©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A PATRA
CAUZA ŞERBAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 29453/07)
HOTĂRÂRE
Strasbourg
5 iulie 2016
Hotărârea este definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Șerban împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-o cameră compusă din
Paulo Pinto de Albuquerque, președinte,
Iulia Motoc,
Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători,
și Andrea Tamietti, grefier adjunct de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 iunie 2016,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 29453/07 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gilă-Sandu Șerban („reclamantul”), a sesizat Curtea la 10 iulie 2007, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).
2. Reclamantul, care a beneficiat de asistență judiciară, a fost reprezentat de doamna G. N. Runcanu, avocat în București. Guvernul român („Guvernul“) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 10 martie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE SPEȚEI
4. Reclamantul s-a născut în anul 1973 și are domiciliul în Drobeta Turnu-Severin.
5. În 2000, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a început cercetările într-un dosar de trafic de droguri. Prin rechizitoriul din 19 octombrie 2000, parchetul i-a trimis în judecată pe R.G.G. și pe R.A. („soții R.“), pe Ș.G., soția reclamantului, precum și pe D. F. și a decis să continue cercetările faţă de reclamant, plecat între timp în străinătate.
6. Prin sentința penală din 20 iunie 2001, Tribunalul Mehedinți i-a condamnat pe soții R., Ş.G. şi pe D.F. la pedepse cu închisoarea, care au fost ulterior majorate, în urma căilor de atac, de către Curtea de Apel Craiova și Înalta Curte de Casație și Justiție. În această procedură, soții R., Ş.G. și D.F. au dat declarații care îl incriminau pe reclamant.
7. La 30 aprilie 2003, reclamantul a fost identificat de către autoritățile spaniole, în fața cărora s-a prezentat sub o identitate falsă, și a fost trimis în România.
8. Reclamantul a fost reținut prin ordonanța parchetului din 1 mai 2003 și, la 2 mai 2003, s-a dispus arestarea sa preventivă pentru cinci zile.
9. La 6 mai 2003, în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului, parchetul i-a audiat în calitate de martori pe soții R., pe Ş.G. și pe D.F. care își executau pedepsele cu închisoarea la penitenciarul Drobeta Turnu‑Severin. Cu excepția lui R.A., aceștia au revenit asupra declarațiilor pe care le făcuseră în cadrul procedurii în urma căreia fuseseră condamnați pentru trafic de droguri și au arătat că nu aveau cunoștință de implicarea reclamantului într-un astfel de trafic. Parchetul a procedat și la audierea martorilor F.L.S., B.D.A., H.P.N., Ş.B. et C.I.M. Unele dintre declarațiile lor îl incriminau pe reclamant.
10. Prin rechizitoriul din 17 martie 2004, parchetul l-a trimis pe reclamant în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Procurorii au susţinut că acesta ar fi distribuit canabis mai multor persoane care se ocupau cu vânzarea. Parchetul s-a întemeiat, în special, pe declarațiile soțiilor R. în procedura care îi avea ca obiect, pe declarația dată de R.A. în cadrul procedurii privind pe reclamant, precum și pe declarațiile date de B.D.A. și de F.L.S. Parchetul a citat, de asemenea, rapoartele de constatare tehnico-științifică efectuate în 2000 asupra substanțelor găsite la domiciliul soților R. și al lui S. G., care dezvăluiseră prezența canabisului. În fața procurorului, reclamantul nu a recunoscut faptele de care era acuzat.
11. La o dată neprecizată, reclamantul a părăsit România.
12. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți care a audiat, în prezența avocatului ales de către reclamant, toți martorii indicați în rechizitoriu. Reclamantul nu era prezent, acesta fiind arestat preventiv între timp în Spania pentru diverse infracțiuni. Prin hotărârea din 21 octombrie 2004, tribunalul l-a condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de droguri și prezentarea sub o identitate falsă.
13. În urma apelului reclamantului, Curtea de Apel Craiova, prin decizia din 20 aprilie 2005, a desfiinţat hotărârea tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru citarea corespunzătoare a reclamantului.
14. Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul tribunalului, care l-a ascultat pe reclamant, întors în România la o dată neprecizată. Acesta nu a recunoscut faptele de care era acuzat. Tribunalul i-a audiat și pe C.I.M., Ş.G., D.F., H.P.N. și Ş.B. în calitate de martori. Aceștia și-au modificat declarațiile date în cursul urmăririi penale, arătând, între altele, că polițiștii îi obligaseră să le semneze fără a le citi și că nu corespundeau realității faptelor. Ei au arătat că nu aveau cunoștință de implicarea reclamantului în traficul de droguri. Soții R., B.D.A. și F.L.S. nu s-au prezentat în fața instanţei, deşi fuseseră emise mandate de aducere.
15. La termenul din 27 aprilie 2006, tribunalul a luat la cunoștință informațiile comunicate de poliție conform cărora martorii B.D.A. și F.L.S. nu au putut fi localizați. Instanţa a întrebat părțile dacă doreau citirea în ședință publică a depozițiilor anterioare ale acestor martori, în aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Avocatul reclamantului a declarat, în prezența acestuia, că avea cunoștință de aceste depoziții și că nu dorea citirea lor.
16. Prin sentința penală din 4 mai 2006, tribunalul l-a condamnat pe reclamant la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri și prezentarea sub identitate falsă. Instanţa s-a întemeiat pe declarațiile făcute de R.G.G. în procedura care îl viza, precum și pe cele făcute de acesta în ancheta penală privitoare la reclamant. De asemenea, a luat în considerare și declarațiile date de R.A., F.L.S., B.D.A., C.I.M. și D.F. în cursul anchetei penale cu privire la reclamant, precum și declarația dată de R.A. în cadrul primului ciclu procedural. S-a considerat că dacă unii martori își schimbaseră declarațiile, noile lor declarații nu erau convingătoare. Dat fiind că mai mulți martori au lipsit la înfățișare, părțile relevante din sentință se citesc după cum urmează:
„Deși în cursul urmăririi penale și cu ocazia primei cercetări judecătorești au fost audiați și martorii R.G.G., R.A., B.D.A. și F.L.S., cu ocazia rejudecării nu au mai putut fi reaudiați, întrucât soții R. sunt plecați din țară, ceilalți doi martori sunt plecați din localitate, necunoscându-se noua lor adresă – conform proceselor verbale de căutare existente în dosar. [...]”
17. Reclamantul a declarat apel. Prin decizia din 21 septembrie 2006, curtea de apel a admis parțial apelul și l-a achitat pe reclamant pentru infracţiunea de fals privind identitatea. Curtea de apel a confirmat în schimb condamnarea pentru trafic de droguri și a menţinut pedeapsa cu închisoarea prevăzută în sentinţa tribunalului. Decizia curții de apel este redactată, în părțile sale relevante, după cum urmează:
„Împrejurarea că martorii din cauză și-au modificat declarațiile date în faza de urmărire penală, invocând în fața instanței faptul că nu au cunoscut conținutul depozițiilor în momentul în care le-au semnat și că, în realitate, inculpatul Șerban Gilă Sandu nu a fost implicat în procurarea sau distribuirea de canabis, nu poate fi reținută în susținerea apărării inculpatului, cât timp nici unul dintre aceștia nu indică persoana de la care au procurat drogurile, fiind cert că au fost surprinși în timp ce le comercializau sau le dețineau pentru consum propriu, iar anterior martorii R.G.G., D.F. și Ş.G. au fost condamnați pentru aceeași infracțiune, relatând că drogurile proveneau de la inculpatul Şerban Gilă Sandu. ”
18. Această decizie a fost confirmată prin decizia definitivă din 21 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Părțile relevante ale deciziei sunt redactate astfel:
„Sub aspectul criticii privind greșita condamnare în baza unui material probator neconcludent, Înalta Curte constată că susținerile inculpatului în sensul că nu a avut nici o participație în procurarea sau punerea în vânzare a drogurilor [...] sunt nefondate, vinovăția sa fiind dovedită prin declarațiile coparticipanților Ş.G., R.G., D.F. și R.A., care au fost condamnați anterior pentru aceste fapte, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, toate date în faza de urmărire penală, din care reiese, fără dubiu, că inculpatul a procurat droguri de risc pe care le-a comercializat prin intermediul soților R. și a propriei sale soții [...].
Apărările inculpatului au fost verificate inclusiv de instanța de apel, fiind înlăturate motivat, la fel procedând și instanța de fond care a analizat în detaliu declarațiile de martor, în special revenirile acestora asupra declarațiilor date la urmărirea penală, motivate de împrejurarea că unii dintre participanți deja fuseseră condamnați și executaseră pedeapsa iar alți făptuitori beneficiaseră de soluții de netrimitere în judecată și, deci, nu mai aveau interes în a adopta o conduită procesuală sinceră. ”
19. Reclamantul a executat o parte din pedeapsă și a fost liberat condiționat la 7 aprilie 2010.
II. Dreptul și practica interne relevante
20. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală, în vigoare la epoca faptelor, sunt rezumate în cauza Prăjină împotriva României (nr. 5592/05, pct. 26-27, 7 ianuarie 2014). În special, art. 327 alin. (3) era redactat astfel:
„Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei. ”
21. Prezența apărătorului învinuitului sau a inculpatului la efectuarea actelor de urmărire penală este prevăzută la art. 172 alin. (1) C. proc. pen., ca și posibilitatea de a formula cereri sau de a depune precizări în scris. Absența apărătorului nu împiedică efectuarea actului, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data și ora efectuării actului. O modificare operată de Legea nr. 356/2006 cu privire la prezența apărătorului doar la actele care „implică audierea sau prezența învinuitului sau a inculpatului“ a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională. Prin decizia din 20 noiembrie 2007, instanţa constituţională a considerat că o astfel de modificare constituie o restrângere nejustificată a dreptului la apărare.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 § 1 ŞI 3 lit. d) DIN CONVENȚIE
22. Reclamantul se plânge că procedura penală desfășurată împotriva sa nu a fost echitabilă. El susține, în special, nerespectarea dreptului său de a solicita audierea în şedinţă publică a unor martori ale căror depoziții au folosit la justificarea condamnării sale, drept prevăzut de art. 6 § 1 și 3 din Convenție, redactat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzații penale îndreptate împotriva sa.
[...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării; [...] ”
A. Cu privire la admisibilitate
23. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declară admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele părților
24. Reclamantul consideră că procedură penală desfășurată împotriva sa a fost inechitabilă în măsura în care nici el şi nici avocatul său nu au putut, în niciun moment din procedură, să solicite audierea martorilor acuzării. Ei nu au fost informați, în stadiul urmăririi penale, cu privire la data la care acești martori au fost audiați. Aceștia din urmă nu au fost citaţi în instanță pentru a face declarații; reclamantul se referă în special la soții R. Acesta critică, de asemenea, utilizarea unor elemente de probă, mai ales declarația lui R.G.G., examinate în cadrul unei proceduri la care nu a fost parte. Precizează, în cele din urmă, că a cerut în mod constant instanței să citeze și să asculte martorii acuzării.
25. Guvernul consideră că procedura penală a fost echitabilă în ansamblu și cu respectarea principiului contradictorialității și a celui al egalității armelor. În ceea ce privește faza de urmărire penală, consideră că, începând cu 1 mai 2003, data la care reclamantul a luat la cunoștință de acuzațiile formulate împotriva sa, acesta putea să participe la toate actele de urmărire penală; cu toate acestea, a părăsit țara alegând să nu folosească această posibilitate și nici avocatul său nu a formulat cereri în acest sens.
26. În ceea ce privește procedura în fața instanțelor, Guvernul susține că reclamantul a avut o ocazie potrivită de a lua la cunoștință de toate probele depuse la dosar de celelalte părți și de a le comenta. Guvernul se referă, în special, la declarațiile incriminante pe care soții R. și D.F. le-au făcut în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva lor și pe care le-au confirmat în timpul urmăririi penale în speță. Acesta mai atrage atenția și că, în primul ciclu procedural, avocatul ales de reclamant a fost prezent la audierea de către instanță a principalilor martori. Mai mult, orice lacună constatată în timpul acestui prim ciclu procedural a fost remediată atunci când curtea de apel a admis recursul reclamantului prin decizia din 20 aprilie 2005.
27. Cu privire la cel de-al doilea ciclu procedural, Guvernul consideră că, din motive obiective, instanțele nu au audiat în calitate de martori pe soții R., pe B.D.A. și pe F.L.S., noile lor domicilii nefiind identificate. În plus, nici reclamantul, nici avocatul său nu au insistat ca ei să fie audiați în procedură în primă instanță sau în apel; acest lucru ar fi reprezentat, în opinia Guvernului, o renunțare la dreptul de a solicita audierea acestor martori. În cele din urmă, Guvernul observă că această condamnare a reclamantului nu s-a întemeiat exclusiv sau în mod decisiv pe depozițiile acestor martori, în măsura în care alte probe (raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile reclamantului) au fost luate în considerare.
2. Motivarea Curții
a) Principii generale relevante
28. Curtea face trimitere la principiile relevante cu privire la criteriile de apreciere a capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 § 1 și § 3 lit. d) din Convenție în ceea ce privește absența martorilor la ședința de judecată astfel cum sunt expuse în hotărârile Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit (MC) (nr. 26766/05 și 22228/06, pct. 118-147, CEDO 2011) și Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC) (nr. 9154/10, pct. 100-131, CEDO 2015).
29. În hotărârea Schatschaschwili (citată anterior, pct. 107), Curtea a precizat că, în conformitate cu principiile desprinse din hotărârea Al-Khawaja și Tahery citată anterior, examinarea compatibilității cu art. 6 § 1 și § 3 lit. d) din Convenție a unei proceduri în care declarațiile date de un martor care nu s-a prezentat și nu a fost audiat în timpul procesului sunt folosite ca probe cuprinde trei etape (ibidem, pct. 152). Curtea trebuie să cerceteze:
i. dacă a existat un motiv temeinic care să justifice absența martorului și, în consecință, admiterea cu titlu de probă a depoziției sale (ibidem, pct. 119-125);
ii. dacă depoziția martorului absent a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării (ibidem, pct. 119 și 126-147);
iii. dacă există elemente care pot să compenseze, în special garanții procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultățile provocate apărării ca urmare a admiterii unei asemenea probe și pentru a asigura caracterul echitabil al procedurii în ansamblu (ibidem, pct. 147).
30. Ar trebui insistat pe faptul că lipsa unui motiv serios care să justifice neprezentarea unui martor pentru acuzare constituie un element important în ceea ce privește evaluarea caracterului echitabil de ansamblu al unui proces; un astfel de element este susceptibil să încline balanța în favoarea constatării potrivit căreia a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 lit. d) (ibidem, pct. 113).
b) Aplicarea acestor principii în speță
31. În această cauză, Curtea trebuie, prin urmare, să verifice dacă cele trei etape ale criteriului Al‑Khawaja și Tahery – în ordinea dată în această hotărâre – care sunt interdependente și, împreună, sunt destinate pentru a stabili dacă procedura penală în speță a fost, în ansamblu, echitabilă (Schatschaschwili, citată anterior, pct. 118).
32. În ceea ce privește prima etapă, Curtea observă că, în cel de-al doilea ciclu procedural în urma căruia reclamantul a fost condamnat pentru trafic de droguri, instanțele interne nu au ascultat patru dintre martorii indicați în rechizitoriul parchetului, mai exact, pe soții R., pe B.D.A. și pe F.L.S. De asemenea, reţine că tribunalul i-a citat în mod legal și a emis mandate de aducere pentru a se asigura de prezența lor (supra, pct. 14). Aceștia nu s-au prezentat totuși, tribunalul observând în sentința din 4 mai 2006 că soții R. erau plecați din țară, noua lor adresă fiind necunoscută (supra, pct. 16).
33. Curtea admite faptul că, emițând mandate de aducere, instanțele interne au confirmat absența acestor martori de la adresa lor obișnuită, dar constată că nu rezultă din dosar că ar fi fost luate măsuri concrete pentru a localiza noile lor adrese, căutându-i activ sau, după caz, prin mecanismele de cooperare internațională în materie penală. De altfel, Guvernul nu a susținut, în observațiile sale, că ar fi fost luate astfel de măsuri.
34. De aceea, Curtea apreciază că instanța de fond nu a invocat un motiv întemeiat care să justifice neprezentarea celor patru martori și admiterea cu titlu de probe a depozițiilor acestora.
35. Cu privire la clarificarea aspectului dacă depoziția martorilor absenți a constituit temeiul exclusiv sau decisiv al condamnării reclamantului, Curtea observă că, în decizia din 21 februarie 2007, Înalta Curte a motivat această condamnare prin declarațiile soților R. și ale Ş.G. și D.F., care fuseseră condamnați anterior pentru aceste fapte, și a reținut că acestea se coroborau cu declarațiile martorilor ascultați în timpul urmăririi penale (supra, pct. 18). Curtea deduce că, în opinia Înaltei Curți, declarațiile soților R. erau decisive pentru a justifica condamnarea reclamantului și nu are niciun motiv pentru a pune la îndoială această constatare. Curtea observă și că Înalta Curte a menționat declarațiile tuturor martorilor ascultați în timpul cercetării penale, acestea confirmând declarațiile martorilor principali. Curtea deduce că declarațiile celorlalți martori, între care B.D.A. și F.L.S, au determinat într-o anume măsură condamnarea reclamantului, mai ales având în vedere că, dată fiind natura faptelor de care reclamantul era acuzat, procurorii se sprijineau în primul rând pe mărturii.
36. În aceste condiții, Curtea apreciază că depozițiile făcute de martorii absenți au fost „decisive“, adică în măsură să determine soluția cauzei.
37. În sfârșit, în privința cercetării dacă au existat elemente care să compenseze, mai ales garanții procedurale solide, suficiente pentru a contrabalansa dificultățile produse apărării, Curtea observă că Guvernul acordă importanță faptului că și depozițiile soților R. au fost făcute în cadrul procedurii penale îndreptate împotriva lor (supra, pct. 26). Curtea nu poate accepta totuși acest argument, în măsura în care reclamantul nu a fost parte în această procedură și nu a putut avea cunoștință de declarațiile făcute în acest cadru (a se vedea, mutatis mutandis, Lucà împotriva Italiei, nr. 33354/96, pct. 41-42, CEDO 2001‑II).
38. Curtea mai reţine și argumentul Guvernului, conform căruia, în faza de urmărire penală, reclamantul putea să participe la orice act al anchetei penale împotriva sa (supra, pct. 25). Totodată, observă că Guvernul nu a susținut că reclamantul sau avocatul acestuia au fost informați corespunzător asupra datelor și a orelor efectuării diverselor acte de procedură, așa cum cerea de altfel art. 172 alin. (1) C. proc. pen. (supra, pct. 21). Curtea nu poate să admită nici argumentele Guvernului conform cărora, părăsind teritoriul național, reclamantul a renunțat la dreptul său de a solicita audierea acestor martori. Aceasta reamintește că renunțarea la drepturile garantate de art. 6 § 1 și 3 din Convenție trebuie să fie stabilită fără echivoc și să fie însoțită de un minimum de garanții care corespund gravității sale (Poitrimol împotriva Franței, 23 noiembrie 1993, pct. 31, serie A nr. 277‑A și Aliykov împotriva Bulgariei, nr. 333/04, pct. 51, 3 decembrie 2009).
39. Curtea observă, în continuare, că, în primul ciclu procedural, toți martorii au fost audiați în prezența avocatului ales de către reclamant (supra, pct. 12). Totuși, Curtea subliniază că această procedură a fost anulată prin decizia curţii de apel din 20 aprilie 2005, care a retrimis cauza în fața tribunalului pentru ca reclamantul să fie citat în mod legal(supra, pct. 13). Consideră că această retrimitere nu este lipsită de consecințe pentru depozițiile făcute în timpul acestui prim ciclu procedural. Curtea observă astfel că, în cadrul celui de-al doilea ciclu procedural, numai tribunalul s-a referit o dată la declarația pe care R.A. o făcuse în primul ciclu procedural (supra, pct. 16). În ceea ce priveşte restul, atât tribunalul, cât și curtea de apel și Înalta Curte s-au referit, în principal, la declarațiile făcute în timpul fazei de urmărire penală și le-au atribuit o anumită importanță (supra, pct. 16-18). În această privință, Curtea observă că această condamnare a reclamantului s-a întemeiat în special pe mărturii și că nu existau la dosar alte elemente de probă solide pentru a corobora aceste depoziții. Prin urmare Curtea afirmă că audierea martorilor în timpul primului ciclu procedural, în prezența avocatului ales de către reclamant, nu i-a dat acestuia prilejul să remedieze dificultățile cu care s-a confruntat apărarea sa.
40. În consecință, Curtea apreciază că instanțele naționale nu au luat măsuri compensatorii pentru a permite o apreciere echitabilă și adecvată a credibilității acestor mărturii (Gökbulut împotriva Turciei, nr. 7459/04, pct. 70, 29 martie 2016).
41. Aceste elemente sunt suficiente Curţii pentru a concluziona că a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție.
II. CU PRIVIRE LA CELELALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI
42. Reclamantul se plânge, invocând în esență art. 5 § 1 lit. c) din Convenție, de nelegalitatea privării sale de libertate între 2 și 6 mai 2003.
43. Or, Curtea reține că acest capăt de cerere a fost invocat la mai mult de 6 luni după expirarea măsurii criticate de către reclamant [Mujea împotriva României (dec.), nr. 44696/98, 10 septembrie 2002].
44. Reiese că acest capăt de cerere este tardiv și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
45. În conformitate cu art. 41 din Convenție:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă. ”
A. Prejudiciu
46. Reclamantul pretinde, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, suma de 29 179,59 lei, reprezentând veniturile pe care le-ar fi putut obține
în cazul în care nu ar fi fost obiectul procedurii penale în cauză. Acesta pretinde, de asemenea, suma de 497 000 euro (EUR), cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
47. Guvernul se opune acordării acestor sume reclamantului.
48. Curtea nu observă legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, pronunțându-se în echitate, consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 2 400 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
49. De asemenea, reclamantul solicită și rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate, fără a preciza o cifră. Cu toate acestea, el trimite copiile celor două facturi care atestă plata, prin avocatul său, în fața Curții a costurilor de traducere a observațiilor sale ca răspuns la cele ale Guvernului, precum și cheltuielile poștale cu ocazia trimiterii observațiilor respective.
50. Guvernul observă că reclamantul nu şi-a cuantificat şi detaliat cererea.
51. Curtea observă că sumele solicitate de către reclamant privesc expedierea observațiilor sale ca răspuns la cele ale Guvernului. Or, reclamantul a beneficiat de asistență judiciară pentru a-și prezenta observațiile. Prin urmare, Curtea respinge această cerere.
C. Dobânzi moratorii
52. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. Hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție;
3. Hotărăște
a) că statul pârât trebuie să îi plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma de 2 400 EUR (două mii patru sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi convertită în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plății;
b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 5 iulie 2016, în temeiul art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Andrea TamiettiPaulo Pinto de Albuquerque
Grefier adjunctPreședinte
Full & Egal Universal Law Academy