©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 3 iunie 2008
în Cauza Stoicuţia împotriva României
(Cererea nr. 20334/03)
Strasbourg
Definitivă la 03.09.2008
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Stoicuţia împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 13 mai 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 20334/03, introdusă împotriva României de un cetăţean român şi german, domnul Voicu Andrei Stoicuţia (reclamantul), care a sesizat Curtea la data de 12 mai 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 15 mai 2007, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3 al Convenţiei, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună. În temeiul art. 44 alin. 1 a) din regulamentul Curţii, ea a transmis de asemenea o copie a cererii Guvernului german care nu a dorit să intervină.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantul s-a născut în 1947 şi locuieşte la Kehl.
5. Reclamantul şi soţia sa dispuneau de o cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra unui bun imobiliar situat în str. Progresului nr. 833 (în prezent nr. 5) la Sebeş-Petreşti şi înscris în registrul cadastral de publicitate imobiliară nr. 3345. Cealaltă cotă de 1/2 din dreptul de proprietate îi revenea lui T.I. Bunul imobiliar în cauză era format dintr-o construcţie şi un teren.
6. Printr-o decizie din 28 decembrie 1981 a Consiliului municipal, cota reclamantului şi a soţiei sale a fost naţionalizată fără despăgubire în temeiul decretului nr. 223/1974, pe motiv că reclamantul a părăsit ţara. La cererea soţiei reclamantului, Consiliul municipal, printr-o decizie din 30 aprilie 1983, a modificat decizia sa anterioară şi a naţionalizat numai cota reclamantului (1/4 din dreptul de proprietate).
7. Bunul imobiliar a fost înscris apoi în registrul cadastral de publicitate imobiliară nr. 3413 şi împărţit în două apartamente, fiecare având propriul său registru cadastral de publicitate imobiliară. Primul apartament a fost prin urmare înscris în registrul nr. 3414 şi atribuit lui T.I. Al doilea apartament (în continuare denumit apartamentul II) a fost înscris în registrul nr. 3415 şi atribuit statului în calitate de proprietar exclusiv, deşi statul nu a naţionalizat decât cota de 1/4 menţionată anterior. Terenul aferent a fost de asemenea împărţit şi înscris în noile registre.
8. Printr-un contract din 7 august 1996 statul a vândut apartamentul II terţilor care locuiau în el în calitate de chiriaşi (cumpărătorii).
A. Acţiune de recunoaştere a ilegalităţii naţionalizării şi anularea contractului de vânzare
9. În cursul anului 2002 reclamantul şi soţia sa au sesizat Judecătoria Sebeş (Judecătoria) cu o acţiune împotriva Primăriei şi cumpărătorilor, pentru a se constata ilegalitatea naţionalizării bunului imobiliar înscris în registrul de publicitate imobiliară nr. 3415 şi format din apartamentul II şi din terenul aferent (în continuare denumit bunul), pentru a se recunoaşte dreptul de proprietate asupra acestui bun şi pentru a anula contractul de vânzare.
10. Printr-o sentinţă din 31 mai 2002 Judecătoria a admis acţiunea, a anulat decizia din 28 decembrie 1981, a constatat ilegalitatea naţionalizării bunului, a anulat contractul de vânzare recunoscând dreptul de proprietate al reclamantului şi al soţiei sale asupra bunului şi a condamnat cumpărătorii la restituirea acestuia. Această sentinţă a fost confirmată printr-o decizie din 15 octombrie 2002 a Tribunalului Alba (Tribunalul), care a respins apelurile Primăriei şi cumpărătorilor.
11. Printr-o decizie din 5 februarie 2003 Curtea de apel Alba Iulia (Curtea de Apel) a admis recursurile cumpărătorilor şi Primăriei şi, prin urmare, a respins cererile de anulare a contractului de vânzare şi de recunoaştere a dreptului de proprietate al reclamantului şi soţiei sale. Cu toate acestea, Curtea de Apel a precizat în mod expres că intenţiona că menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei citate anterior. Ea a anulat de asemenea decizia din 30 aprilie 1983. Potrivit raţionamentului său, Curtea de Apel a considerat că constatarea ilegalităţii naţionalizării era susţinută de jurisprudenţă şi doctrină care au reţinut că Decretul nr. 223/1974 era contrar principiilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale la care România aderase. Ea a reţinut de asemenea buna credinţă a cumpărătorilor cu ocazia încheierii contractului.
B. Cerere administrativă în vederea restituirii bunului
12. La 25 iulie 2001 reclamantul şi soţia sa au sesizat Primăria cu o cerere administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea bunului menţionat anterior.
13. Print-o decizie din 16 mai 2006 Primăria a respins cererea şi a reţinut că reclamantul şi soţia sa aveau dreptul de a li se acorda despăgubiri, fără a stabili totuşi suma acestora.
14. La 15 iunie 2006 reclamantul şi soţia sa au sesizat Tribunalul cu o contestaţie împotriva deciziei Primăriei.
15. Printr-o sentinţă din 4 octombrie 2006 Tribunalul a respins acţiunea. Această sentinţă a fost confirmată printr-o decizie din 30 mai 2007 a Curţii de Apel. Reclamantul a înaintat recurs împotriva acestei decizii. Procesul este în curs de desfăşurare.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
16. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa interne pertinente sunt descrise în Hotărârile Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-33), Străin şi alţii împotriva României (nr. 57001/00, CEDH 2005-VII, paragrafele 19-26) şi Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, paragrafele 38-53), 1 decembrie 2005).
17. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permiţând beneficiarilor să aleagă între o compensaţie sub formă de bunuri şi servicii şi o compensaţie sub formă de despăgubire bănească echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului ce nu poate fi restituit în natură în momentul acordării sumei.
18. Dispoziţiile pertinente ale Legii nr. 10/2001 (republicată) modificate prin Legea nr. 247/2005 prevăd următoarele:
Articolul 1
“1. Imobilele preluate în mod abuziv de stat, (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.
2. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
(...).”
Articolul 10
“1) În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(...)
8) Valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum şi a construcţiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”
Articolul 20
“1) Persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...) persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare a imobilului.
(...)”
19. Articolele 13 şi 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pertinente de asemenea în prezenta cauză, prevăd următoarele:
Articolul 13
"1) Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (...)"
Articolul 16
"1) Deciziile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (...) se predau Secretariatului Comisiei Centrale nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
2) Cererile de retrocedare formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 de zile de la data adoptării deciziilor autorităţilor competente să restituie bunul.
5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de avluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
6) (...) Evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cunatumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
20. Funcţionarea societăţii pe acţiuni Proprietatea este descrisă în cauza Radu împotriva României (nr. 13309/03, paragrafele 18-20, 20 iulie 2006).
21. Legea nr. 247/2005 a fost modificată prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2007 privind accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele preluate abuziv de către stat.
22. Potrivit art. 18¹ din Titlul I al ordonanţei, atunci când Comisia centrală a decis acordarea de despăgubiri al căror cuantum nu depăşeşte 500.000 lei noi româneşti (RON), beneficiarii pot opta între acţiuni ale Proprietatea şi acordarea de despăgubiri băneşti. Pentru sumele ce depăşesc 500.000 RON interesaţii pot cere despăgubiri băneşti la nivelul sumei de 500.000 RON şi li se vor acorda acţiuni ale Proprietatea pentru restul.
23. Potrivit art. 7 din titlul II al ordonanţei, în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui să stabilească regulile de desemnare a societăţii de investiţii a Proprietatea.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie
24. Reclamantul se plânge de o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor sale din cauza vânzării bunului şi refuzului Curţii de Apel Alba Iulia de a anula această vânzare. El invocă. art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede următoarele:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilităţii
25. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate şi o declară deci admisibilă.
B. Asupra fondului
26. Guvernul relevă că prin decizia din 16 mai 2006 a Primăriei reclamantului i s-a recunoscut dreptul de a obţine despăgubiri, apelând astfel la calea deschisă de Legea nr. 10/2001, modificată de legea nr. 247/2005. El insistă în acest sens asupra reformei instituite de această ultimă lege, precum şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, având drept obiectiv accelerarea procedurii de restituire şi, în cazul în care o asemenea restituire nu este posibilă, să acorde o despăgubire constând într-o participaţie, în calitate de acţionari, la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) organizat sub forma unei societăţi pe acţiuni. În opinia Guvernului, ţinând cont de ultimele evoluţii în legislaţia internă, persoanele asupra cărora vor avea efect măsurile reparatorii vor putea obţine efectiv despăgubirile ce le-au fost acordate sau o parte din aceste despăgubiri în bani.
27. Reclamantul consideră la rândul său că statul i-a încălcat dreptul de proprietate.
28. Curtea constată că în cazul în speţă instanţele naţionale au anulat deciziile din 28 decembrie 1981 şi 30 aprilie 1983 ale Consiliului municipal, reţinând ilegalitatea naţionalizării bunului (a se vedea paragrafele 10-11 de mai sus). Ea consideră prin urmare că această constatare a ilegalităţii are drept efect recunoaşterea, indirect şi cu efect retroactiv, dreptului de proprietate a reclamantului asupra acestui bun. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil şi nu a fost nici contestat nici infirmat până astăzi (a se vedea Sebastian Taub împotriva României, nr. 58612/00, paragraful 37, 12 octombrie 2006; Gabriel împotriva României, nr. 35951/02, paragrafele 25-26, 8 martie 2007).
29. Curtea a soluţionat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celor din cauza în speţă şi a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie (a se vedea în special Porteanu împotriva României, nr. 4596/03, paragrafele 32-35, 16 februarie 2006).
30. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc de reglementare a acţiunilor în revendicare imobiliare şi a restituirii bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun (a se vedea Porteanu citat anterior, paragraful 32). O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în special Străin citat anterior, paragrafele 39, 43 şi 59). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare a acesteia nu iau în calcul prejudiciul suferit datorită lipsei prelungite a despăgubirii persoanelor care, la fel ca reclamantul, au fost private de bunurile lor (Porteanu citată anterior, paragraful 34).
31. După ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus nicio faptă şi niciun argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul prezent.
32. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în materie, Curtea consideră că în cazul în speţă încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului său, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, l-a făcut să sufere o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului său garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
33. Prin urmare această dispoziţie s-a încălcat în speţă.
II. Asupra altor pretinse încălcări
34. Citând articolele 1 din Protocolul nr. 1 şi 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, reclamantul se plânge de ilegalitatea naţionalizării bunului său. Curtea constată că naţionalizarea bunului a avut loc în aniul 1980, în condiţiile în care România nu a ratificat Convenţia şi cele două Protocoale citate anterior decât la 20 iunie 1994. Reiese că aceste capete de cerere sunt incompatibile ratione temporis cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 alin. 3 şi trebuie respinse în aplicarea art. 35 alin. 4.
35. Din punct de vedere al art. 6 alin. 1 din Convenţie, reclamantul se plânge de rezultatul procesului soluţionat prin decizia din 5 februarie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
36. Tinând cont de ansamblul elementelor pe care le deţine şi în măsura în care este competentă să soluţioneze invocările formulate, Curtea nu a constatat nicio posibilă încălcare a drepturilor garantate de art. 6 alin. 1 din Convenţie.
37. Reiese că acest capăt de cerere trebuie respins ca fiind în mod manifest neîntemeiat, în aplicarea art. 35 alin. 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
38. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă."
A. Prejudiciu
39. Reclamantul cere, cu titlu de prejudiciu material, restituirea în natură a bunului său. În subsidiar el cere plata valorii sale de piaţă, adică 149.500 euro. În acest sens el prezintă la dosar două expertize efectuate în august 2007 de doi experţi diferiţi. Potrivit primei expertize, valoarea bunului se ridică la 146.000 euro iar potrivit celei de-a doua expertize valoarea se ridică la 4.850.000.000 ROL. Reclamantul susţine că pretenţia sa a avut drept temei media dintre cele două sume.
40. Tot cu titlu de prejudiciu material, reclamantul cere 197.653,82 euro pentru nebeneficierea de bun timp de douăzeci şi şase de ani. El cere de asemenea 37.375 euro pentru pierderea valorii bunului datorită deteriorării acestuia în timpul aceleaşi perioade.
41. Reclamantul cere de asemenea 25.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru « sfidarea, teama, nesiguranţa şi suferinţa » pe care statul i le-a provocat.
42. Guvernul consideră că valoarea bunului este de 87.547 euro. El prezintă în acest sens la dosar o expertiză din ianuarie 2008.
43. În privinţa sumei cerută pentru nebeneficierea de bun, Guvernul consideră că Curtea nu este favorabilă acordării unei sume cu acest titlu în situaţii similare prezentei cauze. In privinţa sumei cerută pentru diminuarea valorii bunului, el consideră că un asemenea element nu este demonstrat şi că oricum nu prezintă nicio legătură de cauzalitate cu prezenta cauză.
44. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Guvernul relevă că nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între pretinsa încălcare şi prejudiciul moral invocat. El consideră în plus că o eventuală hotărâre judecătorească de condamnare ar putea constitui, în sine, o reparaţie satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins suferit de reclamant. El adaugă faptul că în orice caz suma cerută cu acest titlu este exagerată.
45. Curtea aminteşte că a concluzionat că s-a încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie datorită vânzării de către stat a bunului către terţi, combinată cu lipsa totală a unei despăgubiri.
46. Ea constată de asemenea că numai reclamantul a introdus cererea în timp ce în faţa instanţelor naţionale au acţionat reclamantul şi soţia sa. Ţinând cont totuşi de mandatul tacit presupus între soţi în dreptul român, Curtea nu vede niciun inconvenient în a decide după cum urmează. În circumstanţele cauzei, ea consideră prin urmare că restituirea bunului imobiliar format din apartamentul II şi a terenului aferent situat la Sebeş-Petreşti, str. Progresului nr. 833 (în prezent nr. 5), înscris în registrul cadastral de publicitate imobiliară nr. 3415, ar plasa reclamantul pe cât posibil într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
47. Dacă statul pârât nu va proceda la o asemenea restituire în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, Curtea decide că Guvernul va trebui să plătească interesatului, pentru prejudiciul material, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului.
48. Ţinând cont de elementele furnizate de părţi, precum şi de informaţiile de care dispune asupra preţurilor pieţii imobiliare locale, Curtea estimează valoarea de piaţă actuală a bunului la 120.000 euro.
49. În privinţa sumelor cerute pentru nebeneficierea şi pierderea valorii bunului, Curtea nu va aloca nicio sumă cu acest titlu, ţinând cont de faptul că a dispus, drept reparaţie potrivit art. 41 din Convenţe, restituirea bunului în cauză. Curtea va ţine totuşi cont de privarea de proprietate suferită de reclamant cu prilejul reparaţiei prejudiciului moral.
50. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză i-au provocat reclamantului neplăceri şi incertitudini, pentru care suma totală de 2.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit.
B. Costuri şi cheltuieli
51. Reclamantul cere 5.247,90 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, din care 3.247,90 euro pentru cheltuielile de judecată şi 2.000 euro pentru « cheltuielile de deplasare şi şedere în România între 2001 şi 2003 ». El administrează la dosar actele doveditoare următoare:
a) un bon din 9 iulie 2007 atestând plata sumei de 400 euro în favoarea unui cabinet de avocatură din Strasbourg precum şi note privind onorariile stabilite de acest cabinet;
b) o factură şi un bon din 13 august 2007 atestând plata de către reclamant a unei sume de 5.000.000 ROL în favoarea expertului C.M. pentru un raport de expertiză privind imobilul în litigiu;
c) o factură şi un bon din 16 august 2007 atestând plata de către reclamant a unei sume de 4.500.000 ROL în beneficiul expertului C.G.M. pentru un alt raport de expertiză referitor la acelaşi imobil;
d) un bon din 24 octomnbrie 2007 atestând plata de către reclamant a unei sume de 4.500.000 ROL pentru traduceri;
e) o factură şi un bon din 28 octombrie 2007 atestând plata de către reclamant a unei sume de 49.800.000 ROL, în beneficiul unui cabinet de avocatură din Sibiu pentru « consultanţă şi asistenţă juridică şi redactarea documentelor ».
52. Guvernul constată că bonul din 28 octombrie 2007 nu menţionează contractul de asistenţă juridică aferent, care de altfel nu este administrat la dosar, nici a dosarului respectiv. El relevă de asemenea că procesul la nivel naţional s-a derulat între 1996 şi 2003. Guvernul constată de asemenea că prezenta cauză nu avea nevoie de două rapoarte de expertiză din partea reclamantului. În privinţa notelor de onorarii prezentate de reclamant, el consideră că nu s-a stabilit nicio legărură de cauzalitate cu prezenta cauză şi că oricum reclamantul nu este reprezentat în faţa Curţii. Guvernul constată de asemenea că reclamantul nu a prezentat acte doveditoare pentru cheltuielile de deplasare şi de şedere în România.
53. Curtea aminteşte că un reclamant nu poate obţine rambursarea costurilor şi cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În cauză, ţinând cont de toate elementele pe care le deţine şi de criteriile menţionate anterior, statând în echitate, Curtea consideră adecvat să aloce reclamantului 1.000 euro pentru costuri şi cheltuieli.
C. Majorări de întârziere
54. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă în privinţa capătului de cerere întemeiat pe articolul 1 din Protocolul nr.1 referitor la vânzarea bunului şi la refuzul Curţii de Apel Alba Iulia de a anula vânzarea şi inadmisibilă pentru rest;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamantului bunul imobiliar format din apartamentul II şi din terenul aferent situat la Sebeş-Petreşti, str. Progresului nr. 833 (în prezent nr. 5), înscris în registrul de publicitate imobiliară nr. 3415 în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie ;
b) că în caz de nerestituire statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în acelaşi termen de 3 luni, 120.000 euro (una sută două zeci mii euro), la care se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material ;
c) că statul pârât va trebui de asemenea să plătească reclamantului, în acelaşi termen, sumele următoare :
i. 2.000 euro (două mii euro) la care se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral ;
ii. 1.000 euro (una mie euro) la care se va adăuga orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru costuri şi cheltuieli ;
d) că sumele menţionate la punctele b) şi c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata de schimb din ziua plăţii;
e) că, începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, suma va fi majorată cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 3 iunie 2008, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
Full & Egal Universal Law Academy