©Documentul a fost pus la dispoziţie cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România () şi al Institutului European din România” (). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania () and the European Institute of Romania (). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Traducere din limba franceză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 8 iulie 2008
în Cauza Ţară Lungă împotriva României
(Cererea nr. 26831/03)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.
În Cauza Ţară Lungă împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 17 iunie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 26831/03, introdusă împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Traian Ţară Lungă (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 august 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul este reprezentat în faţa Curţii de domnul Emilian Mirel Burcea, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de domnul Răzvan-Horaţiu Radu, agent guvernamental de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plânge în special de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 luat separat şi combinat cu art. 14 din Convenţie, datorită impozitării plăţii compensatorii primită la ieşerea sa la pensie.
4. La 8 septembrie 2006 Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în anul 1945 şi locuieşte la Constanţa.
6. Până în anul 2000 reclamantul a lucrat ca agent de poliţie şi a beneficiat de statutul de militar. La 15 martie 2000, la cererea sa, a fost trecut în rezervă şi scos la pensie anticipat.
7. Cu ocazia trecerii în rezervă reclamantului i s-a acordat o compensaţie corespunzătoare cu douăzeci şi opt solde brute, în aplicarea art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 2999 privind salariile şi celelalte drepturi ale militarilor. Potrivit acestui articol plata compensatorie nu era impozabilă.
8. În momentul plăţii compensaţiei menţionate anterior, Ministerul de Interne a reţinut impozitul pe venit calculat potrivit dispoziţiilor Ordonanţei nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit (ordonanţa nr. 73/1999), privând astfel reclamantul de suma de 59.893.880 lei româneşti (ROL).
9. Reclamantul a sesizat Judecătoria Bucureşti cu o acţiune împotriva Ministerului de Interne de rambursare a impozitului încasat, pe care l-a considerat reţinut greşit în măsura în care Legea nr. 138/1999 scutea plata compensatorie de impozit. El a cerut de asemenea majorarea acestei sume ţinând cont de inflaţie.
10. Printr-o sentinţă din 11 noiembrie 2002 instanţa a respins acţiunea reclamantului. Aceasta a considerat că în momentul în care reclamantul a fost scos la pensie ordonanţa nr. 73/1999 era în vigoare şi că, prin urmare, plata compensatorie era impozabilă.
11. Printr-o decizie definitivă din 26 februarie 2003 Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul reclamantului. Curtea a considerat că în temeiul art. 6 f) din ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 şi al principiului general potrivit căruia orice venit este impozabil, pe bună dreptate compensaţia încasată de reclamant a fost impozitată.
II. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
12. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internă pertinente sunt descrise în Hotărârea Driha împotriva României (nr. 29556/02, Hotărârea din 21 februarie 2008, paragrafele 10-17).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1
13. Reclamantul invocă faptul că plata compensatorie primită la ieşirea sa la pensie a fost supusă ilegal impozitării, încălcându-se art. 1 din Protocolul nr. 1 care prevede următoarele:
« Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din cauza unei utilităţi publice şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl deţin statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuţii sau amenzilor. »
A. Asupra admisibilităţii
14. Curtea constată că cererea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie. De asemenea, ea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, motiv pentru care o declară admisibilă.
B. Asupra fondului
15. Curtea constată că în cauza Druha împotriva României (nr. 29556/02, Hotărârea din 21 februarie 2008), ea a soluţionat aceleaşi chestiuni ca cele ridicate în cazul prezent. În cauza Driha citată anterior ea a concluzionat că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 luat separat şi combinat cu art. 14 din Convenţie.
16. Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat nicio faptă şi niciun argument care ar putea conduce la o altă concluzie. După exemplul cauzei respective, ea consideră că reclamantul dispunea de un bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi că impozitul la care a fost supus constituie o ingerinţă care ţine de reglementarea folosirii bunurilor, în sensul alineatului doi al articolului citat anterior. Ea consideră de asemenea că ingerinţa de care se plânge este în mod vădit ilegală din punct de vedere al dreptului intern şi, prin urmare, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului. O asemenea concluzie o scuteşte să descopere dacă celelalte condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 1 citat anterior au fost respectate (cauza Driha citată anterior, paragrafele 22-33).
Prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
II. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie combinat cu art. 14 din Convenţie
17. Reclamantul se plânge în plus de faptul că, ţinând cont că alţi militari aflaţi în aceeaşi situaţie cu a lui au beneficiat de o plată compensatorie nesupusă impozitării, el a suferit o discriminare contrară art. 14 din Convenţie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. El invocă art. 14 din Convenţie care prevede:
« Beneficierea de drepturile şi libertăţile recunoscute în (...) Convenţie trebuie să fie asigurată, fără nicio distincţie, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau otice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. »
18. Guvernul contestă această susţinere menţionând că, în marea majoritate a cazurilor similare celui al reclamantului, instanţele interne au reţinut temeinicia impunerii şi că oricum reclamantul nu a indicat care era temeinicia discriminării invocate.
19. Curtea consideră că acest capăt de cerere este legat de cel examinat mai sus şi că şi el trebuie declarat admisibil.
20. Curtea nu întrevede niciun motiv pentru care s-ar îndepărta de la concluzia la care a ajuns în cauza Driha (a se vedea paragrafele 34-39). Ea aminteşte că în temeiul art. 14 din Convenţie o discriminare constă în tratarea diferită, cu excepţia unei motivaţii obiective şi rezonabile, a persoanelor aflate în situaţii comparabile (Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, nr. 36042/97, paragraful 48, CEDH 2002-IV). În plus, lista care conţine art. 14 are un caracter indicativ şi nu limitativ (a se vedea Engel şi alţii împotriva Olandei, Hotărârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72 şi Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag. 13, paragraful 34).
21. Curtea constată că, spre deosebire de reclamant, alţi militari trecuţi în rezervă au beneficiat de această plată compensatorie fără a fi supusă impozitării. Or, Curtea nu găseşte în cazul în speţă niciun motiv de natură să justifice o asemenea discriminare.
22. Prin urmare, s-a încălcat art. 14 din Convenţie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
III. Alte plângeri
23. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamantul se plânge de caracterul pretins inechitabil al procesului, bazându-se pe jurisprudenţa în contradictoriu a instanţelor naţionale.
24. Curtea aminteşte că contenciosul fiscal nu intră în domeniul drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, în ciuda efectelor patrimoniale pe care le are obligatoriu în privinţa situaţiei contribuabililor (Ferrazzini împotriva Italiei [GC], nr. 44759/98, paragrafele 21-30, CEDH 2001-VII).
25. Reiese că acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 alin. 3 din Convenţie şi trebuie respins în aplicarea art. 35 alin. 4.
IV. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
26. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
« În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. »
A. Prejudiciu
27. Reclamantul cere, cu titlu de prejudiciu material, 16.607 lei noi româneşti (RON), reprezentând valoarea reactualizată potrivit ratei inflaţiei celor 5.989 RON reţinuţi cu titlu de impozit, la care se adaugă 9.320 RON reprezentând dobânzile legale, calculate în funcţie de cursul oficial al Băncii Naţionale a României, adică un total de 25.927 RON. Reclamantul cere de asemenea 5.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
28. Guvernul contestă aceste pretenţii.
29. Ţinând cont de încălcările constatate ale art. 1 din Protocolul nr. 1 luat separat şi combinat cu art. 14 din Convenţie, Curtea consideră, statuând în echitate potrivit art. 41 din Convenţie, că trebuie alocată reclamantului suma de 3.700 cu titlu de prejudiciu material.
30. De altfel, Curtea consideră că evenimentele în cauză au indus reclamantului o stare de incertitudine şi suferinţe pe care o constatare a încălcării nu este suficientă spre a le repara. Ea consideră că suma de 1.000 euro reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamant.
B. Costuri şi cheltuieli
31. Reclamantul nu cere rambursarea costurilor şi cheltuielilor.
C. Majorări de întârziere
32. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declară cererea admisibilă în privinţa capetelor de cerere întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 singur şi combinat cu art. 14 din Convenţie şi inadmisibilă pentru rest ;
2. hotărăşte că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ;
3. hotărăşte că s-a încălcat art. 14 combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie, 3.700 euro (trei mii şapte sute euro), cu titlu de prejudiciu material, precum şi 1.000 euro (una mie euro), cu titlu de prejudiciu moral, ce vor fi convertite în lei româneşti, la care se va adăuga orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit ;
b) că începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale ;
5. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 8 iulie 2008, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
Full & Egal Universal Law Academy