©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Tradus şi revizuit de IER
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
Hotărârea
din 18 iunie 2013
în cauza S.C. COMPLEX HERTA IMPORT EXPORT S.R.L. LIPOVA
împotriva României
(Cererea nr. 17118/04)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza S.C. Complex Herta Import Export S.R.L. Lipova împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 mai 2013,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 17118/04 îndreptată împotriva României prin care societatea comercială de drept român Complex Herta Import Export S.R.L. Lipova (reclamanta) a sesizat Curtea la 17 martie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta a fost reprezentată de S.C.A. Valentin & Asociaţii, societate civilă de avocaţi din Arad. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta a pretins, în special, că, în speţă, cuantumul amenzii care i-a fost aplicată este incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
4. La 17 noiembrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
5. În urma abţinerii lui Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din regulament), preşedintele Marii Camere a desemnat-o pe Kristina Pardalos în calitate de judecător ad hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
6. La 9 ianuarie 2003, reclamanta a achiziţionat contra sumei de 1,62 miliarde lei româneşti (ROL), echivalentul a aproximativ 45 000 euro (EUR), o staţie de alimentare în Lipova.
7. La 17 ianuarie 2003, Guvernul a adoptat Ordonanţa Guvernului nr. 3/2003, potrivit căreia distribuitorii de carburant erau obligaţi să afişeze la loc vizibil numele producătorului şi al furnizorului de carburant. Nerespectarea acestei obligaţii era sancţionată cu amenda între 500 şi 800 milioane ROL, echivalentul a aproximativ 14 000-22 500 EUR.
8. La 23 ianuarie 2003, reclamanta a început să exploateze staţia şi să distribuie carburant. În acelaşi timp, a început renovarea clădirii.
9. La 10 februarie 2003, staţia de alimentare a fost controlată de comisari ai secţiei judeţene ai Gărzii Financiare. Aceştia au constatat că nu era afişat numele producătorului şi al furnizorului de carburant, iar suma de 3,13 milioane ROL (echivalentul a aprox. 90 EUR) provenită din vânzarea carburantului nu fusese înregistrată în casa de marcat de către angajaţii staţiei. În consecinţă, au întocmit un proces-verbal de constatare şi au aplicat o primă amendă de 500 milioane ROL (echivalentul a aprox. 14 000 EUR) pentru lipsa afişajului şi o doua amendă de 30 milioane ROL (echivalentul a aprox. 850 EUR) pentru neînregistrarea în casa de marcat a sumei provenite din vânzarea de carburant. De asemenea, au confiscat şi suma de 3,13 milioane ROL. Reprezentantul reclamantei, P.P., a semnat procesul-verbal fără a face observaţii.
10. La 27 februarie 2003, reclamanta a contestat procesul-verbal în faţa Judecătoriei Arad. A susţinut că un afişaj cu numele producătorului şi al furnizorului de carburant fusese aplicat în staţia de alimentare, dar că, pe parcursul lucrărilor de renovare, fusese înlăturat din greşeală. Aceasta a considerat că, în raport cu faptele imputate, amenda de 500 milioane ROL era excesivă. În ceea ce priveşte amenda de 30 milioane ROL, a invocat lipsa răspunderii
11. Au fost audiaţi ca martori angajaţii staţiei şi clienţii care au asistat la control.
12. Prin hotărârea din 4 iunie 2003, judecătoria a admis acţiunea şi a anulat procesul-verbal. Bazându-se pe declaraţiile martorilor, instanţa a considerat că reclamanta a respectat obligaţia legală de afişare şi că singura ei vină a fost nesupravegherea lucrătorilor care, pe parcursul lucrărilor de renovare, au înlăturat afişajul timp de câteva ore sau cel mult o zi.
13. Ţinând seama de circumstanţele particulare ale cauzei, atitudinea reclamantei şi de consecinţele minime ale lipsei afişajului, instanţa a considerat că sancţiunea avertismentului, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale, erau suficiente. S-a reţinut că înlocuirea amenzii cu avertisment este posibilă în cazul în care Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi Ordonanţa Guvernului nr. 3/2003 sunt complementare.
14. Cu privire la cea de-a doua amendă, s-a reţinut că, potrivit declaraţiilor martorilor, controlul a fost desfăşurat de o manieră abuzivă, inspectorii blocând accesul clienţilor şi al angajaţilor la casele de marcat. Cu privire la suma confiscată, instanţa a reţinut că reprezenta preţul carburantului vândut într-o scurtă perioadă de timp, angajaţii nemaiavând timpul material necesar să-l înregistreze în casa de marcat.
15. Garda Financiară a declarat recurs cu motivarea că hotărârea judecătoriei era urmarea unei greşite interpretări a faptelor şi a dispoziţiilor legale. A susţinut, în special, că înlocuirea sancţiunii amenzii cu o altă sancţiune prevăzută de Ordonanţa nr. 2/2001 era nelegală.
16. Prin hotărârea definitivă din 19 septembrie 2003, Tribunalul Arad a admis recursul şi a confirmat cele două amenzi. Nu au fost reţinute declaraţiile angajaţilor care susţineau că afişajul fusese montat înainte de începerea lucrărilor, pe motivul că, la momentul desfăşurării controlului, angajaţii respectivi nu au menţionat existenţa acestui afişaj. În orice caz, tribunalul a considerat că prima instanţă a examinat de o manieră superficială pericolul social al faptelor imputate reclamantei. Tribunalul a reţinut că, în cauză, cuantumul excesiv al amenzii reflecta voinţa legiuitorului de a instaura un control strict al circulaţiei produselor petroliere în scopul îmbunătăţirii colectării taxelor. Prin urmare, a concluzionat că faptele în litigiu erau suficient de grave pentru a justifica amenda.
17. În ceea ce priveşte cea de-a doua amendă, având în vedere declaraţiile martorilor, instanţa a considerat că nimic nu i-a împiedicat pe angajaţi să înregistreze în casa de marcat suma provenită din vânzarea de carburant.
18. La 18 şi 23 decembrie 2003, reclamanta a plătit amenda de 500 milioane ROL, care reprezenta, la data plăţii, echivalentul a aprox. 12 400 EUR.
19. La 7 noiembrie 2011, în urma cererii Registrului Comerţului, tribunalul a dispus dizolvarea şi radierea societăţii comerciale reclamante pe motiv de încetare a activităţii. Potrivit dispoziţiilor Legii societăţilor comerciale, bunurile aflate în patrimoniul societăţii după radierea acesteia au revenit asociaţilor, în speţă P.P., care deţinea 99,34% din capitalul social.
II. Dreptul intern relevant
20. Articolele relevante din Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor prevăd următoarele:
Art. 7
„Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.
Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede aceasta sancţiune.”
Art. 8
„Amenda contravenţională are caracter administrativ.
Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale Guvernului se pot prevedea amenzi între 500.000 lei şi 100.000.000 lei.”
21. Articolele relevante din Ordonanţa nr. 3/2003 pentru modificarea O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a colectării unor venituri bugetare prevăd următoarele :
Art. 5
„(1) Constituie contravenţie [...] :
c) neafişarea la loc vizibil a numelui producătorului şi furnizorului de carburanţi auto comercializaţi; [...]
(2) Prin derogare de la prevederile art. 8 din O.G. nr. 2/2001 [...], contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
[...]
- cu amenda între 500 milioane lei şi 800 milioane lei, fapta prevăzută la lit. c);
[...]
(5) Prevederile prezentei ordonanţe se completează cu cele ale O.G. nr. 2/2001 [...]”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
22. Reclamanta denunţă o ingerinţă în exercitarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, susţinând că amenda aplicată pentru lipsa afişării informaţiilor nu este compatibilă cu principiul proporţionalităţii. Aceasta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, redactat după cum urmează:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
A. Cu privire la admisibilitate
23. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
24. Reclamanta susţine că lipsa afişajului nu demonstrează nicio intenţie frauduloasă din partea sa şi susţine că această omisiune nu reprezenta nimic mai mult decât o simplă neglijenţă din partea angajaţilor săi. În absenţa unor consecinţe prejudiciabile sau a unui prejudiciu material pentru clienţii săi sau pentru stat, reclamanta consideră că pericolul social al faptelor imputate era extrem de redus.
25. Reclamanta mai susţine că această amendă a periclitat supravieţuirea sa economică şi precizează că, cu aproximaţie, cuantumul său reprezenta o cincime din cifra de afaceri a primelor luni de activitate.
26. Astfel, concluzionează aceasta, cuantumul amenzii este disproporţionat în raport cu faptele şi cu scopul social urmărit de legiuitor.
27. Guvernul subliniază mai întâi că ingerinţa în litigiu era prevăzută de lege, în speţă Ordonanţa nr. 3/2003. Scopul acestei ordonanţe de guvern era de a consolida controlul asupra circulaţiei produselor supuse accizelor şi îmbunătăţirea colectării fondurilor bugetare. Ingerinţa în litigiu urmăreşte, prin urmare, protecţia ordinii publice.
28. Cu privire la raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit, Guvernul reaminteşte că scopul reglementării sus-menţionate este unul preventiv. Susţine că legiuitorul a considerat că lipsa afişării informaţiilor este un fapt suficient de grav pentru a justifica aplicarea unei amenzi independent de existenţa unui prejudiciu material. În această privinţă, consideră că autorităţile naţionale sunt mai bine plasate decât Curtea pentru a aprecia necesitatea aplicării de sancţiuni severe în domenii sensibile, cum ar fi combaterea evaziunii fiscale.
29. Guvernul mai susţine că drepturile reclamantei au fost respectate atât timp cât autorităţile administrative au individualizat sancţiunea ţinând seama de circumstanţele cauzei, iar această apreciere a fost supusă controlului instanţelor judecătoreşti interne.
30. În cele din urmă, acesta susţine că aplicarea amenzii nu a avut un impact determinant asupra situaţiei financiare sau asupra solvabilităţii persoanei în cauză. Mai susţine că aprecierea unor eventuale consecinţe nu se poate face plecând doar de la cifra de afaceri a societăţii comerciale pe parcursul primelor luni de activitate, ci trebuie luat în considerare, de asemenea, preţul de achiziţionare al staţiei de alimentare, precum şi rentabilitatea ridicată a activităţii de distribuţie de carburant, comparativ cu cifra de afaceri anuală.
31. Curtea observă, cu titlu liminar, că ingerinţa în litigiu este reglementată de al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevede expres excepţia în ceea ce priveşte plata impozitelor, a altor contribuţii sau a amenzilor (Phillips împotriva Regatului Unit, nr. 41087/98, pct. 51, CEDO 2001‑VII). Aceste domenii nu se sustrag totuşi controlului Curţii atât timp cât trebuie verificat dacă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie a făcut obiectul unei aplicări corecte [Orion‑Břeclav s.r.o. împotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 43783/98, 13 ianuarie 2004].
32. Curtea trebuie, prin urmare, să verifice dacă a fost păstrat un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (Phillips, menţionată anterior, pct. 51). În adevăr, obligaţia de a plăti amenzile poate leza garanţia consacrată prin această dispoziţie în cazul în care impune unei persoane fizice sau unei entităţi o sarcină excesivă sau aduce atingere în mod grav situaţiei financiare a acestora [a se vedea, mutatis mutandis, Buffalo S.R.L. (aflată în lichidare judiciară) împotriva Italiei, nr. 38746/97, pct. 32, 3 iulie 2003]. Cu toate acestea, autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce tip de amendă trebuie aplicată. Deciziile luate în acest domeniu implică o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre. Acestea dispun de o largă marjă de apreciere [Valico S.R.L. împotriva Italiei (dec.), nr. 70074/01, 21 martie 2006].
33. În prezenta cauză, Curtea constată că societatea reclamantă a fost sancţionată pentru nerespectarea obligaţiilor impuse distribuitorilor de carburanţi prin art. 5 din Ordonanţa nr. 3/2003 privind regimul accizelor şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a colectării unor venituri bugetare. Ingerinţa în litigiu are ca scop legitim respectarea legislaţiei privind vânzarea de carburanţi şi de a proteja astfel interesul public şi dreptul consumatorilor, ceea ce corespunde interesului general.
34. Curtea trebuie, de asemenea, că stabilească dacă „un echilibru just” a fost menţinut între cerinţele interesului general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale individului.
35. În această privinţă, trebuie reamintit că, în acest gen de cauze, Curtea acordă importanţă comportamentului reclamantului (Grifhorst împotriva Franţei, nr. 28336/02, pct. 93, 26 februarie 2009).
36. În speţă, Curtea reţine că tribunalul, care a examinat cauza în ultimă instanţă, a apreciat comportamentul reclamantei ca fiind culpabil atât timp cât a omis să afişeze informaţiile prevăzute în Ordonanţa nr. 3/2003.
37. În ceea ce priveşte gravitatea vinovăţiei reclamantei sau consecinţele lipsei afişării informaţiilor pentru interesul public şi pentru drepturile consumatorilor, Curtea consideră că reprezintă elemente care se înscriu în mod vădit în marja de apreciere de care autorităţile naţionale, şi în mod deosebit instanţele judecătoreşti interne, dispun în materie fiscală. În această privinţă, constată că simpla neîndeplinire a condiţiilor impuse de Ordonanţa nr. 3/2003 constituie în sine încălcarea normelor de drept care reglementează în materie şi, în consecinţă, intră în marja de apreciere a statului membru pârât de a decide oportunitatea de a sancţiona un asemenea comportament [a se vedea, mutatis mutandis, Valico S.R.L. (dec.), menţionată anterior].
38. În ceea ce priveşte cuantumul amenzii aplicate societăţii reclamante, Curtea observă că aceasta corespunde pragului minim prevăzut de Ordonanţa nr. 3/2003, pe care autorităţile competente l-au considerat adecvat în speţă. Ţinând seama de elementele aflate la dosar, Curtea consideră că amenda respectivă nu poate fi calificată ca o „sarcină exorbitantă” atât timp cât nu a avut o influenţă decisivă asupra situaţiei financiare globale a reclamantei, care şi-a continuat activitatea mai mulţi ani după ingerinţa în litigiu (a se vedea, a contrario, Mamidakis împotriva Greciei, nr. 35533/04, pct. 47, 11 ianuarie 2007).
39. În aceste condiţii, Curtea consideră că autorităţile interne au păstrat justul echilibrul dintre cerinţele interesului general, pe de o parte, şi respectarea dreptului de proprietate al societăţii reclamante, pe de altă parte. Ingerinţa nu i-a cauzat societăţii în cauză o sarcină excesivă de natură să facă măsura denunţată disproporţionată în raport cu scopul legitim urmărit.
40. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a stabili că nu a fost încălcat, în speţă, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
II. Cu privire la celelalte pretinse încălcări
41. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamanta susţine încălcarea dreptului său la prezumţia de nevinovăţie ca urmare a prezumţiei de temeinicie atribuite procesului-verbal de contravenţie în litigiu şi a impunerii obligaţiei de a răsturna această prezumţie. Reclamanta susţine, de asemenea, încălcarea art. 7 din Convenţie ca urmare a sancţionării sale pentru o contravenţie prevăzută de Ordonanţa nr. 3/2003. Conform acesteia, dispoziţiile ordonanţei respective nu îi erau aplicabile la data aplicării amenzii.
42. Ţinând seama de ansamblul elementelor de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe asupra acuzaţiilor formulate, Curtea nu a constat nicio încălcare a drepturilor şi a libertăţilor garantate de Convenţie sau de protocoalele sale adiţionale. Reiese că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate şi că trebuie respinse, în temeiul art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 18 iunie 2013, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.
PREŞEDINTEGrefier
JOSEP CASADEVALLSantiago Quesada
Full & Egal Universal Law Academy