Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA SEGHETI c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 39584/07)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 octombrie 2013
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Segheti c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 24 septembrie 2013 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 39584/07) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al României, dl Ionel Segheti („reclamantul”), la 30 august 2007.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl R. Zadoinov, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.
3. Reclamantul a pretins, în special, că el a fost deţinut în condiţii de detenţie inumane.
4. La 5 ianuarie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. La aceeaşi dată, Guvernul României a fost informat despre dreptul său de a interveni în aceste proceduri în conformitate cu articolul 36 § 1 al Convenţiei şi articolul 44 § 1(b) al Regulamentului Curţii, însă acesta nu şi-a exprimat dorinţa să facă uz de acest drept.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1960 şi locuieşte la Cricova.
6. Reclamantul lucra în calitate de consultant în cadrul Ambasadei României în Republica Moldova. La 12 aprilie 2005, el a fost arestat de către poliţia din Republica Moldova în Călăraşi, Moldova, în baza bănuielii că el ar fi adus acuzaţii false în adresa unei persoane terţe. Părţile nu au prezentat nicio copie a vreunei hotărâri adoptate în cadrul procesului penal pe numele reclamantului, şi din corespondenţa lui rezultă că la o dată necunoscută el a fost condamnat la opt ani privaţiune de libertate. La 12 aprilie 2005, el a fost plasat în detenţie în penitenciarul nr. 3 din Chişinău (cunoscut anterior ca închisoarea nr. 13). La 5 octombrie 2006, el a fost transferat la penitenciarul nr. 15 din Cricova. La 6 august 2009, el a fost transferat la spitalul penitenciarului Pruncul (închisoarea nr. 16), unde el a beneficiat de un tratament ambulatoriu până la 18 august 2009 pentru hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.
A. Descrierea condiţiilor de detenţie de către reclamant
7. Reclamantul a descris condiţiile sale de detenţie din închisoarea nr. 3 din Chişinău în felul următor. El a fost deţinut cu alte treizeci şi nouă de persoane într-o celulă de 40 metri pătraţi fără ventilare şi încălzire. Uneori, deţinuţii erau nevoiţi să doarmă pe rând şi trebuiau să aştepte cele două-trei ore în fiecare zi când era pornită apă la robinet, fapt care înrăutăţea şi mai mult problemele de igienă în închisoare. Veceul se afla chiar în celulă şi avea un miros foarte neplăcut, deoarece nu erau oferite produse pentru curăţarea acestuia. Mâncarea nu era comestibilă.
8. El a descris condiţiile sale de detenţie din închisoarea nr. 15 în felul următor. La 5 octombrie 2006, el a fost plasat într-o celulă de 60 de metri pătraţi cu alte douăzeci şi şase de persoane, şi astfel în celulă era foarte puţin loc pentru fiecare deţinut. În lipsa lucrului sau altor activităţi, el nu avea ce face şi îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în celulă.
9. Reclamantul nu a primit albituri de pat şi a fost nevoit să ceară rudelor să le aducă. La fel era şi cu lucrurile de igienă personală. El era nevoit să poarte aceleaşi haine pe care le purta în momentul admiterii în închisoare, deoarece administraţia închisorii nu oferea alte haine.
10. În timpul zilei apa curgea dintr-un singur robinet, însă nu şi în timpul nopţii, şi din cauza unui mare număr de deţinuţi din celulă, accesul la robinet nu era permanent. Mâncarea era insuficientă şi de o calitate foarte proastă. Cărţile din bibliotecă erau vechi şi nu existau materiale despre Convenţie pe care le putea studia. De asemenea, reclamantul a pretins că el nu a beneficiat de tratament medical suficient în cele două locuri de detenţie.
B. Descrierea condiţiilor de detenţie ale reclamantului de către Guvern
11. Potrivit Guvernului, spaţiul care era disponibil reclamantului în diferite celule ale închisorii nr. 3 şi 15 a depăşit întotdeauna 4 metri pătraţi. În special, în închisoarea nr. 15, el a fost plasat într-un bloc de detenţie pentru deţinuţii care lucrează. Prima celulă în care el era deţinut avea 61.6 metri pătraţi şi în ea se aflau cincisprezece oameni. La scurt timp după aceasta, el a fost transferat într-o celulă de 30 metri pătraţi, în care se aflau trei deţinut. Mai târziu, el a fost transferat într-o altă celulă de 24 metri pătraţi, în care de asemenea se aflau trei deţinuţi. Toate celulele aveau numărul necesar de paturi pentru deţinuţi şi aveau robinet cu apă şi veceu.
12. Guvernul a prezentat o listă prin care se confirma că reclamantul a beneficiat în mod repetat de asistenţă medicală atât în închisoarea nr. 3, cât şi nr. 15, inclusiv de tratament ambulatoriu pentru ulcer în anul 2005.
II. MATERIALE RELEVANTE
13. Părţile relevante ale raportului Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) în privinţa vizitei sale în Republica Moldova în perioada 20-30 septembrie 2004 prevăd următoarele (traducerea neoficială):
“54. Delegaţia a vizitat cinci instituţii ce aparţin Ministerului Justiţiei: închisoarea nr. 3 din Chişinău [şi] coloniile nr. 4 şi nr. 15 din Cricova ...
55. În cea mai mare parte, situaţia instituţiilor vizitate, afectate de conjunctura economică din ţară, rămânea a fi dificilă, fiind depistate numeroase probleme ce au fost identificate şi în timpul vizitelor din 1998 şi 2001 ce ţin de condiţiile materiale şi regimurile de detenţie.
...
81. Colonia nr. 15 dispune de 4 clădiri de detenţie, în care deţinuţii erau împărţiţi pe detaşamente, în dependenţă dacă erau lucrători (detaşamentele 2, 3, 4 şi 6) şi nelucrători (detaşamentele 1, 5, 7, 8). Spre deosebire de colonia nr. 4, în pofida vechimii clădirii, impresia generală pe care o crea instituţia era una de curăţenie şi îngrijire adecvată. Merită a fi menţionate eforturile lăudabile întreprinse în acest sens. Dar, şi în acest caz, în ceea ce priveşte amenajarea şi reparaţiile necesare în dormitoare, multe au depins de resursele [disponibile] deţinuţilor.
Condiţiile materiale variază, de la acceptabile până la bune în unele instituţii, cum ar fi în detaşamentul 5 unde erau deţinuţi nelucrători. În alte dormitoare – deşi suficient de îngrijite şi curate – condiţiile erau dificile, uneori cu mai puţine paturi decât persoane deţinute sau cu ferestre fără sticlă şi un echipament primitiv, unele obiecte strict necesare (de exemplu saltele, cearşafuri, pături sau veselă) fiind obţinute datorită carităţii codeţinuţilor. Tot aici, în unele dormitoare spaţiul era restrâns, inconvenienţă parţial atenuată prin politica uşilor deschise în secţii.
83. ... cantitatea şi calitatea hranei deţinuţilor constituie un motiv de reală îngrijorare, cu excepţia coloniei de reeducare pentru minori de la Lipcani, unde eforturile depuse în acest sens sunt lăudabile. Delegaţia a fost asaltată cu plângeri privind lipsa cărnii, a produselor lactate. Constatările făcute la faţa locului de către delegaţie, atât în privinţa proviziilor, cât şi a meniului confirmă aceste plângeri. Membrii delegaţiei, au observat, de asemenea, că în unele instituţii (la închisoarea nr. 3 şi în colonia nr. 4), mâncarea care se servea era veche şi practic inconsumabilă (de exemplu, avea insecte şi viermi). Acest fapt nu este deloc surprinzător, ţinând cont de
starea generală proastă a bucătăriilor şi a echipamentului modest al acestora.
Când vine vorba despre asigurarea unei alimentaţii adecvate pentru deţinuţi, autorităţile moldoveneşti dau mereu vina pe dificultăţile financiare. Totuşi, Comitetul insistă că în cazul alimentaţiei este vorba despre o condiţie fundamentală a vieţii, pe care statul trebuie să o asigure persoanelor pe care le are în responsabilitatea sa, şi că nimic nu-l scuteşte de această responsabilitate. Nerespectarea acestei obligaţii este cu atât mai inacceptabilă, cu cât, în conformitate cu legislaţia, deţinuţii lucrători din instituţiile vizitate contribuie la cheltuielile pentru alimentaţia lor şi a codeţinuţilor. ...
85. Ţinând cont de cele sus-menţionate, CPT recomandă autorităţilor moldoveneşti:
...
- să asigure ca în coloniile nr. 4 şi nr. 15 fiecare deţinut să aibă un pat cu aşternutul necesar (saltea, cearşaf, pătură) şi ca toate ferestrele din dormitoare să aibă sticlă;
- să scoată de pe geamurile celulelor din detaşamentul 1 al coloniei nr. 15 dispozitivele care le acoperă pentru a asigura accesul adecvat al luminii naturale şi al aerului curat;
- să înceapă fără întârziere reparaţia echipamentului sanitar comun în coloniile nr. 4 şi nr. 15, precum şi în colonia de reeducare a minorilor, luând în consideraţiile comentariile de mai sus;
- să le asigure imediat deţinuţilor din închisoarea nr. 3, 4 şi 15, precum şi din toate celelalte instituţii penitenciare care se află într-o situaţie similară, o alimentare suficientă, servită conform regulilor igienice elementare;
- să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura în coloniile nr. 4 şi nr. 15, precum şi în toate celelalte instituţii penitenciare care se află într-o situaţie similară, o aprovizionare adecvată cu apă, electricitate şi combustibil; ...”
14. Părţile relevante din raportul Raportorului Special pentru tortură şi alte forme crude, inumane sau degradante de tratament sau pedeapsă cu privire la vizita sa în Republica Moldova în perioada 4-11 iulie 2008 (Consiliul Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite, document A/HRC/10/44/Add.3, 12 februarie 2009) prevăd următoarele:
“B. Condiţiile în locurile de detenţie
Instituţiile din subordinea Ministerului Justiţiei
30. Fără îndoială, au fost realizate progrese în îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.[1] Totuşi, unele instituţii vizitate de Raportorul Special erau supra-aglomerate. Autorităţile înseşi au indicat că Instituţia №13 din Chişinău este supra-aglomerată – în ziua vizitei aici erau deţinute 931 persoane, capacitatea oficială a acesteia fiind de 600 (a se vedea apendicele). Raportorul Special a fost informat de planurile Guvernului de a închide această instituţie.
31. Probleme comune în toate penitenciarele de detenţie preventivă îndelungată sunt condiţiile igienice rele, accesul limitat la îngrijire medicală şi lipsa medicamentelor, precum şi riscul de contaminare cu tuberculoză şi alte boli. Deşi Raportorul Special constată că normele minime în ce priveşte alimentarea deţinuţilor (Decizia Guvernului № 609 din 29 mai 2006) sunt verificate zilnic şi că, conform planului financiar al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, bugetul 2008 pentru produse alimentare practic s-a dublat în comparaţie cu anul 2004 şi va creşte în continuare, el a primit, de asemenea, plângeri consistente în ce priveşte calitatea proastă şi cantitatea mâncării. ...”
15. În raportul său pentru anul 2009 (pagina 117 – “Condiţiile de detenţie”), Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (“Centrul pentru Drepturile Omului”, care de asemenea activează în Republica Moldova în calitate de Ombudsman) a constatat, inter alia, următoarele:
“Cu referire la igiena personală, îmbrăcămintea şi aşternuturile, deşi Hotărârea Guvernului privind aprobarea normelor minime de alimentare zilnică a deţinuţilor şi de eliberare a detergenţilor nr. 609 din 29.05.2006, prevede normele de eliberare a săpunului pentru îmbăierea deţinuţilor şi alte necesităţi sanitaro-igienice, acest lucru rămâne a fi nerealizat şi pe parcursul anului 2009.”
16. În raportul său pentru anul 2010 (pagina 142 et seq. – “ Condiţiile de detenţie”) Centrul pentru Drepturile Omului a constatat, inter alia, următoarele:
“... Departamentul Instituţiilor Penitenciare a informat avocatul parlamentar despre faptul că asigurarea cu produse din carne şi peşte [a deţinuţilor] se efectuează după posibilităţi. Totodată, autorităţile vizate au comunicat că, în condiţiile situaţiei financiare dificile, pe parcursul anului 2010, deţinuţii din Penitenciarul nr. 17 or. Rezina au fost asiguraţi cu produse din carne în volum de 75 la sută din necesar şi cu produse din peşte în volum de 80 la sută din necesar. În acest sens, Ministerul Justiţiei a comunicat despre cheltuielile suportate pe parcursul anului 2010. Astfel, pentru alimentaţia deţinuţilor în 2010 au fost alocate din bugetul de stat 24,05 milioane de lei, în timp ce necesităţile pentru aceeaşi perioadă, prezentate Ministerului Finanţelor la proiectul Legii bugetului, au constituit 29,05 milioane de lei. Pentru alimentarea unui deţinut în zi, în anul 2010, au fost cheltuiţi 10,24 lei [aproximativ EUR 0.60], necesitatea fiind de 12,35 lei. În asemenea condiţii, deseori acest fapt s-a aflat la baza motivării de către reprezentanţii administraţiilor instituţiilor penitenciare privind imposibilitatea asigurării deţinuţilor cu produse din carne şi peşte...”
17. La 24 octombrie 2003, Parlamentul a adoptat hotărârea nr. 415-XV privind aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008. Planul include mai multe obiective care trebuie atinse în perioada de patru ani şi are drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, inclusiv reducerea supraaglomerării, îmbunătăţirea tratamentului medical, implicarea deţinuţilor în lucru şi încurajarea reintegrării lor sociale, precum şi organizarea instruirii personalului. Se intenţiona prezentarea unor rapoarte regulate în privinţa implementării Planului de Acţiuni. La 31 decembrie 2003, Guvernul a adoptat o hotărâre privind principiile de reorganizare a sistemului penitenciar, împreună cu Planul de Acţiuni pentru anii 2004-2013 cu privire la reforma sistemului penitenciar, ambele având drept scop, inter alia, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie în închisori.
18. La o dată nespecificată, Ministerul Justiţiei a elaborat un raport cu titlu “Implementarea de către Ministerul Justiţiei a capitolului 14 al Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008, aprobat prin hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003”. La 25 noiembrie 2005, Comisia parlamentară pentru drepturile omului de asemenea a elaborat un raport privind implementarea Planului naţional de acţiuni. Ambele rapoarte au confirmat finanţarea insuficientă a sistemului penitenciar şi, respectiv, eşecul de a implementa în întregime Planul naţional de acţiuni în închisorile din Moldova, inclusiv în închisoarea nr. 3 din Chişinău. În primul din aceste rapoarte se declara, inter alia, că “atâta timp cât scopurile şi acţiunile menţionate în [Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului] nu au suportul financiar necesar ... acestea vor rămâne doar o bună intenţie a statului de a proteja drepturile omului menţionată în hotărârea Parlamentului nr. 415-XV din 24 octombrie 2003 ...”
ÎN DREPT
I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
19. Reclamantul s-a plâns că a fost deţinut în condiţii inumane, atât în închisoarea nr. 3 din Chişinău, cât şi în închisoarea nr. 15 din Cricova. El s-a bazat pe articolul 3 al Convenţiei, care prevede următoarele:
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea1. Obiecţia preliminară a Guvernului
20. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs disponibile. În special, potrivit articolului 4 § 2 al Constituţiei, Convenţia este parte a sistemului naţional de drept şi are prioritate faţă de alte legi. Prin urmare, reclamantul trebuia să iniţieze o acţiune civilă în instanţele judecătoreşti naţionale şi să-şi întemeieze acţiunea atât direct pe prevederile Convenţiei, cât şi pe diverse prevederi ale Codului Civil.
21. Reclamantul a susţinut că el nu a beneficiat de căi efective de recurs în privinţa pretenţiei sale formulate în temeiul articolului 3 al Convenţiei.
22. Curtea reiterează că a examinat în mod repetat chestiunea căilor interne de recurs în privinţa condiţiilor proaste de detenţie din Moldova (a se vedea Şarban v. Moldova, nr. 3456/05, §§ 57-62, 4 octombrie 2005; Holomiov v. Moldova, nr. 30649/05, §§ 101-107, 7 noiembrie 2006; Istratii and Others v. Moldova, nr. 8721/05, 8705/05 şi 8742/05, § 38, 27 martie 2007; Modarca v. Moldova, nr. 14437/05, § 47, 10 mai 2007; şi Stepuleac v. Moldova, nr. 8207/06, § 46, 6 noiembrie 2007), şi a conchis de fiecare dată că căile de recurs propuse de Guvern erau ineficiente în privinţa persoanelor aflate în acel moment în detenţie. În Malai v. Moldova (nr. 7101/06, §§ 42-46, 13 noiembrie 2008), ea a constatat violarea articolului 13 al Convenţiei ca urmare a lipsei căilor interne de recurs în privinţa condiţiilor inumane şi degradante de detenţie, şi a conchis că “nu s-a demonstrat faptul că au existat căi efective de recurs în privinţa pretenţiei reclamantului formulate în temeiul articolului 3” referitoare la condiţiile de detenţie. În această cauză, la momentul depunerii plângerii sale, reclamantul încă se afla în detenţie.
Prin urmare, Curtea constată că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă din motivul neepuizării căilor interne de recurs şi prin urmare, obiecţia Guvernului trebuie respinsă.2. Alte chestiuni privind admisibilitatea
23. Curtea notează că în această cauză reclamantul a formulat patru plângeri în privinţa condiţiilor sale de detenţie: (i) asistenţa medicală insuficientă, (ii) supraaglomerarea celulei, (iii) igiena proastă, şi (iv) calitatea şi cantitatea mâncării. Curtea consideră că el nu şi-a motivat prima plângere. Mai mult, Guvernul a prezentat informaţii specifice care confirmă faptul că el a beneficiat de asistenţă medicală în mod repetat.
24. În privinţa supraaglomerării celulei, Curtea cunoaşte situaţia generală din închisorile din Republica Moldova şi a constatat violări în mai multe cauze iniţiate în această privinţă. Cu toate acestea, din declaraţiile Guvernului (reclamantul s-a referit la supraaglomerarea din penitenciarul nr. 3), se pare că în penitenciarul nr. 15, el iniţial a beneficiat de spaţiu personal de 4 metri pătraţi, care ulterior a fost mărit la 8 şi chiar la 10 metri pătraţi (a se vedea paragraful 11 de mai sus). În absenţa unor probe contrare, Curtea conchide că pretenţia reclamantului privind supraaglomerarea din celula sa în penitenciarul nr. 15 este nefondată, deoarece spaţiul de care dispunea depăşea minimum de 4 metri pătraţi recomandat de către CPT.
25. Curtea face referinţă la principiile stabilite în jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, I.D. v. Moldova, nr. 47203/06, §§ 27-29, 30 noiembrie 2010) privind calcularea termenului limită de şase luni pentru formularea pretenţiilor privind condiţiile de detenţie. În special, în cazul în care este formulată pretenţia privind condiţiile de detenţie din câteva locuri de detenţie, violarea pretinsă poate reprezenta “o situaţie continuă” dacă caracteristicile de bază ale perioadelor de detenţie examinate sunt în mare parte similare. În caz contrar, fiecare perioadă de detenţie va fi tratată separat, şi pretenţia în privinţa fiecărei perioade trebuie depusă la Curte în termen de şase luni de la ultima data a detenţiei.
26. După cum urmează din paragraful 24 de mai sus, atunci când reclamantul era deţinut în penitenciarul nr. 15, celulele nu erau supraaglomerate. Prin urmare, problema supraaglomerării nu poate fi considerată ca o situaţie continuă, şi orice pretenţie în acest sens formulată în privinţa detenţiei în penitenciarul nr. 3 trebuie depusă la Curte în termen de şase luni din momentul în care reclamantul a părăsit această închisoare şi nu a mai fost expus violării pretinse. Cu toate acestea, reclamantul a depus cererea sa la Curte zece luni mai târziu după transferul său la penitenciarul nr. 15 (a se vedea paragrafele 1 şi 6 de mai sus). Prin urmare, această parte din cerere a fost depusă cu depăşirea termenului limită şi urmează a fi respinsă în conformitate cu articolul 35 §§ 1 şi 4 al Convenţiei.
27. Curtea observă că plângerile referitoare la igiena proastă şi mâncarea din închisorile nr. 3 şi 15 sunt în mare parte similare, şi pot fi considerate ca reprezentând “o situaţie continuă”. Prin urmare, acest aspect al condiţiilor de detenţie în ambele instituţii trebuie examinat în întregime. Curtea consideră că această pretenţie nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Prin urmare, ea notează că aceasta nu este inadmisibilă sub nici un aspect. Astfel, ea trebuie declarată admisibilă.
B. Fondul
28. Reclamantul a declarat că condiţiile sale de detenţie din închisorile nr. 3 şi nr. 15 au reprezentat tratament inuman. În special, mâncarea servită era necomestibilă şi i-a fost refuzată cantitatea de peşte, carne şi produse lactate ce i se cuvenea. El a fost deţinut în condiţii sanitare proaste, celula era infestată cu viermi. Mai mult, veceul era situat doar la 1.5 metri de la masa de prânz şi mirosea foarte urât din cauza că nu li se ofereau produse pentru curăţirea acestuia.
29. Guvernul a declarat că în conformitate cu hotărârea Guvernului nr. 1054 (în vigoare din 1 ianuarie 2009), produsele de igienă, cum ar fi săpunul, periuţa de dinţi, pasta de dinţi, hârtia de veceu şi praful de spălat erau oferite tuturor deţinuţilor. Aşternutul de pat era schimbat cel puţin odată pe săptămână, după ce Departamentul Instituţiilor Penitenciare a procurat peste 20,000 de diverse articole de pat în anul 2009. Maşinile de spălat erau la dispoziţia deţinuţilor. Mâncarea corespundea normelor sanitare şi nutriţionale; medicul de la închisorile nr. 3 şi 15 verifica calitatea mâncării. Unele tipuri de mâncare, cum ar fi carnea, peştele şi produsele lactate erau oferite ori de câte ori erau disponibile, după anul 2006 situaţia s-a îmbunătăţit considerabil şi aceste produse se ofereau în cantităţi suficiente.
30. În privinţa condiţiilor de detenţie, Curtea reiterează că statul trebuie să asigure ca persoana să fie deţinută în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii sale umane, ca modul şi metoda de executare a pedepsei să nu cauzeze persoanei suferinţe sau dureri de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei şi ca, având în vedere exigenţele detenţiei, sănătatea şi integritatea persoanei să fie în mod adecvat asigurate (a se vedea Kudła v. Poland [GC], nr. 30210/96, §§ 92-94, ECHR 2000‑XI, şi Popov v. Russia, nr. 26853/04, § 208, 13 iulie 2006).
31. În această cauză, Curtea observă că potrivit mai multor surse, atât la nivel naţional cât şi internaţional (a se vedea paragrafele 13-16 de mai sus), cel puţin până în anul 2009, condiţiile sanitare în majoritatea închisorilor vizitate, inclusiv închisoarea nr. 3 şi 15, erau sub-standard. De asemenea, se pare că atât cantitatea, cât şi calitatea mâncării servite deţinuţilor trezea motive serioase de îngrijorare. De asemenea, Curtea a mai constatat că condiţiile de detenţie în închisoarea nr. 3 erau contrare prevederilor articolului 3 al Convenţiei încă din mijlocul anului 2008, şi anume în privinţa calităţii mâncării servite în închisoarea nr. 3 şi nr. 15 (a se vedea Ciorap v. the Republic of Moldova (nr. 3), nr. 32896/07, §§ 33-37, 4 decembrie 2012).
32. Guvernul a susţinut că în anul 2009 au fost introduse îmbunătăţiri semnificative, şi acest efort este apreciat de către Curte. În acelaşi timp, acest fapt nu a îmbunătăţit situaţia reclamantului din momentul arestării sale în anul 2005 şi până la introducerea îmbunătăţirilor semnificative pretinse de Guvern în anul 2009.
33. Aceste argumente sunt suficiente pentru a permite Curţii să conchidă că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în această cauză.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI
34. Reclamantul s-a plâns de faptul că el nu a beneficiat de un remediu efectiv la nivel naţional în privinţa pretenţiei sale formulate în temeiul articolului 3 al Convenţiei. El s-a bazat pe articolul 13 al Convenţiei, care prevede următoarele:
“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
A. Admisibilitatea
35. Curtea observă că această pretenţie nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. De asemenea, ea notează că aceasta nu este inadmisibilă sub nici un alt temei. Prin urmare, ea urmează a fi declarată admisibilă.
B. Fondul
36. Guvernul susţine că reclamantul ar fi putut înainta o acţiune civilă solicitând compensaţii pentru pretinsa violare a articolului 3 al Convenţiei. Acesta s-a bazat pe cauzele Gristiuc şi Drugaliov, citate în hotărârea Feraru v. Moldova (nr. 55792/08, § 27, 24 ianuarie 2012).
37. După cum Curtea a constatat de multe ori, articolul 13 al Convenţiei garantează disponibilitatea la nivel naţional a unui recurs pentru a asigura esenţa drepturilor şi a libertăţilor garantate de Convenţie, indiferent de forma pe care acesta ar putea s-o ia în sistemul de drept naţional. Astfel, efectul articolului 13 al Convenţiei este de a cere asigurarea unui recurs intern care să se refere la esenţa unei „pretenţii serioase şi legitime” în temeiul Convenţiei şi să acorde o redresare corespunzătoare.
38. În prezenta cauză, în temeiul aceloraşi motive care au dus la respingerea obiecţiei Guvernului în privinţa epuizării căilor interne de recurs (a se vedea paragraful 22 de mai sus), Curtea constată că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei pe motivul inexistenţei recursurilor interne efective în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în închisorile din Moldova.
39. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
40. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul
41. Reclamantul a pretins 20,000 euro (EUR) pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare a încălcării drepturilor lui în temeiul articolelor 3 şi 13 ale Convenţiei.
42. Guvernul a declarat că reclamantului nu i se cuvenea nicio compensaţie, deoarece nu a existat nicio încălcare a drepturilor garantate de Convenţie. În orice caz, suma pretinsă era excesivă în lumina jurisprudenţei Curţii.
43. Având în vedere caracterul violărilor constatate mai sus, Curtea consideră că acordarea unei sume cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Făcând o evaluare echitabilă, Curtea acordă reclamantului suma de EUR 5,000.
B. Costuri şi cheltuieli
44. Reclamantul a pretins EUR 11,857 cu titlu de costuri. El a prezentat o listă detaliată în care a indicat orele lucrate asupra cauzei (la o rată pe oră între EUR 30 şi EUR 180).
45. Guvernul a susţinut că atât numărul de ore lucrate asupra cauzei, cât şi ratele percepute de către avocat erau excesive.
46. Potrivit jurisprudenţei Curţii, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor doar dacă s-a demonstrat că acestea au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime. În această cauză, luând în consideraţie documentele aflate în posesia sa şi criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil de a acorda suma de EUR 1,500 pentru toate costurile angajate
C. Dobânda de întârziere
47. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară admisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 3 (privind igiena proastă, precum şi calitatea şi cantitatea mâncării) şi articolului 13 al Convenţiei, iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc violarea articolului 3 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că a avut loc violarea articolului 13 al Convenţiei;
4. Hotărăşte:
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 5,000 (cinci mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) EUR 1,500 (o mie cinci sute euro), plus orice taxă care poate fi percepută de la reclamant, cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 15 octombrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
Grefier Preşedinte
[1]. Guvernul a indicat că în mai multe închisori a fost efectuată sau se efectuează în prezent lucrările de reparaţie a sistemelor de încălzire, aprovizionare cu apă, a facilităţilor sanitare sau a acoperişurilor (spre exemplu, nr. 1 - Taraclia, nr. 3 - Leova; nr. 5 - Cahul, nr. 6 - Soroca; nr. 9 - Pruncul; nr. 17 - Rezina; nr. 18 - Brăneşti; unele din aceste proiecte sunt susţinute de donatori internaţionali sau bilaterali.
Full & Egal Universal Law Academy