©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 30 iunie 2015
În Cauza Serce împotriva României
(Cererea nr.35049/08)
STRASBOURG
DEFINITIVĂ
30/09/2015
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Serce împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători, şi Stephen Phillips, grefier de secţie,
După ce a deliberat în camera de consiliu, la 9 iunie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr.35049/08 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant turc, domnul Ali Serce („reclamantul”), a sesizat Curtea la 15 iulie 2008, în temeiul art.34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ((„Convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a invocat, în special, condiţiile inumane de detenţie şi încălcarea dreptului la respectarea vieţii de familie, ca urmare a faptului că autorităţile române i-au refuzat transferul în Turcia pentru executarea pedepsei acolo, aproape de soţie şi copii.
4. La 7 octombrie 2013, capetele de cerere menţionate anterior au fost comunicate Guvernului, iar celelalte capete de cerere au fost declarate inadmisibile. Guvernul turc a fost informat cu privire la dreptul de a interveni în procedură, în temeiul art. 36 § 1 din Convenţie, dar nu a indicat că doreşte să exercite acest drept.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1966 şi este în prezent ţinut în detenţie la Penitenciarul Giurgiu. Acesta este căsătorit şi este tatăl a patru copii. Soţia sa locuieşte în Turcia, împreună cu copiii.
6. La 28 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe reclamant la 18 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Tribunalul Bucureşti a mai hotărât că după executarea pedepsei, reclamantul va fi deportat în Turcia.
A. Condiţiile de detenţie a reclamantului
1. Versiunea reclamantului
7. La data de 15 iulie 2008, reclamantul a început să transmită scrisori Curţii, în care s-a plâns de condiţiile inumane de detenţie, mai întâi din Penitenciarul Rahova şi apoi, din Penitenciarul Giurgiu. Acesta s-a plâns de lipsa severă a igienei din ambele penitenciare şi de faptul că autorităţile din penitenciar nu furnizau suficiente produse de curăţat şi de igienă personală. Acesta a susţinut că nu a putut să doarmă noaptea din cauza ploşniţelor. Acesta s-a mai plâns că hrana nu era adecvată afecţiunii sale de diabet.
8. Reclamantul a mai susţinut că pe parcursul privării sale de libertate în cele două penitenciare, nu a fost inclus în nici o activitate educaţională şi nu i s-a permis să muncească. Astfel, acesta nu a avut posibilitatea de a se integra, de a fi reeducat sau de a i se reduce pedeapsa.
9. În 2008, reclamantul a fost diagnosticat cu diabet de tip II şi cu o tulburare de somn.
2. Versiunea Guvernului
a) Penitenciarul Rahova
10. În Penitenciarul Rahova, reclamantul a fost ţinut în detenţie în celule cu o suprafaţă de 21 m2 ,pe care le-a împărţit cu alte şapte persoane private de libertate (2,62m2 de spaţiu personal). Celulele aveau opt paturi, o fereastră de 1,2m pe 1,2m şi baie proprie cu duş, chiuvetă şi toaletă. Apa rece era furnizată permanent, iar apa caldă funcţiona doar de două ori pe săptămână. În timpul iernii, căldura se ridica la o temperatură maximă de 18oC.
11. Guvernul a susţinut că de fiecare dată când s-a semnalat prezenţa ploşniţelor, au avut loc, fără întârziere, operaţiuni de dezinfecţie. Acesta a prezentat documente care arată că în celulele ocupate de reclamant în Penitenciarul Rahova, au avut loc două sau trei dezinfecţii pe an, în 2005, 2007 şi 2008.
12. Hrana acordată reclamantului a fost adecvată afecţiunii sale de diabet, prin înlocuirea cărnii de porc cu carnea de vită.
13. Reclamantul a participat, de câte ori a fost necesar, la activităţi educaţionale şi recreaţionale. Guvernul a mai arătat ca participarea redusă a reclamantului în cadrul activităţilor menţionate anterior s-a datorat stării sale de sănătate.
b) Penitenciarul Giurgiu
14. Guvernul a susţinut că reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Giurgiu la 17 ianuarie 2009, unde este, în prezent, ţinut în detenţie într-o celulă cu o suprafaţă de 21,47 m2, împreună cu alte cinci persoane private de libertate.(spaţiu personal de 3,57 m2). Celula include şase paturi, trei noptiere, o bancă, o masă şi o cutie pentru pantofi. Aceasta are o fereastră de 1,5 m pe 1,8 m ţi o baie cu duş, chiuvetă şi toaletă. În timpul iernii, în toate celulele temperatura asigurată a fost de .19oC. Apa caldă era furnizată de două ori pe săptămână.
15. În ceea ce priveşte igiena individuală a persoanelor private de libertate, administraţia penitenciarului furniza, o dată pe lună, fiecărei persoane private de libertate două săpunuri, un tub de pastă de dinţi, un tub de cremă de ras, un brici şi hârtie igienică. Referitor la igiena din celulă, Guvernul a declarat că persoanele private de libertate aveau responsabilitatea de a curăţa celulele şi că administraţia penitenciarului a furnizat produsele de curăţare. O dată la fiecare trei luni, s-au desfăşurat dezinfecţii regulate.
16. Reclamantul a primit un meniu adecvat afecţiunii sale de diabet, care a inclus 125 de grame de carne pe zi.
17. Referitor la activităţile din Penitenciarul Giurgiu, Guvernul a declarat că în decembrie 2011 reclamantul a participat la un concert de muzică folk şi că în decembrie 2012 a luat parte la o discuţie pe teme religioase susţinută de un preot ortodox. De asemenea, reclamantul a participat la un chestionar despre istoria română, o dată în 2013 şi o dată în 2014.
B. Cererile reclamantului de transfer în Turcia
18. În 2007, reclamantul a depus o cerere la Ministerul Justiţiei din România în temeiul prevederilor Convenţiei dintre România şi Republica Turcia privind transferul persoanelor condamnate, prin care .solicita executarea restului pedepsei într-un penitenciar din Turcia. Reclamantul a susţinut că solicitase să fie transferat pentru a fi mai aproape de familie, care locuieşte în condiţii umile într-un sat din Turcia, neavând mijloacele necesare pentru a călători în România.
19. Ministerul Justiţiei din România a dat curs cererii reclamantului şi a demarat procedurile de transfer. Ca urmare, la 5 iunie 2007, Tribunalul din Ankara a recunoscut hotărârea instanţei române, care îl condamnase pe reclamant şi a hotărât ca restul de pedeapsă sa fie executat în Turcia.
20. La 4 februarie 2008, cererea de transfer a reclamantului a fost înaintată Curţii de Apel Bucureşti. Reclamantul a susţinut în faţa Curţii că transferul ar fi în conformitate cu convenţia semnată între România şi Turcia şi că i-ar permite să îşi vadă copiii şi să primească vizite din partea familiei, care i-ar furniza hrana şi tratamentul necesar pentru diabet.
21. În hotărârea din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de transfer a reclamantului pe motiv că Turcia are prevederi mult mai puţin severe privind eliberarea condiţionată, ceea ce ar putea conduce la eliberarea reclamantului după o perioadă mai scurtă de timp. Astfel, nu s-ar îndeplini scopul punitiv şi educaţional al pedepsei.
22. La 15 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins, din aceleaşi motive, noua cerere de transfer depusă de reclamant.
II. Dreptul intern şi standardele internaţionale relevante
23. Extrase din prevederile relevante privind drepturile persoanelor private de libertate, şi anume Legea nr.275/2006, sunt redate în cauza Iacov Stanciu împotriva României, (nr. 35972/05, pct. 113-16, 24 iulie 2012).
24. Extrase din părţile relevante ale rapoartelor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) referitoare la condiţiile de detenţie sunt redate în cauza Iacov Stanciu (citată anterior, pct. 121-23).
25. CPT nu a vizitat Penitenciarul Giurgiu, iar la Penitenciarul Rahova nu a vizitat decât secţia pentru minori. Totuşi, un ONG din România, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, şi Comitetul Helsinki (APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul Rahova in februarie 2009 şi au raportat că penitenciarul este supraaglomerat şi că nu există nici un fel de activităţi pentru persoanele private de libertate. Acelaşi ONG a vizitat în 2009 şi Penitenciarul Giurgiu şi a raportat supraaglomerarea, lipsa igienei în zona duşurilor şi în zona de preparare a hranei şi că spaţiile pentru diferite activităţi sportive şi culturale erau nefolosite.
26. Guvernul a prezentat hotărârea pronunţată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate de la Penitenciarul Oradea, prin care se admite plângerea unei persoane private de libertate şi în care autorităţilor penitenciare li se solicită să furnizeze produsele de curăţare necesare în conformitate cu legislaţia. Nu se menţionează dacă hotărârea a fost definitivă.
27. Guvernul a mai prezentat alte două hotărâri pronunţate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, prin care sunt respinse plângerile persoanelor private de libertate privind lipsa de activităţi şi a oportunităţilor de lucru.
28. În cele din urmă, Guvernul a prezentat două hotărâri definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind acţiunile intentate de persoanele private de libertate în temeiul art. 998-999 C. civ, în care acestea solicită despăgubiri pentru presupuse încălcări ale dreptului la corespondenţă şi asistenţă medicală şi pentru un incident specific cu privire la faptul că apa caldă nu a fost furnizată timp de trei luni. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a .respins hotărârile pronunţate de instanţele inferioare, atât în ceea ce priveşte fondul, cât şi apelul şi a acordat reclamanţilor un prejudiciu moral de până la 3000 de euro.
29. Convenţia dintre România şi Republica Turcia privind transferul persoanelor condamnate („Convenţia”) a fost ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 99/1992. Astfel, România şi Turcia au acceptat, în anumite condiţii, transferul reciproc al persoanelor condamnate.
Convenţia stabileşte următoarele cazuri în care transferul trebuie refuzat:
Art. 6
„Transferarea condamnatului este respinsă:;
a) dacă unul dintre cele două state consideră că transferarea ar putea aduce atingere suveranităţii, securităţii, ordinii sale publice, principiilor fundamentale ale ordinii de drept sau altor interese fundamentale ale sale; ;
b) dacă autorităţile competente din statul de executare au pronunţat împotriva condamnatului respectiv, pentru aceleaşi fapte, o hotărâre judecătorească definitivă; ;
c) dacă hotărârea pronunţată împotriva condamnatului nu poate fi pusă în executare în statul de executare, întrucât face obiectul prescripţiei sau al altei cauze care, în conformitate cu dispoziţiile legale din acel stat, împiedică punerea în executare a condamnării respective;
d) dacă condamnarea a fost pronunţată în cazul unei infracţiuni de natură strict militară.”
30. Prevederile relevante ale Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în vigoare la momentul respectiv, se citesc după cum urmează:
Art. 153 – Refuzul opţional al transferării
(a) „ Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive;
...
c) există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române;.”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie
31. Reclamantul s-a plâns de condiţiile inumane de detenţie, mai exact de igiena precară agravată de lipsa oricărui tip de activitate sau posibilitate de a munci şi de faptul că hrana primită nu a fost adecvată la afecţiunea sa de diabet.
Acest capăt de cerere va fi examinat în temeiul art. 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate
32. Guvernul a declarat că reclamantul nu s-a plâns de condiţiile de detenţie judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate sau altor autorităţi interne.
33. Reclamantul nu a prezentat observaţii în această privinţă.
34. Curtea observă că cererea reclamantului se referă mai ales, la condiţiile fizice de detenţie, în special lipsa igienei şi a activităţilor sau a lucrului. În această privinţă, Curtea observă că, în cererile recente introduse împotriva României având ca obiect plângeri similare, a examinat deja aceste documente prezentate de Guvern şi a hotărât că, având în vedere natura specifică a plângerii, căile legale sugerate de Guvern nu reprezintă un recurs eficient (a se vedea Lăutaru împotriva României, nr. 13099/04, pct. 85, 18 octombrie 2011; Leontiuc împotriva României, nr. 44302/10, pct.50, 4 decembrie 2012 şi Necula împotriva României, nr. 33003/11, pct. 32-39, 18 februarie 2014). În orice caz, Curtea observă că din cele trei hotărâri pronunţate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate prezentate de Guvern, doar una acceptă plângerea persoanei private de libertate şi doar pentru a impune autorităţilor penitenciarului o obligaţie de natură generală (a se vedea supra, pct.26 ). Celelalte două hotărâri pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prezentate de Guvern fac trimitere la situaţii specifice în care a fost încălcat dreptul la corespondenţă şi asistenţă medicală, precum şi la un incident particular privind furnizarea de apă caldă (a se vedea supra, pct.27 şi 28). Acestea nu abordează probleme structurale precum igiena precară sau acuzaţiile specifice ale reclamantului privind lipsa activităţilor şi a posibilităţii de a munci. În plus, Guvernul nu a menţionat ce măsuri specifice au luat autorităţile penitenciarului pentru a soluţiona deficienţele identificate în hotărârile menţionate anterior.
35. Curtea concluzionează aşadar că aceste hotărâri nu demonstrează modul în care acţiunile în justiţie propuse de Guvern i-ar fi putut oferi reclamantului o cale de atac imediată şi efectivă în ce priveşte plângerea sa (a se vedea, mutatis mutandis, Marian Stoicescu împotriva României, nr. 12934/02, pct. 19, 16 iulie 2009).
36. Prin urmare, aceasta respinge excepţia Guvernului de neepuizare a căilor de atac interne în ceea ce priveşte cererea reclamantului referitoare la condiţiile fizice de detenţie, în special lipsa igienei şi absenţa activităţilor şi a lucrului din Penitenciarele Jilava şi Rahova.
37. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. În continuare, Curtea constată că nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
38. În ceea ce priveşte capătul de cerere a reclamantului referitor la faptul că nu a primit hrană adecvată afecţiunii sale de diabet, Curtea observă că, în conformitate cu documentele prezentate de Guvern, reclamantul a primit un meniu special conceput pentru persoanele private de libertate care suferă de diabet (a se vedea supra, pct.12 şi 16). Reclamantul nu a contrazis argumentele Guvernului. Nu există nici o precizare în dosar cum că reclamantul s-a plâns de această problemă în faţa autorităţilor. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 (a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.
B. Cu privire la fond
39Reclamantul a considerat că aceste condiţii de detenţie din Penitenciarele Rahova şi Giurgiu constituie tortură, având în vedere că acesta suferă de diabet. Acesta a mai susţinut că lipsa de activităţi şi de lucru i-a agravat suferinţa cauzată de condiţiile inumane de detenţie.
40. Guvernul, referindu-se la descrierea condiţiilor de detenţie înaintată Curţii (a se vedea supra, pct.10-17), a susţinut că autorităţile interne au luat toate măsurile necesare pentru a asigura condiţii adecvate de detenţie, iar cererea reclamantului era, prin urmare, nefondată.
41. Curtea reaminteşte că, în temeiul art. 3 din Convenţie, statul trebuie să se asigure că o persoană este deţinută în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modul şi metoda de executare a măsurii de detenţie să nu o supună stresului sau unor greutăţi de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, având în vedere cerinţele reale ale detenţiei, să fie asigurate sănătatea şi bunăstarea acesteia în mod adecvat [a se vedea Valašinas împotriva Lituaniei, nr. 44558/98, pct. 102, CEDO 2001‑VIII şi Kudla împotriva Poloniei (MC), nr. 30210/96, pct. 94, CEDO 2000‑XI].
42. Atunci când sunt evaluate condiţiile de detenţie, trebuie să se ţină seama de efectele cumulative ale condiţiilor respective, precum şi de acuzaţiile specifice făcute de reclamant (a se vedea Dougoz împotriva Greciei, nr. 40907/98, pct. 46, CEDO 2001–II).
43. În această privinţă, Curtea observă că, pe lângă supraaglomerare, alte aspecte privind condiţiile fizice de detenţie sunt relevante pentru evaluarea conformităţii cu art. 3 (a se vedea Ostrovar împotriva Moldovei, nr. 35207/03, pct. 89, 13 septembrie 2005; Babushkin împotriva Rusiei, nr. 67253/01, pct. 44, 18 octombrie 2007; şi Iacov Stanciu, citată anterior, pct. 169). Curtea a stabilit că următoarele condiţii de detenţie ridică o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie: lipsa mobilierului corespunzător în celule; instalaţii sanitare necorespunzătoare, precum numărul limitat de toalete şi chiuvete pentru un mare număr de persoane private de libertate, chiuvete în celulă doar cu apă rece pentru diverse necesităţi (igienă personală, spălatul hainelor şi obiectelor personale, curăţarea toaletelor), acces limitat la duşuri cu apă caldă, condiţii igienice necorespunzătoare în general, inclusiv prezenţa gândacilor, şobolanilor, păduchilor şi ploşniţelor (a se vedea Iacov Stanciu, citată anterior, pct.175).
44. Referitor la prezenta speţă, Curtea observă că reclamantul a început la 15 iulie 2008, să se plângă de condiţiile de detenţie din Penitenciarul Rahova şi mai târziu, din Penitenciarul Giurgiu. Mai exact, acesta s-a plâns de lipsa igienei şi de prezenţa ploşniţelor, care îl împiedicau să doarmă noaptea. În continuare, s-a plâns de lipsa activităţilor şi a oportunităţilor de a munci. Guvernul nu a contestat , în mod explicit, aceste acuzaţii.
45. Deşi nu există rapoarte CTP relevante privind penitenciarele menţionate anterior, acuzaţiile reclamantului sunt susţinute de rapoartele APADOR-CH, un ONG din România, care a vizitat penitenciarele menţionate (a se vedea supra, pct. 25). În plus, Curtea a reţinut în mai multe cauze că aceste condiţii de detenţie din Penitenciarele Rahova şi Giurgiu, incluzând prezenţa paraziţilor, încalcă garanţiile stabilite în temeiul art. 3 din Convenţie (a se vedea, Iacov Stanciu, citat anterior; Geanopol împotriva României, nr.1777/06, 5 martie 2013; şi Niculescu împotriva României, nr. 25333/03, 25 iunie 2013, pentru condiţiile din Penitenciarul Rahova, Cucu împotriva României, nr. 22362/06, 13 noiembrie 2012 şi Bădilă împotriva României, nr. 31725/04, 4 octombrie 2011, pentru condiţiile din Penitenciarul Giurgiu).
46. Curtea concluzionează, în prezenta speţă, că reclamantul a fost supus unor condiţii de igienă nesatisfăcătoare.
47. Curtea consideră că starea de sănătate a reclamantului l-a făcut vulnerabil şi că respectivele condiţii de detenţie neigienice au fost agravate de lipsa activităţilor şi a lucrului, precum şi de supraaglomerare. Din informaţiile prezentate de Guvern reiese că reclamantul dispunea, în Penitenciarul Rahova, de mai puţin de 4 m2 de spaţiu personal. Curtea consideră că un asemenea nivel de supraaglomerare măreşte dificultăţile întâmpinate de autorităţi şi de persoanele private de libertate privind menţinerea unui nivel adecvat de igienă (a se vedea Ion Ciobanu împotriva României, nr. 67754/02, pct.42, 30 aprilie 2013).
48. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că respectivele condiţii cumulative de detenţie ale reclamantului i-au cauzat un grad de suferinţă care a depăşit nivelul inevitabil de suferinţă aferent detenţiei şi care a atins pragul de gravitate, în temeiul art. 3.
49. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenţie.
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art.8 din Convenţie
50. În principal, reclamantul s-a plâns şi de încălcarea dreptului la viaţa privată şi de familie, întrucât nu a putut să păstreze legătura cu soţia şi cei patru copii, din cauză că autorităţile române i-au refuzat transferul pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din Turcia.
Acest capăt de cerere va fi examinat în temeiul art. 8 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
51. Guvernul a susţinut că respectiva Curte mai statuase că persoanelor private de libertate nu li se acordă, prin Convenţie, dreptul de a alege locul de detenţie şi că o consecinţă inevitabilă a detenţiei este despărţirea şi distanţa de familie. Acesta a invocat cauzele Selmani împotriva Elveţiei [(dec), nr. 70258/01, 28 iunie 2001]. şi Plepi împotriva Albaniei şi Greciei (nr. 11546/05, 33285/05 şi 33288/05, 4 mai 2010). Guvernul a mai considerat că scopul Convenţiei privind transferul încheiată între România şi Turcia nu este acela de a permite persoanelor condamnate să se întoarcă în ţara de origine şi să se elibereze de consecinţele nefavorabile de executare a pedepsei aplicate de statul care a pronunţat pedeapsa. Statul care a pronunţat pedeapsa nu a fost obligat să accepte transferul. Prin urmare, acesta a solicitat Curţii ca acest capăt de cerere să fie declarat incompatibil ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei.
52. Curtea consideră că problema esenţială ridicată de prezenta cauză este dacă refuzul autorităţilor române de a accepta transferul reclamantului în Turcia intră sub incidenţa vreunui articol din Convenţie.
53. În primul rând, Curtea observă că nu există nici o dovadă că legislaţia românească conferă reclamantului dreptul de a fi transferat în Turcia şi că reclamantul nu a făcut trimitere la nici o prevedere legală relevantă, care ar indica existenţa acestui drept. De asemenea,nici o instanţă internă nu i-a aprobat reclamantului un ordin de transfer. Prin urmare, în temeiul legislaţiei româneşti, nu se poate susţine că acesta are dreptul material de a fi transferat în ţara de origine.
54. Curtea mai observă că, în timp ce prevederile .acordurilor internaţionale pot da naştere la drepturi individuale protejate prin Convenţie, fie în cazul în care prevederea este direct aplicabilă (a se vedea S.A. Dangeville împotriva Franţei, nr. 36677/97, pct. 46-48, CEDO 2002-III, privind faptul că dreptul intern nu a fost aliniat la directiva Comunităţii), fie în cazul în care legislaţia internă necesară care o aplică a fost promulgată (a se vedea Beaumartin împotriva Franţei, 24 noiembrie 1994, pct. 27-28, Seria A, nr. 296-B, privind dreptul la despăgubire ce decurge dintr-un tratat franco-marocan şi din legislaţia ulterioară din Franţa, care a înfiinţat un comitet însărcinat cu repartizarea indemnizaţiilor marocane), prevederile Convenţiei dintre România şi Turcia s-au limitat la crearea unui cadru procedural interstatal privind transferul persoanelor condamnate şi nu generează drepturi materiale individuale per se. În orice caz, aceste instrumente internaţionale nu cuprind obligaţia ca statele semnatare să dea curs cererii de transferare (a se vedea Passaris împotriva Greciei (dec.), nr. 53344/07, 4 septembrie 2009). Deşi convenţia cuprinde motivele de refuzare a unui transfer, aceasta nu obligă autorităţile române să se pronunţe în favoarea cererilor de transferare ale reclamantului.
55. În cele din urmă, trebuie să se reamintească că, privind refuzul de a autoriza transferul reclamantului în Turcia, Convenţia nu acordă persoanelor private de libertate dreptul de a alege locul de detenţie şi că despărţirea şi distanţa de familie sunt o consecinţă inevitabilă a detenţiei, ca urmare a exercitării de către statul român a prerogativelor privind sancţiunile penale (a se vedea Plepi şi Selmani, hotărâri citate anterior).
56. Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 § 3 şi trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenţie.
III. Cu privire la aplicarea art.41 din Convenţie
57. Art.41 din Convenţie prevede:
„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
58. Reclamantul a solicitat 250.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.
59. Guvernul a considerat această pretenţie excesivă şi nefondată.
60. Pe baza jurisprudenţei în materie, Curtea acordă reclamantului suma de 5.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor sale prevăzute de art. 3 din cauza condiţiilor inumane de detenţie.
B. Cheltuieli de judecată
61. Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată. În consecinţă, Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
62. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
în unanimitate,
CURTEA:
1. declară plângerea referitoare la art. 3 din Convenţie admisibilă referitoare la igiena precară din timpul detenţiei reclamantului în Penitenciarele Rahova şi Giurgiu şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 5.000 EUR (cinci mii de euro), care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
(b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 30 iunie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.
Stephen PhillipsJOSEP CASADEVALL
GrefierPREŞEDINTE
Full & Egal Universal Law Academy