©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Ismoilov şi alţii împotriva Rusiei - 2947/06
Hotărârea din 24.04.2008 (Secţia I)
Art. 6
Art. 6 § 2
Acuzat de o infracţiune
Existenţa unei proceduri penale în altă ţară, suficientă pentru ca art. 6 § 2 să se aplice procedurii de extrădare corespondente. încălcare
În fapt – Reclamanţii – 12 resortisanţi uzbeci şi un resortisant kirghiz – au fost arestaţi în Rusia în iunie 2005. Statul uzbec, care afirma că aceştia au finanţat tulburările care au avut loc în luna mai 2005 în oraşul uzbec Andijan, a solicitat extrădarea acestora. Reclamanţii au fost menţinuţi în detenţie în vederea extrădării lor până în martie 2007, după care au fost eliberaţi. În 2006, Înaltul Comisariat al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi le-a acordat statutul de refugiaţi, considerând că toţi se temeau că vor fi persecutaţi şi torturaţi dacă vor fi trimişi înapoi în Uzbekistan. Autorităţile ruse au refuzat să le acorde statutul de refugiaţi sau azil. În fapt, un procuror general adjunct a dispus extrădarea lor în Uzbekistan, după ce s-a aflat că aceştia au „comis” acte de terorism şi alte infracţiuni şi că autorităţile ruse au primit din partea guvernului uzbec asigurări diplomatice, conform cărora aceştia nu vor fi torturaţi şi nici condamnaţi la moarte la întoarcerea lor. Ordinele de extrădare au fost confirmate de instanţele ruse; cu toate acestea, reclamanţii nu au fost extrădaţi, deoarece Curtea indicase adoptarea unei măsuri provizorii în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii.
În drept – Art. 6 § 2: Aplicabilitate – Reclamanţii nu au fost acuzaţi de săvârşirea niciunei infracţiuni în Rusia. Prin urmare, procedura de extrădare împotriva acestora nu priveşte o decizie cu privire la o acuzaţie în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie. Cu toate acestea, extrădarea reclamanţilor a fost dispusă pentru a permite trimiterea lor în judecată. Procedura de extrădare este aşadar o consecinţă directă şi un element concomitent al anchetei penale, al cărei obiect îl fac efectiv aceştia în Uzbekistan. Prin urmare, Curtea consideră că, între urmărirea penală din Uzbekistan şi procedura de extrădare, există o legătură strânsă care justifică extinderea asupra acesteia din urmă a domeniului de aplicare a art. 6 § 2. În plus, textul deciziilor de extrădare indică în mod clar faptul că procurorul consideră că reclamanţii sunt „vinovaţi de săvârşirea de infracţiuni”, ceea ce este suficient în sine pentru a genera aplicarea art. 6 § 2 din Convenţie. De asemenea, Curtea apreciază că o decizie de extrădare poate ridica o problemă în temeiul art. 6 § 2 dacă raţionamentul subiacent, care nu poate fi disociat de dispozitiv, corespunde în esenţă unei decizii referitoare la vinovăţia persoanei în cauză. În speţă, deciziile de extrădare indicau faptul că reclamanţii trebuiau să fie extrădaţi deoarece au „comis” acte de terorism şi alte infracţiuni în Uzbekistan. Această declaraţie nu reprezintă simpla exprimare a unei suspiciuni referitoare la reclamanţi, aceasta evocând drept un fapt stabilit – fără nuanţe sau rezerve – săvârşirea infracţiunilor respective de către reclamanţi, fără a menţiona faptul că aceştia au negat orice implicare. Textul deciziilor de extrădare constituie aşadar o declaraţie de vinovăţie a reclamanţilor, care era de natură să încurajeze opinia publică să îi considere vinovaţi şi care prejudicia aprecierea faptelor de către autoritatea judiciară competentă a Uzbekistanului.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy