©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Nota de informare privind jurisprudenţa Curţii nr. 191
Decembrie 2015
Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC) - 9154/10
Hotărârea din 15 decembrie 2015 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 3 lit. d)
Audierea martorilor
Imposibilitatea de a audia martori absenţi, ale căror mărturii aveau o pondere considerabilă în condamnarea reclamantului: încălcare
În fapt – Reclamantul a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni de închisoare pentru tâlhărie în formă calificată şi şantaj în formă agravată. În ceea ce priveşte una dintre infracţiuni, instanţa de fond s-a bazat, în special, pe declaraţiile făcute la poliţie de cele două victime ale infracţiunii în cursul urmăririi penale. Declaraţiile au fost citite în timpul şedinţei de judecată întrucât cei doi martori s-au întors în Letonia şi au refuzat să depună mărturie deoarece erau încă traumatizaţi după infracţiune.
În hotărârea din 17 aprilie 2014, o cameră a Curţii a constatat, cu 5 voturi la 2, că nu au fost încălcate drepturile reclamantului prevăzute la art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie. La 8 septembrie 2014, cauza a fost trimisă Marii Camere la cererea reclamantului (a se vedea Nota de informare nr. 177).
În drept – Art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 lit. d): Pentru a examina dacă, în general, caracterul echitabil al procesului reclamantului a fost afectat de utilizarea declaraţiilor făcute anterior de martori care nu au fost prezenţi la proces, Curtea a aplicat şi a clarificat suplimentar principiul stabilit în hotărârea Marii Camere în cauza Al-Khawaja şi Tahery împotriva Regatului Unit [(MC), 26766/05 şi 22228/06, 15 decembrie 2011, Nota de informare nr. 147]. În special, deşi era evident că trebuia examinată fiecare dintre cele trei etape ale aplicării principiului dacă întrebarea din prima etapă (dacă a existat un motiv întemeiat pentru neînfăţişarea martorului) şi întrebarea din a doua etapă (dacă declaraţia martorului absent a constituit temeiul unic sau decisiv pentru condamnarea inculpatului) au primit răspuns afirmativ, era incert dacă trebuiau examinate toate cele trei etape ale principiului în cauzele în care întrebarea din prima etapă sau cea din a doua etapă au primit răspuns negativ, precum şi ordinea în care etapele urmau să fie examinate. Curtea a considerat că:
– Lipsa unui motiv întemeiat pentru neînfăţişarea unui martor, deşi în sine putea să nu fie decisivă pentru caracterul inechitabil al unui proces, era totuşi un factor foarte important ce trebuia pus în balanţă în cadrul evaluării generale a caracterului echitabil al unui proces şi unul care putea înclina balanţa în favoarea constatării unei încălcări a art. 6 § 1 şi art. 6 § 3 lit. d).
– Existenţa unor factori de contrabalansare suficienţi trebuia să fie examinată nu doar în cauzele în care declaraţia unui martor absent a constituit temeiul unic sau decisiv pentru condamnare, ci şi în cauzele în care declaraţia avea o pondere considerabilă iar admiterea acesteia ar fi putut afecta apărarea. Amploarea factorilor de contrabalansare necesari pentru ca un proces să fie considerat echitabil ar depinde de ponderea declaraţiei martorului absent.
– De regulă, ar fi utilă examinarea celor trei etape ale principiului Al-Khawaja în ordinea stabilită în acea hotărâre. Însă toate cele trei etape erau legate între ele şi, împreună, permiteau să se răspundă la întrebarea dacă procesul penal respectiv a fost echitabil în ansamblu. Prin urmare, ar putea fi util, într-o anumită cauză, să se examineze etapele într-o ordine diferită, mai ales dacă una dintre etape s-a dovedit a avea o pondere deosebit de decisivă cu privire fie la echitatea, fie la inechitatea procedurii.
În continuare, Curtea a aplicat principiul Al-Khawaja faptelor care fac obiectul prezentei cauze:
a) Cu privire la existenţa unui motiv întemeiat pentru neînfăţişarea martorilor la proces – Curtea a subliniat de la bun început că instanţa de fond a considerat că martorii nu au motivat suficient refuzul de a depune mărturie şi nu a acceptat starea lor de sănătate sau teama acestora ca justificare pentru neînfăţişarea lor la proces. După ce a contactat fiecare martor şi le-a propus soluţii diferite, instanţa de fond a adresat totodată solicitări repetate instanţelor letone fie ca starea de sănătate şi capacitatea martorilor de a depune mărturie să fie examinate de un medic din serviciul public, fie ca martorii să fie obligaţi să se prezinte la şedinţa de judecată în Letonia. Întrucât aceste eforturi s-au dovedit zadarnice, instanţa de fond a admis consemnările declaraţiilor martorilor în faza de cercetare penală ca probe în cadrul procesului. Astfel, absenţa martorilor nu era imputabilă instanţei de fond. În consecinţă, au existat motive întemeiate, din perspectiva instanţei de fond, pentru neînfăţişarea martorilor la proces şi pentru admiterea, ca probe, a declaraţiilor făcute în cursul urmăririi penale.
b) Cu privire la faptul dacă declaraţiile martorilor absenţi au constituit temeiul unic sau decisiv pentru condamnarea reclamantului – Instanţele naţionale nu au indicat în mod clar dacă au luat în considerare declaraţiile martorilor respectivi ca probe „decisive”, respectiv dacă le-au considerat atât de importante încât să poată influenţa soluţionarea cauzei. După ce a evaluat toate probele care au fost prezentate instanţelor naţionale, Curtea a constatat că cele două victime ale infracţiunii au fost singurii martori oculari la infracţiunea în litigiu. Celelalte probe disponibile erau probe indirecte sau doar probe circumstanţiale tehnice şi de alt gen, care nu erau decisive. În aceste condiţii, declaraţiile martorilor absenţi au fost „decisive”, altfel spus, concludente pentru condamnarea reclamantului.
c) Cu privire la existenţa factorilor de contrabalansare suficienţi pentru a compensa dificultăţile cu care s-a confruntat apărarea – În motivarea sa, instanţa de fond a precizat clar faptul că era conştientă de valoarea probatorie redusă a declaraţiilor neverificate ale martorilor. Aceasta a comparat conţinutul declaraţiilor făcute de victime în faza de cercetare penală şi a constatat că acestea au făcut descrieri detaliate şi coerente ale circumstanţelor infracţiunii. De asemenea, instanţa a observat că incapacitatea martorilor de a-l identifica pe reclamant a demonstrat că aceştia nu au depus mărturie în vederea incriminării lui. În plus, în evaluarea credibilităţii martorilor, instanţa de fond a abordat şi alte aspecte ale comportamentului lor în raport cu declaraţiile lor. Prin urmare, instanţa de fond a examinat, cu atenţie, credibilitatea martorilor absenţi şi fiabilitatea declaraţiilor acestora.
În plus, instanţa a avut la dispoziţie mărturii indirecte incriminatorii şi probe circumstanţiale care susţineau declaraţiile martorilor. În plus, în timpul procesului, reclamantul a avut posibilitatea să prezinte propria versiune a evenimentelor şi totodată să pună la îndoială credibilitatea martorilor adresând în contradictoriu întrebări martorilor care au dat declaraţii indirecte. Totuşi, acesta nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări celor două victime în mod indirect sau în faza de cercetare penală.
De fapt, deşi organele de urmărire penală ar fi putut să desemneze un avocat pentru a participa la audierea martorilor în faţa judecătorului de instrucţie, aceste garanţii procedurale nu au fost aplicate în cazul reclamantului. În acest sens, Curtea a fost de acord cu reclamantul că martorii au fost audiaţi de judecătorul de instrucţie deoarece, având în vedere întoarcerea lor iminentă în Letonia, organele de urmărire penală au considerat că exista pericolul pierderii declaraţiilor acestora. În acest context şi ţinând cont de faptul că, potrivit dreptului intern, consemnările declaraţiilor martorilor în faţa judecătorului de instrucţie puteau fi citite în cursul procesului în condiţii mai puţin stricte decât consemnările declaraţiilor martorilor în faţa poliţiei, autorităţile şi-au asumat riscul previzibil, care s-a materializat ulterior, ca nici inculpatul, nici avocatul său să nu aibă posibilitatea de a le adresa întrebări în nicio fază a procedurii.
Având în vedere importanţa declaraţiilor singurilor martori oculari la infracţiunea pentru care a fost condamnat reclamantul, măsurile de contrabalansare luate de instanţa naţională nu au fost suficiente pentru a permite o examinare echitabilă şi corespunzătoare a fiabilităţii probelor neverificate. Prin urmare, lipsa posibilităţii ca reclamantul să adreseze întrebări personal sau prin intermediul avocatului celor doi martori în oricare fază a procedurii a făcut ca procesul în ansamblu să fie inechitabil.
Concluzie: încălcare (nouă voturi la opt).
Art. 41: nicio reparaţie acordată.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Full & Egal Universal Law Academy