© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Sarishvili-Bolkvadze v. Georgia - 58240/08
Hotărârea din 19.7.2018 [Secția a V-a]
Articolul 2
Obligații pozitive
Ineficiența cadrului de reglementare privind protecția vieții pacienților și lipsa unui remediu legal privind prejudiciul moral rezultat din decesul provocat prin neglijența medicală: încălcare
În fapt – În anul 2004, fiul reclamantei, internat la terapie intensivă cu leziuni traumatice, a decedat într-un spital o lună mai târziu. Un grup de experți a constatat că, în timpul tratamentului acestuia, a fost comisă o eroare medicală. Reclamanta nu a permis efectuarea unei autopsii și, ulterior, a unei exhumări, fapt care a condus la încetarea anchetei penale în 2008, pentru că autoritatea de urmărire penală nu a putut să stabilească legătura de cauzalitate între presupusa neglijență medicală și moartea fiului ei. Între timp, tribunalele civile au hotărât că moartea lui fusese provocată de o neglijență medicală, că spitalul desfășura activități neautorizate în mai multe domenii și că unii membri ai personalului medical nu dețineau autorizația de a practica medicina în mod independent. Reclamantei i-a fost acordată suma de 2,700 euro în privința prejudiciului material. Capătul de cerere în privința prejudiciului moral a fost respins, deoarece dreptul intern nu prevedea compensarea prejudiciului moral provocat prin încălcarea dreptului la viață al unei rude.
În drept – Articolul 2
(a) Aspectul substanțial
În contextul presupusei neglijențe medicale, obligațiile pozitive substanțiale ale statului se limitează la sarcina de a institui un cadru juridic efectiv, care să oblige spitalele să adopte măsuri adecvate în vederea protejării vieții pacienților. Responsabilitatea statului poate fi angajată doar în două categorii de circumstanțe excepționale, și anume în privința actelor și a omisiunilor persoanelor care oferă îngrijire medicală (vezi Lopes de Sousa Fernandes v. Portugalia [MC], 56080/13, 19 decembrie 2017, Nota informativă 213).
De vreme ce în acest caz nu a fost ridicată problema punerii în pericol a vieții unui anumit pacient cu bună-știință, prin privarea accesului la tratamentul de urgență care îi putea salva viața, acest fapt nu a putut fi încadrat în prima categorie excepțională. Prin urmare, Curtea a trebuit să examineze dacă această cauză se încadra în cea de-a doua categorie, în conformitate cu cele patru criterii cumulative stabilite în hotărârea Lopes de Sousa Fernandes, și anume dacă disfuncția sistemică sau structurală a serviciilor spitalicești a condus la privarea fiului reclamantei de accesul la un tratament de urgență care i-ar fi putut salva viața și dacă autoritățile știau sau ar fi trebui să știe despre acest risc și au eșuat în luarea măsurilor necesare pentru prevenirea materializării acestui risc.
Cu privire la primul criteriu din cele patru, nu s-a stabilit că acțiunile persoanelor care oferă îngrijire medicală au semnificat ceva mai mult decât o simplă eroare sau o neglijență medicală, în sensul în care, prin încălcarea obligațiilor lor profesionale, au privat pacientul de tratamentul medical de urgență, deși erau pe deplin conștiente că viața persoanei putea fi pusă în pericol în cazul neacordării acelui ajutor medical. Opiniile experților, precum și concluziile tribunalului s-au referit mai degrabă la neglijența medicală și la erori, decât la privarea de îngrijirea medicală de urgență în sine. Chiar dacă unii dintre cei 29 de medici care au participat la îngrijirea fiului reclamantei nu dețineau calificările adecvate, dosarele cauzei demonstrau că intervenția chirurgicală de urgență a fost realizată de un chirurg a cărui calificare nu fusese pusă la îndoială niciodată. Potrivit majorității experților, posibila întârziere în realizarea intervenției chirurgicale fusese rezultatul unei simple erori medicale. Prin urmare, primul criteriu nu a fost îndeplinit, iar cauza nu se încadrează în cea de-a doua categorie excepțională.
Cu privire la respectarea de către statul reclamat a obligațiilor sale legale, spitalul desfășurase activități medicale nelicențiate în mai multe domenii – cardiologie și transfuzie clinică în cazul fiului reclamantei, iar câțiva dintre medicii implicați în îngrijirea lui nu aveau nici licențele sau calificările necesare, fapt care reprezenta o încălcare a dreptului intern. Deși exista un cadru juridic pentru verificarea respectării cerințelor relevante de acordare a licențelor, Guvernul reclamat nu a elucidat modul în care a fost asigurată implementarea sa în practică. Prin urmare, a existat o încălcare a obligației pozitive substanțiale a statului de a asigura un cadru juridic care să funcționeze în mod efectiv și care să garanteze respectarea reglementărilor aplicabile în vederea protejării vieții pacienților.
Concluzie: încălcare (unanimitate)
(b) Aspectul procedural
(i) Remediul de drept penal – Decizia de a înceta urmărirea penală în legătură cu decesul fiului reclamantei nu a fost luată în pripă sau în mod arbitrar. Aceasta a fost motivată suficient și s-a bazat, între altele, pe concluziile relevante ale experților medico-legiști, conform cărora nu fusese posibilă stabilirea unei legături de cauzalitate între neglijența medicală și deces fără efectuarea unei autopsii sau a unei exhumări, pe care reclamanta le-a refuzat în mod repetat. Mai mult, procurorul a manifestat o diligență deosebită și s-a adresat ministerului competent, declarând că eroarea medicală comisă în cazul în discuție reclama „implementarea unor măsuri adecvate pentru prevenirea unor încălcări similare”. Prin urmare, încetarea procedurilor penale în privința neglijenței medicale nu a contravenit cerințelor procedurale ale articolului 2 din Convenție.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate)
(ii) Remediul de drept civil – Procedurile civile împotriva spitalului au reușit să stabilească cu succes faptele relevante legate de plângerile reclamantei. Totuși, sistemul juridic național nu le acorda rudelor apropiate supraviețuitoare ale victimelor decedate posibilitatea de a solicita și de a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral în cazurile de deces provocat de neglijența medicală. Din perspectiva stresului psihologic al reclamantei suferit cu ocazia decesului tânărului ei fiu, restricția legislativă totală și necondiționată a privat în mod nejustificat reclamanta de posibilitatea de a solicita un titlu executoriu de compensare a prejudiciului moral prin intermediul remediului civil disponibil pentru aceasta.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: niciun capăt de cerere cu privire la acoperirea prejudiciului.
(Vezi și Fișa tematică privind Sănătatea)
Full & Egal Universal Law Academy