©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secţia a treia
CAUZA ŞTEFAN ŞI ŞTEF ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererile nr. 24428/03 şi 26977/03)
Hotărâre
Strasbourg
27 ianuarie 2009
Definitivă
27/04/2009
Hotărârea poate suferi modificări de formă.
În cauza Ştefan şi Ştef împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
După ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 ianuarie 2009,
Pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
Procedura
1. La originea cauzei se află cererile nr. 24428/003 şi 26977/03 îndreptate împotriva României prin care doi resortisanţi ai acestui stat, Gheorghe Ştefan şi Gheorghe Ştef („reclamanţii”), au sesizat Curtea la 3 şi 7 iulie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („convenţia”).
2. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii, candidaţi la primirea în profesia de avocat, invocă, în special, o atingere adusă principiului securităţii juridice, precum şi un tratament discriminatoriu în raport cu alte persoane aflate într-o situaţie similară cu a lor.
4. În urma examinării preliminare a admisibilităţii cererilor, la 23 mai 2006, camera a decis, în temeiul art. 54 § 2 b) din Regulamentul Curţii, să informeze Guvernul cu privire la cereri şi să-i ofere acestuia posibilitatea de a-şi prezenta în scris observaţiile privind admisibilitatea şi temeinicia plângerii întemeiate pe art. 6 § 1 din convenţie. Camera a declarat inadmisibile celelalte capete de cerere. Aceasta a decis, de asemenea, să conexeze cererile (art. 42 § 1 din regulament) şi să examineze împreună admisibilitatea şi fondul plângerii întemeiat pe art. 6 § 1 din convenţie (art. 29 § 3 din convenţie).
În fapt
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamanţii s-au născut în 1954 şi, respectiv, 1944 şi au domiciliul în Baia Mare.
6. La 15 ianuarie 2001, reclamanţii au solicitat Consiliului Baroului Maramureş („consiliul baroului”) primirea în barou cu scutire de examen. Aceştia au subliniat că exercitau profesia de consilier juridic de peste zece ani şi că, potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, aveau dreptul de primire în profesia de avocat („primire în profesie”) cu scutire de examen.
7. La 1 iunie 2001, consiliul baroului i-a audiat pe reclamanţi, care au fost, de asemenea, supuşi unui test scris. La 5 iunie 2001, prin două scrisori adresate Uniunii avocaţilor („Uniunea”), consiliul baroului a emis un aviz negativ cu privire la admiterea fără examen a reclamanţilor în Baroul Maramureş, pentru motivul că „prestaţia lor la interviu şi la testul scris nu a fost convingătoare”.
8. La 13 iunie 2001, Comisia Permanentă a Uniunii („Comisia Permanentă”), bazându-se pe avizul consiliului baroului, a respins cererile reclamanţilor. Contestaţiile introduse de către reclamanţi la Consiliul Uniunii au fost respinse la 15 decembrie 2001.
9. La 31 ianuarie 2002, reclamanţii au contestat deciziile Comisiei Permanente şi ale Consiliului Uniunii în faţa Curţii de Apel Cluj. Aceştia au arătat că respingerea cererii lor era arbitrară, deoarece Legea nr. 51/1995 le acorda dreptul de a fi primiţi în barou fără examen, iar consiliul baroului avea doar un rol consultativ.
10. Prin două hotărâri din 21 martie 2002, curtea de apel le-a admis acţiunile şi a hotărât că reclamanţii îndeplineau toate condiţiile impuse de lege pentru a fi primiţi în profesia de avocat fără examen. Curtea a reţinut că reclamanţii au răspuns corect la întrebările din testul scris. Observând că, în speţă, consiliul baroului nu a notat aceste răspunsuri, însă a emis un aviz negativ, curtea de apel a hotărât că acest aviz era lipsit de orice temei obiectiv şi că adusese atingere dreptului lor recunoscut de lege de a fi primiţi în profesie cu scutire de examen.
11. Uniunea Avocaţilor şi Baroul Maramureş au formulat recurs împotriva acestor hotărâri susţinând faptul că, potrivit Statutului profesiei de avocat, pentru a beneficia de primirea în barou cu scutire de examen, candidaţii care au cel puţin zece ani experienţă într-o profesie juridică trebuie să treacă un test privind organizarea şi exercitarea profesiei, test pe care reclamanţii nu l-au trecut.
12. Prin două hotărâri din 30 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie le-a admis recursul.
13. În ceea ce priveşte primul reclamant, aceasta şi-a motivat hotărârea după cum urmează:
„În conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, dreptul de primire în profesie se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor acestei legi şi statutului profesiei.
Art. 16 alin. (2) lit. b) derogă de la regula sus-menţionată şi creează o excepţie în temeiul căreia persoana care a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani poate fi primită în profesie, cu scutire de examen.
Cu toate acestea, decizia privind primirea în profesie este de competenţa Uniunii, care o exercită prin autorităţile sale în condiţiile legii.
Evaluarea privind îndeplinirea condiţiilor pentru primirea în profesie este efectuată de către consiliul baroului în conformitate cu art. 32 alin. (1) din statutul profesiei, după verificarea cunoştinţelor candidatului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei [...]
Având în vedere că dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au caracterul unei aprobări care îi oferă persoanei în cauză numai o posibilitate şi nu un drept de a fi primit în profesie fără examen şi ţinând seama de faptul că autorităţile competente au constatat că prestaţia [reclamantului] nu a fost satisfăcătoare [...], Curtea a concluzionat că acţiunea reclamantului este neîntemeiată.”
14. În ceea ce priveşte al doilea reclamant, Curtea Supremă a concluzionat:
„În temeiul Legii nr. 51/1995 şi al statutului profesiei, autorităţile competente pentru soluţionarea cererii reclamantului şi-au justificat în mod legal refuzul de a autoriza primirea în profesie cu scutire de examen.
Având în vedere aceste împrejurări, condiţia impusă reclamantului pentru primirea în profesie, şi anume reuşita la un examen, este conformă cu Legea nr. 51/1995 şi cu statutul.
Reclamantul are vocaţie pentru a fi primit în profesie, dar conversia acestei vocaţii într-un drept nu se poate efectua decât prin intermediul unui examen prealabil.”
15. În 2003, primul reclamant a introdus o nouă cerere de primire în profesie la Baroul Mureş, situat la aproximativ 200 de kilometri de domiciliul său. Consiliul baroului a emis un aviz favorabil la cererea acestuia şi, prin decizia din 12 decembrie 2003, Consiliul Uniunii a autorizat primirea acestuia în baroul respectiv cu scutire de examen. La 12 ianuarie 2004, primul reclamant a fost autorizat să îşi deschidă cabinetul în Târgu Mureş.
16. La 1 aprilie 2004, al doilea reclamant a introdus o cerere de primire cu scutire de examen la Baroul Satu Mare, situat la aproximativ 70 de kilometri de domiciliul său. Consiliul baroului a transmis Comisiei Permanente un aviz negativ în baza căruia, la 21 mai 2004, aceasta din urmă a respins cererea. Al doilea reclamant a formulat recurs în faţa Consiliului Uniunii.
17. În urma modificărilor Legii nr. 51/1995, intrate în vigoare la 16 iunie 2004, consiliul baroului a devenit competent pentru soluţionarea cererilor de primire în profesie. Prin decizia din 28 martie 2005, acesta a respins cererea celui de-al doilea reclamant, care a contestat această decizie în faţa Curţii de Apel Oradea.
18. Prin hotărârea din 9 mai 2005, curtea de apel a admis acţiunea considerând că al doilea reclamant îndeplinea toate condiţiile legale pentru primirea în profesie.
19. În urma recursului Uniunii, prin hotărârea din 1 noiembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a confirmat hotărârea curţii de apel. La 6 martie 2006, al doilea reclamant a fost autorizat să îşi deschidă cabinetul în Satu Mare.
II. Dreptul şi practica interne relevante
20. Dispoziţiile relevante ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt următoarele:
Art. 16
„1. Dreptul de primire în profesie se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi şi statutului profesiei.
2. La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:
a) titularul diplomei de doctor în drept;
b) cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.”
21. Dispoziţiile relevante ale statutului profesiei de avocat se citesc după cum urmează:
Art. 28
„Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege poate solicita primirea în profesia de avocat printr-o cerere adresată decanului baroului în circumscripţia căruia doreşte sa îşi exercite profesia.”
Art. 29 alin. (4)
„În termen de patru zile de la înregistrarea cererii de primire în profesie, decanul va desemna un avocat-raportor dintre membrii consiliului baroului, care va efectua investigaţiile necesare cu privire la moralitatea şi demnitatea solicitantului [...]”
Art. 31
„[...] avocatul-raportor va depune la decanatul baroului un raport scris care va cuprinde punctul de vedere motivat cu privire la admiterea sau la respingerea cererii.”
Art. 32
„După depunerea raportului şi verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, consiliul baroului analizează îndeplinirea condiţiilor pentru primirea în profesie [...] şi întocmeşte un aviz motivat care va fi înaintat Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor din România [...]”
Art. 33 alin. (2)
„Reexaminarea cererii privind primirea în profesie poate fi solicitată o singură dată.”
22. C.O., care a exercitat mai mult de zece ani profesia de consilier juridic în Baia Mare, a solicitat, asemenea reclamanţilor, primirea cu scutire de examen în Baroul Maramureş.
23. La 5 iunie 2001, consiliul baroului a emis un aviz negativ pe baza căruia, la 15 decembrie 2001, Consiliul Uniunii i-a respins cererea. Prin hotărârea din 10 iulie 2002, Curtea de Apel Cluj, cu o motivare identică celei adoptate în cauzele reclamanţilor, a admis acţiunea şi a obligat Uniunea să îl primească în profesie cu scutire de examen.
24. Uniunea a formulat recurs invocând faptul că primirea în profesie cu scutire de examen nu este un drept, ci numai o posibilitate care face obiectul controlului barourilor.
25. Prin hotărârea din 25 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul şi a hotărât că, în cazul în care un candidat avea experienţa profesională cerută de lege şi nu se afla într-o situaţie de incompatibilitate, dreptul său de a fi primit în profesie deriva din lege, iar Uniunea nu putea să împiedice exercitarea acestui drept.
26. În hotărârile pronunţate la 22 noiembrie 1996, 6 martie 1998, 23 mai 2000, 10 decembrie 2002, 29 ianuarie 2003, 16 septembrie 2004, 27 ianuarie, 25 februarie şi 23 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că primirea în profesie cu scutire de examen era, pentru persoana care îndeplinea condiţiile legii, un drept şi nu o posibilitate lăsată la aprecierea discreţionară a Uniunii.
În drept
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din convenţie
27. Reclamanţii denunţă o atingere adusă principiului securităţii juridice, precum şi un tratament discriminatoriu în raport cu alte persoane care se află într-o situaţie similară cu a lor. Aceştia invocă art. 6 § 1 din convenţie, care este redactat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]”
A. Cu privire la admisibilitate
28. Curtea constată că plângerea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35§ 3 din convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că aceasta nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
29. Reclamanţii se plâng de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil invocând faptul că, în cazul lor, au fost pronunţate de către Curtea Supremă de Justiţie hotărâri care încalcă jurisprudenţa constantă a acesteia. Aceştia arată că se aflau într-o situaţie identică celei a lui C.O. căreia, prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 25 februarie 2003, i s-a recunoscut dreptul de a fi primită în Baroul Maramureş cu scutire de examen.
30. Prin urmare, reclamanţii consideră că poziţia adoptată la 30 ianuarie 2003 de către instanţa supremă în cazul lor aduce atingere principiului securităţii juridice.
31. Guvernul admite că cele două hotărâri din 30 ianuarie 2003 ale Curţii Supreme de Justiţie erau contrare jurisprudenţei acesteia în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Cu toate acestea, Guvernul afirmă că aceste două hotărâri nu pot fi calificate drept arbitrare şi, în consecinţă, că acestea nu pot să aducă atingere dreptului reclamanţilor la un proces echitabil de vreme ce Curtea Supremă a analizat şi a răspuns detaliat la toate argumentele reclamanţilor şi a motivat suficient aceste hotărâri.
32. Curtea reaminteşte că divergenţele de jurisprudenţă constituie, în sine, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate teritorială.
33. Cu toate acestea, Curtea subliniază că rolul unei instanţe supreme este tocmai să soluţioneze aceste contradicţii [Zielinski şi Pradal şi Gonzalez şi alţii împotriva Franţei (MC), nr. 24846/94 şi 34165/96 - 34173/96, pct. 59, CEDO 1999-VII]. În consecinţă, în cazul apariţiei unei practici divergente în cadrul celei mai înalte autorităţi judecătoreşti din ţară, aceasta din urmă devine ea însăşi sursă de insecuritate juridică, aducând astfel atingere principiului securităţii juridice şi reducând încrederea publicului în sistemul judiciar [Beian împotriva României (nr. 1), nr. 30658/05, pct. 39, CEDO 2007... (extrase)].
34. În speţă, Curtea observă că, într-o serie de hotărâri, Curtea Supremă de Justiţie a interpretat dispoziţiile Legii nr. 51/1995 ca acordând consilierilor juridici cu o vechime mai mare de zece ani dreptul de primire în profesia de avocat cu scutire de examen. Cu toate acestea, Curtea observă că, în mod contrar jurisprudenţei sale constante care confirmă acest drept, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o soluţie diametral opusă în cauzele reclamanţilor.
35. Trebuie să se constate că cele două hotărâri din 30 ianuarie 2003 nu pot fi calificate drept un reviriment al jurisprudenţei datorat unei noi interpretări a legii. Curtea Supremă de Justiţie nu a explicat în nici un fel motivele schimbării poziţiei sale şi a revenit ulterior la jurisprudenţa sa constantă. În acest context, cele două hotărâri care le refuză reclamanţilor dreptul de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 apar singulare şi arbitrare.
36. Reiese că incertitudinea jurisprudenţială care a determinat respingerea acţiunilor reclamanţilor, la care se adaugă absenţa unui mecanism capabil să asigure coerenţa de practică chiar în cadrul celei mai înalte instanţe naţionale, a avut ca efect privarea reclamanţilor de dreptul la primirea în profesie cu scutire de examen, în timp ce altor persoane care se află într-o situaţie similară li s-a recunoscut acest drept [a se vedea, mutatis mutandis, Beian (nr. 1), citată anterior, § 40].
37. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din convenţie
38. Art. 41 din convenţie prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”
A. Prejudiciu
39. Cu titlu de prejudiciu material, reclamanţii solicită sume corespunzătoare veniturilor lunare pe care le-ar fi putut obţine din exercitarea profesiei de avocat şi de care au fost privaţi în urma refuzului Uniunii de a-i primi în profesie. Valoarea despăgubirii solicitate de către domnul Ştefan este de 34 236 euro (EUR) şi de 33 261 EUR pentru domnul Ştef. Aceştia prezintă documente justificative care atestă veniturile obţinute de la deschiderea cabinetelor lor.
40. Domnul Ştefan reclamă, de asemenea, plata a 10 000 EUR cu titlu de daune morale invocând faptul că respingerea cererii sale de primire în profesie i-a afectat imaginea profesională. Domnul Ştef solicită 20 000 EUR cu acelaşi titlu, arătând că starea sa de sănătate s-a degradat considerabil datorită ofenselor a căror victimă a fost.
41. Guvernul a solicitat Curţii să respingă aceste pretenţii, considerând că nu sunt justificate şi că nu au nici o legătură de cauzalitate cu pretinsele încălcări ale convenţiei. În orice caz, acesta consideră că o constatare a încălcării drepturilor invocate de către reclamanţi poate constitui în sine o reparaţie suficientă a prejudiciilor suferite.
42. Curtea subliniază că singura bază care trebuie reţinută pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în faptul că reclamanţii nu au putut să beneficieze de garanţiile art. 6. Curtea nu poate să speculeze cu privire la valoarea veniturilor reclamanţilor în cazul în care aceştia ar fi fost primiţi în profesie din 2001, dar consideră rezonabil să se ia în considerare că persoanele în cauză au pierdut temporar o oportunitate (a se vedea, mutatis mutandis, Buzescu împotriva României, nr. 61302/00, § 107, 24 mai 2005). La aceasta se adaugă un prejudiciu moral. Pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea acordă fiecărui reclamant 3 000 EUR cu titlu de prejudiciu suferit.
B. Cheltuieli de procedură
43. Domnul Ştefan nu solicită nici o sumă cu acest titlu, în timp ce domnul Ştef reclamă, fără documente justificative, o sumă pe care o lasă la aprecierea Curţii.
44. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În speţă, având în vedere absenţa documentelor justificative pentru cheltuielile de procedură pretinse, Curtea nu acordă reclamanţilor nici o sumă cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
45. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
1. Declară admisibile celelalte capete de cerere;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din convenţie;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea rămâne definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din convenţie, suma de 3 000 EUR (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu;
b) că sumele respective trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii şi că este necesar să se adauge la acestea orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
c) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
4 Respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 27 ianuarie 2009, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
Full & Egal Universal Law Academy