CASE OF TIMUS AND TARUS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de organizaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului”

SECŢIA A TREIA

CAUZA TIMUŞ AND ŢARUŞ c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 70077/11)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

15 octombrie 2013

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenţiei. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Timuş şi Ţaruş c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

       Josep Casadevall, Preşedinte,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Griţco, judecători,
şi Santiago Quesada, Grefier al Secţiei,

   Deliberând la 24 septembrie 2013 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 70077/11) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către doi cetăţeni ai Republicii Moldova, dl Serghei Timuş şi dna Victoria Ţaruş („reclamanţi”), la 25 octombrie 2011.

 2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl I. Oancea, avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3. Reclamanţii s-au plâns, în special, de violarea articolelor 2 şi 3 ale Convenţiei ca urmare a maltratării şi omorârii fratelui lor.

4. La 10 aprilie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

A. Contextul cauzei

5. Reclamanţii s-au născut în anul 1990 şi, respectiv, 1989, şi locuiesc în Chişinău.

6. Această cauză se referă la circumstanţele legate de omorârea fratelui reclamanţilor în vârstă de 29 de ani, Alexei Vlasi, în urma unei acţiuni operative a poliţiei din 14 martie 2009.

7. La acea dată, aproximativ la ora 22.20, trei ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în civil (N., B. şi C.) au intrat într-un bloc de cinci etaje pentru reţinerea unei persoane suspectate de comiterea unui jaf armat. Potrivit informaţiei lor, în acea seară suspectul în cauză era în vizită la fosta lui prietenă M., care locuia la al patrulea etaj al acestei clădiri.

8. În acel timp, M. cobora pe scări de la etajul patru cu un grup de patru prieteni. Nimeni din acele persoane nu era suspectul căutat de poliţie. Două femei tinere (S. şi Z.) şi un bărbat tânăr (G.) mergeau în faţa grupului şi ei s-au intersectat cu ofiţerii de poliţie între etajele trei şi doi.

9. Trecând pe lângă prima parte a grupului, unul dintre poliţişti imediat l-a reţinut pe G. Alexei Valsi şi M. se aflau cu câteva etaje mai sus şi au văzut ofiţerii de poliţie apropiindu-se de grup. Doi dintre poliţişti au alergat după Alexei Vlasi, care a fugit sus pe scări. Ei l-au prins la etajul cinci. Imediat după aceasta, unul dintre poliţişti l-a împuşcat în partea din spate a capului la o distanţă mică. El a decedat la faţa locului.

10. Ulterior, a urmat o investigaţie, la care au fost interogaţi toţi martorii şi ofiţerii de poliţie. Au existat două versiuni ale evenimentelor: versiunea grupului de prieteni care coborau scările împreună cu victima (martorii), şi versiunea ofiţerilor de poliţie.

B. Versiunea evenimentelor descrisă de martorii

11. Potrivit versiunii martorilor, cei doi ofiţeri de poliţie, N. şi C., erau înarmaţi cu pistoale pe care le ţineau în sus. Trecând de prima parte a grupului, ofiţerii de poliţie au observat că sus se mai afla cineva şi au alergat în acea direcţie, lăsând prima parte a grupului cu ofiţerul de poliţie N. După aceasta ei l-au chemat pe ofiţerul de poliţie N. să vină sus împreună cu restul grupului. După ce l-au prins pe Alexei Vlasi undeva la etajul cinci, ofiţerii de poliţie B. şi C. au început să-l bată. Toţi membrii grupului au descris aproape identic tot ce au auzit, precum şi conversaţia care a avut loc între cei doi ofiţeri de poliţie şi Alexei Vlasi. Potrivit lor, unul din poliţişti (B.) s-a adresat lui Alexei Vlasi pe nume şi i-a cerut să-l urmeze. În răspuns, Alexei s-a adresat lui B. pe nume şi i-a cerut să nu-l mai bată. Se auzea că cineva era bătut şi Alexei Vlasi a ameninţat că se va adresa unui medic legist pentru examinarea leziunilor ce i-au fost cauzate. Modul în care el a spus această ultimă propoziţie era foarte specific, deoarece el a folosit cuvinte în limba română şi rusă, şi martorii au povestit acest moment în acelaşi mod. Mai târziu s-a aflat că poliţistul B. şi Alexei Vlasi se cunoşteau deja, deoarece în anul 1999 cel din urmă a fost deja reţinut de acest poliţist pentru furtul unei biciclete.

12. Confruntarea dintre ofiţerii de poliţie B. şi C. şi Alexei Vlasi a avut loc la etajul cinci şi la ultimul etaj. Doi dintre martori M. şi G. se aflau cel mai aproape de locul acţiunii la acel moment, ei fiind opriţi de către ofiţerul de poliţie N. la etajul patru. Etajul patru era separat de etajul cinci de două rampe de scări care mergeau în direcţii opuse fiind unite de palier intermediar. M. (care de asemenea îl cunoştea deja pe poliţistul B.) a început să strige la el, cerându-i să-l lase pe Alexei Vlasi în pace. Ea i s-a adresat pe nume şi a încercat să treacă de poliţistul N. pentru a-l ajuta pe Alexei Vlasi. Luptându-se cu poliţistul N., ea vedea parţial ce se întâmpla la etajul cinci. G. de asemenea se afla acolo. Potrivit lor, ofiţerul de poliţie B. l-a apucat pe Alexei Vlasi de mâna dreaptă, în timp ce ofiţerul C. l-a apucat de mâna stângă şi a început să coboare scările de la etajul cinci la palierul între etajele cinci şi patru. Când se afla aproximativ la a treia treaptă de jos, Alexei Vlasi era aproape de balustradă şi s-a apucat de ea. Ofiţerii de poliţie care erau în spatele lui l-au aplecat peste balustradă şi, potrivit unuia din martori, îi ţineau ambele mâni la spate. Potrivit unui alt martor, el îşi ţinea o mână pe balustradă şi cealaltă mână era ţinută de ofiţerul de poliţie în spatele lui. Ofiţerul de poliţie C. ţinea pistolul în partea din spate a capului lui Alexei Vlasi, în timp ce el era aplecat peste balustradă. Ofiţerul de poliţie B. l-a împuns în coaste şi el din nou a repetat că se va adresa medicului legist pentru examinarea leziunilor cauzate. Imediat după aceasta, el a fost împuşcat în partea din spate a capului de către ofiţerul de poliţie C. la o distanţă mică. El a căzut pe palier între cele două rampe de scară, cu picioarele pe scări şi corpul pe palier. Din rana din cap a început să curgă sânge. M. a strigat: “El l-a împuşcat direct în cap!” şi prima ei reacţie a fost să încerce să oprească sângele cu mâna. În ceea ce pare a fi un atac de isterie, ea a început să strige şi să atace ofiţerul de poliţie B. şi a strigat “De ce ai făcut asta?” O altă femeie, prietenă din grup, s-a apropiat de ea din spate, a îmbrăţişat-o şi a încercat să o tragă la o parte de cadavru.

13. Potrivit martorilor, Alexei Vlasi nu avea nimic în mână când a căzut la pământ. Ofiţerul de poliţie B. l-a întrebat pe ofiţerul C.: “Ce ai făcut?!” C. nu a răspuns nimic desluşit, dar a rămas în poziţie nemişcată, ţinându-şi capul în mâni. Unul din martori a spus că l-a auzit spunând încet: “Eu nu am vrut să fac asta”. El era foarte palid. Potrivit martorilor, el nu avea leziuni vizibile şi putea merge bine. Imediat după aceasta, ofiţerul B. i-a cerut martorilor să intre în apartamentul lui M. aflat la etajul patru. El şi ofiţerul de poliţie N. i-au împins pe toţi în apartamentul ei şi au închis uşa. Ofiţerul de poliţie N. ţinea clanţa uşii ca nimeni să nu iasă. Mulţi vecini au început să iasă din apartamentele lor, dar ofiţerii de poliţie i-au cerut să închidă uşile şi să stea înăuntru.

C. Versiunea evenimentelor descrisă de ofiţerii de poliţie

 14. Potrivit poliţiştilor, când Alexei Vlasi a alergat pe scări, ei au crezut că el este suspectul pe care îl căutau. Ei susţin că erau convinşi că victima era suspectul pe care îl căutau şi că ei şi-au dat seama de greşeala lor abia după ce el a fost împuşcat. Cu toate acestea, în cadrul confruntării care a avut loc mai târziu, ofiţerul de poliţie B. a admis că îl cunoştea demult pe Alexei Vlasi. Ofiţerii de poliţie au descris în felul următor versiunea lor a evenimentelor după reconstituirea video a incidentului, care a fost filmat în cadrul investigaţiei cu participarea ofiţerului de poliţie C. la 7 august 2009. Ofiţerul de poliţie B. a relatat o versiune identică a evenimentelor.

15. Ofiţerul de poliţie B. l-a urmărit pe Alexei Vlasi şi s-a apropiat de el din spate pe palierul de sus, de la etajul cinci. El i-a pus mâna pe umăr, l-a strigat pe numele suspectului căutat, l-a anunţat că era ofiţerul de poliţie şi i-a cerut să-l urmeze. În acel moment, Alexei s-a întors şi l-a lovit cu pumnul în faţă şi a încercat să fugă jos pe scări. Când l-a lovit pe ofiţerul de poliţie B., el nu avea nimic în mână. Ofiţerul de poliţie B. a fost împins la perete pe partea dreaptă şi şi-a pierdut echilibrul. Cu toate acestea, ofiţerul de poliţie C., care s-a apropiat deja de ei din spate, a reuşit să-l prindă pe Alexei Vlasi trăgându-i mâna stângă pe umăr (în declaraţia lui iniţială ofiţerul de poliţie C. a declarat că el l-a prins de gulerul jachetei). Reţinerea a avut loc pe primele trei trepte ale rampei de scări care duceau la etajul cinci. Ofiţerul de poliţie C. era în spatele lui Alexei Vlasi pe o treaptă mai sus, el îşi ţinea mâna dreaptă cu mâna stângă şi ţinea pistolul în sus în mâna dreaptă. În acel moment, fără a-şi schimba poziţia, Alexei Vlasi l-a înjunghiat pe ofiţerul de poliţie C. în coapsa dreaptă cu un cuţit, pe care îl ţinea în mâna dreaptă în poziţia inversă. După aceasta, fără a-şi schimba poziţia cuţitului, Alexei Vlasi a încercat să se întoarcă în stânga şi să-l înjunghie pe ofiţerul de poliţie C. în faţă. Potrivit poliţistului C., Alexei Vlasi stătea mai sus. Fiindu-i frică pentru viaţa lui, ofiţerul de poliţie C. a tras de trăgaciul pistolului pe care încă îl ţinea în sus şi l-a împuşcat în partea superioară a gâtului. Ofiţerii de poliţie nu au spus cum cadavrul victimei a ajuns pe palierul între etajul cinci şi patru, cu şase sau şapte trepte mai jos, însă este rezonabil de a presupune că cadavrul a alunecat singur pe marginea scărilor.

D. Urmărirea penală

16. Urmărirea penală a fost iniţiată la 15 martie 2009. Potrivit unui raport în care se descria scena incidentului, cadavrul lui Alexei Vlasi se afla într-o baltă de sânge pe palierul intermediar între etajele patru şi cinci. În palma mânii lui drepte se afla un cuţit mic de buzunar cu un mecanism de închidere şi cu o lamă care avea 6.5 cm lungime. Picioarele lui erau aşezate pe primele două trepte ale rampei scărilor care duceau la etajul cinci. Pe aceste trepte erau urme de sânge. Raportul include imaginile suprafeţelor murdare de sânge, cum ar fi palierul unde era culcat cadavrul, pereţii din jur, şi palierul dintre etajul trei şi patru, unde a curs sângele de sus. Sus pe treptele pe care era culcat cadavrul victimei nu au fost găsite urme de sânge. Pe peretele deasupra treptei a şase a rampei de scară care coboară la etajul patru de la palierul unde era culcat cadavrul victimei era o gaură făcută de un glonte la 2.3 metri deasupra treptei, exact în direcţia opusă celei unde au indicat martorii că a fost împuşcată victima când se afla cu faţa spre balustradă.

17. Pe parcursul urmăririi penale, procuratura Chişinău a obţinut câteva rapoarte medico-legale în care se declara, inter alia, că începutul rănii pe unde a trecut glontele se afla în partea superioară stângă a gâtului lui Alexei Vlasi, iar sfârşitul rănii se afla în partea dreaptă a frunţii deasupra sprâncenei lui. Raportul a mai constatat că s-a tras de la o distanţă atât de mică încât praful de puşcă a fost prezent pe pielea victimei în jurul rănii de intrare. Potrivit unui alt raport de expertiză medico-legală, ofiţerul de poliţie care l-a împuşcat avea o leziune pe coapsa dreaptă cauzată de un cuţit şi celălalt poliţist care susţine că a fost lovit în faţă de către Alexei avea o vânătaie pe faţă. Potrivit unei alte expertize, pe cuţitul găsit în palma lui Alexei Vlasi după moartea sa nu a fost găsită nicio amprentă.

18. La 21 septembrie 2009, Procuratura Chişinău a decis să înceteze urmărirea penală pe motiv că poliţistul care l-a împuşcat pe Alexei Vlasi se afla în legitimă apărare. Procuratura şi-a bazat decizia pe versiunea evenimentelor descrisă de ofiţerii de poliţie. Reclamanţii au atacat această decizie la Procuratura Generală.

19. La 9 octombrie 2009, adjunctul Procurorului General a anulat ordonanţa respectivă, deoarece aceasta se baza în exclusivitate pe versiunea evenimentelor descrisă de poliţişti şi deoarece nu au fost luate în consideraţie declaraţiile martorilor. Ofiţerul de urmărire penală nu a stabilit locul exact al împuşcăturii şi poziţia victimei faţă de persoana care a tras. Mai mult, nu a fost efectuată expertiza balistică pentru a determina traiectoria glontelui.

20. În cadrul urmăririi penale redeschise martorii au fost interogaţi în mod repetat. Unul din ei, G., şi-a schimbat declaraţiile şi a susţinut că el nu a văzut şi nu a auzit nimic, însă mai târziu el a susţinut că a acţionat aşa doar pentru că ofiţerii de poliţie acuzaţi au exercitat presiune asupra lui şi l-au ameninţat.

21. A fost efectuată o expertiză balistică cu ajutorul unui asistent care stătea în locul în care potrivit ofiţerilor de poliţie se afla victima la momentul împuşcării. Pe umărul asistentului, lângă cap, a fost pusă o varză. Prin gaura făcută în varză, a fost trasă o aţă spre gaura de pe perete provocată de glonte, care se afla mult mai jos decât varza. Luând în consideraţie poziţiile începutului şi sfârşitului rănii pe capul victimei, s-a conchis că, la momentul producerii împuşcăturii, victima era aplecată şi nu stătea în poziţie dreaptă după cum au declarat ofiţerii de poliţie în versiunea evenimentelor descrisă de ei.

22. La 30 iunie 2010, Procuratura Chişinău din nou a încetat urmărirea penală pe motive similare ca şi în primul caz, şi anume în baza versiunii evenimentelor descrisă de ofiţerii de poliţie. Se pare că procurorul nu a încercat să confrunte constatările expertizei balistice cu versiunea evenimentelor prezentată de ofiţerii de poliţie cu privire la circumstanţele împuşcării lui Alexei Vlasi. Reclamanţii au atacat această ordonanţă.

23. La 22 iulie 2010, procurorul ierarhic superior a respins cererea reclamanţilor. Ei au atacat această decizie la judecătorul de instrucţie.

24. La 20 octombrie 2010, judecătorul de instrucţie de la Judecătoria Râşcani a admis recursul reclamanţilor, a casat ordonanţele din 30 iunie şi 22 iulie 2010 şi a dispus efectuarea unei alte urmăriri penale în această cauză. El a conchis că investigaţia nu era completă şi concluziile la care au ajuns ofiţerii de urmărire penală contraziceau probele din dosar. Judecătorul de instrucţie de asemenea a constatat că nu a fost efectuată confruntarea dintre martorii şi ofiţerii de poliţie acuzaţi, nu a fost acordată importanţa faptului că nu au fost găsite amprente pe cuţitul cu care se pretinde că victima l-a înjunghiat pe ofiţerul de poliţie C., şi că urmărirea penală nu a fost efectuată într-un termen rezonabil.

25. Ca urmare a deciziei judecătorului de instrucţie, reclamanţii au solicitat Procuraturii Generale să transfere examinarea cauzei de la Procuratura Chişinău la o altă procuratură pe motiv că aceasta era parţială. La 8 noiembrie 2010, adjunctul Procurorului General a respins cererea reclamanţilor ca nefondată.

26. La 27 aprilie 2011, procuratura Chişinău a interogat-o din nou pe martorul M. La 17 mai 2011, martorul G. a fost din nou interogat. El a susţinut că, înainte să fie forţat să intre în apartamentul lui M. după împuşcare, el a văzut cum ofiţerul de poliţie B. l-a înjunghiat pe ofiţerul de poliţie C. cu un cuţit în zona coapsei. Potrivit lui, aceasta s-a întâmplat între etajul trei şi patru şi el a menţionat aceasta în cadrul interogării sale iniţiale, însă acest fapt nu a fost inclus în procesul-verbal. Au fost organizate confruntări dintre M. şi ofiţerul de poliţie B. şi dintre G. şi ofiţerul de poliţie B. la 20 şi 24 mai 2011, în cadrul cărora fiecare parte şi-a menţinut declaraţiile.

27. La 21 iulie 2011, martorul G. a trecut testul cu detectorul de minciuni pentru a determina dacă erau adevărate declaraţiile lui despre faptul că ofiţerul de poliţie B. l-a înjunghiat pe ofiţerul de poliţie C. cu un cuţit. Rezultatul testului a fost negativ, adică declaraţiile lui G. nu erau adevărate.

28. La 15 septembrie 2011, Procuratura Chişinău a dispus din nou încetarea urmăririi penale pe motive similare celor invocate cu ocazii similare. Rezultatele testului detectorului de minciuni au fost anexate la această decizie. Reclamanţii au atacat-o şi au susţinut că rezultatele testului detectorului de minciuni erau inadmisibile, deoarece testul a fost efectuat de către colegii ofiţerilor de poliţie acuzaţi şi nu de către experţi independenţi.

29. La 20 octombrie 2011, procurorul ierarhic superior a respins cererea reclamanţilor. Ei au depus recurs la judecătorul de instrucţie.

30. La 12 decembrie 2011, judecătorul de instrucţie de la Judecătoria Râşcani a admis recursul reclamanţilor, constatând din nou că urmărirea penală a fost incompletă. De asemenea, judecătorul a declarat rezultatele testului detectorului de minciuni inadmisibile.

31. La 13 aprilie 2012, fără a efectua alte măsuri de investigaţie, procurorul de la Procuratura Chişinău a încetat din nou urmărirea penală. Conţinutul ordonanţei era identic cu cel al ordonanţei din 15 septembrie 2011, inclusiv referinţa la testul detectorului de minciuni.

32. La 9 iulie 2012, procurorul ierarhic superior a respins plângerea reclamanţilor. Ei au depus recurs la judecătorul de instrucţie.

33. La 16 octombrie 2012, un judecător de instrucţie de la Judecătoria Râşcani a admis din nou recursul reclamanţilor, a casat ordonanţele din 13 aprilie şi 9 iulie 2012 şi a dispus efectuarea unei alte urmăriri penale.

34. La 11 martie 2013, procurorul de la Procuratura Chişinău a încetat din nou urmărirea penală.

35. La 22 aprilie 2013, procurorul ierarhic superior a respins plângerea reclamanţilor. Ei au depus recurs la judecătorul de instrucţie.

36. La 19 iulie 2013, judecătorul de instrucţie de la Judecătoria Râşcani a admis din nou recursul reclamanţilor, a casat ordonanţele din 11 martie şi 22 aprilie 2012 şi a dispus iniţierea unei noi urmăriri penale. Se pare că urmărirea penală continuă până în prezent.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

37. Potrivit articolului 17 al Legii cu privire la poliţie din 18 decembrie 1990, în vigoare la momentul evenimentelor, colaboratorii poliţiei au dreptul să folosească arme de foc ca măsură extremă pentru autoapărare. Arma poate fi folosită de către colaboratorii poliţiei fără avertizare în caz de atac prin surprindere sau atac care necesită utilizarea tehnicii speciale de luptă.

ÎN DREPT

I. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLELOR 2 ŞI 3 ALE CONVENŢIEI

38. Reclamanţii au pretins că Alexei Vlasi a fost maltratat şi omorât de către colaboratorii organelor de drept, şi că autorităţile naţionale nu au efectuat o investigaţie efectivă pe marginea circumstanţelor decesului lui. Acestea s-au bazat pe articolele 2 şi 3 ale Convenţiei, care prevăd următoarele:

Articolul 2

“1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă :

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.”

Articolul 3

“Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Admisibilitatea

39. Guvernul a susţinut că urmărirea penală pe marginea circumstanţelor acestei cauze încă continuă şi la nivel naţional nu a fost luată o decizie definitivă. Din acest motiv, Guvernul a susţinut că cererea reclamanţilor era prematură şi că ei nu au epuizat toate căile de atac disponibile la nivel naţional.

40. Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 al Convenţiei este de a oferi posibilitatea statelor contractante de a preveni sau a repara violările care se pretinde că au fost comise de către aceştia înainte de a sesiza Curtea. În consecinţă, statele nu au obligaţia de a răspunde pentru acţiunile lor în faţa unui organ internaţional înainte de a avea posibilitatea de a soluţiona cauza în baza sistemelor lor de drept (a se vedea, spre exemplu, Remli v. France, 23 aprilie 1996, § 33, Reports of Judgments and Decisions 1996-II, şi Selmouni v. France [GC], nr. 25803/94, § 74, ECHR 1999-V). În acelaşi timp, “reclamantul nu trebuie să epuizeze căile de recurs care, deşi teoretic ar putea reprezenta un remediu, în realitate nu oferă nici o şansă de redresare a încălcării pretinse” (a se vedea Yoyler v. Turkey, nr. 26973/95, 13 ianuarie 1997, şi Akdivar and Others v. Turkey, § 68, 30 august 1996, Reports 1996-IV).

41. Este adevărat că în această cauză procedurile încă continuă în faţa instanţelor naţionale. Cu toate acestea, Curtea constată că chestiunea epuizării căilor interne este strâns legată de fondul pretenţiilor, şi anume, chestiunea eficienţei urmăririi penale efectuate pe marginea plângerii reclamanţilor legate de maltratarea şi omorârea lui Alexei Vlasi. Prin urmare, ea consideră că ambele chestiuni trebuie unite şi examinate împreună (a se vedea Mikheyev v. Russia, nr. 77617/01, § 88, 26 ianuarie 2006).

42. În continuare, Curtea notează că aceste pretenţii nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenţiei. Nu au fost stabilite motive pentru a declara cererea inadmisibilă. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B. Fondul

1. Argumentele părţilor

43. Reclamanţii au declarat că statul era responsabil pentru omorârea lui Alexei Vlasi, deoarece împuşcarea acestuia nu a fost justificată de circumstanţele cauzei. El nu a fost înarmat şi nu a prezentat pericol vieţii şi sănătăţii colaboratorilor de poliţie. După împuşcarea lui, ofiţerii de poliţie au încercat să falsifice probele pentru a prezenta situaţia ca o autoapărare. Cu acest scop, unul din ei l-a rănit pe celălalt cu un cuţit şi a pus cuţitul în mâna victimei decedate. Reclamanţii s-au bazat pe declaraţiile martorilor care au susţinut această versiune a evenimentelor. În final, reclamanţii au declarat că urmărirea penală pe marginea circumstanţelor decesului victimei nu a fost efectivă în modul prevăzut de articolul 2 al Convenţiei.

44. Guvernul nu a făcut nicio declaraţie în privinţa fondului cauzei, şi doar a susţinut poziţia procurorilor în deciziile lor privind încetarea urmăririi penale, potrivit căreia ofiţerul de poliţie C. a acţionat în autoapărare atunci când a împuşcat victima în cap.

2. Aprecierea Curţii

(a) Principii generale

45. Articolul 2, care protejează dreptul la viaţă şi stabileşte circumstanţele în care privarea de viaţă poate fi justificată, este considerat drept una din cele mai fundamentale prevederi din Convenţie, de la care nu se permite nicio derogare. Împreună cu articolul 3 al Convenţiei, acesta de asemenea consfinţeşte una din valorile de bază ale unei societăţi democratice care alcătuieşte Consiliul Europei. Prin urmare, circumstanţele în care privarea de viaţă poate fi justificată trebuie analizate strict. Obiectul şi scopul Convenţiei în calitate sa de instrument care are drept scop protecţia persoanelor cere de asemenea ca articolul 2 să fie interpretat şi aplicat astfel încât prevederile acestuia să fie practice şi efective (a se vedea Andronicou and Constantinou v. Cyprus, 9 octombrie 1997, § 171, Reports of Judgments and Decisions 1997‑VI, şi Huohvanainen v. Finland, nr. 57389/00, § 92, 13 martie 2007).

46. Textul articolului 2 al Convenţiei, citit în întregime, demonstrează că acesta acoperă nu doar cazuri de omor intenţionat, dar de asemenea situaţiile în care se permite “utilizarea forţei” şi care ar putea să rezulte, drept o consecinţă nedorită, în moartea persoanei. Orice aplicare a forţei trebuie să fie “absolut necesară” pentru atingerea unuia sau a mai multor obiective stabilite în subparagrafele de la (a) la (c). Această condiţie cere ca să fie aplicat un test mai strict şi riguros, decât cel aplicat în mod normal la determinarea faptului dacă acţiunea statului este “necesară într-o societate democratică” în temeiul paragrafelor 2 ale articolelor de la 8 la 11 ale Convenţiei. În consecinţă, forţa aplicată trebuie să fie strict proporţională atingerii obiectivelor permise (a se vedea Kelly and Others v. the United Kingdom, nr. 30054/96, § 93, 4 mai 2001).

47. Având în vedere importanţa articolului 2 într-o societate democratică, în aprecierea sa, Curtea trebuie să analizeze foarte atent cazurile în care o persoană îşi pierde viaţa, mai ales atunci când este folosită forţa letală intenţionată, luând în consideraţie nu doar acţiunile agenţilor de stat care de fapt au aplicat forţa dar de asemenea toate circumstanţele suplimentare, inclusiv asemenea chestiuni cum ar fi planificarea şi controlul acţiunilor examinate. Prin urmare, la determinarea faptului dacă aplicarea forţei este compatibilă cu articolul 2, ar putea fi relevant faptul dacă operaţiunea organelor de drept a fost planificată şi dirijată, pentru a minimaliza cât mai mult posibil recurgerea la forţa letală sau pierderea accidentală de viaţă (a se vedea Bubbins v the United Kingdom, nr. 50196/99, §§ 135-36, ECHR 2005‑II, şi McCann and Others v. the United Kingdom, 27 septembrie 1995, §§ 150 şi 194, Series A nr. 324).

48. Mai mult, obligaţia de a proteja dreptul la viaţă garantat de articolul 2 al Convenţiei, combinat cu obligaţia generală a statului în temeiul articolului 1 de a recunoaşte “oricărei persoane aflate sub jurisdicţia [sa] drepturile şi libertăţile definite în ... [Convenţie]”, cere implicit că trebuie să fie efectuată o investigaţie oficială efectivă atunci când persoanele şi-au pierdut viaţa ca urmare a utilizării forţei. Scopul esenţial al unei asemenea investigaţii este de a asigura implementarea efectivă a legilor naţionale care protejează dreptul la viaţă şi, în cazurile care implică agenţii sau organele de stat, de a asigura tragerea lor la răspundere pentru decesul de care sunt responsabile (a se vedea Makaratzis v. Greece [GC], nr. 50385/99, § 73, ECHR 2004‑XI). Forma investigaţiei care ar putea să atingă aceste scopuri poate să varieze în dependenţă de circumstanţe. Cu toate acestea, indiferent de metoda aplicată, autorităţile trebuie să acţioneze din iniţiativă proprie, imediat ce cauza a ajuns în atenţia lor. Ele nu se pot baza în asemenea cazuri pe iniţiativa rudelor de a depune o plângere sau pe asumarea responsabilităţii de către acestea pentru desfăşurarea unor proceduri de investigaţie (a se vedea Kelly and Others, citată mai sus, § 94, şi, mutatis mutandis, İlhan v. Turkey [GC] nr. 22277/93, ECHR 2000-VII, § 63).

49. Condiţia luării unor măsuri prompte şi rezonabile este implicită în acest context (a se vedea Yaşa v. Turkey, 2 septembrie 1998, §§ 102-04, Reports 1998-VI). Orice deficienţă în procesul de investigaţie care subminează capacitatea acesteia de a stabili circumstanţele cauzei sau a identifica persoana responsabilă poate să nu întrunească cerinţele standardului eficienţei (a se vedea Kelly and Others, citată mai sus, §§ 96-97, şi Anguelova v. Bulgaria, nr. 38361/97, § 139, ECHR 2002‑IV).

(b) Aplicarea acestor principii în această cauză

50. Întorcându-ne la circumstaneţele acestei cauze, Curtea notează că este indiscutabil faptul că Alexei Vlasi a fost împuşcat în cap de către un ofiţer de poliţie în momentul reţinerii sale. Unica chestiune disputată a fost dacă folosirea forţei letale împotriva lui a fost justificată în circumstanţele cauzei. La justificarea aplicării forţei de către poliţie, Guvernul s-a bazat pe versiunea evenimentelor descrisă de către ofiţerul de poliţie care l-a împuşcat.

51. De la început, Curtea notează existenţa unor discrepanţe majore dintre versiunea invocată de Guvern şi probele din dosar. Potrivit reconstituirii video a scenei împuşcăturii (a se vedea paragrafele 14 şi 15 de mai sus), aceasta s-a produs în partea de sus a scărilor ce duceau la etajul cinci. Totuşi, raportul care descria locul incidentului imediat după producerea acestuia şi fotografiile anexate nu conţin informaţii despre urmele de sânge, care ar fi confirmat faptul că corpul victimei s-a rostogolit pe scări în jos până la palierul dintre etajele patru şi cinci. Curtea consideră ca este practic imposibil ca corpul victimei, care a avut o rană serioasă în cap în urma unei împuşcături, putea să se rostogolească pe scări în jos fără a lăsa vreo urmă de sânge. De asemenea, potrivit aceluiaşi raport, victima a pierdut atât de mult sânge, încât urmele acestuia au fost găsite la etajul de mai jos, pe palierul dintre etajele trei şi patru.

52. În aceeaşi reconstituire video, ofiţerul de poliţie C. a declarat că la momentul împuşcării Alexei Vlasi stătea în picioare cu capul drept în faţa lui pe o treaptă mai jos, şi că el ţinea pistolul său în sus la spatele capului victimei. Totuşi, glontele cu care a fost împuşcată victima a lovit peretele la un punct mult mai jos decât se susţine că era poziţionat capul victimei. Într-adevăr, potrivit expertizei balistice, pentru ca glontele să lovească peretele în punctul indicat, victima trebuia să stea aplecată (a se vedea paragraful 21 de mai sus). Dacă victima s-ar fi aflat acolo unde a indicat poliţistul C., atunci glontele nu ar fi lovit peretele în locul indicat.

53. În lumina discrepanţelor esenţiale menţionate mai sus, coroborate cu faptul că nu s-au găsit amprentele victimei pe cuţitul cu care ar fi fost atacat ofiţerul de poliţie C., precum şi a declaraţiilor martorilor care, spre deosebire de cele ale poliţiştilor, nu erau inconsistente cu probele din dosar, Curtea are rezerve mari cu privire la credibilitatea versiunii evenimentelor invocată de Guvern. De asemenea, nu a fost demonstrat faptul dacă folosirea forţei letale împotriva lui Alexei Vlasi a fost necesară în circumstanţele cauzei şi prin urmare este angajată responsabilitatea statului.

54. De asemenea, Curtea trebuie să examineze modul în care autorităţile au investigat această cauză. În primul rând, ea notează că procedurile pe marginea plângerii reclamanţilor au fost pendinte în faţa autorităţilor naţionale mai mult de patru ani, perioada în care instanţele judecătoreşti nici nu au început măcar să examineze această cauză. Judecând în baza materialelor de care dispune, Curtea nu este convinsă de faptul că această cauză este atât de complexă încât să necesite o perioadă atât de lungă de timp pentru a fi soluţionată. Au existat câteva perioade lungi în care nimic nu s-a întâmplat în cadrul procedurilor iniţiate. Spre exemplu, după redeschiderea urmăririi penale la 20 octombrie 2010, când judecătorul de instrucţie a constatat, inter alia, că urmărirea penală nu a fost efectuată într-o perioadă rezonabilă de timp (a se vedea paragraful 24 de mai sus), nu a fost efectuată nicio măsură procedurală până la 27 aprilie 2011 (a se vedea paragraful 26 de mai sus). După redeschiderea urmăririi penale la 12 decembrie 2011 (a se vedea paragraful 30 de mai sus), nu a fost efectuată nicio măsură de investigaţie până la 13 aprilie 2012, când urmărirea penală a fost din nou încetată (a se vedea paragraful 31 de mai sus). În final, se pare că urmărirea penală continuă şi în prezent (a se vedea paragraful 36 de mai sus).

55. Analizând atent materialele cauzei, Curtea consideră că modul în care procurorii au evaluat circumstanţele cauzei pot crea impresia unui observator independent că nu a avut loc o încercare veritabilă de a elucida circumstanţele cauzei şi a stabili adevărul. După cum a fost arătat mai sus, aparent, procurorii au favorizat versiunea poliţiştilor într-o aşa măsură încât au fost dispuşi să nu ia în consideraţie discrepanţele esenţiale care existau dintre versiunea aceasta şi probele din dosar. Mai mult, declaraţiile martorilor au fost tratate ca fiind atât de irelevante, încât procurorii nici nu s-au obosit să explice din ce cauză acestea nu au fost luate în serios. Spre exemplu, expertiza balistică a fost efectuată doar pentru a verifica traiectoria glontelui unde ofiţerii de poliţie susţin că se afla victima. Din motive necunoscute, autorităţile nu au considerat necesar să verifice dacă locul găurii pe perete cauzat de glonte se potriveşte cu locul în care martorii susţin că se afla victima.

56. În lumina carenţelor descrise mai sus şi durata urmăririi penale efectuate, Curtea conchide că investigaţia circumstanţelor legate de moartea lui Alexei Vlasi nu era nici adecvată şi nici suficient de efectivă.

57. Curtea reiterează că dacă remediul naţional ales de către reclamant este teoretic adecvat, însă, pe parcursul timpului, se dovedeşte a fi inefectiv, reclamantul nu mai este obligat să-l epuizeze (a se vedea Tepe v. Turkey, 27244/95, decizia Comisiei din 25 noiembrie 1996). Ajungând la concluzia de mai sus, potrivit căreia investigaţia plângerii reclamanţilor era ineficientă, Curtea consideră că aceştia nu mai aveau obligaţia să aştepte finisarea urmăririi penale pentru a epuiza căile interne de recurs. Prin urmare, Curtea respinge obiecţia Guvernului cu privire la neepuizarea căilor interne de recurs şi conchide că a avut loc o violare a articolului 2 al Convenţiei atât sub aspect material, cât şi procedural.

58. În lumina acestor concluzii, Curtea nu consideră necesar de a examina această cauză în temeiul articolului 3 al Convenţiei.

II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 13 AL CONVENŢIEI

59. Reclamanţii au declarat că ei nu au beneficiat de un recurs efectiv în privinţa încălcării drepturilor lor garantate de articolul 2 al Convenţiei, şi, prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei, care prevede următoarele:

Articolul 13

„Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

A. Admisibilitatea

60. Curtea observă că această pretenţie nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenţiei. În continuare, ea notează că aceasta nu este neadmisibilă sub nici un alt temei. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B. Fondul

61. Reclamanţii au declarat că ei nu au beneficiat de nici un remediu de drept penal, deoarece urmărirea penală a fost ineficientă, şi ca rezultat al acestei ineficienţe, ei nu au beneficiat de nici un remediu eficient de drept civil în vederea revendicării compensaţiilor pentru moartea fratelui lor.

62. Guvernul nu a făcut nicio declaraţie în privinţa acestei pretenţii.

63. În ceea ce priveşte prima parte a plângerii reclamanţilor, şi anume faptul că ei nu au beneficiat de remedii efective de drept penal ca urmare a omorului pretins al fratelui lor, Curtea observă că aceasta nu ridică nicio chestiune separată de cea examinată deja sub aspect procedural în temeiul articolului 2 al Convenţiei.

64. În ceea ce priveşte cealaltă parte a plângerii, Curtea consideră că, având în vedere caracterul inadecvat al urmăririi penale efectuate în privinţa circumstanţelor morţii lui Alexei Vlasi, o acţiune civilă care s-ar baza pe aceleaşi fapte şi pretenţii nu ar fi avut sorţ de izbândă. Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a demonstrat faptul că a existat un recurs efectiv care ar fi permis reclamanţilor să pretindă compensaţii pentru uciderea fratelui lor de către poliţie (a se vedea, mutatis mutandis Corsacov v. Moldova, nr. 18944/02, § 82, 4 aprilie 2006, şi Gurgurov v. Moldova, nr. 7045/08, § 73, 16 June 2009). Prin urmare, a existat o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 2 al Convenţiei.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI

65. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciul

66. Reclamanţii au pretins 180,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al violărilor constatate mai sus. Ei au susţinut că la momentul uciderii fratelui lor, ei aveau 19 şi, respectiv, 18 ani, şi nu aveau altă rudă apropiată în afara lui. Mama lor a murit în anul 2002 şi tatăl lor i-a părăsit cu câţiva ani mai înainte. Fratele lor mai mare, victima Alexei Vlasi, care avea la acel moment 29 de ani, era singurul care îi întreţinea. Reclamanţii au susţinut că pierderea fratelui lor şi faptul că ulterior ei au trebuit să treacă printr-un proces de investigaţie inechitabil le-a cauzat multă suferinţă psihologică.

67. Guvernul nu a fost de acord cu reclamanţii şi a cerut Curţii să respingă atât pretenţiile lor cu privire la satisfacţia echitabilă cât şi cererea.

68. Curtea observă că ea a constatat deja faptul că autorităţile erau responsabile de moartea lui Alexei Vlasi. Suplimentar la această încălcare gravă, ea a mai constatat că autorităţile nu au efectuat o investigaţie efectivă şi nu au oferit remedii efective în această privinţă, cu încălcarea obligaţiei lor procedurale prevăzute de articolul 2 al Convenţiei. În lumina celor de mai sus şi judecând în mod echitabil, Curtea acordă fiecărui reclamant câte EUR 25,000.

B. Costuri şi cheltuieli

69. De asemenea, reclamanţii au solicitat EUR 6,377 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. Ei au prezentat careva documente în sprijinul pretenţiilor lor.

70. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă şi a cerut Curţii să le acorde o sumă pe care o consideră rezonabilă.

71. Având în vedere informaţia care se conţine în această cauză, Curtea consideră rezonabil să acorde EUR 3,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

C. Dobânda de întârziere

72. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcţie de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Conexează cu fondul obiecţia preliminară a Guvernului cu privire la epuizarea căilor interne de recurs de către reclamanţi şi o respinge;

2. Declară cererea admisibilă;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare articolului 2 al Convenţiei sub aspect material şi procedural;

4. Hotărăşte că nu există o chestiune separată în temeiul articolului 3 al Convenţiei;

5. Hotărăşte că nu există o chestiune separată în temeiul articolului 13 al Convenţiei în privinţa pretenţiei reclamanţilor despre ineficienţa urmăririi penale;

6. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 2 al Convenţiei în privinţa pretenţiei reclamanţilor despre lipsa unor remedii civile aplicabile în cazul omorului fratelui lor;

7. Hotărăşte

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care vor fi convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i) EUR 25,000 (douăzeci şi cinci mii de euro) primului reclamant cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; (ii) EUR 25,000 (douăzeci şi cinci mii de euro) celui de-al doilea reclamant cu titlu de prejudiciu moral, plus orice taxă care poate fi percepută; şi

(iii) EUR 3,000 (trei mii de euro), cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care poate fi percepută de către ambii reclamanţi;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente.

8. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.

Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 15 octombrie 2013, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii

              Santiago QuesadaJosep Casadevall
GrefierPreşedinte

 

Full & Egal Universal Law Academy