© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.
© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
Semache v. Franța - 36083/16
Hotărârea din 21.6.2018 [Secția a V-a]
Articolul 2
Obligații pozitive
Articolul 2-2
Utilizarea forței
Utilizarea tehnicii de imobilizare denumită „pliere” împotriva unui om în vârstă aflat în stare de ebrietate, lăsat apoi timp de mai mult de o oră, fără supraveghere medicală: încălcare
În drept – În 2009, tatăl reclamantei, în vârstă de 69 de ani, fusese arestat de către poliție pentru ultraj, aflându-se în compania șoferului unui automobil care conducea în mod haotic; cei doi bărbați erau în stare de ebrietate. Pe traseul spre secția de poliție, traseu scurt, dar agitat, un polițist a recurs la utilizarea unei tehnici de imobilizare prin „pliere” (aducerea capului la genunchi) împotriva acestuia.
Odată ajunși la secția de poliție, în jurul orei 20.45, ținându-se pe picioare cu dificultate, acesta a vomitat, iar apoi a căzut la sol în propria-i vomă, unde fusese lăsat fără vreun control și vreo supraveghere medicală, cu mâinile încătușate. Peste jumătate de oră, acesta a fost urcat într-un vehicul al poliției pentru a fi transportat la spital, însă plecarea a trebuit să aștepte 45 de minute. Când acesta a ajuns la spital în jurul orei 22.05, polițiștii au constatat că se sufoca în propria vomă. Examinat la 22.45, el a fost diagnosticat cu stop cardiac. Rămas apoi în comă, a decedat la 7.30.
Într-un aviz emis în 2010, Comisia Națională a Deontologiei Securității (CNDS) a estimat că forța utilizată fusese excesivă și că îngrijirea persoanei în discuție la secția de poliție nu fusese una corespunzătoare. În 2012, judecătorul de instrucție a dispus soluția neurmăririi, confirmată și de către camera penală a Curții de Apel în 2014, pentru că: ancheta nu confirmase reproșurile CNDS; iar expertizele nu au stabilit o legătură de cauzalitate directă între comprimarea toracelui în timpul transportării și decesul persoanei.
În drept
a) Epuizarea căilor interne de atac (articolul 35): Într-o cauză recentă cu privire la un suicid comis în custodia poliției, Curtea a menționat că, chiar și în cazul unui capăt de cerere bazat pe latura substanțială a articolului 2, utilizarea plângerii penale cu constituirea ca parte civilă în fața judecătorului de instrucție nu îi priva pe reclamanți să inițieze o acțiune în repararea prejudiciilor pentru funcționarea defectuoasă a sistemului judiciar, al cărui regim flexibil le oferea alte șanse de succes, începând cu cel târziu luna martie 2011 (Benmouna și alții v. Franța (dec.), 51097/13, 15 septembrie 2015, Nota Informativă 189).
Totuși, deoarece reclamanta a contestat actele sau omisiunile care puteau angaja răspunderea penală a agenților de poliție din cauza decesului tatălui ei, de vreme ce a utilizat calea de atac menționată mai sus, iar plângerea acesteia a dat naștere mai multor hotărâri judecătorești, epuizând astfel recursurile aferente, nu i se poate reproșa faptul că nu a făcut uz de acțiunea în regres împotriva statului ( vezi în special Slimani v. Franța, 57671/00, 27 iulie 2004 ; De Donder și De Clippel v. Belgia, 8595/06, 6 decembrie 2011, Nota Informativă 147)
b) În fond
Articolul 2 (latura substanțială): Cauza ridică două probleme diferite: pe de o parte, obligațiile negative ale statului în materie de utilizare a forței de către agenții de poliție; iar pe de altă parte, obligațiile pozitive ale statului de a întreprinde măsurile necesare pentru protejarea vieții persoanelor care se află sub controlul acestuia.
i) Utilizarea forței în timpul transportării spre comisariat – Curtea a admis că imobilizarea forțată a tatălui reclamantei urmărea un scop legitim – pentru articolul 2 § 2 a) din Convenție –, deoarece aceasta urmărea să-l neutralizeze, în timp ce agitația sa constituia un risc atât pentru securitatea lui, cât și pentru securitatea celorlalți pasageri din vehiculul relevant și din vehiculele aflate pe carosabil; astfel, existase un răspuns proporțional raportat la pericolul în discuție.
Reclamanta susține că tehnica plierii fusese o măsură disproporționată.
În hotărârea Saoud v. Franța (9375/02, 9 octombrie 2007, Nota Informativă 101), Curtea a constatat încălcarea Convenției în cazul utilizării unei tehnici de imobilizare diferite de cea a plierii, dar care implicase o compresiune toracică: „decubitul ventral” (abdomenul pe pământ, capul întors lateral). Totuși, ea nu a examinat recurgerea la tehnica în discuție prin prisma obligațiilor negative ale statului, ci din perspectiva obligațiilor sale pozitive de a reține persoanele aflate sub controlul său pentru a le proteja viața.
Curtea va proceda la fel și în prezenta cauză. Prin urmare, elementele dosarului nu au permis stabilirea faptului dacă recurgerea la tehnica imobilizării în discuție prezentase sau nu o legătură de cauzalitate directă cu decesul survenit cu câteva ore mai târziu.
ii) Gestionarea situației reclamantului în cadrul secției de poliție – Pe de o parte, polițiștii nu puteau ignora starea tatălui reclamantei, circumstanțele transportării sale și slăbiciunea care rezultase din acestea.
Pe de altă parte, periculozitatea și riscul potențial pentru viață a tehnicilor de imobilizare care presupuneau comprimarea toracelui erau recunoscute de către autoritățile franceze și cunoscute de către agenții de poliție care au efectuat arestarea și transportarea acestuia, mai ales având în vedere starea de slăbiciune cognitivă sau fizică, dacă nu chiar vulnerabilitatea lui:
– ca urmare a hotărârii Saoud, instruirea agenților presupunea, de atunci (nu numai pentru decubitul ventral, dar și pentru restul tehnicilor), ca persoana imobilizată prin utilizarea forței să fie plasată, cât mai curând, „în poziție laterală de siguranță”, și mai ales controlată;
– cu privire la tehnica plierii, de altfel, aceasta a fost interzisă în Franța în cazul conducerii la frontieră.
Astfel, obligația de vigilență a autorităților fusese consolidată. În ciuda acestui fapt, tatăl reclamantei a fost lăsat întins la pământ, în propria-i vomă, cu mâinile încătușate, fără niciun control sau nicio supraveghere medicală și fără îngrijiri timp de o oră și cincisprezece minute.
Hotărârea Curții de Apel constată, printre altele, că niciun martor nu a menționat existența unei stări de inconștientă, fără o analiză suplimentară a caracterului adecvat al îngrijirii tatălui reclamantei, mai ales dacă acesta fusese plasat în poziție laterală de siguranță.
De asemenea, se pare că – în conformitate cu avizul CNDS - situația tatălui reclamantei la comisariatul de poliție a fost tratată cu neglijență.
Prin prisma elementelor particulare ale dosarului – vârsta persoanei în discuție, starea sa generală și, mai ales, starea de ebrietate, faptul că a fost tratat cu brutalitate pe durata transportării și că a fost supus unei tehnici de imobilizare pe durata mai multor minute care putea conduce la moartea sa și în lipsa asistenței medicale timp de o oră și cincisprezece minute, – Curtea estimează că statul reclamat nu și-a respectat obligațiile pozitive de întreprindere a măsurilor necesare în vederea protejării vieții. Această concluzie se bazează pe conjunctura de ansamblu a acestor elemente, nu pe unul sau altul privit în mod izolat.
Concluzie : încălcare (unanimitate)
Articolul 41 : 30 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
De asemenea, Curtea a conchis, în unanimitate, lipsa vreunei încălcări a articolului 2 sub aspect procedural.
Full & Egal Universal Law Academy