© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea. Pentru mai multe informaţii, a se vedea referinţele cu privire la drepturile de autor de la sfârşitul acestui document.
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2015. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2015. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Nota de informare cu privire la jurisprudența Curții nr. 176
Iulie 2014
S.A.S. împotriva Franței [MC] - 43835/11
Hotărârea din 1 iulie 2014 [Marea Cameră]
Articolul 8
Articolul 8-1
Respectarea vieții private
Interdicție de a purta o îmbrăcăminte religioasă ce ascunde fața în spațiul public: neîncălcare
Articolul 9
Articolul 9-1
Manifestarea religiei sau a convingerilor
Interdicție de a purta o îmbrăcăminte religioasă ce ascunde fața în spațiul public: neîncălcare
Articolul 14
Discriminare
Interdicție de a purta o îmbrăcăminte religioasă ce ascunde fața în spațiul public: neîncălcare
În fapt – Reclamanta, musulmană practicantă, poartă burqa și niqab-ul ce îi acoperă în întregime corpul, cu excepția ochilor, pentru a se conforma credinței sale, culturii și convingerilor sale personale. Ea afirmă că poartă aceasta îmbrăcăminte din proprie voință, atât în public, cât și în particular, dar nu în mod sistematic. Astfel, ea consimte să nu îl poarte în anumite circumstanțe, dar dorește să o poată face atunci când alege astfel. În sfârșit, ea declară că obiectivul său nu este de a-i deranja pe ceilalți, ci de a fi în acord cu sine însăși. Începând din 11 aprilie 2011, data de intrare în vigoare a legii nr. 2010-1192 din 11 octombrie 2010, pe întreg teritoriul Republicii franceze este interzisă tuturor persoanelor ascunderea feței în spațiul public.
În drept – Articolul 8 și articolul 9: Interdicția de a purta în public o ținută destinată a ascunde fața ridică probleme în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private (articolul 8 din Convenție) a femeilor ce doresc să poarte vălul integral din motive ce țin de convingerile lor personale și, în măsura în care interdicția este pusă în discuție de persoane care, ca reclamanta, se plâng de faptul că sunt împiedicate, din această cauză, să poarte în public o ținută pe care practicarea unei religii le impune să o îmbrace, ea ridică înainte de toate o problemă în ceea ce privește libertatea fiecărei persoane de a-și manifesta religia sau convingerile sale (articolul 9 din Convenție).
Legea din 11 octombrie 2010 o plasează pe reclamantă în fața unei dileme: fie se conformează interdicției și renunță astfel la a se îmbrăca conform alegerii pe care i-o dictează abordarea personală asupra religiei sale, fie nu se conformează și se expune unor sancțiuni penale.* Prin urmare, în speță există o „ingerință” sau o „restricție” prevăzută de lege privind exercitarea drepturilor protejate de articolele 8 și 9 din Convenție.
Guvernul susține că ingerința vizează două scopuri legitime: siguranța publică și „respectarea setului minimal de valori ale unei societăți democratice și deschise”. Or, al doilea paragraf al articolelor 8 și 9 nu se referă explicit nici la al doilea dintre aceste scopuri, nici la cele trei valori la care Guvernul face trimitere în acest sens.
Curtea acceptă că, prin introducerea interdicției litigioase, legiuitorul urmărea să răspundă unor probleme de „siguranță publică” (sûreté publique sau sécurité publique în versiunea franceză – n. tr.), în sensul celui de-al doilea paragraf al articolelor 8 și 9 din Convenție.
În ceea ce privește cel de-al doilea dintre obiectivele invocate, și anume „respectarea setului minimal de valori ale unei societăți democratice și deschise”**, Curtea nu este convinsă de susținerea Guvernului, în măsura în care ea privește respectarea egalității între bărbați și femei. Astfel, un Stat Parte nu ar putea invoca egalitatea între sexe pentru a interzice o practică pe care femeile – precum reclamanta – o revendică în cadrul exercitării drepturilor consacrate de articolele 8 și 9 din Convenție, decât dacă s-ar accepta că indivizii pot fi protejați pe această cale împotriva exercitării propriilor lor drepturi și libertăți fundamentale. Mai mult, în măsura în care Guvernul urmărește să demonstreze astfel că portul vălului integral de către anumite femei șochează majoritatea populației franceze deoarece aduce atingere principiului egalității între sexe așa cum este în general acceptat în Franța, Curtea trimite la motivarea sa de mai jos referitoare la celelalte două valori pe care le invocă.
În al doilea rând, respectarea demnității umane nu poate justifica în mod legitim interdicția generală a portului vălului integral în public. Îmbrăcămintea în cauză, percepută drept ciudată de mulți dintre cei ce o observă reprezintă, totuși, prin natura sa diferită, expresia unei identități culturale care contribuie la pluralismul inerent într-o democrație.
În al treilea rând, în anumite condiții, ceea ce Guvernul califică drept „respectarea cerințelor minimale ale vieții în societate” – acel „trai împreună” din expunerea de motive a proiectului legislativ – poate fi legat de scopul legitim pe care îl constituie „protecția drepturilor și a libertăților altora”. Statul pârât consideră că fața joacă un rol important în interacțiunea socială. Curtea poate, prin urmare, să accepte că bariera ridicată împotriva celorlalți prin purtarea unui văl ce ascunde fața este percepută de Statul pârât ca încălcând dreptul altora de a evolua într-un spațiu de socializare ce facilitează traiul împreună. Totuși, flexibilitatea noțiunii de „trai împreună” și riscul de abuz ce rezultă de aici impun Curții să procedeze la o examinare atentă a necesității restrângerii contestate.
În primul rând, din expunerea de motive ce însoțea proiectul de lege reiese clar că interdicția de față nu are drept scop principal protejarea femeilor împotriva unei practici ce le-ar fi impusă sau care le-ar fi dăunătoare.
În ceea ce privește necesitatea în legătură cu siguranța publică, în sensul articolelor 8 și 9 din Convenție, Curtea înțelege că un Stat poate considera esențial faptul de a avea posibilitatea să identifice indivizii pentru a preveni atingerile aduse siguranței persoanelor și a bunurilor și a lupta împotriva falsului privind identitatea. Cu toate acestea, având în vedere impactul său asupra drepturilor femeilor care doresc să poarte vălul integral din motive religioase, o interdicție absolută de a purta în public o ținută destinată a ascunde fața nu poate fi considerată proporțională decât în prezența unui context în care există o amenințare generală la adresa siguranței publice. Or, Guvernul nu dovedește faptul că interdicția introdusă de legea din 11 octombrie 2010 se înscrie într-un astfel de context. În ceea ce privește femeile în cauză, acestea sunt obligate să renunțe în totalitate la un element al identității proprii, pe care îl consideră important, precum și la modalitatea aleasă de a-și manifesta religia sau convingerile, în timp ce obiectivul menționat de Guvern ar putea fi atins printr-o simplă obligație de a-și arăta fața și de a se identifica atunci când se stabilește că există un risc pentru siguranța persoanelor și a bunurilor sau când există circumstanțe particulare ce conduc la suspectarea unui fals privind identitatea. Astfel, nu s-ar putea considera că interdicția generală introdusă de legea din 11 octombrie 2010 este necesară, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, în sensul articolelor 8 și 9 din Convenție.
Curtea trebuie să examineze mai departe chestiunile ce țin de preocuparea de a răspunde cerințelor minimale ale vieții în societate, ca parte a „protecției drepturilor și a libertăților altora”. Curtea apreciază că interdicția litigioasă poate fi considerată ca justificată în principiu numai în măsura în care urmărește să asigure condițiile „traiului împreună”.
Având în vedere numărul de femei în cauză, și anume aproximativ 1 900 de femei față de cele șaizeci și cinci de milioane de locuitori ce constituie populația franceză și față de numărul de musulmani ce locuiesc în Franța, faptul de a răspunde unei astfel de situații printr-o lege de interdicție generală poate apărea drept excesiv. În plus, este fără îndoială că interdicția are un impact negativ puternic asupra situației femeilor care, precum reclamanta, au ales să poarte vălul integral din motive ce țin de convingerile lor. Numeroși actori din domeniul protecției drepturilor fundamentale, atât internaționali, cât și naționali, consideră că o interdicție generală este disproporționată. Legea din 11 octombrie 2010 și anumite controverse ce au însoțit redactarea sa au putut fi resimțite dureros de o parte din comunitatea musulmană, inclusiv de către acei membri care nu sunt în favoarea portului vălului integral. În acest sens, Curtea își exprimă puternica îngrijorare față de remarcile islamofobe ce au marcat dezbaterea anterioară adoptării legii din 11 octombrie. Desigur, ei nu îi revine sarcina de a se pronunța asupra oportunității de a legifera în materie. Totuși, ea subliniază că un Stat care se angajează într-un proces legislativ de acest fel își asumă riscul de a contribui la consolidarea stereotipurilor ce afectează anumite categorii de persoane și de a încuraja exprimarea intoleranței, în timp ce el are obligația contrară de a promova toleranța. Remarcile ce constituie un atac general și vehement împotriva unui grup religios sau etnic sunt incompatibile cu valorile toleranței, păcii sociale și a nediscriminării care stau la baza Convenției și nu intră în domeniul de aplicare al libertății de exprimare consacrată de aceasta.
Cu toate acestea, legea din 11 octombrie 2010 nu aduce atingere libertății de a purta în public orice îmbrăcăminte sau articol vestimentar – cu sau fără o conotație religioasă – care nu are drept efect ascunderea feței. Interdicția criticată afectează în esență femeile musulmane care doresc să poarte vălul integral. Totuși, această interdicție nu se bazează în mod explicit pe conotația religioasă a articolelor vestimentare în cauză, ci doar pe faptul că acestea ascund fața.***
În ceea ce privește faptul că interdicția este însoțită de sancțiuni penale, sancțiunile prevăzute de legiuitor figurează printre cele mai ușoare ce puteau fi dispuse, fiind vorba despre amenda prevăzută pentru contravențiile de clasa a doua (anume 150 de euro maximum în prezent), cu posibilitatea judecătorului de a impune, alături de amendă sau în locul acesteia, obligația de a urma un curs de cetățenie.
În plus, prin interzicerea față de toți a îmbrăcării în spațiile publice a unei ținute destinate a ascunde fața, Statul pârât restrânge până la un punct câmpul pluralismului, în măsura în care interdicția împiedică anumite femei să–și exprime personalitatea și convingerile personale prin purtarea vălului integral în public. Statul precizează totuși că, în ceea ce îl privește, este vorba despre necesitatea de a răspunde unei practici pe care o consideră incompatibilă, în societatea franceză, cu modalitățile de comunicare socială și, într-un sens mai larg, cu cerințele „traiului împreună”. Din această perspectivă, Statul pârât urmărește să protejeze o modalitate de interacțiune între indivizi, esențială din punctul său de vedere pentru exprimarea nu numai a pluralismului, ci și a toleranței și a spiritului de deschidere, fără de care nu poate exista o societate democratică. Astfel, se poate afirma că chestiunea acceptării sau nu a portului vălului integral în spațiile publice constituie o alegere de societate.
Or, în astfel de condiții, Curtea este obligată să fie rezervată în exercitarea controlului său cu privire la respectarea Convenției, care o conduce la evaluarea unui echilibru realizat prin mijloace democratice în cadrul societății în cauză. Atunci când în joc sunt chestiuni de politică generală, asupra cărora este rezonabil ca, într-un Stat democratic, să existe divergențe profunde, rolului autorului național al politicilor trebuie să i se acorde o importanță particulară. Prin urmare, Franța beneficia în speță de o marjă largă de apreciere.
Acest fapt este cu atât mai adevărat cu cât nu există un consens european asupra chestiunii interdicției portului vălului integral în spațiul public. Deși, dintr-un punct de vedere strict normativ, Franța se situează pe o poziție excesiv de minoritară în Europa, trebuie totuși observat că problema portului vălului integral este sau a fost dezbătută în mai multe State europene. La aceasta trebuie adăugat că, cel mai probabil, portul vălului integral în spațiul public nu constituia o problemă într-un anumit număr de State membre, unde practica nu era curentă.
Prin urmare, mai ales având în vedere marja amplă de apreciere de care a beneficiat Statul pârât în speță, interdicția introdusă de legea din 11 octombrie 2010 poate fi considerată ca fiind proporțională cu scopul urmărit, și anume menținerea condițiilor „traiului împreună” ca parte componentă a „protecției drepturilor și a libertăților altora”. Restricția litigioasă poate fi, prin urmare, considerată „necesară”, „într-o societate democratică”. Această concluzie este valabilă atât în ceea ce privește articolul 8 din Convenție, cât și în ceea ce privește articolul 9.
Concluzie: neîncălcare (cincisprezece voturi contra două).
Articolul 14 din Convenție coroborat cu articolul 8 sau cu articolul 9: Reclamanta denunță a discriminare indirectă. În calitatea sa de femeie musulmană ce dorește să poarte vălul integral în spațiul public din motive religioase, ea aparține unei categorii de persoane expuse în special interdicției în cauză și sancțiunilor ce o însoțesc.
O politică sau o măsură cu caracter general cu efecte prejudiciabile disproporționate asupra unui grup de persoane pot fi considerate discriminatorii, chiar dacă ele nu vizează în mod specific acel grup și nu există nicio intenție discriminatorie. Acest lucru nu este valabil decât dacă această politică sau această măsură sunt lipsite de o justificare „obiectivă și rezonabilă”, cu alte cuvinte dacă ele nu urmăresc un „scop legitim” sau dacă nu există „o legătură rezonabilă de proporționalitate” între mijloacele folosite și scopul urmărit. Or, în speță, deși se poate considera că interdicția introdusă de legea din 11 octombrie 2010 are efecte negative specifice asupra situației femeilor musulmane care, din motive religioase, doresc să poarte vălul integral în spațiul public, această măsură are o justificare obiectivă și rezonabilă.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
* A se vedea Dudgeon împotriva Regatului Unit, 7525/76, 22 octombrie 1981.
** A se vedea Leyla Şahin împotriva Turciei [MC], 44774/98, 10 noiembrie 2005, Nota de informare privind jurisprudența Curții nr. 80 și Ahmet Arslan și alții împotriva Turciei, 41135/98, 23 februarie 2010, Nota de informare privind jurisprudența Curții nr. 127.
*** Per a contrario, a se vedea Ahmet Arslan și alții împotriva Turciei, op. cit.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de către Grefă, acest rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Notele de informare privind jurisprudența Curții
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2015.
Limbile oficiale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt engleza şi franceza. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului Fiduciar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei (/humanrightstrustfund). Ea nu obligă în niciun fel Curtea, care, de altfel, nu îşi asumă răspunderea pentru calitatea acesteia. Traducerea poate fi descărcată din baza de date HUDOC a Curţii Europene a Drepturilor Omului () sau din oricare altă bază de date în care Curtea a făcut această traducere disponibilă. Traducerea poate fi reprodusă în scop necomercial, condiţia fiind ca titlul cauzei să fie citat în întregime, împreună cu referirea la dreptul de autor menţionat anterior şi la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului. Dacă intenţionaţi să folosiţi vreun fragment din această traducere în scop comercial, vă rugăm să contactaţi publishing@.
© Council of Europe/ European Court of Human Rights, 2015
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (/humanrightstrustfund). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be douwloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights () or from any other database with which the Court has share it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact publishing@.
© Conseil de l’Europe/ Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2015
Les langues officielles de la Cour Européenne des Droits de l’Homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (/humanrightstrustfund). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut étre téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme () où de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut etre reproduite à des fins non commerciales, sous reserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante: publishing@.
Full & Egal Universal Law Academy