© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Savva Terentyev v. Rusia - 10692/09
Hotărârea din 28.8.2018 [Secția a III-a]
Articolul 10
Articolul 10-1
Libertatea de exprimare
Condamnarea la închisoare cu suspendare condiționată a executării pentru un comentariu ofensator pe Internet împotriva ofițerilor de poliție: încălcare
În fapt – Reclamantul, un tânăr blogger, a postat un comentariu online în care îi catalogase pe ofițerii de poliție ruși drept „inculți”, precum și „cei mai proști și mai puțin educați reprezentanți ai lumii animale”, instigând la „arderea polițiștilor corupți în cuptoare de tipul celor utilizate la Auschwitz” cu scopul de a curăța societatea de acești polițiști huligani și ticăloși. El a fost condamnat pentru incitare la ură împotriva ofițerilor de poliție ca grup social și condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
În drept – Articolul 10: Curtea a pornit de la presupunerea potrivit căreia ingerința în libertatea de exprimare a reclamantului era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția reputației și a drepturilor ofițerilor de poliție ruși.
Textul în discuție fusese redactat în termeni foarte duri, peiorativi și insultători. Problema-cheie era, totuși, dacă declarațiile reclamantului citite în ansamblu și în contextul lor puteau fi considerate drept instigare la violență, la ură sau la intoleranță. În această privință, comentariul reclamantului a fost făcut în contextul unei discuții cu privire la o chestiune de interes general și public, și anume presupusa implicare a poliției în oprimarea opoziției politice în timpul campaniei electorale. Comentariul a demonstrat oprobriul cu caracter emoțional al reclamantului privind acțiunile poliției pe care le considerase abuzive, transmițând punctul său de vedere sceptic și sarcastic privind standardele morale și etice ale personalului poliției, și putea fi înțeles, prin urmare, ca o critică severă a stării de fapt actuale a poliției ruse.
Deși pasajul despre „arderea [ceremonială] a polițiștilor corupți în cuptoare de tipul celor utilizate Auschwitz” prezentase un ton deosebit de agresiv și de ostil, acesta nu a constituit, așa cum au considerat tribunalele naționale, un apel la „exterminarea fizică a oamenilor obișnuiți”, ci mai degrabă o metaforă provocatoare și un apel la emoție pentru a vedea poliția „curățată de ofițerii corupți și care comit abuzuri (polițiști infideli)”. Cu privire la referința la Auschwitz, în timp ce supraviețuitorii Holocaustului și mai ales cei care au scăpat din lagărul de concentrare de la Auschwitz puteau fi jigniți printr-o asemenea declarație, protecția drepturilor lor nu a fost niciodată invocată de către tribunalele naționale printre motivele condamnării reclamantului. Mai mult, textul în discuție nu dezvăluia intenția de a lăuda sau de a justifica practicile naziștilor aplicate la Auschwitz. Nu au fost prezentate argumente justificative privind motivul pentru care ofițerii de poliție ruși se puteau considera afectați de o asemenea referință și, în general, recursul la noțiunea de anihilare prin ardere nu putea fi privit în sine ca o incitare la comiterea de acțiuni ilegale, inclusiv la comiterea de violențe.
De asemenea, fusese relevant faptul că observațiile reclamantului nu au atacat personal niciun ofițer de poliție identificabil, ci mai degrabă au vizat poliția ca instituție publică, care cu greu poate fi descrisă ca un grup care are nevoie de protecție sporită. Fiind parte a forțelor de securitate ale statului, poliția ar trebui să dea dovadă de un grad deosebit de ridicat de toleranță față de discursul ofensiv, cu excepția cazului în care un astfel de discurs inflamat ar putea provoca acțiuni ilegale imediate în privința personalului lor, expunându-l la un risc real de violență fizică. Nu a existat niciun indiciu potrivit căruia publicarea comentariului a fost făcută într-un cadru social sau politic sensibil sau într-o situație tensionată de securitate care implica revolte anti-poliție sau alte circumstanțe care ar expune ofițerii de poliție la o amenințare reală și iminentă de comitere a violenței fizice. Tribunalele naționale nu au explicat de ce ofițerii de poliție, priviți ca grup social, aveau nevoie de o protecție sporită.
Cu privire la impactul posibil al comentariului contestat, tribunalele naționale nu au încercat să analizeze dacă blogul pe care reclamantul și-a postat comentariul său era, în general, unul foarte vizitat, sau să stabilească numărul real de utilizatori care au accesat blogul respectiv în perioada de o lună în care comentariul reclamantului rămăsese disponibil. De fapt, urmărirea penală a cea care a determinat interesul publicului față de comentariu, care părea să-i fi acordat în trecut puțină atenție. Reclamantul nu era un blogger cunoscut sau un utilizator popular al media sociale, cu atât mai puțin o figură publică sau influentă care putea atrage atenția publicului și, astfel, spori posibilul impact al afirmațiilor contestate. Posibilitatea ca acel comentariu al reclamantului să ajungă la public și, astfel, să-i influențeze opinia fusese, prin urmare, foarte limitată.
Cu referire la motivarea tribunalelor naționale, acestea s-au concentrat pe forma și pe conținutul declarațiilor contestate, fără a le analiza în contextul discuțiilor relevante. Mai mult, nu a fost făcută nicio încercare de a evalua posibilitatea ca afirmațiile în discuție să provoace prejudicii, având în vedere contextul politic și social în care au fost făcute și întinderea lor. În consecință, tribunalele naționale nu au avut în vedere toate faptele și factorii relevanți, prin urmare, motivele prezentate nu puteau fi considerate unele „relevante și suficiente” pentru a justifica ingerința în libertatea de exprimare a reclamantului.
De vreme ce erau ofensatoare, insultătoare și virulente, afirmațiile reclamantului nu puteau fi văzute ca o încercare de a instiga la ură împotriva ofițerilor de poliție ruși. Nici nu puteau provoca violență, prezentând astfel un pericol clar și iminent care ar fi impus condamnarea penală a reclamantului și aplicarea pedepsei închisorii. Prin urmare, ingerința a fost disproporționată raportat la scopul legitim invocat.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: constatarea existenței unei încălcări reprezintă o satisfacție echitabilă suficientă cu privire la orice prejudiciu moral suferit.
(Vezi, de asemenea, Dmitriyevskiy v. Rusia, 42168/06, 3 octombrie 2017, nota informativă 211)
Full & Egal Universal Law Academy