©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
CAUZA S.C. SILVOGRECU COM. S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 5355/04)
Hotărâre
Strasbourg
23 februarie 2010
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza S.C. Silvogrecu Com. S.R.L. împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupanèiè, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 februarie 2010,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 5355/04 îndreptată împotriva României, prin care o societate comercială română, S.C. Silvogrecu Com. S.R.L. („reclamanta”), a sesizat Curtea la 11 decembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Reclamanta este reprezentată de domnul Marin Grecu, administratorul acesteia. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 10 iulie 2007, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Societatea reclamantă este o societate cu răspundere limitată, cu sediul social în comuna Izvoru Bârzii.
5. Prin două acţiuni introduse în faţa Tribunalului Mehedinţi la 28 octombrie şi, respectiv, la 20 noiembrie 2002, reclamanta a solicitat obligarea direcţiei silvice judeţene şi a unei societăţi comerciale, S.C. D. S.R.L. (denumită în continuare „societatea D.”), la plata de daune-interese pentru neexecutarea contractelor încheiate în 2000.
6. În dosarul privind direcţia judeţeană, instanţa a cerut reclamantei să plătească 71 575 929 lei româneşti vechi (ROL) şi 50 000 ROL, adică echivalentul a aproximativ 2 300 euro (EUR), cu titlu de taxe judiciare de timbru (timbru judiciar şi, respectiv, timbru fiscal) calculate în funcţie de valoarea daunelor-interese solicitate.
7. În ceea ce priveşte dosarul privind societatea D., instanţa a stabilit valoarea taxelor judiciare de timbru la 2 345 032 ROL şi 30 000 ROL, adică echivalentul a aproximativ 75 EUR în total, calculate tot în funcţie de valoarea obiectului litigiului.
8. Invocând situaţia sa economică precară, reclamanta a solicitat scutirea de la plata acestor taxe în cele două dosare. La 2 decembrie 2002, instanţa a amânat examinarea cauzelor şi a trimis cererile de scutire Direcţiei Generale judeţene a Finanţelor Publice (denumită în continuare „direcţia generală a finanţelor”).
9. În raportul din 15 ianuarie 2003, direcţia generală a finanţelor a emis un aviz favorabil acestor cereri. Aceasta s-a bazat pe bilanţurile contabile ale societăţii care confirmau faptul că, din 2001, ea nu mai avea niciun fel de activitate comercială, conturile sale erau închise şi că nu mai avea niciun venit. De asemenea, direcţia a luat în considerare concluziile unei anchete sociale efectuate la domiciliul administratorului societăţii reclamante, care este şi deţinătorul majorităţii părţilor sociale. Domnul Grecu, care a evidenţiat că nici acesta din urmă, nici familia sa nu dispuneau de venituri în afara unui ajutor social.
10. La 28 ianuarie 2003, reclamanta a fost informată de faptul că cererile sale au fost transmise primăriei comunei Izvoru Barzii pe motiv că, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002, taxele judiciare de timbru erau vărsate la bugetul local şi că autorităţile locale aveau competenţa de a acorda eventuale scutiri.
11. Prin decizia din 5 martie 2003, Consiliul Local al Comunei Izvoru Barzii (denumit în continuare „consiliul local”) a admis cele două cereri de scutire. În ceea ce priveşte acţiunea introdusă împotriva societăţii D., decizia consiliului local a menţionat că reclamanta era scutită de plata taxelor judiciare de timbru în valoare de 2 345 032 ROL şi 3 000 ROL.
12. Prin hotărârea din 31 martie 2003, instanţa a anulat acţiunea introdusă împotriva societăţii D. pe motiv că scutirea a fost acordată de consiliul local şi nu de direcţia generală a finanţelor. În plus, instanţa a considerat că scutirea era doar parţială deoarece menţiona suma de 3 000 ROL în loc de 30 000 ROL.
13. În apelul reclamantei, care pretindea, pe de o parte, că direcţia generală a finanţelor era cea care a transmis cererea de scutire către consiliul local, şi, pe de altă parte, că menţiunea de 3 000 ROL în loc de 30 000 ROL nu era decât o greşeală de scriere a autorităţilor locale, prin hotărârea din 10 iunie 2003, Curtea de Apel Craiova a confirmat temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă, considerând că scutirea era valabilă doar dacă era acordată de direcţia generală a finanţelor.
14. În ceea ce priveşte dosarul referitor la daunele-interese solicitate direcţiei silvice judeţene, în şedinţa din 8 aprilie 2003, instanţa a considerat că scutirea acordată de consiliul local din Izvoru Barzii trebuia acordată de către consiliul local din Turnu Severin, municipiul reşedinţă de judeţ. În consecinţă, acesta a amânat examinarea dosarului în aşteptarea unei decizii a acestui consiliu local.
15. Totuşi, cu ocazia şedinţei din 22 aprilie 2003, la solicitarea reclamantei, instanţa a revenit asupra deciziei sale, a examinat cererea de scutire şi a respins-o pe motiv că încetarea activităţii reclamantei nu reprezenta un motiv suficient pentru scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru.
16. Prin hotărârea din 13 mai 2003, constatând faptul că reclamanta nu achitase taxele judiciare de timbru, instanţa a anulat acţiunea.
17. Invocând avizul favorabil al Direcţiei generale a finanţelor, precum şi decizia de scutire pronunţată de consiliul local din Izvoru Barzii, reclamanta a introdus un recurs în faţa Curţii de Apel Craiova care l-a respins prin hotărârea definitivă din 15 septembrie 2003.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
18. În temeiul art. 1 din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunilor şi cererilor introduse în faţa instanţelor li se aplică taxele judiciare de timbru, calculate proporţional cu valoarea obiectului în litigiu.
19. Conform art. 75 şi urm. C. proc. civ., astfel cum erau acestea în vigoare la momentul faptelor, instanţele puteau avea acces la cererile de asistenţă judiciară care vizau în special acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări privind plata taxelor judiciare de timbru. Instanţa s-a pronunţat, fără dezbateri şi cu uşile închise, printr-o hotărâre definitivă, luată în baza informaţiilor şi probelor obţinute de la părţi şi de la alte autorităţi competente.
20. Totuşi, conform art. 21 din Legea nr. 146/1997, Ministerul Finanţelor era cel care, ca regulă generală, acorda scutiri, reduceri sau reeşalonări pentru plata taxelor judiciare de timbru.
21. În temeiul art. 41 alin. (4) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, sumele percepute cu titlu de taxe judiciare de timbru erau vărsate la bugetul de stat. Începând cu 1 ianuarie 2003, aceste sume au fost vărsate bugetelor locale. În ceea ce priveşte eventualele scutiri sau reduceri, în temeiul Legii nr. 215 din 23 aprilie 2001 privind administraţia publică locală, consiliul local era competent să solicite orice chestiune care ţinea de gestionarea bugetului local.
22. În conformitate cu Legea nr. 195 din 25 mai 2004, acordarea de scutiri, reduceri sau reeşalonări pentru plata taxelor judiciare de timbru a redevenit de competenţa exclusivă a instanţelor.
23. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, prin care se transpunea în dreptul român Directiva 2003/8/CE a Consiliului European, publicată în Monitorul Oficial la 25 aprilie 2008, abrogă art. 75 şi urm. C. proc. civ.
24. Această ordonanţă prevede plafoanele viitoare minime sub care ajutorul public judiciar se acordă în întregime, precum şi posibilitatea introducerii unei cereri de reexaminare împotriva încheierii pronunţate.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 § 1 DIN CONVENŢIE
25. Reclamanta pretinde că anularea acţiunilor sale pentru neplata taxelor judiciare de timbru a adus atingere dreptului său de acces la o instanţă. Aceasta invocă art. 6 § 1 din Convenţie, formulat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instanţă (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)”
26. Guvernul contestă acest argument.
A. Cu privire la admisibilitate
27. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
28. Guvernul nu contestă faptul că dreptul reclamantei de acces la o instanţă a fost supus unor limitării, dar consideră că acestea urmăreau un scop legitim şi că exista un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Acesta aminteşte că subordonarea accesului la o instanţă unor cheltuieli de judecată nu reprezintă în sine o atingere adusă dreptului la un proces echitabil şi că o bună administrare a justiţiei poate justifica cheltuielile de judecată a căror valoare trebuie stabilită în lumina circumstanţelor specifice fiecărei cauze.
29. În continuare, Guvernul atrage atenţia asupra faptului că alte ţări impun taxe judiciare de timbru calculate proporţional cu valoarea obiectului litigiului.
30. Reclamanta contestă acest argument şi consideră că limitarea impusă dreptului său de acces la o instanţă este disproporţionată.
31. Mai întâi, Curtea constată că a existat o limitare a dreptului reclamantei de acces la o instanţă ca urmare a anulării celor două acţiuni ale sale din cauza neplăţii taxelor judiciare de timbru.
32. Curtea reaminteşte apoi că a soluţionat de mai multe ori cauze care au ridicat chestiuni similare celor din prezenta speţă şi a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie [Weissman şi alţii împotriva României, nr. 63945/00, pct. 32-44, CEDO 2006‑VII (fragmente), Iorga împotriva României, nr. 4227/02, pct. 34-52, 25 ianuarie 2007, şi Rusen împotriva României, nr. 38151/05, pct. 33-37, 8 ianuarie 2009).
33. În speţă, Curtea observă că, la momentul faptelor, în dreptul intern coexistau două sisteme de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, fără ca domeniul de aplicare al fiecăruia dintre acestea să fie clar definit.
34. În această privinţă, aceasta observă faptul că, pe de o parte, în temeiul Legii nr. 146/1997 modificată de Legea nr. 215/2001, consiliul local decidea cu privire la orice chestiune care viza gestionarea bugetului local, inclusiv la eventualele scutiri sau reduceri ale taxelor judiciare de timbru. Pe de altă parte, conform Codului de procedură civilă, instanţele puteau şi să aibă acces la cererile de acordare de asistenţă şi să acorde scutiri sau reduceri ale taxelor judiciare de timbru.
35. În ceea ce priveşte acţiunea introdusă împotriva societăţii D., Curtea ia act de faptul că aceasta a fost anulată pe motiv că scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru a fost acordată de consiliul local şi nu de direcţia generală a finanţelor. Este necesar să se constate că însăşi direcţia generală a finanţelor este cea care a trimis cererea de scutire consiliului local, considerând că acesta din urmă avea competenţa de a pronunţa o decizie. În aceste condiţii, Curtea consideră că anularea acestei acţiuni evidenţiază o deficienţă de funcţionare a mecanismului intern de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice, care este implicit întregii convenţii.
36. În ceea ce priveşte acţiunea introdusă împotriva direcţiei silvice judeţene, Curtea ia act de faptul că Tribunalul Mehedinţi a respins cererea de scutire şi a anulat acţiunea pe motiv că încetarea activităţii reclamantei nu constituia un argument suficient pentru scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru.
37. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă, în cadrul celei de-a doua acţiuni, aprecierea tribunalului nu a restricţionat dreptul de acces al reclamantei la o instanţă într-o asemenea măsură încât acesta să devină teoretic şi iluzoriu.
38. Curtea ia act de faptul că valoarea taxelor judiciare de timbru care corespunde acţiunii introduse împotriva direcţiei silvice judeţene se ridica la 71 625 929 ROL, ceea ce reprezenta de peste paisprezece ori salariul mediu lunar net în România, care, la momentul faptelor, era de 4 955 273 ROL. Ţinând seama de încetarea oricărei activităţi a reclamantei şi de absenţa altor venituri, Curtea consideră că valoarea taxelor judiciare de timbru astfel stabilită era excesivă.
39. În această privinţă, Curtea consideră că instanţa nu pare să fi ţinut suficient seama nici de situaţia economică a reclamantei, nici de situaţia precară a administratorului şi acţionarului său majoritar. În acest sens, Curtea ia act de faptul că instanţa nu a examinat în detaliu cererea reclamantei, limitându-se la a constata că aceasta nu mai desfăşura nicio activitate şi nu a cerut informaţii părţilor, după cum putea să facă în temeiul art. 75 şi urm. C. proc. civ. (a se vedea, mutatis mutandis, Rusen, citată anterior, pct. 36).40. În plus, aprecierea temeiniciei cererii de asistenţă judiciară introduse de judecătorie este definitivă şi nu poate fi contestată de către persoana în cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Rusen, citată anterior, pct. 37).
41. În sfârşit, Curtea ia act de faptul că, la 24 aprilie 2008, au intrat în vigoare noi dispoziţii privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care nu se aplică prezentei cauze. Acestea prevăd plafoane viitoare minime sub care ajutorul public judiciar se acordă în întregime, precum şi posibilitatea introducerii unei cereri de reexaminare împotriva încheierii pronunţate.
42. Având în vedere aceste constatări şi după efectuarea unei aprecieri globale a faptelor, Curtea consideră că, în speţă, statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura reclamantei accesul la o instanţă.
43. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENŢIE
44. Art. 41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţii contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
45. Reclamanta solicită 36 181 lei româneşti noi (RON) cu titlu de prejudiciu material suferit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către direcţia silvică judeţeană. Aceasta adaugă dobânzile de întârziere care variază între 52 291 RON şi 55 724 RON, în funcţie de metoda de calcul utilizată. Aceasta solicită, de asemenea, 100 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit.
46. Guvernul contestă aceste cereri. Acesta consideră că suma solicitată cu titlu de prejudiciu material este pur speculativă. În ceea ce priveşte prejudiciul moral pretins, Guvernul susţine că nu există nicio legătură de cauzalitate între suma solicitată cu acest titlu şi pretinsa încălcare a Convenţiei.
47. În orice caz, având în vedere jurisprudenţa Curţii în materie, Guvernul consideră că o eventuală hotărâre de condamnare ar putea reprezenta, în sine, o reparaţie satisfăcătoare a prejudiciului material şi moral pretins suferit.
48. Curtea reaminteşte că unica bază de acordare a unei reparaţii echitabile în speţă constă în faptul că reclamanta nu a avut acces la o instanţă, contrar art. 6 § 1 din Convenţie. Aceasta consideră că reclamanta nu a demonstrat că pretinsul prejudiciu material este de fapt rezultatul anulării acţiunilor sale pentru neplata taxelor judiciare de timbru [a se vedea, mutatis mutandis, Kuda împotriva Poloniei (GC), nr. 30210/96, pct. 164, CEDO 2000-XI]. În orice caz, Curtea nu poate să speculeze cu privire la rezultatul procedurilor interne (Teltronic CATV împotriva Poloniei, nr. 48140/99, pct. 69, 10 ianuarie 2006). În consecinţă, nimic nu justifică acordarea unei despăgubiri cu acest titlu.
49. Observând faptul că dreptul intern permite revizuirea unui proces în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor unui reclamant, Curtea consideră că, în principiu, cea mai adecvată reparaţie pentru reclamantă ar fi redeschiderea, la cererea sa, a procedurii în timp util şi în conformitate cu cerinţele art. 6 din Convenţie.
50. Totuşi, Curtea consideră că imposibilitatea de a solicita în instanţă repararea prejudiciului cauzat de încălcarea raporturilor contractuale, a generat într-adevăr, pentru reclamantă şi pentru administratorul acesteia, o stare de incertitudine şi de frustrare pentru care o constatare a încălcării nu este suficientă ca reparaţie.
51. Pronunţându-se în echitate, ea îi acordă 2 600 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
52. De asemenea, reclamanta solicită, însă fără a oferi documente justificative, 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi a Curţii.
53. Guvernul se opune acestei cereri şi subliniază faptul că reclamanta nu a furnizat niciun document justificativ privind cheltuielile de judecată efectuate.
54. Curtea reaminteşte că, în temeiul art. 41 din Convenţie, pot fi rambursate doar cheltuielile pentru care s-a stabilit că au fost într-adevăr efectuate, că au fost necesare şi rezonabile [a se vedea, printre altele, Nikolova împotriva Bulgariei (GC), nr. 31195/96, pct. 79, CEDO 1999-II].
55. Ţinând seama de faptul că reclamanta nu a justificat cheltuielile de judecată efectuate, Curtea decide să nu îi acorde nicio sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
56. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, 2 600 EUR (două mii şase sute euro), cu titlu de prejudiciu moral, care trebuie convertiţi în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 23 februarie 2010, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy