în mod permanent orice legătură între reclamanți și rămășițele rudelor decedate ale acestora. Mai mult, la adoptarea deciziei de a nu returna corpurile, autoritățile nu s-au bazat pe o abordare cazuistică și nici nu au luat în considerare circumstanțele individuale ale fiecărui decedat și ale membrilor familiilor acestora, întrucât legea aplicabilă trata aceste chestiuni ca fiind irelevante. Dimpotrivă, deciziile au fost pur automate și au desconsiderat obligația autorităților de a se asigura că orice ingerință în dreptul la respectarea vieții private și de familie este justificată și proporțională, raportat la circumstanțele individuale ale fiecărui caz. În lipsa unei astfel de abordări individualizate, refuzul apărea mai degrabă ca având un efect punitiv asupra reclamanților prin transferul asupra acestora, de la cei decedați, al sarcinii responsabilității pentru activitățile teroriste. Prin urmare, Statul pârât a depășit orice marjă de apreciere acceptabilă în acest sens.
Concluzie: încălcare (cinci voturi contra două).
Articolul 13 coroborat cu articolul 8: Curtea a luat act de lipsa oricărei forme de control judiciar efectiv asupra deciziilor autorităților de a nu returna corpurile către familiile acestora. Deși decizia din 2007 a Curții Constituționale a îmbunătățit situația reclamanților, instanțele judecătorești din Rusia păstrau o competență limitată, putând examina numai legalitatea formală a măsurilor și nu necesitatea măsurii în sine. Prin urmare, legislația nu prevedea pentru reclamanți suficiente garanții procedurale împotriva arbitrariului. Într-adevăr, aceștia nu au beneficiat de o posibilitate efectivă de a introduce o contestație în instanță datorită refuzului autorităților de a le înmâna o copie a deciziilor și competenței limitate a instanțelor de a le analiza pe acestea din urmă.
Concluzie: încălcare (cinci voturi contra două).
Curtea a constatat, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 8, precum și nicio încălcare a articolului 38 § 1.
Articolul 41: Constatarea existenței unei încălcări a reprezentat o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți.
(A se vedea, de asemenea, Maskhadova și alții împotriva Rusiei, 18071/05, 6 iunie 2013)
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudenţa Curţii
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2013.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2013
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2013
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy