©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Sejdovic împotriva Italiei (MC) - 56581/00
Hotărârea din 1.03.2006 (MC)
Art. 6
Art. 6 § 3
Dreptul la apărare
Condamnarea în lipsă a unui reclamant imposibil de localizat şi declarat fugar, fără să fi primit o notificare oficială privind acţiunea penală: încălcare
În fapt – Bănuit de săvârşirea unui omor, reclamantul trebuia arestat preventiv dar, fiind imposibil de localizat, a fost considerat ca „sustrăgându-se justiţiei” (latitante). Autorităţile nu au reuşit să îi comunice solicitarea de a desemna un apărător ales. Acestea i-au desemnat un avocat din oficiu, care a fost informat despre trimiterea în judecată şi data dezbaterilor la curtea cu juraţi (corte di assise). Avocatul a participat la dezbateri. Reclamantul a fost absent. A fost condamnat. Avocatul reclamantului a fost informat că hotărârea a fost înregistrată la grefa curţii cu juraţi. Acesta nu a declarat apel şi, prin urmare, condamnarea a rămas definitivă. După 2 ani şi jumătate, reclamantul a fost arestat în Germania. Autorităţile germane au respins cererea de extrădare formulată de Italia, motivând că dreptul italian nu îi garanta reclamantului cu un grad suficient de certitudine posibilitatea de a obţine redeschiderea procesului desfăşurat în lipsa sa.
În drept – Art. 6: Reclamantul a fost judecat în lipsă. Anterior arestării sale, nu a primit nicio informaţie oficială despre acuzaţiile aduse ori data procesului său. Trebuie stabilit dacă, deşi reclamantul nu a primit o notificare oficială, se poate considera că acesta a avut cunoştinţă despre acţiunea penală şi despre proces – suficient cât să poată decide să renunţe la dreptul său de a compărea în instanţă ori de a se sustrage justiţiei. În speţă, nu s-a demonstrat că reclamantul avea cunoştinţă suficientă despre acţiunea penală şi acuzaţiile formulate împotriva sa. Nu se poate concluziona aşadar că a încercat să se sustragă justiţiei ori că a renunţat în mod neechivoc la dreptul său de a compărea în instanţă. Rămâne astfel de verificat dacă dreptul intern îi oferea, într-un grad suficient de certitudine, posibilitatea de a obţine un proces nou în prezenţa sa. O eventuală acţiune introdusă de reclamant în temeiul art. 670 C. proc. pen. nu avea nicio şansă de reuşită. Referitor la acţiunea prevăzută la art. 175 C. proc. pen., menţionată şi de Guvern, aceasta nu îi garanta reclamantului, într-un grad suficient de certitudine, posibilitatea de a fi prezent şi de a se apăra în cursul noului proces. Nu s-a susţinut că reclamantul avea la dispoziţie alte mijloace pentru a obţine repunerea în termenul de apel sau desfăşurarea unui proces nou. Prin urmare, reclamantul – care a fost judecat în lipsă şi în privinţa căruia nu s-a demonstrat că a încercat să se sustragă justiţiei ori că a renunţat în mod neechivoc la dreptul de a compărea în instanţă – nu a beneficiat de posibilitatea de a obţine desfăşurarea unei noi proceduri în cadrul căreia instanţa, după ce l-a ascultat în conformitate cu dreptul la apărare, să se pronunţe asupra fondului acuzaţiilor îndreptate împotriva sa.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy