©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Notă de informare privind jurisprudența Curții nr. 197
Iunie 2016
Taddeucci și McCall împotriva Italiei - 51362/09
Hotărârea din 30.6.2016 [Secția I]
Art. 14
Discriminare
Refuzul acordării unui permis de ședere pentru motive familiale unui partener străin de același sex: încălcare
În fapt – Reclamanții sunt un cuplu homosexual din 1999. Aceștia au locuit în Noua Zeelandă, cu statutul de cuplu necăsătorit, până în decembrie 2003, dată la care au decis să se stabilească în Italia.
La început, cel de-al doilea reclamant, resortisant neozeelandez, a beneficiat de un permis de ședere temporară, acordat în calitate de student. Ulterior, acesta a solicitat acordarea unui permis de ședere pentru motive familiale, care i-a fost refuzat, pe motiv că nu erau îndeplinite criteriile prevăzute de lege. În fapt, concubinul nu putea fi tratat drept „un membru al familiei”, doar soții fiind considerați astfel. Niciuna din căile de atac exercitate împotriva acestei decizii nu a avut succes.
Reclamanții au părăsit Italia în iulie 2009 și s-au stabilit în Țările de Jos, unde s-au căsătorit în luna mai 2010.
În drept – Art. 14 coroborat cu art. 8: Legislația italiană nu trata cuplurile heterosexuale necăsătorite diferit de cuplurile homosexuale, dar limita noțiunea de „membri ai familiei” la partenerii heterosexuali, având în vedere că doar aceștia din urmă puteau să se căsătorească și să fie considerați drept soți. Reclamanții, care alcătuiau un cuplu homosexual, au fost tratați, în ceea ce privește acordarea unui permis de ședere pentru motive familiale, în același fel ca și persoanele care se află într-o situație semnificativ diferită de a lor, și anume partenerii heterosexuali care au decis să nu își legalizeze situația.
Cu toate acestea, aplicarea aceleiași norme restrictive atât cuplurilor heterosexuale necăsătorite, cât și cuplurilor homosexuale, doar cu scopul de a proteja familia tradițională, a supus reclamanții unui tratament discriminatoriu. În fapt, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, statul italian a omis să îi trateze pe aceștia diferit de cuplurile heterosexuale și să țină seama de capacitatea acestora din urmă de a obține o recunoaștere legală a relației lor și, prin urmare, nu a îndeplinit cerințele impuse în dreptul intern în vederea acordării permisului de ședere pentru motive familiale, posibilitate de care reclamanții nu beneficiau.
Tocmai absența posibilității cuplurilor homosexuale de a avea acces la o formă de recunoaștere legală a plasat reclamanții într-o situație diferită de cea a unui cuplu heterosexual necăsătorit. Chiar presupunând că, la momentul faptelor, Convenția nu obliga Guvernul să prevadă, în cazul persoanelor de același sex angajate într-o relație stabilă și serioasă, posibilitatea de a încheia o uniune civilă sau un parteneriat înregistrat, care să ateste statutul lor și care să le garanteze anumite drepturi esențiale, acest lucru nu poate să afecteze în niciun fel constatarea conform căreia, spre deosebire de un cuplu heterosexual, cel de-al doilea reclamant nu dispunea, în Italia, de niciun mijloc legal de a obține recunoașterea statutului de „membru al familiei” primului reclamant și de a beneficia, prin urmare, de un permis de ședere pentru motive familiale.
Astfel, la nivel mondial, se conturează o „tendință semnificativă” de a trata partenerii de același sex ca „membri ai familiei” și de a le recunoaște dreptul de a trăi împreună și, la nivel european, apare un consens potrivit căruia, în materie de imigrație, există tendința ca uniunile dintre persoanele de același sex să fie considerate „viață de familie”.
Astfel, la momentul faptelor, prin decizia de a trata cuplurile homosexuale în același fel ca și cuplurile heterosexuale care nu și-au legalizat situația, în ceea ce privește acordarea unui permis de ședere pentru motive familiale, statul a încălcat dreptul reclamanților de a nu fi supuși unei discriminări bazate pe orientarea sexuală, în exercitarea drepturilor acestora prevăzute de art. 8 din Convenție.
Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).
Art. 41: 20 000 EUR, în solidar, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
[A se vedea și Thlimmenos împotriva Greciei (MC), 34369/97, 6 aprilie 2000, Nota de informare nr. 17; Schalk și Kopf împotriva Austriei, 30141/04, 24 iunie 2010, Nota de informare nr. 131; X și alții împotriva Austriei (MC), 19010/07, 19 februarie 2013, Nota de informare nr. 160; și fișa tematică Orientarea sexuală]
© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.
Apăsați aici pentru a accesa Note de informare privind jurisprudența
Full & Egal Universal Law Academy