Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA SOCHICHIU c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 28698/09)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 mai 2012
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Sochichiu c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,
Deliberând la 17 aprilie 2012 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 28698/09) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Sergiu Sochichiu („reclamantul”), la 27 mai 2009.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl G. Malic şi dl I. Oancea, avocaţi din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că el a fost maltratat în timpul reţinerii sale, contrar articolului 3 al Convenţiei.
4. La 29 noiembrie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia (articolul 29 § 1 al Convenţiei).
ÎN FAPT
I.CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul, dl Sergiu Sochichiu, s-a născut în anul 1973 şi locuieşte în Chişinău. La momentul evenimentelor, el era agent imobiliar.
6. La 17 ianuarie 2007, reclamantul a fost reţinut de patru poliţişti îmbrăcaţi în civil în faţa grădiniţei fiicei sale. Potrivit reclamantului, el se afla în automobilul său când patru persoane înarmate s-au apropiat de el. Când a ieşit din automobil, el a fost lovit cu pumnul în cap şi a căzut, rănindu-şi faţa. Apoi, mâinile i-au fost legate cu centura sa şi el a fost dus la secţia de poliţie în automobilul poliţiei.
7. Potrivit Guvernului, atunci când colaboratorii de poliţie s-au apropiat de reclamant, el a încercat să blocheze uşile automobilului şi să fugă. Când a fost scos din automobil, el s-a luat la bătaie cu unul din poliţişti. Guvernul a declarat că colaboratorii de poliţie care l-au reţinut nu aveau altă opţiune decât să aplice forţă pentru a-l imobiliza.
8. Guvernul a prezentat o înregistrare video în care se vedea o parte din procesul de reţinere a reclamantului. Înregistrarea video începe cu imagini făcute dintr-un automobil care se deplasa şi care se apropia de alte două automobile. În apropierea celor două automobile, se vede reclamantul culcat jos cu faţa la pământ înconjurat de câteva persoane îmbrăcate în civil. Unul din bărbaţi ţinea piciorul pe capul reclamantului. Reclamantul nu se mişca şi mâinile lui erau la pământ. El este întrebat cum îl cheamă şi el răspunde. Unul din bărbaţi întreabă pe celălalt bărbat dacă el are cătuşe şi primeşte un răspuns negativ. După aceasta, el începe să scoată centura reclamantului. Reclamantul cooperează şi ridică abdomenul de la pământ pentru a permite colaboratorului poliţiei să-i scoată centura. După aceasta, persoana care ţinea piciorul pe capul reclamantului răsuceşte cracul pantalonului său stâng cu mâna, fără a-şi îndepărta piciorul de pe capul reclamantului. Apoi, această persoană îşi ia piciorul de pe capul reclamantului şi o altă persoană îi ordonă reclamantului să-şi pună mâinile la spate. Reclamantul execută acest ordin şi unul din bărbaţi începe să-i lege mâinile cu centura sa. La acest moment, unul din persoane se apleacă ca să-i vorbească reclamantului, îl întreabă ce s-a întâmplat şi reclamantul răspunde că i-au fost dezbătuţi dinţii. Persoana în cauză spune apoi celorlalte persoane că reclamantului îi lipsesc doi dinţi. Una din persoane răspunde în mod sarcastic: “ei vor creşte înapoi, nu-i aşa?” Reclamantul răspunde că ei nu vor creşte înapoi. Apoi, reclamantul este ridicat de la pământ şi dus spre un automobil alb. În drum, una din persoanele care l-au reţinut îl înjură. Reclamantul urcă în acest automobil, după care înregistrarea video se întrerupe. Înregistrarea durează aproape două minute.
9. Unul din poliţiştii care l-au reţinut a condus automobilul reclamantului până la secţia de poliţie. Soţia şi fiica reclamantului erau martori la reţinerea sa. Potrivit reclamantului, la reţinerea sa au fost martori şi mulţi alţi părinţi care îşi luau copiii de la grădiniţă. Această declaraţie a fost contestată de către poliţiştii care l-au reţinut în cadrul urmăririi penale pornite împotriva lor.
10. La secţia de poliţie, reclamantului i s-a comunicat că el este bănuit de vânzarea ilegală a unui apartament care aparţinea unei persoane terţe. După două ore, a fost chemat avocatul reclamantului şi apoi o ambulanţă. Medicii au constatat prezenţa leziunilor pe faţa reclamantului, în special pe buzele şi falca sa, şi au concluzionat că el avea nevoie de o examinare şi tratament în staţionar. Se pare că în aceeaşi zi, buza reclamantului a fost cusută. A doua zi, automobilul reclamantul a fost întors familiei sale.
11. În aceeaşi zi când a avut loc reţinerea reclamantului, poliţiştii care l-au reţinut au întocmit un proces-verbal de reţinere a acestuia, potrivit căruia reclamantul a fost reţinut în baza bănuielii de comitere a fraudei. Procesul-verbal nu conţinea nici o informaţie privind opunerea de rezistenţă de către reclamant în timpul reţinerii sale.
12. La 19 ianuarie 2007, reclamantul a fost dus în faţa unui judecător de instrucţie, căruia el s-a plâns de maltratarea sa în timpul reţinerii. Judecătorul de instrucţie a expediat plângerea sa procuraturii şi a dispus examinarea reclamantului de către un medic legist.
13. Într-un raport din 20 ianuarie 2007 înregistrat cu numărul 348, un medic legist a constatat că reclamantul avea o contuzie la buza de jos, vânătăi şi zgârieturi pe falcă şi membrele sale superioare. Potrivit medicului, vânătăile au fost cauzate de un obiect contondent şi necesitau de la şase la douăzeci şi una de zile de tratament medical.
14. Dosarul penal mai conţine două rapoarte medico-legale, unul din 19 ianuarie 2007 cu numărul 350 şi celălalt din 22 ianuarie 2007 cu numărul 369, potrivit cărora unul din poliţiştii care au participat la reţinerea reclamantului avea vânătaie pe mâna stângă şi zgârieturi pe mâni. Totuşi, se pare că poliţistul în cauză nu a înaintat plângeri împotriva reclamantului şi reclamantul nu a fost acuzat de comiterea infracţiunii de opunere de rezistenţă la reţinere.
15. De asemenea, la 20 ianuarie 2007, Judecătoria Buiucani a respins cererea procurorului privind arestarea preventivă a reclamantului şi a dispus în schimb arestarea la domiciliu a acestuia pentru o perioadă de zece zile.
16. Între februarie 2007 şi aprilie 2009, procurorii de la procuratura Chişinău au refuzat de trei ori pornirea urmăririi penale împotriva colaboratorilor de poliţie implicaţi. Deciziile acestora au fost casate de fiecare dată prin încheierile judecătoreşti sau de către Procuratura Generală. De fiecare dată, argumentele procurorilor constau în faptul că poliţia a aplicat forţa pentru a contracara rezistenţa reclamantului şi că aplicarea forţei a fost justificată. În sprijinul acestei concluzii, procurorii s-au bazat pe raportul medico-legal nr. 350 din 19 ianuarie 2007.
În special, la 16 februarie 2007, procurorul G., care a fost procurorul responsabil de urmărirea penală împotriva reclamantului, a refuzat să pornească urmărirea penală împotriva colaboratorilor de poliţie. Această încheiere a fost casată la 6 iunie 2007 de către adjunctul Procurorului General din motivul că procurorul G. nu a fost independent.
La 6 iulie 2007, procurorul H. a refuzat să iniţieze urmărirea penală. Această încheiere a fost casată de Procuratura Generală la 28 martie 2008 din motivul că investigaţiile încă nu au fost finisate.
La 15 iulie 2008, procurorul P. a refuzat să iniţieze urmărirea penală. Această decizie a fost casată de Judecătoria Râşcani la 21 aprilie 2009 din motivul că procurorul P. nu a examinat, inter alia, înregistrarea video a reţinerii reclamantului şi nu a audiat pe soţia reclamantului şi alte persoane care au fost martori la reţinerea acestuia.
17. La 20 mai 2009, procurorul R. de la procuratura municipiului Chişinău a iniţiat în mod formal urmărirea penală împotriva colaboratorilor de poliţie implicaţi, însă aceasta a fost suspendată la 14 decembrie 2009. Procurorul R. şi-a bazat decizia de suspendare a procesului pe aceleaşi temeiuri ca şi în deciziile anterioare de a nu porni urmărirea penală. El nu a audiat-o pe soţia reclamantului, susţinând că ea a refuzat să vorbească cu el, şi nu a identificat alţi posibili martori, susţinând că din cauza că a trecut mult timp de la data când s-a produs reţinerea, era imposibil de a identifica asemenea martori. Decizia procurorului R. a fost casată de Judecătoria Râşcani la 21 iunie 2010, când instanţa a dispus redeschiderea procedurii penale pe motiv că procuratura nu a determinat faptul dacă forţa aplicată împotriva reclamantului a fost proporţională cu intensitatea rezistenţei aplicate de către el şi nu a audiat-o pe soţia reclamantului, care a fost prezentă la reţinere şi nu a examinat înregistrarea video de la reţinere.
18. La 30 decembrie 2010, procurorul R. a audiat-o pe soţia reclamantului, care a declarat că ea ieşea din grădiniţă cu fiica lor de trei ani, când ele au fost martore ale reţinerii soţului ei de către patru persoane înarmate. Ea a declarat că atunci când reclamantul a ieşit din automobilul său, persoanele respective au început să-l lovească şi l-au trântit la pământ cu faţa în jos. Apoi, ele i-au legat mâinile şi l-au dus într-o direcţie necunoscută cu automobilul lor. Unul din ei a plecat cu automobilul reclamantului. De asemenea, ea a declarat că mulţi alţi părinţi care îşi luau copii acasă de la grădiniţă au fost martori ai acestui eveniment.
19. La aceeaşi dată, procurorul R. a închis din nou procedurile penale pe marginea maltratării reclamantului. În decizia sa, procurorul nu a luat în consideraţie declaraţia făcută de soţia reclamantului. Bazându-se pe declaraţiile colaboratorilor de poliţie acuzaţi privind opunerea de rezistenţă de către reclamant la reţinerea sa şi pe raportul medico-legal nr. 350 din 19 ianuarie 2007, procurorul a conchis că folosirea forţei de către poliţiştii acuzaţi a fost justificată. De asemenea, procurorul a explicat că numărul raportului medico-legal din 19 ianuarie 2007 era mai mare decât cel al raportului din 20 ianuarie 2007 din cauza unei erori tehnice. Reclamantul a contestat această decizie.
20. La 22 aprilie 2011, Judecătoria Râşcani a casat decizia din 30 decembrie 2010 şi a dispus redeschiderea procesului penal. Instanţa a constatat numeroase iregularităţi în urmărirea penală efectuată, printre care se numărau dispariţia casetei video originale în care era filmată reţinerea reclamantului şi durata excesivă a urmăririi penale.
21. La 18 iulie 2011, procuratura Chişinău a închis din nou urmărirea penală în baza unor temeiuri similare cu cele anterioare. Reclamantul a contestat această decizie la Judecătoria Râşcani. Cu toate acestea, la 27 octombrie 2011, recursul reclamantului a fost respins definitiv.
22. În ceea ce priveşte urmărirea penală pornită împotriva reclamantului, din declaraţiile părţilor reiese că el a petrecut o sută cincizeci de zile în arest la domiciliu şi că până în prezent el nu a fost condamnat.
II.DREPTUL INTERN RELEVANT
23. Prevederile Legii cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990 sunt următoarele:
Articolul 14. Condiţiile şi limitele aplicării forţei, mijloacelor speciale şi a armei de foc
“Poliţia are dreptul să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc în cazurile şi în modul prevăzute de prezenta lege. Aplicarea forţei, mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice ... generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei, poate conduce la alte urmări grave.
...
În toate cazurile cînd aplicarea forţei nu poate fi evitată, colaboratorii poliţiei sînt datori să se străduiască să aducă o daună cît mai mică sănătăţi, [...] demnităţii şi bunurilor cetăţenilor, de asemenea să asigure acordarea asistenţei medicale victimelor.
În cazul rănirii sau decedării cetăţenilor ca urmare a aplicării forţei fizice ... colaboratorul poliţiei este dator să comunice despre aceasta şefului său direct, pentru ca acesta să-l înştiinţeze pe procuror.
Depăşirea de către colaboratorii poliţiei a atribuţiilor lor în ceea ce priveşte aplicarea forţei ... atrage după sine răspunderea prevăzută de lege.”
Articolul 15. Aplicarea forţei fizice
“Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru curmarea infracţiunilor, pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.”
ÎN DREPT
I.PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 3 ŞI 13 ALE CONVENŢIEI
24. Reclamantul s-a plâns de maltrarea sa de către colaboratorii de poliţie în timpul reţinerii sale şi de faptul că autorităţile naţionale nu au efectuat o investigaţie efectivă pe marginea pretenţiilor sale cu privire la maltratare. În opinia lui, cele de mai sus au reprezentat o violare a articolului 3 al Convenţiei şi o încălcare a obligaţiei statului de a oferi căi efective de recurs în această privinţă. Articolele 3 şi 13 ale Convenţiei prevăd următoarele:
Articolul 3
“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
Articolul 13
“Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat in exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”
A. Admisibilitatea
25. Guvernul a declarat că reclamantul nu a contestat încheierea procuraturii Chişinău din 18 iulie 2011 prin care a fost închisă urmărirea penală privind pretinsa maltratare a reclamantului şi că, astfel, plângerile lui au fost declarate inadmisibile ca urmare a neepuizării căilor interne de recurs.
26. Reclamantul nu a fost de acord cu Guvernul şi a prezentat copiile recursului său împotriva încheierii din 18 iulie 2011 şi o copie a hotărârii Judecătoriei Râşcani din 27 octombrie 2011.
27. Curtea observă că reclamantul de fapt a contestat încheierea procurorului din 18 iulie 2011. Prin urmare, Curtea conchide că aceste pretenţii nu pot fi declarate inadmisibile din cauza neepuizării căilor interne de recurs şi, prin urmare, obiecţia Guvernului este respinsă.
28. Prin urmare, Curtea notează că aceste pretenţii nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. În continuare, ea notează că acestea nu sunt inadmisibile sub nici un alt temei. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
29. Reclamantul a declarat că aplicarea forţei împotriva lui a fost neîntemeiată. El nu era declarat în căutare de către poliţie, nu era înarmat şi nu era prins în momentul comiterii unei infracţiuni. De fapt, la momentul reţinerii sale, colaboratorii de poliţie au acţionat ultra vires, ca şi cum nu ar fi existat nici un ordin de reţinere a lui. El a fost ţinut la secţia de poliţie timp de două ore fără a-i fi acordată asistenţa medicală şi a beneficiat în cele din urmă de asistenţa medicală doar la insistenţa avocatului său. Potrivit lui, tratamentul la care el a fost supus de către poliţie a reprezentat un tratament inuman şi degradant.
30. Reclamantul de asemenea a declarat că procurorii responsabili de cauza sa nu erau independenţi. El a menţionat că primul refuz de a porni urmărirea penală a fost adoptat de procurorul G., care de asemenea era responsabil de cauza penală intentată împotriva lui. Acelaşi procuror l-a pus pe reclamant sub acuzare şi a solicitat emiterea unui mandat de arest de către instanţa de judecată. Procuratura Chişinău a intentat în mod oficial procesul penal împotriva colaboratorilor poliţiei implicaţi abia la 20 mai 2009.
31. Guvernul nu a negat faptul că vătămările de pe corpul reclamantului au fost cauzate de colaboratorii poliţiei în timpul reţinerii acestuia. Cu toate acestea, ei au menţionat că aplicarea forţei de către colaboratorii poliţiei a fost justificată de comportamentul reclamantului, în special de rezistenţa pe care el a opus-o în timpul reţinerii, şi că intensitatea forţei aplicate nu a fost disproporţională rezistenţei opuse de către reclamant. Ei s-au bazat pe raportul medico-legal nr. 350 din 19 ianuarie 2007, în care s-a notat că pe mâinile unuia din colaboratorii de poliţie care l-au reţinut pe reclamant au fost găsite o vânătaie şi zgârieturi. Guvernul a susţinut că în orice caz suferinţa cauzată reclamantului nu a atins un nivel minim de gravitate cerut de articolul 3 al Convenţiei şi a cerut Curţii să respingă pretenţia reclamantului în temeiul acestui articol. În ceea ce priveşte eficienţa investigaţiei, Guvernul a declarat că procurorii au făcut totul ce era necesar pentru a investiga pretenţiile reclamantului în mod corespunzător. Prin urmare, investigaţia a fost eficientă în sensul articolului 3 al Convenţiei.
2. Aprecierea Curţii
32. După cum Curtea a menţionat de multe ori, articolul 3 consfinţeşte una valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor materiale ale Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, articolul 3 nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar, conform articolului 15 § 2, nicio derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V şi Assenov and Others v. Bulgaria, hotărâre din 28 octombrie 1998, § 93, Reports of Judgments and Decisions 1998-VIII).
33. Curtea reiterează că în procesul reţinerii unei persoane, orice recurgere la forţa fizică care nu a fost strict necesară reieşind din comportamentul acesteia diminuează demnitatea umană şi reprezintă în principiu o încălcare a dreptului stabilit în articolul 3 al Convenţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Ribitsch v. Austria, 4 decembrie 1995, § 38, Series A nr. 336).
34. Curtea reaminteşte că atunci când o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei de către poliţie sau alţi agenţi ai statului, prevederile acestui articol, citite în contextul obligaţiei generale a statului impuse de articolul 1 al Convenţiei de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Convenţie”, impun efectuarea unei investigaţii oficiale efective. La fel ca şi o investigaţie efectuată în virtutea articolului 2, o astfel de investigaţie ar trebui să permită identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. Altfel, interzicerea generală prin lege a torturii, tratamentelor sau pedepselor inumane şi degradante, în pofida importanţei sale fundamentale, ar fi inefectivă în practică şi ar face posibil, în anumite cazuri, pentru agenţii statului, să comită abuzuri împotriva persoanelor aflate sub controlul lor, ei beneficiind, astfel, de o imunitate virtuală (a se vedea, printre altele, Labita v. Italy [GC], nr. 26772/95, § 131, ECHR 2000-IV).
35. Pentru ca o investigaţie să fie efectivă, este necesar ca persoanele competente de a o efectua să fie independente de persoanele implicate în evenimentele supuse investigaţiei (a se vedea, de ex., Barbu Anghelescu v. Romania, nr. 46430/99, § 66 din 5 octombrie 2004). Aceasta înseamnă nu numai lipsa unei legături ierarhice sau instituţionale, dar şi o independenţă reală (a se vedea, spre exemplu, Ergi v. Turkey, hotărâre din 28 iulie 1998, §§ 83-84, Reports 1998-IV, unde procurorul care investiga decesul unei fete, în timpul unei confruntări, a dat dovadă de lipsă de independenţă prin faptul că s-a bazat, în cea mai mare parte, pe informaţiile oferite de jandarmii implicaţi în incident).
36. Investigarea acuzaţiilor serioase de maltratare trebuie să fie deplină. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau să le pună la baza deciziilor lor (a se vedea hotărârea Assenov and Others v. Bulgaria, citată mai sus, § 103). Ele trebuie să întreprindă toţi paşii rezonabili şi disponibili lor pentru a asigura probe cu privire la incident, inclusiv, inter alia, declaraţii ale martorilor oculari şi probe medico-legale (a se vedea Tanrikulu v. Turkey [GC], nr. 23763/94, § 104 et seq., ECHR 1999-IV şi Gül v. Turkey, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice carenţă în desfăşurarea investigaţiei care ar putea submina posibilitatea de a stabili cauza leziunilor corporale sau de a identifica persoanele responsabile riscă să nu corespundă acestui standard.
37. Întorcându-ne la faptele acestei cauze, Curtea notează că este indiscutabil faptul că reclamantul a fost rănit de către colaboratorii poliţiei în timpul reţinerii sale. Singura chestiune care urma să mai fie determinată este dacă aplicarea forţei de către colaboratorii poliţiei era justificată în circumstanţele cauzei.
38. Din faptele acestei cauze reiese că reclamantul nu a fost reţinut în cursul unei operaţiuni întâmplătoare, care ar determina evoluţii neaşteptate la care poliţia urma să reacţioneze fără o pregătire preventivă (a se vedea, a contrario, Zelilof v. Greece, nr. 17060/03, § 48, 24 mai 2007). Materialele cauzei au arătat clar că poliţia a planificat operaţiunea de reţinere din timp şi că ei au avut suficient timp pentru a evalua posibilele riscuri şi a lua toate măsurile necesare pentru a efectua reţinerea. În această privinţă, Curtea are câteva observaţii în ceea ce priveşte modul în care a fost pregătită operaţiunea, deoarece poliţiştii nu au fost echipaţi cu cătuşe şi au fost nevoiţi să lege mâinile reclamantului cu propria lui centura.
39. În continuare, poliţia notează că operaţiunea a fost efectuată de către patru poliţişti, care, după cum reiese din înregistrarea video a reţinerii, erau aproximativ de aceeaşi înălţime şi constituţie ca reclamantul şi, spre deosebire de reclamant, erau înarmaţi. Sarcina celor patru poliţişti a fost de a reţine un suspect care nu era înarmat şi care nu avea antecedente violente. Din contra, reclamantul avea familie, serviciu, un loc permanent de trai, nu se afla în căutarea poliţiei şi era bănuit de comiterea unei crime profesionale. În continuare, reţinerea a avut loc lângă o grădiniţă în timpul în care reclamantul şi alţi părinţi de regulă îşi luau copii acasă, şi astfel reţinerea a avut loc în faţa familiei reclamantului şi altor persoane, inclusiv copii mici. În asemenea circumstanţe, Curtea nu este convinsă de constatările autorităţilor naţionale că reclamantul a prezentat un pericol serios pentru poliţiştii care l-au reţinut, care ar justifica aplicarea unor asemenea metode brutale din partea lor. Chiar dacă presupunem că reacţia iniţială a reclamantului faţă de cele patru persoane îmbrăcate în civil care doreau să-l reţină a reprezentat o anumită formă de rezistenţă, Curtea rămâne convinsă că grupul celor patru poliţişti dispunea de alte metode şi tehnici mai puţin vătămătoare.
40. În afară de forţa brutală folosită împotriva reclamantului, din înregistrarea video a reţinerii Curtea observă că comportamentul colaboratorilor poliţiei a fost pe departe de a fi respectuos în raport cu demnitatea reclamantului. În special, unul din colaboratorii poliţiei a pus piciorul pe capul lui şi nu şi-a luat piciorul chiar când îşi peria pantalonii. În opinia Curţii, un asemenea comportament este degradant şi umilitor. De asemenea, Curtea a notat batjocorirea faptului că reclamantul şi-a pierdut câţiva dinţi şi înjurăturile unui poliţist.
41. De asemenea, Curtea trebuie să ia în consideraţie modul în care autorităţile naţionale au examinat plângerea reclamantului privind maltratarea sa. În primul rând, ea notează că procedurile pe marginea plângerii reclamantului se află la examinarea autorităţilor naţionale deja de aproape cinci ani. Judecând din materialele de care dispune, Curtea nu este convinsă că această cauză prezintă o asemenea complexitate încât necesită o perioadă atât de lungă de examinare. Se pare că durata îndelungată a investigaţiilor se datorează modului în care a fost efectuată urmărirea penală, care, în opinia Curţii, dezvăluie lipsa mijloacelor de exercitare a controlului efectiv de către instanţele de judeactă asupra organelor de investigaţie. În opinia Curţii, procuratura Chişinău nu era obligată să execute în întregime instrucţiunile primite de la instanţa de judecată şi instanţa nu avea altă opţiune decât să anuleze deciziile procurorilor de fiecare dată. Curtea reiterează că situaţiile similare s-au întâlnit şi în multe alte cauze împotriva Moldovei privind articolul 3 al Convenţiei, cum ar fi, spre exemplu, Corsacov v. Moldova (nr. 18944/02, 4 aprilie 2006), Gurgurov v. Moldova (nr. 7045/08, 16 iunie 2009) şi Mătăsaru and Saviţchi v. Moldova (nr. 38281/08, 2 noiembrie 2010), unde, ca şi în această cauză, cauzele au fost trimise de la procuratura la înstanţele de judecată şi înapoi. De această dată, Curtea nu este pregătită să facă o constatare în privinţa eficienţei sistemului stabilit de autorităţile moldoveneşti de reacţionare la pretenţiile privind rele tratamente. Cu toate acestea, poziţia Curţii poate fi revizuită în viitor.
42. În continuare, Curtea notează că autorităţile naţionale au fost dispuse să creadă versiunea poliţiştilor care au efectuat reţinerea doar în temeiul raportului medico-legal nr. 350, care a fost prezentat autorităţilor de către unul din poliţişti. În acest raport, a fost stabilit faptul că poliţistului în cauză i-a fost cauzată o vânătaie şi câteva zgârâieuri pe mână. Curtea notează cu îngrijorare că, deşi este datat din 19 ianuarie 2007, acest raport avea un număr de înregistrare mai mare decât raportul eliberat reclamantului de către aceeaşi instituţie medicală la 20 ianuarie 2007. Mai mult, din motive cunoscute cel mai bine instituţiei medicale în cauză, un raport similar a fost eliberat aceluiaşi poliţist trei zile mai târziu, şi de această dată raportul avea un număr de înregistrare corect. Se pare că autorităţile naţionale nu şi-au exprimat interes faţă de acest fapt important şi nu au făcut nici o încercare veritabilă de a clarifica această chestiune.
43. În final, Curtea observă că autorităţile de acuzare s-au concentrat doar asupra declaraţiilor reclamantului şi a colaboratorilor poliţiei. Cu toate acestea, după cum a declarat soţia reclamantului, mulţi alţi părinţi şi copii au fost martori la reţinerea reclamantuuli. Atunci când au respins plângerea reclamantului, procurorii se pare că nu au atras atenţia asupra acestei declaraţii şi nu au făcut nicio încercare de a identifica celelalte persoane care au fost martori ai reţinerii.
44. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a avut loc o violare sub aspect material şi procedural a articolului 3 al Convenţiei. În ceea ce priveşte aspectul material, Curtea consideră că tratamentul la care a fost supus reclamantul a fost unul inuman şi degradant. De asemenea, ea constată că nici o altă chestiune separată nu a fost formulată în temeiul articolului 13 al Convenţiei.
II. ALTE VIOLĂRI PRETINSE ALE CONVENŢIEI
45. În cererea sa iniţială, reclamantul de asemenea s-a plâns de faptul că luarea automobilului său de către unul din colaboratorii poliţiei în ziua reţinerii lui a dus la încălcarea drepturilor sale garantate de articolele 8 şi 13 ale Convenţiei şi articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie. Cu toate acestea, el nu şi-a întemeiat pretenţiile sale formulate în următoarele declaraţii transmise Curţii. În asemenea circumstanţe, şi având în vedere materialele de care dispune, Curtea nu vede nici un semn de violare în privinţa lor. Prin urmare, aceste pretenţii urmează a fi declarate inadmisibile în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
46. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciul material
47. Reclamantul a pretins 1,220 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material. El susţine că a fost nevoit să cheltuie această sumă pentru a-şi repara dinţii care i-au fost dezbătuţi de colaboratorii poliţiei în timpul reţinerii sale. El a prezentat copia unei radiografii a maxelarului său unde lipseau doi dinţi din faţă şi o copie a facturii de la o clinică stomatologică pentru repararea celor doi dinţi lipsă.
48. Guvernul a susţinut că documentele prezentate de reclamant nu demonstrau faptul că el de fapt a cheltuit suma pretinsă. În orice caz, ei au declarat că costurile serviciilor stomatologice pretinse de reclamant erau mult prea înalte şi că el putea să găsească servicii mai ieftine pe piaţă.
49. Curtea notează că nimic din raportul medico-legal relevant nu menţionează faptul că reclamantul avea dinţi lipsă după reţinerea sa. Cu toate acestea, ea observă că unul din colaboratorii poliţiei care l-au reţinut, în înregistrarea video a reţinerii reclamantului a admis faptul că doi din dinţii lui au fost dezbătuţi şi că Guvernul nu a contestat această afirmaţie. Prin urmare, ea consideră că acordarea întregei sume pretinse de către reclamant este justificată.
B. Prejudiciul moral
50. Reclamantul a pretins EUR 110,000 cu titlu de prejudiciu moral. El a susţinut că a suferit dureri fizice severe şi suferinţă psihică de o intensitate deosebit de severă ca urmare a maltratării sale în faţa soţiei şi a fiicei de trei ani.
51. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant şi a susţinut că aceasta era excesivă.
52. Având în vedere violările constatate mai sus şi gravitatea acestora, Curtea consideră că acordarea compensaţiilor cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Făcând o evaluare în bază echitabilă, Curtea acordă reclamantului EUR 15,000.
C. Costuri şi cheltuieli
53. Reclamantul a mai pretins EUR 5,557 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Suma pretinsă acoperea costuri poştale, servicii de traducere şi cheltuieli de reprezentare. Reclamantul a prezentat documente relevante în sprijinul pretenţiilor sale.
54. Guvernul a contestat suma pretinsă de către reclamant şi a susţinut că aceasta era excesivă.
55. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale doar dacă s-a dovedit că acestea au fost realmente angajate, necesare şi rezonabile ca mărime. În această cauză, având în vedere informaţia de care dispune, criteriile de mai sus, şi complexitatea cauzei, Curtea consideră rezonabil de a acorda reclamantului suma de EUR 3,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Dobânda de întârziere
56. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară pretenţia formulată în temeiul articolului 3 al Convenţiei separat şi combinat cu articolul 13 al Convenţiei admisibilă, iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare materială şi procedurală a articolului 3 al Convenţiei;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 13 al Convenţiei;
4. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 1,220 (o mie două sute douăzeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu material;
(ii) EUR 15,000 (cincisprezece mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;
(iii) EUR 3,000 (trei mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 15 mai 2012, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Preşedinte
Full & Egal Universal Law Academy