CASE OF SOCHICHIU v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECŢIA A TREIA

CAUZA SOCHICHIU c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 28698/09)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

15 mai 2012

Această hotărîre va deveni definitivă în temeiul art. 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

În cauza Sochichiu c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), statuînd într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
Kristina Pardalos, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

Deliberînd cu uşile închise la 17 aprilie 2012,

Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. Cauza a fost iniţiată prin cererea (nr. 28698/09) depusă la 27 mai 2009 contra Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”), de un cetăţean al Republicii Moldova, dl Sergiu Sochichiu (“reclamantul”).

2. Reclamantul a fost reprezentat de dl G. Malic şi dl I. Oancea, avocaţi care îşi desfăşoară activitatea în Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

3. Reclamantul a invocat, în particular, că în timpul reţinerii a fost supus maltratării contrar articolului 3 din Convenţie. 

4. La 29 noiembrie 2010 cererea a fost comunicată Guvernului. De asemenea, a fost luată decizia să se examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 1).

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

5. Reclamantul, dl Sergiu Sochichiu, este născut în 1973 şi locuieşte în Chişinău. La acel moment el activa în calitate de agent imobiliar.

6. La 17 ianuarie 2007 reclamantul a fost reţinut de către 4 colaboratori de poliţie îmbrăcaţi în civil în faţa grădiniţei fiicei sale. În conformitate cu cele expuse de reclamant, el se afla în automobil atunci cînd 4 persoane înarmate s-au apropiat de el. Cînd a ieşit din maşină el a fost lovit în cap şi a căzut, rănindu-şi faţa. Mîinele lui au fost apoi legate cu centura sa şi escortat cu automobilul colaboratorilor de poliţie la comisariatul de poliţie.

7. Potrivit celor expuse de Guvern, reclamantul a încercat să închidă uşa automobilului şi să fugă cînd s-au apropiat colaboratorii de poliţie. Cînd a ieşit din automobil, el s-a implicat într-o bătaie cu unul dintre ei. Guvernul a menţionat că colaboratorii de poliţie nu au avut altă opţiune decît să aplice forţa fizică pentru a-l imobiliza.

8. Guvernul a prezentat un material video cu o parte din reţinerea reclamantului. Înregistrarea video începe cu imagini dintr-un automobil în mişcare apropiindu-se de alte 2 automobile. Lîngă acele automobile, reclamantul poate fi văzut jos cu faţa la pămînt înconjurat de cîţiva bărbaţi îmbracaţi în haine civile. Unul dintre bărbaţi apasă cu piciorul capul reclamantului. Reclamantul nu se mişcă şi mîinile sale sunt poziţionate pe pămînt. El este întrebat care-i numele său şi el răspunde. Unul dintre bărbaţi îl întreabă pe altul dacă are cătuşe şi primeşte un răspuns negativ. După aceea, el începe să scoată centura reclamantului. Reclamantul cooperează şi se ridică de la pămînt pentru a permite colaboratorului de poliţie să scoată centura. Apoi, bărbatul cu piciorul pe capul reclamantului îşi curăţă cu mîna partea de jos a pantalonilor fără a îndepărta piciorul de pe capul reclamantului. După aceasta, bărbatul a luat piciorul de pe capul reclamantului şi altul ordonă reclamantului să pună mîinele la spate. Reclamantul se conformează şi unul dintre bărbaţi se apleacă să vorbească cu reclamantul şi întreabă ce s-a întîmplat, iar reclamantul răspunde că i-au fost dezbătuţi dinţii. Bărbatul spune celorlalţi că reclamantului îi lipsesc 2 dinţi. Unul dintre ei spune într-un mod sarcastic: “vor creşte, nu-i aşa?” Reclamantul zice că nu vor creşte. Apoi, reclamantul este ridicat de la pămînt şi escortat la un automobil alb. Pe drum unul dintre bărbaţi strigă o înjurătură reclamantului. Reclamantul urcă în automobil, după care înregistrarea video se opreşte. Înregistrarea video durează aproximativ 2 minute.

9. Unul dintre acei colaboratori de poliţie a condus automobilul reclamantului la comisariatul de poliţie. Soţia şi fiica reclamantului au fost martori la reţinerea sa. Conform celor expuse de reclamant, mai mulţi părinţi care îşi luau copiii de la grădiniţă au fost martori la reţinerea sa. Această afirmaţie a fost contestată de colaboratorii de poliţie care l-au reţinut pe parcursul procedurilor judiciare iniţiate împotriva lor

10. La comisariatul de poliţie reclamantul a fost informat că era suspectat de escrocherie urmare a vînzării unui apartament care aparţinea unei persoane terţe. După 2 ore a fost contactat avocatul reclamantului şi apoi a fost chemată ambulanţa. Medicii au stabilit leziuni pe faţa reclamantului, în particular pe buze şi maxilar şi au constatat necesitatea internării în spital al reclamantului pentru examinare şi tratament. Se pare că în aceeaşi zi buza reclamantului a fost cusută. În ziua următoare automobilul reclamantului a fost întors familiei sale.

11. În ziua reţinerii, colaboratorii de poliţie care l-au reţinut au întocmit un proces-verbal, în care era indicat că reclamantul a fost reţinut fiind suspectat de escrocherie. Procesul-verbal nu conţinea careva informaţii referitoare la opunerea rezistenţei din partea reclamantului.

12. La 19 ianuarie 2007 reclamantul a fost escortat în faţa judecătorului de instrucţie, căruia i s-a plîns de maltratare în timpul reţinerii. Judecătorul de instrucţie a transmis plîngerea Procuraturii Generale şi a dispus efectuarea examinării medico-legale a reclamantului. 

13. În raportul nr. 348 din 20 ianuarie 2007, medicul legist a constatat că reclamantul avea echimoze pe buza inferioară, şi zgîrieturi şi excoriaţii pe maxilar şi pe membrele superioare. În conformitate cu cele constatate de expert, leziunile au fost cauzate urmare a acţiunii traumatice a unui obiect contondent dur şi avea nevoie de la 6 pînă la 21 zile de tratament medical.

14. Dosarul penal conţinea, de asemenea, 2 rapoarte de examinare medico-legale, unul din 19 ianuarie 2007 cu nr. 350, iar altul din 22 ianuarie 2007 cu nr. 369, în conformitate cu care unul dintre colaboratorii de poliţie care l-a reţinut pe reclamant, s-a prezentat cu o echimoză pe mîna sa stîngă şi zgîrieturi pe mîini. Cu toate acestea, nu se pare că colaboratorul de poliţie în cauză s-a plîns împotriva reclamantului sau că reclamantul a fost acuzat de opunere de rezistenţă. 

15. De asemenea, la 20 ianuarie 2007 Judecătoria s. Buiucani a respins cererea procurorului de a cerceta reclamantul în stare de arest şi în loc a dispus arestul reclamantului la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile.

16. Între februarie 2007 şi aprilie 2009 procurorii de la Procuratura mun. Chişinău au refuzat de 3 ori să pornească proceduri penale împotriva colaboratorilor de poliţie implicaţi. Deciziile sale au fost casate de fiecare dată de instanţa de judecată sau de Procuratura Generală. De fiecare dată argumentarea procurorilor a constat în faptul că poliţia a aplicat forţa pentru a contracara opunerea de rezistenţă a reclamantului şi că aplicarea forţei a fost justificată. Întru justificarea acestei concluzii, procurorii s-au bazat pe raportul de examinare medico-legală nr. 350 din 19 ianuarie 2007.

În particular, la 16 februarie 2007 procurorul G., care era procurorul responsabil de urmărirea penală iniţiată în privinţa reclamantului a refuzat să pornească urmărirea penală împotriva colaboratorilor de poliţie. Acea ordonanţă a fost anulată la 6 iunie 2007 de adjunctul Procurorului General din motiv că procurorul G. nu a fost independent.

La 6 iulie 2007 procurorul H. a refuzat să pornească urmărirea penală. La 28 martie 2008 ordonanţa sa a fost anulată de Procurorul General din motiv că investigaţia nu a fost finisată.

La 15 iulie 2008 procurorul P. a refuzat să pornească urmărirea penală. La 21 aprilie 2009 ordonanţa sa a fost anulată de Judecătoria s. Rîşcani din motiv că procurorul P. a omis, inter alia, să examineze înregistrarea video a reţinerii reclamantului şi să interogheze soţia reclamantului şi alte persoane care au fost martori la reţinerea sa.

17. La 20 mai 2009 procurorul R. de la Procuratura mun. Chişinău a pornit formal urmărirea penală împotriva colaboratorilor de poliţie implicaţi, însă a fost încetată la 14 decembrie 2009. Procurorul R. şi-a bazat ordonanţa privind încetarea urmăririi penale pe aceleaşi motive ca şi ordonanţele precedente de refuz în urmărirea penală. El nu a interogat soţia reclamantului, invocînd că ea a refuzat să vorbească cu el, şi nu a identificat alţi posibili martori, invocînd că urmare a scurgerii timpului de la data reţinerii a fost imposibil să fie identificaţi astfel de martori. La 21 iunie 2010 Judecătoria s. Rîşcani a anulat ordonanţa procurorului R., şi a dispus reluarea urmăririi penale din motiv că Procuratura a omis să determine dacă forţa aplicată asupra reclamantului a fost proporţională cu intensitatea rezistenţei sale şi să interogheze soţia reclamantului care a fost prezentă la reţinere, precum şi să examineze înregistrarea video a reţinerii.

18. La 30 decembrie 2010 procurorul R. a interogat soţia reclamantului, care a afirmat că ea ieşea de la grădiniţa cu fiica lor de 3 ani cînd a fost martor la reţinerea soţului său de către 4 bărbaţi înarmaţi cu arme de foc. Ea a menţionat că atunci cînd reclamantul a ieşit din automobil, bărbaţii au început să-l lovească şi l-au aruncat la pămînt cu faţa în jos. După aceea, ei i-au legat mîinile şi l-au luat în automobilul lor. Unul dintre ei a plecat cu automobilul reclamantului. Ea, de asemenea, a afirmat că evenimentul a fost văzut de mulţi alţi părinţi care îşi luau copiii de la grădiniţă.   

19. La aceeaşi dată procurorul R. din nou a încetat urmărirea penală în privinţa maltratării reclamantului. În ordonanţa sa, procurorul nu a luat în consideraţie cele menţionate de soţia reclamantului. Bazîndu-se pe motivele colaboratorilor de poliţie în cauză, că reclamantul a opus rezistenţă şi raportul de examinare medico-legală nr. 350 din 19 ianuarie 2007, procurorul a conchis că aplicarea forţei fizice de către colaboratorii de poliţie a fost justificată. Procurorul, de asemenea a explicat că posibilitatea existenţei unei erori tehnice în cazul raportului de expertiză medico-legală din 19 ianuarie 2007 era mai mare decît în raportul din 20 ianuarie 2007. Reclamantul a contestat ordonanţa respectivă.  

20. La 22 aprilie 2011 Judecătoria s. Rîşcani a anulat ordonanţa din 30 decembrie 2010 şi a dispus reluarea urmăririi penale. Instanţa de judecată a constatat mai multe omisiuni în efectuarea investigaţiei, printre care erau şi dispariţia înregistrăii video originale pe care a fost filmată reţinerea reclamantului precum şi durata excesivă a investigaţiei.

21. La 18 iulie 2011 Procuratura mun. Chişinău a încetat, din nou urmărirea penală din aceleaşi motive ca şi anterior. Reclamantul a contestat ordonanţa respectivă în faţa Judecătoriei s. Rîşcani. Cu toate acestea, la 27 octombrie 2011 plîngerea reclamantului a fost în cele din urmă respinsă. 

22. În ceea ce priveşte urmărirea penală în privinţa reclamantului, din cele expuse de către părţi se pare că el a petrecut 150 zile în arest la domiciliu, iar pînă la moment nu a fost adoptată vreo sentinţă de condamnare.  

II. DREPT INTERN PERTINENT

23. Legea cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990 prevede:

Articolul 14. Condiţiile şi limitele aplicării forţei, mijloacelor speciale şi a armei de foc

Poliţia are dreptul să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc în cazurile şi în modul prevăzute de prezenta lege.

Aplicarea forţei, mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice...generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei, poate conduce la alte urmări grave.

...

      În toate cazurile cînd aplicarea forţei nu poate fi evitată, colaboratorii poliţiei sînt datori să se străduiască să aducă o daună cît mai mică sănătăţii...demnităţii şi bunurilor cetăţenilor, de asemenea să asigure acordarea asistenţei medicale victimelor.

În cazul rănirii sau decedării cetăţenilor ca urmare a aplicării forţei fizice...colaboratorul poliţiei este dator să comunice despre aceasta şefului său direct, pentru ca acesta să-l înştiinţeze pe procuror.

Depăşirea de către colaboratorii poliţiei a atribuţiilor lor în ceea ce priveşte aplicarea forţei...atrage după sine răspunderea prevăzută de lege.

Articolul 15. Aplicarea forţei fizice

Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru curmarea infracţiunilor, pentru înfrîngerea rezistenţei opuse cerinţelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 3 ŞI 13 DIN CONVENŢIE

24. Reclamantul a invocat că a fost maltratat de către colaboratorii de poliţie în timpul reţinerii şi autorităţile naţionale au omis să efectueze o investigaţie eficientă în legătură cu afirmaţiile sale. În opinia sa, cele menţionate au condus la violarea articolului 3 din Convenţie şi încălcarea obligaţiei Statului de a asigura remediile efective în privinţa sa. Articolul 3 şi 13 din Convenţie prevăd următoarele :

Articolul 3

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 13

Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

A. Admisibilitatea

25. Guvernul a invocat că reclamantul a omis să conteste ordonanţa Procuraturii mun. Chişinău din 18 iulie 2011 cu privire la încetarea urmăririi penale referitoare la pretinsa maltratare şi prin urmare plîngerile sale urmau să fie declarate inadmisibile din motivul neepuizării remediilor naţionale. 

26. Reclamantul nu a fost de acord cu cele menţionate de Guvern şi a prezentat copii ale plîngerii sale împotriva ordonanţei din 18 iulie 2011 şi o copie a deciziei Judecătoriei s. Rîşcani din 27 octombrie 2011.

27. Curtea menţionează că reclamantul, de fapt, a contestat ordonanţa procurorului din 18 iulie 2011. Curtea, astfel, conchide că plîngerile nu pot fi declarate inadmisibile în temeiul neepuizării remediilor naţionale, şi prin urmare, obiecţia Guvernului se respinge.

28. Curtea menţionează în continuare că aceste plîngeri nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenţie. Mai mult, ea menţionează că plîngerile nu sunt inadmisibile din orice alt motiv. Ele urmează, astfel, să fie declarate admisibile.

B. Fondul

1. Susţinerile părţilor

29. Reclamantul a invocat că aplicarea forţei asupra sa a fost complet nejustificată. El nu a fost dat în căutare de către organul de poliţie, nu a fost înarmat şi nu a fost prins în flagrant delict. În fapt, la momentul reţinerii, colaboratorii de poliţie au acţionat ultra vires, deoarece nu a existat o ordonanţă oficială pentru reţinerea sa. La comisariatul de poliţie el nu a beneficiat de a asistenţă medicală timp de 2 ore, care a fost acordată numai la insistenţa avocatului. Potrivit celor expuse de el, tratamentul la care a fost supus de către colaboratorii de poliţie a fost unul inuman şi degradant.  

30. Reclamantul, de asemenea, a invocat că procurorii responsabili de cauza sa nu au fost independenţi. El a menţionat că prima ordonanaţă de refuz în pornirea urmăririi penale a fost adoptată de procurorul G., care era de asemenea responsabil de cauza penală pornită în privinţa lui. Acelaşi procuror l-a acuzat pe reclamant şi a solicitat instanţei de judecată să-l cerceteze în stare de arest. Numai la 20 mai 2009 Procuratura mun. Chişinău a pornit formal urmărirea penală împotriva colaboratorilor de poliţie implicaţi. 

31. Guvernul nu a negat că leziunile pe corpul reclamantului au fost cauzate de colaboratorii de poliţie în timpul reţinerii. Cu toate acestea, el a susţinut că utilizarea forţei de către colaboratorii de poliţie a fost justificată de comportamentul reclamantului, în particular de opunerea rezistenţei de către acesta la reţinere şi că intensitatea utilizării forţei de către colaboratorii de poliţie nu a fost disproporţionată în raport cu rezistenţa opusă de reclamant. Guvernul s-a bazat pe raportul de examinare medico-legală nr. 350 din 19 ianuarie 2007, în care a fost notat că pe mîinile unuia dintre colaboratorii de poliţie care a participat la reţinearea reclamantului au fost constatate o echimoză şi zgîrieturi. Guvernul a menţionat că în orice caz suferinţa cauzată reclamantului nu a atins nivelul minim de severitate impus de prevederile articolului 3 şi a solicitat Curţii să respingă plîngerea reclamantului în temeiul acestui articol. În ceea ce priveşte eficienţa investigaţiei, Guvernul a invocat că procurorii au întreprins toate măsurile necesare în vederea investigării alegaţiilor reclamantului. Prin urmare, investigaţia efectuată a fost una eficientă în sensul articolului 3 din Convenţie.

2. Aprecierea Curţii

32. După cum Curtea a menţionat de mai multe ori, articolul 3 consfinţeşte una dintre valorile fundamentale ale societăţii democratice. Chiar şi în cele mai dificile situaţii, astfel ca lupta împotriva terorismului şi crima organizată, Convenţia interzice categoric tortura şi tratamentul sau pedeaspa inumană sau degradantă. Spre deosebire de cele mai multe prevederi materiale ale Convenţiei şi Protocolul nr. 1 şi 4, articolul 3 nu prevede excepţii şi nu este admisă vreo derogare de la acesta în temeiul articolului 15 § 2, chiar şi în caz de pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea Selmouni v. Franţa [MC], nr. 25803/94, § 95, CEDO 1999‑V, şi Assenov şi alţii v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 93, Rapoartele hotărîrilor şi deciziilor 1998-VIII).

33. Curtea reiterează că în procesul reţinerii unei persoane, orice recurgere la forţa fizică care nu a fost strict necesară prin comportamentul lui sau al ei diminuează demnitatea şi reprezintă, în principiu o încălcare a dreptului prevăzut de articolul 3 din Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, Ribitsch v. Austria, 4 decembrie 1995, § 38, Seria A nr. 336).

34. În continuare Curtea reiterează că atunci cînd o persoană afirmă că a suportat un tratament care încalcă articolul 3 din partea organului de poliţie sau altor reprezentanţi ai Statului, această prevedere luată în conjuncţie cu obligaţia generală a Statului în temeiul articolului 1 din Convenţie « să asigure fiecăruia care se află sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în ...Convenţie », prevede în mod indirect ca să fie efectuată oficial o investigaţie eficientă. În ceea ce priveşte investigaţia în temeiul articolului 2, investigaţia trebuie să fie capabilă de a conduce la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. Altfel, interdicţia legală generală a torturii şi tratamentului inuman sau degradant şi pedepsirea ar fi, în pofida importanţei sale fundamentale, ineficientă în practică şi ar fi posibil în unele cauze pentru reprezentanţii Statului să abuzeze de drepturile celor aflaţi sub controlul său datorită siguranţei de care beneficiază (a se vedea, printre altele, Labita v. Italia [MC], nr. 26772/95, § 131, CEDO 2000-IV).

35. Pentru ca investigaţia să fie eficientă, este necesar ca persoanele responsabile de efectuarea investigaţiei să fie independente de cele implicate în circumstanţele cauzei (a se vedea, de exemplu, Barbu Anghelescu v. România, nr. 46430/99, § 66, 5 octombrie 2004). Aceasta semnifică nu numai lipsa legăturii ierarhice sau instituţionale, dar şi independenţa practică (a se vedea, de exemplu, Ergı v. Turcia, 28 iulie 1998, §§ 83-84, Rapoarte 1998-IV, unde procurorul care investiga moartea unei domnişoare în timpul unui conflict a demonstrat lipsă de independenţă prin încrederea sa puternică în informaţia prezentată de jandarmii implicaţi în incident).

36. Investigaţia alegaţiilor cu privire la maltratare trebuie să fie detaliată. Aceasta semnifică faptul că autorităţile întotdeauna trebuie să facă tentative serioase să afle ce s-a întîmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau ca temei în deciziile lor (a se vedea Assenov şi alţii, citat supra, § 103 şi seq.). ei trebuie să urmeze toate etapele rezonabile disponibile pentru a asigura probele referitoare la incident, inclusiv, inter alia, depoziţiile martorilor şi probele medico-legale (a se vedea, Tanrıkulu v. Turcia [MC], nr. 23763/94, CEDO 1999-IV, § 104 şi seq., şi Gül v. Turcia, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice deficienţă în efectuarea investigaţiei care subminează abilitatea sa de a stabili cauza leziunilor sau identitatea persoanelor responsabile va risca să decadă de la acest standard.

37. Revenind la circusmstanţele prezentei cauze, Curtea menţionează că nu este contestat faptul că reclamantului i-au fost provocate leziuni de către colaboratorii de poliţie în timpul reţinerii. Unicul lucru care se dispută este dacă aplicarea forţei de către poliţie a fost justificată în circumstanţele cauzei. 

38. Din circumstanţele cauzei rezultă că reclamantul nu a fost reţinut pe parcursul unei operaţiuni accidentale care ar fi putut cauza careva evenimente neaşteptate la care poliţia era impusă să reacţioneze fără o pregătire anterioară (a se vedea, a contrario, Zelilof v. Grecia, nr. 17060/03, § 48, 24 mai 2007). Materialele dosarului demonstrează în mod evident că organul de poliţie a planificat în prealabil operaţiunea de arestare şi că a avut suficient timp să evalueze riscurile posibile şi să întreprindă toate măsurile necesare pentru efectuarea reţinerii. În acest sens, Curtea are unele rezerve în ce priveşte modalitatea în care operaţiunea a fost pregătită din motivul că colaboratorii de poliţie nu au fost nici echipaţi cu cătuşe şi au fost obligaţi să lege mîinile reclamantului cu propria sa centură.

39. Mai mult, Curtea menţionează că operaţiunea a fost efectuată de către 4 colaboratori de poliţie, care, după cum reiese din înregistrarea video a reţinerii erau aproximativ de aceeaşi dimensiune şi constituţie ca şi reclamantul şi, spre deosebire de reclamant erau înarmaţi. Sarcina celor 4 colaboratori ai poliţie era de a reţine suspectul care nu era înarmat şi nu se cunoştea că nu a fost în trecut implicat în careva acte de violenţă. Din contra, reclamantul avea o familie, un loc de muncă, loc permanent de trai, nu era căutat de organul de poliţie şi era suspectat de o infracţiune legată de funcţia sa. În continuare, reţinerea urma să fie efectuată în faţa grădiniţei la momentul în care reclamantul şi alţi părinţi, de regulă îşi iau copiii acasă, astfel, potenţial în faţa familiei reclamantului şi altor persoane, inclusiv copii. În asemenea circumstanţe, Curtea nu este convinsă de constatările autorităţilor naţionale în conformitate cu care reclamantul a reprezentat o ameninţare serioasă colaboratorilor de poliţie, astfel încît au fost justificate metodele brutale din partea lor. Chiar dacă admitem că recţia primară a reclamantului faţă de 4 indivizi în haine civile care intenţionau să-l reţină a reprezentat o oarecare formă de rezistenţă, Curtea rămîne convinsă că erau disponibile şi alte metode şi tehnici mai puţin periculoase unui grup de 4 colaboratori de poliţie antrenaţi.   

40. În afară de forţa fizică aplicată reclamantului, Curtea menţionează că din înregistrarea video a reţinerii comportamentul colaboratorilor de poliţie nu a fost unul respectuos faţă de demnitatea reclamantului. În particular, unul dintre colaboratorii de poliţie a pus piciorul pe capul său şi nu a îndepărtat piciorul nici cînd îşi curăţa pantalonii. În opinia Curţii, un astfel de comportament este degradant şi umilitor. Curtea menţionează, de asemenea, derîderea faţă de pierderea unor dinţi de către reclamant şi înjurătura din partea unui colaborat de poliţie.  

41. Curtea trebuie, de asemenea, să examineze modul în care autorităţile naţionale au examinat plîngerea reclamantului cu privire la maltratare. În primul rînd, ea menţionează că procedurile judiciare în privinţa reclamantului s-au aflat pe rol în faţa autorităţilor naţionale aproximativ 5 ani. Judecînd din materialele pe care le posedă, Curtea nu este convinsă că prezenta cauză prezintă o astfel de complexitate care necesită o perioadă atît de îndelungată pentru a fi soluţionată. Durata îndelungată a investigaţiei s-a datorat, aparent, modului în care urmărirea penală a avut loc, care, în opinia Curţii, relevă lipsa mijloacelor prin care instanţele judecătoreşti puteau exercita controlul eficient asupra organelor care efectuau investigarea. În opinia Curţii, Procuratura mun. Chişinău nu a considerat că a fost impusă să implementeze în mod deplin instrucţiunile din partea instanţei de judecată şi instanţa nu a avut altă opţiune decît să anuleze ordonanţele procurorului de fiecare dată. Curtea reiterează că astfel de situaţii au fost întînite în numeroase cauze împotriva Moldovei referitoare la articolul 3 din Convenţie, astfel ca, de exemplu, Corsacov v. Moldova (nr. 18944/02, 4 aprilie 2006), Gurgurov v. Moldova (nr. 7045/08, 16 iunie 2009) şi Mătăsaru şi Saviţchi v. Moldova (nr. 38281/08, 2 noiembrie 2010), unde, ca şi în prezenta cauză, dosarul a fost de mai multe ori transmis între procuratură şi instanţele judecătoreşti. La acest moment, Curtea nu este pregătită să facă unele concluzii referitoare la eficienţa sistemului pus în funcţie de către autorităţile Moldovei pentru a reacţiona la alegaţiile de maltratare. Cu toate acestea, poziţia Curţii poate fi revizuită în viitor.

42. În continuare, Curtea menţionează că autorităţile naţionale au preferat versiunea faptelor prezentată de colaboratorii de poliţie în temeiul raportului de examinare medico-legală nr. 350, care a fost prezentat autorităţilor de unul dintre colaboratorii de poliţie. În acel raport, s-a stabilit că colaboratorul de poliţie în cauză avea o echimoză şi cîteva zgîrieturi pe mîini. Curtea menţionează cu îngrijorare că, fiind din 19 ianuarie 2007, raportul purta un număr mai mare decît raportul întocmit în privinţa reclamantului de aceeaşi instituţie medicală din 20 ianuarie 2007. Mai mult, din motive bine cunoscute de instituţia medicală în cauză, un raport similar a fost eliberat aceluiaşi colaborator de poliţie 3 zile mai tîrziu, de această dată fiind înregistrat cu un număr normal. Nu reiese că autorităţile naţionale au acordat acestui fapt mare importanţă sau că au încercat să clarifice această chestiune.

43. În cele din urmă, Curtea menţionează că organele de urmărire penală s-au concentrat numai pe faptele menţionate de reclamant şi colaboratorii de poliţie acuzaţi. Cu toate acestea, după cum a fost menţionat de soţia reclamantului, mulţi alţi părinţi şi copii au fost martori la reţinerea reclamantului. Respingînd plîngerea reclamantului, procurorii, se pare că nu au acordat atenţie acelor afirmaţii şi nu au încercat să identifice alte persoane care au fost martori la reţinere.

44. În lumina celor expuse, Curtea conchide că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie sub aspectul său material şi procedural. În ceea ce priveşte aspectul material, Curtea consideră că tratamentul la care a fost supus reclamantul a reprezentat un tratament inuman şi degradant. Curtea susţine, de asemenea, că articolul 13 din Convenţie nu ridică alte chestiuni separate.

II. ALTE PRETINSE VIOLĂRI ALE CONVENŢIEI

45. În cererea sa iniţială, reclamantul s-a plîns, de asemenea, că urmare a faptului că unul dintre colaboratorii de poliţie i-a luat automobilul în ziua reţinerii i-au fost încălcate drepturile garantate de articolele 8 şi 13 din Convenţie şi articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie. Cu toate acestea el nu şi-a fundamentat aceste plîngeri în următoarele cereri prezentate Curţii. În asemenea circumstanţe şi ţinînd cont de materialele prezentate, Curtea nu distinge careva semne că acestea au fost încălcate. Prin urmare, ele urmează să fie declarate inadmisibile în sensul articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

46. Articolul 41 din Convenţie prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul material

47. Reclamantul a solicitat 1220 euro (EUR) în calitate de prejudiciu material. El a susţinut că a cheltuit această sumă pentru a restaura dinţii care au fost dezbătuţi de către colaboratorii de poliţie în timpul reţinerii. Reclamantul a prezentat o copie a radiografiei dentare a celor 2 dinţi din faţă care lipseau şi o copie a facturii de la clinica stomatologică pentru restaurarea celor 2 dinţi care lipseau.

48. Guvernul a invocat că documentele prezentate de reclamant nu demonstrează că el a suportat real suma invocată. În orice caz, el a menţionat că costul serviciilor stomatologice invocate de reclamant era prea înalt şi că el putea putea să găsească servicii mai ieftine. 

49. Curtea menţionează că în raportul de examinare medico-legală nu reiese că reclamantului îi lipseau dinţii după reţinere. Cu toate acestea, ea menţionează că unul dintre colaboratorii de poliţie a admis în înregistrarea video a reţinerii reclamantului că 2 dintre dinţii lui au fost dezbătuţi şi Guvernul nu contestă această alegaţie. În consecinţă, Curtea consideră că este justificat să acorde reclamantului suma solicitată integral.

B. Prejudiciul moral

50. Reclamantul a solicitat 110000 EUR în calitate de prejudiciu moral. El a invocat că a suportat durere fizică severă şi suferinţă psihică de o intensitate severă urmare a faptului că a fost maltratat în faţa soţiei sale şi fiicei sale de 3 ani.

51. Guvernul a contestat suma solicitată de reclamant şi a invocat că este excesivă.

52. Ţinînd cont de încălcările constatate supra şi seriozitatea lor, Curtea consideră că acordarea unei compensaţii în calitate de prejudiciu moral este justificată în prezenta cauză. Statuînd într-un mod echitabil Curtea acordă reclamantului acordă 15000 EUR.

C. Costuri şi cheltuieli

53. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 5557 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli suportate în faţa Curţii. Suma solicitată este destinată să acopere cheltuielile poştale, de traducere şi cheltuieli de reprezentare. Reclamantul a prezentat documente relevante care justifică pretenţiile sale.

54. Guvernul a contestat suma solicitată de reclamant şi a invocat că este excesivă. 

55. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor numai dacă a demonstrat că acestea au fost reale şi necesare şi sunt rezonabile ca sumă. În prezenta cauză, ţinînd cont de informaţia de care dispune de criteriile menţionate şi de complexitatea cauzei, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 3000 EUR în calitate de costuri şi cheltuieli.

D. Dobînda

   56. Curtea consideră că este corespunzător ca dobînda să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1. Declară plîngerea în temiul articolului 3 coroborat cu articolul 13 din Convenţie admisibilă şi restul cererii inadmisibilă;

2. Susţine că a avut loc o violare a articolului 3 din Convenţie sub aspect material şi procedural;

3. Susţine că nu se ridică vreo chestiune distinctă în raport cu articolul 13 din Convenţie;

4. Susţine

(a) că statul pîrît trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărîre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii: 

(i) 1220 EUR (una mie două sute douăzeci euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu material;

(ii) 15000 EUR (cincisprezece mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de prejudiciu moral;

(iii) 3000 EUR (trei mii euro), plus orice taxă care poate fi percepută, în calitate de costuri şi cheltuieli;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o dobîndă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

5. Respinge restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă ale reclamantului.

Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 15 mai 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

Santiago Quesada                              Josep CasadevallGrefier                                                     Preşedinte

Full & Egal Universal Law Academy