©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Notă de informare privind jurisprudenţa Curţii - Nr. 148
Ianuarie 2012
Sindicatul „Păstorul cel Bun” împotriva României - 2330/09
Hotărârea 31.1.2012 [Secţia a III-a]
Art. 11
Art. 11 § 1
Libertatea de asociere
Neînscrierea unui sindicat al salariaţilor unei biserici: încălcare
În fapt – În aprilie 2008, un număr de 35 de membri ai personalului clerical şi personalului neclerical din cadrul Bisericii Ortodoxe Române au decis să constituie un sindicat. Preşedintele ales a depus la judecătorie o cerere pentru dobândirea personalităţii juridice de către sindicat şi înscrierea acestuia în registrul special al sindicatelor, însă reprezentantul arhiepiscopiei s-a opus. Reprezentantul sindicatului a reintrodus cererea, iar Ministerul Public i s-a alăturat. În mai 2008, judecătoria a admis cererea sindicatului şi a dispus înscrierea acestuia în registrul special, conferindu-i astfel personalitate juridică. Arhiepiscopia a declarat recurs împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea definitivă din iulie 2008, tribunalul a admis recursul, a casat hotărârea pronunţată în primă instanţă şi, pe fond, a respins cererea pentru dobândirea personalităţii juridice şi pentru înscrierea în registrul special al sindicatelor.
În drept – Art. 11: Personalul clerical şi personalul neclerical îşi exercită atribuţiile în cadrul Bisericii Ortodoxe Române în baza unui contract de muncă individual. Aceştia primesc un salariu finanţat în majoritate din bugetul de stat şi beneficiază de sistemul asigurărilor sociale de stat. Relaţia bazată pe un contract de muncă nu poate fi „clericizată” într-atât încât să facă excepţie de la orice normă de drept civil. Astfel, personalul clerical şi, cu atât mai mult, personalul neclerical al Bisericii, nu pot fi excluşi din domeniul de aplicare a art. 11.
Respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant se baza pe legislaţia naţională. Pe de altă parte, cât timp respingerea cererii urmărea să împiedice o divergenţă între lege şi practică în materie de constituire a sindicatelor în cadrul personalului bisericesc, măsura în cauză urmărea apărarea ordinii publice, care include libertatea şi autonomia comunităţilor religioase.
Instanţele civile erau competente să se pronunţe asupra validităţii cererii pentru dobândirea personalităţii juridice de către sindicatul reclamant. Tribunalul a motivat respingerea cererii, pe de o parte, prin nevoia de a apăra tradiţia creştin-ortodoxă, dogmele ei fondatoare şi maniera canonică de luare a deciziilor, iar pe de altă parte, prin imposibilitatea legală a preoţilor parohi de a se organiza în sindicate, dat fiind că aceştia exercită funcţii de conducere în parohiile lor. Statutul sindicatului preciza că acesta din urmă intenţiona să respecte şi să aplice în totalitate dispoziţiile legislaţiei civile şi normele bisericeşti, inclusiv Statutul şi canoanele Bisericii. Revendicările sindicatului se limitau exclusiv la apărarea drepturilor şi intereselor economice, sociale şi culturale ale salariaţilor Bisericii. Recunoaşterea sindicatului nu ar fi adus atingere aşadar nici legitimităţii credinţelor religioase, nici modalităţilor de exprimare a acestora. În consecinţă, nu erau întrunite în speţă criteriile care definesc „nevoia socială imperioasă”: tribunalul nu a stabilit că programul pe care sindicatul îl prevăzuse în statut sau luările de poziţie ale membrilor săi erau incompatibile cu o „societate democratică” şi cu atât mai puţin că acestea constituiau o ameninţare pentru democraţie.
Motivele invocate de tribunal pentru a justifica ingerinţa erau exclusiv de ordin religios. Judecătorii nu au examinat efectele contractului de muncă asupra relaţiilor dintre angajator şi salariat, nici distincţia dintre personalul clerical şi personalul neclerical al Bisericii şi nici compatibilitatea dintre reglementările interne şi internaţionale care consacră dreptul lucrătorilor de a constitui sindicate şi normele bisericeşti ce interzic acest lucru. Aceste chestiuni prezintă o importanţă deosebită în speţă şi, astfel, necesită să primească un răspuns explicit şi să fie luate în considerare la punerea în balanţă a intereselor aflate în joc. În plus, tribunalul a motivat respingerea cererii de înscriere a sindicatului prin prevederile Statutului Bisericii, intrat în vigoare în 2008, adică ulterior ocupării funcţiilor în cadrul Bisericii Ortodoxe de către diverşii salariaţi care erau membri ai sindicatului. Deşi în prezenta speţă contextul este unul deosebit, în special în virtutea locului ocupat de religia ortodoxă în istoria şi tradiţia statului pârât, acesta nu poate - de sine stătător - să justifice necesitatea ingerinţei întrucât sindicatul reclamant nu a intenţionat nicidecum să conteste acest loc şi dreptul salariaţilor Bisericii Ortodoxe de a se organiza în sindicate a fost deja recunoscut, în cel puţin două situaţii, de către instanţele interne. Desigur, această recunoaştere este anterioară intrării în vigoare a Statutului Bisericii Ortodoxe, dar nu este mai puţin adevărat că a fost posibilă constituirea a două sindicate în cadrul clerului ortodox fără ca acest fapt să fie considerat nelegal sau incompatibil cu regimul democratic. Având în vedere aceste circumstanţe, motivele invocate de tribunal nu par suficiente pentru a justifica respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant.
În consecinţă, în lipsa unei „nevoi sociale imperioase” şi a unor motive suficiente, o măsură atât de radicală precum respingerea cererii de înscriere a sindicatului reclamant este disproporţionată faţă de scopul urmărit şi, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică.
Concluzie: încălcare (5 voturi pentru şi 2 contra).
Art. 41: 10 000 EUR pentru prejudiciul material şi prejudiciul moral.
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Apăsaţi aici pentru a accesa Note de informare privind jurisprudenţa (Notes d’information sur la jurisprudence)
Full & Egal Universal Law Academy