© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Sekmadienis Ltd. v. Lituania - 69317/14
Hotărârea din 30.1.2018 [Secția a IV-a]
Articolul 10
Articolul 10-1
Libertatea de exprimare
Amendă impusă unei companii comerciale pentru difuzarea de reclame pentru haine care menționau figuri religioase: încălcare
În fapt – Compania reclamantă a fost amendată cu echivalentul a 580 EUR de către Autoritatea Statală de Protecție a Drepturilor Consumatorului pentru încălcarea articolului 4 § 2 (1) din Legea Publicității, prin desfășurarea unei campanii de publicitate care încălca morala publică. Campania a luat forma unei serii de reclame care prezentau modele în haine de marcă, sub genericul „Iisuse, ce pantaloni!”, „Sfântă Marie, dar ce rochie!” și „Iisuse [și] Marie, oare ce purtați!”. Contestațiile companiei reclamante în fața tribunalelor naționale au fost respinse.
În drept – Articolul 10: Amenda impusă companiei reclamante a constituit o ingerință în dreptul acesteia la libertatea de exprimare, ingerință care a urmărit scopul legitim al protecției moralei care decurge din credința creștină și din dreptul oamenilor credincioși de a nu fi insultați din motive de convingeri religioase.
Curtea a reținut că nu a fost necesar să stabilească dacă ingerința era prevăzută de lege de vreme ce, în orice caz, ea nu era necesară într-o societate democratică.
În primul rând, reclamele (care creaseră o asemănare inconfundabilă între persoanele descrise și figurile religioase) nu fuseseră concepute pentru a contribui la o dezbatere publică referitoare la religie sau la alte chestiuni de interes general, astfel că marja de apreciere a autorităților naționale era, în mod corespunzător, una largă.
În al doilea rând, reclamele nu s-au dovedit a fi ofensatoare în mod gratuit sau profanatoare sau incitatoare la ură pe criterii de convingeri religioase sau un atac la adresa unei religii de o manieră nejustificată sau abuzivă. Prin urmare, tribunalelor naționale le revenea sarcina furnizării de motive relevante și suficiente care să demonstreze că reclamele erau, cu toate acestea, contrare moralei publice.
În al treilea rând, motivele furnizate de către tribunalele naționale și de către alte autorități nu puteau fi considerate relevante și suficiente, de vreme ce (i) autoritățile nu au explicat în mod suficient de ce era ofensivă referirea la simbolurile religioase din reclame sau de ce un stil de viață „incompatibil cu principiile unui om credincios” ar fi înmod necesar incompatibil cu morala publică; (ii) autoritățile nu au analizat argumentul companiei reclamante potrivit căruia numele de Iisus și Maria din reclame nu au fost utilizate ca referințe religioase, ci ca interjecții emoționale comune în lituaniana vorbită, creând astfel un efect comic; (iii) chiar dacă toate hotărârile naționale au făcut trimitere la „oamenii credincioși”, singurul grup religios care a fost consultat în cadrul procedurilor naționale a fost Biserica Romano-Catolică, în ciuda existenței diferitor comunități religioase creștine și necreștine în Lituania; și (iv) chiar presupunând că Guvernul a avut dreptate să sugereze că reclamele erau considerate ofensive de către majoritatea populației lituaniene care împărtășea credința creștină, ar fi fost incompatibil cu valorile fundamentale ale Convenției ca exercitarea drepturilor garantate de Convenție de către un grup minoritar să fie conțiționate de acceptul majorității.
În concluzie, autoritățile naționale au eșuat să asigure un echilibru corect între, pe de o parte, protecția moralei publice și a drepturilor persoanelor credincioase, și, pe de altă parte, dreptul companiei reclamante la libertatea de exprimare. Formularea hotărârilor lor a demonstrat că autoritățile au acordat o prioritate absolută protecției sentimentelor persoanelor religioase, fără să aibă în vedere, în mod adecvat, dreptul companiei reclamante la libertatea de exprimare.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 580 EUR în privința prejudiciului material.
Full & Egal Universal Law Academy