©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Stanev împotriva Bulgariei (MC) – 36760/06
Hotărârea din 17.01.2012
Art. 5 § 1: Lipsire de libertate - Proceduri legale
Legalitatea plasamentului într-un cămin social a persoanelor care suferă de tulburări mintale: încălcare
Art. 5 § 4: Introducerea unui recurs
Absenţa recursului pentru contestarea legalităţii plasamentului într-un cămin social pentru persoanele care suferă de tulburări mentale : încălcare
În fapt – În 2000, la cererea a două rude ale reclamantului, o instanţă l-a declarat pe acesta parţial incapabil, pe motiv că suferea de schizofrenie. În 2002, persoana în cauză a fost pusă împotriva voinţei sale sub curatelă şi plasată într-un cămin social pentru persoane care suferă de tulburări mintale situat în apropierea unui sat, într-o zonă muntoasă îndepărtată. În 2004-2005, prin intermediul avocatului său, reclamantul a cerut fără succes procurorului şi primarului să iniţieze o procedură în vederea încetării curatelei. Şi curatorul a refuzat iniţierea unei astfel de acţiuni, pe motiv că acest cămin era domiciliul cel mai potrivit pentru el, întrucât nu dispunea de mijloacele necesare pentru a duce o viaţă autonomă. În 2006, la iniţiativa avocatului său, reclamantul a fost examinat de un psihiatru independent, care a constatat că diagnosticul de schizofrenie nu era exact, dar că reclamantul avea tendinţa de a abuza de alcool şi că cele două tipuri de simptome puteau fi confundate, că putea fi reintegrat în societate şi că şederea în cămin era foarte dăunătoare pentru sănătatea sa.
În drept – Art. 5 § 1
a) Aplicabilitate – Plasamtul reclamantului într-un cămin social este imputabil autorităţilor naţionale, întrucât reprezintă rezultatul diferitelor acţiuni întreprinse de la depunerea cererii de plasament şi de-a lungul executării măsurii de către autorităţile şi instituţiile publice, acţionând prin intermediul agenţilor lor. Reclamantul locuia într-un bloc al căminului de unde putea ieşi, dar timpul pe care îl petrecea în afara căminului şi locurile unde putea merge erau întotdeauna controlate şi limitate. Acest regim de autorizare a ieşirilor şi faptul că administraţia reţinea actele de identitate ale reclamantului au constituit restricţii importante la adresa libertăţii individuale a reclamantului. Chiar dacă reclamantul a putut efectua câteva deplasări, el se afla sub control constant şi nu era liber să plece din cămin fără autorizaţie oricând voia. Guvernul nu a demonstrat că starea de sănătate a reclamantului era de natură să îl pună pe acesta într-un pericol imediat sau să necesite adoptarea unor restricţii speciale pentru a-l proteja. Durata plasamentului său în căminul social nu a fost stabilită şi este deci nedeterminată, întrucât reclamantul a fost înregistrat în registrele municipale cu adresa permanentă la cămin. El locuieşte în continuare acolo, în speţă de 8 ani, şi resimte probabil din plin efectele negative ale restricţiilor la care este supus. Nu a fost invitat să îşi exprime părerea cu privire la plasamentul său şi nu şi-a dat niciodată acordul în mod explicit pentru acesta. Legislaţia internă oferea o anumită importanţă voinţei părţii interesate şi se pare că aceasta îşi înţelegea bine situaţia. Începând cu anul 2004 cel mai târziu, reclamantul şi-a exprimat în mod explicit în faţa psihiatrilor dorinţa de a părăsi căminul şi în cadrul demersurilor pe care le-a realizat pe lângă autorităţi în vederea restabilirii capacităţii sale juridice. Curtea nu este convinsă că persoana în cauză a consimţit plasamentul său sau că l-a acceptat în mod tacit. Având în vedere implicarea autorităţilor bulgare în hotărârea de plasament a reclamantului, de stabilire a regimului de părăsire a căminului, a duratei măsurii şi absenţa consimţământului persoanei în cauză, situaţia examinată corespunde unei lipsiri de libertate unde se poate aplica art. 5 § 1.
b) Fond – Decizia de a-l plasa pe reclamant într-un cămin social pentru persoane care suferă de tulburări mentale fără a-şi fi dat în prealabil acordul nu era valabilă, conform prevederilor legislaţiei bulgare. Această concluzie este suficientă pentru a permite Curţii să constate că lipsirea de libertate a reclamantului este contrară art. 5. În orice caz, această măsură nu este conformă cu sensul art. 5 § 1 din Convenţie, întrucât nici una din excepţiile prevăzute de acesta nu este aplicabilă, inclusiv art. 5 § 1 lit. e) - lipsirea de libertate a unei „persoane alienate”. În speţă, este adevărat că expertiza medicală efectuată în cadrul procedurii de lipsire de capacitate juridică a constatat tulburările de care suferea reclamantul. Cu toate acestea, au trecut mai mult de doi ani între expertiza psihiatrică pe care s-au bazat autorităţile şi măsura de plasament, fără ca respectivul curator să verifice eventuala evoluţie a stării de sănătate a reclamantului şi fără a-l întâlni sau a-l consulta. Această perioadă de timp este excesivă şi nu se poate constata că un aviz medical formulat în 2000 reflectă starea de sănătate mentală a reclamantului la vremea plasamentului (în 2002). Este necesar să menţionăm că autorităţile naţionale nu aveau obligaţia legală de a dispune o expertiză psihiatrică la momentul plasamentului. Lipsa unei evaluări medicale recente este suficientă pentru a constata că plasamentul reclamantului nu era legal. În plus, nu s-a stabilit dacă reclamantul reprezenta un pericol pentru el însuşi sau pentru ceilalţi. Curtea identifică şi nereguli în verificarea persistenţei tulburărilor care au justificat internarea. Deşi reclamantul a fost urmărit de un psihiatru, acesta nu avea ca obiectiv stabilirea, la intervale regulate, a necesităţii şederii în cămin, conform prevederilor art. 5 § 1 lit. e). Într-adevăr, o astfel de evaluare nu era prevăzută de legislaţia în materie. Plasarea reclamantului nu a fost dispusă conform „procedurilor legale” şi nu era justificată nici de alin. e), nici de alin. a) - f) ale art. 5 § 1.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 5 § 4: Guvernul nu a indicat nici un recurs intern de natură să ofere reclamantului posibilitatea de a contesta direct legalitatea plasamentului său în cămin şi menţinerea acestei măsuri. Instanţele bulgare nu au fost implicate în niciun moment şi sub nicio formă în plasamentul reclamantului, iar legislaţia naţională nu prevede un control judecătoresc periodic şi automat al plasamentului unei persoane într-un cămin pentru persoane care suferă de tulburări mentale. De altfel, având în vedere că plasamenul reclamantului nu este recunoscut ca o lipsire de libertate în dreptul bulgar, acesta nu prevede niciun recurs pentru a contesta legalitatea măsurii ca fiind o lipsire de libertate. Lipsa de validitate a contractului de plasament pe motivul absenţei consimţământului ar fi putut fi invocată numai la iniţiativa curatorului.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Full & Egal Universal Law Academy