Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,
efectuată de asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”
SECŢIA A TREIA
CAUZA TARABURCA c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 18919/10)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
6 decembrie 2011
Hotărârea va rămâne definitivă în circumstanţele stabilite în articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Taraburca c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SECŢIA a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al SECŢIEI,
Deliberând la 15 noiembrie 2011 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 18919/10) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către un cetăţean al Republicii Moldova, dl Andrei Taraburca („reclamantul”), la 29 martie 2010.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dra O. Doronceanu din cadrul Institutului pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, organizaţie neguvernamentală din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că a fost maltratat că către poliţie şi că investigaţia în privinţa plângerii sale de maltratare nu a fost efectivă.
4. La 5 iulie 2010, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia (Articolul 29 § 3).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1988 şi locuieşte în Chişinău.
6. Faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor.
A. Contextul general al cauzei
7. La 5 aprilie 2009, în Republica Moldova au avut loc alegeri generale. Rezultatele preliminare ale alegerilor au fost anunţate la 6 aprilie 2009. Potrivit acestora, Partidul Comunist din Moldova aflat la guvernare a câştigat la limită alegerile.
8. La 6 aprilie 2009 s-a simţit o nemulţumire crescândă în privinţa rezultatelor alegerilor şi a pretinselor fraude electorale, în special pe diferite forumuri online. La ora 18.00, câteva sute de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat în faţa monumentului Sf. Ştefan cel Mare, aflat în centrul Chişinăului. O oră şi jumătate mai târziu erau deja adunaţi 3000 - 4000 de oameni; aceştia au început să protesteze împotriva pretinselor fraude electorale în faţa clădirilor Preşedinţiei şi a Parlamentului, întorcându-se ulterior în Piaţa Marii Adunări Naţionale. S-au anunţat demonstraţii mai mari a doua zi la ora 10.00.
9. La 7 aprilie 2009, protestul a reînceput cu participarea a 5000 - 6000 de oameni. Deşi la început protestele au fost paşnice, pe parcurs, câteva sute de participanţi au devenit violenţi. După cum a stabilit Comisia parlamentară pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după alegerile generale din 5 aprilie 2009 în Moldova („Comisia”), în urma intervenţiilor prost planificare cu o autospecială şi a forţelor poliţiei în domeniul gestionării manifestaţiilor în masă, s-a ajuns într-un punct în care violenţele în masă nu mai puteau fi evitate. Ca urmare a atacurilor violente, inclusiv prin aruncarea cu pietre, ceea ce a slăbit foarte mult rezistenţa poliţiei, aproximativ 250 de protestatari violenţi au preluat controlul asupra primelor etaje din clădirea Preşedinţiei şi a Parlamentului. Aceştia au devastat etajele şi au dat foc cantinei din incinta Preşedinţiei. În timpul nopţii în clădirea Parlamentului au izbucnit câteva incendii; unele din acestea au izbucnit după ce autorităţile au preluat integral controlul asupra clădirii în jurul orei 23.00.
10. La 8 aprilie 2009, în jurul orei 1.00, mai multe regimente ale poliţiei şi ale forţelor speciale au început o operaţiune masivă care avea drept scop restabilirea ordinii publice. Însă, după cum a constatat Comisia, a fost admisă utilizarea excesivă a forţei, iar cei rămaşi în piaţă au fost reţinuţi, indiferent de faptul dacă au participat sau nu la violenţe. Arestările au continuat câteva zile la rând. S-a scris în presă şi au apărut filmări video cu tineri arestaţi şi/sau bătuţi de către poliţişti în uniformă şi în civil în timpul zilei de 8 aprilie şi ulterior, cu mult după ce protestele au încetat în seara zile de 7 aprilie 2009.
B. Reţinerea reclamantului şi pretinsa maltratare
11. Potrivit reclamantului, la 7 aprilie 2009, el şi prietenul lui S. au mers în centrul Chişinăului să vadă protestele.
12. După ce au participat paşnic la protest, ei au oprit un taxi cu intenţia de a se întoarce acasă. Însă, au fost forţaţi în taxi de către trei colaboratori ai poliţiei în civil care nu s-au identificat. Poliţiştii i-au ordonat taximetristului să meargă spre Comisariatul de poliţie al sectorului Botanica. Reclamantul şi S. au fost duşi la comisariatul de poliţie şi au fost închişi într-o celulă rece, nemobilată şi fără acces la lumina zilei.
13. Pe 8 aprilie 2009, în jurul orei 1.00, în celulă a intrat un poliţist în uniformă. Acesta era însoţit de cei trei poliţişti care i-au reţinut. Aceştia au început să-i bată fără motiv pe reclamant şi pe S. Reclamantul şi-a pierdut cunoştinţa, iar când şi-a revenit, din nas şi din buza superioară îi curgea sânge. Nu li s-a acordat asistenţă medicală.
14. Potrivit procesului verbal de reţinere a reclamantului, el a fost reţinut pe 8 aprilie 2009, la ora 14.00. Temeiul reţinerii indicat în procesul verbal l-a constituit faptul că el a fost „prins în acţiune, iar autoritatea de urmărire penală avea bănuiala că el ar putea să se sustragă”. Procesul verbal nu conţinea şi alte detalii.
15. La 8 aprilie 2009, reclamantul a fost transferat în izolatorul de detenţie al Comisariatului General al Poliţiei („CGP”), unde a fost deţinut împreună cu alţi zece oameni într-o celulă care măsura 5 x 4 metri, i s-a dat o cantitate insuficientă de mâncare necomestibilă şi i-a fost refuzată apa. Celula nu avea acces la lumina zilei şi nu avea ventilare. Potrivit Guvernului, pe 8 aprilie 2009, reclamantul a fost examinat de un medic din izolator. Acesta nu a observat semne de maltratare.
16. La 10 aprilie 2009, judecătorul de instrucţie M.D. din cadrul Judecătoriei sectorului Buiucani a admis demersul procurorului şi a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru 30 de zile. Audierea a avut loc în sediul CGP. În aceeaşi noapte, reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr.13. În drum spre penitenciar, el ar fi fost forţat să treacă prin „coridorul morţii” format din poliţişti care-l loveau în timp ce trecea prin dreptul fiecăruia.
17. La 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Chişinău a casat încheierea judecătorului de instrucţie din 10 aprilie 2009 şi a dispus eliberarea reclamantului.
18. Potrivit Guvernului, reclamantul nu a fost maltratat în timpul detenţiei şi nici în timpul transferului în celelalte izolatoare de detenţie. Deşi a fost asistat de un avocat, el nu a formulat nicio plângere în privinţa maltratării decât câteva zile mai târziu.
C. Investigarea plângerii de maltratare a reclamantului
19. La 14 aprilie 2009, reclamantul a depus la Procuratura sectorului Botanica o plângere cu privire la maltratarea sa. El a depus o plângere similară şi la Procuratura Militară la 15 mai 2009, în care a descris detaliat maltratarea sa şi condiţiile de detenţie. El a făcut trimitere la articolele 3 şi 5 ale Convenţiei şi a notat că nu a primit niciun răspuns la plângerea din 14 aprilie 2009. Ştampilele de pe plângerea din 14 aprilie 2009 certifică faptul că dosarul fost primit de Procuratura Militară la 21 aprilie 2009.
20. Tot la 14 aprilie 2009, reclamantul a fost examinat de un medic, care a constatat o abraziune pe partea dreaptă a buzei superioare calificată drept leziune care nu a cauzat o vătămare a sănătăţii. Potrivit reclamantului, medicul nu i-a spus să se dezbrace şi din acest motiv el nu a putut constata prezenţa altor leziuni pe corpul reclamantului, în special a celor de pe spate.
21. În procesul-verbal din 30 aprilie 2009, procurorul militar care se ocupa de plângerea reclamantului, a notat faptul că a trimis cereri la Ministerul Afacerilor Interne (fără a specifica caracterul acestor cereri), dar nu a primit niciun răspuns la acestea. În lipsa unor asemenea materiale, nu se putea lua nicio decizie în ceea ce priveşte paşii ulteriori. Din această cauză, procurorul a solicitat prelungirea termenului de examinare a plângerii până la 15 mai 2009. Cererea a fost admisă.
22. La 15 mai 2009, acelaşi procuror a notat faptul că la 5 mai 2009 a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să conducă o anchetă internă pentru identificarea colaboratorii care l-ar fi maltratat pe reclamant. Deoarece nu a fost audiat niciun colaborator din cadrul Comisariatului de poliţie al sectorului Botanica, procurorul a solicitat prelungirea termenului de examinare a plângerii până la 29 mai 2009. Cererea a fost admisă.
23. La 29 mai 2009, acelaşi procuror a notat faptul că a fost întocmit un plan de acţiuni în vederea verificării circumstanţelor cazului. Reclamantul şi prietenul său S. au fost audiaţi. Colaboratorii care se aflau în exerciţiul funcţiunii la 8 aprilie 2009 urmau să fie audiaţi. În asemenea circumstanţe, procurorul a solicitat prelungirea termenului de examinare a plângerii până la 12 iunie 2009. Cererea a fost admisă.
24. La 12 iunie 2009, procurorul militar a decis să nu pornească urmărirea penală pe marginea acuzaţiilor de maltratare a reclamantului. El a notat faptul că S. nu a confirmat că a fost maltratat şi nici că a văzut ca reclamantul să fie maltratat. Toţi colaboratorii poliţiei au negat orice faptă ilegală, iar poliţistul de serviciu a negat faptul că ar fi intrat cineva în celula reclamantului în timpul nopţii din 7 aprilie 2009. Poliţistul nu a observat nicio leziune pe corpul reclamantului atunci când acesta s-a întors de la interogatoriul efectual de anchetatori pe marginea pretinsei sale participări la dezordinile în masă din 7 aprilie 2009. Cei trei poliţişti care l-au reţinut pe reclamant (R.P., E.G. şi V.T.) au declarat că după ce i-au dus pe reclamant şi pe S. la Comisariatul de poliţie al sectorului Botanica ei s-au întors în centrul Chişinăului, unde au păzit clădirea Guvernului până la 7 dimineaţa pe 8 aprilie 2009. Ei nu s-au întors la Comisariatul de poliţie şi nu au intrat în nicio celulă din incinta acestuia. În plus, potrivit raportului de examinare medicală a reclamantului din 8 aprilie 2009, pe corpul reclamantului nu a fost constată nicio leziune. Procurorul a sugerat că leziunile de pe faţa reclamantului ar fi putut fi cauzate în timpul participării acestuia la violenţele din centrul Chişinăului.
25. Prin scrisoarea din 16 iulie 2009, Procuratura Miliară l-a informat pe reclamant despre ordonanţa din 12 iulie 2009.
26. La 20 august 2009, reclamantul a depus la Procuratura Militară o plângere împotriva ordonanţei procurorului. El a menţionat că s-a aflat în custodia poliţiei în perioada 7-16 aprilie 2009 şi că leziunile au apărut în timpul acelei perioade. În plus, niciunul din poliţiştii care l-au reţinut nu a observat la momentul reţinerii vreo leziune pe corpul său. El a menţionat şi discrepanţele dintre cele două rapoarte medicale din 8 şi 14 aprilie 2009 şi a pus la îndoială profesionalismul şi independenţa medicului care a întocmit raportul de examinare din 8 aprilie 2009. De asemenea, el a făcut menţiunea că S. este fost poliţist şi s-ar putea să fi dat declaraţii în sprijinul foştilor săi colegi sau din solidaritate cu ei, sau după ce fost ameninţat. Reclamantul a făcut referire la plângerea sa în care el a menţionat faptul că i-ar putea identifica pe cei care l-au maltratat, însă în privinţa aceasta nu a fost organizată nicio prezentare spre recunoaştere.
27. La 21 august 2009, Procuratura Militară a respins plângerea reclamantului ca neîntemeiată. Procurorul a făcut referire la declaraţiile lui S., conform cărora el nu a văzut să aibă loc vreo acţiune de maltratare.
28. La 10 septembrie 2009, reclamantul a contestat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale la Judecătoria sectorului Buiucani. El a apreciat că investigaţia a fost tergiversată, în condiţiile în care plângerea sa din 14 aprilie 2009 a ajuns la Procuratura Militară după o săptămână. Neprimind niciun răspuns la plângere, el a mai depus o plângere la 15 mai 2009. Două luni mai târziu de la plângerea iniţială, la 12 iunie 2009 a fost emisă ordonanţa de neîncepere a urmării penale, despre care reclamantul a aflat după încă o lună. Reclamantul a reiterat argumentele sale din plângerea din 20 august 2009, adăugând că procurorul nu a dispus efectuarea vreunui examen medical suplimentar care să risipească îndoielile legate de discrepanţele dintre cele două rapoarte medicale din 8 şi 14 aprilie 2009. Reclamantul a mai menţionat că el este subiectul unor serii de investigaţii medicale ample, care vor confirma maltratarea sa.
29. La 21 septembrie 2009, Centrul de Reabilitarea Victimelor Torturii „Memoria”, organizaţie neguvernamentală finanţată de Uniunea Europeană şi membru al Adunării Generale a Consiliului Internaţional pentru Reabilitarea Victimelor Torturii (IRCT), a eliberat un extras din fişa medicală a reclamantului în privinţa examinării medicale la care a fost supus acesta în perioada 22 aprilie – 1 iunie 2009. Potrivit acestuia, reclamantul a fost supus unor teste şi examene medicale amănunţite, efectuate de mai mulţi specialişti medicali. Potrivit documentului, reclamantul a suferit, inter alia, consecinţele unei leziuni craniene, inclusiv sindrom hipertensiv şi tulburare de stres posttraumatică, care au avut consecinţe fizice şi psihologice asupra lui. Documentul a fost prezentat Judecătoriei sectorului Buiucani.
30. La 29 septembrie 2009, Judecătoria sectorului Buiucani a respins plângerea reclamantului ca fiind neîntemeiată. Instanţa a constatat că procurorul a audiat toate personale vizate şi a menţionat că S. nu a confirmat acuzaţiile reclamantului. Deoarece ordonanţa procurorului a fost emisă în totală conformitate cu lege, nu există motive pentru a anula această ordonanţă.
31. La 12 ianuarie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii („Consiliul”) a refuzat să prelungească mandatul judecătorului M.D. din cadrul Judecătoriei sectorului Buiucani, iar, drept urmare, el a fost eliberat din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova. Temeiul hotărârii Consiliului a fost faptul că judecătorul a examinat mai multe cauze privind evenimentele din 7 aprilie 2009 în afara instanţei de judecată şi în incinta Comisariatului General al Poliţiei, ceea ce „reprezintă o încălcare gravă a Constituţiei şi Codului de procedură penală”.
32. La 4 februarie 2010, urmărirea penală pornită împotriva reclamantului a fost încetată din lipsă de probe.
II. RAPOARTE RELEVANTE
33. Paragrafele relevante ale raportului Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Thomas Hammarberg, întocmit în urma vizitei sale în Republica Moldova între 25-28 aprilie 2009, descriu următoarele:
“...
Comisarul Thomas Hammarberg şi delegaţia sa au vizitat Republica Moldova după două săptămâni şi jumătate de la demonstraţiile post-electorale din 6-7 aprilie 2009. În centrul atenţiei Comisarului a fost problema tratamentului persoanelor reţinute în legătură cu acele evenimente.
Majoritatea persoanelor arestate în legătură cu demonstraţiile post-electorale din aprilie 2009 care au fost intervievate de către delegaţia Comisarului au afirmat că au fost bătute – unele dintre ele grav – de către colaboratorii poliţiei. În unele cazuri, expertul medical care l-a însoţit pe Comisar a examinat nemijlocit semnele de pe corp care corespundeau acelor afirmaţii. În plus, fişele medicale din instituţiile vizitate conţineau menţiuni cu privire la leziuni care corespundeau relatărilor persoanelor.
...
Reprezentanţii autorităţilor moldoveneşti au acceptat faptul că, în perioada următoare protestelor, poliţia a făcut abuz de putere în privinţa persoanelor private de libertate şi şi-au exprimat intenţia fermă de a depăşi problema aplicării relelor tratamente de către poliţie. Comisarul a afirmat categoric că repetarea unor asemenea încălcări la scară largă a dreptului fundamental de a nu fi supus relelor tratamente nu trebuie permisă în niciun caz şi că trebuie făcute demersuri susţinute ce ar urmări tragerea la răspundere a celor vinovaţi ori de câte ori se descoperă cazuri individuale de maltratare...
... 10. Ministrul de Interne l-a informat pe Comisar că 106 persoane au fost reţinute după demonstraţiile din 6-7 aprilie 2009, fiind suspectate că au săvârşit fapte penale. Nouă dintre aceste persoane se aflau încă în stare de arest la data de 28 aprilie 2009 în Penitenciarul Nr. 13, instituţie subordonată Ministerului Justiţiei. În plus, 216 persoane, inclusiv 10 femei tinere, au fost reţinute sub acuzaţii contravenţionale legate de evenimentele în cauză; toate aceste persoane au fost eliberate înainte de vizita Comisarului.
11. Potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Comisarului, persoanele reţinute în urma demonstraţiilor au fost aduse la una din următoarele sedii ale poliţiei din Chişinău: Comisariatul General de Poliţie sau la comisariatele din sectorul Centru, Botanica, Ciocana, Rîşcani şi Buiucani. Persoanele care iniţial au fost deţinute în unul din comisariatele de sector au fost ulterior transferate la Izolatorul de Detenţie Preventivă a Comisariatului General de Poliţie.
12. Nicio plângere nu a fost adresată Comisarului în privinţa tratamentului persoanelor deţinute în Penitenciarul Nr. 13. Însă majoritatea persoanelor intervievate de delegaţia Comisarului, care au fost reţinute în legătură cu demonstraţiile post-electorale din aprilie 2009, au afirmat că au fost maltratate fizic de către colaboratorii poliţiei. În majoritatea cazurilor, persoanele care au fost supuse la presupuse rele tratamente erau relativ tinere (sub 25 ani). După cum a observat şi Procurorul General însuşi, presupusele maltratări se raportează, în linii mari, la următoarele trei situaţii diferite: 1) momentul reţinerii; 2) în timpul transportării spre locul de detenţie; şi 3) maltratarea la locul de detenţie, inclusiv în timpul interogatoriilor cu scopul de a obţine o mărturie.[1]
13. Presupusele maltratări fizice au inclus lovituri cu pumnii şi picioarele, lovituri cu bastoane de cauciuc, bâte de lemn, paturi de arme de foc sau alte obiecte contondente şi dure. Unele persoane au afirmat că relele tratamente la care au fost supuse au fost suficient de grave sau prelungite, astfel încât să le facă să-şi piardă cunoştinţa cel puţin o dată şi/sau au avut ca rezultat fracturi sau tulburări permanente ale sistemului nervos. Multe persoane, de asemenea, au afirmat că au fost ameninţate cu violenţa fizică sau chiar cu execuţia sumară, abuzate verbal, şi/sau supuse tratamentului umilitor...
14. Potrivit Ministrului Justiţiei, din cele 111 persoane aduse la Penitenciarul Nr. 13, după o perioadă de privare de libertate de către poliţie, 28 de persoane au prezentat leziuni de diferite grade. Ministrul de Interne l-a informat pe Comisar că până în data de 28 aprilie 2009 au fost examinate 54 plângeri referitoare la rele tratamente. Procurorul General a indicat că la acea dată procuratura a primit 37 de plângeri, iar în alte 30 de cazuri investigaţiile au fost iniţiate din oficiu. În plus, pe un caz a fost pornită urmărirea penală.
15. În unele cazuri, expertul medical care l-a însoţit pe Comisar a constatat nemijlocit semne pe corp care corespundeau acuzaţiilor de maltratare, deşi trecuse mai mult de două săptămâni de la momentul în care presupusa maltratare a avut loc. În plus, fişele studiate de expertul medical al Comisarului conţineau însemnări despre vătămări corporale care corespundeau relatărilor despre maltratări fizice ale persoanelor care s-au aflat în custodia poliţiei. De exemplu, registrele de la Spitalul de Urgenţă din Chişinău au arătat că 115 persoane au solicitat îngrijiri medicale în perioada respectivă din cauza leziunilor suferite ca urmare a utilizării forţei de către poliţie. Dintre acestea, 24 au trebuit să fie spitalizate din cauza leziunilor grave, inclusiv comoţii cerebrale, contuzii ale rinichilor, fracturi ale membrelor sau coastelor şi/sau multiple leziuni ale ţesuturilor moi ...
22. Expertul medical al Comisarului a remarcat faptul că fişele medicale din izolatorul Comisariatului General de Poliţie din Chişinău erau extrem de lacunare şi superficiale. Explicaţia a fost că felcerul (paramedicul) angajat acolo nu era medic legist. Aceste deficienţe a înregistrării leziunilor în unităţile de poliţie au fost deja evidenţiate de către Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) în raportul pe vizita din 2007 a Comitetului în Republica Moldova... CPT a făcut o recomandare detaliată privind examinarea leziunilor persoanelor în primele 24 ore de la aducerea lor într-un loc de detenţie al poliţiei, fără prezenţa colaboratorilor poliţiei şi cu respectarea obligaţiei de a însemna orice leziune într-un mod amănunţit. Dacă leziunile înregistrate sunt consistente cu acuzaţiile de maltratare, ele trebuie să fie aduse imediat la cunoştinţa procurorului relevant şi trebuie să fie dispusă efectuarea unei expertize de către un medic legist recunoscut. În scopul de a preveni relele tratamente, Comisarul îndeamnă insistent autorităţile moldoveneşti să asigure o examinare adecvată, înregistrare şi raportare a leziunilor, în lumina recomandărilor CPT în această materie.
... 24. ... reprezentanţii Consiliului Consultativ pentru Prevenirea Torturii (Mecanismul Naţional de Prevenire din cadrul UN OPCAT) ar fi fost împiedicaţi să viziteze anumite locuri de detenţie din cadrul poliţiei unde erau deţinute persoane, inclusiv Comisariatul General de Poliţie şi Comisariatul sectorului Centru.
25. Multe plângeri au fost adresate Comisarului în legătură cu condiţiile de detenţie din instituţiile poliţiei în urma acelor arestări în masă; majoritatea acestora includeau relatări cu privire la supraaglomerarea celulelor, condiţii proaste de igienă, iluminarea şi ventilarea foarte precare, precum şi neaprovizionarea cu hrană, lenjerie curată şi obiecte sanitare sau de igienă personală. După cum este menţionat mai sus, Comisarul a vizitat doar un loc de detenţie din cadrul poliţiei, cel de la Comisariatul General de Poliţie din Chişinău. Comisarul a notat că condiţiile materiale din celule erau proaste, cu iluminare foarte slabă şi ventilare proastă; în general, condiţiile corespundeau destul de mult descrierilor făcute de persoanele care au fost deţinute în acele celule. În ceea ce priveşte problema supraaglomerării, personalul de acolo a confirmat că capacitatea a fost depăşită în perioada în cauză.
... 39. Este foarte îngrijorător pentru Comisar faptul că un număr mare de peste trei sute de persoane – dintre care unele erau persoane minore – arestate în contextul sau după proteste au fost supuse relelor tratamente de către poliţie, o parte din acestea fiind grave.
... 45. Interlocutorii oficiali ai Comisarului au admis că poliţia a făcut abuz de putere în raport cu persoanele private de libertate în perioada de după proteste. Comisarul a afirmat categoric că repetarea unor asemenea încălcări în masă a dreptului fundamental de a nu fi supus relelor tratamente nu trebuie permisă în nici un caz şi că trebuie făcute demersuri susţinute ce ar urmări tragerea la răspundere a celor vinovaţi ori de câte ori se descoperă cazuri individuale de maltratare.
46. Procurorul General a declarat că va investiga fiecare caz adus în atenţia sa şi, de asemenea, va întreprinde demersuri din proprie iniţiativa dacă va intra în posesia unor informaţii elocvente cu privire la relele tratamente, chiar şi în absenţa unei plângeri. Potrivit lui, procurorii speciali, care nu au avut raporturi de lucru cu comisariatele de poliţie implicate în aceste evenimente, au fost însărcinaţi cu examinarea acestor cauze. În discuţiile cu Comisarul, ministrul de interne şi-a exprimat angajamentul ferm că toate plângerile şi informaţiile care indică posibile maltratări vor fi examinate, inclusiv informaţiile care apar în mass-media. Ministrul s-a referit şi la posibilitatea de a aplica sancţiuni disciplinare în cadrul poliţiei cum ar fi retrogradarea, suspendarea sau concedierea.”
34. Paragrafele relevante ale Raportului de vizită în Republica Moldova efectuată de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante („CPT”) în perioada 27-31 iulie 2009, descriu următoarele:
„3. Scopul principal al vizitei a fost de a evalua modul în care au fost efectuate investigaţiile în cazurile care posibil implică rele tratamente din partea poliţiei, în contextul evenimentelor postelectorale din aprilie 2009 de la Chişinău. De asemenea, vizita a servit drept ocazie pentru a efectua o analiză a tratamentului la care sunt supuse persoanele deţinute de poliţie.
În cursul lunii aprilie 2009, CPT a primit rapoarte de la diferite surse, potrivit cărora, în urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, sute de persoane au fost reţinute de poliţie după incidentele violente care au avut loc în timpul protestelor publice din faţa clădirilor Preşedinţiei, Parlamentului şi a Guvernului din Chişinău. Aceste rapoarte au menţionat maltratări fizice grave în momentul reţinerii, în timpul transportării şi/sau în timpul custodiei ulterioare la poliţie. Comitetul a primit, de asemenea, informaţii care indică faptul că unele persoane au murit ca rezultat al acţiunii poliţiei la 7-8 aprilie 2009.
... 10. În timpul vizitei din 2009, delegaţia a constatat că practica reţinerii persoanelor în arest preventiv în facilităţi de detenţie provizorie ale poliţiei (izolatoare de detenţie preventivă, abreviat “IDP”) a continuat neîmpiedicată. În raportul privind vizita din 2007, CPT a chemat autorităţile Republicii Moldova să acorde cea mai mare prioritate punerii în aplicare a deciziei de a transfera responsabilitatea pentru persoanele aflate în detenţie preventivă Ministerului Justiţiei. În replică, Ministerul Afacerilor Interne a indicat faptul că a fost de acord cu transferul temporar de responsabilitate privind IDP la Ministerul Justiţiei, până la construirea de centre de detenţie provizorie sub autoritatea Ministerului din urmă. Cu toate acestea, la sfârşitul vizitei din 2009, Ministrul Justiţiei a arătat că responsabilitatea privind IDP nu va putea fi preluată de către Ministerul său, deoarece condiţiile de detenţie din aceste facilităţi erau sub standardele acceptate.
CPT împărtăşeşte opinia că IDP nu oferă condiţii adecvate pentru deţinerea persoanelor aflate în arest preventiv. Comitetul ar dori totuşi să sublinieze că, în interesul prevenirii relelor tratamente, cu cât o persoană suspectată de fapte penale trece mai devreme în mâinile unei autorităţi competente de deţinerea persoanelor în arest preventiv, autoritate care este separată de poliţie din punct de vedere funcţional şi instituţional, cu atât este mai bine. Constatările delegaţiei ca urmare a vizitei din anul 2009 sprijină acest lucru; cele mai multe cazuri de presupuse rele tratamente din partea poliţiei, în contextul evenimentelor din aprilie, au ieşit la iveală doar după ce persoanele în cauză au fost transferate la o unitate din subordinea Ministerului Justiţiei sau eliberate.
... 12. În cursul vizitei din 2009, delegaţiei CPT i s-a adus la cunoştinţă un număr deosebit de mare de acuzaţii credibile şi consecvente privind aplicarea relelor tratamente de către poliţie în contextul evenimentelor post-electorale din aprilie 2009. Multe persoane intervievate au vorbit despre remarcile făcute de personalul poliţiei, care sugerau faptul că presupusele maltratări au fost aplicate în scopul răzbunării pentru actele de violenţă comise împotriva poliţiei în timpul zilei de 7 aprilie.
... 14. De asemenea, delegaţia a audiat numeroase relatări din partea unor femei, bărbaţi şi minori deopotrivă, despre maltratări fizice aplicate în timpul aflării în custodia poliţiei, în cursul zilei de 8 aprilie şi/sau în zilele următoare. Majoritatea persoanelor intervievate, care nu au fost eliberate la scurt timp după reţinere, s-au plâns de bătăi repetate sau prelungite în timpul interogatoriului iniţial efectuat de colaboratorii poliţiei operative sau între două şedinţe de interogare (de ex. pumni şi lovituri cu un baston sau cu o sticlă de plastic umplută cu apă). Delegaţia a luat cunoştinţă şi de numeroase acuzaţii de ameninţare cu maltratarea fizică (inclusiv violul) şi cu uciderea făcute la adresa reţinuţilor în timpul interogatoriului iniţial al poliţiei. Persoanele intervievate au menţionat nu numai natura represivă a presupuselor rele tratamente, dar au susţinut că acestea au avut drept scop obţinerea de declaraţii de la ei.
Multe persoane intervievate au mai afirmat că au fost lovite cu bastoanele şi cu picioarele, atunci când treceau printr-un "coridor" format de poliţişti, înainte de a intra într-o unitate de poliţie sau înainte de transfer.
Mai mult, delegaţia a audiat câteva declaraţii de maltratare (de ex. lovituri) din partea personalului IDP al Direcţiei Generale de Poliţie din Chişinău.
15. Majoritatea afirmaţiile de mai sus au fost susţinute de probe medico-legale sau de alt gen. În unele cazuri, autorităţile competente cu efectuarea urmăririi penale au apreciat că relele tratamente invocate ar putea fi considerate drept tortură ... CPT împărtăşeşte acest punct de vedere. În plus, constatările de mai sus conduc la concluzia că mai degrabă a existat o practică a pretinselor maltratări decât cazuri izolate.
... 22. În raportul pe marginea vizitei anterioare, CPT a subliniat faptul că examinarea efectivă sistematică a leziunilor de către personalul medical poate aduce o contribuţie semnificativă la prevenirea relelor tratamente aplicate persoanelor deţinute de poliţie, şi a făcut o serie de recomandări menite să îmbunătăţească procedurile urmate de personalul medical care lucrează în IDP. În timpul vizitei din 2009, delegaţia a constatat aceleaşi deficienţe ca şi cele identificate în trecut. Au existat întârzieri nejustificate în examinarea deţinuţilor nou admişi (de ex., de până la câteva zile). Examinarea leziunilor este în general superficială, fiind efectuată de rutină, în prezenţa personalului de supraveghere sau operativ, iar personalului poliţiei are acces la copia raportului întocmit în urma unei examinării. Deloc surprinzător este faptul că leziunile suferite de persoanele reţinute în contextul evenimentelor din aprilie 2009 au fost frecvent descoperite şi/sau înregistrate numai după eliberare sau transferul la penitenciar.
În contrast, controlul medical efectuat la sosirea în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău a fost, în general, de calitate mai bună: persoanele nou sosite în stare de arest preventiv au fost examinate de către personalul de asistenţă medicală din penitenciar la scurt timp după plasare, iar rapoartele care descriu leziunile constate în timpul examenului medical au fost transmise autorităţilor de urmărire penală. Cu toate acestea, înregistrarea leziunilor nu a fost pe deplin satisfăcătoare: în mai multe cazuri, descrierea leziunilor a fost succintă, iar evidenţele au cuprins rareori relatările deţinuţilor cu privire la originea leziunilor suferite.
... 28. ... La mijlocul anului 2008, ca urmare a intrării în vigoare a Legii privind asistenţa juridică garantată de stat din 26 iulie 2007, a intrat în vigoare un nou sistem de asistenţă juridică gratuită pentru persoanele nevoiaşe suspectate de fapte penale. Cu toate acestea, un număr considerabil de persoane reţinute, intervievate de către delegaţie, s-au plâns de calitatea avocaţilor ex officio. Inacţiunea anumitor avocaţi ex officio în timpul evenimentelor din aprilie 2009, când clienţii lor au prezentat leziuni vizibile sau presupuse rele tratamente, a provocat îndoieli cu privire la independenţa lor în raport cu poliţia şi autorităţile de urmărire penală.
29. Dreptul persoanelor aflate în custodia poliţiei de a avea acces la un medic (inclusiv la unul la alegerea lor) nu este încă în mod expres garantat de legislaţie... Multe persoane care se aflau în custodia poliţiei în contextul evenimentelor din aprilie 2009, s-au plâns de faptul că, în ciuda cererilor repetate de asistenţă medicală independentă, o astfel de asistenţă le-a fost refuzată. În unele cazuri, personalul poliţiei ar fi refuzat accesul la un medic cu scopul obţinerii unei mărturii sau declaraţii de la deţinuţii cu leziuni. În plus, în câteva cazuri în care persoanelor care au prezentat leziuni vizibile nu li s-a acordat îngrijire medicală pe motiv că nu au solicitat aceasta în mod expres. Asemenea situaţii nu numai că privează persoanele deţinute de o garanţie care poate juca un rol important în prevenirea relelor tratamente, dar poate avea şi repercusiuni grave asupra stării de sănătate a persoanelor aflate în custodia poliţiei. În mod cert, accesul la un medic independent nu ar trebui să fie lăsat la latitudinea colaboratorilor poliţiei.
... 40. Controlul unităţilor de poliţie de către procurorii publici a fost consolidat în timp, de la prima vizită a CPT în Republica Moldova în 1998. La scurt timp după evenimentele post-electorale din aprilie 2009, procurorii au efectuat vizite la centrele de detenţie ale poliţiei. Delegaţia a fost informată că în cadrul acestor inspecţii ei au primit şi au procesat mai multe plângeri de maltratare.
Însă, majoritatea persoanelor care au fost reţinute în acele zile şi care s-au întâlnit cu delegaţia, au susţinut că, înainte de astfel de inspecţii, ei erau avertizaţi de către personalul poliţiei să nu facă nici o plângere procurorilor. Mai mult, procurorii au fost aparent însoţiţi de personal poliţiei şi nu au solicitat întrevederi private cu persoanele reţinute.
... 43. ... În urma evenimentelor din aprilie, un număr de persoane care s-au întâlnit cu delegaţia au fost intervievate în particular de către membrii [Consiliului Consultativ pentru Prevenirea Torturii[2]], în timp ce se aflau în detenţie. ... Între 9 şi 23 aprilie 2009, potrivit relatărilor, membrii Consiliului nu au putut să îşi îndeplinească sarcinile în opt cazuri; unele probleme majore întâmpinate au fost refuzul accesului (în 9 şi 11 aprilie), întârzierea accesului (de până la două ore) şi refuzul de a le permite să consulte registrele celor deţinuţi. Colaboratorii poliţiei care au interacţionat cu delegaţia au justificat problemele legate de acces cu lipsa informaţiilor, în special a celor legate de componenţa Consiliului.
44. Pe scurt, perioada post-electorală din aprilie 2009 a reprezentat un indicator al capacităţii organismelor de vizită independente de a-şi îndeplini funcţiile în mod eficient. Totuşi, constatările delegaţiei indică faptul că au existat deficienţe grave în cursul acţiunii lor.
... 61. CPT recunoaşte faptul că numărul mare de cazuri care posibil implică rele tratamente aplicate de poliţie în legătură cu evenimentele din aprilie, au constituit o provocare semnificativă pentru autorităţile de urmărire penală în îndeplinirea misiunii lor. Totuşi, acest lucru ar fi trebuit să le determine să adopte o abordare mai proactivă şi de ansamblu, cu un accent special pe elaborarea unei cronologii a incidentelor, identificarea tuturor colaboratorilor poliţiei implicaţi, dar şi a tuturor potenţialelor victime, a potenţialilor martori şi a persoanelor autorizate din afară (de ex. personal medical). Într-adevăr, multe plângeri şi alte informaţii care indicau rele tratamente s-au referit în mod constant la aceleaşi incidente, petrecute în aceleaşi locaţii, la succesiuni similare a presupuselor rele tratament şi, posibil, la implicarea unora şi aceiaşi colaboratori ai poliţiei. În mod clar, efectuarea investigaţilor individuale şi tratarea lor ca episoade independente şi fără o coordonare adecvată este o abordare greşită.
... 63. În aproape toate cazurile examinate la momentul vizitei, acţiunile întreprinse nu au dus încă la identificarea autorilor presupuselor rele tratamente şi/sau a funcţionarilor care le-au putut permite sau încuraja. Procurorii care s-au întâlnit cu delegaţia au explicat că în majoritatea cazurilor a fost imposibilă identificarea suspecţilor, deoarece poliţiştii purtau cagule, sau din cauză că poziţia victimelor nu le permitea să vadă poliţiştii care le aplicau lovituri. Cu toate acestea, în timpul vizitei din 2009 s-a constatat în mod clar că organele de urmărire penală nu au întreprins nicio măsură în mai multe cazuri în care victimele au declarat că ar putea recunoaşte pe colaboratorii poliţiei care au fost implicaţi în acţiunea de maltratare...
În plus, informaţiile cheie care ar putea conduce la identificarea potenţialilor suspecţi si martori în rândul BPDS "Fulger" (cum ar fi procesele-verbale de reţinere), nu au fost încă examinate în cadrul investigaţiilor în privinţa acuzaţiilor de maltratare; din contră, aceste informaţii au fost analizate de către procurorii care au investigat dosarul pe marginea dezordinilor în masă şi uzurpării puterii la 7 aprilie 2009. De asemenea, trebuie remarcat faptul că procurorii care au investigat cazurile de maltratare nu au abordat şi răspunderea conducerii Ministerului Afacerilor Interne şi a colaboratorilor poliţiei; în opinia CPT, faptul că această chestiune importantă a fost examinată de procurorii care efectuează urmărirea penală pe marginea dezordinilor în masă şi a uzurpării puterii ar putea submina grav imparţialitatea oricărei acţiuni de cercetare întreprinse în această privinţă.
66. Atunci când investighează cazuri care implică posibile rele tratamente, organele de urmărire penală nu au obligaţia unui rezultat, însă ele sunt obligate să ia măsuri adecvate de cercetare. În general, organele de urmărire penală au depus eforturi pentru a reacţiona la acuzaţiile de aplicare a relelor tratamente de către poliţie în contextul evenimentelor din aprilie 2009, chiar şi în absenţa unei plângeri formale, atunci când acest lucru a fost adus la cunoştinţa lor. Dar constatările de mai sus sugerează că, în multe cazuri, procurorii competenţi nu au luat toate măsurile rezonabile în timp util pentru a obţine probe, precum şi faptul că nu au depus eforturi reale pentru a identifica persoanele responsabile.
Trebuie subliniat faptul că multe presupuse victime intervievate de delegaţie, inclusiv cele care nu au depus încă plângeri oficiale, precum şi avocaţii lor, au exprimat o lipsă generală de încredere în capacitatea şi hotărârea organelor de urmărire penală, inclusiv a procurorilor militari, de a efectua investigaţii efective în privinţa cazurilor de maltratare. În opinia CPT, pentru ca un mecanism de plângeri împotriva poliţiei să se bucure de încrederea publicului, acesta trebuie nu doar să fie independent, dar trebuie ca însăşi poliţia să-l considere independent.
În scrisoarea din 26 octombrie 2009, autorităţile Republicii Moldova au informat Comitetul că în urma vizitei organele de urmărire penală "au trecut la alte tactici de investigaţie", punând accent pe răspunderea colaboratorilor poliţiei de rang înalt pentru acţiunile lor sau pentru lipsa lor de acţiune...”
35. Raportul Comisiei parlamentare pentru elucidarea cauzelor şi a consecinţelor evenimentelor de după alegerile generale din 5 aprilie 2009 în Republica Moldova („Comisia”) prevede următoarele:
„IV. 2.1.1. Numărul şi profilul persoanelor reţinute
... conform registrelor de evidenţă a persoanelor aduse în organele afacerilor interne, în perioada 7-12 aprilie 2009 la comisariatele de poliţie au fost aduse 571 persoane. ... Cele mai multe persoane au fost aduse în zilele de 7, 8 şi 9 aprilie 2009.
În acelaşi timp, confruntând datele fixate în registrele poliţiei cu alte date prezentate în mod oficial, a fost identificate aproape 70 de persoane reţinute de organele de poliţie din mun. Chişinău care nu au fost incluse în registrele acestora.
În mai multe cazuri, registrele nu indicau faptul că persoana reţinută a fost dusă la spital din cauza leziunilor suferite. Printre motivele aducerii persoanelor în comisariate, în registre au fost motive precum: „str. Ştefan cel Mare”, „Parlament”, „Preşedinţie”, „de lângă Guvern”, sau „pentru clarificare” şi „din biroul nr. ...” (se indică nr. biroului, probabil din cadrul comisariatului respectiv) fără alte detalii.
Ţinând cont de faptul că MAI a invocat permanent faptul că în rezultatul acţiunilor de protest din 7 aprilie 2009 şi a „ploii de pietre” lansate de către protestatari au fost cauzate leziuni de diversă gravitate la 274 colaboratori de poliţie, nu este clar de ce numărul persoanelor reţinute pentru cauzarea leziunilor corporale este de doar 3, restul fiind acuzaţi în majoritatea de „huliganism nu prea grav” sau „nesubordonarea cu rea-voinţă... colaboratorului poliţiei”. Comisia a concluzionat că „simpla prezenţă a persoanelor în perimetrul străzilor şi clădirilor specificate mai sus, reprezenta un „temei justificat” pentru reţinerea persoanelor şi aducerea lor în comisariatele de poliţie”.
Comisia de anchetă conchide că „toate îngrijorările exprimate anterior de către organizaţiile internaţionale, mass-media, mediul neguvernamental, precum şi societate în ansamblu, privitor la acţiunile inadecvate şi disproporţionale ale poliţiei în urma protestelor din aprilie 2009 sunt pe deplin justificate. Majoritatea persoanelor au fost reţinute arbitrar de către poliţie, în absenţa oricăror bănuieli rezonabile de comitere a unor acţiuni ilegale (contravenţii sau infracţiuni); serviciile operative ale organelor MAI au eşuat în identificarea persoanelor concrete culpabile de actele de violenţă comise împotriva propriilor colegi din sistemul MAI; organele de poliţie au admis rele tratamente şi au aplicat acte de tortură faţă de persoanele din custodia lor şi au încălcat majoritatea garanţiilor procesuale oferite de Constituţie ...”
IV. 2.2. Acţiunile instanţelor judecătoreşti
Pentru prima dată, în istoria modernă a statului Republica Moldova procesele de judecată în privinţa persoanelor reţinute şi bănuite de către poliţie în săvârșirea unor contravenţii şi infracţiuni legate de evenimentele din 7 aprilie 2009, au fost judecate în incinta comisariatelor de poliţie.
... M. D., ex-judecător de instrucţie la Judecătoria sectorului Buiucani, [a declarat în faţa Comisiei că el a] examinat doar dosare de aplicare a măsurilor preventive pe data de 10.04.2009 în CGP de la aproximativ ora 13.00 până la 16.40. [El a] examinat 9 demersuri în CGP.... Nimeni nu s-a plâns privitor la aplicarea torturii şi nici avocaţii lor. Vizual nu am văzut semne de maltratare la persoanele aduse în faţa mea..”
Comisia a colectat câteva date statistice, potrivit cărora din cele 148 de demersuri ale procurorilor de aplicare a arestului, judecătorii au satisfăcut şi eliberat 119 mandate de arest (80%) pe numele persoanelor acuzate de diverse infracţiuni în contextul evenimentelor din aprilie 2009. 130 de demersuri au fost examinate în incinta comisariatelor (88%).
Potrivit datelor aflate în posesia Comisie, judecătorul M.D. a examinat 15 astfel de demersuri pe 10 aprilie 2009 la CGP. El a admis toate demersurile procurorului, examinând cazurile în decursul a 22-30 de minute fiecare.
Majoritatea încheierilor adoptate de judecătorii de instrucţie în cazurile legate de evenimentele din aprilie 2009 au conţinut foarte identic. Din cele 60 recursuri declarate de avocatul apărării împotriva încheierilor de eliberare a mandatelor de arest, 95% au fost admise de Curtea de Apel, iar cei reţinuţi au fost fie eliberaţi, fie supuşi la alte măsuri neprivative de libertate.
Toţi judecătorii care au examinat cazurile legate de evenimentele din aprilie 2009 au declarat în faţa Comisiei că ei nu au observat semne de rele tratament la persoanele care au fost aduse în faţa lor. Într-un singur caz persoana reţinută şi avocatul său au reclamat rele tratamente. Comisia a notat discrepanţa dintre aceste declaraţii şi declaraţiile mai multor victime care ar fi depus plângeri la judecător, dar fără niciun rezultat.
Potrivit răspunsului prezentat de către Procuratura Generală: “în organele procuraturii au fost înregistrate 105 sesizări ale cetăţenilor care pretind că au suferit în urma acţiunilor abuzive şi de tortură ale organelor de poliţie în perioada 07-08 aprilie 2009. Din persoanele ce au înaintat plângeri - 8 sunt minori .. şi 5 femei...la moment au fost întocmite 100 concluzii ale medicilor legişti, conform cărora la 64 persoane au fost depistate leziuni corporale de grade diferite de gravitate. Drept urmare, în 33 de cazuri s-a dispus începerea urmăririi penale.
Comisia de anchetă a stabilit că „acţiunile procurorilor de depistare, investigare şi pedepsire a cazurilor de tortură şi rele tratamente în faza incipientă au fost de o manieră “rezervată”, în unele cazuri chiar fiind invocat faptul că leziunile reclamate de către protestatari ar fi fost “pictate”...În acelaşi timp procurorii, de altfel, ca şi judecătorii, nu au întreprins acţiuni ferme de curmare a actelor de tortură, chiar şi atunci când semnele violenţei aplicate erau vizibile.”
Comisia a concluzionat, inter alia, că „acţiunile poliţiei în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 au fost disproporţionale şi ilegale.””
36. În raportul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) „Libertate, securitate şi tortură: Evenimentele din aprilie 2009 în Moldova”, s-a constatat, inter alia, că:
„Poliţia a răspuns cu brutalitate şi cu arestări la scară largă, bătăi şi intimidări nejustificate şi la întâmplare;
Reţinerile şi detenţia în custodia Ministerului de Interne au fost pe larg şi sistematic folosite ca replică din partea poliţiei;
Au avut loc un număr substanţial de cazuri de reţinere şi detenţie nejustificate, fără motive şi raţiuni;”
De asemenea, autorii raportului au constatat că 64% din cei deţinuţi au pretins că au fost bătuţi de către poliţie în timpul detenţiei, iar 81% au fost bătuţi în timpul reţinerii. Acest comportament brutal al poliţiei a avut drept rezultat cel puţin două decese confirmate şi alte 10 cazuri suspecte de decese. 40% din cei deţinuţi în timpul evenimentelor din aprilie 2009 nu au avut acces în timp rezonabil la un avocat, iar 79% din toate reprezentările juridice au fost date în sarcina avocaţilor din oficiu.
37. Paragrafele relevante ale Declaraţiei Baroului de Avocaţi din Moldova („BAM”) din 17 aprilie 2009 menţionează următoarele:
„Consiliul Baroului Avocaţilor din Moldova condamnă atât acţiunile violente comise de protestatari la 7 aprilie 2009, precum şi acţiunile disproporţionat de violente şi represive întreprinse de autorităţile statului după acea dată.
... Consiliul Baroul Avocaţilor din Moldova declară inacceptabil şi condamnă faptul de interzicere a accesului avocaţilor la clienţii lor şi la materialele relevante din dosare şi, mai grav, faptul că multor persoane arestate le-a fost interzisă asistența juridică a avocaţilor aleşi de ei înşişi, fiindu-le oferită, contrar voinţei lor, asistenţa juridică garantată de stat prestată de avocaţii din oficiu, unii dintre care au avut un rol formal şi care, prin participarea lor, au validat doar ilegalităţile comise în raport cu persoanele reţinute...”.
ÎN DREPT
I. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 AL CONVENŢIEI
38. Reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 3 al Convenţiei, menţionând, în special, pretinsa maltratare şi investigarea insuficientă a acuzaţiilor de rele tratamente. De asemenea, el a reclamat condiţiile inumane de detenţie. Articolul 3 prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
A. Admisibilitatea
39. Curtea constată că cererea nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. Ea notează, în continuare, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, ea trebuie decalară admisibilă.
B. Fondul
1. Argumentele părţilor
40. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a fost maltratat în timpul detenţiei. Versiunea sa cu privire la derularea evenimentelor a fost contrazisă de constatările medicului care l-a examinat la 8 aprilie 2009. Reclamantul nu s-a plâns de maltratare nici medicului în timpul examenului din 8 aprilie 2009, nici procurorului care l-a audiat la aceeaşi dată şi nici judecătorului de instrucţie care a eliberat mandat de arest pe numele său la 10 aprilie 2009. În plus, întrucât leziunile de pe faţa reclamantului erau vizibile, ele ar fi trebuit să fie evidente la întâlnirea cu procurorul din 8 aprilie 2009 şi în timpul şedinţei de judecată din 10 aprilie 2009. Abia la 14 aprilie 2009 reclamantul a depus o plângere în privinţa maltratării sale, dar aceasta nu a fost susţinută de probe. Deşi cel de-a doilea raport medical din 14 noiembrie 2009 a constat leziuni uşoare pe faţa lui, acestea ar fi putut fi cauze de o varietate de factori, cum ar fi violenţe din partea altor deţinuţi. În mod similar, nu există probe că reclamantul a fost forţat să treacă la 10 aprilie 2009 printr-un „coridor al morţii” la CGP. Probele de la Centrul Medical „Memoria” s-au bazat pe evaluarea subiectivă a stării psihologice a reclamantului şi nu pe analiza datelor medicale. De asemenea, aceasta a fost efectuată cu mult mai târziu după evenimentele din aprilie 2009, fiind finalizate în septembrie 2009. În cele din urmă, versiunea reclamantului privind evenimentele a fost contrazisă de prietenul lui S., care a fost reţinut în acelaşi timp cu reclamantul.
41. În ceea ce priveşte investigarea acuzaţiilor de maltratate a reclamantului, aceasta a fost completă şi efectivă. Toţi cei vizaţi au fost audiaţi şi au fost efectuate două examene medicale. Deoarece S. a contestat versiunea reclamantului cu privire la evenimente şi în lipsa unor probe solide împotriva colaboratorilor poliţiei, urmărirea penală nu a avut niciun pronostic de succes în faţa instanţelor judecătoreşti naţionale.
42. Reclamantul a susţinut că el a fost dus la comisariatul de poliţie în stare de sănătate bună şi că a suferit leziuni în timpul detenţiei. Nimeni nu i-a explicat în timpul audierii la procuror, la 8 aprilie 2009, că el putea să se plângă procurorului de relele tratamente. În plus, procurorul i-a pus întrebări doar despre ancheta penală iniţiată împotriva sa, ceea ce nu l-a încurajat să aibă încredere că procurorul l-ar putea ajuta ca aceste maltratări să nu mai aibă loc. Reclamantul a adăugat că el nu avea încredere în avocatul din oficiu şi nu i s-a explicat că el avea dreptul să-şi angajeze un avocat la alegere. Prezenţa formală a avocatului în timpul audierii la poliţie nu i-a insuflat încrederea că el nu ar mai fi maltratat de către poliţie dacă s-ar plânge procurorului, mai ales în condiţiile în care nu i-a s-a permis măcar să-şi informeze părinţii despre locul aflării sale. Doar la 14 aprilie 2009, după ce s-a întâlnit cu avocatul angajat de părinţii săi în Penitenciarul nr.13, el s-a simţit destul de în siguranţă să depună o plângere şi să efectueze un examen medical în timpul căruia el a explicat medicului originea leziunilor.
43. În opinia reclamantului, procurorul nu şi-a executat obligaţiile de urmărire penală, el nu a verificat cu care maşină a fost transportat la Penitenciarul nr. 13 şi care colaboratori ai poliţiei l-au însoţit. Şi mai important este faptul că neiniţierea urmăririi penale a limitat atribuţiile de urmărire penale ale procurorului. În plus, procurorul a avut nevoie de două luni ca să emită ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale şi încă o lună pentru a-l informa pe reclamant despre aceasta, astfel risipind timpul valoros şi limitând posibilitatea de a dovedi maltratarea reclamantului. Procurorul şi-a limitat verificarea doar la audierea reclamantului şi a pretinşilor torţionari. El nu a organizat o prezentare spre recunoaştere, deşi reclamantul a menţionat că el i-ar fi putut identifica pe colaboratori, şi nu a încercat să-i identifice pe ceilalţi deţinuţi care au stat în aceeaşi celulă cu reclamantul şi care ar fi putut confirma sau infirma prezenţa leziunilor pe faţa reclamantului la 8 aprilie 2009.
2. Aprecierea Curţii
44. După cum a declarat Curtea de mai multe ori, articolul 3 consfinţeşte una din valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. Chiar şi în cele mai dificile circumstanţe, precum lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice, în termeni absoluţi, tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante. Spre deosebire de majoritatea normelor Convenţiei şi ale Protocoalelor nr. 1 şi nr. 4, articolul 3 nu conţine prevederi care să permită excepţii, iar conform articolului 15 § 2 nicio derogare de la prevederile sale nu este permisă, chiar dacă este cazul unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii (a se vedea cauza Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 95, ECHR 1999-V, şi cauza Assenov and Others v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 93, Reports of Judgments and Decisions 1998-VIII).
45. Acuzaţiile de maltratare trebuie să fie susţinute de probe corespunzătoare (a se vedea, mutatis mutandis, Klaas v. Germany, 22 septembrie 1993, § 30, Series A nr. 269). În procesul de apreciere a probelor, Curtea aplică, în general, standardul de probă „dincolo de orice dubiu rezonabil” (a se vedea, Ireland v. the United Kingdom, hotărâre din 18 ianuarie 1978, Seria A nr. 25). Totuşi, astfel de probe pot fi deduse şi din coexistenţa unor concluzii suficient de întemeiate, clare şi concordante sau a unor prezumţii similare incontestabile privind faptele. Atunci când evenimentele într-o cauză sunt, în totalitate sau în mare parte, cunoscute numai de autorităţi, ca în cazul persoanelor aflate în custodia autorităţilor, se vor crea prezumţii puternice cu privire la fapte în raport cu leziunile corporale apărute în perioada detenţiei. Într-adevăr, sarcina probaţiunii aparţine autorităţilor, care trebuie să prezinte explicaţii satisfăcătoare şi convingătoare (a se vedea, Salman v. Turkey [GC], nr. 21986/93, § 100, ECHR 2000-VII). În absenţa unor asemenea explicaţii, Curtea poate trage concluzii în defavoarea Guvernului (a se vedea Orhan v. Turkey, nr. 25656/94, § 274, 18 iunie 2002).
46. În plus, atunci când o persoană formulează o pretenţie serioasă şi legitimă că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3 al Convenţiei de către poliţie sau alţi agenţi de stat, prevederile acestui articol, citite în contextul obligaţiei generale a statului din articolul 1 al Convenţiei de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa, drepturile şi libertăţile definite în Convenţie”, impun efectuarea unei investigaţii oficiale efective. Obligaţia de a investiga „nu este o obligaţie care priveşte rezultatele, ci mijloacele”: nu orice investigaţie trebuie neapărat să fie reuşită sau să ducă la o concluzie care să coincidă cu versiunea evenimentelor declarată de către petiţionar; totuşi, ea trebuie, în principiu, să fie capabilă să conducă la stabilirea circumstanţelor cauzei şi, dacă acuzaţiile se dovedesc a fi adevărate, la identificarea şi pedepsirea celor responsabili. Astfel, investigarea acuzaţiilor grave de maltratare trebuie să fie completă. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau pentru a emite decizii în baza lor. Ele trebuie să întreprindă toţi paşii rezonabili şi disponibili pentru a asigura probe ale incidentului, inclusiv inter alia declaraţii ale martorilor oculari şi probe medico-legale. Orice omisiune pe parcursul desfăşurării investigaţiei care ar putea submina capacitatea de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu corespundă acestui standard ( a se vedea, printre alte autorităţi, Mikheyev v. Russia, nr. 77617/01, § 107 et seq, 26 ianuarie 2006, şi Assenov and Others v. Bulgaria, citată mai sus, § 102 et seq).
47. În fine, Curtea a constatat în cauza Batı and Others v. Turkey (nr. 33097/96 şi nr. 57834/00, ECHR 2004‑IV (extrase)) că:
„Fără îndoială că cerinţa de promptitudine şi durată rezonabilă este implicită în acest context. Un răspuns prompt din partea autorităţilor în investigarea acuzaţiilor de maltratare ar putea fi privit, în general, ca fiind esenţial pentru menţinerea încrederii publice cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, printre altele, Indelicato v. Italy, nr. 31143/96, § 37, 18 octombrie 2001, şi Özgür Kılıç v. Turkey (dec.), nr. 42591/98, 24 septembrie 2002). În timp ce pot exista obstacole sau dificultăţi care împiedică obţinerea unui progres într-o investigaţie într-o anumită situaţie, în general poate fi considerat ca fiind esenţial pentru autorităţi să pornească o investigaţie în mod prompt pentru a menţine încrederea publică cu privire la respectarea de către acestea a supremaţiei legii şi pentru prevenirea oricărei aparenţe de implicare în sau de tolerare a actelor ilegale (a se vedea, mutatis mutandis, Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom, nr. 46477/99, § 72, ECHR 2002‑II).”
(a) Încălcarea articolului 3 sub aspect material
48. Curtea notează că, spre deosebite de cauzele anterioare privind cazurile individuale de pretinse maltratări examinate de Curte în raport cu Republica Moldova, prezenta cauză face parte dintr-un număr mare de acuzaţii similare de maltratare comise într-un timp relativ scurt. Situaţia a fost apreciată ca fiind atât de gravă, încât, după ce a audiat „un număr fenomenal de mare de acuzaţii credibile şi consistente de maltratare de către poliţie în contextul evenimentelor post electorale din aprilie 2009”, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a constatat că „mai degrabă a existat o practică a pretinselor maltratări, decât incidente izolate” (a se vedea articolele 10 şi 15 din Raportul CPT pentru anul 2009, paragraful 34 de mai sus). Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului a ajuns la concluzii similare („încălcări la scară largă a dreptului fundamental de a nu fi maltratat”, a se vedea paragraful 33 de mai sus), precum şi Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după alegerile generale din 5 aprilie 2009 în Moldova („majoritatea persoanelor au fost deţinute arbitrat de către poliţie...; poliţia a comis acte de tortură şi maltratare împotriva indivizilor aflaţi în detenţie”, a se vedea paragraful 35 de mai sus).
49. Ţinând cont de acest context în care au avut loc maltratări sistematice şi la scară largă a deţinuţilor de către poliţie, totuşi, înainte să constate încălcarea articolului 3 al Convenţiei, Curtea trebuie să verifice faptul că reclamantul a adus suficiente probe că el personal a fost maltratat. Ea notează în această privinţă că atunci când reclamantul a fost adus la comisariatul de poliţie, colaboratorii care l-au reţinut şi cei care au preluat răspunderea pentru detenţia lui nu au observat nicio leziune pe corpul reclamantului. Reiese că la 7 aprilie 2009 (8 aprilie potrivit Guvernului) el a fost plasat în detenţie într-o stare bună de sănătate. Mai mult, potrivit registrului medical prezentat de Guvern, la 8 aprilie 2009 reclamant a fost vizitat de medicul închisorii, care nu a constatat nicio urmă de maltratare (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Însă, peste o săptămână, un alt medic a constatat leziuni pe faţa reclamantului (a se vedea paragraful 20 de mai sus).
50. În opinia Curţii, Guvernul nu a oferit o explicaţie acceptabilă a originii leziunilor reclamantului suferite în timp ce se afla în detenţie. În plus, mai multe rapoarte publicate de diferite instituţii naţionale şi internaţionale au confirmat faptul că în privinţa Penitenciarului nr. 13 nu au existat plângeri de maltratare, în schimb marea majoritatea a plângerilor de maltratare au vizat sediul CGP (a se vedea paragrafele 33 şi 34 de mai sus). Într-adevăr, reclamantul nu s-a plâns niciodată de violenţă în Penitenciarul nr. 13. Curtea conchide că materialele cauzei conduc la o prezumţie puternică, insuficient contestată de Guvern, că reclamantul a suferit leziunile fie la Comisariatul de poliţie al sectorului Botanica, fie la sediul CGP în perioada 8-10 aprilie 2009. De asemenea este importat să verificăm dacă autorităţile de stat au efectuat o investigaţie efectivă în urma căreia să fie stabilite în mod clar circumstanţele. În absenţa unei investigaţii efective şi a verificării stării de sănătate a unei persoane atunci când este plasată în detenţie, „... Guvernul nu poate răspunde în favoarea sa asupra acestei omisiuni şi susţine că leziunile în cauză au precedat detenţia reclamantului în custodia poliţiei” (Türkan v. Turkey, nr. 33086/04, § 43, 18 septembrie 2008; a se vedea, de asemenea, Popa v. Moldova, nr. 29772/05, §§ 39-45, 21 septembrie 2010).
51. Mai mult, reclamantul s-a plâns de condiţii inumane de detenţie (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Curtea notează că reclamantul a fost deţinut un timp scurt la Comisariatul de poliţie al sectorului Botanica şi la sediul CGP, care au fost extrem de aglomerate în perioada 7-12 aprilie 2009 (a se vedea paragraful 33 de mai sus). Guvernul nu a prezentat nicio probă în susţinerea faptului că până la 14 aprilie 2009, când reclamantul a depus plângerea, i s-a acordat îngrijire medicală pentru leziunile sale. Deşi circumstanţele de mai sus ar putea prin sine constitui o problemă în temeiul articolului 3 al Convenţiei, Curtea consideră că în prezenta cauză acestea sunt elemente adiţionale care au contribuit la suferinţa pe care reclamantul trebuie s-o fi simţit în urma maltratării şi în contextul celorlalte circumstanţe legate de reţinerea sa.
52. Curtea respinge argumentul Guvernului potrivit căruia absenţa oricăror plângeri anterioare zile de 14 aprilie 2009 dovedeşte absenţa maltratării. Curtea face trimitere la acea stare de insecuritate descrisă de multe victime în perioada 7-12 aprilie 2009, atunci când vedeau multe alte persoane care erau în mod deschis maltratare şi umilite şi când le era frică de a nu fi maltratate dacă s-ar fi plâns la vreun procuror sau judecător. Mai mult, faptul că reclamantului nu i s-a permit să-şi contacteze părinţii şi să-şi angajeze un avocat la alegere, dublat de pretinsul rol pasiv al avocatului din oficiu - care nu a reacţionat la semnele clare de maltratare de pe faţa reclamantului – nu au întărit hotărârea reclamantului de a reclama actele de maltratare. Curtea face referinţă şi la îngrijorările în privinţa independenţei şi calităţii muncii avocaţilor din oficiu în timpul acelor evenimente (a se vedea articolul 28 din Raportul CPT citat în paragraful 34 de mai sus, precum şi paragraful 37 de mai sus), modul sumar în care judecătorii, inclusiv judecătorul M.D., au examinat cazurile în incinta comisariatelor de poliţie, precum şi lipsa unor acţiuni ferme împotriva relelor tratamente din partea judecătorilor de instrucţie şi a procurorilor în timpul evenimentelor din aprilie 2009 (a se vedea paragraful 35 de mai sus). Toate acestea nu sunt doar motive grave de îngrijorare, ci ele confirmă sentimentele de frică şi neajutorare pe care reclamantul trebuie să le fi simţit în timpul detenţiei. Aceste sentimente au fost împărtăşite de majoritatea pretinselor victime. După cum a notat CPT în articolul 10 al raportului său, „majoritatea cazurilor de pretinse rele-tratamente din partea poliţiei în contextul evenimentelor din aprilie au ieşit la suprafaţă doar după ce persoanele vizate au fost transferate într-o instituţie de detenţie aflată în jurisdicţia Ministerului Justiţiei sau după ce au fost eliberate”. Reclamantul şi-a formulat plângerea doar după ce s-a simţit în siguranţă, fiind transferat, şi după ce s-a întâlnit cu un avocat în care putea avea încredere, ceea ce Curtea consideră că este perfect inteligibil în aceste circumstanţe.
53. Aprecierile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curţii să ajungă la concluzia că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei sub aspect material.
(b) Încălcarea articolului 3 sub aspect procedural
54. Curtea va examina în continuare modul în care a fost investigată plângerea reclamantului în privinţa actelor de maltratare. Ea notează faptul că ancheta preliminară a circumstanţelor cazului a fost efectuată de instituţia (Ministerul Afacerilor Interne) la care lucra un număr mare din cei acuzaţi de maltratare (poliţia este subordonată Ministerului, a se vedea paragrafele 21-23 de mai sus). Reiese din materialele relevante că refuzul procurorului de a porni urmărirea penală a fost bazată cel puţin parţial pe rezultatele anchetei preliminare efectuate de Minister. Este şi mai straniu faptul că sarcina de a investiga cazul pornit pe marginea maltratării a fost atribuită procuraturii militare cu scopul declarat de a asigura absenţa oricăror legături între cei autorizaţi să efectueze investigaţiile şi poliţie (a se vedea paragraful 33 de mai sus). În plus, procurorii militari au declarat că ei au avut în atenţie şi colaboratorii poliţiei de rang înalt din cadrul Ministerului (a se vedea articolul 66 din Raportul CPT citat în paragraful 34 de mai sus), ceea ce face ca orice investigaţie efectuată de acea instituţie să fie incompatibilă cu cerinţa independenţei anchetatorului în raport cu cei anchetaţi. Prin urmare, investigarea plângerii reclamantului a fost compromisă într-o oarecare măsură.
55. De asemenea, Curtea menţionează că potrivit documentelor aflate la dosar, se pare că procurorul militar a primit plângerea reclamantului pe 21 aprilie 2009 – la o săptămână după ce a fost depusă. După aceea, el a aşteptat cel puţin 38 de zile (până pe 29 mai 2009 sau mai târziu, a se vedea paragraful 23 de mai sus) rezultatele anchetei interne efectuate de Ministerul Afacerilor Interne. După ce, în cele din urmă, procurorul a decis pe 12 iunie 2009 să nu pornească urmărirea penală, el l-a informat pe reclamant despre decizia sa doar pe 16 iulie 2009 (a se vedea paragraful 24 şi 25 de mai sus).
În opinia Curţii, întârzierile inexplicabile menţionate mai sus sunt incompatibile cu noţiunea de promptitudine a investigaţiei, conform cerinţei articolului 3 al Convenţiei, având în vedere riscul ca probele de maltratare să dispară odată cu trecerea timpului, iar leziunile să se vindece (a se vedea, de exemplu, Pădureţ v. Moldova, nr. 33134/03, § 63, 5 ianuarie 2010).
56. Curtea notează, în continuare că, în ciuda leziunilor vizibile de pe faţa reclamantului, care au fost confirmate de medic pe 14 aprilie 2009, niciunul din funcţionarii care l-au văzut înainte de acea dată, nici la Comisariatul de poliţie al sectorului Botanica, nici la procuratură (care s-a ocupat de dosarul penal deschis pe numele reclamantului), nici la sediul CGP (unde l-a văzut judecătorul de instrucţie M.D.) şi nici în Penitenciarul nr. 13, nu a reacţionat informând procuratura despre posibile acte de maltratare, chiar dacă reclamantul nu a depus vreo plângere.
57. Curtea reiterează că a constatat deja că, „în conformitate cu articolele 93, 96 şi 109 ale Codului de procedură penală, nicio măsură de investigaţie nu putea fi efectuată în privinţa unei pretinse infracţiuni ... decât după pornirea formală a urmării penale” (a se vedea Guţu v. Moldova, nr. 20289/02, § 61, 7 iunie 2007, şi Ipate v. Moldova, nr. 23750/07, § 63, 21 iunie 2011). În prezenta cauză, urmărirea penală nu a fost pornită, ceea ce a limitat atribuţiile anchetatorului şi a diminuat utilitatea oricărei probe obţinute în scopul tragerii la răspundere a celor acuzaţi de maltratarea reclamantului.
58. De asemenea, trebuie menţionat că reclamantul s-a plâns de faptul că procurorii nu au organizat o prezentare spre recunoaştere, deşi el a solicitat acest lucru, şi că nu au identificat celelalte persoane care au fost deţinute împreună cu el în perioada 8-10 aprilie 2009 pentru a verifica declaraţiile lui despre semnele vizibile de maltratare de pe faţă.
59. Curtea consideră că eşecul de a efectua o urmărire penală adecvată în privinţa plângerii reclamantului de maltratare, întârzierile inexplicabile din timpul investigării acelor acuzaţii şi întârzierea de a informa reclamantul despre rezultatele acesteia, faptul că acea parte a investigaţiei a fost efectuată de către autoritatea care i-a angajat pe majoritatea celor acuzaţi de maltratare sau de tolerarea acesteia, precum şi eşecul de a reacţiona la semnele clare de maltratare de pe faţa reclamantului, şi eşecul de a încerca să obţină probe prin identificarea co-deţinuţilor sau de a organiza o prezentare spre recunoaştere, sunt incompatibile cu cerinţele procedurale ale articolului 3 al Convenţiei.
Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 sub aspect procedural.
II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
60. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”
A. Prejudiciul
61. Reclamantul a pretins 15,000 de euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral. El s-a referit la maltratarea şi umilinţa suferită de el din partea autorităţilor statului şi la neacordarea îngrijirii medicale de către acestea, la imposibilitatea de a-şi informa familia despre locul aflării sale în primele zile de detenţie şi la stresul mintal de care încă suferă.
62. Guvernul a susţinut că întrucât medicul a constatat doar leziuni uşoare pe corpul reclamantului, pretinsa suferinţă nu a fost deosebit de intensă, iar suma pretinsă este, prin urmare, excesivă.
63. Având în vedere circumstanţele speciale ale cauzei, Curtea acceptă integral pretenţia reclamantului cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri şi cheltuieli
64. De asemenea, reclamantul a pretins 1,500 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El s-a referit la acţiuni specifice, cum ar fi redactarea observaţiilor de către avocatul său care a petrecut 50 de ore asupra cauzei.
65. Guvernul a susţinut că suma pretinsă este exagerată şi neîntemeiată.
66. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor doar în măsura în care demonstrează că acestea au fost actuale şi necesare, şi rezonabile în privinţa cuantumului. În prezenta cauză, având în vedere documentele aflate în posesia sa şi criteriul de mai sus, Curtea acceptă integral pretenţia reclamantului cu titlu de costuri şi cheltuieli.
C. Dobânda de întârziere
67. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc încălcarea articolului 3 al Convenţiei atât sub aspect material, cât şi sub aspect procedural; şi
3. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) 15,000 EUR (cincisprezece mii de euro) cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; şi
(ii) 1,500 EUR (o mie cinci sute de euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 6 decembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte
[1]1. Potrivit [ONG-urilor Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM) şi Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), care sunt membre ale Mecanismului de Prevenire a Torturii sub OPCAT], 81% din persoanele reţinute după demonstraţiile din aprilie 2009 au afirmat că au fost bătute în momentul reţinerii, iar 64% susţin că au fost bătute şi abuzate în timp ce se aflau în custodia poliţiei.
[2]1. Organ ataşat Oficiului Avocaţilor Parlamentari (Centrul pentru Drepturile Omului), care trebuie să fie constituit din 11 membri, inclusiv Avocatul Parlamentar responsabil de mecanism, şi reprezentanţi ai ONG-urilor.
Full & Egal Universal Law Academy